Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6974/2020 AI generated

Mandatory face-mask decree challenged under administrative jurisdiction; appeal struck out for failure to pay judicial stamp duty

Case Number Decizia nr. 6974/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unstamp-paid, leaving the lower court’s judgment dismissing the plaintiff's action in force, because the appellant failed to satisfy the prepayment requirement for judicial taxes despite a prior court order and subsequent refusal of a request for re-examination. The dispute concerned a challenge to a local council's decision to mandate face masks in public spaces, which the plaintiff argued was abusive, groundless, illegal, and unconstitutional; the first instance had previously rejected these claims. Relying on provisions of the Code of Civil Procedure regarding procedural objections and the mandatory prepayment of judicial stamp duty, the appellate court applied the sanction of dismissal for non-compliance with the tax obligation, thereby denying substantive review of the public health measure.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 148 alin. (6) din C. proc. civ, art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 24 alin. (1) şi (2) şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013; Mandatory face-mask decree challenged under administrative jurisdiction; appeal struck out for failure to pay judicial stamp duty: The dispute concerned a challenge to a local council's decision to mandate face masks in public spaces, which the plaintiff argued was abusive, groundless, illegal, and unconstitutional; the first instance had previously rejected these claims. Relying on provisions of the Code of Civil Procedure regarding procedural objections and the mandatory prepayment of judicial stamp duty, the appellate court applied the sanction of dismissal for non-compliance with the tax obligation, thereby denying substantive review of the public health measure.

Keywords

AI generated
administrative decree judicial review civil judgment stamp duty order to pay procedural duty

Cited Legislation

AI generated
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
art. 148 alin. (6) din C. proc. civ
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 148 alin. (6) din C. proc. civ.
art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013
(1) şi (2) şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte va dispune anularea cererii de recurs, ca netimbrată.
art. 24 alin. (1) şi (2) şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013
Substantive basis establishing the specific amount and prepayment obligation for the judicial tax that the appellant failed to meet.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 248 coroborat cu art. 148 alin. (6), art. 197 şi 486 alin. (3) C. proc. civ.

Procedural basis for dismissing the appeal due to non-compliance with the mandatory prepayment of judicial stamp duty.

art. 24 alin. (1) şi (2) şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013

Substantive basis establishing the specific amount and prepayment obligation for the judicial tax that the appellant failed to meet.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 29 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 09 noiembrie 2020 pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2020 reclamantul A., a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Instituţia Prefectului Judeţul Dolj, Comitetul Judeţean Pentru Situaţii de Urgenţă Dolj şi Prefect B., anularea art. 1 alin. (1) alin. (2) şi alin. (3) din Hotărârea nr. 47 din 02.11.2020 a C.J.S.U., ca fiind abuzivă, netemeinică, ilegală şi neconstituţională, prin care s-a hotărât atât instituirea (în unele localităţi din judeţul Dolj), cât şi prelungirea obligaţiei: "de purtare a măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise", valabil şi pentru localitatea Craiova până la data de 16.11.2020.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 257 din data de 17 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate prin întâmpinare şi a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Instituţia Prefectului Judeţul Dolj, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dolj şi Prefect B., ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 257 din data de 17 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat în casarea sentinţei recurate şi trimiterea dosarului spre rejudecare la instanţa de fond.

În susţinerea cererii de recurs, recurentul-reclamant a precizat că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept.

În drept, recurentul şi-a întemeiat cererea pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata-pârâtă Instituţia Prefectului Dolj a formulat întâmpinare la cererea de recurs, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant A. şi înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte va anula cererea de recurs, ca netimbrată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de recurs se timbrează cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, iar dispoziţiile art. 33 alin. (3) din aceeaşi ordonanţă, statuează în mod expres că:

"Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 148 alin. (6) din C. proc. civ. potrivit cărora:

"Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum şi dispoziţiile art. 197 din acelaşi act normativ care dispun în mod expres că:

"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligaţia recurentului-reclamant de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat.

Astfel, instanţa contată că prin rezoluţia din 23 decembrie 2020 s-a dispus citarea recurentului-reclamant cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, sub sancţiunea anulării cererii, având în vedere prevederile art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, aspect relevat de dovezile de comunicare de la dosarul de recurs.

Împotriva acestei obligaţii impuse de instanţa de recurs, recurentul-reclamant a formulat cerere de reexaminare, formându-se dosarul nr. x/2020. Prin încheierea din 29 decembrie 2020, cererea de reexaminare formulată de către recurentul-reclamant a fost respinsă.

În aceste condiţii, instanţa a lasat cauza la a II-a strigare şi a dispus emiterea unei adrese către recurentul-reclamant de a achita taxa judiciară de timbru până la ora 11:00, când s-a stabilit reluarea judecării cauzei, în vederea respectării procedurii procedurii de soluţionare urgentă a cauzei, instituită de Legea nr. 136/2020.

Înalta Curte, după reluarea judecării cauzei la ora stabilită a constatat că recurentul-reclamant A. nu şi-a îndeplinit obligaţia de achitare a taxei judicare de timbru astfel că acesta nu a respectat cerinţa impusă de dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, situaţie în raport de care intervine sancţiunea anulării cererii de recurs.

Temeiul legal al soluţiei instanţei

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 148 alin. (6), art. 197 şi 486 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 24 alin. (1) şi (2) şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte va dispune anularea cererii de recurs, ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 257/2020 din 17 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 decembrie 2020, ora 11:10.