Prosecutors' office appeal rejected; salary cut redress with interest and inflation adjustment upheld.

Şedinţa publică din data de 18 februarie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.10.2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO. şi PP. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat:

- suspendarea Ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- anularea în tot a Ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească indemnizaţiile de încadrare brută lunare cuvenite începând cu data de 01 august 2016, astfel stabilite prin ordinul nr. 156/2016 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească dobânda legală şi actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie la data efectivă a plăţii;

- obligarea Ministerului Finanţelor să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plăţii sumelor datorate prin aplicarea Ordinul nr. 156/2016 din data de 12 august 2016;

- obligarea Ministerului Public - Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 857 din 10 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale active, lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii, invocate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

S-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

S-au respins capetele de cerere privind anularea şi suspendarea Ordinului nr. 171/02.09.2016 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi capătul de cerere privind obligarea la plata indemnizaţiilor brute lunare conform Ordinului nr. 156/2016, ca rămase fără obiect.

S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO. şi PP., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

S-a dispus obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata către reclamanţi a dobânzii legale aferente diferenţelor de drepturi salariale cuvenite şi neachitate, pentru perioada dintre data aplicării Ordinului nr. 171/02.09.2016 şi data aplicării noilor ordine privind salarizarea, precum şi la actualizarea cu indicele de inflaţie.

S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamanţilor privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 857 din 10 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin motivele de recurs, pârâtul a criticat soluţia primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, potrivit cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ.

In susţinerea recursului, recurentul a invocat încălcarea principiului "accesorium sequitur principalae" arătând că prima instanţă, în mod greşit a dispus acordarea sumelor solicitate actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, în condiţiile în care a constatat că acţiunea în integralitate a rămas fără obiect.

Fondurile alocate Ministerului Public pentru plata drepturilor de personal sunt aprobate anual prin legea bugetului de stat, lege care nu cuprinde un capitol distinct pentru acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar reprezentând indicele de inflaţie, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget şi nici angajată şi efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.

Cu privire la dobândă, s-a susţinut că, din analiza textelor de lege incidente dobânzii, rezultă că aceasta este circumscrisă preexistentei unei convenţii, astfel cum rezultă din prevederile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, ceea ce nu poate fi cazul în speţa dedusă judecăţii.

Chiar dacă textul din noul C. civ., respectiv art. 1535 alin. (1) arată că cel prejudiciat poate pretinde daune moratorii fără să dovedească un prejudiciu, şi în acest caz, condiţia sine qua non o constituie existenţa unui contract.

Pentru motivele prezentate, s-a solicitat admiterea recursului şi, în rejudecare, respingerea acţiunii reclamanţilor.

4. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune respingerea recursului ca nefondat.

Prin motivele de recurs, recurentul -pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a criticat soluţia primei instanţe doar în ceea ce priveşte obligarea sa la plata dobânzii legale aferente diferenţelor de drepturi salariale cuvenite şi neachitate, pentru perioada dintre data aplicării Ordinului nr. 171/02.09.2016 şi data aplicării noilor ordine privind salarizarea, precum şi la actualizarea cu indicele de inflaţie.

Reţine Înalta Curte în raport de argumentele curţii de apel, că dreptul reclamanţilor la plata indemnizaţiilor brute lunare conform Ordinului nr. 156/2016, pe toată perioada de aplicare a Ordinului nr. 171/02.09.2016 a fost recunoscut, retroactiv, prin Ordinul nr. 2536/21.12.2016.

De asemenea, Înalta Curte reţine că prin nerecunoaşterea de către pârât a drepturilor salariale s-a produs reclamanţilor un prejudiciu reprezentat de diferenţa dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat în perioada 1 august 2016 - 21 decembrie 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la Ordinul nr. 156/2016, astfel că în mod corect a fost obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să repare acest prejudiciu prin plata sumelor respective.

Înalta Curte constată că repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanţi prin lipsirea acestora de drepturile salariale cuvenite cuprinde trei componente: plata diferenţelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naţionale, echivalent al ratei inflaţiei şi plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

În această privinţă, Înalta Curte are în vedere că, prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

Împrejurarea că sumele nu sunt cuprinse în buget nu prezintă nicio relevanţă în ceea ce priveşte existenţa dreptului, instanţa urmând a respinge motivele recurentului -pârât, ca neavenite.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., reţine instanţa că prin sintagma "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti" se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie sau de legile organice, însă recurentul nu a formulat critici concrete care să poată fi circumscrise acestui caz de casare, referindu-se doar la depăşirea liniilor bugetare.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 857 din 10 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 februarie 2020.