Invalid disciplinary suspension for unauthorized archaeological supervision misclassified as preventive research

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, la data de 2.08.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi Comisia Naţională de Arheologie din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale solicitând anularea Deciziei nr. 1887/21.03.2018 privind respingerea contestaţiei formulate de acesta împotriva Deciziei nr. 1333/26.02.2018 a Comisiei Naţionale de Arheologie din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, anularea Deciziei nr. 1333/26.02.2018 a Comisiei Naţionale de Arheologie privind suspendarea reclamantului, în calitate de arheolog expert, din Registrul Arheologilor pentru o perioadă de 2 ani şi suspendarea executării acestei Decizii, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

Pârâtul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale prin întâmpinarea formulată, la data de 14 septembrie 2018, a invocat excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Naţionale de Arheologie şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 334 din 14 decembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Comisia Naţională de Arheologie şi Comisia de soluţionare a contestaţiilor numită prin OMCIN nr. 2194/19.03.2018, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Comisia Naţională de Arheologie şi Comisia de soluţionare a contestaţiilor, s-a dispus anularea Deciziei nr. 1887/21.03.2018 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor numită prin OMCIN nr. 2194/19.03.2018 şi anularea Deciziei nr. 1333/26.02.2018 a Comisiei Naţionale de Arheologie, s-a admis cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 1333/26.02.2018 a Comisiei Naţionale de Arheologie formulată de reclamantul A., s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 1333/26.02.2018 a Comisiei Naţionale de Arheologie până la soluţionarea definitivă a cauzei. Au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamant a sumei de 3620 RON cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În susţinerea recursului s-a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. conform căruia hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În motivarea căii de atac exercitate pârâtul a susţinut următoarele:

Prin Decizia nr. 1333/26.02.2018, Comisia Naţională de Arheologie a dispus suspendarea reclamantului din Registrul Arheologilor pentru o perioadă de 2 ani, în baza prevederilor art. 23 lit. c) din Metodologia privind atestarea personalului de specialitate din domeniul cercetării arheologice şi înscrierea sa în Registrul arheologilor, aprobată prin Ordinul Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional nr. 2494/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 631 din 8 septembrie 2010.

Decizia de suspendare a acestuia, s-a dispus ca urmare a faptului că intimatul nu a respectat obligaţia legală de a solicita autorizaţie de cercetare arheologică preventivă la descoperirea unor vestigii arheologice.

Intimatul a formulat contestaţie împotriva acestei decizii, aceasta fiind respinsă de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale prin emiterea Deciziei nr. 1887/21.03.2018, cu următoarea motivare:

"Supravegherea arheologică s-a efectuat în baza unui Proiect de Supraveghere Arheologică nr. 21711/27.09.2016, aprobat şi avizat de Comisia Naţională de Arheologie prin Autorizaţia pentru Supraveghere Arheologică nr. 404/27.10.2016.

Lucrările de supraveghere s-au efectuat în conformitate cu Legea şi în baza Procedurii de lucru nr. 30374/15.12.2016 semnată de Universitatea de Vest din Timişoara şi S.C. B. S.R.L., s-au prevăzut inclusiv suspendarea lucrărilor pe timp de iarnă.

În urma identificării de vestigii arheologice pe trama stradală Popa Şapcă, prin Raportul de supraveghere arheologică Pasaj Popa Şapcă - Trama stradală Popa Şapcă nr. 6411/29.03.2017 s-a propus acordarea avizului de continuare a lucrărilor prevăzute în proiect, cu excepţia suprafeţelor delimitate de coordonatele de zid identificate pe str. x, ca urmare a faptului că în aceste sectoare s-au identificat obiective arheologice.

În consecinţă, s-a hotărât defalcarea lucrărilor în două obiective: a) Pasaj CFR Popa Şapca şi b) Trama stradală Popa Şapcă pentru a se fluidiza şi eficientiza cercetarea arheologică. Astfel pentru perimetrul Pasaj CFR Popa Şapcă s-a întocmit un Proiect de Cercetare Arheologică Preventivă nr. 6073/24.03.2017, iar pentru trama stradală Popa Şapcă, deoarece fragmentele de zid identificate ca urmare a excavării şanţurilor de introducere a utilităţilor (apă, gaz şi electrificate) s-a solicitat prelungirea supravegherii prin cererea de Autorizaţie de Supraveghere Arheologică nr. 6071/24.03.2017. Atât din Raport cât şi din formularul pentru solicitarea eliberării autorizaţiei de prelungire a supravegherii se înţelegea clar că lucrările sunt în desfăşurare, iar situaţie arheologică nu era încă lămurită motiv pentru care s-a dorit prelungirea operaţiei de supraveghere până la decaparea întregii suprafeţe.

În urma analizei solicitării în cadrul Şedinţei Comisiei Naţionale de Arheologie, nu s-a acceptat prelungirea autorizaţiei de supraveghere pentru trama stradală Popa Şapcă.

Astfel chiar dacă nu s-a acceptat prelungirea autorizaţiei solicitate, intimatul a luat decizia de a efectua în continuare lucrări, deşi acestea erau în afara legii.

Aşadar, după cum se poate observa, deciziile ambelor comisii au fost emise în acord cu legea şi în baza situaţiei de fapt constatate la faţa locului.

Se solicită a se înlătura argumentele instanţei de fond însuşite de la intimat cu privire la faptul că cele două Decizii, în speţă Decizia nr. 1333/26.02.2018 a Comisiei Naţionale de Arheologie şi respectiv Decizia nr. 1887/21.03.2018 a Comisiei de contestaţii din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale conţin motivări contradictorii, având în vedere următoarele argumente:

Astfel, intimatul induce în eroare, cu rea-credinţă instanţa de judecată prin faptul că Decizia Comisie Naţionale de Arheologie face referire la cercetări preventive neautorizate, iar Decizia Comisiei de soluţionare a contestaţiei îi impută efectuarea de supraveghere arheologică în afara termenului.

Potrivit art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, republicată, s-a statuat faptul că:

"toate etapele cercetării arheologice, constând în inventariere, diagnostic, săpătura, supraveghere şi intervenţii asupra materialului arheologic, vor fi întreprinse folosindu-se toate acele metode, tehnici şi practici specifice, considerate necesare pentru a obţine maximum de informaţii referitoare la patrimoniul arheologic din zona cercetată".

Cercetarea arheologică neautorizată, astfel cum este definită şi reglementată de lege, nu ţine cont de metodele folosite sau de etape. Efectuarea cercetărilor în alţi termeni decât cei prevăzuţi de lege, echivalează cu o cercetare arheologică neautorizată, deci, prin urmare în mod corect şi just s-a dispus suspendarea intimatului din Registrul arheologilor, fiind până la urmă o sancţiune prevăzută de lege.

Emiterea celor două decizii, care fac obiectul prezentului litigiu, au avut ca bază Raportul de cercetare arheologică preventivă pentru lucrările de reabilitare şi extindere a tramei stradale la patru benzi, precum şi lărgirea pasajului în cauză, din Timişoara, perimetrul str. x, jud. Timiş, nr. 6626/DPC/06.11.2017, întocmit şi asumat sub semnătură de către responsabilul ştiinţific C., lector dr. D., lector dr. A., dr. E., dr. F., dr. G., precum şi Raportul nr. x/15.12.2017, elaborate de membrii Comisiei desemnate de Comisia Naţională de Arheologie, în care au fost semnalate încălcări ale legislaţiei şi regulamentelor în vigoare privitoare la regimul cercetărilor arheologice din România.

În al doilea rând, văzând fişele de vot ale Comisiei Naţionale de Arheologie, se solicită a se respinge afirmaţiile instanţei de fond, conform cărora actul administrativ este nul, având în vedere că nu sunt respectate cerinţele legale în vederea adoptării lui, pentru următoarele argumente:

Conform art. 14 din O.G. nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, rep., Comisia Naţională de Arheologie funcţionează ca organism ştiinţific de specialitate, fără personalitate juridică, cu rol consultativ în domeniul patrimoniului arheologic, pe lângă Ministerul Culturii şi identităţii Naţionale.

Comisia Naţională de Arheologie are 21 de membri şi funcţionează în conformitate cu regulamentul său de organizare şi funcţionare, aprobat prin ordin al ministrului culturii şi identităţii naţionale.

Prin art. 5 alin. (2) din Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2127/2005 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale de Arheologie, s-a stipulat: Comisia lucrează cu cel puţin o jumătate plus unu din membrii săi şi ia hotărâri cu majoritatea simplă a membrilor prezenţi.

În cadrul Şedinţei Comisiei Naţionale de Arheologie din data de 26.10.2018 au fost prezenţi 18 membri.

Conform fişelor de vot (pe care le vom ataşa la prezentul recurs) din cei 18 membri prezenţi, 11 au votat şi au semnat pentru suspendarea intimatului din Registrul arheologilor.

Este indiscutabil faptul ca decizia de suspendare a intimatului s-a dispus atât pe fond cât şi din punct de vedere procedural, în acord cu prevederile legale.

În ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Naţionale de Arheologie şi a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor numită în baza O.M.C.I.N. nr. 2194/2018 din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, se apreciază a fi netemeinică şi nelegală, pentru următoarele considerente:

Conform art. 14 din Ordonanţa de Guvern nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, republicată, Comisia Naţională de Arheologie funcţionează ca organism ştiinţific de specialitate, fără personalitate juridică, cu rol consultativ în domeniul patrimoniului arheologic, pe lângă Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

De asemenea, potrivit Ordinului Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2127/2005 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale de Arheologie, se statuează la art. 1 faptul că, aceasta nu deţine personalitate juridică.

Cât priveşte Comisia de soluţionare a contestaţiilor numită în baza O.M.C.I.N. nr. 2194/2018 din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, potrivit art. 9 alin. (4) din H.G. nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi identităţii Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu luarea în considerare a dispoziţiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) din metodologia din 26 august 2010 privind atestarea personalului de specialitate din domeniul cercetării arheologie şi înscrierea sa în Registrul arheologilor, anexă la Ordinul nr. 2494/2010, pentru aprobarea Metodologiei privind atestarea personalului de specialitate din domeniul cercetării arheologice şi înscrierea sa în Registrul arheologilor, Comisia de soluţionare a contestaţiilor numită în baza O.M.C.I.N. nr. 2194/2018 din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale nu deţine personalitate juridică proprie, şi pe cale de consecinţă nu poate sta singură în judecată.

Se consideră că nu se pot suprapune cele două noţiuni, capacitatea juridică de drept civil şi capacitatea de drept administrativ, deoarece cea din urma reprezintă aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publica acordate de lege, şi nu au pârghiile necesare pentru a putea răspunde în faţa instanţelor judecătoreşti.

În ceea ce priveşte suspendarea Deciziei nr. 1333/26.02.2018 a Comisiei Naţionale de Arheologie până la soluţionarea definitivă a prezentei acţiuni, se menţionează faptul că s-a luat act de dispoziţia instanţei de fond de a suspenda Decizia sus menţionată, dispoziţie, care, se solicită a fi înlăturată pentru următoarele considerente:

Conform art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămata poate să ceară instanţei competente sa dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.

Intimatul desfăşoară activitatea de conferenţiar universitar la Universitatea de Vest din Timişoara, suspendarea acestuia din Registrul arheologic nu impietează în exercitarea profesiei de conferenţiar universitar.

Mai mult decât atât, intimatul nu a administrat niciun fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare reclamantul a solicitat respingerea recursului pârâtului ca nefondat, apreciindu-se că hotărârea instanţei de fond este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

În dezvoltarea apărărilor formulate s-a susţinut următoarele:

Nu este întemeiată critica adusă de către recurent sentinţei atacate în ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Comisiei Naţionale de Arheologie din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi Comisiei de soluţionare a contestaţiilor numită prin OMCIN nr. 2194 din 19.03.2018, întrucât, aşa cum în mod corect a arătat prima instanţă, în contenciosul administrativ are calitate procesuală pasivă emitentul actului administrativ atacat, indiferent dacă are sau nu personalitate juridică civilă.

Or, în speţă, cele două decizii atacate (Decizia nr. 1333/26.02.2018 a Comisiei Naţionale de Arheologie privind suspendarea mea, în calitate de arheolog expert, din Registrul Arheologilor şi Decizia nr. 1887/21.03.2018 privind respingerea contestaţiei formulate de mine împotriva Deciziei nr. 1333/26.02.2018) au fost emise de către aceste comisii ale Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

În plus, cele două comisii nu au formulat recurs împotriva sentinţei primei instanţe, care a rămas definitivă în ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestor comisii.

Nu este întemeiată nici critica adusă de către recurent sentinţei primei instanţe în ce priveşte constatarea nelegalităţii adoptării Deciziei nr. 1333/26.02.2018 a Comisiei Naţionale de Arheologie privind suspendarea sa, în calitate de arheolog expert, din Registrul Arheologilor.

Astfel, recurentul recunoaşte că, la şedinţa din data de 26.01.2018 în care a fost adoptată această Decizie, au fost prezenţi 18 membri ai Comisiei Naţionale de Arheologie, dar pretinde că 11 dintre aceştia au votat şi semnat pentru suspendarea mea din Registrul arheologilor.

Or, în realitate, din cei 18 membri prezenţi la şedinţa respectivă numai 7 dintre aceştia au votat pentru suspendarea calităţii mele de arheolog expert (ceilalţi membri abţinându-se sau neexprimând deloc votul), nefiind întrunit votul majorităţii celor prezenţi pentru adoptarea valabilă a acestei Decizii, aşa cum prevede art. 1 alin. (4) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2127/2005.

Astfel, se poate observa, potrivit celor 10 fişe individuale de vot, aflate la pag. 271-348 din dosarul primei instanţe, că situaţia votului privind subiectul intitulat "Suspendare A. din Registrul Arheologilor din România", înscris pe ordinea de zi a şedinţei din data de 26.01.2018, la poz. 144, a fost următoarea: H. - fişa nu conţine exprimarea votului; I. - în fişa de vot nici nu este înscris acest subiect; J. - în fişă se menţionează votul "Da"; K. - în fişă se menţionează votul "Da"; L. - în fişa de vot nu apare acest subiect; M. - în fişa de vot nu apare acest subiect; N. - în fişa de vot nu apare acest subiect; O. - în fişa de vot nu apare acest subiect; P. - în fişă se menţionează votul "Da"; Q. - în fişa de vot nu apare acest subiect.

De asemenea, potrivit celor 8 fişe individuale de vot, aflate la pag. 173-228 din dosarul primei instanţe, situaţia votului privind poz. 144, referitoare la suspendarea mea din calitatea de arheolog expert, a fost următoarea: R. - în fişă se menţionează votul "Da"; S. - din fişa de vot nu este clar votul exprimat; T. - în fişă se menţionează votul "Da"; U. - în fişă se menţionează votul "Da"; V. - în fişa de vot nu se menţionează votul; W. - în fişa de vot nu se menţionează votul; X. - în fişa de vot nu se menţionează votul; Y. - în fişă se menţionează votul "Da".

Nu este întemeiată nici critica recurentului adusă sentinţei atacate prin care prima instanţă a constatat motivarea contradictorie a suspendării sale din Registrul arheologilor, în sensul că în Decizia nr. 1333/26.02.2018 a Comisiei Naţionale de Arheologie se susţine că "sub pretextul supravegherii arheologice au fost de fapt efectuate cercetări arheologice preventive neautorizate", iar prin Decizia nr. 1887 din 21.03.2018 a Comisiei de soluţionare a contestaţiei mele mi se impută efectuarea de lucrări de supraveghere arheologică fără autorizaţie valabilă.

În apărarea sa, recurentul încearcă să acrediteze ideea că, în speţă, nu ar avea relevanţă juridică distincţia între cele două etape ale cercetării arheologice: supravegherea arheologică şi cercetarea arheologică preventivă.

Or, această susţinere a recurentului este infirmată de art. 23 lit. c) din Metodologia privind atestarea personalului de specialitate din domeniul cercetării arheologice şi înscrierea în Registrul arheologilor, aprobată prin OMCPN nr. 2494/2010, care a fost invocat ca temei legal al suspendării mele din calitatea de arheolog expert si care prevede că "Atestarea se suspendă în următoarele situaţii: c) în cazul în care persoanele atestate efectuează cercetări arheologice neautorizate, potrivit legii", deci nu pentru efectuarea de lucrări de supraveghere arheologică fără autorizaţie valabilă.

În plus, motivarea acestor decizii este una formală, neavând suport în realitate, fiind contrazisă de probele administrate în cauză.

Astfel, în ce priveşte motivarea Deciziei nr. 1333/26.02.2018 a Comisiei Naţionale de Arheologie, aceasta este infirmată de Raportul nr. x/15.12.2017 întocmit de comisia de constatare numită prin Ordinul MCIN nr. 2827 din 11.12.2017, în legătură cu cercetările arheologice desfăşurate în perimetrul str. x-Pasaj Popa Şapcă Timişoara în urma sesizării Comisiei Naţionale de Arheologie de către R. prin Memoriul nr. 1599/10.05.2017, în care se menţionează că "rezultă (prin ilustraţie şi descrieri ale vestigiilor descoperite) faptul că la apariţia vestigiilor arheologice, supravegherea nu a fost transformată în cercetare preventivă" (pag. 6 din Raport aflat la pag. 128 din dosarul instanţei de judecată).

De asemenea, nu are suport în realitate nici motivarea Deciziei nr. 1887 din 21.03.2018 a Comisiei de soluţionare a contestaţiei, prin care i se impută efectuarea de lucrări de supraveghere arheologică fără autorizaţie valabilă, întrucât situaţia de fapt este cea descrisă de reclamant în cererea de chemare în judecată şi dovedită cu probele cu înscrisuri depuse în dosarul cauzei.

Aşa fiind, cele două Decizii ale comisiilor din cadrul autorităţii publice recurente nu îndeplinesc condiţia motivării clare şi în acord cu realitatea faptică, ceea ce constituie încă un motiv de nevalabilitate a lor.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi

2.1. Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul pârâtului este nefondat potrivit argumentelor care vor fi expuse în continuare:

Reclamantul a învestit instanţa de fond cu controlul de legalitate al Deciziei nr. 1333/26.02.2018 emisă de Preşedintele Comisiei Naţionale de Arheologie prin care s-a decis suspendarea sa din Registrul Arheologilor pe o perioadă de 2 ani în baza prevederilor art. 23 lit. c) din Ordinul nr. 2494/2010 şi al Deciziei nr. 1887 din 21.03.2018 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale prin care a fost respinsă contestaţia administrativă a reclamantului.

Prin aceste acte administrative s-a reţinut în urma concluziilor raportului nr. x/15.12.2017 elaborat de membrii Comisiei desemnate de către Comisia Naţională de Arheologie, cât şi a concluziilor membrilor CNA în urma analizei raportului de supraveghere arheologică nr. 1142/31.03.2017 - DJC Timiş, că sub pretextul supravegherii arheologice au fost de fapt efectuate de reclamant cercetări arheologice preventive neautorizate în str. x din Municipiul Timişoara, acesta neîndeplindu-şi obligaţia legală de a solicita autorizaţie de cercetare arheologică preventivă la descoperirea unor vestigii arheologice.

Prima instanţă a anulat aceste acte administrative apreciind în esenţă că sub aspect formal condiţiile de cvorum la adoptarea Deciziei nr. 1333/2018 nu au fost respectate, iar sub aspect material că cele două decizii conţin o motivare contradictorie, pronunţând astfel o hotărâre cu interpretare şi aplicarea corectă a normelor de drept material.

Criticile pârâtului Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale referitoare la lipsa de legitimare procesuală pasivă a pârâtelor Comisia Naţională de Arheologie şi Comisia de soluţionare a contestaţiilor numită prin OMCIN nr. 2194/19.03.2018, prin care se reiterează susţinerile făcute în faţa instanţei de fond referitoare la faptul că aceste comisii nu deţin personalitate juridică şi, prin urmare, nu pot sta singure în judecată, sunt nefondate.

Lipsa personalităţii juridice nu este o condiţie premisă a lipsei legitimării procesuale, ci a lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, în termenii procesuali de drept comun. Pentru existenţa legitimării procesuale este suficientă stabilirea calităţii de parte în raportul juridic de drept dedus judecăţii, aşa cum rezultă cu evidenţă din dispoziţiile art. 36 C. proc. civ.

În cauză, aşa cum s-a arătat în precedent, a fost dedus judecăţii raportul de drept administrativ de sancţionare a reclamantului, concretizat în deciziile administrative contestate în cauză, care au fost emise în temeiul competenţelor proprii de Comisia Naţională de Arheologie şi de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, astfel că în măsura vătămării reclamantului în drepturile sau interesele legitime în litigiul de contencios administrativ declanşat pentru protejarea acestora, dobândesc calitate procesuală pasivă.

În privinţa capacităţii procesuale de folosinţă este de menţionat că potrivit art. 56 alin. (2) C. proc. civ. pot sta în judecată, fiindu-le recunoscută capacitatea procesuală de folosinţă şi entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii. Or, în privinţa celor două comisii nu s-a ridicat nici o obiecţie sub acest aspect, astfel că în lipsa personalităţii lor juridice, însă în temeiul capacităţii lor de drept administrativ în baza căreia şi-au exercitat prerogativele în urma cărora s-a concretizat raportul juridic dedus judecăţii, au capacitate procesuală în acest litigiu.

Sunt nefondate şi criticile referitoare la motivarea contradictorie a celor decizii atacate.

Este de subliniat, în acest context, motivarea contrdictorie ale celor două acte administrative, cel de sancţionare şi cel de soluţionare a contestaţiei administrative exercitate împotriva celui dintâi, nu constituie în sine un motiv de nulitate, identificarea criticilor sub acest acest aspect fiind făcută numai pentru evidenţă.

Ceea ce a reţinut în esenţă instanţa de fond este că prin faptele reţinute în sarcina reclamantului, stare de fapt rezultată din analiza coroborată a celor două acte administrative şi a operaţiunilor care le-au servit drept temei, nu întrunesc elementele constitutive ale sancţiunii prevăzute de 23 lit. c) din Ordinul nr. 2494/2010 şi că aspectele factuale reţinute prin Decizia nr. 1333/26.02.2018 sunt nefondate.

Emitenta Deciziei nr. 1333/26.02.2018, prin care s-a dispus suspendarea reclamantului, a reţinut efectuarea de către reclamant a unei cercetări arheologice neautorizate în str. x din Mun. Timişoara şi nerespectarea obligaţiei legale de a solicita autorizaţie de cercetare arheologică preventivă la descoperirea unor vestigii arheologice, respectiv că sub pretextul supravegherii arheologice au fost de fapt efectuate cercetări arheologice preventive neautorizate.

Acest act administrativ are drept temei declarat, care îi fundamentează decizia, Raportul comisiei de constatare nr. x/15.12.2017, privit ca operaţiune administrativă prealabilă, în care se menţionează că în legătură cu cercetările arheologice desfăşurate în perimetrul str. x-Pasaj Popa Şapcă Timişoara, din Raportul de supraveghere arheologică rezultă (prin ilustraţie şi descrieri ale vestigiilor descoperite) faptul ca la apariţia vestigiilor arheologice, supravegherea nu a fost transformată în cercetare preventivă şi au fost efectuate mici sondaje, iar cât priveşte săpătura arheologică preventivă a străzii Popa, comisia nu a putut stabili cu exactitate modalitatea de cercetare.

Or, în lipsa altor temeiuri sau mijloace probatorii, instanţa de control judiciar nu vede de unde s-a tras concluzia că sub pretextul supravegherii arheologice au fost de fapt efectuate cercetări arheologice preventive neautorizate, de vreme ce operaţiunea administrativă care constituie fundamentul actului administrativ atestă o stare de fapt diferită de cea din decizie.

Mai mult, prin decizia de soluţionare a contestaţiei administrative se pretinde că reclamantul a încălcat prevederile legale prin reluarea supravegherii arheologice, în martie 2017, fără a avea autorizaţie de la Ministerul Culturii, apreciind deci că s-a efectuat supraveghere arheologică fără autorizaţie valabilă.

Prin urmare, reclamantului i s-a reproşat numai efectuarea de supraveghere arheologică fără autorizaţie, Decizia nr. 1887 din 21.03.2018 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor suplimentând şi definitivând considerentele care au stat la baza deciziei de sancţionare a reclamantului, astfel că în raport de această stare de fapt se va verifica corecta încadrare juridică a sancţiunii aplicate reclamantului.

Potrivit 23 lit. c) din Ordinul nr. 2494/2010 de aprobare a Metodologia privind atestarea personalului de specialitate din domeniul cercetării arheologice şi înscrierea sa în Registrul arheologilor "Atestarea se suspendă în următoarele situaţii: … c) în cazul în care persoanele atestate efectuează cercetări arheologice neautorizate, potrivit legii".

Textul sancţionează numai efectuarea de cercetări arheologice fără autorizaţie conform legii, categorie în care nu intră şi supravegherea arheologică. Suplimentar argumentelor instanţei de fond referitoare la distincţia dintre cele două noţiuni, deopotrivă de corecte, este de menţionat că diferenţierea este menţionată şi prin Ordinul ministrului culturii şi patrimoniului naţional nr. 2.562/2010 de aprobare a Procedurii de acordare a autorizaţiilor pentru cercetarea arheologică, unde la art. 5 se menţionează că "Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, prin direcţia de specialitate, emite următoarele tipuri de autorizaţii: autorizaţia pentru cercetare arheologică sistematică, autorizaţia pentru cercetare arheologică preventivă, autorizaţia pentru supraveghere arheologică, autorizaţia pentru diagnostic arheologic, autorizaţia pentru utilizarea detectoarelor de metale."

Întrucât norma legală analizată instituie sancţiuni, care conform art. 10 C. civ. obligă la o intepretare restrictivă, instanţa de control judiciar reţine pe baza distincţiilor create de legiutorul infralegal, că în categoria de "cercetări arheologice" intră numai cercetarea arheologică sistematică şi cercetarea arheologică preventivă, activităţi care nu i se pot imputa reclamantului şi pentru care nu i se poate angaja răspunderea disciplinară.

Reţinerea acestui motiv de nelegalitate este suficient pentru aplicarea sancţiunii nulităţii administrative celor două acte administrative, scutind în consecinţă instanţa de control judiciar de a analiza şi celălalt motiv reţinut de instanţa de fond.

Prin urmare, cele două acte administrative sunt nelegale, sancţionând reclamantul pentru o conduită neprevăzută de lege, astfel că hotărârea instanţei de fond care le invalidează este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept materila aplicabile.

Finalizarea litigiului, cu consecinţa anulării definitive a Deciziei nr. 1333/26.02.2018 emisă de Preşedintele Comisiei Naţionale de Arheologie şi a Deciziei nr. 1887 din 21.03.2018 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, epuizează măsura suspendării acestor acte administrative, astfel că criticile pârâtului în această privinţă sunt lipsite de interes şi vor fi respinse în consecinţă.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale împotriva sentinţei nr. 334 din 14 decembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale împotriva sentinţei nr. 334 din 14 decembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2021.