Prescription of fiscal execution claims suspended by judicial suspension of underlying tax assessment and interrupted by seizure
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s judgment that rejected the claim. The dispute concerned the administrative-tax procedure for the collection of tax claims, where the debtor-company challenged a fiscal address that refused to confirm the statute of limitations on a tax debt of approximately 977,000 RON plus substantial interest and penalties, arguing that the five-year limitation period had expired. The court determined that the limitation period, which began running in 2005, was suspended pursuant to judicial decisions suspending the execution of the underlying tax assessment and was subsequently interrupted by the enforcement of a seizure measure in 2014; therefore, the debt had not prescribed. Additionally, the court held that the contested fiscal address did not constitute an individual administrative act capable of creating, modifying, or extinguishing legal relations, rendering the request for its annulment inadmissible. Key legal bases included the Fiscal Procedure Code provisions on the suspension and interruption of limitation periods for forced execution (former Arts. 127–129, now 131–133), the Decree No. 167/1958 on extinctive prescription, and Law No. 554/2004 on administrative litigation regarding the definition of administrative acts.
Legislator headnote
AI generatedart. 425 lit. b) din C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 174 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Prescription of fiscal execution claims suspended by judicial suspension of underlying tax assessment and interrupted by seizure: The dispute concerned the administrative-tax procedure for the collection of tax claims, where the debtor-company challenged a fiscal address that refused to confirm the statute of limitations on a tax debt of approximately 977,000 RON plus substantial interest and penalties, arguing that the five-year limitation period had expired. The court determined that the limitation period, which began running in 2005, was suspended pursuant to judicial decisions suspending the execution of the underlying tax assessment and was subsequently interrupted by the enforcement of a seizure measure in 2014; therefore, the debt had not prescribed. Additionally, the court held that the contested fiscal address did not constitute an individual administrative act capable of creating, modifying, or extinguishing legal relations, rendering the request for its annulment inadmissible. Key legal bases included the Fiscal Procedure Code provisions on the suspension and interruption of limitation periods for forced execution (former Arts. 127–129, now 131–133), the Decree No. 167/1958 on extinctive prescription, and Law No. 554/2004 on administrative litigation regarding the definition of administrative acts.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural basis cited in the dispositive for the court's decision to dismiss the appeal as unfounded in administrative litigation proceedings.
The civil procedure code provision cited in the dispositive as the legal ground for the final decision dismissing the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 decembrie 2020
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
1. Prin acţiunea înregistrată la data de 23 noiembrie 2015 pe rolul Curţii de Apel Oradea, la nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. a solicitat să se constate intervenită prescripţiei creanţei în cuantum de 976.871 RON aferentă Raportului de inspecţie fiscală nr. 75.583/10.08.2004 şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente acestei creanţe, în cuantum de 5.466.788 RON.
2. Ulterior, prin cererea completatoare depusă la data de 07.01.2016, reclamanta a solicitat, ca urmare a constatării intervenirii prescripţiei, anularea actului administrativ fiscal nr. x/29.10.2015 emis de către ANAF, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, Serviciul Fiscal Orăşenesc Beiuş şi obligarea organului fiscal să emită actele administrativ-fiscale aferente, potrivit prevederilor art. 130.1. din Normele de aplicare a Codului de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003), în vederea scăderii din evidenţa analitică pe plătitori a creanţelor fiscale pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie.
3. Prin sentinţa nr. 282 pronunţată la data de 22 decembrie 2016, Curtea de Apel Oradea a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă în ceea ce priveşte al doilea capăt de cerere şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. privind anularea adresei nr. x/29.10.2015 emise de pârâtă. A respins restul excepţiilor invocate de pârâtă. A admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în ceea ce priveşte primul capăt de cerere şi a constatat intervenită prescripţia executării silite a creanţei în cuantum de 977.841 RON, stabilită prin Decizia de impunere nr. x/12.08.2004 emisă de pârâtă, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente în cuantum de 5.466.788 RON.
4. Prin Decizia nr. 1148 pronunţată la data de 16 martie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâta ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj Napoca, reprezentată prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, împotriva sentinţei nr. 282 din 22 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Înalta Curte a apreciat drept întemeiat motivul de ordine publică referitor la nesemnarea minutei, în condiţiile în care acest act procedural nu poartă semnătura judecătorului care a soluţionat cauza.
5. Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 28 septembrie 2018.
II Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
6. Prin sentinţa nr. 19 din data de 6 februarie 2019, Curtea de Apel Oradea a admis excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, cu privire la actul emis de Serviciul Fiscal Orăşenesc Beiuş - adresa nr. x/29.10.2015 şi în consecinţă a respins ca inadmisibil capătul de cerere modificată privind anularea adresei. A respins ca neîntemeiate exceptia lipsei de obiect şi excepţia inadmisibilităţii cererii, prin raportare la petitul doi al acţiunii modificate a reclamantei, ambele invocate de pârâtă prin întâmpinare. A respins ca neîntemeiată exceptia prescriptiei dreptului de a cere executarea silita. A respins ca nefondată cererea în contencios administrativ formulată şi completată de reclamantă.
III Recursul formulat de reclamantă
7. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta A., cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5), 6) şi 8) din C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei, iar în rejudecare admiterea cererii formulate.
8. În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii prin raportare la prevederile art. 174 şi urm. coroborate cu art. 425 lit. b) din C. proc. civ., a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material, excluderea de la aplicare în mod greşit a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, aplicarea în mod greşit a prevederilor art. 133 lit. c) şi art. 132 din O.G. nr. 92/2003.
9. Cu privire la motivul de casare de la art. 488 pct. 6) din C. proc. civ., a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, deşi instanţa de fond reţine atât instituţia suspendării curgerii termenului prescripţiei, precum şi instituţia întreruperii termenului prescripţiei, reglementate la art. 132 şi 133 din O.G. nr. 92/2003, aspecte generale care în opinia acesteia sunt apte de a întrerupe sau a suspenda prescripţia; pentru a reţine incidenţa acestor instituţii instanţa de fond era obligată să indice în mod expres actul întreruptiv/suspensiv al prescripţiei, precum şi indicarea expresă a momentului la care a operat şi, aşa cum a arătat, nu au existat acte de executare care să fie susceptibile de întreruperea prescripţiei, având în vedere că documentele depuse în probaţiune de către pârâtă vizează alte creanţe fiscale.
10. Acest motiv de recurs este incident în situaţia în care lipseşte motivarea soluţiei sau aceasta este superficială. Motivarea se face în concret, simpla afirmaţie că un fapt rezultă din probele dosarului. fără să se constate în ce constau aceste probe, constituind, în realitate, o nemotivare. Astfel, instanţa de fond nu a motivat înlăturarea argumentelor referitoare la faptul că documentele depuse la dosarul cauzei nu sunt în măsură să întrerupă prescripţia, astfel cum a indicat şi cum a fost reţinut şi în primul ciclu procesuali.
11. Pârâta a indicat că pentru debitele restante aferente TVA s-a emis somaţia nr. x/02.09.2013 şi titlul executoriu nr. x/02.09.2013 pentru suma de 57.754 RON reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente TVA; în cuprinsul întâmpinării şi a notelor scrise pârâta menţionează că organul fiscal a emis acte de executare silită, şi anume: somaţia nr. 1055/10.09.2004, somaţia nr. 22469/26.11.2007, somaţia nr. 24006/28.32.2007, somaţia nr. 19436/23.06.2010, somaţia nr. 20090/29.06.2010, nr. x/02.09.2013, precum şi adresa de înfiinţare a popririi nr. 19.283/22.05.2014, însă: somaţia emisa în 2004 nu este în măsură să întrerupă termenul de prescripţie, câtă vreme, în acest caz, cursul precripţiei începe să curgă abia din 01.01.2005; somaţiile şi titlurile executorii emise de pârâtă şi ataşate la dosar vizează accesorii calculate cu privire la obligaţiile principale care se regăsesc în cuprinsul deciziilor de la filele x; la filele x, pârâta a depus mai multe decizii de soluţionare a contestaţiei care vizează tot obligaţii de plată accesorii reţinute în sarcina reclamantei. De asemenea, în ceea ce priveşte ultimul act de executare invocat de către pârâtă, adresa de înfiinţare a popririi nr. 19283/22.05.2014, a fost emisă ulterior împlinirii termenului de prescripţie; aceeaşi este situaţia şi în ceea ce priveşte procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate din data de 21.07.2014. precum şi adresa invocată de către pârâtă cu privire la facilităţile fiscale nr. 14/06.11.2015, fîind acte ulterioare împlinirii termenului de prescripţie.
12. De asemenea, instanţa nu a motivat aspectele cu privire la cauzele de suspendare a cursului prescripţiei, precum şi motivele invocate, respectiv că, potrivit documentelor depuse la dosarul cauzei, decizia nu a fost suspendată până la momentul soluţionării cererii de revizuire de către ICCJ, astfel încât cursul prescripţiei a curs în această perioadă în care pârâta nu şi-a urmărit creanţa. Fiecare act întreruptiv sau suspensiv ar fi trebuit indicat expres cu număr, obligaţia consemnată în respectivul act, data documentului, dovada comunicării, etc.
13. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5) din C. proc. civ., care include toate neregularităţile procedurale ce atrag sancţiunea nulităţii, precum şi nesocotirea principiilor fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează într-un alt motiv de recurs, instanţa de fond nu a arătat raţiunea pentru care a reţinut cauzele de întrerupere şî suspendare a prescripţiei şi nu a arătat de ce a exclus apărările sale prin care a arătat expres faptul că documentele menţionate de către pârâtă nu sunt în măsură să producă aceste efecte, încălcând astfel prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) sancţionate cu nulitatea, care se referă la necesitatea redactării motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Instanţa nu a indicat considerentele pentru care a respins aspectele invocate cu privire la împlinirea termenului prescripţiei, precum şi a faptului că nu au existat acte întreruptive, şi nici nu a indicat în mod expres care au fost probele în baza cărora a reţinut actele întreruptive de prescripţie, indicând doar la nivel general că în anul 2010-2014 pârâta a dovedit acest aspect prin somaţii, poprire. Procedând în acest mod, instanţa de apel a încălcat două principii fundamentale ale procesului civil, dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.
14. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., a arătat că în mod complet eronat instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii cererii cu referire la actul emis de către Serviciul Orăşenesc Beiuş, adresa nr. x/29.10.2015, şi a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a acestui act. Adresa emisă de către ANAF, prin care a refuzat să constate intervenirea prescripţiei, este un act administrativ, fiind în măsură să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice, raportat la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004.
15. Recurenta a arătat că instanţa de fond a aplicat în mod greşit prevederile art. 133 lit. c) şi art. 132 din O.G. nr. 92/2003. Termenul de prescripţie prevăzut la art. 131 se întrerupe pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită. Astfel, pentru a se reţine incidenţa acestui text de lege era imperativ ca instanţa să indice care este actul de executare îndeplinit în cauză, data la care i-a fost comunicat, obligaţiile cuprinse în actul de executare, data la care s-a întrerupt prescripţia, aceasta cu atât mai mult cu cât a indicat expres că documentele depuse în probaţiune fac referire la alte creanţe, aspect reţinut în primul ciclu procesual şi de către instanţa de fond. Aceleaşi argumente sunt valabile şi pentru reţinerea în mod eronat de către instanţa de fond a prevederilor art. 132 din O.G. nr. 92/2003 cu privire la suspendarea termenului prescripţiei, aceasta neindicând în baza căror documente a reţinut că a fost afectată de cauze de suspendare până în cursul anului 2010, când s-a definitivat litigiul pentru exonerarea reclamantei de obligaţia de plată stabilită prin decizia de impunere x/12.08.2004, prin respingerea pretenţiei formulate.
IV Apărările formulate de intimata pârâtă
16. Pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
17. A arătat că pe durata procesului având ca obiect anularea Deciziei nr. 358/11.11.2004 emisă de Direcţia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul ANAF cursul prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a fost întrerupt până la data de 9 februarie 2010, prin Decizia nr. 2991 din data de 11 mai 2005 pronunţată în dosar nr. x/2005 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii cu privire la adresa nr. x/29.10.2015, întrucât cuprinsul adresei nu prezintă valenţe de a naşte, modifică sau stinge raportul juridic dintre părţi, nu se poate atribui înscrisului calitatea de act administrativ în sensul legii.
V Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
18. Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 5), 6) şi 8) C. proc. civ., prin care se instituie exclusiv un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti recurate, Înalta Curte constată următoarele:
19. Motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 5) C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", care vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, şi art. 488 pct. 6) C. proc. civ., "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", sunt nefondate.
20. Raportat la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va arăta motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, din examinarea sentinţei recurate rezultă că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care instanţa le-a avut în vedere pentru respingerea acţiunilor conexe, nu cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei.
21. Obligaţia de motivare nu impune şi o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susţinere a părţilor, ci expunerea raţionamentului juridic care a determinat aprecierea asupra acestora şi convingerea judecătorului pentru soluţia pronunţată. Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii, în mod clar şi precis, a situaţiei de fapt, pe baza probelor administrate, a dispoziţiilor legale, prezentarea motivelor pentru care a instanţa a admis sau a respins cererile părţilor, analiza argumentelor relevante invocate de părţi şi expunerea concretă a motivelor de fapt şi de drept.
22. Instanţa de fond, în rejudecare după casare, a reţinut situaţia de fapt din probele administrate, dispoziţiile legale, a examinat cu prioritate exceptia lipsei de obiect a cererii şi excepţia inadmisibilităţii cererii privind adresa nr. x/29.10.2015 emisă de Serviciul Fiscal Orăşenesc Beiuş, cu aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
23. În aplicarea dispoziţiilor art. 127, 128 şi 129 din O.G. nr. 92/2003 (în vigoare la momentul emiterii actelor contestate), art. 16, 17 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, instanţa de fond a reţinut că, pe durata procesului având ca obiect anularea Deciziei nr. 358/11.11.2004 emisă de Direcţia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul ANAF şi exonerarea reclamantei S.C. A. S.R.L de obligaţia de plată stabilită prin Decizia de impunere x/12.08.2004, cursul prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a fost întrerupt până la data de 9 februarie 2010, executarea Deciziei nr. 358/11.11.2004 fiind suspendată prin Decizia nr. 2991 din data de 11 mai 2005 pronunţată în dosar nr. x/2005 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a admis recursul reclamantei şi a dispus suspendarea deciziei "până la soluţionarea dosarului pe fond"; a reţinut că, prin adresa nr. x/22.05.2014, reclamantei i s-a comunicat instituirea măsurii popririi asupra sumelor existente în conturile deţinute, prin procesul-verbal nr. x/21.07.2014 reclamanta a fost declarată în stare de insolvabilitate şi s-a luat decizia angajării răspunderii solidare a administratorului statutar, prin adresa nr. x/06.11.2015 reclamanta sesiza pârâtele cu solicitarea de a beneficia de facilităţile fiscale prevăzute de O.U.G. nr. 44/2015; a constatat că pârâta a dovedit prin înscrisurile depuse că a efectuat împotriva reclamantei acte de executare silită (somaţii, poprire), finalizate prin întocmirea actului de constatare a insolvabilităţii contribuabilului, împrejurări care intră sub incidenta art. 133 lit. c) din O.G. nr. 92/2003 (in vigoare la momentul începerii executării silite).
24. Din examinarea sentinţei recurate rezultă că instanţa de fond a expus concret argumentele de fapt şi de drept pentru care a constatat inadmisibilitatea, respectiv netemeinicia cererilor formulate de reclamantă, în baza dispoziţiile legale incidente, pe care le-a interpretat şi aplicat raportat la situaţia de fapt. Împrejurarea că, în considerentele hotărârii, argumentele de fapt şi de drept nu sunt prezentate în modalitatea dorită de către reclamantă, nu reprezintă un motiv de nelegalitate şi nu înseamnă că hotărârea nu a fost motivată.
25. Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, apărările formulate, probele administrate, hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care instanţa le-a avut în vedere pentru respingerea acţiunii, astfel că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi nici principiile fundamentale ale procesului civil privind dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil.
26. Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat.
27. În ceea ce priveşte adresa nr. x/29.10.2015 emisă de Serviciul Orăşenesc Beiuş, în mod corect instanţa de fond a constatat că nu este act administrativ, susţinerile recurentei reclamante privind faptul că adresa este act administrativ, fiind în măsură să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice, sunt nefondate, raportat la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
28. Prin adresa nr. x/29.10.2015, ca urmare a cererii depusă de reclamantă, care solicita să se constate prescripţia, argumentat de faptul că sunt îndeplinite prevederile art. 131 alin. (1) şi art. 134 din Codul de procedură fiscală, coroborate cu pct. 130.1 din Normele de punere în aplicare a Codului de procedură fiscală, i s-a comunicat acesteia că, potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din Codul de procedura fiscală, prescrierea debitelor începe de la 01.01.2013, iar potrivit art. 133 lit. c) din Codul de procedură fiscală, debitele nu sunt prescrise.
29. Actul administrativ, definit de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice", este forma juridică principală a activităţii autorităţilor publice şi constă într-o manifestare unilaterală şi expresă de voinţă de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii în realizarea puterii publice.
30. Pentru a fi considerat act administrativ, condiţiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, cu scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii.
31. Răspunsul organului fiscal la solicitarea reclamantei nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge drepturi şi obligaţii între părţi cu privire la prescripţia dreptului de a cere executarea silită. Termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale este reglementat de normele O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar împlinirea acestuia se stabileşte cu aplicarea dispoziţiilor legale, raportat la situaţia de fapt care priveşte titlul executoriu şi executarea silită.
32. Sunt nefondate şi motivele de recurs privind aplicarea greşită a prevederilor din O.G. nr. 92/2003 privind prescripţia dreptului la executarea silită a creanţelor fiscale.
33. Reclamanta a solicitat să se constate intervenită prescripţia creanţei în cuantum de 976.871 RON, reprezentând obligaţii fiscale suplimentare stabilite prin Decizia de impunere nr. x/12.08.2004 emisă de pârâta ANAF - DGFP Bihor - Activitatea de inspecţie fiscală, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. 75.583/10.08.2004, şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente acestei creanţe, în cuantum de 5.466.788 RON.
34. Reclamanta a formulat contestatie administrativ fiscală împotriva Deciziei de impunere nr. x/12.08.2004, respinsă prin Decizia nr. 358/11.11.2004 emisă de Direcţia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul ANAF.
35. Împotriva Deciziei de impunere nr. x/12.08.2004 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 358/11.11.2004 reclamanta a formulat acţiune în anulare şi cerere de suspendare a executării, înregistrate la data de 16.12.2004, sub dosar nr. x/2004, pe rolul Curţii de Apel Oradea.
36. Prin încheierea din data de 14 februarie 2005, pronunţată în dosar nr. x/2004, instanţa a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 358/11.11.2004 formulată de reclamantă.
37. Împotriva acestei încheieri S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, soluţionat prin Decizia nr. 2991 din data de 11 mai 2005 pronunţată în dosar nr. x/2005, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a admis recursul, casată încheierea atacată şi s-a dispus "suspendarea deciziei nr. 358 din 11 noiembrie 2004 emisa de Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, conform art. 9 din Legea 29/1990, până la soluţionarea dosarului pe fond".
38. Dosarul nr. x/2004 a fost soluţionat pe fond prin sentinţa nr. 307 din data de 7 noiembrie 2005, prin care Curtea de Apel Oradea a respins acţiunea reclamantei. Împotriva acestei sentinţe reclamanta a formulat recurs, soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. x/2005, prin Decizia nr. 3451 din data de 20 septembrie 2007, prin care s-a dispus respingerea recursului declarat de S.C. A. S.R.L.
39. Împotriva Deciziei nr. 3451 din data de 20 septembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamanta a formulat contestaţie în anulare, soluţionată în dosar nr. x/2008 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2501 din data de 17 iunie 2008, prin care s-a dispus admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei atacate şi s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 14 octombrie 2008. Prin Decizia nr. 3065/21.10.2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus rejudecarea fondului, cu trimitere către Curtea de Apel Oradea.
40. Prin sentinţa nr. 57 din data de 23 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. x/2008, în rejudecare după casarea cu trimitere, s-a dispus admiterea acţiunii şi "anularea totală a deciziei nr. 358/11.11.2004 a Direcţiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. şi exonerarea societăţii reclamante de obligaţia de plată a sumei de 32.535.228.426 RON stabilită prin Decizia de impunere nr. x/12.08.2004 încheiată de către organele fiscale (...). Anulează Decizia de impunere nr. x/12.08.2004 emisă de A.N.A.F Bucureşti - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor în ce priveşte obligarea reclamantei la plata sumelor menţionate".
41. Împotriva sentinţei nr. 57/23.03.2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. x/2008, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor, în nume propriu şi în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a declarat recurs.
42. Recursul a fost soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 675 pronunţată la data de 9 februarie 2010 în dosar nr. x/2008, prin care instanţa de recurs "modifică, în tot sentinţa atacată şi, în fond, respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.".
43. Împotriva Deciziei nr. 675 din data de 9 februarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamanta a mai formulat şi contestaţie în anulare, respinsă, însă, prin Decizia nr. 2087/7.04.2011 pronunţată în dosar nr. x/2010 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi revizuire, respinsă, de asemenea, prin Decizia nr. 1917/5.04.2012 pronunţată în dosar nr. x/2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
44. Raportat la situaţia de fapt reţinută şi dispoziţiile legale aplicabile, art. 127, art. 128 şi art. 129 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, forma în vigoare incidentă în cauză, instanţa de fond a respins în mod întemeiat cererea de chemare în judecată.
45. Potrivit art. 127 (ulterior, ca urmare a republicării, art. 128, art. 131) din Codul de procedură fiscală, care prevede că "(1) Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept", dreptul de a cere executarea silită a creanţei fiscale stabilite prin decizia de impunere a început să curgă la data de 1 ianuarie 2005.
46. Conform art. 184 (ulterior, ca urmare a republicării, art. 185, art. 215) din Codul de procedură fiscală, "(1) Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal".
47. Termenul de prescripţie s-a întrerupt, însă, la data de 11.05.2005, data pronunţării de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosar nr. x/2005, a Deciziei nr. 2991/11.05.2005, prin care a fost admis recursul împotriva încheierii din data de 14 februarie 2005 pronunţată in dosar nr. x/2004 (prin care Curtea de Apel Oradea a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 358/11.11.2004 formulată de reclamantă), a fost casată încheierea atacată şi s-a dispus "suspendarea deciziei nr. 358 din 11 noiembrie 2004 emisa de Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, conform art. 9 din Legea 29/1990, până la soluţionarea dosarului pe fond".
48. Termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a fost suspendat potrivit dispoziţiilor art. 128 (ulterior, ca urmare a republicării, art. 129, art. 132) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care prevăd că "Termenul de prescripţie prevăzut la art. 127 se suspendă: (...) b) în cazurile şi în condiţiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţa judecătorească sau de alt organ competent, potrivit legii".
49. Suspendarea cursului prescripţiei a durat până la data 9.02.2010, data pronunţării de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosar nr. x/2008, a Deciziei nr. 675, irevocabilă, prin care a fost admis recursul, modificată în tot sentinţa pronunţată ca urmare a anulării (în contestaţie în anulare) deciziei pronunţate în recursul împotriva primei sentinţe pronunţate în cauză, şi, în fond, respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L..
50. În acest sens, se reţine faptul că prin Decizia nr. 1947/02.04.2009, prin care a fost respins recursul formulat împotriva sentinţei nr. 202/19.11.2008 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin care, la cererea reclamantei, au fost anulate Deciziilor nr. 93/20.03.2008 şi nr. 22616/28.11.2007 privind stabilirea în sarcina reclamantei a obligaţiilor de plată accesorii, constând în dobânzi şi penalităţi de întârziere în sumă de 1.029.693 RON, pentru neachitarea în termen a TVA în cuantum de 977.840 RON stabilit prin Decizia de impunere nr. x/12.08.2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în condiţiile în care cauza având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. x/12.08.2004 se afla în rejudecare, după admiterea contestaţiei în anulare, că "Suspendarea Deciziei nr. 2991/2005 a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie până la soluţionarea fondului, definitiv şi irevocabil în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004. Aşa fiind, corect a reţinut Curtea de Apel Bucureşti că fiind suspendată executarea deciziei de impunere, este suspendată şi obligaţia de plată TVA-ului". Deciziile nr. 93/20.03.2008 şi nr. 22616/28.11.2007, privind stabilirea în sarcina reclamantei a obligaţiilor de plată accesorii, au fost emise de organele fiscale în perioada cuprinsă între data deciziei pronunţate în recurs şi data admiterii contestaţiei în anulare, şi au fost anulate întrucât "acţiunea formulată împotriva Deciziei nr. 75631/2004 nu a fost soluţionată în fond şi executarea acestei decizii a fost suspendată prin hotărâre judecătorească irevocabilă", astfel că "nu se pot percepe de către pârâtă dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente acestei taxe - ca debit principal".
51. În conformitate cu dispoziţiile art. 15 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, aplicabil în cauză, care prevăd că "După încetarea suspendării, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se şi timpul curs înainte de suspendare", cursul termenului de prescripţie de 5 ani, care a început să curgă la data de 1.01.2005, a fost suspendat la data de 11 mai 2005, iar suspendarea a durat până la data de 9 februarie 2010, când prescripţia şi-a reluat cursul, urmând a fi socotit şi timpul curs de la 1.01.2005 la 10.05.2005.
52. În aceste condiţii, termenul de prescripţie de 5 ani nu era împlinit la data comunicării de către organele fiscale a adresei nr. x/22.05.2014 privind instituirea măsurii popririi asupra sumelor existente în conturile deţinute de reclamantă; aceasta a întrerupt termenul de prescripţie (celelalte acte de executare invocate fie au fost emise anterior începerii termenului de prescripţie, fie nu vizează obligaţiile fiscale stabilite prin Decizia de impunere nr. x/2004), în conformitate cu dispoziţiile art. 129 (ulterior art. 130, 133) alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală, potrivit cărora "Termenul de prescripţie prevăzut la art. 127 se întrerupe: (...) c) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită", iar potrivit art. 17 din Decretul nr. 167/1958, "Întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o. După întrerupere începe sa curgă o nouă prescripţie. În cazul când prescripţia a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecata ori de arbitrare sau printru-un act începător de executare, nouă prescripţie nu începe sa curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitiva sau, în cazul executării, până la îndeplinirea ultimului act de executare".
53. Pentru aceste motive, în mod corect instanţa de fond a constatat, cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, că termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silita a fost afectat de cauze de suspendare şi ulterior de întrerupere, nefiind incidente dispoziţiile din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală pentru a se constata împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale stabilite prin Decizia de impunere x/12.08.2004.
VI Soluţia instanţei de recurs
54. Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare invocate de recurenta reclamantă, prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 5), 6) şi 8) din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 19/CA din 06 februarie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 decembrie 2020.