Invalidity of accessory fiscal obligations imposed by funding agency where payment delay caused by tax authority error and prejudice recovered via criminal proceedings

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamanta comuna Rozavlea prin Primar a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale - AGENŢIA PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE şi A. - director General AFIR, semnatar al celor doua decizii, adresa de citare la sediul AFIR prin care a solicitat:

- Suspendarea efectelor actului administrativ Decizia inregistrata sub nr. x/02.02.2016, art. 15 din Legea nr. 554/2004;

- Anularea Deciziei inregistrata sub nr. x/02.02.2016 si-a Deciziei referitoare la obligaţiile de plata accesorii având nr. de înregistrare x/15.12.2015, ambele emise de AFIR, in temeiul art. 18 din Legea 554/2003;

- Obligarea AFIR si a funcţionarului/funcţionarilor responsabili cu emiterea Deciziei nr. 4144/02.02.2016 si a Deciziei referitoare la obligaţiile de plata accesorii x/15.12.2015, la plata in solidar a despăgubirilor pentru prejudiciul produs reclamantei, in cuantum de l.000.000 RON in temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 387 din 23 noiembrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a luat act de cererea reclamantei Comuna Rozavlea prin Primar de renunţare la petitul 3 al cererii introductive de instanţă.

A admis acţiunea în contencios administrativ (astfel cum a fost restrânsă) formulată de reclamanta comuna Rozavlea prin primar, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

A anulat decizia de respingere nr. 4144 din 02.02.2016, precum şi decizia nr. 46.614/15.12.2015 referitoare la obligaţiile de plată accesorii şi a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 387 din 23 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs, pârâta a apreciat că instanţa de fond a încălcat normele de drept material reprezentate de art. 4 alin. (3) din H.G. nr. 1306/2007 şi art. 120 alin. (1) Cod. proc. fiscală.

Procedura de recuperare a creanţelor bugetare rezultate din nereguli şi/sau fraudă survenite pe parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanţare este reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinantare aferente, utilizate necorespunzator, cu modificările şi completările ulterioare şi de Normele Metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1306/2007 acestea făcând trimitere la Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 Codul de procedură fiscală.

Recurenta-pârâtă afirmă că executarea silită a obligaţiei de plată stabilită în sarcina Consiliului Local al comunei Rozavlea, ca urmare a constatării unei nereguli în realizarea proiectului pentru care a primit finanţarea nerambursabilă prin Programul SAPARD, este de competenţa Ministerului Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile sale teritoriale. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 10 si 11 din O.G. nr. 79/2003 îndeplinirea măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită a creanţelor bugetare rezultate ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinantare aferente este stabilită în sfera de competenţă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care, prin unităţile sale teritoriale, în speţă Direcţia generală a finanţelor Publice Bacău va aplica prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 - Codul de Procedură Fiscală.

În acest sens, A.P.D.R.P. (actualmente AFIR) a transmis debitul constituit prin procesul-verbal de control nr. x/11.03.2010 spre a fi executat silit de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş.

Potrivit art. 71 din O.G. nr. 79/2003, plata obligaţiilor înscrise în titlul de creanţă se face la termenele prevăzute de O.G. nr. 92/2003, iar pentru neachitarea la termen a acestor obligaţii se datorează, după acest termen, accesorii.

Recurenta afirmă că ea nu putea proceda la anularea sau stingerea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere calculate pentru neachitarea la termen a obligaţiilor fiscale aferente titlului de creanţă nr. x/19.11.2007, decât în momentul achitării integrale a obligaţiilor fiscale, prin virarea de către ANAF a sumelor executate silit.

Aceasta susţine că titlul executoriu întocmit în sarcina intimatei-reclamante a fost transmis către executare silită la acel moment din cauza neachitării în termenul scadent a debitului, iar atâta timp cât există un debit constituit în sarcina Comunei Rozavlea de care avea cunoştinţă, aceasta avea obligaţia de a urmări dacă sumele ce sunt debitate din conturile sale ajung în conturile indicate în titlul de creanţă în cel mai scurt timp.

Prin Decizia nr. 46.614/15.12.2015 emisă de AFIR s-au stabilit, în temeiul art. 88 lit. c) şi art. 119 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003, obligaţiile de plată accesorii aferente titlului executoriu reprezentat de Procesul-verbal de constatare nr. x/19.11.2007, în cuantum de 2.562.135,61 RON.

Suma rămasă de recuperat, în cuantum de 348.329,89 RON, a fost comunicată debitoarei prin adresa nr. x/15.12.2015, care se află la dosarul cauzei.

Prin urmare, în Decizia nr. 46.614/15.12.2015 au fost calculate accesoriile pentru tot debitul principal, aspect ignorat de instanţa de fond, diferenţa dintre cuantumul total al accesoriilor şi suma rămasă de recuperat rezultând din faptul că intimata-reclamanta a achitat în data de 27.11.2015 debitul principal şi o parte din accesorii.

Recurenta-reclamantă mai arată că în ceea ce priveşte aprecierea instanţei potrivit căreia în cauză operează autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale nr. 550/A/12.04.2016 a Curţii de Apel Cluj, prin care s-a constatat recuperarea prejudiciului constând în debit principal şi accesorii, subliniem că prin actul administrativ a cărui anulare se cere în prezenta cauză, respectiv Decizia nr. 46.614/15.12.2015, subscrisa a calculat accesorii raportat la constituit prin procesul-verbal de control nr. x,471/11.03.2010, prin urmare, accesoriile aferente unui alt titlul executoriu decât decizia penală menţionată anterior.

În drept, recurenta şi-a întemeiat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă comuna a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea dispoziţiilor sentinţei recurate, aceasta fiind temeinică şi legală.

5. Cu privire la examinarea recursului

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 22.11.2018 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 25 februarie 2020, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 11 februarie 2020.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând recursul, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Pe fondul cauzei, Înalta Curte reţine că pentru neregulile constatate prin procesul-verbal nr. x/19.11.2007 s-a stabilit în sarcina reclamantei debitul în cuantum de 1.416.640,28 RON la care s-au adăugat obligaţii de plată accesorii (dobânzi, penalităţi şi majorări de întârziere) în cuantum de 52.415,69 RON, actul constatator având valoare de titlu de creanţă în conformitate cu O.G. nr. 79/2003 şi H.G. nr. 1306/2007.

La data de 21.01.2008 titlul de creanţă (devenit titlu executoriu) Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Maramureş care, potrivit art. 10 alin. (3) din O.G. nr. 79/2003, efectua procedura de executarea silită a creanţelor bugetare rezultate ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare.

În acest sens s-a format de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş - Serviciul Fiscal Orăşenesc Vişeu de Sus dosarul de executare nr. 2946, fiind emis titlul executoriu nr. x din 24.02.2009 .

Din înscrisurile ataşate la dosarul de fond rezultă că intimata-reclamantă a întreprins demersuri de stingere a acestui debit, astfel încât, în baza prevederilor art. 64 alin. (13) din O.G. nr. 17/2013 cu privire la rectificarea bugetară de stat pe anul 2013, prin decizia nr. 243 din 5.09.2013 emisă de AJFP Maramureş s-a alocat reclamantei suma de 3.526.235 RON, iar prin decizia nr. 269 din 13.11.2013, emisă tot de AJFP Maramureş, întemeiată pe dispoziţiile art. 37 din O.U.G. nr. 99/2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013, s-a defalcat suma de 104.211.

Prin decizia civilă nr. 85/R/3 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2014 s-a reţinut cu autoritate de lucru judecat că, organul fiscal de executare nu a procedat la distribuirea sumei de 3.630.446 RON (plătită de reclamantă prin ordinele de plată din 10.09.2013, respectiv 14.11.2013) în vederea stingerii debitului faţă de AFIR ci, apreciind că obligaţia de plată a comunei Rozavlea nu reprezintă creanţă fiscală restantă, a transferat suma din contul unde trebuie făcută plata în cadrul dosarului de executare în contul bugetului de stat de unde fusese alocată.

Prin decizia anterior individualizată Tribunalul Maramureş a obligat organul fiscal de executare (DGRFP Cluj - AJFP Maramureş) să procedeze la distribuirea sumei de 3.630.446 RON în vederea stingerii debitului faţă de AFIR, reţinând că deciziile de alocare a sumelor de bani nu au fost revocate şi ca atare acestea produc în continuare efecte juridice.

Din extrasul de cont depus de AFIR contul de recuperare datorii a fost creditat la data de 26.11.2015, rămânând în optica pârâtei un rest de plată (creanţe accesorii) în cuantum de 348.329,89 RON pe care aceasta a interpretat-o astfel:

Prin decizia de respingere nr. 4144 din 2.02.2016 se menţionează că, având în vedere că la data de 26.11.2015 s-a achitat contravaloarea debitului în cuantum de 1.416.640,28 RON, au fost calculate accesorii în valoare totală 2.562.135,61 RON pentru întreaga perioadă de întârziere din care, tot în data de 26.11.2015 s-a achitat de către reclamantă o fracţiune în cuantum de 2.213.805,72 RON, suma rămasă de plată fiind de 348.329,89 RON.

Înalta Curte, în raport de situaţia de fapt apreciază că instanţa de fond a reţinut pe de-o parte corect cronologia raporturilor juridice dintre părţi care au condus la starea litigioasă dintre ele, iar pe de-altă partea aceasta a efectuat o interpretare corectă normelor legale aplicabile speţei.

Aşadar, instanţă de fond observă încă de la începutul analizei sale că recurenta-pârâtă recunoaşte că în realitate creanţa rămasă de plătit este în cuantum de 348.329,89 RON, în condiţiile în care, prin Decizia referitoare la obligaţiile de plata accesorii, s-au stabilit obligaţii fiscale accesorii in cuantum de 2.562.135,61 RON.

În acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că emiterea Deciziei nr. 46.614/15.12.2015 emisă de AFIR nu are valoarea unei decizii asimilate deciziilor de impunere şi nu pot produce efecte asemănătoare acestora în raport de interpretarea prevederilor art. 41 din vechiul Codul de procedură fiscală raportat la art. 88 lit. c) din acelaşi act normativ, care se referă la actele administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere.

În mod corect instanţa de fond în argumentarea soluţiei sale face apel la jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale a României în materia stabilirii de creanţe fiscale accesorii potrivit căreia reglementarea (criticată) reprezintă o măsură de politică fiscală pe care legiuitorul a instituit-o în vederea sancţionării conduitei culpabile pe care contribuabilii o au prin neachitarea la termenul de scadenţă a obligaţiilor de plată. Instanţa de contencios constituţional a statuat în continuare că o atare sancţiune are o repercusiune directă cu privire la patrimoniul debitorului, însă diminuarea corespunzătoare a patrimoniului acestuia se datorează faptei culpabile pe care a săvârşit-o (în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 561/2014, paragraful nr. 18, publicată în Monitorul Oficial nr. 923 din 18 decembrie 2014 ori Decizia nr. 858/2015, paragraful nr. 28, publicată în Monitorul Oficial nr. 144 din 25 februarie 2016).

Din stabilirea situaţiei de fapt, necontestată de recurenta-pârâtă, creditarea tardivă a contului de recuperare a datoriilor al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale nu s-a datorată culpei reclamantei, iar în raport de cele prezentate mai sus în temeiul art. 119 şi urm. din vechiul C. proc. civ. fiscală, nu se pot stabili accesorii în sarcina intimatei-pârâte.

Din probele administrate în faţa instanţei de fond, la nivelul anului 2013, prin OP nr. x/10.09.2013 s-a achitat suma de 3.526.235 RON şi OP nr. x/14.11.2013 s-a achitat suma de 104.211 RON, iar din extrasele de cont aferente zilelor de 10.09.2013 şi 14.11.2013 rezulta ca s-a debitat contul comunei Rozavlea cu sumele mai sus indicate, astfel că la data de 14.11.2013 s-a plătit integral debitul principal şi mare parte din accesorii, rămânând un rest de plată în cuantum de 26.469,22 RON.

În raport de critica recurentei-pârâte privitoare la autoritatea de lucru judecat a deciziei penale nr. 550/A/12.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj prin care s-a recuperarea prejudiciului constând in debit principal si accesorii, instanţa de recurs constată că prin hotărârea recurata, instanţa fondului a reţinut in mod just că în cauză operează autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale în fata instanţei civile şi că jurisdicţia penală a reţinut ca partea civilă (AFIR) a recuperat prejudiciul constând in debitul principal si accesorii prin demararea procedurii de executare silita a beneficiarului lucrării potrivit O.G. nr. 79/2003, iar in dispozitiv a constatat ca prejudiciul in suma de 3.630.446 RON cauzat pârtii civile a fost recuperat integral.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurenta-pârâtă subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi, în baza art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă şi acest recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta AGENŢIA PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE împotriva sentinţei civile nr. 387 din 23 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2020.