Suspension of administrative dismissal order due to expired classified information clearance

Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Neamţ sub nr. x/2020*, disjunsă din dosarul numărul x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, suspendarea efectelor actului administrativ unilateral Ordinul nr. 11/2059/27.11.2019 emis de acesta, până la pronunţarea instanţei de fond.

Prin sentinţa nr. 166/2020, Tribunalul Neamţ a respins cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 11/2019 ca nefondată.

Prin Decizia nr. 172/2020, Curtea de apel Bacău a admis recursul promovat de către reclamant împotriva sentinţei civile nr. 166/2020, a casat hotărârea, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Neamţ şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 31 din 5 iunie 2020, a admis cererea formulată de reclamant şi a dispus suspendarea executării Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. II/2059 din 27.11.2019 până la soluţionarea acţiunii în fond.

Totodată, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.000 RON, cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susţinut că hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, a arătat, contrar celor reţinute de prima instanţă, că în preambulul actului contestat au fost enumerate temeiurile de drept care au stat la baza măsurii dispuse, aşa încât această cerinţă nu este îndeplinită.

Totodată, a susţinut că, în motivarea cererii de suspendare, intimatul-reclamant a dezvoltat argumente comune capătului de cerere vizând anularea actului administrativ, fără să prezinte suficiente elemente care să conducă la existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea ordinului, însă controlul judecătoresc este limitat la motivele invocate care nu presupun cercetarea pe fond a legalităţii emiterii acestui act.

De asemenea, a apreciat că argumentele reţinute de prima instanţă, în sensul că actul administrativ atacat nu ar fi motivat, sunt nelegale.

Potrivit recurentului, nu există vreo obligaţie legală ca odată cu comunicarea actului atacat să fie communicate părţii şi înscrisurile şi actele care au stat la baza emiterii acestuia, această obligaţie subzistând doar în cazul în ipoteza contestării actului în instanţă, iar actul în discuţie, aşa cum a arătat, este motivate în fapt şi în drept, prin indicarea înscrisurilor care au stat la baza măsurii de eliberare din funcţie, înscrisuri care au caracter clasificat.

Totodată, a precizat, raportat la natura ordinului atacat, că acesta este un act administrativ de constatare a unei situaţii determinate de dispoziţiile art. 2721 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002, aşa încât eliberarea din funcţie a reclamantului a avut loc de drept, independent de voinţa ministerului, care nu avea altă alternativă decât să emită actul administrativ prevăzut de lege.

Prin urmare, nefiind o decizie a autorităţii emitente, nu necesita o motivare amplă, prin care să se justifice măsura dispusă, fiind suficientă indicarea în cuprinsul actului contestat a înscrisurilor care au stat la baza emiterii acestuia, din care rezultă că intimatul - reclamant nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute în fişa postului, respectiv din care rezultă faptul că nu i-a fost acordată autorizaţia de acces la informaţii clasificate.

Aşadar, emiterea actului administrativ nu s-a realizat cu exces de putere, astfel cum a susţinut intimatul - reclamant, ci a fost impusă de legiuitor.

De asemenea, contrar celor reţinute, reclamantul a cunoscut motivul eliberării din funcţie, chiar din acţiune rezultă că acesta a cunoscut faptul că i-a expirat autorizaţia de acces la informaţii clasificate, iar pentru revalidarea autorizaţiei a întreprins demersurile necesare, aspect în legătură cu care sunt incidente prevederile art. 2731 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002.

Referitor la prevenirea unei pagube iminente, argumentată de instanţă ca fiind îndeplinită având în vedere scăderea semnificativă a veniturilor salariale, recurentul a susţinut că prejudiciul invocat, reprezentat de diferenţa de drepturi salariale, poate fi cerut, în situaţia anuluării actului administrativ atacat, sub formă de despăgubiri, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Cât priveşte susţinerea intimatului, în sensul că nu mai beneficiază de salariul aferent funcţiei pe care o ocupa, a arătat că este de esenţa actului administrativ de eliberare din funcţie lipsirea de veniturile pe care le obţinea persoana anterior.

Prin urmare, a apreciat că paguba iminentă invocată nu este dovedită, acesta nefiind privat de toate drepturile salariale, în plus, diminuarea saiarialâ nu este o consecinţă a emiterii ordinului, ci a faptului că intimatul nu mai deţine autorizaţia de acces la informaţii clasificate secrete de stat.

Aşadar, chiar dacă s~a dispus suspendarea actului administrativ atacat, intimatul nu beneficiază de drepturile salariale în discuţie, întrucât, în continuare, nu deţine autorizaţie de acces la informaţii clasificate, condiţie care îi asigura plata sporului de 12%, care constituie diferenţa salarială reclamată, însă diminuarea veniturilor nu constituie pagubă iminentă.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

4. Apărarea intimatului-reclamant

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării efectelor Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. II/2059 din 27.11.2019 până la pronunţarea instanţei de fond.

Prtin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. II/2059/27.11.2019 s-a constatat, începând cu data de 5.11.2019, eliberarea din funcţia de şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean a comisarului şef de poliţie A. din Poliţia Română - Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ şi punerea la dispoziţia Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ pe o perioadă de 6 luni.

În preambulul ordinului atacat a fost indicat temeiul în drept al măsurii dispuse prin enumerarea următoarelor dispoziţii legale: art. 271 alin. (1) lit. g), art. 275, art. 2721 alin. (1) lit. d) şi alin. (4), art. 27 22 lit. a) şi art. 2723 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Ordinul ministrului Afacerilor Interne nr. 140/2016.

Din menţiunile existente în cuprinsul ordinului contestat rezultă împrejurarea că emiterea acestuia a avut la bază Nota Raport nr. x din 5.11.2019, propunerea Inspectorului General al Poliţiei Române formulată prin fişa de personal nr. x din 5.11.2019, Fişa postului nr. x din 3.12.2018, precum şi Adresa Inspectoratului General al Poliţiei Române nr. 334760/S2/GS/5.11.2019.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Prima instanţă a reţinut că deşi, în ordinul contestat, au fost indicate prevederile art. 2721 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002, nu s-a motivat în mod concret care este avizul, autorizaţia sau atestarea necesară exercitării funcţiei care nu au mai fost acordate sau care au fost retrase reclamantului şi nici care dintre cele două situaţii reglementate de lege era incidentă în cauză (neacordare sau retragere), apreciind că măsura administrativă nu intervenea într-un context cunoscut persoanei vizate,

În acord cu susţinerile recurentului, în conţinutul actului contestat au fost enumerate temeiurile de drept care au stat la baza măsurii dispuse şi înscrisurile care au stat la baza emiterii ordinului, din care rezultă că intimatul - reclamant nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute în fişa postului, respectiv nu i-a mai fost acordată autorizaţia de acces la informaţii clasificate.

Or, în aceste condiţii, contrar celor reţinute de prima instanţă, nu se poate susţine nemotivarea ordinului contestat, având în vedere că există suficiente temeiuri de fapt şi de drept lămuritoare care să conducă la formarea convingerii, nu un silogism.

Astfel, cauza o constituie lipsa autorizaţiei pentru informaţii clasificate, conform legii, iar argumentele invocate de intimat, în sensul că nu cunoaşte motivul pentru care nu i se acordă, nu formează obiectul pricinii.

Aşadar, cauza măsurii administrative luate în privinţa intimatului este reprezentată de expirarea şi neacordarea altui certificat ORNISS pentru acces la informaţii clasificate, iar motivul pentru care nu i-a mai fost acordat acest certificat nu formează obiectul dezbaterii, aşa încât nu trebuie să se regăsească respectivele considerente în actul administrativ atacat.

Înalta Curte constată astfel că soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat sunt lipsite de suport real sub aspectul cercetării efectuate şi al îndeplinirii condiţiei referitoare la cazul bine justificat, împrejurările reţinute nefiind de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, deşi nu se mai impune a fi analizată, ambele condiţii trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reţine că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu, or, în cauză, nu s-a făcut o astfel de dovadă în sensul prevederilor legale menţionate.

Într-adevăr, se poate susţine că s-a produs o diminuare a veniturilor aferente ca urmare a modificării raportului de serviciu al intimatului, consecinţă a faptului că nu mai deţine autorizaţie de acces la informaţii clasificate, urmând să îndeplinească alte activităţi, remunerate potrivit legii, însă, câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, această diminuare are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor textului de lege sus-menţionat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, cu consecinţa casării sentinţei atacate şi respingerii cererii de suspendare a actului administrativ atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinţei nr. 31 din 05 iunie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 ianuarie 2021.