Taxpayer's bid to suspend tax assessments fails as merits-driven claims do not establish well-founded case

Şedinţa publică din data de 11 februarie 2020

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava înregistrată sub nr. x/2019 la data de 11.03.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin adm. B., în contradictoriu cu pârâta ANAF - D.G.R.F.P. Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani a solicitat suspendarea următoarelor acte administrative până la soluţionarea definitivă a contestaţiilor efectuate în procedura administrativă şi judecătorească:

- Decizia de impunere fiscală nr. x emisă la data de 12.03.2018 (comunicată la data de 15 martie 2018 către reprezentantul legal al societăţii), contestată în termenul legal la data de 25.04.2018 atât sub aspectul bazei de impunere (42.859.340 RON) cât şi sub aspectul obligaţiilor fiscale (8.143.274 RON - TVA stabilit suplimentar);

- Decizia de impunere fiscală nr. 144010 emisă la data de 12.04.2018 contestată în termen legal, privind obligaţii fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere în cuantum de 405.527 RON - dobânzi şi 183 RON - penalităţi;

- Decizia de impunere fiscală nr. 1107 emisă la data de 11.07.2018 comunicată la data de 20.07.2018, contestata în termen legal, privind obligaţii fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente TVA în cuantum de 96.522 RON şi penalităţi de nedeclarare pentru obligaţii fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect şi stabilite de organul de inspecţie fiscală prin decizie de impunere în cuantum de 386.094 RON;

- Decizia de impunere fiscală nr. x/21.08.2018, comunicată la data de 23.08.2018, contestată în termen legal, privind obligaţii fiscale principale stabilite suplimentar reprezentând impozit pe profit suplimentar în cuantum de 6.745.700 RON;

- Deciziei nr. x/23.08.2018 privind dobânzi aferente la impozitul pe profit în cuantum de 365.286 RON şi penalităţi de nedeclarare obligaţii fiscale principale sau declarate incorect în cuantum de 1.461.145 RON şi anexa aferentă, comunicată la data de 5 septembrie 2018 şi contestată în termen legal;

- Decizia nr. 144011/12.04.2018 necomunicată la sediul societăţii, contestată în termen legal, privind suma de 1.620.632 RON reprezentând penalităţi de nedeclarare pentru obligaţii fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect si stabilite de organul fiscal prin decizii de impunere.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 47 din 06 mai 2019, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a executării actelor administrative - decizii de impunere nr. x/12.03.2018, nr. y/12.04.2018, nr. z/11.07.2018, nr. FBT 247/21.08.2018, nr. x/23.08.2018, nr. y/12.04.2018, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin adm. B., în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 47 din 06 mai 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecarea cauzei să se admită cererea de suspendare a actelor administrative contestate.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a apreciat că, din analiza considerentelor sentinţei recurate reiese că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii, în esenţa sentinţa civilă nefiind motivată atât sub aspectul normei de drept material (substanţial) incident în cauza cât şi sub aspectul situaţiei de fapt reţinute trunchiat, contradictoriu, fără analiza şi trimiterea concretă la probele administrate şi cu aspecte ilogice in construcţia motivării.

Recurenta apreciază că motivarea instanţei are un pronunţat caracter teoretic, incipient didactic, fără analiza concretă a probelor administrate în cauză (înscrisuri relevante), hotărârea fiind în stil prolix şi cu concluzii care nu pot fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 425 privind conţinutul unei hotărâri şi ceea ce aceasta trebuie să cuprindă în mod obligatoriu.

Un alt aspect al hotărârii il reprezintă faptul că instanţa, deşi consideră că aparenţa de nelegalitate a actului administrativ fiscal poate viza dreptul material incident în cauză, consideră, fără a se face trimitere concretă la probele administrate în cauză şi la o analiză concretă a acestora, că nu este "facil de verificat" sau evident cazul bine justificat privind "aparenta de nelegalitate" a actelor administrativ fiscale ce fac obiectul-cauzei.

În mod contradictoriu, deşi instanţa consideră că practica judiciară a reţinut că condiţia cazului bine justificat "poate fi observat pe baza unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate, in urma unui probatoriu care sa implice o analiza sumara a legalităţii actului", se concluzionează în mod ilogic, contradictoriu că "prezentarea unor dovezi de nelegalitate certa, ... o asemenea cerinţă şi interpretare ar echivala cu tranşarea fondului".

Motivarea hotărârii are contradicţii în termeni, contravine textului legal care defineşte noţiunea de "caz bine justificat", considerându-se că instanţa în procedura suspendării nu ar trebui sa analizeze situaţia de fapt si de drept privind legalitatea actului administrativ, deşi menţionează ca sunt necesare indicii relevante privind aparenta de nelegalitate.

Existenta unor considerente contradictorii sau preponderent teoretice care stau la baza emiterii hotărârii contestate în recurs, nu poate crea cadrul procesual de a se verifica pe deplin dacă, soluţia pronunţată este sau nu efectul cercetării fondului cauzei.

Recurenta-reclamantă susţine că hotărârea recurată prin considerentele sale încalcă dispoziţiile art. 14 şi art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 care defineşte conţinutul legal al noţiunii de "caz bine justificat".

In conformitate cu disp. art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 actualizată, prin "cazuri bine justificate" legiuitorul a definit acele "imprejurari legate de starea de fapt si de drept, care sunt de natura sa creeze o indoiala serioasa in privinţa legalităţii actului administrativ".

Existenta unui caz bine justificat poate fi reţinută, în prezenta cauză, din îndoiala puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legaliate, care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu al actelor administrativ fiscale menţionate.

Privind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, legea nu distinge între normele de procedură administrativă cărora le este supus actul şi normele de drept material administrativ în aplicarea cărora a fost emis.

Hotărârea recurată, prin motivarea sumara goleşte de conţinut noţiunea de "caz bine justificat" şi creează o imposibilitate practică de a se releva acele indicii de nelegalitate din probatoriul administrat în cauză şi la nivelul aparenţelor.

În drept a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând hotărârea atacată raportat la criticile ce i-au fost aduse, faţă de probatoriul administrat, dar şi prin prisma prevederilor legale aplicabile şi a jurisprudenţei relevante, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare înfăţişate.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea mai acte administrative/decizii de impunere (nr. F BT71/12.03.2018, nr. 144010/12.04.2018, nr. 1107/11.07.2018, nr. FBT 247/21.08.2018, nr. x/23.08.2018, nr. y/12.04.2018), susţinând că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile cumulative prevăzute de lege pentru suspendarea actelor administrativ fiscale atacate.

În susţinerea cererii sale, reclamanta afirmat următoarele: că operaţiunile comerciale în temeiul cărora s-au emis deciziile de impunere au fost reale; că raporturile comerciale s-au derulat triunghiular (C. fiind vânzătoare, societatea din România - reclamanta, fiind intermediar/comisionar iar societăţile din Franţa fiind cumpărătoare); că realitatea operaţiunilor este susţinută de contracte de intermediere, de comision, facturi emise de vânzător, CMR-uri/documente de transport, plăţi efectuate prin cont bancar, marfa fiind depozitată de societatea din Cipru în Belgia, de aici fiind transportată de terţi transportatori către Franţa; că a depus toate aceste documente în cadrul termenului de prescripţie potrivit art. 1 alin. (8) din Ordinul nr. 103/2016, dar organul fiscal nu a ţinut cont; că justifică oricum scutirea de TVA la data la care se efectua inspecţia fiscală, potrivit art. 1 alin. (9) din acelaşi ordin, astfel că organul de control trebuia să ţină seama şi de această prevedere.

Toate aceste argumente, reclamanta aducându-le în faţa instanţei de fond în scopul dovedirii îndeplinirii în cauză a cazului bine justificat.

În ceea ce priveşte, condiţia producerii unei pagube iminente, reclamanta a susţinut în faţa instanţei de fond că aceasta rezultă din faptul că suma de plată, stabilită în sarcina sa este una foarte mare, este instituit deja un sechestru asigurător asupra bunurilor sale mobile şi imobile, iar societatea se află în prezent în procedura insolvenţei, ceea ce poate duce la intrarea în faliment, şi graţie acestui debit, societatea nemaiputând să-şi desfăşoare activitatea curentă, respectiv de producţie cu contracte în derulare de o valoare mare cu partenerii externi, o executare a acestei creanţe fiind de natură a determina o situaţie nereversibilă economic.

Înalta Curte, analizând sentinţa recurată din perspectiva primului motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în raport cu criticile recurentei-reclamante, constată că acestea nu sunt întemeiate.

În temeiul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, instanţa este obligată să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia pronunţată, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În speţă, Înalta Curte, analizând raţionamentul juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate de prima instanţă, prin raportare la critica subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constată că nu pot fi identificate aspecte contradictorii, ori argumente străine de natura pricinii în considerentele sentinţei recurate, prima instanţă pronunţând o hotărâre care s-a raportat la argumentele prezentate de părţi şi la textele de lege aplicabile în materie, aceasta având în vedere, în conţinutul hotărârii recurate, elementele de fapt şi de drept care au condus la aprecierea sa, conform căreia în cauză nu sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actelor administrative contestsate.

În ceea ce priveşte criticile recurentei-reclamante subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază de asemenea că acestea nu sunt întemeiate, având în vedere următoarele:

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, " în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Măsura suspendării poate depăşi acest moment dacă cererea prin care se solicită suspendarea executării actului administrativ contestat este întemeiată pe dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi formulată concomitent sau ulterior învestirii instanţei cu acţiunea în anulare, în această ipoteză dispunându-se până la soluţionarea definitivă a cauzei, situaţie în care ne aflăm în prezentul litigiu.

Pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Această condiţie este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Aşadar, partea care solicită suspendarea executării unui act administrativ are obligaţia să prezinte instanţei argumente din care să rezulte că asupra actului contestat planează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii sale.

Instanţa de fond a apreciat în esenţă că, în speţă nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat deoarece, apărările avansate de reclamantă nu sunt apte prin ele însele să contureze o îndoială serioasă în ce priveşte legalitatea actului administrativ invocat, reclamanta susţinând în esenţă nelegalitatea deciziilor de impunere din perspectiva legalităţii operaţiunilor comerciale şi a caracterului real al acestora, al injustei impuneri de TVA şi impozit pe profit în condiţiile concrete şi faţă de înscrisurile prezentate. A arătat în mod corect instanţa de fond că, aceste aspecte sunt prin excelenţă, chestiuni de determinat pe calea unor ample verificări pe parcursul judecăţii de fond, şi care nu au aptitudinea prin simpla lor invocare să creeze o îndoială asupra actului administrativ criticat, în faza judecăţii în procedura specială prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte, analizând criticile recurentei-reclamante, în raport cu actele dosarului, constată că instanţa de fond a efectuat o analiză corectă cu privire la îndeplinirea în cauză a condiţiei cazului bine justificat, toate argumentele reclamantei vizând aspecte ce urmează a fi supuse analizei pe fond a legalităţii deciziilor de impunere contestate.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului bine justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, emiterea actului administrativ în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea substanţială a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.

Aşadar, constatând că recurenta-reclamantă nu se raportează la astfel de argumente, care să conducă la producerea unei îndoieli serioase asupra legalităţii actelor administrative contestate, în mod corect instanţa de fond a apreciat că în speţă condiţia cazului bine justificat nu este îndeplinită.

Cu referire la condiţia prevenirii pagubei iminente, Înalta Curte constată că, instanţa de fond a efectuat o analiză din care rezultă că există premisele îndeplinirii acestei condiţii în cauză, aspect asupra căruia de altfel, recurenta-reclamantă nu a formulat nicio critică.

Cu toate acestea, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat şi cea a prevenirii pagubei iminente trebuie îndeplinite cumulativ. În speţă, cum prima condiţie nu este îndeplinită, instanţa de recurs reţine că respingerea cererii de suspendare este întemeiată.

În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă subscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., şi, în baza art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL D. împotriva sentinţei civile nr. 47 din 6 mai 2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2020.