Insurers' Guarantee Fund liability for indirect costs, profit, and VAT in mandatory vehicle insurance compensation after insurer bankruptcy

Şedinţa publică din data de 17 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Cererea de chemare în judecată

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 04.10.2017, sub nr. x/2017, reclamanta Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Sud, prin Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea Deciziei nr. 9001/04.09.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi obligarea pârâtului la efectuarea plăţii de 2901,90 RON.

II Hotărârea instanţei de fond

2. Prin sentinţa nr. 1826/17.04.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Sud, prin Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat Decizia nr. 9001/04.09.2017 şi a obligat pârâtul la efectuarea plăţii sumei de 2901,90 RON, a obligat pârâtul la plata sumei de 340 RON cheltuieli de judecată.

III Recursul formulat de pârât

3. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat casarea şi respingerea acţiunii, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., sentinţa fiind rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii de către instanţa de fond.

4. În motivarea recursului, a arătat că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 213/2015 şi ale Normei ASF nr. 16/2015, Fondul de garantare a asiguraţilor este constituit cu scop şi destinaţie specifice, nu se substituie asigurătorului aflat în insolvenţă, nu este succesorul în drepturi şi obligaţii al vreunui asigurător insolvent, nu preia drepturile, obligaţiile şi nici patrimoniul acestuia. Reclamanta a depus la dosarul de daună copia facturii seria x nr. x/31.10.2016 in cuantum de 8.042,27 RON şi s-a constatat că nu se justifică acordarea sumei in cuantum de 2.901,90 RON, reprezentând l.561.52 RON, suma care excede valoarea despăgubirii efective a avariei stâlpului, şi l.340,38 RON TVA; a analizat devizul de reparaţie ataşat facturii şi a constatat ca acesta are în componenţă cheltuieli care nu sunt justificate şi nu pot fi acceptate: cheltuieli indirecte 742,47 RON; cheltuieli generale 710.70 RON; profit 108,35 RON. Conform dispoziţiilor art. 26 din Norma ASF nr. 23/2014, aceste cheltuieli reprezintă cheltuieli si profit proprii ale petentei şi nu pot fi asimilate despăgubirilor pentru aducerea la starea de dinainte de accident a bunului avariat, respectiv nu pot fi asimilate materialelor şi manoperei necesare înlocuirii stâlpului electric avariat.

5. Despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăşi cuantumul pagubei suferite, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator şi nu este menită a aduce o îmbogăţire fără justă cauză asiguratului. Reclamanta nu a făcut dovada achitării materialelor şi a manoperei rezultate din devizul întocmit de unitatea reparatoare, prejudiciul nefiind real, putându-şi achiziţiona materialele de pe piaţă, şi nici cert, întrucât nu a făcut dovada plăţii efective. În situaţia în care făcea dovada plăţii efective, printr-o factură emisă de unitatea reparatoare şi a chitanţei sau OP-ului care să ateste plata facturii, atunci achita, conform condiţiilor de asigurare suma respectivă, însă doar după verificarea efectuării reparaţiilor.

6. Instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 69 din Secţiunea 3, Condiţii de exercitare a dreptului de deducere, din Normele metodologice de aplicare a Legii 277/2015 privind Codul fiscal, fiind evident că, pentru a obţine despăgubirea de la societatea de asigurare, proprietarul bunului avariat depune originalul facturii de reparaţii la societatea de asigurare şi nu va deduce TVA din factura de reparaţii în propria contabilitate. Acest raţionament se justifică prin faptul că asigurătorul va despăgubi asiguratul profesionist, cu privire la TVA, numai în raport cu actele justificative ale plăţilor, în original, situaţie în care societatea care primeşte despăgubirea, inclusiv contravaloarea TVA, nu mai trebuie să colecteze TVA aferent reparaţiei. În speţă, justificarea efectuării reparaţiei şi a plăţilor efectuate către societatea de service a fost făcută cu o fotocopie a unei facturi fiscale, aspect ce nu poate conduce la schimbarea soluţiei de neacordare a despăgubirii privind TVA, întrucât dispoziţiile legale impun inadmisibilitatea colectării TVA de către asiguratul profesionist. Factura în original nu a fost depusă la dosarul cauzei din culpa actualului contestator, care avea obligaţia de a îndeplini dispoziţiile prevăzute de art. 14 din Legea 213/2015, coroborat cu art. 20 din Norma 16/2015, şi, conform regulilor procedurale.

7. Raportat la documentele existente in dosarul de dauna, acordarea de despăgubiri cu privire la plata TVA către asiguratul profesionist atrage efectuarea unei plăţi nedatorate şi la o îmbogăţire fără justă cauza a reclamantei. Totodată, nu s-ar putea susţine că FGA trebuie să se limiteze la plata sumelor ce reies din documentele depuse de petenţi, fără să aibă posibilitatea de a cenzura şi de a analiza distinct fiecare dosar in parte. FGA analizează cererile de plată şi înscrisurile anexate acestora în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015, art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, nu preia ope legis obligaţiile unui asigurător în faliment, nu este succesor în drepturi şi obligaţii al unui asigurător în faliment. Totodată, trebuie avut în vedere faptul că despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăşi cuantumul pagubei suferite. Totodată, nu preia de la asigurătorul în faliment o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, iar acest aspect coroborat cu faptul că nu este parte în contractul de asigurare încheiat între asigurat şi asigurătorul în faliment şi nu execută acest contract, are drept consecinţă nepreluarea riscului contractual în sarcina Fondului de garantare a asiguraţilor.

IV Apărările formulate de intimata reclamantă

8. Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat

9. A arătat că recurenta nu se poate prevala de prevederile din art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015, coroborat cu art. 19 din Legea 503/2004, întrucât în calitate de Operator de Distribuţie a energiei electrice asigura un serviciu de utilitate publică, iar asiguratul deţinător al unei Poliţe de asigurare valabila, a stabilit un raport contractual cu asigurătorul A.. A prezentat poliţa de asigurare la data evenimentului rutier soldat cu avarierea liniei electrice aeriene, apoi s-a deschis dosarul de dauna, conform legislaţiei in domeniu, in baza documentelor pe care le-a depuse in original, conform adresei nr. x/11.11.2016, pe care asigurătorul nu le-a contestat.

10. Conform Standardului de performanţă pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobat prin Ordinul ANRE publicat în M.O. nr. 291/18.04.2016, se repară instalaţia avariată sub tensiune în termen de 18 ore, în vederea alimentării utilizatorilor cu energie electrica. In acest sens, în baza legislaţiei privind achiziţiile publice, a încheiat un Contract pentru serviciul mentenanţă şi reparaţii accidentate cu SISE Transilvania Sud - AISE Sibiu, societate care a efectuat lucrarea în cauză şi a emis devizul care conţine toate valorile pe care ASF refuză sa le achite, a achitat întreaga suma executantului lucrării de remediere, sumă care a făcut obiectul facturii nr. x/31.10.2016, respectiv 804237 RON.

11. Suma de 2901,90 RON se regăseşte in întocmirea devizului de lucrare şi respecta întru toiul legislaţia in vigoare, achitând întreaga sumă executantului lucrării motiv. Nu există niciun temei sau o dovadă de a refuza această plată, iar TVA poate fi dedus prin depunere la organul fiscal a facturii de către ASF. Diferenţa de plata a sumei de 2901,90 RON, reprezintă în fapt pagube materiale, si sunt menţionate în deviz, apoi incluse în factură, care a fost achitată integral. Această suma face parte din valoarea devizului şi a facturii emise in acest sens şi nu depăşeşte valoarea menţionată în dosarul de daună, iar efectuarea diferenţei de plată nu poate fi considerată o îmbogăţire fără justă cauză şi nici ca sumă necuvenită; nu a inclus plata unor penalităţi de întârziere şi nici actualizarea sumei cu coeficientul de inflaţie.

V Considerentele Înaltei Curţi

12. Examinând recursul formulat prin prisma motivului de casare invocat, prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., prin care se instituie exclusiv un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti recurate, susţinerile care vizează aprecierea necorespunzătoare a probelor administrate în cauză şi situaţia de fapt vizând netemeinicia şi nu nelegalitatea hotărârii recurate, Înalta Curte constată următoarele:

13. Reclamanta Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Sud, prin Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Sibiu, a solicitat anularea Deciziei nr. 9001 din 04.09.2017, prin care Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins în parte cererea nr. x/11.04.2017 de plată a sumei de 8.042,27 RON, valoarea devizului nr. 177310/73902/31.10.2016 şi a facturii x nr. x.2016, reprezentând contravaloarea reparaţiilor unui stâlp de susţinere a reţelei electrice, pentru suma de 2.901,90 RON, reprezentând cheltuieli indirecte în sumă de 742,47 RON, cheltuieli generale în sumă de 710,70 RON, profit în sumă de 108,35 RON şi 1340,38 RON TVA.

14. Reclamanta a solicitat suma de 8042.27 RON ca urmare a producerii unui risc asigurat. La data de 05.10.2016, vehiculul înmatriculat cu nr. x, asigurat cu poliţa RCA nr. x emisă de A. S.A., a avariat un stâlp de susţinere a reţelei electrice proprietatea reclamantei, care a efectuat lucrările necesare repunerii instalaţiei electrice sub tensiune prin B., în baza Contractului nr. C-7751IS/700-26.05.2016 privind asigurarea serviciului de mentenanţă şi lucrări accidentale, adjudecat potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice.

15. Ca urmare a faptului că împotriva A. S.A. s-a dispus deschiderea procedurii falimentului de către Tribunalul Bucureşti, hotărârea fiind definitivă prin Decizia nr. 132/16.02.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta s-a adresat pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care a emis Decizia nr. 9001 din 04.09.2017. În motivarea deciziei, cu privire la suma de plată respinsă, pârâtul a reţinut că suma de 1561,52 RON (compusă din cheltuieli indirecte, cheltuieli generale şi profit) excede valorii despăgubirii efective a avariei stâlpului, iar suma de 1340,38 RON reprezintă TVA.

16. Împotriva Deciziei nr. 9001/04.09.2017, în ceea ce priveşte respingerea cererii de plată pentru suma de 2901,90 RON, reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată admisă prin sentinţa recurată.

17. Susţinerile recurentei privind faptul că sentinţa recurată este rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii de către instanţa de fond în ceea ce priveşte suma de 1561,52 RON (compusă din cheltuieli indirecte, cheltuieli generale şi profit) şi suma de 1340,38 RON TVA, sunt nefondate.

18. Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5 din lege.

19. Potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, "(1) De la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunţată împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispoziţiilor legale. (3) În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă".

20. Raportat la aceste dispoziţii, potrivit cărora Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă, susţinerile recurentei sunt nefondate

21. Conform art. 49 din Legea nr. 136/1995, "Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în conformitate cu: a) legislaţia în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul şi cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislaţia respectivă şi cel prevăzut în contractul de asigurare; b) legislaţia românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, dacă nu există birou naţional pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul".

22. În mod corect a reţinut instanţa de fond că, potrivit art. 26 alin. (1) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, "(1) Asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăşi limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliţei de asigurare RCA, se acordă despăgubiri în formă bănească pentru: a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial; b) pagube materiale; c) pagube reprezentând consecinţa lipsei de folosinţă a vehiculului avariat; d) cheltuieli de judecată efectuate de către persoana păgubită".

23. În mod greşit susţine recurenta că aceste cheltuieli reprezintă cheltuieli şi profit proprii ale petentei şi nu pot fi asimilate despăgubirilor pentru aducerea la starea de dinainte de accident a bunului avariat, că nu pot fi asimilate materialelor şi manoperei necesare înlocuirii stâlpului electric avariat şi că ar constitui o îmbogăţire fără justă cauză a asiguratului.

24. Sumele reprezentând cheltuieli indirecte, cheltuieli generale şi profit, cuprinse în devizul şi factura întocmite la 31.10.2016 de către prestatorul serviciilor, sunt componente ale contravalorii lucrărilor necesare reparaţiei stâlpului de susţinere a reţelei electrice, ale cărui avarii au fost cauzate de accidentul rutier. Aceste lucrări de reparaţie au fost efectuate în baza Contractului nr. C-7751IS/700-26.05.2016 privind asigurarea serviciului de mentenanţă şi lucrări accidentale, pe care reclamanta l-a încheiat cu B., potrivit tarifelor stabilite. Operatorul economic, în cadrul economiei bazate pe liberă iniţiativă şi concurenţă, în lipsa unor dispoziţii legale contrare, are dreptul de a stabili, în vederea derulării contractelor pe care le încheie, atât cheltuieli indirecte, cheltuieli generale, cât şi profitul pe care intenţionează să îl obţină, pe baza propriilor analize, în funcţie de managementul propriu, nefiind instituite obligaţii în sarcina operatorilor economici în acest sens.

25. Aceste cheltuieli nu reprezintă cheltuieli şi profit proprii ale reclamantei, sunt datorate de reclamantă prestatorului de servicii, reparaţia fiind efectuată pentru aducerea la starea de dinainte de accident a stâlpului avariat în urma evenimentului rutier produs din culpa persoanei care conducea autoturismul asigurat şi reprezintă în mod evident "pagube materiale".

26. Aceste sume constituie creanţă de asigurări conform dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora sunt creanţe de asigurări creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare. Referitor la susţinerea recurentului pârât privind lipsa dovezii plăţii efective a acestor cheltuieli, care, de altfel, fac parte din valoarea totală a sumei solicitate, acceptate parţial la plată de către pârât, este de observat că acest fapt nu a fost avut în vedere la emiterea deciziei contestate.

27. În ceea ce priveşte suma de 1340,38 RON TVA, instanţa de fond a avut în vedere că decizia contestată nu cuprinde nicio motivare referitoare la respingerea acesteia, în referatul privind propunerea de respingere a sumei fiind menţionat că factura fiscală a fost depusă în copie, şi, de asemenea, a avut în vedere faptul că nu există vreo dovadă a exercitării dreptului de deducere a TVA şi acordării acestuia.

28. Susţine recurentul pârât faptul că instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 69 din Secţiunea a 3-a din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 277/2015 privind Codul fiscal, justificarea efectuării reparaţiei şi a plăţilor efectuate către societatea de service fiind făcută cu o fotocopie a unei facturi fiscale, iar intimata reclamanta a subliniat că la dosar se află adresa nr. x/11.11.2016, din care rezultă depunerea la pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în vederea deschiderii dosarului de daună, a documentelor în original.

29. Sunt nefondate susţinerile invocate de recurent care se circumscriu motivului de nelegalitate invocat, privind încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor legale, iar în ceea ce priveşte susţinerile referitoare la situaţia de fapt, care vizează schimbarea acesteia şi astfel netemeinicia, şi nu nelegalitatea hotărârii recurate, nu pot fi examinate în recurs.

30. Instanţa de fond a admis în mod corect cererea în ceea ce priveşte TVA, în condiţiile în care decizia contestată nu a indicat motivele respingerii cererii de plată a sumei reprezentând TVA, numai în referatul privind propunerea de respingere a sumei fiind menţionat că factura fiscală a fost depusă în copie, raportat la înscrisurile depuse la dosar, nefiind încălcate dispoziţiile pct. 69 din Secţiunea a 3-a Condiţii de exercitare a dreptului de deducere din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care prevăd că "(1) Persoana impozabilă poate deduce taxa aferentă achiziţiilor dacă sunt îndeplinite condiţiile de fond prevăzute la pct. 67 alin. (1), precum şi formalităţile prevăzute la art. 299 din Codul fiscal", iar "(2) Justificarea deducerii taxei se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 299 alin. (1) din Codul fiscal".

31. Pentru acordarea integrală a despăgubirilor reprezentând cheltuielile efectuate pentru aducerea la starea de dinainte de accident a bunului avariat, se impune ca persoana prejudiciată să nu deducă TVA din factura reprezentând contravaloarea reparaţiilor efectuate, astfel cum a reţinut instanţa de fond, şi să depună, în vederea despăgubirii, originalul facturii, din adresa nr. x/11.11.2016, aflată la dosarul de fond, rezultând depunerea la pârât a documentelor în original; în situaţia în care nu se depune originalul facturii, despăgubirile acordate în baza contractului de asigurare nu includ TVA, iar persoana impozabilă prejudiciată, în baza originalului facturii, deduce TVA conform dispoziţiilor art. 299 Codul fiscal şi pct. 69 din Secţiunea a 3-a Condiţii de exercitare a dreptului de deducere din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

32. În acest sens, este de menţionat că a fost emisă anterior, cu privire la H.G. nr. 44/2004 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, de Ministerul Economiei şi Finanţelor, Circulara nr. 50446/2008 cu privire la tratamentul fiscal din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată al despăgubirilor încasate şi al bunurilor constatate lipsă pe timpul transportului, care prevedea următoarele: "1.2. Dacă reparaţia este efectuată de către o altă unitate decât cea care este proprietara bunului (sau utilizator sau societate de leasing), în funcţie de înţelegerile dintre societăţile de asigurare şi asiguraţi pot apare următoarele situaţii: b) reparaţia poate fi facturată către societatea care deţine bunul de către societatea care realizează reparaţia, situaţie în care pentru a obţine despăgubirea de la societatea de asigurare proprietarul va depune originalul facturii de reparaţii la societatea de asigurare şi nu va deduce TVA din factura de reparaţii, întrucât conform pct. 46 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VI al Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate justifica taxa deductibilă cu originalul facturii. Societatea de asigurare despăgubeşte deţinătorul bunului inclusiv TVA din factura de reparaţii. c) dacă societăţile de asigurare acceptă copii de pe facturi, plătesc despăgubiri fără să acopere şi TVA din facturile de reparaţii în relaţia cu firmele care sunt înregistrate ca plătitori de TVA, deoarece acestea pot deduce taxa din facturile respective, în conformitate cu prevederile art. 145-147 din Codul fiscal. Între societăţile de asigurare şi firmele înregistrate ca plătitori de TVA pot exista înţelegeri potrivit cărora nu este necesară prezentarea facturilor originale".

33. Pentru toate aceste motive, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, prin care a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă, este legală, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, raportat la situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză, fiind nefondate motivele de nelegalitate invocate de recurent, circumscrise art. 488 pct. 8) C. proc. civ.

VI Soluţia instanţei de recurs

34. Pentru toate aceste considerente, nefiind incident motivul de casare invocat de recurentul pârât, prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1826 din 17 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 decembrie 2020.