Competition law sanction annulled due to expired statute of limitations; appeal against the annulment dismissed

Şedinţa publică din data de 17 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Cererea de chemare în judecată

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.05.20, sub nr. x/2015, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Concurenţei şi a solicitat, în principal, anularea Deciziei nr. 13/14.04.2015 şi exonerarea de plata amenzii aplicate, în cuantum de 659.267 RON, iar în subsidiar, reducerea sancţiunii.

II sentinţa pronunţată de instanţa de fond

2. Prin sentinţa civilă nr. 4158 din data de 20.12.2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia tardivităţii cererii completatoare având ca obiect obligarea pârâtului la restituirea amenzii, a respins cererea de obligare a pârâtului la restituirea amenzii ca tardiv formulată, a respins excepţia tardivităţii cererii depuse la 07.06.2016, ca neîntemeiată, a admis cererea principală formulată de reclamantă şi a anulat în parte Decizia nr. 13/2015, şi anume dispoziţiile privind constatarea încălcării art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 de către reclamantă şi sancţionarea acesteia cu amendă de 659.267 RON.

III Recursul formulat de pârât

3. Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs pârâtul Consiliul Concurenţei, cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 6) şi 8) din C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei, reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea acţiunii privind anularea Deciziei nr. 13/2015, astfel cum a fost completată şi modificată.

4. În motivarea recursului, recurentul a arătat, cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) din C. proc. civ., că sentinţa nr. 4158/20.12.2016 cuprinde motive contradictorii întrucât, din parcurgerea hotărârii de fond, reiese că unul dintre elementele centrale ale raţionamentului instanţei în ceea ce priveşte nelegalitatea Deciziei nr. 13/2015 prin prisma "compunerii organului decizional" este faptul că procedura din faţa Consiliului Concurenţei este similară celei jurisdicţionale, cu toate acestea, în dezacord cu cele anterior statuate, în motivarea înlăturării susţinerii A. referitoare la aşa-zisa nerespectare a termenelor pentru deliberare, instanţa reţine că "(...) procedura din faţa Consiliului Concurenţei este una administrativă (...)".

5. Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., a arătat că hotărârea instanţei de fond este rezultatul unor erori în aplicarea art. 204 din C. proc. civ. şi a normelor incidente în materie de concurenţă.

6. În privinţa respingerii excepţiei tardivităţii cererii depuse de A. la termenul din data de 7.06.2016, ca urmare a aplicării greşite a art. 204 din C. proc. civ., recurentul a arătat că reclamanta avea posibilitatea să invoce noi motive de nulitate până la data de 10 noiembrie 2015 (primul termen de judecată). Cu toate acestea, a invocat motivele noi de nulitate la al patrulea termen de judecată, respectiv la data de 7.06.2016, deşi motivele de nulitate erau cunoscute de întreprindere încă de la momentul formulării cererii de anulare; în ceea ce priveşte compunerea organului decizional, reclamanta a fost prezentă la audierile din data de 23.10.2014, deci cunoştea componenţa Plenului din momentul organizării audierilor, ulterior deliberărilor Consiliul Concurentei a acordat reclamantei acces la minuta deliberărilor, semnată de membrii Plenului care au participat la adoptarea hotărârii; reclamanta cunoştea componenţa Plenului care a participat la şedinţa de audieri din data de 23.10.2014 şi componenţa Plenului care a deliberat, avea cunoştinţă încă de dinainte de formularea cererii de chemare în judecată de componenţa organului decizional; în ceea ce priveşte termenele, cunoştea înainte de introducerea cererii data audierilor şi data deliberărilor în cauză, inclusiv Decizia nr. 13/2015 indica data deliberării.

7. În ceea ce priveşte concluzia privind aspectele legate de componenţa Plenului, potrivnică dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din lege, recurentul a arătat că dezlegarea oferită de prima instanţă se grefează în mod greşit pe prevederi specifice sferei materiei civile, instanţa omiţând că procedura din faţa Consiliului Concurenţei este guvernată de reguli dispozitive ale procedurii administrative. Procedura audierilor este diferită de cea jurisdicţională, concluziile instanţei derivă dintr-o analogie eronată între procedura jurisdicţională şi cea administrativă, cele două proceduri fiind distincte, conţinând reguli proprii aplicabile, contrar aspectelor reţinute în sentinţă.

8. Soluţia în cauză a fost adoptată cu respectarea cvorumului cerut de lege, fiind incident art. 19 alin. (1) din lege, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 12/2014 si, ulterior, prin O.U.G. nr. 77/2014. Contrar concluziei primei instanţe, dispoziţia legală incidentă la declanşarea procedurii de audiere reclama întrunirea cvorumului într-un număr de patru membri, votul urmând a fi luat cu majoritatea membrilor prezenţi, respectiv cu trei membri (potrivit legii, Plenul Consiliului Concurenţei este alcătuit din 7 membri). Ulterior, au fost aduse modificări art. 19 alin. (1) din Lege şi prin O.U.G. nr. 77/2014, care a intrat în vigoare la data de 9.12.2014. În aplicarea principiului aplicării imediate a legii, contrar aspectelor reţinute de instanţa de fond, textul de lege incident cauzei este cel în vigoare la momentul deliberării din data de 9.12.2014, respectiv art. 19 alin. (1) modificat prin O.G. nr. 12/2014 şi, ulterior, prin O.U.G. nr. 77/2014, care reglementează un cvorum de cel puţin 3 membri ai Plenului pentru întrunirea sa valabilă; deliberarea din data de 9.12.2014 a avut loc în prezenţa celor 4 membri ai Plenului; soluţia a fost adoptată cu votul tuturor celor 4 membri.

9. Prin urmare, Plenul Consiliului Concurenţei s-a întrunit valabil la deliberarea din data de 9.12.2014, soluţia în cauză fiind adoptată cu respectarea cvorumului cerut de lege. Toţi cei 4 membri care au adoptat soluţia au participat şi la audierile din 23.10.2014, neparticiparea domnului B. la deliberări (ca urmare a faptului că acesta a decedat între momentul audierii şi momentul deliberării) nu afectează valabilitatea Deciziei nr. 13/2015, la şedinţa de deliberare din 9.12.2014 participând ceilalţi 4 membri ai Plenului Consiliului Concurentei, aceiaşi care au participat şi la audierile din 23.10.2014, iar reorganizarea audierilor ar fi condus la existenţa unui organ decizional cu o componenţă identică cu cea care a adoptat soluţia în cauză.

10. În ceea ce priveşte prescripţia dreptului Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiunea, recurentul a arătat că instanţa fondului a procedat la greşita aplicare a art. 59 din lege, în vigoare la momentul epuizării faptei constatate de Consiliul Concurenţei prin Decizia nr. 13/2015, întreruperea termenului de prescripţie operează pe tot parcursul investigaţiei, nu doar până cel târziu la deschiderea investigaţiei. Instanţa fondului face abstracţie de faptul că înţelesul construcţiei "în scopul declanşării unei investigaţii" este acela de investigare propriu-zisă a încălcărilor legii (deci de realizare a investigaţiei, de derulare a acesteia), nelimitându-se la momentul efectiv de deschidere a unei investigaţii. În această modalitate, se izolează în mod artificial actul care marchează debutul unei investigaţii, respectiv ordinul Preşedintelui, de totalitatea actelor procedurale pe care Consiliul Concurenţei le are la dispoziţie pentru investigarea încălcărilor legii. Prima instanţă traduce în mod greşit "declanşarea investigaţiei" exclusiv prin emiterea ordinului Preşedintelui, iar nu prin ansamblul actelor procedurale întreprinse în scopul investigării propriu-zise. Or, având în vedere că, în conformitate cu prevederile legale şi cu finalitatea pentru care este instituită prescripţia, "declanşarea investigaţiei" semnifică investigarea încălcării, rezultă că ultimul act întreruptiv al termenului de prescripţie este reprezentat de orice demers oficial al autorităţii, adus la cunoştinţa părţii, întreprins de Consiliu pentru investigarea încălcării.

11. În al doilea rând, contrar celor reţinute de instanţa de fond, inclusiv alin. (2) al art. 59 din lege consolidează argumentul potrivit căruia orice act întreprins de Consiliul Concurenţei în scopul investigării unei încălcări întrerupe termenul de prescripţie. Astfel, în ipoteza în care voinţa legiuitorului ar fi fost aceea de a plasa situaţiile de întrerupere a termenului de prescripţie exclusiv în examinarea preliminară şi/sau cel mai târziu odată cu deschiderea investigaţiei, iar nu pe tot parcursul investigaţiei, textul alin. (2) al art. 59 ar fi enumerat doar acele acţiuni care, din punct de vedere legal, puteau fi întreprinse de Consiliul Concurenţei în acest context (în examinarea preliminară şi/sau concomitent cu deschiderea investigaţiei).

12. În sensul celor de mai sus, dispoziţia în cauză ar fi cuprins limitativ doar cererile de informaţii (art. 59 alin. (2) lit. a) din lege) şi ordinul emis de Preşedintele Consiliului Concurenţei (art. 59 alin. (2) lit. b) din lege), în ipoteza în care acestea ar fi coincis cu deschiderea investigaţiei. Or, potrivit art. 59 alin. (2) lit. c) din lege, una dintre situaţiile enumerate ca întrerupând termenul de prescripţie este începerea procedurilor legale. Noţiunii de "proceduri legale" i se circumscriu toate acţiunile oficiale întreprinse de autoritatea de concurenţă pentru investigarea unei încălcări, numeroase astfel de acte procedurale fiind ulterioare deschiderii investigaţiei, fapt ce plasează aceste acte întreruptive ale termenului de prescripţie, din punct de vedere temporal, în cursul investigaţiei, deci dincolo de examinarea preliminară şi de deschiderea investigaţiei.

13. Mai mult, actele care întrerup termenul de prescripţie, prevăzute la art. 59 alin. (2) din lege, sunt enumerate cu titlu exemplificaţiv, iar nu limitativ, fapt ce implică, fără echivoc, existenţa şi a altor situaţii care întrerup termenul de prescripţie. O dovadă în sensul existenţei unei enumerări exemplificaţive, iar nu exhaustive, este folosirea, în cuprinsul textului alin. (2) al art. 59, a sintagmei "in principal", ce precede enumerarea respectivă. Dispoziţiile incidente în materie de prescripţie instituie posibilitatea întreruperii termenului de prescripţie pe tot parcursul investigaţiei, prin acţiunile autorităţii întreprinse în scopul investigării încălcării şi care scot autoritatea de concurenţă din starea de pasivitate pe care o sancţionează curgerea termenului de prescripţie.

14. Recurentul a arătat că regulile interpretării logice reclamă ca norma juridică să fie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul în care să nu se aplice, astfel:

- investigaţiile autorităţii de concurenţă analizează fapte ce se continuă şi ulterior deschiderii investigaţiei, fapte care reprezintă, cu preponderenţă, încălcări cu caracter continuat, care se pot întinde pe o perioadă foarte lungă de timp, de 10-15 ani, chiar şi 25 de ani, în materie de concurenţă contravenţiile sunt în marea lor majoritate fapte continuate, motiv pentru care legiuitorul le-a stabilit un cadru juridic cu totul aparte, diferenţiindu-le de simplele contravenţii; de altfel, inclusiv în speţa dedusă judecăţii, investigaţia a fost deschisă la începutul lunii septembrie 2009, iar anumite întreprinderi au continuat faptele anticoncurenţiale şi ulterior deschiderii investigaţiei;

- faptele care se continuă şi ulterior deschiderii investigaţiei reprezintă regula în materia investigării încălcărilor legii de către Consiliul Concurenţei, în fundamentarea celor susţinute face trimitere la cele două instrumente de restabilire a mediului concurenţial preluate din dreptul european, care vizează doar posibile fapte anticoncurenţiale cu caracter de continuitate, neepuizate Ia data deschiderii investigaţiei, şi anume: măsurile interimare pot fi impuse de Consiliul Concurenţei după deschiderea unei investigaţii privind o posibilă practică anticoncurenţială ce este în curs de derulare pe parcursul investigaţiei; instituţia angajamentelor este menită să corecteze disfuncţionalităţile mediului concurenţial generate de fapta pentru care autoritatea a declanşat investigaţia şi se aplică pentru fapte în curs de săvârşire; prin urmare, inclusiv existenţa instituţiei măsurilor interimare şi a instituţiei angajamentelor reflectă specificul încălcărilor în materie de concurenţă, concretizat în fapte ce, în marea majoritate a cazurilor, continuă inclusiv ulterior deschiderii investigaţiei;

- termenul de prescripţie curge de la epuizarea faptelor, în cazul încălcărilor cu caracter de continuitate, iar nu de la data deschiderii investigaţiei;

- instituţia întreruperii prescripţiei nu ar avea aplicabilitate în cazurile instrumentate de Consiliul Concurenţei, dacă s-ar accepta modalitatea în care instanţa a înţeles să aplice textul de lege; astfel, pentru a da consistenţă şi funcţionalitate instituţiei, întreruperea trebuie să opereze în oricare dintre împrejurările factuale, deci inclusiv în ipoteza în care autoritatea de concurenţă deschide o investigaţie, iar fapta contravenţională se continuă şi după deschidere, epuizându-se la o dată ulterioară; având în vedere că, în accepţiunea instanţei de fond, ultimul act care poate întrerupe cursul termenului de prescripţie este ordinul de deschidere a investigaţiei (emis anterior epuizării, deci anterior momentului de la care începe să curgă cursul prescripţiei), rezultă că în majoritatea covârşitoare a cazurilor instrumentate de Consiliul Concurenţei întreruperea termenului de prescripţie nu poate opera, pentru motivul că deschiderea investigaţiei (ca ultim moment al vreunei întreruperi) s-a produs chiar înainte să înceapă curgerea termenului de prescripţie;

- interpretarea Consiliului Concurenţei în sensul că ordinul de deschidere a investigaţiei nu este ultimul act întreruptiv al cursului prescripţiei, întreruperea putând surveni pe tot parcursul investigaţiei, este singura posibilă;

- norma juridică trebuie să fie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării; prin acceptarea unei atare ipoteze, s-ar ajunge ca, pe cale de interpretare, dispoziţia legală care reglementează întreruperea termenului de prescripţie, înscrisă în articolul 59 din lege, să nu îşi mai găsească, practic, aplicare, situaţie ce contravine regulilor de interpretare şi principiilor incidente.

15. A mai arătat recurenta că stingerea prin efectul legii a dreptului neexercitat în termenul de prescripţie are o funcţie sancţionatorie faţă de pasivitatea deţinătorului dreptului respectiv, iar concluzia primei instanţei este chiar în contra finalităţii prescripţiei, de sancţionare a pasivităţii Consiliului Concurenţei, în condiţiile în care o atare interpretare, încurajează, dimpotrivă, pasivitatea autorităţii publice, şi a precizat că interpretarea sistematică a prevederilor legii invalidează concluzia instanţei de fond, în acest sens invocând cererile de informaţii, instrumente utilizate de autoritate exclusiv în cadrul investigaţiilor, în anul 2010, ca urmare a modificărilor legii prin O.U.G. nr. 75/2010, legiuitorul reglementând posibilitatea formulării de cereri de informaţii şi în etapa examinării preliminare, posibilitate neprevăzută în varianta în vigoare la momentul săvârşirii/epuizării faptei la care a participat A.; din moment ce solicitările de informaţii acţionează ulterior emiterii ordinului de deschidere a investigaţiei, acesta nu este ultimul act care întrerupe termenul de prescripţie.

16. Recurenta a mai invocat aplicarea uniformă a prevederilor naţionale si europene incidente in materie, faptul că interpretarea oferită de prima instanţă este inadmisibilă şi pentru că ar rezulta un dezacord fundamental între interpretarea şi aplicarea normelor privind prescripţia la nivel european şi interpretarea şi aplicarea prevederilor în materie de prescripţie la nivel naţional, în analiza aceleiaşi încălcări a normelor europene de concurenţă de drept substanţial, precum şi dispoziţiile art. 25 din Regulamentul nr. 1/2003, faptul că, dacă fapta anticoncurenţială analizată în cauză ar fi fost investigată de Comisia Europeană, termenul de prescripţie ar fi fost întrerupt, ca ultim act, de orice acţiune întreprinsă în scopul investigării, dreptul Comisiei de a aplica o sancţiune nefiind prescris.

17. Susţine recurenta că se instituie un termen standard de derulare a investigaţiilor Consiliului Concurentei, de maxim 5 ani de la data deschiderii acestora, situaţie absurdă, întrucât fiecare investigaţie are propriul grad de complexitate, prin prisma faptelor analizate (durata acestora, gravitatea), al numărului de intreprinderi, al pieţei analizate, al aspectelor procedurale care pot interveni în cauză, etc, că singurul termen impus de lege este cel de 10 ani de la data epuizării faptei, în acest sens fiind şi dezlegarea instanţei europene în cazul Hoechst (T-410/2003) (în care întreprinderea sancţionată a susţinut că, din cauza perioadei îndelungate în care a fost investigată de forul european, drepturile şi interesele sale au fost afectate, ceea ce, în opinia sa, reprezintă o cauză de nulitate a deciziei de sancţionare), că Legea nu stabileşte un termen maxim pentru investigaţiile Consiliului Concurentei, că investigaţiile desfăşurate de Comisia Europeana nu au un termen maxim de finalizare. Legea nr. 21/1996 nu obligă Consiliul Concurenţei la finalizarea investigaţiilor într-un termen predeterminat şi nu prevede o limitare temporală expresă în acest sens, situaţie contrazisă de interpretarea primei instanţe, în aplicarea greşită a art. 59 din lege.

18. În continuare, recurenta susţine că modificările aduse textului de lege care reglementează prescripţia prin O.U.G. nr. 31/2015 sunt exclusiv modificări de formă şi nu de fond, contrar celor reţinute, de prima instanţă, în primul rând pentru că normele naţionale în materie de prescripţie (inclusiv în ceea ce priveşte întreruperea termenelor de prescripţie) instituie un regim congruent celor europene (cuprinse în Regulamentul nr. 1/2003), armonizarea acestora având loc prin O.U.G. nr. 121/2003, act normativ prin care s-a realizat transpunerea acquis-ul comunitar în domeniul concurenţei, în al doilea rând pentru că modificarea textului ce reglementa prescripţia, prin O.U.G. nr. 31/2015, a vizat doar aspecte de ordin formal, de exprimare, pentru evitarea riscului unor interpretări greşite a normelor incidente prescripţiei în dreptul naţional, aşa cum se întâmplă, de altfel, în prezenta cauză, aşa cum reiese din nota de fundamentare a Guvernului cu privire la adoptarea ordonanţei menţionate,

19. A concluzionat recurenta că dreptul Consiliului Concurentei de a aplica sancţiunea nu este prescris, potrivit art. 59 din lege orice acţiune întreprinsă de Consiliul Concurenţei pentru investigarea unei încălcări va întrerupe cursul termenului de prescripţie, iar în ipoteza întreruperii termenului de prescripţie un nou termen începe să curgă, prescripţia specială instituită de lege în acest caz fiind de 10 ani. Fapta anticoncurenţială reţinută în sarcina A. s-a epuizat la data de 31.10.2006, moment de la care a început să curgă termenul general de prescripţie de 5 ani, cursul termenului de prescripţie a fost întrerupt prin declanşarea, de către Consiliul Concurenţei, prin Ordinul nr. 315/2009, a investigaţiei, inclusiv în ceea ce o priveşte pe A., prin transmiterea de solicitări de informaţii către A., în cuprinsul cărora se identifică în mod complet atât obiectul investigaţiei, cât şi întreprinderile vizate de aceasta, în conformitate cu Ordinul nr. 315/2009 (adresele nr. x/16.05.2011, nr. y/27.06.2011, z/1.02.2012 etc.), prin transmiterea Raportului de investigaţie in august 2014, inclusiv A., ultima întrerupere a termenului de prescripţie având loc in 2014. Relevanţă în acest caz are, însă, termenul special de prescripţie, care urma să se împlinească la 31.10.2016 (având în vedere că, în ceea ce o priveşte pe A., fapta s-a epuizat la 31.10.2006). La data de 9 decembrie 2014, Consiliul Concurentei a adoptat soluţia in cazul dedus judecăţii, deci anterior expirării termenului special de prescripţie, dreptul Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiunea în cazul A. nefiind prescris.

IV Apărările formulate în cauză

20. Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare în termenul legal prevăzut de lege, de la comunicarea recursului.

21. Ulterior, la termenul de judecată din data de 17.09.2020, a depus note scrise prin care a solicitat, în principal, anularea cererii de recurs, raportat la faptul că aceasta nu îndeplineşte ce­rinţele de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii (motivele invo­cate nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.), în subsidiar admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de recurs prin prisma motivului de recurs referitor la instituţia prescripţiei, şi în subsidiar respingerea recursului formulat ca nefondat.

22. Cu privire la nulitatea recursului, a arătat că motivele de casare invocate şi dezvoltarea acestora nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., argumentele prezentate în cadrul cererii de recurs nu se circumscriu niciunuia dintre cele două motive de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., astfel:

- cu privire la art. 488 pct. 6) din C. proc. civ., noţiunea de motive contradictorii referi­toare la considerentele unei hotărâri vizează situaţia în care contradicţia este atât de flagrantă încât din anu­mite considerente rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea ar fi fondată; chiar dacă s-ar putea considera că prima instanţă s-ar fi contrazis în cadrul con­siderentelor sentinţei, această contradicţie nu are o însemnătate atât de mare încât să conducă la aplicarea sancţiunii casării;

- cu privire la art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., se invocă prevederi cu ca­racter procedural care nu se încadrează în motivul de casare invocat şi argumente ce presupun verificarea unor elemente de fapt cu depăşirea limitelor recursului. Prima critică vizează pretinsa aplicare greşită a prevederilor art. 204 din C. proc. civ. cu ocazia soluţionării excepţiei tardivităţii depunerii cererii de către A. la termenul din data de 07.06.2020, cea de-a doua critică se referă la aplicarea greşită a prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea 21/1996, prevedere legală care reglementează proce­dura aplicabilă desfăşurării activităţii sale de adoptare a hotărâri­lor, nefiind nici aceasta o regulă de drept substanţial, cea de-a treia critică se referă la aplicarea greşită a prevederilor art. 59 din Legea 21/1996. Pentru a se ajunge la concluzia că a avut loc sau nu întreruperea termenului, instanţa trebuie să facă anumite verificări de fapt cu privire la incidenţa acţiunilor realizate de Consiliul Concuren­ţei cărora legislaţia le conferă efectul întreruptiv. Critica referitoare la prevederile de drept material privind întreruperea prescripţi­ei se referă la maniera în care instanţa a aplicat această instituţie în raport de si­tuaţia de fapt, neîncadrându-se în ipoteza art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

23. Cu privire la inadmisibilitatea recursului prin prisma criticii referitoare la greşita aplicare a prevederilor privind întreruperea prescripţiei, a arătat că instanţei de recurs nu i se poate solicita prin criticile formulate să reanalizeze situaţia de fapt, argumentele expuse de că­tre recurent în susţinerea greşitei aplicări a normelor de drept material referi­toare la întreruperea cursului prescripţiei presupun în mod indispensabil o analiză asupra fondului cauzei.

24. Cu privire la excepţiile invocate de intimata reclamantă, recurentul pârât a solicitat decăderea intimatei din dreptul de a mai propune excepţii, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestora.

25. Recurentul pârât a arătat că instanţa a fost învestită cu verificarea modului în care prima instanţă a judecat aplicarea unor norme care reglementează procedura internă de la nivelul Consiliului Concurenţei şi regulile aplicabile în materie de prescripţie, norme care se circumscriu rigorilor instituite de motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8), fiind asimilate, din aceasta perspectivă, unor norme de drept material, iar nu procesual, şi care vizează în mod intrinsec aprecierea greşită a primei instanţe asupra legalităţii actului administrativ atacat prin acţiunea introductivă. Dispoziţiile care reglementează procedura din fata autorităţii de concurenţă şi materia prescripţiei nu reprezintă norme de drept procesual, ci norme de drept material, examinarea legalităţii aplicării acestora de către instanţa fondului circumscriindu-se motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ.

V Considerentele instanţei de recurs

26. În conformitate cu dispoziţiile art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii invocate de intimata reclamantă, având în vedere şi solicitarea recurentului pârât de decădere a intimatei pârâte din dreptul de a invocat aceste excepţii.

27. Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare la recurs în termenul legal de 30 de zile de la comunicarea recursului. La termenul de judecată din data de 17.09.2020 a depus note scrise prin care a solicitat, în principal, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., anularea cererii de recurs, întrucât aceasta nu îndeplineşte ce­rinţele de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii (motivele invo­cate nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din. C. proc. civ.), iar în subsidiar admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de recurs, faţă de motivul de recurs referitor la instituţia prescripţiei.

28. Având în vedere argumentele invocate în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii, astfel cum au fost prezentate anterior, Înalta Curte constată că acestea privesc nulitatea, nu inadmisibilitatea căii de atac.

29. Inadmisibilitatea recursului vizează inexistenţa căii de atac a recursului în raport de principiul legalităţii căii de atac reglementat de dispoziţiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., care prevăd că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

30. Susţinerile privind inadmisibilitatea recursului invocate de intimată se referă la aspecte care vizează faptul că această calea de atac extraordinară de atac poate fi exercitată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Eventuala temeinicie a acestor susţineri conduc la nulitatea, nu la inadmisibilitatea recursului. Pentru aceste motive, argumentele invocate în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii vor fi avute în vedere în examinarea excepţiei nulităţii recursului.

31. Susţinerile recurentului pârât privind decăderea intimatei din dreptul de mai invoca excepţii, pentru nedepunerea în termenul legal a întâmpinării, sunt nefondate.

32. Raportat la dispoziţiilor art. 208 din C. proc. civ., aplicabile şi în recurs, potrivit art. 494 din C. proc. civ., "(1) Întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel", iar "(2) Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel".

33. Potrivit art. 246 alin (1) din C. proc. civ., "Excepţiile absolute sunt cele prin care se invocă încălcarea unor norme de ordine publică", iar conform art. 247, "(1) Excepţiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanţă în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Ele pot fi ridicate înaintea instanţei de recurs numai dacă, pentru soluţionare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi".

34. De asemenea, dispoziţiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. prevăd că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. d), (motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separate) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar cele ale art. 489 prevăd că "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

35. Având în vedere că excepţia nulităţii recursului pentru neindicarea motivelor de nelegalitate şi dezvoltarea acestora, neîncadrarea în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., este de ordine publică, normele care o reglementează, dispoziţiile art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură, fiind de ordine publică, va fi respinsă cererea recurentului pârât de decădere a intimatei reclamante din dreptul de a invoca excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii, aceasta din urmă referindu-se, astfel cum s-a reţinut, tot la aspecte de nulitate a recursului.

36. Asupra excepţiei nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 489 din C. proc. civ., menţionate anterior, având în vedere că prin motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ. se instituie exclusiv un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti recurate, Înalta Curte constată că sunt invocate în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8) din C. proc. civ.

37. În mod concret, criticile din cererea de recurs se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5), 6 şi 8) din C. proc. civ.

38. Astfel, prin cererea de recurs se formulează critici cu privire la faptul că sentinţa cuprinde motive contradictorii, care se circumscriu dispoziţiilor art. 488 pct. 6) din C. proc. civ., susţineri privind aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 204 din C. proc. civ., referitor la respingerea excepţiei tardivităţii cererii depuse de reclamantă la termenul din data de 7.06.2016, care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5) din C. proc. civ., întrucât se referă la încălcarea de către instanţa de fond a regulilor de procedură în desfăşurarea judecăţii în cauza în care s-a pronunţat hotărârea recurată, precum şi critici care privesc aplicarea greşită a dispoziţiilor din Legea concurenţei, art. 19 alin. (1), art. 58 şi 59, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., întrucât se referă la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile în cauză, în examinarea motivelor de nelegalitate a actului administrativ contestat, invocate în acţiunea în anulare formulată, soluţionată prin sentinţa recurată.

39. Pentru aceste motive, având în vedere că motivele de recurs se circumscriu motivelor de casare menţionate, va fi respinsă excepţia nulităţii recursului.

40. Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) din C. proc. civ., "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", este nefondat.

41. Recurentul pârât a susţinut că sentinţa recurată conţine motive contradictorii, invocă faptul că instanţa a reţinut că procedura din faţa Consiliului Concurenţei este similară celei jurisdicţionale, iar ulterior că procedura este una administrativă.

42. Motivele contradictorii pot rezulta din existenţa unei contradicţii între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o altă soluţie, precum şi din considerente contradictorii,

43. Contrar susţinerilor recurentei, aceste situaţii nu se regăsesc în sentinţa recurată, motivarea din sentinţa recurată reflectă raţionamentul instanţei, în condiţiile în care rezultă că instanţa a apreciat, cu privire la dispoziţiilor Regulamentului nr. 789/2011, că privesc o procedură cu "similitudini cu procedurile jurisdicţionale", fără, însă, a o califica în acest sens, şi precizând că procedura în faţa Consiliului este una administrativă, astfel cum s-a reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 844/2009. Argumentele recurentului în cadrul acestui motiv de casare vizează, în fapt, modalitatea în care instanţa a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente în baza cărora a examinat motivele privind cvorumul şi adoptarea deciziilor de către Consiliul Concurenţei, ce vor fi examinate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ.

44. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5) din C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de art. 174 din C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

45. Recurenta invocă aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 204 din C. proc. civ. în privinţa respingerii excepţiei tardivităţii cererii depuse de reclamantă la termenul din data de 7.06.2016, analizată de instanţa de fond cu prioritate, conform art. 248 din C. proc. civ.

46. Înalta Curte observă că la primul termen de judecată stabilit în cauză, 10.11.2015, s-a amânat cauza la 09.02.2016, pentru a da posibilitatea reclamantei să ia cunoştinţă de actele care au stat la baza emiterii deciziei, depuse la dosar la acel termen de pârât. La termenul din 09.02.2016, reclamanta a depus note scrise prin care a invocat nulitatea absolută a deciziei nr. 13/2015 faţă de prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea contravenţională, a solicitat obligarea pârâtei la restituirea amenzii, a solicitat completarea probatoriului pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor legale referitoare la cvorum şi principiul continuităţii.

47. Prin întâmpinarea la cererea completatoare depusă la termenul următor, din 05.04.2016, pârâta a invocat excepţiile tardivităţii cererii de restituire a amenzii, inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale pasive pe acest capăt de cerere. La acest termen de judecată, pârâtul a depus la dosar minuta deliberărilor Consiliului Concurenţei din data de 9.12.2014, şi s-a acordat termen pentru a se lua cunoştinţă. La următorul termen de judecată, din data de 7.06.2016, reclamanta a depus notele scrise prin care a invocat motivele de nulitate a Deciziei nr. 13/2015, cu privire la care s-a invocat excepţia tardivităţii.

48. Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 204 din C. proc. civ., "1) Reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. (...) (3) Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor".

49. Aceste dispoziţii au fost aplicate corect de instanţa de fond, întrucât reclamanta a solicitat, ulterior comunicării de către pârât a actelor care au stat la baza emiterii deciziei, la primul termen de judecată, suplimentarea probatoriului pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor legale referitoare la cvorum şi principiul continuităţii, pârâtul a depus copia minutei deliberărilor din 09.12.2014 la termenul din 05.04.2016, iar la termenul următor, din 07.06.2016, prin notele scrise depuse, reclamanta a invocat nulitatea deciziei nr. 13/2015 pentru încălcarea condiţiilor de cvorum ale şedinţei de deliberare din 09.12.2014, încălcarea principiului continuităţii completului de judecată şi încălcarea duratei maxime de deliberare prevăzute de lege.

50. În mod întemeiat a apreciat instanţa de fond, respingând excepţia tardivităţii cererii depuse la termenul din 07.06.2016, că exercitarea unui drept în cadrul termenului stabilit de lege presupune în mod necesar ca partea să aibă în concret posibilitatea de a acţiona, motivele de nelegalitate privind actul administrativ contestat în cauză fiind identificate de reclamantă pe baza menţiunilor din actul care a fost depus la dosar de către pârât la termenul de judecată, nedepus odată cu întâmpinarea.

51. Recurenta susţine nefondat că motivele de nulitate erau cunoscute de reclamantă încă de la momentul formulării cererii de anulare a Deciziei nr. 13/2015, în condiţiile în care motivele de nulitate invocate, care se referă la deliberarea din 09.12.2014, la principiul continuităţii completului de judecată, au fost cunoscute de reclamantă ca urmare a comunicării minutei deliberărilor şi nu ca urmare a prezenţei la audierile din data de 23.10.2014.

52. Referitor la susţinerea recurentului pârât privind faptul că a acordat reclamantei acces la minuta deliberărilor, acesta nu a probat faptul că reclamantei i s-ar fi comunicat minuta sau ar fi luat cunoştinţă de minuta deliberărilor la un moment anterior şi este de observat faptul că, deşi instanţa a solicitat pârâtului, potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, odată cu comunicarea acţiunii, comunicarea actelor care au stat la baza emiterii deciziei contestate, acesta nu le-a comunicat şi a răspuns că le depune la o dată ulterioară.

53. Cu privire la data audierilor, la care reclamanta a participat, şi data deliberărilor in cauză, care rezultă din Decizia nr. 13/2015 contestată, reclamanta a avut cunoştinţă de acestea, anterior fomulării cererii de chemare în judecată, însă, faţă de împrejurarea că motivul de nulitate invocat de reclamantă a fost apreciat ca nefondat de instanţa de fond, iar reclamantul nu a formulat recurs, nu prezintă interes în soluţionarea recursului pârâtului.

54. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", sunt de observat, în primul rând, situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, considerentele în temeiul cărora instanţa de fond a anulat, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, decizia contestată.

55. Prin Decizia nr. 13/14.04.2015, Consiliul Concurenţei a constatat încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de către societatea C. S.R.L. şi furnizorii acesteia, printre care şi reclamanta A. S.A., prin încheierea unor înţelegeri verticale anticoncurenţiale având ca obiect denaturarea şi împiedicarea concurenţei pe piaţă prin stabilirea preţului de revânzare pentru produsele furnizorilor. În temeiul art. 53 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei, reclamanta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 659.267 RON, reprezentând 0,5% din cifra de afaceri realizată în anul 2013.

56. Prin sentinţa recurată, instanţa de fond, analizând motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, a constatat întemeiate motivele privind prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea şi nelegalitatea deciziei pronunţate de Plenul Consiliului Concurenţei în altă compunere decât cea în care a participat la şedinţa de audieri.

57. Înalta Curte constată că sunt fondate motivele de recurs referitoare la nelegalitatea deciziei pronunţate de Plenul Consiliului Concurenţei în altă compunere decât cea în care a participat la şedinţa de audieri, în condiţiile în care se impune analiza cauzelor de nelegalitate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare, starea de fapt şi de drept existentă la data emiterii actului.

58. Şedinţa de audieri a avut loc la data de 23.10.2014, în prezenţa celor cinci membri în funcţie ai Plenului, două dintre funcţii fiind vacante. Şedinţa de deliberare a avut loc la data de 09.12.2014, la aceasta participând patru membri ai Plenului, astfel cum rezultă din conţinutul minutei întocmite cu ocazia deliberării, între data desfăşurării audierilor şi data deliberării survenind decesul unuia din membrii Plenului. Decizia nr. 13 a fost emisă la data 14.04.2015.

59. Instanţa de fond a avut în vedere prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 în vigoare la declanşarea procedurii de audiere, fără a preciza care este această dată, şi cele ale art. 62 alin. (5) din Regulamentul adoptat prin ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 102/2012, conform cărora plenul îşi desfăşoară activitatea, deliberează şi decide valabil în cvorum de 5 membri, şi a apreciat că se deduce, în condiţiile în care legiuitorul a stabilit o procedură cu similitudini cu procedurile jurisdicţionale, având în vedere că pronunţarea vizează aspectele supuse analizei şi dezbaterilor contradictorii, că soluţia nu putea fi luată de organul decizional într-o altă compunere decât cea care a participat la dezbateri.

60. La data la care au avut loc audierile, însă, 23.10.2014, audieri ca urmare a cărora au avut loc ulterior deliberările din data de 9.12.2014 şi a fost emisă Decizia nr. 13/14.04.2015, a cărei nelegalitate a fost invocată în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 21/996, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 12/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 586 din 6 august 2014, "(1) Plenul Consiliului Concurenţei este un organ colegial şi este format din 7 membri (...)", iar potrivit art. 19, "(1) Consiliul Concurenţei îşi desfăşoară activitatea, deliberează şi ia decizii în plen sau în comisii. Plenul Consiliului Concurenţei se întruneşte valabil în prezenţa majorităţii membrilor săi şi adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Comisia se întruneşte valabil în prezenţa celor 3 membri, hotărârile fiind adoptate cu majoritatea voturilor membrilor".

61. Ulterior, dispoziţiilor art. 19 alin. (1) au fost modificate prin O.U.G. nr. 77/2014, în vigoare de la data 9.12.2014, şi anume: "(1) Consiliul Concurenţei îşi desfăşoară activitatea, deliberează şi ia decizii în plen sau în comisii. Plenul Consiliului Concurenţei se întruneşte valabil în prezenţa majorităţii membrilor în funcţie, dar nu mai puţin de 3 dintre aceştia, şi adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Comisia adoptă hotărâri cu majoritatea voturilor membrilor. Plenul adoptă hotărâri asupra chestiunilor de natură economico-administrativă la solicitarea preşedintelui". Prin Legea nr. 117/2015 privind aprobarea O.G. nr. 12/2014, în vigoare de la data de 25.05.2015, art. 19 din O.G. nr. 12/2014 a fost modificat, având aceeaşi formă cu cea adoptată prin O.U.G. nr. 77/2014.

62. În raport de aceste dispoziţii, în mod greşit instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, în vigoare la data la care au avut loc audierile, 23.10.2014, ca urmare a cărora au avut loc ulterior deliberările şi a fost emisă Decizia nr. 13/14.04.2015, referitoare la cvorum şi adoptarea hotărârilor, astfel cum au fost modificate, începând cu data de 9.08.2014, prin O.G. nr. 12/2014, potrivit cărora Plenul Consiliului Concurenţei era valabil întrunit în prezenţa majorităţii membrilor săi şi adopta hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Forma art. 19 alin. (1) avută în vedere de instanţa de fond, care prevedea că Plenul se întruneşte valabil în prezenţa a cel puţin 5 dintre membrii săi, iar hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor Plenului, nu mai era în vigoare de la data de 9.08.2014, când art. 19 alin. (1) a fost modificat prin O.G. nr. 12/2014.

63. Activitatea desfăşurată de Consiliul Concurenţei, autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenţei, este o activitate administrativă, iar procedura de luare a deciziilor ca urmare a investigaţiilor desfăşurate este administrativă, supusă dispoziţiilor legale care o reglementează.

64. Cu privire la similitudinile între procedura prin care Consiliul Concurenţei îşi îndeplineşte atribuţiile stabilite de lege, în principal de a constata şi sancţiona practicile anticoncurenţiale, şi procedurile jurisdicţionale, acest fapt nu înseamnă că se identifică, astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 844/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 506 din 22 iulie 2009, măsurile dispuse de Consiliu şi sancţiunile aplicate de acesta fiind de natură administrativă şi nu jurisdicţională.

65. Curtea Constituţională a subliniat prin această decizie, că "Împrejurarea că faptele semnalate Consiliului sunt supuse investigaţiei pentru stabilirea adevărului, iar raportul de investigaţie este examinat în plen, nu impune caracterizarea activităţii Consiliului ca o activitate jurisdicţională, căci prin aceasta Consiliul nu soluţionează un litigiu privind existenţa, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective ale unei persoane - atribuţii de esenţa activităţii jurisdicţionale - şi nici nu adoptă măsuri de tragere la răspundere juridică de competenţa instanţelor judiciare, ci efectuează operaţii tehnico-juridice de cercetare, deliberare şi decizie, specifice iniţierii şi adoptării oricărui act administrativ". În acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Constituţională şi anterior, prin Decizia nr. 5/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 13 februarie 2006, prin care a reţinut inclusiv referitor la invocarea principiilor constituţionale care guvernează activitatea judecătorilor, şi anume imparţialitatea şi independenţa, că "nu sunt incidente în privinţa activităţii Plenului Consiliului Concurenţei, acesta fiind, aşa cum am arătat, un organ deliberativ din sfera autorităţii executive".

66. Instanţa de fond a apreciat că, întrucât pronunţarea vizează aspectele supuse analizei şi dezbaterilor contradictorii, soluţia nu putea fi luată de organul decizional într-o altă compunere decât cea care a participat la dezbateri.

67. Raportat la cele reţinute, se observă, însă, pe de o parte, că toţi membrii Plenului Consiliului Concurenţei care au participat la deliberări şi la adoptarea deciziei au fost prezenţi şi la audieri, iar pe de altă parte, faptul că dispoziţiile legale care reglementează procedura desfăşurată de Consiliul Concurenţei administrative de a constata şi sancţiona practicile anticoncurenţiale nu prevăd ca toţi membrii Plenului Consiliului Concurenţei care au participat la audieri să participe şi la deliberări. Ca urmare a împrejurării că de la data la care au avut loc audierile la data la care au avut loc deliberările a decedat unui din membrii Plenului care a participat la audieri, hotărârea a fost luată de ceilalţi membri în faţa cărora s-au desfăşurat audierile, condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale referitoare la cvorum şi adoptarea hotărârilor fiind îndeplinite.

68. Pentru aceste motive, sunt fondate motivele de recurs referitoare la nelegalitatea pronunţării deciziei în altă compunere decât cea de la data la care au avut loc audierile, însă această împrejurare nu va conduce la casarea sentinţei şi respingerea acţiunii, având în vedere că instanţa de fond a constatat că sunt întemeiate şi motivele privind prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea, iar motivele de recurs referitoare la acest motiv de nelegalitate a deciziei sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează.

69. Prescripţia extinctivă, care constă în stingerea dreptului la acţiune în sens material ca urmare a neexercitării dreptului în termenul stabilit de lege, este o sancţiune juridică îndreptată împotriva pasivităţii titularului unui drept subiectiv sau al unei situaţii juridice.

70. Legea aplicabilă prescripţiei extinctive, sub toate aspectele, este cea în vigoare la momentul la care a început să curgă. Potrivit dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, în vigoare anterior intrării în vigoare a Noului C. civ. (la data de 1.10.2011), aplicabil în cauză, prescripţia extinctivă constă în stingerea dreptului material la acţiune neexercitat în termenul de prescripţie stabilit de lege, iar termenul de prescripţie extinctivă este intervalul de timp stabilit de lege înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acţiune în sens material, sub sancţiunea pierderii acestui drept. Regimul juridic al prescripţiei extinctive în reglementarea Decretului nr. 167/1958 este unul imperativ.

71. Prescripţia dreptului Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiuni contravenţionale este reglementată de dispoziţiile Legii concurenţei nr. 21/1996.

72. Fapta pentru care s-a constatat încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 21/1996, art. 5 alin. (1) lit. a), prin Decizia nr. 13/14.04.2015, a constat în încheierea unor înţelegeri verticale anticoncurenţiale, având ca obiect denaturarea şi împiedicarea concurenţei pe piaţă prin stabilirea preţului de revânzare pentru produsele furnizorului, şi anume, în perioada 19.01.2005 - 31.10.2006, între S.C. C. S.R.L. şi reclamanta A. au intervenit înţelegeri verticale prin care cele două societăţi stabileau preţul de vânzare la raft pentru produsele furnizate de A. în reţeaua C..

73. Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, în vigoare la data înţelegerilor anticoncurenţiale, "(1) Sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, orice decizii luate de asociaţiile de agenţi economici şi orice practici concertate, care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc: a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum şi a oricăror alte condiţii comerciale".

74. Legiuitorul a stabilit un termen de prescripţie de 5 ani pentru aplicarea de sancţiuni contravenţionale, termen care începe să curgă la data încetării practicii anticoncurenţiale. Conform art. 58 din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, forma în vigoare incidentă în cauză, "(1) Dreptul Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiuni contravenţionale pentru încălcările prevederilor prezentei legi se prescrie după cum urmează:(...) b) în termen de 5 ani, în cazul tuturor celorlalte încălcări ale prevederilor prezentei legi. (2) Prescripţia dreptului la acţiune al Consiliului Concurenţei începe să curgă de la data încetării practicii anticoncurenţiale. În cazul încălcărilor legii, ce au caracter de continuitate sau de repetabilitate, prescripţia începe să curgă de la data încetării ultimului act sau fapt anticoncurenţial în cauză".

75. Data de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 5 ani, raportat la dispoziţiile Legii nr. 21/1996, în forma în vigoare incidentă în cauză, este cel al încetării faptei pretinse ca fiind anticoncurenţială, iar în cazul încălcărilor legii care au caracter de continuitate sau de repetabilitate, prescripţia începe să curgă de la data încetării ultimului act sau fapt anticoncurenţial în cauză.

76. Astfel cum s-a stabilit în decizia contestată, faptele anticoncurenţiale au avut un caracter de continuitate, săvârşindu-se în timp în perioada 2005-2006, iar momentul la care a început să curgă termenul de prescripţie de 5 ani în cauză este data încetării ultimului act anticoncurenţial, 31.10.2006.

77. În ceea ce priveşte întreruperea prescripţiei extinctive, aceasta este o modificare a cursului prescripţiei care constă în ştergerea prescripţiei începute înainte de ivirea unei cauze întreruptive şi presupune oprirea temporară a cursului prescripţiei pe durata cauzei care o justifică şi începerea unei prescripţii extinctive noi, durata iniţială, scursă anterior survenirii întreruperii, neintrând în calculul termenului de prescripţie. Întreruperea intervine întrucât nu se mai justifică producerea efectului prescripţiei extinctive în situaţia în care titularul dreptului subiectiv prescriptibil părăseşte starea de pasivitate sau cel în folosul căruia curge prescripţia extinctivă abandonează atitudinea de împotrivire faţă de titularul dreptului.

78. Normele care reglementează prescripţia sunt imperative, astfel încât durata termenului, calculul, condiţiile de întrerupere şi suspendare sunt strict reglementate prin normele legale.

79. În conformitate cu dispoziţiile 59 din Legea concurenţei nr. 21/1996, forma în vigoare incidentă în cauză, "(1) Orice acţiune întreprinsă de către Consiliul Concurenţei în scopul unei examinări preliminare sau în scopul declanşării unei investigaţii în legătură cu o anumită încălcare a legii va întrerupe cursul termenelor de prescripţie prevăzute la art. 58. Întreruperea termenului de prescripţie va avea efect de la data comunicării acţiunii întreprinse de către Consiliul Concurenţei, făcută către cel puţin un agent economic sau o asociaţie de agenţi economici care a participat la săvârşirea încălcării legii. (2) Acţiunile ce pot fi întreprinse de către Consiliul Concurenţei şi care întrerup cursul termenului de prescripţie includ, în principal, următoarele: a) solicitări de informaţii, în scris; b) ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei de declanşare a unei investigaţii; c) începerea procedurilor legale. (3) Întreruperea termenului de prescripţie îşi produce efectele faţă de toţi agenţii economici sau asociaţiile de agenţi economici care au participat la săvârşirea încălcării legii. (4) În cazul întreruperii termenului de prescripţie, un nou termen, cu o durată similară, începe să curgă de la data la care Consiliul Concurenţei a întreprins una dintre acţiunile menţionate la alin. (2) Termenul de prescripţie va expira cel mai târziu în ziua în care se împlineşte perioada egală cu dublul termenului de prescripţie, aplicabil pentru săvârşirea încălcării în cauză, în situaţia în care Consiliul Concurenţei nu a impus nici una dintre sancţiunile prevăzute de prezenta lege".

80. Potrivit art. 59 din Lege, aşadar, cauzele care întrerup cursul prescripţiei sunt acţiunile întreprinse de către Consiliul Concurenţei în scopul unei examinări preliminare sau în scopul declanşării unei investigaţii (art. 59 alin. (1), cu titlu exemplificativ fiind menţionate solicitări de informaţii, în scris, ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei de declanşare a unei investigaţii, începerea procedurilor legale (art. 59 alin. (2).

81. În ceea ce priveşte efectul, întreruperea termenului de prescripţie are efect de la data comunicării acţiunii întreprinse de către Consiliul Concurenţei, făcută către cel puţin un agent economic sau o asociaţie de agenţi economici care a participat la săvârşirea încălcării legii, şi îşi produce efectele faţă de toţi agenţii economici sau asociaţiile de agenţi economici care au participat la săvârşirea încălcării legii (art. 59 alin. (1) şi (3) .

82. Este prevăzut, de asemenea, şi un termen special de prescripţie, în sensul că termenul de prescripţie va expira cel mai târziu în ziua în care se împlineşte perioada egală cu dublul termenului de prescripţie (art. 59 alin. (4).

83. Raportat la aceste dispoziţii legale, termenul de prescripţie a dreptului de aplicare a sancţiunii s-a întrerupt, în cauză, prin emiterea de către Consiliul Concurenţei a Ordinului de declanşare a investigaţiei nr. 315/07.09.2009, iar întreruperea a produs efecte, de la data comunicării de către Consiliul Concurenţei către cel puţin un agent economic care a participat la săvârşirea încălcării legii, faţă de toţi agenţii economici sau asociaţiile de agenţi economici care au participat la săvârşirea încălcării legii, dată de la care începe să curgă un nou termen de prescripţie cu aceeaşi durată, de 5 ani, potrivit art. 59 alin. (4) din Legea nr. 21/1996.

84. Susţinerile recurentei privind faptul că înţelesul construcţiei "în scopul declanşării unei investigaţii" este acela de investigare propriu-zisă a încălcărilor legii (deci de realizare a investigaţiei, de derulare a acesteia), nelimitându-se la momentul efectiv de deschidere a unei investigaţii, că alin. (2) al art. 59 din Lege consolidează argumentul potrivit căruia orice act întreprins de Consiliul Concurentei in scopul investigării unei încălcări întrerupe termenul de prescripţie, sunt nefondate.

85. Potrivit dispoziţiilor art. 59 alin. (1) din Legea concurenţei, care prevăd că întrerupe cursul termenelor de prescripţie orice acţiune întreprinsă de către Consiliul Concurenţei în scopul unei examinări preliminare sau în scopul declanşării unei investigaţii în legătură cu o anumită încălcare a legii, ordinul de declanşare a investigaţiei este ultimul act al autorităţii de concurenţă care putea să conducă la întreruperea cursului prescripţiei.

86. Interpretarea alin. (2) al art. 59, cu privire la acţiunile ce pot fi întreprinse de către Consiliul Concurenţei care întrerup cursul termenului de prescripţie, enumerate cu titlu exemplificativ ca fiind solicitări de informaţii, ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei de declanşare a unei investigaţii, începerea procedurilor legale, se realizează prin raportare la dispoziţiile alin. (1), potrivit cărora întreruperea cursului termenului de prescripţie se realizează prin orice acţiune întreprinsă de către Consiliul Concurenţei în scopul unei examinări preliminare sau în scopul declanşării unei investigaţii.

87. Astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, legiuitorul face distincţia între noţiunea de "declanşare" a investigaţiei, aceasta însemnând pornirea procedurii, şi "efectuarea" investigaţiei, iar din interpretarea noţiunii de "declanşare a investigaţiei" nu se poate reţine că aceasta nu priveşte "pornirea", ci "efectuarea" investigaţiei. Cele două noţiuni sunt distincte şi, raportat la instituţia juridică reglementată, întreruperea cursului prescripţiei, supusă unui regim juridic de strictă interpretare şi aplicare, dispoziţiile care reglementează cazurile de întrerupere nu pot fi interpretate extensiv.

88. În cauză nu se pune problema neaplicării normei care reglementează întreruperea prescripţiei, astfel cum susţine recurenta, ci a aplicării în conformitate cu conţinutul normei juridice şi având în vedere că normele care reglementează prescripţia sunt imperative, iar cauzele de întrerupere a prescripţiei extinctive sunt stabilite exclusiv de lege, sunt limitative, de strictă interpretare şi aplicare şi produc efecte de drept.

89. Susţinerile referitoare la faptele continue, la cele care continuă şi ulterior deschiderii investigaţiei sunt nefondate, întrucât termenul de prescripţie începe să curgă la data încetării practicii anticoncurenţiale, iar în cazul unor încălcări continue sau repetate, de la data încetării ultimului act sau fapt anticoncurenţial; întreruperea prescripţiei operează, în cazurile prevăzute de lege, în mod evident, după ce termenul de prescripţie a început să curgă, astfel că sunt nefondate susţinerile din recurs privind faptul că instituţia întreruperii prescripţiei nu ar avea aplicabilitate în cazurile instrumentate de Consiliul Concurentei dacă s-ar accepta modalitatea în care instanţa a înţeles să aplice textul de lege, iar o atare interpretare este contrară finalităţii prescripţiei, de sancţionare a pasivităţii Consiliului Concurentei.

90. Recurenta a mai invocat şi faptul că din interpretarea oferită de prima instanţă ar rezulta un dezacord fundamental între interpretarea şi aplicarea normelor privind prescripţia la nivel european şi interpretarea şi aplicarea prevederilor în materie de prescripţie la nivel naţional, precum şi dispoziţiile art. 25 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, faptul că, dacă fapta anticoncurenţială analizată in cauză ar fi fost investigată de Comisia Europeană, termenul de prescripţie ar fi fost întrerupt, ca ultim act, de orice acţiune întreprinsă în scopul investigării, dreptul Comisiei de a aplica o sancţiune nefiind prescris.

91. Prevederile Regulamentului (CE) nr. 1/2003 al Consiliului privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene (în prezent art. 101 şi 102), care, de altfel, se referă la activitatea Comisiei Europene, la situaţiile în care Comisia iniţiază o investigaţie şi adoptă măsuri de sancţionare în conformitate cu competenţele sale stabilite de regulament, acestea fiind cele supuse termenelor de prescripţie pe care le prevede, nu sunt aplicabile în cauză.

92. Instanţa de fond a reţinut în mod corect că dispoziţiile de drept european nu sunt aplicabile în speţă, faptele fiind săvârşite în perioada 2005 - 2006, prin chiar decizia contestată fiind precizat faptul că în cazul reclamantei practicile nu pot fi reţinute ca intrând sub incidenţa art. 101 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, având în vedere că acestea au fost constatate în perioada 2005-2006, anterior datei de 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană. Dispoziţiile tratatelor originare şi actele adoptate înainte de aderare sunt obligatorii pentru noile state membre începând cu data aderării, astfel că nu se impune a se analiza interpretarea dispoziţiilor naţionale în conformitate cu normele dreptului Uniunii Europene

93. În acest sens, în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene s-a reţinut că "dispoziţiile articolului 81 CE şi ale articolului 3 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2003 trebuie interpretate în sensul că, în cadrul unei proceduri iniţiate după 1 mai 2004, acestea nu sunt aplicabile unei înţelegeri care a produs efecte în perioade anterioare acestei date pe teritoriul unui stat membru care a aderat la Uniune la 1 mai 2004" (Hotărârea din 14 februarie 2012, Toshiba Corporation, C-17/10, pct. 67).

94. Recurenta susţine că normele naţionale in materie de prescripţie instituie un regim congruent celor europene (cuprinse in Regulamentul nr. 1/2003), armonizarea acestora având loc prin O.U.G. nr. 121/2003, prin care s-a realizat transpunerea acquis-ului comunitar în domeniul concurenţei, însă dispoziţiile art. 58 şi art. 59 din Lege, aplicabile în cauză, prevăd întreruperea termenului de prescripţie prin orice acţiune întreprinsă în scopul unei examinări preliminare sau în scopul declanşării unei investigaţii, şi nu pot fi interpretate în raport de dispoziţii ale dreptului Uniunii Europene care nu au aplicabilitate în cauză, astfel cum s-a reţinut anterior. De asemenea, modificarea dispoziţiilor art. 58 şi 59 prin O.U.G. nr. 31/2015 nu produce efecte în prezenta cauză, întrucât normele modificate nu retroactivează, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile".

95. Pentru aceste motive, cauzele de întrerupere a prescripţiei extinctive fiind limitative, de strictă interpretare şi aplicare, pentru întreruperea cursului termenului de prescripţie era necesar ca acţiunile întreprinse de către Consiliul Concurenţei să fie realizate în scopul unei examinări preliminare sau în scopul declanşării unei investigaţii. Raportat la dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 21/1996, forma în vigoare aplicabilă în cauză, ultimul act care a întrerupt cursul termenului de prescripţie în cauză, care a început să curgă la data de 31.10.2006, a fost Ordinul nr. 315/07.09.2009 de declanşare a investigaţiei emis de Consiliul Concurenţei, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, acesta producând efecte faţă de toţi agenţii economici care au participat la săvârşirea încălcării legii investigată. Prescripţia scursă înainte de acel moment a fost stinsă şi a început să curgă un nou termen de prescripţie de 5 ani.

96. Pe cale de consecinţă, în mod corect s-a constatat prin sentinţa recurată împlinirea termenului de prescripţie extinctivă a dreptului Consiliului Concurenţei de aplicare a sancţiunii, atât data la care au avut loc deliberările şi s-a încheiat minuta, 9 decembrie 2014, cât şi data emiterii Deciziei de sancţionare nr. 13, la data de 14 aprilie 2015, prin care s-a constatat încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 21/1996 şi s-a aplicat sancţiunea, fiind situate după momentul împlinirii termenului de prescripţie.

97. Pentru aceste motive, nu este incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., în ceea ce priveşte anularea deciziei de sancţionare a reclamantei pentru încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, pentru constatarea prescripţiei dreptului Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiuni pentru fapta săvârşită de reclamantă.

VI Soluţia instanţei de recurs

98. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea formulată de recurentul pârât Consiliul Concurenţei de decădere a intimatei reclamante S.C. A. S.A. din dreptul de a invoca excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii recursului, va respinge excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii recursului invocate de intimata reclamantă S.C. A. S.A. şi, nefiind incidente motivele de casare invocate de recurentul pârât, prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 5), 6) şi 8) din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de recurentul pârât Consiliul Concurenţei de decădere a intimatei reclamante S.C. A. S.A. din dreptul de a invoca excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii recursului.

Respinge excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii recursului invocate de intimata reclamantă S.C. A. S.A..

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei civile nr. 4158 din 20 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 decembrie 2020.