Judges’ salary recalculation: Objective seniority-timing criterion negates wage discrimination under transitional framework law

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal la data de 19.11.2015 sub nr. x/2015, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., judecători în cadrul Tribunalului Constanta, au formulat plângere împotriva refuzului pârâtului Ministerul Justiţiei, de a soluţiona cererea acestor privind emiterea pentru fiecare în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei şi, pe cale de consecinţă, au solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului - Ministerul Justiţiei, de a emite pentru fiecare dintre noi în parte începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) ind.l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei; obligarea pârâtului la acordarea începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenţei salariate rezultată din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011; obligarea pârâtului ca la emiterea ordinelor de salarizare să ţină cont în cazul împlinirii vechimii in munca si in funcţie, promovărilor în funcţie şi al numirii în funcţii de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcţie a fost îndeplinită ulterior acestei date.

În soluţionarea acestei cereri, prin sentinţa civilă nr. 193 pronunţată la 27.01.2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte cererile conexate formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Constanţa.

A obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită ordine individuale de salarizare în favoarea reclamanţilor, cu o indemnizaţie de încadrare recalculată, începând cu data de 09.04.2015, potrivit art. 1 alin. (5)1 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 83/2014 astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, ţinând cont de vechimea în profesie şi în muncă, de gradul profesional şi de funcţia efectiv îndeplinită în cadrul instanţei.

A obligat pârâtul Tribunalul Constanţa la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale între remuneraţiile plătite acestora pe perioada 9.04.2015-1.08.2016 şi cele la care erau îndreptăţiţi, potrivit art. 1 alin. (5)1 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 83/2014.

A respins capetele de cerere având ca obiect calcularea şi plata diferenţelor salariale, formulate împotriva pârâtului Ministerul Justiţiei, ca fiind introduse împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A respins în rest acţiunea, pentru perioada ulterioară datei de 1.08.2016, ca rămasă fără obiect.

Prin cererea de completare a sentinţei civile nr. 193 din 27.01.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2015, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. au solicitat instanţei să se pronunţe şi pe cererea privind obligarea pârâţilor la calcularea diferenţelor salariale rezultate din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 01.01.2011 până la 09.04.2015: obligarea pârâţilor la plata diferenţei salariale rezultată din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 01.01.2011 până la 09.04.2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2186 din 09 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de completare formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M., în ceea ce priveşte cererile conexate formulate în contencios administrativ de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Constanţa.

A admis excepţia prescripţiei pentru pretenţiile aferente perioadei 1.01.2011-20.11.2012, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a respins pretenţiile aferente acestei perioade, ca prescrise.

A respins pretenţiile aferente perioadei 20.11.2012-09.04.2015, ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2186 din 09 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M. prin care au solicitat admiterea cererii de recurs, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

În drept şi-au întemeiat cerere de recurs pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea cererii de recurs, cu privire la motivul de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii au apreciat că instanţa a încălcat regulile de procedura a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, întrucât în cererea de completare a sentinţei civile nr. 193/27.01.2017, instanţa a invocat din oficiu excepţia prescripţiei pentru pretenţiile aferente perioadei 01.01.2011 - 20.11.2012.

Cererea de completare dispozitiv vizează omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unor capete de cerere formulate de către subsemnaţii.

Aceştia menţionează că în soluţionarea cererii de completare dispozitiv, instanţa a invocat din oficiu excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru prima dată în proces, astfel că o astfel de excepţie nu poate fi ridicată într-o cerere de completare dispozitiv.

Mai mult, recurenţii-reclamanţi apreciază că instanţa le-a încălcat şi dreptul la apărare, întrucât nu au fost citaţi pentru a ne exprima poziţia procesuala cu privire la excepţia invocata din oficiu, cum prevăd disp. art. 14 alin. (5) noul C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aceştia apreciază că instanţa de fond a dat o greşită interpretare Deciziei nr. 32/2015 pronunţata de ICCJ, în sensul in care aceasta decizie ar fi consfinţit ca nu exista o discriminare. Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înţeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/20I4, este greu de susţinut că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariaţi şi nu toţi destinatarii actului normativ în discuţie, aflaţi în aceeaşi situaţie, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite Ia nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi nu au formulat apărări în faţa instanţei de recurs.

5. Cu privire la examinarea recursului

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 31.10.2018 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 01.10.2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine că prin sentinţa civilă nr. 193 din 27.01.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2015, au fost admise în parte cererile conexate şi a fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită ordine individuale de salarizare în favoarea reclamanţilor, cu o indemnizaţie de încadrare recalculată, începând cu data de 09.04.2015, potrivit art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, ţinând cont de vechimea în profesie şi în muncă, de gradul profesional şi de funcţia efectiv îndeplinită în cadrul instanţei.

Pârâtul Tribunalul Constanţa a fost obligat la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale între remuneraţiile plătite acestora pe perioada 9.04.2015-1.08.2016 şi cele la care erau îndreptăţiţi, potrivit art. 1 alin. (5)1 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 83/2014; a fost respinsă în rest acţiunea, pentru perioada ulterioară datei de 1.08.2016, ca rămasă fără obiect.

Înalta Curte constată aşadar, în raport de capetele de cerere formulate de reclamanţi prin acţiunea introductivă, că instanţa de fond a omis a se pronunţa pe capătul de cerere având ca obiect calcularea şi obligarea la plată pentru perioada începând cu 01.01.2011 până la 09.04.2015, urmând ca în funcţie de momentul când a împlinit fiecare reclamant vechimea în discuţie să fie calculate efectiv diferenţele salariale, aceasta chestiune rămânând doar o problemă de executare.

Astfel, instanţa de fond investită în mod legal cu cererea de completare a dispozitivului a trecut la soluţionarea acestei, apreciind în mod corect că cererea de completare este întemeiată.

În ceea ce priveşte primul motiv de casare invocat de recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a soluţionat cererea de completare a hotărârii în raport de prevederile art. 444 C. proc. civ., conform cărora:,,(1) Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. În cazul hotărârilor definitive pronunţate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare.

(2) Cererea se soluţionează de urgenţă, cu citarea părţilor, prin hotărâre separată. Prevederile art. 443 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

(3) Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în cazul când instanţa a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, traducătorilor, interpreţilor sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor."

Având în vedere textele legale anterior enunţate şi analizând procedura efectuată de instanţa de fond pentru soluţionarea cererii de completare a hotărârii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a respectat întocmai prevederile legale circumscrise acestei proceduri.

Deşi recurenţii-reclamanţi precizează că li s-a încălcat dreptul la apărare deoarece nu au fost citaţi în mod legal, această afirmaţie nu se confirmă. Din înscrisurile ataşate la dosarul de fond rezultă că procedura de citare cu părţile a fost legal îndeplinită, iar în ceea ce îi priveşte pe recurenţi această procedură s-a efectuat prin corespondenţă poştală, dovezile de comunicare a citaţiilor către acştia regăsindu-le la dosarul de fond.

În ceea ce priveşte invocarea excepţie prescripţiei dreptului material la acţiune de către instanţa de fond în cadrul procedurii de soluţionare a cererii de completare a hotărârii, Înalta Curte apreciază de asemenea că recurenţii-reclamanţi oferă o interpretare subiectivă a acestei proceduri.

Instanţa de fond a pus în discuţie această excepţie, în măsura în care capătul de cerere prin care s-a solicitat calcularea şi obligarea la plată pentru perioada începând cu 01.01.2011 până la 09.04.2015 a fost pus în dezbatere pentru prima dată la termenul de judecată la care s-a şi pronunţat hotărârea asupra sa. Înalta Curte apreciază relevant, atât în combaterea primei critici ce vizează neefectuarea procedurii de citare, cât şi a acestei critici privitoare invocarea excepţiei prescripţiei în cadrul acestei proceduri, faptul că reclamanţii deşi legali citaţi nu s-au prezentat în cadrul şedinţei de judecată pentru a răspunde eventualelor incidente procedurale, aceştia solicitând în schimb instanţei prin acţiunea introductivă, judecarea cauzei în lipsă.

În conformitate cu prevederile art. 248 şi art. 425 C. proc. civ., instanţa de fond investită cu soluţionarea unui capăt de cerere, trebuie să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, iar hotărârea trebuie să cuprindă, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a respectat textele legale indicate mai sus, astfel că sentinţa nu încalcă nicio normă de procedură care să atragă sancţiunea nulităţii hotărârii.

În ceea ce priveşte criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază de asemenea că acestea sunt neîntemeiate.

Instanţa de fond în soluţionarea capătului de cerere privind calcularea şi obligarea la plată a diferenţelor salariale pentru perioada începând cu 20.11.2012 până la 09.04.2015 (perioadă asupra căreia nu se aplică prescripţia dreptului material la acţiune), a efectuat o interpretare corectă a Deciziei nr. 32/2015 din 19 octombrie 2015 emisă de ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin decizia anterior menţionată s-a statuat faptul că, "în raport cu prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a dispoziţiilor sale, şi cu cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, ţinând seama şi de prevederile art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010, se va face distincţie între reîncadrare, potrivit legii-cadru de salarizare, şi plata efectivă a drepturilor salariale; plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie şi care a trecut în aceste tranşe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.

Astfel în mod corect a arătat instanţa de fond că pentru perioada 20.11.2012 - 09.04.2015, perioadă care vizează strict cererea reclamanţilor, există diferenţe de salarizare datorate unui factor obiectiv, respectiv data intrării în gradul profesional/tranşa de vechime respectivă. Existând aşadar un criteriu obiectiv de diferenţiere, în speţă nu se poate vorbi despre o stare de discriminare.

Instanţa de fond oferă aşadar o interpretare clară şi judicioasă în ceea ce priveşte soluţia adoptată asupra acestui capăt de cerer, şi mai mult subliniază şi faptul că abia odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, deci ulterior datei de 09.04.2015, acest criteriu de diferenţiere a fost eliminat.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţii D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A. ŞI ALŢII împotriva sentinţei civile nr. 2186 din 9 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2020.