Salary reclassification and indexed pay differentials upheld for auxiliary court staff against Tribunal of Bucharest.

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2020

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 10.06.2016 sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia I civilă reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ. şi AAA. chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să se dispună:

- obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti să emită pentru fiecare reclamant începând cu data de 09.04.2015 decizii de încadrare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost modificată prin legea nr. 71/2015;

- obligarea tuturor pârâţilor să reîncadreze personalul conform legii 71/2015, să-i stabilească în mod corect modul de calcul al salariilor şi să-i plătească diferenţele rezultate;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită în favoarea reclamanţilor grilele de salarizare privind noul salariu de încadrare cu respectarea dispoziţiilor legii nr. 71/2015;

- obligarea pârâţilor la acordarea cu începere din 09.04.2015 a diferenţei salariale rezultată din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/funcţie ulterior datei de 01.01.2011.

Prin sentinţa civilă nr. 572/27.09.2016, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vrancea şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei de faţă în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul CAB-SCAF la data de 10.11.2016.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 623 din 24 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justitiei, invocată prin întâmpinare.

A respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., în contradictoriu cu pârâţii Curtea De Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti.

A obligat pârâta Curtea de Apel Bucureşti să emită decizia de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizaţiei cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

A obligat pârâţii Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii eventualelor diferenţe salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 la zi, actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civilă nr. 623 din 24 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Tribunalul Bucureşti care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecarea cauzei să se repsingă cererea în sensul respingerii pretenţiilor formulate de reclamanţi în contradictoriu cu Tribunalul Bucureşti.

În susţinerea cererii de recurs, recurentul-pârât a susţinut că sentinţa civilă nr. 623/24.02.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vlll-a contencios administrativ şi fiscal este netemeinică.

Acesta afirmă că aşa cum a arătat şi prin întâmpinarea depusă în dosarul de fond al prezentei cauze, reclamanţii fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, având drept legea specială de reglementare a profesiei Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă aceste, cu modificările şi completările.

Conform art. 37 din actul normativ amintit, grefierii şi grefierii informaticieni sunt numiţi prin decizie de către preşedinţii curţilor de apel sau, după caz, de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă acestea, în a căror circumscripţie teritorială urmează să îşi desfăşoare activitatea.

Aşadar, curţile de apel, prin preşedinţii acestora, în calitate de ordonator secundar de credite, au atribuţii în emiterea deciziilor privind încadrarea personalului auxiliar, respectiv stabilirea cuantumului drepturilor salariale cuvenite acestora, decizii în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii terţiari, respectiv tribunale.

Recurentul afirmă că în aceste condiţii, există probabilitatea ridicată ca Tribunalul Bucureşti să fie împiedicat în executarea unor eventuale obligaţii ce decurg din prezenta cauză, ca urmare a executării cu întârziere acţiunilor/actelor ce intră în competenţa altor instituţii în raport cu care Tribunalul Bucureşti se află în subordonare din punct de vedere al procedurii de execuţie bugetară.

Recurentul-pârât arată că, la data de 03.02.2017, Curtea de Apel Bucureşti a emis Decizia nr. 108, prin care au fost puse în aplicare prevederile art. 1, alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 8 3/2014, aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2015, fiind luate în considerare Decizia nr. 23/2016 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016 referitoare la dispoziţiile art. 31 alin. (1) (11) - (14) din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost completat prin O.U.G. nr. 43/2016, prin raportare la art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 1 alin. (4) şi art. 26 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

Acesta afirmă şi că începând cu luna ianuarie 2017, drepturile salariale au fost plătite în raport cu Decizia nr. 108, cu respectarea normelor de execuţie bugetară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi nu au formulat apărări în faţa instanţei de recurs.

5. Cu privire la examinarea recursului

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 22.11.2018 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 10.03.2020, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 11 februarie 2020.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând hotărârea atacată raportat la criticile ce i-au fost aduse, faţă de probatoriul administrat, dar şi prin prisma prevederilor legale aplicabile şi a jurisprudenţei relevante, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare înfăţişate.

Înalta Curte reţine că recurentul-pârât Tribunalul Bucureşti şi-a întemeiat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că instanţa a pronunţat o hotărâre în ceea ce îl priveşte, cu încălcarea normelor de drept material.

Recurentul-pârât, având în vedere prevederile art. 37 din Legea nr. 567/2004, conform cărora "grefierii şi grefierii informaticieni sunt numiţi prin decizie de către preşedinţii curţilor de apel sau, după caz, de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă acestea, în a căror circumscripţie teritorială urmează să îşi desfăşoare activitatea", în raport cu obligaţia instituită şi în sarcina sa prin sentinţa recurată, de a efectua demersurile necesare în vederea plăţii eventualelor diferenţe salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 la zi, actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, în măsura în care nu el este instituţia ordonatoare secundară de credite, consideră că există o probabilitate ridicată să fie împiedicat în executarea acestei obligaţii.

Înalta Curte apreciază că raţionamentul recurentului-pârât este greşit, iar critica sa este nefondată.

În conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1)-(5) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,,(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

(2) Ordonatorii principali de credite transmit bugetele instituţiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii bugetare anuale.

(3) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament şi bugetare aprobate, potrivit alin. (1), pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.

(4) Ordonatorii terţiari de credite angajează cheltuieli în limita creditelor de angajament repartizate şi utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituţiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.

(5) Pentru asigurarea unei execuţii bugetare prudente, ordonatorii principali de credite vor repartiza, potrivit alin. (1), creditele de angajament şi creditele bugetare după reţinerea a 10% din prevederile aprobate acestora."

În speţă, Înalta Curte reţine că, Tribunalul Bucureşti este ordonator terţiar de credite, având în vedere că intimaţii-reclamanţi sunt angajaţi ca personal auxiliar la Judecătoria Sector 6 Bucureşti, aceasta fiind o instituţie publică care nu are calitatea de ordonator de credite.

Ca ordonator terţiar de credite, recurentul-pârât are un raport de subordonare ierarhică cu Curtea de Apel Bucureşti care are calitatea de ordonator secundar de credite, iar aceasta un raport de subordonare cu Ministerul Justiţiei, care deţine calitatea de ordonator principal de credite.

Pentru a înţelege mai bine raporturile de subordonare financiară a celor trei instituţii, Înalta Curte apreciază că este oportună enunţarea art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare conform căruia: "Ministerul are următoarele atribuţii principale: (...) VII. în domeniul gestionării resurselor: (...)

3. asigură fondurile necesare, fundamentează şi elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituţiilor publice din sistemul justiţiei pentru care ministrul justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti are calitatea de ordonator principal de credite şi a unităţilor subordonate Ministerului; repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite şi urmăreşte modul de utilizare a acestora; (...)"

Dar şi a prevederilor art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora:,,(1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.

(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale."

În condiţiile în care, în speţă este vorba despre sume cu caracter executoriu, dar care trebuie să respecte un circuit legal în vederea plăţii lor, acestea fiind sume de bani provenite din credite bugetare, Înalta Curte apreciază că, recurentul-pârât nu prezintă argumente temeinice privitoare la riscul de a nu putea respecta obligaţia instituită în sarcina sa prin sentinţa recurată, sau că neexecutarea acestei obligaţii ar conduce la un prejudiciu în ceea ce îl priveşte.

În susţinerea acestui argument, instanţa de recurs are în vedere şi prevederile art. 222 C. civ. conform căruia: "Persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor acesteia din urmă şi nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică faţă de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel."

Astfel, în măsura în care executarea obligaţiei sale de a efectua demersurile necesare în vederea plăţii eventualelor diferenţe salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 la zi, actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală, recurentul-pârât Tribunalul Bucureşti nu poate executa obligaţia din culpa ordonatorului de credite superior, respectiv, în speţă, Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu textul de lege indicat mai sus, neexecutarea obligaţiei nu atrage răspunderea sa.

În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că este neîntemeiată critica formulată de recurentul-pârât subscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi, în baza art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul TRIBUNALUL BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. 623 din 24 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2020.