Appeal dismissed: 90-day deadline for Insurers' Guarantee Fund compensation claims is a strict statute of limitations

Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 12848/07.02.2018 şi obligarea pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând prejudiciu material şi moral în sumă de 70.000 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3865 din 2 octombrie 2018, a respins acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a respiuns acţiunea, hotărârea fiind dată cu încălcarea normelor de drept material aplicabile în cauză, în raport cu prevederile art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015.

Astfel, contrar celor reţinute, a apreciat că termenul în care pot fi solicitate despăgubiri este de cinci ani, conform art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015, şi nu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, acest termen fiind prevăzut pentru încasarea despăgubirilor.

În opinia părţii, cererea de despăgubiri a fost formulată în termen, întrucât dosarul de daună a fost depus la B. imediat producerii accidentului, iar această societate a trimis dosarul de daună către Fond, conform art. 23 din Legea nr. 503/2004.

Pe de altă parte, a arătat că Fondul avea cunoştinţă despre cererea şi dosarul de daună din dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Craiova, unde avea calitatea de chemat în garanţie, precizând că s-a adresat autorităţii pârâte cu cererea de despăgubire la data de 11.08.2017.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor intimatului şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 12848/07.02.2018 şi obligarea pârâtului la plata despăgubirilor reprezentând prejudiciu material şi moral în sumă de 70.000 RON.

Curtea de apel a respins acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Prin Decizia contestată autoritatea publică pârâtă a respins cererea de plată formulată de reclamant ca tardivă, conform art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015.

Se reţine că recurentul a susţinut, în esenţă, că termenul în care pot fi solicitate despăgubiri este de cinci ani, şi nu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, aşa încât cererea prin care a solicitat sa fie despăgubit a fost formulată în termen.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, care stabilesc procedura şi condiţiile de efectuare a plăţilor din disponibilităţile Fondului, care prevăd:

"În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi.".

Totodată, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabileşte că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

Art. 22 alin. (1) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor stipulează că "indemnizaţiile/despăgubirile se plătesc creditorilor de asigurări, persoane fizice şi/sau juridice, potrivit condiţiilor prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare în faliment, în conformitate cu prevederile prezentei norme.".

Procedura administrativă de plată a despăgubirilor a fost instituită pentru a se putea crea raporturi juridice între Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi creditorii de asigurări, care au posibilitatea, în cazul falimentului unui asigurător, să se adreseze Fondului pentru valorificarea dreptului de creanţă întemeiat pe o poliţă de asigurare emisă de un asigurător aflat în faliment.

Astfel, exercitarea dreptului de a formula cererea adresată Fondului în vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor nu poate exclude respectarea unor proceduri prealabile, care sunt prevăzute de legiuitor tocmai în ideea soluţionării amiabile, cu celeritate, a pretenţiilor exprimate de creditorii de asigurări, fără a fi nevoie de învestirea instanţelor de judecată.

Altfel spus, Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor instituie o procedură necontencioasă pentru soluţionarea pretenţiilor formulate de creditorii de asigurări.

Aşadar, conduita oricărui creditor de asigurare este precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condiţiile şi termenele în care îşi pot exercita drepturile de a obţine despăgubirile la care sunt îndreptăţiţi.

Pentru realizarea acestor drepturi, persoanele interesate se pot raporta doar la dispoziţiile legii şi a actelor normative emise pentru organizarea şi executarea legii cu relevanţă pentru situaţia lor juridică.

Se observă astfel că termenul de 90 de zile, prevăzut de art. 14 din Legea nr.

213/2015 şi de art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015, este un termen de decădere, fiind reglementat de legiutor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, asemenea termenului de prescripţie.

Prin urmare, criticile recurentului în sensul că termenul în care pot fi solicitate despăgubirile este de 5 ani nu pot fi primite, în cauză fiind incidente prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, care prevăd un ternen de 90 de zile în care persoana îndreptăţită trebuie să formuleze cererea de plată, iar acest termen este de decădere, aplicabil unei proceduri administrative obligatorii conform legii speciale, iar nu un termen de prescripţie.

De asemenea, se reţine că acest termen curge de la momente diferite, respectiv de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior.

În cauză, având în vedere că evenimentul rutier a avut loc la data de 23.02.2015, anterior deschiderii procedurii falimentului împotriva B. S.A, prin încheierea pronuntaţă la data de 03.12.2015 în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Bucuresti, definitivă la data de 28.04.2016, momentul de la care curge termenul în discuţie, de 90 de zile, este cel al rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, respectiv 28.04.2016, aşa încât cererea de plată putea fi introdusă cel târziu la data de 28.07.2016, cum corect a reţinut judecătorul fondului.

Or, în aceste condiţii, cererea de plată a reclamantului din data de 18.01.2017 în mod evident este tardivă, fiind formulate cu depăşirea termenului legal de decadere, de 90 de zile, prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Nici susţinrea recurentului, potrivit căreia dosarul de daună a fost depus la B. imediat producerii accidentului şi a fost transmis către Fond, conform art. 23 din Legea nr. 503/2004, nu conduce la o altă concluzie, textul de lege invocat prevâzând doar că evidenţele contractelor de asigurare în vigoare la data închiderii procedurii de redresare financiară şi a dosarelor de daune se transmit în vederea publicării listei creditorilor de asigurări, cea ce nu poate fi asimilat cererii de acordare de despăgubiri.

În fine, nu are relevanţă nici faptul că Fondul avea cunostinţă de cererea şi de dosarul de daună privind societatea de asigurare, Fondul figurînd în calitate de chemat în garantie în acea cauză, având în vedere că persoana care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment nu este exonerată de obligaţia de a formula cererea de plată în condiţiile şi termenele reglementate de art. 14 din Legea nr. 215/2015.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, are legitimarea constituţională de a stabili procedura de judecată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 3865 din 02 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 ianuarie 2021.