Patrimony Transfer Order Stay Denied for Lack of Imminent Irreparable Harm

Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea Hotărârii Guvernului nr. 83/2020 şi suspendarea executării acestui act până la soluţionarea acţiunii în anulare.

În prezenta cauză, instanţa este învestită cu cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a pricinii.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 21 mai 2020, a respins excepţiile netimbrării, nulităţii, lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes, ca neîntemeiate.

Totodată, a respins cererea de suspendare a executării H.G. nr. 83/2020 pentru neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A., B. şi C., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenţii au arătat că, la termenul de judecată din data de 21.05.2020, au depus la dosar o cerere adiţională, care a fost ignorată de către prima instanţa, deşi era legal învestită şi cu analizarea acesteia şi au susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată este dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii.

Contar celor reţinute de prima instanţă, în susţinerea cazului bine justificat, au arătat că emiterea actului administrativ atacat a fost emis în mod nelegal, cu nererespectarea normelor privind initiative şi contrasemnarea unei hotărâri de Guvern, întrucât Institutul nu avea drept de iniţiativă legislativă sau de a contrasemna astfel de hotărâri.

În continuare, au arărat că prin hotărâre de Guvern nu se putea reglementa situaţia juridică a patrimoniului Institutului, pentru că aceste hotărâri reprezintă o categorie de acte administrative specific organelor centrale ale puterii executive.

De asemenea, în contextul neclarităţii şi incorectitudinii juridice a modului de reglementare, fiind neclar modul de preluare a patrimoniului unei entităţi desfiinţate şi lipsind temeiul legal al unei astfel de preluări.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, recurenţii au apreciat că şi această cerinţă este îndeplinită, întrucât sunt afectaţi direct de această preluare total incertă, ceea le proceduce o vătămare.

În concluzie, au solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Guvernul României a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei atacate, fiind legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Hotărârii Guvernului nr. 83/2020 până la soluţionarea acţiunii privind anularea acesteia.

1.1. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care vizează încălcarea unor norme de procedură sancţioantă cu nulitatea absolută, nu pot fi primite.

Instanţa de control judiciar observă, din verificarea actelor dosarului de fond, că respectiva cererea adiţională, prin care se susţine modificarea şi completarea cererii de suspendare, nu se regăseşte ataşată, însă apare înregistrată în programul Ecris în data şedinţei de judecată, 21 mai 2020, ora 15, 41, ulterior fiind anexată cererii de recurs în fotocopie.

Aşadar, există probabilitatea ca respectivul act, depus în ziua şedinţei de judecată, să nu fi ajuns la dosar în termen util, aşa încât nu se poate susţine că a fost ignorat.

În fine, se constată că motivele inserate în cererea adiţională nu sunt esential diferite de cele invocate în acţiune, care au fost analizate şi au condus la soluţia pronunţată, aşa încât nu se poate vorbi despre o vătămare în sensul prevederilor legale, prin urmare alegaţiile recurenţilor nu pot fi încadrate în acest motiv de recurs.

1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată, de asemenea că nu este fondat.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Totodată, potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute de art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiţii, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu pot fi reţinute, în argumentarea cazului bine justificat, argumentele vizând pretinsa nerespectare a normelor de tehnică legislativă, pretinsa imposibilitate de reglementare prin hotărâre a situaţiei juridice a patrimoniului Institutului sau lipsa temeiului legal al preluării patrimoniului Institutului, întrucât constituie apărări de fond.

Aşadar, motivele de nelegalitate circumscrise de recurenţii-reclamanţi cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăşi limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Instanţa de control judiciar reţine că aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, însă este esenţial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.

Or, în cauză, recurenţii-reclamanţi au invocat ca împrejurări de fapt şi de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanţa învestită cu cererea de anulare a respectivelor acte.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut faptul că s-au invocat aspecte ce ţin de fondul cauzei care nu pot fi analizate într-o cerere de suspendare, în cadrul căreia nu se poate antama fondul dreptului dedus judecăţii.

Înalta Curte reţine, totodată, că prin sentinţa nr. 1070 din 2 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea privind anularea H.G. nr. 83/2020 astfel cum a fost modificată, ca nefondată, or, respingerea acţiunii în anulare de către prima instanţă reprezintă implicit o confirmare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărei suspendare se solicită.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, deşi nu se mai impune a fi analizată, ambele condiţii trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reţine că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu, or, în cauză, nu s-a făcut o astfel de dovadă în sensul prevederilor legale menţionate.

Prin urmare, toate criticile recurenţilor sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva încheierii din 21 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 ianuarie 2021.