Audit challenge: Validation of defense industry subsidy calculations, director expense limits, and IT licensing efficiency under public fund management rules

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 18.04.2017, reclamanta ROMAERO S.A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea în tot a încheierii nr. 22/03.04.2017 şi a Deciziei nr. 2/20.01.2017; suspendarea executării masurilor dispuse prin Decizia nr. 2/20.01.2017, menţinute prin încheierea nr. 22/03.04.2017 până la data rămânerii definitive a soluţiei pronunţate în cauză şi, în situaţia respingerii acestui capăt de cerere, prelungirea termenelor acordate pentru înlăturarea abaterilor consemnate la pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12 şi 13 până la data de 27.01.2018; cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 506 din 9.02.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2017 s-a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanta ROMAERO S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, s-a anulat în parte încheierea nr. 22/03.04.2017 emisă de pârâta Curtea de Conturi, s-a admis în parte contestaţia şi s-a anulat în parte Decizia nr. 2/20.01.2017 a Curţii de Conturi a României, în ceea ce priveşte măsurile dispuse la pct. I.2 prima liniuţă şi pct. I.3 pentru înlăturarea abaterilor consemnate la pct. 2.1 şi pct. 4 din decizie, fiind respinsă în rest acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva aceste sentinţe a declarat recurs reclamanta ROMAERO S.A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

1. În ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. II. 2 a doua liniuţă din Decizia nr. 2/2017, aprecierea ca nefondate a argumentelor recurentei şi validarea concluziei intimatei de către instanţa de fond au fost motivate prin prisma existenţei deciziilor ANAF privind compensarea obligaţiilor fiscale în perioada 2013-2015, potrivit cărora impozitul pe salarii compensate cu TVA de rambursat avea data exigibilităţii cuprinsă între 25.06.2011-27.02.2012, iar în actul de control este prezentată situaţia impozitului pe salarii având data exigibilităţii aferentă perioadei 25.02.2013-25.11.2015.

Instanţa contestă legalitatea plăţilor aferente impozitelor pe salarii, neluând în considerare argumentul referitor la existenţa soluţiei pronunţate de Curtea de Apel în dosarul nr. x/2015, reglementând astfel modalitatea de solicitare şi justificare a fondurilor băneşti acordate conform O.U.G. nr. 95/2002, cu atât mai mult cu cât perioada aflată în discuţie în dosarul menţionat este ianuarie - decembrie 2014 şi se suprapune peste perioada controlată de către pârâtă (2013-2015).

Mai mult, prin aprecierea constatării Curţii de Conturi a României ca fondată, instanţa de fond a pronunţat o soluţie contradictorie având în vedere faptul că pentru a intra în posesia sumelor de la bugetul de stat societatea a procedat la depunerea unor deconturi justificative aferente fiecărei luni, fiecare decont fiind însoţit de nota de fundamentare a cheltuielilor şi adrese prin care s-a comunicat, de fiecare dată, numărul de ore lucrătoare pentru luna de raportare.

Alocarea fondurilor în cauză a fost realizată ulterior plăţii salariilor si impozitelor aferente acestora, iar sumele reprezentând impozite aferente salariilor au fost stinse atât prin compensare cu TVA de rambursat, cât şi prin virament bancar, acestea reprezentând modalităţi de stingere a creanţelor fiscale stabilite atât de art. 24 Codul de procedură fiscală, cât şi art. 1616 din C. civ.

Or, odată constată legalitatea modalităţii de stingere a creanţelor fiscale, nu se poate susţine că aceste fonduri nu au fost folosite pentru scopul destinat doar prin raportare la data termenului de plată al acestora, având în vedere că debitele au fost stinse în ordinea vechimii acestora, aşa cum prevede legislaţia în vigoare.

2. În ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. II.6 din Decizia nr. 2/2017, critică reţinerile instanţei de fond susţinând că în baza contractului de agent, A. a introdus societăţii clienţii B. şi C., societatea semnând cu acestea contracte de prestări servicii, relaţii contractuale inexistente înaintea semnării contractului de agent, când relaţiile comerciale cu firma B. au fost derulate ocazional numai pe bază de comenzi transmise de către B. către ROMAERO.

Mai mult, din obiectul contractului, astfel cum este formulat în art. 1 din contract, se desprinde condiţia esenţială în ceea ce priveşte clientul/comanda introduse de către agent, şi anume că între client/comandă şi ROMAERO să nu existe la acel moment contracte încheiate; or, relaţiile derulate între societate şi B. au fost ocazionale, având la baza comenzi ale acesteia, iar la data semnării contractului de agent cu A. nu se afla în derulare o astfel de relaţie.

În concluzie, contravaloarea comisionului plătit de ROMAERO agentului A. a reprezentat o obligaţie izvorâtă dintr-un contract valabil încheiat, obligaţie corelativă celei aflate în sarcina A. de a introduce subscrisei clienţi, contracte noi/comenzi, comisionul reprezentând astfel contravaloarea serviciilor prestate de agent.

3. În ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. II. 7 din Decizia nr. 2/2017, instanţa de fond, a apreciat că unica formă de recompensare în bani a directorilor pentru activităţile prestate este remuneraţia prevăzută prin contractul de mandat, aşa cum este stipulat în O.U.G. nr. 79/18.06.2008, preluând argumentele intimatei, însă apreciază ca fiind neîntemeiate reţinerile instanţei de fond pentru următoarele motive:

Cheltuielile (stabilite pe naturi), cu combustibilul, asigurări, reparaţii, piese şi consumabile pentru autoturisme, au fost efectuate în limitele prevăzute în BVC-urile anuale aprobate de Adunarea Generală a Acţionarilor, fiind conforme cu H.G. nr. 604/2013, H.G. nr. 683/2014, H.G. nr. 375/2015, baza legală a efectuării acestor cheltuieli, şi nu Legea nr. 31/1990, O.U.G nr. 79/2008 sau Legea nr. 82/1991 la care instanţa se raportează.

Instanţa de fond a pronunţat o soluţie nelegală, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 55 alin. (3) Codul fiscal şi nu ale art. 15318 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care nu definesc noţiunea de "avantaje".

Toate cheltuielile suportate de către societate pe durata executării contractelor de mandat nu reprezintă avantaje acordate directorilor generali, ci reprezintă în fapt un beneficiu obţinut de societate întrucât în situaţia în care trebuia să se asigure transportul directorului general în interesul serviciului, aceste costuri ar fi depăşit cu mult nivelul cheltuielilor constatate de echipa de control.

4. În ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. II. 8 din Decizia nr. 2/2017, instanţa de fond a apreciat că legislaţia incidenţă în materie este exclusiv cea indicată de pârâtă, nefăcând aprecieri şi asupra Notelor de oportunitate semnate de Ministerul Economiei care a aprobat decontarea cheltuielilor de deplasare (cazare, diurnă, transport, asigurare medicală şi protocol) conform art. 11 alin. (2) din H.G. nr. 518/1995.

Mai mult, prin H.G nr. 518/1995 sunt prevăzute, la Cap. IV - alte cheltuieli necesare pentru acoperirea unor eventuale cheltuieli neprevăzute, în limita a 50% din indemnizaţia de deplasare la care are dreptul personalul.

5. În ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. II. 9 din Decizia nr. 2/2017, s-au depus diligente în vederea înlăturării abaterii, prin emiterea facturilor fiscale nr. x/29.11.2016 şi nr. y/16.12.2016, în valoare totală de 25.429,01 RON, iar contravaloarea acestora a fost evidenţiată în contabilitate, suma consemnată ca abatere fiind recuperată.

Astfel, în ceea ce priveşte situaţia semnalată în cazul furnizorului D. din Polonia, din analiza documentelor reiese fără putinţă de tăgadă scopul lor comun, respectiv achiziţionarea unor repere pentru executarea unor lucrări la aceeaşi aeronava, înmatriculată 5Y-CCR. Din Referatul de procurare din data de 06.06.2014 reiese ca reperele solicitate sunt necesare pentru avionul înmatriculat 5Y-CCR, referatul având la baza comanda nr. x. Mai mult decât atât, reperele achiziţionate în baza acestui referat de necesitate se regăsesc şi pe Nota de recepţie materiale şi constatare diferenţe nr. 200657/30.06.2014, ulterior, acelaşi repere (având aceleaşi serii) fiind scoase din magazie conform Bonului.

Referitor la comenzile transmise de ROMAERO către E. S.R.L. a arătat că diferenţa de 4.410 EUR care reprezintă cheltuieli suplimentare la execuţia a 2 calapoade reliefată în comanda x/20.05.2013, a fost recuperată de la client şi diferenţa între preţul unitar din comanda x/29.05.2015 şi preţul unitar din factura nr. x/14.10.2015 a fost regularizată din punct de vedere contabil, încasându-se de asemenea de la furnizor diferenţa achitată în plus.

În concluzie, societatea are de recuperat echivalentul în RON a 2.887,99 USD, astfel că se poate dispune anularea în parte a abaterii şi anularea măsurii nr. 9, urmând ca pentru suma rămasă de recuperat societatea să întreprindă demersuri în acest sens.

6. În ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. II. 10 din Decizia nr. 2/2017, instanţa de fond, preluând susţinerile intimatei, reţine că acestea sunt întemeiate, fără a ţine seama atât de argumentele prezentate de societate, în special de faptul că preţul de 5,70 Euro/mp era aferent unei hidroizolaţii executate într-un singur strat, fapt cere iese din cuprinsul pct. 6 art. 1 lit. d), astfel că procesul-verbal de recepţie preliminară urma a fi semnat numai în situaţia în care urma a fi executat stratul 2 de hidroizolaţie. Mai mult decât atât, inclusiv din Devizul oferta nr. 366/253.03.2012 prezentat de societatea F. S.R.L. cu ocazia selecţiei de oferte, reiese că preţul ofertat de 5,70 Euro/mp este aferent unui singur strat de hidroizolaţie, aceasta reprezentând regula, o hidroizolaţie cu mai multe straturi reprezentând excepţia, atât oferta cât şi preţul urmând să reflecte acest aspect în mod expres.

O altă critică adusă de instanţa de fond o constituie faptul că societatea nu ar fi procedat în vederea achiziţionării lucrărilor de hidroizolaţii la întocmirea caietului de sarcini, document care să garanteze îndeplinirea exigenţelor de calitate şi performanţă solicitate. Însă s-a susţinut că nu există obligativitatea societăţii de a întocmi un caiet de sarcini, întrucât acesta este document obligatoriu în procedura de achiziţii publice or, în cazul de faţă, lucrările au fost executate din fonduri proprii, a existat o selecţie de oferte pentru desemnarea executantului, a existat o analiză a ofertelor primite, iar ofertele primite au cuprins şi informaţii despre materialele care urmau a fi folosite pentru hidroizolaţie.

In concluzie, astfel cum se poate observa, ROMAERO S.A a avut la baza documentele necesare pentru efectuarea plăţilor pentru lucrările care au format obiectul contractului nr. x/2012, acestea conţinând elementele necesare şi suficiente în acest sens.

7. În ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. II. 13 din Decizia nr. 2/2017, instanţa de fond a validat reţinerile organului de control în totalitate, criticabile prin prisma următoarelor aspecte:

Motivul încheierii Contractului nr. x/22.06.2012 prin care societatea a închiriat un număr de 130 licenţe Microsoft de tipul OVS, respectiv sistemul de operare Windows şi pachetul de programe Microsoft Office, sistemul Windows Server Enterprise şi SQL Server Enterprise necesare desfăşurării activităţii curente a societăţii, l-a constituit diversitatea activităţii specifice a subscrisei care impune utilizarea mai multor versiuni de licenţe de operare si softuri, fie din cauza condiţionărilor clienţilor, fie prin utilizarea pachetelor de programe G., interfaţare cu utilajele existente, etc.

Varianta de contract pentru care s-a optat, de tip OVS, a permis şi permite utilizarea oricărei variante/versiuni a sistemului de operare şi soft, din cele 130 licenţe închiriate, aspect care permite sistemului informatic actual să evolueze treptat, pe măsura achiziţionării de staţii noi/modernizarea celor existente, societatea deţinând, în anul 2016, un număr de 330 de echipamente de calcul, cu vechimi diferite.

Închirierea acestor licenţe a avut la bază o reducere semnificativă, în sensul că anual preţul a scăzut cu 32%, 14%, respectiv 14% (pentru anul 2014) şi, mai mult, la data încheierii contractului configuraţia staţiilor permitea upgrade-ul acestora.

În anul 2015 societatea a achiziţionat un pachet ERP - software de gestionare reparaţii avioane OASES pentru 40 de calculatoare, care au necesitat, după implementare, sistemul de operare Windows 10. De asemenea, pentru realizarea sistemului integrat ERP - H. până în anul 2017, inclusiv implementarea acestuia, ROMAERO este nevoită să efectueze upgradarea hardware şi software a sistemelor de calcul, aspecte care au condus la necesitatea de a prelungi contractul de licenţiere pentru 2015 - 2018 care asigura in acest fel minim 140 de licenţe (maxim 180).

Aceste tipuri de licenţiere, necesită o gestionare şi întreţinere corespunzătoare, în cazul de faţă, a unui număr de aproximativ 330 de calculatoare existente în perioada 2013-2015 (aproximativ 400 în prezent), ceea ce ar fi presupus angajarea de personal de specialitate, respectiv angajarea a cel puţin 4 persoane, pentru care societatea ar fi trebuit sa plătească o sumă considerabilă în raport de cea consemnata în decizie.

Nu în ultimul rând, remedierea echipamentelor a presupus şi înlocuirea licenţei cu alta, ceea ce a determinat/determină costuri suplimentare, astfel că tipul de contract achiziţionat de ROMAERO de tip OVS, a permis/permite utilizarea oricărei variante/versiuni a sistemului de operare şi soft, din cele 130 licenţe închiriate, aspect care permite sistemului informatic să evolueze treptat, pe măsura achiziţionării de staţii noi/modernizarea celor existente precum şi să nu determine în sarcina societăţii cheltuieli noi cu achiziţionarea de licenţe.

Pe toata durata contractului societatea are acces la cele mai noi tehnologii, up-grade-ul de tip I. fiind inclus în program, ceea ce permite utilizarea ultimelor versiuni ale produselor închiriate.

A declarat recurs, de asemenea, şi pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, criticând sentinţa atacată ca nelegală, referitor la soluţia de admitere în parte a cererii de anulare a măsurilor dispuse la pct. 1.2 şi I. 3 din Decizia nr. 2/2017 şi a încheierii nr. 22/2017, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

1. Cu privire la soluţia de anulare a măsurii de la pct. 1.2 din Decizia nr. 2/2017, hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 10 din O.U.G. nr. 95/2002, Anexa 4 la Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 95/2002, aprobate prin H.G. nr. 1597/2002, raportate la art. 112 alin. (1) şi art. 139 alin. (1) Codul muncii, coroborate cu art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992.

Soluţia pronunţată este nelegală, întrucât numărul de ore lucrătoare în luna de raportare este reglementat de dispoziţiile art. 112 alin. (1) Codul muncii, singura excepţie acceptată de legiuitor fiind zilele de "sărbătoare legală în care nu se lucrează", prevăzute la art. 139 alin. (1) Codul muncii.

Numărul de zile nelucrătoare stabilite prin contractul colectiv de muncă al entităţii nu este prevăzut la excepţiile prezentate la art. 139 alin. (1) Codul muncii, fiind aplicat art. 112 alin. (1) prin raportare la dispoziţiile art. 143 Codul muncii, întrucât în cauză textul de lege face trimitere la cadrul general, nu cel negociat prin contractele colective de muncă.

Având în vedere că în modelul de decont justificativ pentru stabilirea fondului lunar potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 95/2002 indicatorul "Numărul de ore lucrătoare în luna de raportare" a fost prevăzut ca bază de calcul a indicatorului Sumarul mediu de persoane beneficiare de sume de la bugetul de stat, prin înscrierea în deconturile lunare depuse de către Romaero S.A. a unui număr mai mic de ore lucrătoare, decât numărul de ore lucrătoare din lunile respective, a fost determinat un număr mai mare de personal în drept să beneficieze de plata drepturilor salariale din fonduri de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, acestea reglementează reducerea programului de lucru de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, în cazul reducerii temporare a activităţii, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, pe perioade care depăşesc 30 de zile lucrătoare; or, în acest caz, prin O.U.G. nr. 95/2002 nu s-a prevăzut alocarea de fonduri de la buget ca urmare a reducerii temporare a activităţii a operatorilor din industria de apărare, ci s-a prevăzut alocarea de fonduri de la buget operatoriilor economici din industria de apărare, care nu desfăşoară activitatea de bază din lipsă de comenzi sau de contracte legate de producţia ori comerţul cu armament, muniţie şi material de război, aceştia având obligaţia de a desfăşura alte activităţi reglementate prin H.G. nr. 703/2012, activităţi indisolubil legate de producţia ori comerţul cu armament, muniţie şi material de război pe care le pot desfăşura pe capacităţile de apărare aprobate conform legii, salariaţii încadraţi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată.

În temeiul art. 10 din O.U.G. nr. 95/2002, în perioada în care salariaţii încadraţi cu contract individual de muncă, pe durată nedeterminată la operatorii economici din industria de apărare, nu desfăşoară activitatea de bază din lipsă de comenzi sau de contracte legate de producţia ori comerţul cu armament, muniţie şi material de război, beneficiază de sume acordate de la bugetul de stat, în vederea acoperirii drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente datorate de angajator, numai dacă desfăşoară activităţile indisolubil legate de producţia sau comerţul cu armament, muniţie şi material de război, stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Aceste activităţi au fost reglementate la art. 1 din H.G. nr. 703/2012 pentru stabilirea activităţilor prevăzute de art. 10 din O.U.G. nr. 95/2002, fiind incidente şi prevederile art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2002:

Sunt, de asemenea aplicabile dispoziţiile art. 15 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 95/2002, aprobate prin H.G. nr. 1.597/2002, pentru fiecare lună, agentul economic din industria de apărare întocmeşte un decont justificativ, iar sumele stabilite se alocă agenţilor economici prin ordin al ministrului industriei şi resurselor, în baza decontului justificativ şi a regularizării aprobate. Modelul de decont justificativ pentru stabilirea fondului lunar potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 95/2002, iniţial a fost prezentat în Anexa 4 la Normele metodologice, unde la nr. crt. 2 s-a prevăzut înscrierea numărului de ore lucrătoare în luna de raportare.

Anexele nr. 4 şi 4a la Normele metodologice menţionate, s-au modificat şi au fost înlocuite cu anexele nr. 1 şi 2 care fac parte integrantă din H.G. nr. 703/2012 pentru stabilirea activităţilor prevăzute de art. 10 din O.U.G. nr. 95/2002.

Raţionamentul auditorilor publici externi a fost unul corect, având în vedere dispoziţiile legale incidente în cauza şi cele consemnate în Raportul de control, privind indicatorul "Numărul de ore lucrătoare în luna de raportare".

Astfel, auditorii publici externi au consemnat înscrierea în deconturile justificative întocmite în perioada 2013-2015, a unui număr mai mic de ore faţă de numărul de ore stabilit prin Codul muncii pentru salariaţii cu normă întreagă, respectiv a fost înscris numărul de ore efectiv lucrate în luna pentru care s-a întocmit decontul, fapt ce a condus, prin înmulţirea acestuia cu salariul mediu brut pe economie, comunicat de INS, la solicitarea şi încasarea în plus a sumei totale estimate de 215.365 RON, în condiţiile în care, salariul mediu brut pe economie este aferent unui program complet de lucru potrivit Codului muncii.

Astfel, în anul 2013 a fost încasată în plus suma de 101.823 RON, în anul 2014 a fost încasată în plus suma estimată de 71.616 RON, şi în anul 2015 a fost încasată în plus suma estimată de 41.926 RON, în baza deconturilor justificative pentru stabilirea fondului lunar potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 95/2002, iar în baza deconturilor justificative pentru stabilirea fondului lunar potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 95/2002.

2. Cu privire la soluţia de anulare a măsurii de la pct. 1.3 din Decizia nr. 2/2017, hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1, art. 5 alin. (1) şi art. 10 alin. (4) din O.G. nr. 119/1990, raportat la clauzele contractului de locaţiune nr. CLPS - 1152/2014 (Cap. 6 Garanţia, art. 6.7, art. 6.8 şi Cap. 9, art. 9.2, art. 9.3, art. 9.4 din contract).

Instanţa de fond în mod eronat a apreciat că reclamanta a avut un comportament contractual diligent şi în acord cu prevederile contractuale, atâta timp cât la data de la 31.12.2014, au fost evidenţiate restanţe în recuperarea chiriei şi a utilităţilor aferente în suma de 64.967,59 RON, iar Romaero S.A. nu a acţionat în condiţiile stabilite în contract.

Astfel, în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că Romaero S.A., a încheiat cu J. S.R.L., contractul de locaţiune nr. CLPS - 1152/2014, având ca obiect "închirierea unui spaţiu interior în suprafaţă utilă de 1.000 mp" (din incinta obiectivului 105G-H, situat în Bucureşti, B-dul. x nr. 44) şi a unui "spaţiu exterior adiacent, în suprafaţă de 375 mp" (pentru parcare 30 de autoturisme), pe o perioadă de 5 ani, chiria lunară fiind stabilită la 3.950 euro/lună. Acest contract a fost modificat prin actul adiţional nr. x, în sensul modificării suprafeţei aferente spaţiului din interior la 1.150 mp şi a chiriei lunare la suma de 4.475 euro/lună (la care se adaugă TVA).

Din înscrisurile depuse la dosar, care au stat la baza emiterii actelor administrative atacate reiese în mod clar faptul că, la data de la 31.12.2014, intimata - reclamantă avea de recuperat restanţe respectiv în contravaloare de 64.967,59 RON reprezentând chirie şi utilităţi aferente.

In aceste condiţii în mod corect echipa de audit a constatat faptul că Romaero S.A. nu a acţionat diligent şi nu a urmărit respectarea clauzelor contractuale, întrucât nu a notificat chiriaşul privind obligaţiile de plată restante, constatându-se depăşiri la unele facturi şi mai mult de 50 de zile.

Concluzia instanţei de fond conform căreia "reclamanta a acţionat cu diligentă în interiorul termenului legal de drept comun de prescripţie" nu este pertinentă, în condiţiile în care societatea a notificat cu întârziere a chiriaşului în ceea ce priveşte rezilierea contractului, respectiv după 8 luni, cu toate că, prin contract (art. 9.4) s-a stabilit că neachitarea, de către locatar, a două facturi consecutive atrage rezilierea de plin drept a contractului, fără intervenţia instanţei de judecată şi fără vreo altă formalitate.

Faptul că intimata - reclamantă a formulat în termenul legal de prescripţie, acţiune în instanţă pentru evacuarea chiriaşului şi plata contravalorii lipsei de folosinţă a spaţiului închiriat, nu este de natură a infirma constatările echipei de audit şi a susţine nelegalitatea măsurilor dispuse.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, reclamanta intimată ROMAERO S.A. a solicitat respingerea recursului formulat de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, reiterând argumentele cuprinse în acţiunea introductivă.

A formulat, de asemenea, întâmpinare şi intimata pârâtă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, solicitând, în mod similar, respingerea recursului formulat de către reclamantă, pentru motivele cuprinse în întâmpinarea depusă cu ocazia soluţionării cererii în fond.

II. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 3 ianuarie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 29 ianuarie 2021.

III. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând probatoriile administrate Curtea a reţinut că, în fapt, o echipă de auditori publici externi din cadrul Departamentului IV al Curţii de Conturi a României a desfăşurat un control tematic la reclamanta ROMAERO S.A., acţiunea de control fiind denumită "Controlul privind situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului, precum şi legalitatea realizării veniturilor şi a efectuării cheltuielilor".

În urma verificărilor efectuate echipa de auditori publici externi a constatat o serie de nereguli financiar contabile şi abateri de la legalitate şi regularitate, care au fost consemnate în Raportul de control nr. x/20.12.2016. Pentru valorificarea constatărilor s-au dispus măsuri prin Decizia nr. 2/20.01.2017, în baza prevederilor art. 33 alin. (3) şi 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992.

Împotriva a nouă dintre măsurile dispuse, reclamanta ROMAERO a formulat contestaţie, potrivit dispoziţiilor pct. 204 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014 a Plenului Curţii de Conturi a României, iar prin încheierea nr. 22/03.04.2017 Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României a admis contestaţia în ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. II.11 din Decizia nr. 7/2016 şi a respins-o în rest, menţinând măsurile contestate de la pct. I.2,I.5, II.6 - II.7, II.9 şi II.10 din aceeaşi decizie.

Prin acţiunea de faţă, reclamanta a susţinut nelegalitatea măsurilor dispuse prin Decizia nr. 2/2017 şi menţinute prin încheierea nr. 22/2017, în concret nelegalitatea măsurilor dispuse la punctele I.2, I.3, II.6, II.7, II.8, II.9, II.10, II.13 din Decizia nr. 2/2017.

Pentru fiecare măsura în parte contestată de reclamantă, Curtea a reţinut după cum urmează următoarele considerente:

Măsura de la pct. I.2. "Conducerea Societăţii ROMAERO S.A. va dispune măsuri şi va urmări intrarea în legalitate privind "înscrierea numărului de ore din deconturile prezentate la plată ministerului de resort, precum şi, utilizarea sumelor primite în scopul în care au fost aprobate", în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Totodată, se vor dispune măsuri pentru:

- extinderea verificărilor asupra deconturilor prezentate la plată ministerului de resort în perioada 2013-2015 în vederea identificării şi a altor cazuri în care au fost incluse un număr mai mic de ore lucrătoare decât numărul de ore lucrătoare din luna respectivă, pentru cazurile identificate(inclusiv pentru cele constatate în Raportul de control) se va proceda la stabilirea cuantumului acestora, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, virarea lor la bugetul de stat (inclusiv accesoriile calculate în condiţiile legii) precum şi la elaborarea unei proceduri privind solicitarea şi utilizarea sumelor în baza O.U.G. nr. 95/1992 (pentru înlăturarea abaterilor prezentate la pct. 2.1 din Decizie);.

- extinderea verificărilor asupra sumelor primite de la bugetul de stat în baza O.U.G. nr. 95/1992, în perioada 2013-2015, în vederea identificării şi a altor cazuri de sume utilizate în alte scopuri decât cele aprobate prin acest act normativ, pentru cazurile identificate (inclusiv pentru cele prezentate în Raportul de control), se va proceda la stabilirea cuantumului acestora, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, şi virarea lor la bugetul de stat (inclusiv accesoriile calculate în condiţiile legii) (pentru înlăturarea abaterilor prezentate la pct. 2.2 din Decizie). - Termen: 31 august 2017"

Curtea a constatat că prin Raportul de control nr. 7.200/20.12.2016, auditorii publici externi au reţinut în privinţa reclamantei nerespectarea prevederilor legale privind solicitarea şi utilizarea de fonduri băneşti de la bugetul de stat, în scopul stabilit la art. 10 din O.U.G. nr. 95/20.06.2002. Potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 95/20.06.2002 privind industria de apărare, (1) operatorii economici din industria de apărare, în perioada în care salariaţii încadraţi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată nu desfăşoară activitatea de bază din lipsă de comenzi sau de contracte legate de producţia ori comerţul cu armament, muniţie şi material de război, beneficiază de sume acordate de la bugetul de stat în vederea acoperirii drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente datorate de angajator. (2) Fondul lunar se determină prin înmulţirea a 75% din salariul mediu brut pe economie din luna anterioară, comunicat de Institutul Naţional de Statistică cu numărul mediu de personal aferent lunii respective la care se adaugă contribuţiile datorate de angajator potrivit legii.

În ceea ce priveşte activitatea reclamantei, auditorii publici externi au reţinut, pe de o parte, că reclamanta Romaero S.A. a înscris în deconturile justificative depuse la ministerul de resort, un număr mai mic de ore lucrătoare decât numărul de ore lucrătoare din luna respectivă aferent unui program complet de lucru, respectiv la stabilirea fondului lunar, în Deconturile justificative întocmite în perioada 2013-2015, reclamanta a înscris numărul de ore efectiv lucrate în fiecare lună, fără a ţine seama de faptul că, salariul mediu brut pe economie comunicat de Institutul Naţional de Statistică este aferent unui program complet de lucru potrivit Codului muncii, ceea ce a condus la solicitarea şi încasarea în plus a sumei totale estimate de 215.365 RON (101.823 RON în anul 2013, 71.616 RON în anul 2014 şi 41.926 RON în anul 2015).

Auditorii au apreciat că, procedând în acest fel, nu au fost respectate prevederile O.U.G. nr. 95/2002 privind industria de apărare, art. 10 alin 1-3; H.G. nr. 1.597/2002 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 95/2002, art. 15 alin. (1), (3); Anexa 1 la H.G. nr. 703/2012 pentru stabilirea activităţilor prevăzute de art. 10 din O.U.G. nr. 95/2002 - Decontul justificativ; O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventive, art. 1, art. 5 alin. (1), art. 10 alin. (4). Valoarea estimativă a acestei abateri a fost stabilită la suma de 215.365 RON şi având consecinţă încasarea şi utilizarea în mod nelegal, de fonduri de la bugetul de stat, în sumă de 215.365 RON. (abaterea a fost consemnată la pct. 2.1 pag. 12-18 din Raportul de control nr. 7.200/20.12.2016.)

Curtea a apreciat însă că apărările reclamantei pe această chestiune sunt întemeiate. Astfel, în modelul de Decont justificativ prezentat în Anexa 4 la N.M. de aplicare a O.U.G nr. 95/2002, aprobate prin H.G. nr. 1597/2002, s-a prevăzut înscrierea numărului de ore lucrătoare în luna de raportare. Auditorii publici externi au reţinut că acest număr este reglementat prin art. 112 alin. (1) din Codul muncii ("pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână") şi că singura excepţie acceptată de legiuitor o reprezintă zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează, prevăzute la art. 139 alin. (1).

Întrucât reclamanta a raportat o zi lucrătoare mai puţin, din cauza unei zile libere neplătite, conform contractelor colective de muncă, auditorii publici externi au arătat că numărul de zile lucrătoare stabilite prin contractul colectiv de muncă nu este prevăzut la excepţiile prezentate la art. 139 alin. (1) din Codul muncii, constatând în final că, prin înscrierea în deconturile lunare a unui număr mai mic de ore lucrătoare, a fost determinat un număr mai mare de personal în drept să beneficieze de plata drepturilor salariale din fondurile de la buget.

Raţionamentul auditorilor publici externi este greşit şi reclamanta a determinat corect indicatorul "Număr de ore lucrătoare în luna de raportare", în baza duratei lunare a timpului de lucru stabilită prin contractul colectiv de muncă, în condiţiile în care, deşi art. 139 alin. (1) din Codul muncii prevede zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează, totuşi aceasta nu este singura excepţie de la numărul de ore lucrătoare reglementat prin art. 112 alin. (1), întrucât art. 143 din acelaşi Cod prevede că "prin contractul colectiv de muncă aplicabil se pot stabili şi alte zile libere". Or, prin contractele colective de muncă de la nivelul ROMAERO, s-a convenit asupra existenţei unei zile libere neplătite pe lună, astfel că deconturile justificative pentru stabilirea fondului pe lunile respective au fost corect întocmite de către reclamantă, iar Ministerul de resort a procedat la efectuarea plăţilor cu respectarea prevederilor art. 10 din O.U.G. nr. 95/2002.

Faţă de cele expuse, abaterea consemnată la pct. 2.1 din decizie este neîntemeiată, astfel că măsura dispusă la pct. I.2 prima liniuţă din aceeaşi decizie este nelegală.

În ceea ce priveşte însă utilizarea fondurilor primite de la bugetul de stat, reclamanta a invocat, în esenţă, că în perioada verificată a achitat obligaţiile de plată reprezentând impozit pe salarii atât prin compensare cu TVA de rambursat cât si prin virament bancar.

Argumentele prezentate de reclamantă au fost apreciate ca fiind nefondate de către Curte, căci reclamanta a prezentat Deciziile emise de ANAF privind compensarea obligaţiilor fiscale în perioada 2013-2015 potrivit cărora impozitul pe salarii compensat cu TVA de rambursat avea data exigibilităţii cuprinsă între 25.06.2011 - 27.02.2012, or în Raportul de control la pag. 19 este prezentata situaţia impozitului pe salarii având data exigibilităţii (termen de plata) aferentă perioadei 25.02.2013 - 25.11.2015.

Astfel, prin Raportul de control, auditorii publici externi au reţinut faptul ca Romaero S.A. a primit fonduri de la bugetul de stat în scopul prevăzut de art. 10 din O.U.G. nr. 95/2002 privind industria de apărare, la nivelul celor aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli astfel: în anul 2013, în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat prin H.G. nr. 604/14.08.2013, a avut alocată de la bugetul de stat suma de 3.457.000 RON, pentru un număr mediu maxim de 135 persoane, şi a primit suma totală de 3.456.043 RON; în anul 2014, în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat prin H.G. nr. 683/19.08.2014, a avut alocată de la bugetul de stat suma de 3.546.000 RON, pentru un număr mediu maxim de 134 persoane şi a primit suma totală de 3.545.362 RON; în anul 2015, în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat prin H.G. nr. 375/27.05.2015, a avut alocată de la bugetul de stat suma de 4.008.000 RON, pentru un număr mediu maxim de 150 persoane şi a primit suma totală de 4.005.908 RON.

Prin urmare, faţă de impozitul pe salarii reţinut din drepturile salariale ale personalului, rămas de plată către bugetul de stat, în suma de 1.178.0751ei (360.859 RON în anul 2013,382.031 RON în anul 2014 şi 435.185 RON în anul 2015), auditorii publici externi au constatat plata sumei de 549.537 RON, rămânând un sold neachitat în sumă de 628.538 RON (din care: suma de 360.859 RON aferentă anului 2013, suma de 46.799 RON aferentă anului 2014 şi suma de 220.880 RON, aferentă anului 2015), astfel că în mod corect au reţinut aceştia că prin neplata integrală a impozitului pe salarii la nivelul la care a fost reţinut, reclamanta nu a utilizat fondurile primite în scopul pentru care au fost aprobate, potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 95/20.06.2002, sens în care în funcţie de numărul mediu maxim de personal aprobat, s-a prevăzut anual, în bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, alocarea de fonduri pentru plata drepturilor salariale precum şi pentru achitarea contribuţiilor datorate de angajator, potrivit legii.

În concluzie, Curtea a validat concluzia pârâtei în sensul că prin modul cum a procedat, Romaero S.A. nu a urmărit realizarea unei bune gestiuni financiare în utilizarea fondurilor, căci, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 119/1990, reclamanta avea obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficientei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului.

Măsura de la pct. I.3. "Conducerea Societăţii ROMAERO S.A. va dispune măsuri şi va urmări intrarea în legalitate privind "respectarea clauzelor stabilite în contractele încheiate". Totodată, se vor dispune măsuri pentru: - extinderea verificărilor asupra contractelor de locaţiune derulate în perioada 2013-2015, în vederea identificării şi a altor cazuri de contracte din derularea cărora au fost înregistrate creanţe nerecuperate ca urmare a nerespectării de către partenerii de contract a clauzelor stabilite, iar pentru cazurile constatate (inclusiv pentru cele prezentate în Raportul de control) se vor analiza măsurile legale întreprinse pentru recuperarea creanţelor şi se va urmări recuperarea lor în cadrul termenului legal de prescripţie, în condiţiile legii (pentru înlăturarea abaterilor prezentate la pct. 4 din Decizie). - Termen: 31 august 2017"

Prin Raportul de control nr. 7.200/20.12.2016, auditorii publici externi au reţinut, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, nerespectarea clauzelor contractuale privind plata chiriilor pentru spaţiile închiriate unor terţe persoane, respectiv nerecuperarea de creanţe în sumă de 201.802 RON reprezentând chirie şi utilităţi în sumă de 170.938 RON, la care se adaugă penalităţi de întârziere în sumă estimată de 30.863 RON, calculate în condiţiile stabilite prin contract.

Astfel, auditorii au reţinut că reclamanta a încheiat cu J. S.R.L., contractul de locaţiune nr. CLPS - 1152/2014, având ca obiect închirierea unui spaţiu interior în suprafaţă utilă de 1.000 mp (din incinta obiectivului 105G-H, situat în Bucureşti, B-dul x nr. 44) şi a unui spaţiu exterior adiacent, în suprafaţă de 375 mp (pentru parcare 30 de autoturisme), pe o perioadă de 5 ani, chiria lunară fiind stabilită la 3.950 euro/lună, contractul fiind modificat prin Actul adiţional nr. x, în sensul modificării suprafeţei aferente spaţiului din interior la 1.150 mp şi a chiriei lunare la suma de 4.475 euro/lună (la care se adaugă TVA). În baza acestui contract, în perioada octombrie 2014 - decembrie 2015, Romaero S.A. a emis facturi în sumă totală de 379.187,70 RON (339.365,66 RON chirie + 33.934,33 RON utilităţi + 5.887,71 penalităţi) şi a încasat suma de 208.248,95 RON, rămânând de recuperat suma de 170.938,75 RON (165.724,92 RON chirie + 5.213,83 RON utilităţi).

Echipa de auditori a mai reţinut că, deşi la data de la 31.12.2014, au fost evidenţiate restanţe în recuperarea chiriei şi a utilităţilor aferente în suma de 64.967,59 RON, Romaero S.A. nu a acţionat în condiţiile stabilite în contract, în sensul că, nu a procedat la notificarea chiriaşului privind obligaţiile de plată ale acestuia, după depăşirea termenului prevăzut în contract (10 zile), constatându-se depăşiri la unele facturi cu mai mult de 50 de zile; la calcularea de penalităţi de întârziere, pentru neplata la termen a facturilor al căror termen de încasare a fost depăşit; la executarea sumei plătite de către chiriaş, cu titlu de garanţie, ca urmare a neîncasării chiriei aferente lunilor octombrie- noiembrie 2014, executare ce putea fi efectuată, conform clauzelor contractuale, în luna decembrie 2014, respectiv după termenul de 20 de zile de la împlinirea scadenţei facturilor emise.

Auditorii au reţinut totodată că la data de 30.06.2015, reclamanta a procedat la stingerea obligaţiilor de plată în sumă de 97.758,43 RON, aflate în sold la acea dată, prin executarea garanţiei constituite la începutul contractului de către chiriaş, în sumă de 43.897 RON (10.000 Euro), rămânând de încasat o diferenţă neacoperită de garanţie, în sumă de 53.861,43 RON, însă societatea J. nu a reîntregit cuantumul garanţiei, executate la data de 30.06.2015, iar Romaero nu a solicitat în termen acest lucru printr-o Notificare, dar şi la notificarea cu întârziere a chiriaşului în ceea ce priveşte rezilierea contractului, respectiv după 8 luni, în condiţiile în care, prin contract (art. 9.4) s-a stabilit că neachitarea, de către locatar, a două facturi consecutive atrage rezilierea de plin drept a contractului, fără intervenţia instanţei de judecată şi fără vreo altă formalitate.

S-a mai reţinut cu ocazia controlului că prin adresa nr. x/26.08.2015, Romaero S.A. a înştiinţat J. S.R.L. că, la data de 26.08.2015, figurează în evidenţele contabile cu un debit în cuantum de 128.260,05 RON, iar Romaero S.A. la data de 21.12.2015, cu cererea de evacuare înregistrată sub nr. x/21.12.2015 a solicitat Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti evacuarea locatarului J. S.R.L. din spaţiul proprietatea Romaero S.A., obligarea acestuia la plata sumei de 170.938,75 RON, reprezentând contravaloarea chiriei şi a utilităţilor, la plata penalităţilor în cuantum de 30.863,58 RON, calculate până la data de 17.12.2015, la plata contravalorii lipsei folosinţei spaţiului până la data evacuării efective precum şi a penalităţilor de întârziere aferente şi la plata cheltuielilor de judecată. La data acţiunii de control, cererea de evacuare nr. x/21.12.2015 făcea obiectul dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

În urma controlului, auditorii au apreciat că, procedând în acest fel, reclamanta nu a respectat prevederile contractului de locaţiune nr. CLPS - 1152/2014, Cap. 6. Garanţia, art. 6.7, art. 6.8, b, Cap. 9, art. 9.2, art. 9.3, art. 9.4; ale O.G. nr. 119/1999, art. 1, art. 5 (1), art. 10 (4), iar valoarea estimativă a abaterii constatate este de 201.802 RON, având drept consecinţă nerecuperarea creanţelor în sumă de 201.802 RON. (abaterea a fost consemnată la pct. 2 pag. 32-38 din Raportul de control nr. 7.200/20.12.2016.).

În raport de prevederile legale/contractuale relevante, s-a reţinut că în mod eronat auditorii publici externi au reţinut în sarcina reclamantei vreo abatere întrucât, prin acţiunile judiciare întreprinse pe rolul instanţei de judecată, reclamanta a avut un comportament contractual diligent şi în acord cu prevederile contractuale din cuprinsul contractului de locaţiune încheiat cu locatarul, dar şi cu respectarea prevederilor O.G. nr. 119/1990. Reclamanta nu şi-a nesocotit obligaţiile legale privind realizarea unei bune gestiuni financiare, reclamanta recurgând la procedurile judiciare conferite de normele legale în materie de locaţiune şi de prevederile contractuale. Mai mult decât atât, Curtea subliniază că ceea ce a omis Curtea de Conturi este faptul că reclamanta a acţionat cu diligenţă în interiorul termenului legal de drept comun de prescripţie (3 ani de la data naşterii dreptului de creanţă), astfel că aceasta o obţinut recunoaşterea judiciară a dreptului său de creanţă (chirii restante şi penalităţi de întârziere, contravaloare lipsă de folosinţă spaţiu), ceea ce conduce la concluzia unei neafectări a patrimoniului acesteia.

Pentru aceste raţiuni, Curtea a anulat în parte actele litigioase, respectiv în ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. I.3 pentru înlăturarea abaterii consemnate la pct. 4 din decizie.

Măsura de la pct. II.6. "Conducerea Societăţii ROMAERO S.A. va dispune măsuri şi va urmări "respectarea clauzelor din contractele încheiate". Totodată, se vor dispune măsuri pentru: - extinderea verificărilor asupra contractelor de agent derulate în perioada 2013-2015, în vederea identificării şi a altor cazuri de servicii de agent angajate, în condiţiile în care, cu clienţii nominalizaţi prin contractul încheiat, S.C. Romaero S.A., la data angajării avea încheiate contracte, serviciile de agent în cauză fiind excluse ca făcând obiectul contractului, pentru cazurile constatate (inclusiv cele din Raportul de control), se va proceda la stabilirea întinderii prejudiciului ca urmare a plăţilor efectuate, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite şi la recuperarea lui, în condiţiile legii, inclusiv corectarea rezultatelor contabile înregistrate (pentru înlăturarea abaterilor prezentate la pct. 5 din Decizie). - Termen: 31 august 2017"

Prin Raportul de control nr. 7.200/20.12.2016, auditorii publici externi au reţinut, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, efectuarea de plăţi în sumă estimată de 518.964 RON pentru servicii angajate în mod nejustificat, respectiv pentru servicii de "agent" în condiţiile în care, cu clienţii nominalizaţi prin contractul de agent încheiat, Romaero S.A. avea încheiate contracte de lucrări, serviciile de agent în cauză fiind excluse ca făcând obiectul contractului.

Romaero S.A. a încheiat cu A. S.R.L. (în calitate de agent), contractul de agent nr. Cag 368/24.12.2010, având ca obiect, autorizarea agentului să acţioneze în numele beneficiarului pe bază de neexclusivitate, ca reprezentant pentru fiecare client şi comandă introdusă de Agent, excluzând clienţii cu care existau deja contracte încheiate de către beneficiar. În baza acestui contract, pentru fiecare contract acceptat de Romaero S.A., agentul avea dreptul să perceapă un comision de 10%. Reclamanta Romaero S.A., la data semnării contractului de agent nr. Cag 368, avea încheiate contracte de lucrări cu cei doi clienţi menţionaţi în Anexa nr. 1 la acest contract, în calitate de beneficiari, respectiv: - contractul nr. CPS-1639, semnat la data de 08.06.2010 încheiat cu C. S.R.L. Bacău (firmă cu capital străin 100%, una din firmele acţionare fiind K., cu sediul în Israel, la fel ca firma B., având ca obiect fabricarea şi livrarea de către producător (Romaero S.A.) a unor repere de aeronavă categoria L...., valabilitatea contractului fiind iniţial de 3 ani, ulterior aceasta fiind prelungită prin acte adiţionale, până la data de 27.07.2017; - contractul nr. CPSP-249, semnat la data de 06.07.2010 încheiat cu firma B., având ca obiect execuţie învelişuri şi cadre pentru uşi aeronavă L., valabilitatea contractului fiind de 10 ani.

Potrivit Anexei nr. 1 la contractul de agent nr. Cag 368/24.12.2010, clienţii identificaţi de agent au fost C. S.R.L. Bacău şi B.. Ulterior, această anexă a fost modificată prin introducerea unui nou client, respectiv M..

Au constatat auditorii că, în fapt, Romaero S.A. înainte de semnarea contractelor cu cei doi clienţi şi cu mult timp înainte de semnarea şi înregistrarea contractului de agent nr. Cag 368, a purtat corespondenţă cu C. S.R.L. Bacău (adresele nr. x/22.04.2010 şi y/27.05.2010) când a înaintat oferte de preţ pentru o serie de repere de aeronavă categoria L., şi respectiv a purtat negocieri (Fişa de ofertare nr. 186 aprobată de conducerea Romaero pe data de 07.05.2010 şi Referatul de necesitate aprobat de conducerea Romaero la data de 02.06.2010, pentru deplasarea unor salariaţi la solicitarea firmei B.). Romaero S.A. a avut relaţii contractuale cu firma B. şi anterior semnării contractului nr. CPS-1639, din data de 08.06.2010, potrivit evidenţei contabile, respectiv fiei contului 411 "clienţi", aferentă anului 2009. În perioada 2010-2015, în baza contractului de agent nr. Cag 368/24.12.2010, comisionul plătit firmei S.C. A. S.R.L. de către Societatea Romaero S.A., a fost în sumă totală de 518.964 RON (45.008 RON, în anul 2011; 179.046 RON, în anul 2012; 121.763 RON, în anul 2013; 129.307 RON, în anul 2014; 43.840 RON, în anul 2015).

Curtea a reţinut ca fiind corectă aprecierea auditorilor publici în sensul că Romaero S.A. a purtat corespondenţă cu C. S.R.L. Bacău, încă din lunile aprilie/mai ale anului 2010, astfel cum rezultă din adresele nr. x/22.04.2010 şi y/27.05.2010 (Anexele nr. 49 la Raportul de control), prin care reclamanta a înaintat oferte de preţ societăţii C. pentru o serie de repere de aeronavă categoria L.. De asemenea, Fişa de ofertare nr. 186 (pentru componente aeronave), aprobată de conducerea Romaero S.A. pe data de 07.05.2010 (Anexa nr. 50 la Raportul de control) şi transmisă firmei B., precum şi Referatul de necesitate aprobat de conducerea Romaero la data de 02.06.2010, pentru deplasarea unor salariaţi la solicitarea firmei B., demonstrează faptul că reclamanta Romaero S.A. a purtat negocieri înainte de semnarea contractelor cu cei doi clienţi şi cu mult timp înainte de semnarea şi înregistrarea contractului de agent nr. Cag 368. Totodată, din evidenţa contabilă respectiv din fişa contului 411 "clienţi", aferentă anului 2009, rezultă că reclamanta Romaero S.A. a avut relaţii contractuale cu firma B. şi anterior semnării contractului nr. CPS-1639 din data de 08.06.2010.

În ceea ce priveşte C. S.R.L., auditorii publici au reţinut că aceasta este o firmă cu capital privat străin 100%, una din firmele acţionare fiind K., cu sediul în Israel, la fel ca firma B.. Pentru fiecare contract introdus de către agent şi acceptat de Societatea Romaero S.A., firma A. S.R.L. avea dreptul să perceapă un comision de 10% pentru toate facturile (fară TVA), care acopereau lucrările executate în baza cartelelor de inspecţie pentru constatarea defectelor (NRC-uri) (fară TVA), emise de beneficiar şi achitate acestuia (numai manopera), iar comisionul nu se aplica materialelor incluse în valoarea totală a facturii.

Reclamanta, fără a face dovada că agentul A. S.R.L. a acţionat pentru promovarea vânzărilor la alţi clienţi decât cei cu care societatea Romaero S.A. avea deja încheiate contracte, condiţie stabilită la pct. 2 din contract (aspect rezultat cu claritate din conţinutul contractului) a acceptat efectuarea de plăţi reprezentând comision către A. S.R.L., în sumă totală de 518.964 RON (45.008 RON, în anul 2011; 179.046 RON, în anul 2012; 121.763 RON, în anul 2013; 129.307 RON, în anul 2014; 43.840 RON, în anul 2015).

Or, în această situaţie, prin modul cum a procedat, reclamanta Romaero S.A. nu a urmărit realizarea unei bune gestiuni financiare în administrarea patrimoniului, aceasta având, potrivit O.G. nr. 119/1990 obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficientei în utilizarea fondurilor şi în administrarea patrimoniului.

Măsura de la pct. II.7. "Conducerea Societăţii ROMAERO S.A. va dispune măsuri pentru extinderea verificărilor asupra contractelor de comodat şi a celor de mandat derulate în perioada 2013-2015, în vederea identificării şi a altor cazuri de cheltuieli efectuate în mod nelegal pentru directorii S.C. Romaero S.A., pentru cazurile constatate (inclusiv cele din Raportul de control), se va proceda la stabilirea întinderii prejudiciului ca urmare a plaţilor efectuate, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite şi la recuperarea lui, în condiţiile legii, inclusiv corectarea rezultatelor contabile înregistrate (pentru înlăturarea abaterilor prezentate la pct. 6 din Decizie). - Termen: 31 august 2017"

Prin Raportul de control nr. 7.200/20.12.2016, auditorii publici externi au reţinut efectuarea de plăţi în sumă de 52.856 RON, pentru cheltuieli fără bază legală respectiv, efectuarea de cheltuieli cu funcţionarea a 2 autoturisme pentru deplasări în ţară şi străinătate, (combustibilul, în sumă de 24.988 RON, reparaţii, piese şi consumabile, în sumă de 13.032 RON, asigurări (Casco, RCA), în sumă de 14.836), de care a beneficiat directorul general/directorul general adjunct, în baza contractelor de mandat nr. x/26.11.2012, nr. y/14.08.2014 şi nr. 012/14.11.2014, în condiţiile în care, AGA nu a aprobat decontarea cheltuielilor cu întreţinerea acestora şi nici limitele acestor cheltuieli, precum şi fără a avea o evidenţă a deplasărilor efectuate cu cele două autoturisme puse la dispoziţie prin contract de comodat, decontarea cheltuielilor cu combustibilul realizându-se fără documente justificative din care să rezulte consumul carburanţilor, traseele efectuate, respectiv foi de parcurs - FAZ - uri.

Auditorii au apreciat că procedând astfel reclamanta nu a respectate prevederile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, art. 15318 alin. (1)-(3); ale O.U.G. nr. 79/2008, art. 32 alin. (1)-(;) ale O.G. nr. 119/1999, art. 1, art. 5 alin. (1); ale Legii nr. 82/1991, art. 6 alin. (2), iar valoarea estimată a abaterii este în sumă de 52.856 RON, având consecinţă majorarea nejustificată a cheltuielilor de exploatare cu suma de 52.856 RON şi implicit în majorarea pierderii cu aceeaşi sumă. (abaterea a fost consemnată la pct. 4.2, pag. 42-46 din Raportul de control nr. 7.200/20.12.2016.).

Curtea a găsit argumentele prezentate ca fiind neîntemeiate, căci potrivit art. 15318 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 remuneraţia directorilor, în sistemul unitar, ori a membrilor directoratului, în sistemul dualist, sunt stabilite de consiliul de administraţie, respectiv de consiliul de supraveghere, iar actul constitutiv sau adunarea generală a acţionarilor fixează limitele generale ale tuturor remuneraţiilor acordate în acest fel, orice alte avantaje putând fi acordate numai în conformitate cu alin. (1) şi (2), textul legal fiind clar în această privinţă, astfel că orice altă interpretare nu are fundament legal.

De asemenea, potrivit O.U.G. nr. 79/18.06.2008, remuneraţia lunară a directorului general, stabilită prin contractul de mandat, este unica formă de recompensare în bani a activităţii depuse de persoana respectivă. Or, faţă de această normă clară, expresă, prin contractul de mandat încheiat de ROMAERO S.A., directorului general nu i se puteau acorda alte beneficii, de orice formă, în afara remuneraţiei lunare.

Poziţia pârâtei Curtea de Conturi a fost una legală în privinţa acestei chestiuni, căci pârâta nu a contestat efectuarea de cheltuieli peste limita stabilită prin BVC, ci a contestat chiar legalitatea efectuării de cheltuieli în sumă de 52.856 RON, în beneficiul directorului general/directorului general adjunct, peste nivelul remuneraţiei stabilite prin contractul de mandat, fără ca AGA să fixeze limitele generale ale tuturor remuneraţiilor acordate, iar Consiliul de Administraţie să aprobe, în limitele fixate de AGA.

Astfel, în Raportul de control, auditorii publici externi au consemnat efectuarea de cheltuieli în sumă de 52.856 RON reprezentând: combustibil în sumă de 24.988 RON, reparaţii, piese şi consumabile în sumă de 13.032 RON şi asigurări (Casco, RCA) în sumă de 14.836, cu privire la 2 autoturisme (proprietate personală a directorului general/directorului general adjunct), date spre folosinţă cu titlu gratuit (prin contract de comodat) societăţii Romaero S.A., pentru deplasări în ţară şi străinătate, fără a avea o evidenţă a deplasărilor efectuate cu cele două autoturisme puse la dispoziţie, decontarea cheltuielilor cu combustibilul realizându-se fără documente justificative din care să rezulte consumul carburanţilor, traseele efectuate, respectiv foi de parcurs. Or, în mod pertinent au consemnat auditorii că, în condiţiile în care avea un parc auto format din 5 autoturisme (N., O., x), reclamanta ROMAERO S.A. a acceptat suportarea cheltuielilor cu întreţinerea a două autoturisme (reparaţie, combustibil, accesorii auto, impozite, asigurări, etc.) care nu erau proprietatea sa, fiindu-i puse la dispoziţie cu titlul gratuit, prin cele două contracte de comodat mai sus indicate: contractul de comodat nr. x/26.11.2012, încheiat cu directorul general, care a dat spre folosinţă cu titlu gratuit societăţii Romaero S.A., autoturismul proprietate personală, marca x, ce urma a fi utilizat în interesul entităţii, precum şi în vederea efectuării unor deplasări în ţară şi străinătate, pe o perioadă de 1 an, respectiv până la data de 26.11.2013, iar fără a se prelungi prin act adiţional valabilitatea contractului, reclamanta a continuat să efectueze cheltuieli cu întreţinerea autoturismului până în luna august 2014; contractul de comodat nr. x/14.11.2014, încheiat cu directorul general adjunct, care a dat spre folosinţă cu titlu gratuit societăţii Romaero S.A., autoturismul proprietate personală, marca x, ce urma a fi utilizat în interesul entităţii, precum şi în vederea efectuării unor deplasări în ţară şi străinătate, pe o perioadă de 2 ani.

De asemenea, prin contractul de mandat nr. x/26.11.2012 încheiat cu directorul general, respectiv prin contractul de mandat nr. x/14.08.2014 şi nr. y/14.11.2014 încheiat de directorul general adjunct, la pct. 4.1.5, respectiv pct. 4.1.4 s-a prevăzut decontarea cheltuielilor de transport în interesul serviciului cu autoturismul proprietate personală.

Or, este cert că prin această clauză stabilită contractual, s-a ajuns la acordarea de avantaje titularului de contract, peste nivelul remuneraţiei stabilită prin contractul de mandat, fără ca AGA să fixeze limitele generale ale tuturor remuneraţiilor/beneficiilor acordate, iar Consiliul de Administraţie să aprobe, în limitele fixate de AGA. În Raportul de control s-a consemnat cuantumul acestor avantaje acordate fără bază legală, în perioada noiembrie 2012 - noiembrie 2016, la nivelul plăţilor efectuate în sumă totală de 52.856 RON, pentru întreţinerea celor două autoturisme, aparţinând celor doi directori ai Romaero S.A. şi folosite numai de către aceştia pe perioada mandatului acestora, reprezentând contravaloare combustibil în sumă de 24.988 RON, contravaloare reparaţii, piese şi consumabile în sumă de 13.032 RON şi contravaloare asigurări (Casco, RCA), în sumă de 14.836 RON. Referitor la modul de utilizare a celor 2 autoturisme, Societatea nu a ţinut o evidenţă a deplasărilor efectuate cu cele două autoturisme, decontarea cheltuielilor cu combustibilul realizându-se fără documente justificative din care să rezulte consumul carburanţilor, traseele efectuate, respectiv foi de parcurs.

Prin urmare, potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, art. 6 alin. (2), reclamanta avea obligaţia să efectueze înregistrări în contabilitate, pe bază de documente justificative care angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.

Reclamanta a susţinut că respectivele cheltuieli suportate de către societate pe durata executării contractelor de mandat nu ar reprezenta avantaje acordate directorilor generali, ci au fost în fapt un beneficiu obţinut de societate, întrucât în situaţia în care entitatea trebuia să asigure transportul directorului general în interesul serviciului, aceste costuri ar fi depăşit cu mult nivelul cheltuielilor constatate de echipa de control, însă Curtea nu a primit apărările reclamantei. Astfel, pe de o parte aceste susţineri nu au fost însoţite de documente care să le confirme, reclamanta având dreptul să efectueze cheltuieli în vederea realizării obiectului de activitate, însă utilizând în primul rând bunurile aflate în patrimoniu, în acest caz, Romaero S.A. având dreptul să efectueze cheltuieli cu întreţinerea si funcţionarea parcului auto format din 5 autoturisme. Pe de altă parte, apărările reclamantei nu ţin cont de prevederile legale mai sus indicate, cheltuielile efectuate neputând dobândi caracter legal doar prin prisma susţinerii tezei că au condus la evitarea altor cheltuieli.

Măsura de la pct. II.8. "Conducerea Societăţii ROMAERO S.A. va dispune măsuri pentru extinderea verificărilor asupra deconturilor întocmite pentru deplasări externe şi aprobate la plata în perioada 2013-2015, în vederea identificării şi a altor cazuri de cheltuieli nelegale (de ordin protocolar, etc.) incluse în deconturi şi implicit decontate, pentru cazurile constatate (inclusiv cele din Raportul de control), se va proceda la stabilirea întinderii prejudiciului ca urmare a plaţilor efectuate, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite şi la recuperarea lui, în condiţiile legii, inclusiv corectarea rezultatelor contabile înregistrate (pentru înlăturarea abaterilor prezentate la pct. 7 din Decizie). - Termen: 31 august 2017".

Prin Raportul de control nr. 7.200/20.12.2016, auditorii publici externi au apreciat, în privinţa reclamantei, nerespectarea prevederilor legale privind decontarea cheltuielilor efectuate de persoanele trimise în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, respectiv acceptarea decontării unor cheltuieli de ordin protocolar, în sumă estimată de 17.032 RON, fără baza legală. Astfel, Romaero S.A., în perioada 2013-2015, cu ocazia deplasărilor efectuate în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, pe lângă diurna cuvenită, cazare, transport, alte cheltuieli neprevăzute, precum şi a celor pentru convorbiri telefonice, telex, comisioane de schimb, diferenţe de tarif la cazare şi altele asemenea, necesare îndeplinirii misiunii, a acceptat la plata si decontat, cheltuieli de ordin protocolar (incluse în decont), în sumă estimată de 17.032 RON constând în: parfumuri, băuturi alcoolice şi non-alcoolice, produse alimentare, etc.

Au conchis auditorii că, procedând astfel, reclamanta nu a respectat prevederile H.G. nr. 518/1995, art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1); ale O.G. nr. 119/1999, art. 1, art. 5 alin. (1); ale Legii nr. 82/1991, art. 6 alin. (2), iar valoarea estimată a abaterii a fost stabilită la 17.032 RON, având consecinţă majorarea nejustificată a cheltuielilor de exploatare cu suma de 17.032 RON şi implicit majorarea pierderii cu aceeaşi sumă. (abaterea a fost consemnată la pct. 4.3, pag. 46-48 din Raportul de control nr. 7.200/20.12.2016.).

Reclamanta a invocat faptul că auditorii nu au ţinut cont de Notele de oportunitate semnate de reprezentanţii Ministerului Economiei care ar fi aprobat decontarea cheltuielilor de deplasare (cazare, diurna, transport, asigurare medicală şi protocol) conform art. 11 (2) din H.G. nr. 518/1995, actualizată, însă Curtea nu a primit apărările reclamantei, căci potrivit H.G. nr. 518/1995, art. 11 alin. (2), cu aprobarea prim-ministrului, secretarul general al Guvernului şi miniştrii conducători de delegaţii oficiale în străinătate pot să beneficieze de o sumă în valută în limita a 1.000 euro, în vederea acoperirii unor cheltuieli de ordin protocolar. Or, în cazul de faţă, contrar acestor dispoziţii legale, directorii Romaero S.A. (directorul general şi directorul general adjunct) au beneficiat de decontarea unor cheltuieli de ordin protocolar în sumă estimată de 17.032 RON.

În Raportul de control, auditorii au consemnat că în perioada 2013-2015, cu ocazia deplasărilor efectuate în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, pe lângă diurna cuvenită, cazare, transport, alte cheltuieli neprevăzute, precum şi a celor pentru convorbiri telefonice, telex, comisioane de schimb, diferenţe de tarif la cazare şi altele asemenea, necesare îndeplinirii misiunii, directorii Romaero (directorul general şi directorul general adjunct) au beneficiat de decontarea unor cheltuieli în sumă estimată de 27.032 RON, constând în parfumuri, băuturi alcoolice şi non-alcoolice, produse alimentare, etc., care au fost evidenţiate în contabilitate, ca fiind aferente deplasărilor externe.

Însă, reclamanta, potrivit Legii nr. 82/1991, art. 6 alin. (2), avea obligaţia să efectueze înregistrări în contabilitate, pe baza de documentele justificative care angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.

Reclamanta a invocat că toate aceste cheltuieli au fost încadrate, din punct de vedere fiscal, în categoria cheltuielilor nedeductibile, însă această susţinere nu are relevanţă în cauză, căci Curtea de Conturi nu a contestat încadrarea lor din punct de vedere fiscal (în deductibile sau nedeductibile), ci a contestat legalitatea efectuării lor, în condiţiile în care persoanele care au procedat la decontarea lor nu deţineau funcţiile de secretar general al Guvernului şi miniştrii, în drept, potrivit art. 11 alin. (2) din H.G. nr. 518/10.07.1995.

Măsura de la pct. II.9. "Conducerea Societăţii ROMAERO S.A. va dispune măsuri pentru extinderea verificărilor asupra comenzilor emise furnizorilor interni/externi în perioada 2013-2015, în vederea identificării şi a altor cazuri de produse pentru care, în decontare au fost acceptate preţuri mai mari decât cele din comenzile emise, pentru cazurile constatate (inclusiv cele din Raportul de control), se va proceda la stabilirea întinderii prejudiciului ca urmare a plaţilor efectuate, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite şi la recuperarea lui, în condiţiile legii, inclusiv corectarea rezultatelor contabile înregistrate (pentru înlăturarea abaterilor prezentate la pct. 8 din Decizie). - Termen: 31 august 2017"

Prin Raportul de control nr. 7.200/20.12.2016, auditorii publici externi au reţinut, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, că aceasta a procedat la achiziţia de produse la preţuri supraevaluate respectiv la preţuri mai mari decât preţurile stabilite în comenzile transmise furnizorilor interni/externi, fapt ce a condus la efectuarea de plăţi în sumă estimată de 57.711 RON, peste nivelul celor comandate.

Astfel, S.C. Romaero S.A. deşi a transmis către firma D. din Polonia:

- Comanda nr. x/06.06.2014 pentru achiziţia a 5 bucăţi siguranţe hidraulice, la preţul unitar de 1.300 USD, valoarea totală fiind de 6.500 USD, în baza facturii fiscale nr. x/06/2014 şi a Notei de recepţie nr. x/30.06.2014, a decontat suma de 8.000 USD, în plus cu suma de 1.500 USD, faţă de valoarea stabilită în oferta şi în comandă, ca urmare a facturării produselor la un preţ mai mare (1.600 USD/bucata);

- Comanda nr. x/02.06.2014 prin care, s-a solicitat achiziţia unui "slide" la preţul unitar de 5.000 USD, în baza facturii fiscale nr. x/06/2014 şi a Notei de recepţie nr. x/30.06.2014, a decontat suma de 5.500 USD, în plus cu suma de 500 USD.

De asemenea, S.C. Romaero S.A. deşi a transmis către E. S.R.L. Giurgiu:

- Comanda nr. x/20.05.2013 pentru realizarea de calapoade din fontă în valoare totală de 65.056 euro, a acceptat la plată suma totală de 69.466 euro, mai mult cu suma de 4.410 euro, faţă de valoarea produselor din comandă;

- Comanda nr. x/29.05.2015 pentru realizarea de calapoade din fontă FGZ 240HB în valoare totală de 97.963,67 euro, a acceptat la plată factura fiscală nr. x/14.10.2015 în care, produsul a fost facturat la preţul de 1.548,88 euro/buc, faţă de preţul unitar de 774,44 euro/buc, cu 774,44 euro/buc mai mult iar, un alt produs a fost facturat la preţul de 6.169,68 euro/buc, faţă de preţul unitar de 3.084,84 euro/buc, ceea ce a dus la efectuarea de plăţi în plus în sumă de 4.633,72 euro (la care se adaugă TVA), în echivalent suma totală de 25.431 RON.

Au apreciat auditorii că, procedând în acest fel, reclamanta nu a respectat prevederile O.G. nr. 119/1999, art. 1, art. 5 alin. (1); Legii nr. 82/1991, art. 6 alin. (2), iar valoarea estimată a abaterii a fost stabilită la suma de 57.711 RON având drept consecinţă efectuarea de plăţi suplimentare în sumă estimată de 57.711 RON, peste nivelul celor comandate. În timpul controlului, furnizorii în cauza au emis facturile fiscale nr. x/29.11.2016 şi nr. y/16.12.2016 (în roşu), în valoare totală de 25.429,01 RON, iar contravaloarea acestora a fost evidenţiată ca un debit în contabilitate. (abaterea a fost consemnată la pct. 4.4, pag. 48-53 din Raportul de control nr. 7.200/20.12.2016.).

Curtea a reţinut că, în mod corect, auditorii nu au acceptat aspectele prezentate prin aceasta adresă ca relevante pentru situaţia reclamantei, întrucât preţurile produselor au fost acceptate de entitate în baza ofertei E. S.R.L. în euro/buc, în comanda transmisă furnizorului specificându-se faptul că, realizarea calapoadelor se efectuează conform documentaţiei finale transmise (modele 3D). Astfel, prin comanda nr. x/20.05.2013, furnizorul s-a angajat să realizeze şi să livreze produsele în condiţiile cerute de Romaero S.A., respectiv la preţurile specificate.

Prin urmare, este corectă concluzia pârâtei în sensul că au fost acceptate la plată lucrări suplimentare în sumă de 4.410 euro (la care se adaugă TVA), reprezentând în echivalent suma totală de 24.280 RON, faţă de valoarea de 65.056 euro stabilită în comanda nr. x/20.05.2013.

În anul 2015, în baza Referatului nr. x/29.05.2015 aprobat de directorul general, Romaero S.A. a transmis către E. S.R.L. Giurgiu, Comanda nr. x/29.05.2015 pentru realizarea de produse respectiv, calapoade din fontă FGZ 240HB (pentru programul P.) în valoare totală de 97.963,67 euro (la care se adaugă TVA), termen de livrare 2 luni. În Amendamentul nr. 1 (anexă la comanda nr. x/29.05.2015), pe produsele detaliate potrivit specificaţiilor, a fost stabilită cantitatea şi preţul unitar exprimat în euro/buc. A fost găsită corectă constatarea auditorilor în sensul că reclamanta a acceptat la plată factura fiscală nr. x/14.10.2015, în valoare totală de 9.267,44 euro (la care se adaugă TVA), în care produsul având codul STFB FS57 246351-214/215 a fost facturat la preţul unitar de 1.548,88 euro/buc, faţă de preţul unitar de 774,44 euro/buc, cu 774,44 euro/buc mai mult, iar produsul având codul STFB FS57 246322-230 a fost facturat la preţul unitar de 6.169,68 euro/buc, faţă de preţul unitar de 3.084,84 euro/buc, cu 3.084,77 euro/buc mai mult, ceea ce a dus la efectuarea de plăţi în plus în sumă de 4.633,72 euro (la care se adaugă TVA), reprezentând în echivalent suma totală de 25.431 RON.

De asemenea, echipa, de audit a constatat faptul că produsele (calapoade) achiziţionate în baza Comenzilor nr. x/20.05.2013 şi nr. x/29.05.2015, cu Avizele de însoţire a mărfii nr. 207/06.09.2013, nr. 208/17.09.2013, nr. 220/25.09.2013, nr. 224/27.09.2013, nr. 232/03.10.2013, nr. 255/18.10.2013, nr. 271/08.11.2013, nr. 274/11.11.2013 şi nr. 116/14.10.2015, au fost înregistrate pe cheltuieli în contul 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi" fără a fi întocmite Note de recepţie şi constatare diferenţe şi Fişe de magazie.

Or, potrivit Legii nr. 82/24.12.1991, art. 6 alin. (2), reclamanta avea obligaţia să efectueze înregistrări în contabilitate, pe baza de documentele justificative care angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz. Iar, potrivit Ordinelor MFP nr. 3.512/27.11.2008 respectiv, MFP nr. 2.634/05.11.2015, Anexa 2 - Nomenclatorul documentelor financiar-contabile, Nota de recepţie şi constatare de diferenţe (cod 14-3-lA), serveşte ca document pentru recepţia bunurilor aprovizionate; document justificativ pentru încărcare în gestiune; document justificativ de înregistrare în contabilitate, iar, Fişa de magazie (cod 14-3-8)...serveşte ca document de evidenţă a intrărilor, ieşirilor şi stocurilor bunurilor.

În concluzie, corect a apreciat pârâta că prin modul cum a procedat, Romaero S.A. nu a urmărit realizarea unei bune gestiuni financiare în administrarea patrimoniului, entitatea în conformitate cu prevederile O.G. nr. 119/1990 avea obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficientei în utilizarea fondurilor şi în administrarea patrimoniului.

Măsura de la pct. II.10. "Conducerea Societăţii ROMAERO S.A. va dispune măsuri şi va urmări intrarea în legalitate privind " acceptarea la plată a facturilor de servicii însoţite de documente încheiate în condiţiile legii ". - Totodată, se vor dispune măsuri pentru extinderea verificărilor asupra contractelor de prestări servicii derulate în perioada 2013-2015, în vederea identificării şi a altor cazuri de servicii acceptate în decontare la preţuri mai mari decât cele din ofertele declarate câştigătoare, pentru cazurile constatate (inclusiv cele din Raportul de control), se va proceda la stabilirea întinderii prejudiciului ca urmare a plaţilor efectuate, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite şi la recuperarea lui, în condiţiile legii, inclusiv corectarea rezultatelor contabile înregistrate (pentru înlăturarea abaterilor prezentate la pct. 9 din Decizie). - Termen: 31 august 2017".

Prin Raportul de control nr. 7.200/20.12.2016, auditorii publici externi au reţinut că reclamanta a procedat la angajarea în mod nelegal şi implicit acceptarea la plată a unor lucrări de hidroizolaţii la un preţ mai mare decât cel negociat prin contractul încheiat. Astfel, Romaero S.A. a încheiat Contractul de prestări servicii nr. x/21.05.2012 cu F. S.R.L., având ca obiect, execuţia de lucrări de hidroizolaţii la construcţii la preţul de 5,70 euro/mp (fără TVA), cu termen de valabilitate 24 luni respectiv, până la data de 21.05.2014. Prestatorul nu a executat obiectul acestui contract, prin Contractul pentru preluare de prestări servicii cu acordul beneficiarului nr. 143/15.04.2013, prestatorul iniţial a fost înlocuit cu Q. S.R.L. care s-a obligat să execute contractul de prestări servicii nr. x/2012, preluând atribuţiile ce-i reveneau F. S.R.L. şi lucrările din momentul şi stadiul la care se aflau la 15.04.2013.

S-a reţinut că prin Actul adiţional nr. x/29.07.2013 (la contractul de prestări servicii nr. x/2012), Romaero S.A. şi Q. S.R.L., la obiectivul 37/1 (frezare chimică), în suprafaţă de 2.614 mp, au convenit executarea lucrărilor de hidro-izolaţie în două straturi de membrane, la preţul de 9,84 euro/mp, în condiţiile în care, potrivit Devizului ofertă înregistrat sub nr. x/23.03.2012 în baza căruia a fost desemnat câştigător, prestatorul S.C. F. S.R.L., în preţul unitar de 5,7 euro/mp sunt incluse 2 straturi de membrane.

Concluzia auditorilor a fost sensul că, în acest mod, au fost angajate şi acceptate la plată din partea reclamantei lucrări de hidro-izolaţie în suprafaţă totală de 2.879 mp (2.614 mp + 265 mp) la preţul unitar de 9,84 euro/mp (în două straturi), cu 4,14 euro/mp mai mult faţă de preţul unitar de 5,7 euro/mp stabilit în contractul de prestări servicii nr. x/2012, pentru executarea de lucrări de hidroizolaţii în aceleaşi condiţii. Astfel, Romaero S.A. a acceptat la plată facturile fiscale nr. x/09.08.2013, în valoare totală de 141.582,61 RON şi nr. 23/02.04.2014 în valoare totală de 14.443,71 RON, fără a avea la bază situaţii de lucrări/devize generale în structura prevăzută de legislaţia în domeniu. Or, procedând astfel, reclamanta nu a respectat prevederile Contractului de prestări servicii nr. x/21.05.2012, pct. 3, art. 1, art. 2, pct. 6, art. 1, lit. d); ale O.G. nr. 119/1999, art. 1, art. 5 alin. (1), iar valoarea estimativă a abaterii a fost stabilită ca fiind de 65.621 RON şi având consecinţă efectuarea de plăţi necuvenite în sumă de 65.621 RON, majorarea nejustificată a cheltuielilor de exploatare şi implicit în majorarea pierderii cu aceeaşi sumă. (abaterea a fost consemnată la pct. 4.5, pag. 53-57 din Raportul de control nr. 7.200/20.12.2016.)

Curtea a constatat că achiziţia de lucrări de hidroizolaţii a fost iniţiată în anul 2012, în baza Referatului de necesitate nr. 25147/14.03, ofertantul câştigător fiind S.C. F. S.R.L. cu o ofertă în valoare de 5,70 euro/mp (fară TVA), garanţie 12 ani, conform Referatului nr. x/14.05.2012 aprobat de directorul general.

În fapt, reclamanta Romaero S.A. a angajat efectuarea de lucrări de hidroizolaţii prin Contractul de prestări servicii nr. x/21.05.2012 încheiat cu S.C. F. S.R.L., la preţul unitar de 5,70 euro/mp (fară TVA), cu termen de valabilitate 24 luni respectiv, până la data de 21.05.2014. În perioada mai 2012 - aprilie 2013, la contractul de prestări servicii nr. x/2012 au fost încheiate actele adiţionale de la nr. 1 la nr. 6.

Fără a se realiza în totalitate obiectul contractului, în anul 2013, între Romaero S.A., F. S.R.L. şi Q. S.R.L. a fost încheiat Contractul pentru preluare de prestări servicii cu acordul beneficiarului nr. 143/15.04.2013 prin care Q. S.R.L. a preluat drepturile şi obligaţiile din contractul de prestări servicii nr. x/2012, preluând astfel, obligaţiile ce-i reveneau F. S.R.L., cât şi lucrările din momentul şi stadiul la care se aflau la 15.04.2013. În perioada iunie 2013 - martie 2014, la contractul de prestări servicii nr. x/2012 au fost încheiate actele adiţionale de la nr. 7 la nr. 12.

Este corectă concluzia pârâtei în sensul că reclamanta a angajat şi acceptat la plată lucrări de hidroizolaţie în suprafaţă totală de 2.879 mp (2.614 mp + 265 mp) la preţul unitar de 9,84 euro/mp (în două straturi), cu 4,14 euro/mp mai mult faţă de preţul unitar de 5,7 euro/mp stabilit în contractul de prestări servicii nr. x/2012, pentru executarea de lucrări de hidroizolaţii în aceleaşi condiţii.

Prin argumentele prezentate, reclamanta a recunoscut recunoaşte faptul că, ulterior semnării contractului, s-a stabilit un alt preţ, mai mare, de 9,84 euro/mp, în condiţiile în care, prin Contractul pentru preluare de prestări servicii cu acordul beneficiarului nr. 143/15.04.2013, respectiv prin Devizul ofertă înregistrat sub nr. x/23.03.2012 (în baza căruia a fost desemnat câştigător, prestatorul S.C. F. SRL), în preţul unitar de 5,7 euro/mp sunt incluse 2 straturi de membrane.

Corect au consemnat auditorii că în vederea achiziţionării lucrărilor de hidroizolaţii, reclamanta nu a procedat la întocmirea caietului de sarcini, document care reglementează nivelul de performanţă a lucrărilor, cerinţele, condiţiile tehnice şi procesul tehnologic de execuţie (pe categorii de operaţiuni), condiţiile de calitate pentru produsele care urmează a fi încorporate în lucrare, testele, inclusiv cele tehnologice, încercările, nivelurile de toleranţe şi altele de aceeaşi natură, care să garanteze îndeplinirea exigenţelor de calitate şi performanţă solicitate, etc.

Măsura de la pct. II. 13. "Conducerea Societăţii ROMAERO S.A. va dispune măsuri şi va urmări intrarea în legalitate privind "realizarea unei bune gestiuni financiare prin angajarea serviciilor IT în condiţii de eficienţă". Totodată, se vor dispune măsuri pentru extinderea verificărilor asupra contractelor de servicii angajate pentru echipamentele IT (calculatoare, laptopuri, servere) aflate în dotare, derulate în perioada 2013-2015, în vederea identificării şi a altor cazuri în care au fost achiziţionate/închiriate produse şi servicii IT, în condiţii de ineficientă, pentru cazurile constatate (inclusiv pentru cele prezentate în Raportul de control), se vor identifica şi analiza cauzele care au condus la efectuarea de cheltuieli în condiţii de neeconomicitate, după caz în funcţie de cauzele identificate, se va proceda la stabilirea întinderii prejudiciului şi la recuperarea acestuia, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite şi recuperarea lui în condiţiile legii, şi se vor dispune măsurile care se impun în vederea utilizării fondurilor alocate pentru această activitate, în condiţii de eficienţă, economicitate şi eficacitate, precum şi a intrării în legalitate privind "drepturile de autor" pentru înlăturarea abaterilor prezentate la pct. 12 din Decizie). - Termen: 31 august 2017"

Prin Raportul de control nr. 7.200/20.12.2016, auditorii publici externi au reţinut, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, efectuarea de cheltuieli neeconomicoase în sumă estimată de 123.362 Euro determinată de achiziţia unor licenţe Microsoft. Astfel, s-a reţinut că Romaero S.A. a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. x/22.06.2012 cu R. S.R.L., în valoare de 96.968 Euro, având ca obiect livrarea de produse şi servicii IT. Prin acest contract, pe baza unei plăţi anuale, reclamanta a închiriat licenţe Microsoft de tipul OVS (Open Value Subscription), respectiv sistemul de operare Windows şi pachetul de programe Microsoft Office (Word, Excel) pentru calculatoare tip desktop şi laptop, respectiv sistemul Windows Server Enterprise şi SQL Server Enterprise pentru servere), ce permiteau upgrade la versiunile de top ale acestora.

Acest contract a fost modificat în data de 26.06.2015, prin actul adiţional nr. x, în sensul prelungirii duratei cu 36 de luni, majorării valorii contractului cu 58.081 Euro (valoarea totală a contractului ajungând la 155.050 Euro), suplimentarii numărul de licenţe pentru sistemul de operare (cu 50 licenţe), fiind achiziţionate şi 3 servicii noi. Reclamanta în baza acestui contract, a angajat şi decontat servicii de închiriere software, în condiţiile în care, configuraţia majorităţii echipamentelor de calcul deţinute de entitate şi aflate în funcţiune nu suporta specificaţiile tehnice ale licenţelor achiziţionate, fiind acceptate la plată facturi în valoare de 888.226,08 RON, reprezentând servicii IT pentru echipamentele aflate în dotare (în mai 2016 se aflau în funcţiune un număr de 330 echipamente de calcul).

Au mai reţinut auditorii că, în fapt, reclamanta nu a beneficiat de serviciile achiziţionate, la nivelul la care au fost angajate, în sensul că, în condiţiile în care, varianta de top (cea mai performantă) care putea fi upgradată de entitate în perioada 2012-2015, era Windows 8/Windows 8 Pro, iar în perioada 2015-2016, era Windows 10, la începutul anului 2016, entitatea avea instalate numai pe 3 echipamente de calcul, sistemul de operare Windows 8, pe majoritatea echipamentelor de calcul fiind instalate variante mult mai vechi, respectiv Windows XP (274 calculatoare, care reprezentau 83% din totalul acestora în număr de 330), această variantă de soft fiind utilizată cu precădere până la începutul anului 2007, când a apărut Windows Vista. În ceea ce priveşte sistemul de operare Windows, pachetul software Microsoft Office, au reţinut auditorii că, prin închirierea de licenţe (130 licenţe în perioada 2012-2013, 120 licenţe în 2014, 180 licenţe în perioada 2015-2016), reclamanta nu a rezolvat problema intrării în legalitate referitoare la "dreptul de autor", pentru toate calculatoarele existente în funcţiune, ci doar pentru o parte din acestea, respectiv în proporţie de cca 40-50%, raportat la numărul de echipamente de calcul în funcţiune în această perioadă.

Până în anul 2009, societatea nu deţinea decât cca. 11 licenţe pentru Windows şi cca. 5 licenţe pentru Microsoft Office, deşi sistemul de operare Windows şi pachetul Microsoft Office erau instalate pe echipamentele de calcul ale entităţii. Pentru a respecta legislaţia în vigoare privind "dreptul de autor", în anul 2009, Romaero a semnat cu aceeaşi firmă R. S.R.L., contractul nr. x/10.06.2009, în valoare totală de 127.552 Euro, prin care au fost închiriate, pe o perioadă de 3 ani, un număr de 130 licenţe pentru sistemul de operare Windows şi 130 licenţe pentru pachetul software Office, fiind astfel asigurate în perioada 2009-2012, doar cca 40% din echipamentele de calcul aflate în funcţiune. Conform informaţiilor furnizate de site-ul www.x.com, entităţile care optează pentru modelul de licenţă Open Value Subscription (OVS), după perioada de închiriere de 3 ani, au următoarele opţiuni: de a achiziţiona licenţele perpetue (licenţă pentru utilizarea pe termen nelimitat a unei versiuni a Produsului), de a prelungi contractul, sau de a renunţa cu totul la software-ul închiriat.

Astfel, în anul 2012, în condiţiile în care pe 85% din totalul de calculatoare (320) deţinute de entitate era instalat sistemul de operare Windows XP, întrucât configuraţia acestora nu suporta upgrade-uri, şi având în vedere faptul că la data semnării contractului nr. x/22.06.2012, această versiune era perimată, întrucât se puteau face upgrade-uri la versiuni superioare (Windows Vista/Windows II Windows 8/Windows 8 Pro), auditorii au apreciat că, în loc sa se opteze pentru achiziţionarea unor licenţe perpetue, situaţie în care, exista posibilitatea să intre în legalitate cu toate calculatoarele aflate în stare de funcţiune în acel moment, reclamanta a optat pentru închirierea de licenţe Microsoft de tipul OVS.

Astfel, fără a ţine cont de configuraţiile perimate ale echipamentelor de calcul, care nu suportau upgrade-uri de top, conducerea Romaero a ales închirierea pe durată determinată a unui număr limitat de licenţe (cu posibilitatea unor upgrade-uri de top), în condiţii dezavantajoase pentru entitate, fapt ce a condus la decontarea în această perioadă a sumei de 169.158 Euro, pentru închirierea licenţelor Windows şi a pachetului Office, în condiţiile în care, dacă s-ar fi optat pentru achiziţia unor licenţe de tipul GGK (Kit de legalizare), întrucât existau deja instalate software fără licenţe pe echipamentele de calcul, entitatea ar fi decontat doar suma de 79.200 Euro reducând costurile cu suma de 89.958 Euro. Au mai reţinut auditorii că, în perioada 2015-2016, deşi entitatea a angajat şi decontat servicii de email (Exchange Online Plan 1), constând în principal din cutii poştale email de mari dimensiuni, suport Outlook, colaborare cu grupurile Office 365, până la data finalizării controlului, aceste servicii nu au fost activate, fapt ce a condus la decontarea nejustificată a sumei de 33.404 Euro (16.976 Euro, în anul 2015 şi 16.428 Euro, în anul 2016).

Au reţinut auditorii că, procedând în acest fel, reclamanta nu a respectat prevederile O.G. nr. 119/1999, art. 4 alin. (2), art. 5 alin. (1), valoarea estimativă a acestei abateri fiind de 123.362 Euro, având consecinţă efectuarea de cheltuieli cu achiziţia de licenţe în condiţii de ineficientă economică, precum şi majorarea cheltuielilor de exploatare cu suma estimată de 123.362 Euro şi implicit majorarea pierderii cu aceeaşi sumă. (abaterea a fost consemnată la pct. 4.8, pag. 61-68 din Raportul de control nr. 7.200/20.12.2016.).

Curtea a reţinut că, în anul 2012, în condiţiile în care pe 85% din totalul de calculatoare (320) deţinute de entitate era instalat sistemul de operare Windows XP, întrucât configuraţia acestora nu suporta upgrade-uri şi având în vedere faptul că la data semnării contractului nr. x/22.06.2012, această versiune era perimată, întrucât se puteau face upgrade-uri la versiuni superioare (Windows Vista/Windows II Windows 8/Windows 8 Pro), conducerea reclamantei, în loc sa opteze pentru achiziţionarea unor licenţe perpetue, situaţie în care exista posibilitatea să intre în legalitate cu toate calculatoarele aflate în stare de funcţiune în acel moment, a optat pentru închirierea de licenţe Microsoft de tipul OVS.

Or, rezultă clar atunci că în mod corect au reţinut auditorii publici faptul că, fără a ţine cont de configuraţiile perimate ale echipamentelor de calcul, care nu suportau upgrade-uri de top, conducerea Romaero S.A. a ales închirierea pe durată determinată a unui număr limitat de licenţe (cu posibilitatea unor upgrade-uri de top), în condiţii dezavantajoase pentru entitate. Iar, aceste decizii luate de conducerea societăţii în perioada 2012-2016, au condus la decontarea sumei de 169.158 Euro, pentru închirierea licenţelor Windows şi a pachetului Office, în condiţiile în care, dacă s-ar fi optat pentru achiziţia unor licenţe de tipul GGK (Kit de legalizare), întrucât existau deja instalate software fără licenţe pe echipamentele de calcul, entitatea ar fi decontat doar suma de 79.200 Euro reducând costurile cu suma de 89.958 Euro, după cum urmează: pentru închirierea licenţelor Windows, a fost decontată suma de 57.079 Euro, în plus cu suma de 23.079 Euro, în condiţiile în care pentru un număr de 180 de licenţe, kitul de legalizare (GGK) fie pentru Windows XP Professional, fie pentru Windows 7 Professional, ar fi de cea 34.000 Euro (850 RON/licenţă x 180 de licenţe, la un curs de 4,5 RON/euro, conform ofertelor unor operatori de profil); pentru închirierea pachetelor Microsoft Office, a fost decontată suma de 112.079 Euro, în plus cu suma de 66.879 Euro, în condiţiile în care, pentru un număr de 180 de licenţe, kitul de legalizare (GGK) pentru Microsoft Office 2007, ar fi de cea 45.200 Euro (1.130 RON/licenţă x 180 de licenţe, la un curs de 4,5 RON/euro, conform ofertelor unor operatori de profil).

Curtea a validat concluzia pârâtei în sensul că prin modul cum a procedat, Romaero S.A. nu a urmărit realizarea unei bune gestiuni financiare în administrarea patrimoniului, aceasta având, potrivit O.G. nr. 119//1990, obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficientei în utilizarea fondurilor şi în administrarea patrimoniului.

2. Analiza motivelor de casare

În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamanta ROMAERO S.A., din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, prevăzute de art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Relativ la motivul de nelegalitate prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se impun următoarele precizări:

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: ..."motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Astfel, în raport de dispoziţiile precitate, instanţa are obligaţia să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente.

Or, în aceste condiţii, este de observat că, hotărârea instanţei de fond cuprinde motivele pe care se sprijină, starea de fapt şi textele de lege incidente în cauză, reprezentând, aşadar, o motivare în fapt şi în drept a sentinţei, instanţa de recurs putând exercita, cu privire la aceste argumente, controlul judiciar. De altfel, "considerentele hotărârii judecătoreşti trebuie să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicţii, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele şi menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere şi a exclude arbitrariul" (I. Leş, Noul C. proc. civ., vol. I, 2011, p. 548).

Şi, nu în ultimul rând, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, motivarea trebuie să răspundă pretenţiilor părţilor, adică diferitelor capete de acuzare şi mijloace de apărare, această garanţie fiind esenţială întrucât permite justiţiabilului să se asigure că pretenţiile sale au fost examinate, şi deci, că judecătorul a ţinut cont de ele. În ceea ce priveşte motivaţia, aceasta nu trebuie neapărat să fie lungă, trebuind să fie găsit un echilibru just între formularea scurtă şi buna înţelegere a hotărârii.

Pe de altă parte, această obligaţie a instanţelor judecătoreşti de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudenţa CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 şi paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state.

Mai exact, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 şi paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt şi de drept aflate la baza controversei, lucru care s-a întâmplat în prezenta cauză, judecătorul nefiind limitat la preluarea stării de fapt şi a argumentelor cuprinse în actul de sesizare.

Or, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

1. În ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. II. 2 a doua liniuţă din Decizia nr. 2/2017, referitoare la utilizarea fondurilor primite de la bugetul de stat, pentru plata impozitului pe salarii, reclamanta a susţinut că a achitat aceste obligaţii bugetare prin compensare cu TVA de rambursat şi prin virament bancar.

Aceste argumente nu pot fi însă reţinute, în condiţiile în care reclamanta nu a utilizat integral fondurile primite pentru scopul pentru care au fost aprobate, aferent anilor 2013-2015, prin actele normative succesive, respectiv H.G. nr. 604/2013, H.G. nr. 683/2014 şi H.G. nr. 375/2015. Este certă, aşadar, nerespectarea prevederilor art. 10 din O.U.G. nr. 95/2002, întrucât reclamanta a achitat din suma totală de 1.178.075 RON suma de 549.537 RON, rămânând un sold restant de 628.538 RON.

Pe de altă parte, deşi reclamanta a susţinut că a achitat o parte din aceste obligaţii bugetare prin compensare cu TVA de rambursat, Înalta Curte apreciază că acest argument nu poate fi, de asemenea, reţinut, ca urmare a neconcordanţei care există între cele două perioade de referinţă avute în vedere de reclamantă: cea la care se referă deciziile ANAF, respectiv 25.06.2011-27.02.2012, pentru impozitul pe salarii compensat cu TVA de rambursat; şi, 25.02.2013-25.11.2015, pentru impozitul pe salarii a cărui exigibilitate a fost avută în vedere de organele de audit.

În aceeaşi măsură, nu sunt întemeiate argumentele reclamantei potrivit cărora instanţa de fond ar fi nesocotit statuările Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cuprinse în sentinţa nr. 1386/13 aprilie 2017, referitoare la măsurile dispuse la pct. 12 pentru înlăturarea abaterilor consemnate la pct. 7.1 şi 7.2 din decizia nr. 31/2015, întrucât abaterea consemnată la pct. 7.1 din decizie, se referă la modul de întocmire a documentelor şi alocare a fondurilor de transferuri aferente, instanţa de fond reţinând legalitatea acestor, în raport de prevederile actelor normative specifice domeniului industriei de apărare, respectiv O.U.G. nr. 95/2002 privind industria de apărare, H.G. nr. 1597/2002 privind normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 95/2002, H.G. nr. 703/2012 pentru stabilirea activităţilor prevăzute de art. 10 din O.U.G. nr. 95/2002, pentru modificarea anexelor nr. 4 şi nr. 4a la H.G. nr. 1597/2002.

În acest sens, s-a reţinut că în mod greşit auditorii publici externi au apreciat că Ministerul nu a respectat prevederile legale privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor din fondurile publice pentru operatorii din industria de apărare, întrucât plăţile respective au fost legal efectuate de către Minister, în baza deconturilor justificative lunare, însoţite de documente justificative privind necesitatea alocării fondurilor, gradul de încărcare al personalului corelat cu gradul de încărcare a capacităţilor de producţie pentru apărare cu comenzi militare, de export şi civile, precum şi a activităţilor desfăşurate.

Rezultă, aşadar, că în litigiul precitat nu s-a statuat cu privire la legalitatea modului de achitare de către prezenta reclamantă a obligaţiilor fiscale proprii ci, cu privire la legalitatea operaţiunilor de angajare, lichidare, ordonanţare şi plată a cheltuielilor din fondurile publice de către Ministerul Economiei şi Ministerul Mediului de Afaceri, Comerţului şi Antreprenoriatului către operatorii din industria de apărare.

În ceea ce priveşte abaterea consemnată la pct. 7.2 din decizie, considerentele sentinţei sentinţa nr. 1386/13 aprilie 2017 sunt nerelevante, întrucât nu vizează măsura dispusă la pct. II. 2 a doua liniuţă din Decizia nr. 2/2017, ci nerespectarea prevederilor art. 10 din O.U.G. nr. 95/2002, prin prisma art. 139 Codul muncii.

Şi, în fine, trebuie remarcat că în cauză nu este contestată modalitatea de stingere a creanţelor fiscale prin compensare cu TVA de rambursat, ci neplata integrală a impozitului pe salarii la nivelul la care a fost reţinut şi neutilizarea fondurilor primite în scopul pentru care au fost aprobate şi alocate.

2. În ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. II. 6 din Decizia nr. 2/2017, Înalta Curte reţine că soluţia primei instanţe este la adăpost de critici, din perspectiva obiectului contractului de agent încheiat de reclamantă cu A. S.R.L. nr. Cag 368/24.10.2010 - care exclude clienţii cu care există deja contracte încheiate de către reclamantă - şi prin raportare la imposibilitatea reclamantei de a proba încheierea unor contracte de vânzare pentru alţi clienţi decât cei cu care ROMAERO S.A. avea deja încheiate contracte.

De altfel, chiar reclamanta recunoaşte prestarea unor servicii către B.. pe bază de comenzi, însă apreciază că derularea ocazională a raporturilor comerciale cu această parte nu este de natură a conduce la concluzia că B.. ar reprezenta un client existent anterior încheierii contractului de agent. Pe de altă parte, însă, pârâta intimată a indicat în justificarea încălcării prevederilor contractuale de către cele reclamantă încheierea a două contracte cu aceşti parteneri: contractul nr. x/8.06.2010 - cu C. S.R.L., pentru durata de 3 ani, prelungită prin acte adiţionale până la 27.07.2017 şi contractul nr. x/6.07.2010, cu valabilitate de 10 ani.

În aceeaşi măsură, nu poate fi contestată existenţa corespondenţei şi a negocierilor dintre reclamantă şi C. S.R.L., respectiv B.., anterioară încheierii contractului de agent nr. Cag 368/24.10.2010, existenţa serviciilor furnizate de către reclamantă către partenerii beneficiari, chiar cu caracter ocazional, fiind de natură să ducă atât la încălcarea prevederilor contractuale precum şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 - "Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public.".

3. În ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. II. 7 din Decizia nr. 2/2017, Înalta Curte reţine că argumentele reclamantei recurente nu pot fi reţinut drept pertinente, pentru următoarele considerente:

Este de necontestat că cheltuielile (stabilite pe naturi), cu combustibilul, asigurări, reparaţii, piese şi consumabile pentru autoturisme, au fost efectuate în limitele prevăzute în BVC-urile anuale aprobate de Adunarea Generală a Acţionarilor, fiind conforme cu H.G. nr. 604/2013, H.G. nr. 683/2014, H.G. nr. 375/2015, baza legală a efectuării acestor cheltuieli, aspect subliniat şi de prima instanţă care, însă, a arătat că s-a contestat chiar legalitatea efectuării unor asemenea cheltuieli, prin prisma dispoziţiilor aplicabile în materie:

- art. 15318 din Legea nr. 31/1990 -,,(1)Remuneraţia membrilor consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere este stabilită prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor. (2)Remuneraţia suplimentară a membrilor consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere însărcinaţi cu funcţii specifice în cadrul organului respectiv, precum şi remuneraţia directorilor, în sistemul unitar, ori a membrilor directoratului, în sistemul dualist, sunt stabilite de consiliul de administraţie, respectiv de consiliul de supraveghere. Actul constitutiv sau adunarea generală a acţionarilor fixează limitele generale ale tuturor remuneraţiilor acordate în acest fel. (3)Orice alte avantaje pot fi acordate numai în conformitate cu alin. (1) şi (2).";

- art. 32 din O.U.G. nr. 79/2008 -,,(1) Remuneraţia lunară a directorului general/directorului stabilită prin contractul de mandat în condiţiile art. 31 alin. (1) este unica formă de recompensare în bani a activităţii depuse de persoana respectivă. (2) Directorului general/directorului nu i se pot acorda prin contractul de mandat alte beneficii, de orice formă, în afara celor prevăzute la art. 31 alin. (2).".

În aceste condiţii, nu se poate susţine cu suficient temei certitudinea aplicabilităţii în cauză a prevederilor art. 55 alin. (3) Codul fiscal, referitoare la avantaje, întrucât normele iniţial precitate - art. 15318 din Legea nr. 31/1990 şi art. 32 din O.U.G. nr. 79/2008 - au un caracter derogatoriu de la prevederile înscrise în Codul fiscal, dată fiind natura specifică a remuneraţiei directorilor din cadrul societăţilor comerciale, indiferent de sistemul de conducere - unitar sau dualist.

În aceste condiţii, este nerelevant argumentul recurentei că aceste cheltuieli suportate de către societate pe durata executării contractelor de mandat nu ar reprezenta avantaje acordate directorilor generali, ci un beneficiu obţinut de societate, întrucât aceste aprecieri nu pot fi avute în vedere prin prisma criteriului economicităţii, întrucât nu este permisă obţinerea vreunui avantaj fiscal prin încălcarea dispoziţiilor legale - art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999: "Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze o buna gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficientei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public.".

4. În ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. II. 8 din Decizia nr. 2/2017, deşi s-a susţinut că instanţa de fond ar fi apreciat că legislaţia incidenţă în materie este exclusiv cea indicată de pârâtă, nefăcând aprecieri şi asupra Notelor de oportunitate semnate de Ministerul Economiei care a aprobat decontarea cheltuielilor de deplasare (cazare, diurnă, transport, asigurare medicală şi protocol) conform art. 11 alin. (2) din H.G. nr. 518/1995, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile indicate de reclamanta recurentă -,,…cu aprobarea prim-ministrului, secretarul general al Guvernului şi miniştrii conducători de delegaţii oficiale în străinătate pot să beneficieze de o sumă în valută în limita a 1.000 euro, în vederea acoperirii unor cheltuieli de ordin protocolar. Prim-ministrul poate să efectueze astfel de cheltuieli până la 2.000 euro."

Această concluzie se impune din perspectiva a cel puţin două motive; respectiv că, persoanele care au procedat la decontarea cheltuielilor de protocol nu aveau calitatea cerută de textul legal precitat - secretarul general al Guvernului şi miniştrii conducători de delegaţii oficiale în străinătate - şi, că, recurenta reclamantă nu a fost în măsură să justifice existenţa aprobării vreunei aprobării a primului ministru cu privire la posibilitatea efectuării unor asemenea cheltuieli, astfel că în mod temeinic instanţa de foind a apreciat aceste cheltuieli nedeductibile.

5. În ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. II. 9 din Decizia nr. 2/2017, reclamanta recurentă a susţinut că a depus diligenţe în vederea înlăturării abaterii, prin emiterea facturilor fiscale nr. x/29.11.2016 şi nr. y/16.12.2016, în valoare totală de 25.429,01 RON, iar contravaloarea acestora a fost evidenţiată în contabilitate, suma consemnată ca abatere fiind recuperată, însă, acest aspect nu este de natură a înlătura existenţa abaterii, aşa cum a fost aceasta reţinută de către organele de control.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că reclamanta recurentă a procedat la efectuarea unor plăţi suplimentare în cadrul ambelor raporturi comerciale cu cei doi parteneri - D. şi E. S.R.L. - deşi se impunea achitarea preţurilor în cuantumul stabilit prin comenzile iniţiale.

Referitor la produsele livrate de către D., este de necontestat plata suplimentară a sumei de 1.500 USD (avută în vedere în recursul formulat), astfel că justificările reclamantei privind legalitatea acestor plăţi nu poate fi reţinută, în condiţiile în care referatul de procurare din 6.06.2014, la care face referire şi recurenta, avea în vedere preţul unitar de 1.300 USD/bucată "hydraulic fuse", sumă prevăzură şi în comanda nr. x. Este nerelevată susţinerea recurentei referitoare la realitatea achiziţiei, întrucât nu este contestată livrarea reperelor solicitate (identificate în Nota de recepţie şi Bonul de consum), ci nelegalitatea plăţii suplimentare a sumei de 1.500 USD, în raport de suma negociată iniţial de părţile contractante şi nemodificată prin acte adiţionale.

În ceea ce priveşte comenzile transmise către celălalt partener comercial, E. S.R.L., nr. x/20.05.2013 şi nr. x/29.05.2015, Înalta curte apreciază că argumentele recurentei referitoare la legalitatea plăţilor sunt, de asemenea, neîntemeiate.

Astfel, referitor la comanda nr. x/20.05.2013, este de observat că justificarea cheltuielilor suplimentare de 4.410 EUR (şi, implicit, a plăţii), are la bază adresa E. S.R.L., în care sunt cuprinse materiale - 2776 kg - şi manoperă - 126 h - suplimentare, însă obligaţia furnizorului era aceea de a executa comanda la preţul iniţial stabilit (65.056 EUR) şi ofertat către reclamantă.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte comanda nr. x/29.05.2015, s-a susţinut de către recurenta reclamantă că diferenţa de 4.633,72 EUR, dintre preţul unitar din comandă şi preţul din factura nr. x/14.10.2015, a fost regularizată prin încasarea acestei diferenţe de la furnizor, însă acest aspect nu este de natură să conducă, per se, la concluzia că constatările organelor de audit sunt nelegale.

Aceasta întrucât, reclamanta nu a fost în măsură să justifice înregistrare în contabilitate a produselor achiziţionate în baza comenzii nr. x/29.05.2015 (alături de cele livrate în baza comenzii nr. x/20.05.2013) în contul 628 fără a întocmi Note de recepţie şi constatare diferenţe şi Fişe de magazie, încălcând astfel prevederile art. 6 din Legea nr. 82/1991:,,(1) Orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. (2) Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.".

6. În ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. II. 10 din Decizia nr. 2/2017, s-a susţinut că au fost înlăturate apărările reclamantei recurente potrivit cărora preţul de 5,70 Euro/mp era aferent unei hidroizolaţii executate într-un singur strat, fapt care reiese din cuprinsul pct. 6 art. 1 lit. d), astfel că procesul-verbal de recepţie preliminară urma a fi semnat numai în situaţia în care urma a fi executat stratul 2 de hidroizolaţie (inclusiv din Devizul oferta nr. 366/253.03.2012 prezentat de societatea F. S.R.L. reiese că preţul ofertat de 5,70 Euro/mp este aferent unui singur strat de hidroizolaţie).

Înalta Curte apreciază că aceste argumente nu pot fi reţinute, în condiţiile în care preţul iniţial stabilit prin contractul nr. x/21.05.2012 s-a raportat la executarea lucrărilor de hidroizolaţie pentru suprafaţa de 2.879 mp la preţul unitar de 5,7 Eur/mp, deşi s-a achitat preţul de 9,84 EUR/mp (potrivit actelor adiţionale nr. x/29.07.2013, pentru suprafaţa de 2.614 mp şi nr. 12/19.03.2014, pentru suprafaţa de 180 mp), rezultând o plată nelegală de 65.621 RON.

De altfel, aceeaşi lucrare - izolaţii hidrofuge în două straturi - a fost indicată şi în Contractul pentru preluare de prestări servicii cu acordul beneficiarului nr. 143/15.04.2014 şi Devizul ofertă nr. 366/23.03.2012; astfel că, nu se poate susţine, fără suficient temei, că lucrarea iniţial contractată ar fi avut în vedere doar un strat de hidroizolaţie.

Sub acest aspect, sunt relevante dispoziţiile pct. 6 art. 1 lit. d) din contract, invocate de recurenta reclamantă, care vizează întocmirea unui proces-verbal de recepţie preliminară, la finalizarea lucrărilor de remediere parţială a stratului 1; însă aceste prevederi se referă la ipoteza în care anterior aplicării stratului 2 s-ar impune efectuarea unor lucrări de remediere la stratul 1, neputând însă conduce la concluzia că lucrarea iniţială ar fi avut în vedere turnarea unui singur strat de hidroizolaţie.

Şi, în fine, referitor la critica potrivit căreia nu era obligatorie întocmirea unui caiet de sarcini, deşi prima instanţă a susţinut necesitatea existenţei acestuia, Înalta Curte apreciază că nici acest argument nu este întemeiat, în condiţiile în care aprecierile primei instanţe relative la utilitatea întocmirii acestuia au vizat posibilitatea realizării unei mai bune gestiuni financiare în administrarea patrimoniului, respectiv adoptarea unei conduite adecvate ipotezei legale avute în vedere de art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 - "Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public.".

7. În ceea ce priveşte măsura dispusă la pct. II. 13 din Decizia nr. 2/2017, instanţa de fond a validat reţinerile organului de control în totalitate, criticabile prin prisma următoarelor aspecte:

Deşi s-a susţinut că motivul încheierii Contractului nr. x/22.06.2012 l-a constituit diversitatea activităţii specifice a societăţii care impune utilizarea mai multor versiuni de licenţe de operare si softuri, fie din cauza condiţionărilor clienţilor, fie prin utilizarea pachetelor de programe G., interfaţare cu utilajele existente, etc; Înalta Curte reţine că în cauză reclamanta recurentă a încălcat prevederile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 - "Persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze o buna gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficientei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public.".

Această concluzie se desprinde din împrejurarea că deşi s-au achiziţionat licenţe Windows, diversitatea activităţii specifice a recurentei reclamante nu a fost posibilă în condiţiile în care Nota privind răspunsurile la Obiecţiunile reclamantei, înregistrate sub nr. x/5.01.2017, stabileşte fără echivoc că beneficiile serviciilor achiziţionate nu au fost la nivelul la care au fost angajate, întrucât varianta cea mai performantă care putea fi upgradată în perioada 2012-2015 era WQindows8/Windows8 Pro, în perioada 2015-2016 era Windows 10 şi la începutul anului 2016 sistemul de operare Windows 8 era instalat doar pe 3 calculatoare. Or, în condiţiile în care pe majoritatea echipamentelor (83%) era instalată o versiune mai veche - Windows XP - este cert că obiectivul urmărit prin achiziţionarea acestor licenţe nu putea fi atins, astfel că investiţia recurentei reclamante nu poate fi apreciată ca eficientă.

În aceeaşi măsură, deşi s-a susţinut că alegerea variantei de contract de tip OVS ar permite sistemului informatic al reclamantei să evolueze treptat, este de observat că încă din 2012 pe 85% din calculatoarele reclamantei era instalat sistemul de operare Windows XP, versiune perimată la data încheierii contractului - 22.06.2012 - ceea ce impunea achiziţia unor licenţe perpetue şi nicidecum achiziţia variantei OVS.

Această concluzie este susţinută în mod pertinent de organele de audit care au stabilit că o soluţie mult mai eficientă era achiziţia unor licenţe GGK, dat fiind faptul că existau deja instalate software-uri fără licenţe pe echipamentele reclamantei, ceea ce ar fi condus la reducerea costurilor cu 89.958 EUR.

Referitor la recursul formulat de pârâta ROMAERO S.A., din perspectiva motivului de casare invocat, prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

1. Cu privire la soluţia de anulare a măsurii de la pct. 1.2 din Decizia nr. 2/2017, s-a apreciat că opinia instanţei de fond este nelegală, întrucât numărul de ore lucrătoare în luna de raportare este reglementat de dispoziţiile art. 112 alin. (1) Codul muncii, singura excepţie acceptată de legiuitor fiind zilele de "sărbătoare legală în care nu se lucrează", prevăzute la art. 139 alin. (1) Codul muncii.

Relativ la indicatorul "Numărul de ore lucrătoare în luna de raportare", Înalta Curte reţine că raţionamentul primei instanţe este corect în ceea ce priveşte determinarea numărului de zile lucrătoare libere, în condiţiile în care Titlul III Capitolul II Secţiunea a 3-a din Codul muncii - Sărbătorile legale - prevede că "Prin contractul colectiv de muncă aplicabil se pot stabili şi alte zile libere." (art. 143), adică şi altele decât cele stabilite de legiuitor la art. 139 alin. (1).

2. Cu privire la soluţia de anulare a măsurii de la pct. 1.3 din Decizia nr. 2/2017, recurenta pârâtă a susţinut, în esenţă, că reclamanta intimată nu a acţionat diligent şi nu a urmărit respectarea clauzelor contractuale; însă, în opinia Înaltei Curţi, argumentele recurentei sunt nefondate.

Această concluzie se impune întrucât demersurile reclamantei denotă un comportament diligent, concretizat în demersurile judiciare întreprinse, în raport de restanţele existente la data de 31.12.2014 respectiv, executarea garanţiei de 43.897 RON, notificarea chiriaşului prin adresa nr. x/26.08.2015, cererea de evacuare nr. x/21.12.2015 (dosar nr. x/2013), cererea de chemare în judecată din 2.02.2017 (dosar nr. x/2016).

Criticile aduse de către recurenta pârâtă conduitei reclamantei intimate sunt circumscrise, în esenţă, faptului că această din urmă parte nu ar fi procedat la notificarea chiriaşului pentru reîntregirea garanţiei şi că, ar fi nesocotit prevederile art. 9.4 din contract, în raport de care se impunea notificarea locatarului la neplata a două facturi consecutive.

Este de menţionat, însă, că prin sentinţa nr. 15943 din 27.09.2016 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti (dosar nr. x/2013), definitivă prin decizia civilă nr. 2302 din 14.06.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă s-a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul ce face obiectul contractului de locaţiune nr. CLPS 1152/09.07.2014, aceasta fiind obligată la plata către reclamantă a sumei de 118.985,56 RON reprezentând contravaloare chirii restante, precum şi la plata penalităţilor aferente acestei sume, calculate conform art. 9.3 din contractul de locaţiune nr. CLPS 1152/09.07.2014, de la scadenţa fiecărei facturi, până la achitarea debitului.

Or, în aceste condiţii, nu se poate susţine, cu suficient temei, că reclamanta nu ar fio avut o conduită diligentă în ceea ce priveşte buna gestionare financiară a propriului patrimoniu, în condiţiile în care a valorificat prin intermediul acţiunii judiciare din dosarul nr. x/2013 beneficiile contractuale concretizate în obligaţia pârâtei de plată atât a chiriilor restante, cât şi a penalităţilor aferente, calculate de la scadenţa fiecărei facturi, până la achitarea debitului, ceea ce echivalează cu recunoaşterea integrală a pretenţiilor sale şi, implicit, acoperirea prejudiciului încercat.

O eventuală culpă a reclamantei în administrarea patrimoniului propriu ar fi putut fi reprezentată, după cum a reţinut şi instanţa de fond, de lipsa de diligenţă a acesteia în valorificarea drepturilor conferite de contractul de locaţiune în interiorul termenului legal de prescripţie de 3 ani.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de aceste considerente, nefiind întrunite criticile invocate prin motivele de recurs, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursurile formulate în cauză vor fi respinse ca nefondate, iar hotărârea atacată va fi păstrată ca legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României şi de recurenta-reclamantă Romaero S.A. împotriva sentinţei civile nr. 506 din 09 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2021.