Validity of invoice issued on deregistration date and VAT deductibility under neutrality principle

Şedinţa publică din data de 10 februarie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la 27 mai 2015 sub dosar nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la 27.05.2015 sub dosar nr. x/2016, reclamanta societatea A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea Deciziei nr. 388/28.11.2014 emisă de ANAF-DGSC; anularea parţială a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x din 27.06.2014 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 27.06.2014 în ceea ce priveşte diminuarea pierderii fiscale cu suma de 5.111.689 RON aferentă facturii nr. x/31.05.2012 emisă de S.C. Complexul Energetic Turceni S.A., această sumă fiind considerată cheltuială nedeductibilă la calculul impozitului pe profit, respectiv TVA stabilită suplimentar la plată în cuantum de 1.768.562 RON, din care 1.226.805 RON reprezentând debit principal stabilit suplimentar, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, în cuantum de 541.757 RON; anularea parţială a dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x din 27.06.2014 în ceea ce priveşte Măsura 1.1.2 - înregistrarea în evidenţa financiar contabilă şi raportarea în Declaraţia 101 a sumei de 5.111.689 RON ca urmare a considerării ca nedeductibile a cheltuielilor aferente facturii nr. x/31.05.2012; obligarea pârâtelor la restituirea către reclamantă a sumei de 1.768.562 RON, reprezentând TVA stabilit suplimentar şi obligaţiile fiscale accesorii aferente; cu cheltuieli de judecată.

I.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4224 pronunţată în data de 28 decembire 2016, Curtea de Apel de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a anulat decizia nr. 388/28.11.2014 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a anulat în parte decizia de impunere nr. x/27.06.2014 şi în parte raportul de inspecţie fiscală nr. x/27.06.2014 emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, în ceea ce priveşte diminuarea pierderii fiscale cu suma de 5.111.689 RON aferentă facturii nr. x/31.05.2012 emisă de S.C. Complexul Energetic Turceni S.A., considerată cheltuială nedeductibilă la calculul impozitului pe profit, precum şi în ceea ce priveşte suma de 1.226.805 RON taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar la plată, aferent facturii nr. x/31.05.2012 emisă de S.C. Complexul Energetic Turceni S.A., şi a accesoriilor aferente, a anulat în parte dispoziţia nr. x/27.06.2014 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, respectiv în ceea ce priveşte măsura de la pct. 1.1.2) referitoare la înregistrarea în evidenţa financiar - contabilă şi raportarea în Declaraţia 101 a sumei de 5.111.689 RON reprezentând diminuare pierdere şi a luat act partea reclamantă înţelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.

I.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au declarat recurs reclamanta A. S.A. şi pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

1. Reclamanta A. S.A a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 4224/2016 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea în totalitate a cererii introductive de instanţă, în sensul restituirii către societate a sumei de 1.768.562 RON, reprezentând TVA stabilit suplimentar şi obligaţiile fiscale accesorii aferente, achitată de societate în baza Deciziei de impunere nr. x/27.06.2014, anulată prin sentinţa atacată.

În drept, recurenta-reclamantă a criticat sentinţa atacată invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, reclamanta a invocat, în esenţă, următoarele critici:

- sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 254 alin. (5) teza I şi alin. (6) C. proc. civ., precum şi a prevederilor art. 117 alin. (1) lit. a) şi lit. d) Codul de procedură fiscală (2003);

- instanţa de fond a respins, cu încălcarea art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cererea de restituire a sumei reprezentând TVA stabilit suplimentar şi obligaţiile fiscale accesorii aferente, sumă stabilită în mod nelegal prin actele administrative anulate, această restituire fiind consecinţa anulării actelor administrative fiscale atacate.

În susţinerea recursului, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

2. Pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 4224/2016 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în urma rejudecării cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În drept, recurenta-pârâtă a criticat sentinţa instanţei de fond invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a invocat, în esenţă, următoarele critici:

- instanţa de fond nu a avut în vedere toate motivele invocate de pârâtă prin întâmpinare;

- instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că S.C. Complexul Energetic Turceni S.A. a fost radiata la data de 31.05.2012 iar factura emisa de care această societate, care nu mai avea calitatea de persoana juridică, nu reprezintă un document justificativ care putea fi înregistrat în evidenţele contabile şi care să stea la baza calculului impozitului pe profit şi al deducerii TVA;

- instanţa de fond a considerat contravaloarea energiei electrice din factura emisă de către S.C. Complexul Energetic Turceni S.A. la data de 31.05.2012, în cuantum de 5.111.689,17 RON, ca fiind o cheltuială deductibilă, încălcând astfel dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. f) şi lit. r) Codul fiscal (2003);

- instanţa de fond a considerat că TVA stabilită suplimentar la plată nu este datorată de reclamantă, încălcând astfel dispoziţiile art. 1251 pct. 1 şi pct. 8, art. 146 alin. (1) lit. a) şi art. 155 alin. (5) Codul fiscal (2003).

3. Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 4224/2016 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în urma rejudecării cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În drept, recurenta-pârâtă a criticat sentinţa instanţei de fond invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a invocat, în esenţă, următoarele critici:

- instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că S.C. Complexul Energetic Turceni S.A. a fost radiata la data de 31.05.2012 iar factura emisa de care această societate, care nu mai avea calitatea de persoana juridică, nu reprezintă un document justificativ care putea fi înregistrat în evidenţele contabile şi care să stea la baza calculului impozitului pe profit şi al deducerii TVA;

- instanţa de fond a considerat contravaloarea energiei electrice din factura emisă de către S.C. Complexul Energetic Turceni S.A. la data de 31.05.2012, în cuantum de 5.111.689,17 RON, ca fiind o cheltuială deductibilă, încălcând astfel dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. f) şi lit. r) Codul fiscal (2003);

- instanţa de fond a considerat că TVA stabilită suplimentar la plată nu este datorată de reclamantă, încălcând astfel dispoziţiile art. 1251 pct. 1 şi pct. 8, art. 146 alin. (1) lit. a) şi art. 155 alin. (5) Codul fiscal (2003);

- principiul neutralităţii şi principiul proporţionalităţii, precum şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, reţinute de instanţa de fond, nu sunt aplicabile în speţa dedusă judecăţii întrucât factura emisă de către o societate radiată din evidenţele Registrului Comerţului nu poate reprezenta un document justificativ care să stea la baza determinării impozitului pe profit şi al TVA de dedus.

4. Reclamanta A. S.A a declarat recurs incident împotriva sentinţei civile nr. 4224/2016 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea în totalitate a cererii introductive de instanţă, în sensul restituirii către societate a sumei de 1.768.562 RON, reprezentând TVA stabilit suplimentar şi obligaţiile fiscale accesorii aferente, achitată de societate în baza Deciziei de impunere nr. x/27.06.2014, anulată prin sentinţa atacată.

În drept, recurenta-reclamantă a criticat sentinţa atacată invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, reclamanta a invocat, în esenţă, următoarele critici:

- instanţa de fond a încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, constând în respectarea principiului contradictorialităţii consacrat de art. 14, art. 22 şi art. 224 C. proc. civ.

- instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 254 alin. (5) teza I C. proc. civ. şi a art. 117 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală (2003).

I.4. Apărări formulate în cauză

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursurilor pârâtelor ca nefondate şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

Reclamanta a susţinut că, prin actele administrative contestate, organele fiscale au invocat un viciu de formă pentru a refuza recunoaşterea dreptului de deducere a TVA, respectiv a caracterului deductibil al cheltuielilor aferente facturii fiscale nr. x/31.05.2012, încălcând jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Recurentele-pârâte au depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă ca nefondat.

Pârâtele au susţinut că solicitarea reclamantei încalcă prevederile art. 117 Codul de procedură fiscală (2003) care reglementează o procedură administrativă distinctă în ceea ce priveşte restituirea sumelor de la bugetul de stat.

Recurenta-pârâtă AJFP Braşov a depus întâmpinare la recursul incident formulat de recurenta-reclamantă, solicitând respingerea acestuia, şi răspuns la întâmpinarea formulată de reclamant.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinările formulate de pârâte.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârile atacate, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

1. În ceea ce priveşte recursurile declarate de pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Înalta Curte reţine că aceste recursuri sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

B. S.A. a fost radiată din Registrul Comerţului la data de 31.05.2012, ca urmare a fuziunii acesteia cu alte societăţi, fuziune în urma căreia a rezultat S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A., societate înregistrată în Registrul Comerţului la data de 31.05.2012, aceasta din urmă preluând toate drepturile şi fiind ţinută de toate obligaţiile societăţilor care fuzionează şi substituindu-se în drepturile şi obligaţiile decurgând din raporturile juridice ale acestora cu terţii.

Din probele administrate în cauză a rezultat că preţul de 6.338.494,56 RON (5.111.689,17 RON + TVA 1.226.805,39 RON), aferent facturii nr. x/31.05.2012 emisă de Complexul Energetic Turceni S.A., a fost stins între reclamanta A. S.A. şi S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. prin mai multe ordine de compensare.

Recurentele-pârâte susţin faptul că, la data emiterii facturii fiscale nr. x/31.05.2012, S.C. Complexul Energetic Turceni S.A. a fost radiată din Registrul Comerţului, cu consecinţa pierderii personalităţii juridice, a radierii sale din evidenţele organului fiscal şi, astfel, a nevalabilităţii facturii menţionate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în registrul comerţului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a sau în altă publicaţie, acolo unde legea dispune astfel.

Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că aceste dispoziţii legale nu exclud posibilitatea ca societatea respectivă să efectueze diferite operaţiuni la data înscrierii menţiunii de radiere în registrul comerţului, dar anterior momentului orar respectiv, astfel încât operaţiunile efectuate chiar în ziua înregistrării menţiunii nu trebuie invalidate a priori, fiind necesară analiza concretă a situaţiei de fapt în scopul determinării primului eveniment intervenit, respectiv înregistrarea menţiunii sau efectuarea operaţiunii.

Instanţa de fond a mai reţinut că organul fiscal nu a demonstrat faptul că emiterea facturii fiscale s-ar fi făcut după înregistrarea menţiunii în registrul comerţului, ci doar a observat că ambele aspecte au intervenit la aceeaşi dată, respectiv 31.05.2012, iar emiterea facturii prin reprezentant susţine concluzia că nu intervenise încă pierderea personalităţii juridice prin radierea din registru.

În conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (4) Codul fiscal (2003), în prezent abrogat, dar în vigoare la data emiterii facturii:

"(4) Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile:

(…)

f) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor;

(…)

r) cheltuielile înregistrate în evidenţa contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat în baza ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală; (…)".

Potrivit dispoziţiilor art. 1251 alin. (1), art. 146 alin. (1) şi art. 155 alin. (5) Codul fiscal (2003):

"Art. 1251.

(1) În sensul prezentului titlu, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

1. achiziţie reprezintă bunurile şi serviciile obţinute sau care urmează a fi obţinute de o persoană impozabilă, prin următoarele operaţiuni: livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii, efectuate sau care urmează a fi efectuate de altă persoană către această persoană impozabilă, achiziţii intracomunitare şi importuri de bunuri;

(…)

8. codul de înregistrare în scopuri de TVA reprezintă codul prevăzut la art. 154 alin. (1), atribuit de către autorităţile competente din România persoanelor care au obligaţia să se înregistreze conform art. 153 sau 1531, sau un cod de înregistrare similar, atribuit de autorităţile competente dintr-un alt stat membru; (…)"

"Art. 146.

(1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate ori serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155, precum şi dovada plăţii în cazul achiziţiilor efectuate de către persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, respectiv de către persoanele impozabile care achiziţionează bunuri/servicii de la persoane impozabile în perioada în care aplică sistemul TVA la încasare; (…)"

"Art. 155.

(5) Persoana impozabilă trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar, în următoarele situaţii:

a) pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate; (…)"

Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că factura nr. x/31.05.2012 emisă de Complexul Energetic Turceni S.A. reprezintă un document justificativ pentru recunoaşterea sumei menţionate, astfel încât îndeplineşte condiţiiile prevăzute de dispoziţiile art. 1251 alin. (1), art. 146 alin. (1) şi art. 155 alin. (5) Codul fiscal (2003), iar în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 21 alin. (4) Codul fiscal (2003).

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a aplicat în mod corespunzător principiul neutralităţii şi principiul proporţionalităţii, astfel cum au fost reţinute în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Astfel, exercitarea dreptului de deducere în materia TVA este supusă în mod esenţial condiţiei de fond ca bunurile sau serviciile, invocate pentru a justifica dreptul menţionat, să fie utilizate în aval de către persoana impozabilă în scopul operaţiunilor taxabile ale acesteia, precum şi condiţiilor de formă, respectiv ca persoana impozabilă să deţină o factură întocmită în conformitate cu norma juridică relevantă şi să existe înregistrare în scop de TVA, cu menţiunea că dreptul de deducere nu poate fi refuzat, în principiu, de autoritatea fiscală, dacă anumite cerinţe de formă au fost omise de persoana impozabilă.

În concluzie, Înalta Curte constată că factura nr. x/31.05.2012 constituie document justificativ pentru cheltuiala în cuantum de 5.111.689 RON reprezentând preţ de achiziţionare a energiei electrice furnizate de Complexul Energetic Turceni S.A. în luna mai 2012, operaţiune a cărei realitate nu a fost contestată de către recurentele-pârâte.

Înalta Curte mai constată că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept material incidente în cauză.

În baza dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii judecătoreşti vor cuprinde obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Înalta Curte constată că sentinţa atacată cuprinde toate aceste elemente, instanţa de fond arătând pe larg motivele pentru care a înlăturat susţinerile pârâtelor.

În jurisprudenţă şi doctrină s-a reţinut în mod constant că judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de parte, fiind suficient ca din considerentele hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente chiar în mod implicit.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (dreptul la un proces echitabil) obligă instanţele să-şi motivele hotărârile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument al unei părţi (Hotărârea din 9 decembrie 1994, cauza Ruiz Torija vs. Spania).

În consecinţă, contrar susţinerilor recurentei-pârâte Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, Înalta Curte constată că sentinţa atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia adoptată.

2. În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta A. S.A, Înalta Curte reţine că acest recurs este nefondat, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 254 alin. (5) şi alin. (6) C. proc. civ.:

Art. 254 (…)

"(5) Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc.

(6) Cu toate acestea, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.(…)".

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, că omisiunea instanţei de a dispune din oficiu completarea probelor ori administrara unor probe noi nu poate fi invocată şi sancţionată în căile de atac.

Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 117 alin. (1) lit. a) şi lit. d) Codul de procedură fiscală (2003), precum şi a dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că restituirea sumelor plătite cu titlu de obligaţii fiscale se poate face numai după efectuarea compensării potrivit dispoziţiilor aplicabile în materie fiscală, în conformitate cu dispoziţiile art. 117 alin. (6) Codul de procedură fiscală (2003).

În concluzie, Înalta Curte mai constată că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept material incidente în cauză.

3. În ceea ce priveşte recursul incident declarat de reclamanta A. S.A, Înalta Curte reţine că acest recurs este inadmisibil, având în vedere că recursul incident poate fi formulat numai de către intimat, nu de către recurentul principal, în conformitate cu dispoziţiile art. 472 alin. (1) şi art. 494 C. proc. civ.

4. Pentru aceste considerente, reţinând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinţei, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge recursurile declarate de reclamantă şi de cele două pârâte, ca nefondat.

În baza dispoziţiilor art. 472 alin. (1), art. 494 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., precum şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul incident declarat de reclamantă ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul incident formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 4224 din 28 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursurile principale declarate de reclamanta A. S.A. şi pârâtele ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV şi AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva sentinţei civile nr. 4224 din 28 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 februarie 2020.