Validity of medical discharge records as proof for moral damages compensation in absence of medico-legal certificate under civil liability for motor vehicle accidents

Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea acestuia la plata sumei de 400.000 RON, reprezentând daune morale ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma evenimentului rutier din data de 7.12.2013, şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi, raportate la suma datorată, de la data de 03.08.2017 (data expirării termenului legal de soluţionare a cererii de despăgubiri) şi până la executarea efectivă a obligaţiei de plată.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3562 din 10 septembrie 2018, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, a anulat în parte Decizia FGA nr. 7286/04.07.2017 şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a daunelor morale, în cuantum de 800 RON, menţinând, în rest, soluţia de respingere ca nefondate a celorlalte pretenţii ale reclamantului.

Totodată, a obligat pârâtul la plata parţială a cheltuielilor de judecată, în sumă de 130 RON (taxa judiciară de timbru).

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recurentul a arătat că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în raport cu prevederile art. 19 alin. (1) raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 12 şi următoarele din Legea nr. 213/2015 şi art. 9 şi 17 din Norma ASF nr. 16/2015, fără să ţină cont de apărările din întâmpinare. Astfel, intimatul-reclamant a solicitat obligarea Fondului la plata despăgubirilor solicitate prin cererea de plată, dar nu a solicitat şi anularea actului administrativ emis, aşa încât s-a pronunţat pe un capăt de cerere cu care nu a fost investită.

Recurentul a susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurentul a învederat că prima instanţă, raportat la faptul că intimatul nu a depus un certificat medico-legal în susţinerea cererii de plată, apreciind că este necesar acest document, acesta fiind motivul de respingere a cererii sale de plată, a încuviinţat pentru parte efectuarea unei expertize medico-legale, însă, pentru că nu s-a prezentat în acest sens, a fost decăzută din probă.

Cu toate acestea, ulterior, prima instanţă a considerat că înscrisurile depuse la dosar, constând în 4 zile de spitalizare, dovedesc numărul de zile de îngrijiri medicale.

În opinia recurentului, în mod greşit prima instanţă nu a ţinut cont de apărările autorităţii pârâte, necesitatea unui certificat medico-legal la dosarul de daune fiind prevăzută de însăşi procedura de soluţionare a pretenţiilor, în lipsa acestui înscris nefiind posibilă cuantificarea despăgubirii cuvenite în caz de vătămare corporală, invocând practica instanţelor care aplică criterii corecte, rezonabile şi raportate la elemente cuantificabile şi cu valoare probantă în funcţie de numărul de zile de îngrjiri medicale ce rezultă din acest certificat.

Prin urmare, a apreciat că în mod neîntemeiat prima instanţă a obligat Fondul la daune morale în lipsa respectivului certificat, cu atât mai mult cu cât reclamantul a refuzat să întreprindă demersurile necesare pentru obţinerea acestui act, şi, deşi a acceptat procedura de acordare a daunelor morale de către Fond, raportându-se la aceasta, a reţinut că autoritatea pârâtă ar fi trebuit să aprecieze acordarea despăgubirilor morale în funcţie de numărul de zile de spitalizare, chiar în lipsa certificatului medico-legal, dispoziţii pe care recurentul le apreciază contradictorii raportat la întreaga motivare a sentinţei.

În plus, a învederat că prima instanţă nu a avut în vedere în totalitate Decizia FGA nr. 258/2016 privind descrierea procedurii de lucru, care a completat Decizia FGA nr. 142/2016, ce prevede că dosarul de daună privind vătămarea corporală trebuie să conţină, printre altele, şi copia certificatului medico-legal care să ateste vătămările suferite şi numărul de îngrijiri medicale necesare pentru refacere.

Făcând trimitere la procedura reglementată de Legea nr. 213/2015 şi de Norma ASF nr. 16/2015, recurentul a arătat că are obligaţia de a analiza cererile potenţialilor creditori de asigurări prin intermediul direcţiilor de specialitate raportat la procedura legală, fără a putea deroga de la aceste demersuri pentru unii creditori de asigurare.

În aceste condiţii, depunerea înscrisului medical din care să rezulte neîndoielnic numărul de zile de îngrijiri medicale este obligatorie, în baza acestuia se efectuează analiza prejudiciilor aduse ca urmare a producerii unui eveniment rutier, dosarul de daună trebuind să conţină înscrisul respectiv.

Totodată, a precizat că necesitatea stabilirii unei proceduri echitabile faţă de toţi creditorii de asigurare, nediscriminatorii, a rezultat şi din scopul în care a fost constituit Fondul, acela de a proteja în mod unitar toţi creditorii de asigurare.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi exonarea de la plata cheltuielilor de judecată, urmând să fie obligat intimatul la achitarea tuturor cheltuielilor de judecată efectuate cu soluţionarea cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea pârâtului la plata daunelor morale, ca urmare a prejudiciului moral suferit în urma evenimentului rutier din data de 07.12.2013, şi a penalităţilor de întârziere în raport cu suma datorată, de la data de 03.08.2017 şi până la executarea efectivă a obligaţiei de plată.

Curtea de apel a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, a anulat în parte decizia contestată şi a obligat pârâtul la plata sumei de 800 RON, daune morale, menţinând soluţia de respingere a celorlalte pretenţii formulate.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Referitor la critica recurentului, potrivit cărirea în mod greşit a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa de control judiciar observă că această excepţie a fost soluţionată prin încheierea de şedinţă din data de 29.01.2018, încheiere care nu a fost atacată prin prezentul demers judiciar, aşa încât nu poate forma obiectul analizei, cu toate acestea, se reţine că, prin încheierea respectivă, prima instanţă a luat act de precizarea reclamantului cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, apreciind că aceasta reprezintă în esenţă o cerere precizatoare potrivit art. 204 alin. (2) pct. 1 din Coodul de procedură, iar nu o cerere modificatoare, dat fiind că din motivarea cererii rezultă că reclamantul a înţeles să solicite inclusiv desfiinţarea deciziei de respingere a cererii de acordare a despăgubirilor.

1.1. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a făcut trimitere la considerentele sentinţei atacate pe care le-a socotit ca fiind contradictorii, întrucât prima instanţă a reţinut că autoritatea pârâtă ar fi trebuit să aprecieze acordarea despăgubirilor morale în funcţie de numărul de zile de spitalizare, chiar în lipsa certificatului medico-legal, deşi în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, deci fiind necesar un astfel de act, însă reclamantul nu s-a prezentat în acest scop.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, hotărârea atacată conţine motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei şi au fost examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, motivarea fiind clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.

Contrar susţinerilor recurentului, prima instanţă a explicitat aspectele analizate din perspectiva prevederilor Legii nr. 213/2015, în sensul că reclamantul este îndreptăţit la repararea prejudiciului moral, îndeplinindu-şi, prin considerentele sale punctuale şi concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate şi de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Faptul că recurentul nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare invocat.

1.2. În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, de asemenea, nu poate fi primit.

Se reţine că recurentul a criticat hotărârea primei instanţe, în esenţă, în raport cu necesitatea unui certificat medico-legal la dosarul de daune, ceea ce este prevăzut chiar de procedura de soluţionare a pretenţiilor, în lipsa acestui înscris nefiind posibilă cuantificarea despăgubirii cuvenite în caz de vătămare corporală, apreciind astfel că decizia contestată este legală.

Prin decizia atacată, nr. 7286/2017, a fost respinsă cererea de plată a despăgubirilor morale, cu motivarea că reclamantul nu a dovedit intensitatea suferinţelor fizice la care a fost supus, neînţelegând să depună la dosar un certificat medico-legal conţinând numărul de zile de îngrijiri medicale.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile Legii nr. 213/2015, ale Normei ASF nr. 16/2015 şi ale Procedurii de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese.

În conformitate cu Decizia nr. 142/2016, modificată prin Decizia nr. 258/2016 de aprobare a Procedurii de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor, în cazul vătămării corporale cu recuperarea integrală a funcţionalităţii:

"se consideră vătămare minoră cea care necesită un număr maxim de 30 de zile de îngrijiri medicale".

Numărul de îngrijiri medicale se stabileşte prin raportare la elemente obiective, de natură a dovedi existenţa unui prejudiciu şi întinderea acestuia, cum de altfel şi recurentul a susţinut.

Din actele medicale ataşate cererii de plată, constând în buletinul de analize medicale, scrisoarea medicală şi biletul de ieşire din spital, rezultă că reclamantul a fost spitalizat ca urmare a vătămării integrităţii corporale în intervalul 07.12.2013 - 11.12.2013, un interval de 4 zile.

Din scrisoarea medicală reiese că acesta a fost "ocupant al unui automobil, fiind rănit în urma coliziunii cu un alt automobil, o camionetă sau camion, suferind o contuzie a toracelui, TCC minor gr. 1, contuzie gamba dreaptă cu escoriaţii adiacente şi durere acută", act medical coroborat cu Ordonanţa de clasare existentă la dosar, în sensul în care leziunile suferite provin din accidentul produs la data de 07.12.2013 din culpa persoanei asigurate RCA la B. S.A..

Prima instanţă, constatând că, într-adevăr, reclamantul nu a prezentat un certificat medico-legal pentru dovedirea în integralitate a cererii în raport cu toate susţinerile sale, în sensul că a suferit un număr mai mare de zile de îngrijiri medicale, şi că efectele accidentului s-au perpetuat în timp, a încuviinţat efectuarea unei expertize medico-legale, însă partea nu s-a prezentat în acest sens, fiind astfel decăzută din probă.

În aceste condiţii, instanţa de control judiciar reţine că în mod corect judecătorul fondului a avut în vedere că actele medicale depuse la dosarul de daună fac dovada asupra vătămării corporale a reclamantului, care a necesitat un număr de 4 zile de spitalizare, însă autoritatea publică pârâtă nu a ţinut cont de valoarea probatorie a acestor acte.

Or, în aplicarea Procedurii interne de acordare a despăgubirilor, recurentul avea obligaţia de a valorifica cel puţin cele 4 zile de îngrijiri medicale dovedite de reclamant.

Prin urmare, în raport cu prevederile art. 15 din Norma ASF nr. 16/2015, actele medicale ataşate la dosarul de daună reprezintă documente justificative ale prejudiciului moral suferit de reclamant, ca urmare a internării acestuia pentru o perioadă de 4 zile într-o unitate medicală, efect al producerii unu accident de circulaţie soldat cu vătămarea sa corporală.

În concluzie, reclamantul fiind îndreptăţit, în temeiul Legii nr. 213/2015, la repararea prejudiciului moral, se constată că în mod corect prima instanţă, în conformitate cu Procedura internă de acordare a despăgubirilor şi în considerarea existenţei unei vătămări corporale, care a necesitat un număr de 4 zile de îngrijiri medicale, a obligat pârâtul la plata daunelor morale, care vor fi determinate potrivit Anexei 2 la Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare, cuantumul total al acestora fiind de 800 RON (200 RON/zi de îngrijiri medicale).

Totodată, cum nu există un act normativ care să dispună în concret cu privire la nivelul despăgubirilor morale ce se acordă persoanelor în caz de vătămare corporală, vor fi avute în vedere prevederile art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, potrivit cărora:

"La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: (…) 2. în caz de deces: a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum şi cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative;b) cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative, de la localitatea unde a avut loc decesul până la localitatea în care se face înmormântarea; c) veniturile nete nerealizate şi alte eventuale cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului şi până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului;d) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

Prevederile sus-menţionate stau la baza Procedurii adoptate prin Decizia nr. 142/2016, modificată prin Decizia nr. 258/2016, prin care autoritatea pârâtă a avut în vedere valoarea medie a despăgubirilor acordate de instanţele din România.

În lipsa unor criterii legale sau a unor limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri precişi/exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă largă de apreciere a autorităţii investită cu cererea ce poate fi analizată în concret doar prin raportare la nerespectarea caracterului proporţional al despăgubirilor acordate, în raport de consecinţele negativ suferite în plan fizic şi psihic, precum şi de importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Aşa fiind, stabilirea cuantumului daunelor morale prin raportare la Decizia nr. 142/2016, modificată prin Decizia nr. 258/2016, respectă obligaţia referitoare la calculul cuantumului despăgubirii ţinând cont de criterii obiective.

Totodată, se constată că în mod corect prima instanţă a făcut aplicarea art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora " Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 3562 din 10 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 ianuarie 2021.