Eligibility for agricultural subsidies contingent on valid legal title to land use; invalidity of sublease disguised as land exchange

Şedinţa publică din data de 17 decembrie 2020

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Agenţia de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură - Direcţia Antifraudă, Control Intern şi Supracontrol, solicitând ca prin sentinţa ce o va pronunţa să se dispună anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 26.02.2016 de Direcţia Antifraudă, Control Intern şi Supracontrol din cadrul A.P.I.A, înregistrat sub nr. x din 29.02.2016 (şi sub nr. x din 26.02.2016 la Registratura DACIS) şi a Deciziei nr. 417 emisă la data de 31.05.2016 de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul A.P.I.A.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 138 din 28 februarie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Direcţia Antifraudă, Control Intern şi Supracontrol.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 138 din 28 februarie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin care a solicitat admiterea recursului în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea cererii de recurs, aceasta a dezvoltat următoarele critici:

Prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţine că statutul său de persoană ce avea în mod legal calitatea de beneficiar al plăţilor de subvenţii, este justificat prin prisma prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 coroborat cu ale art. 2 şi 3 din Ordinul 246/2008.

Astfel, legat de suprafeţele de teren situate pe raza comunei Dobrosloveni, arată că a dovedit cu înscrisuri situaţia reală a acestora. În acest sens arată că a devenit prin cumpărare proprietara unei ferme pomicole, compusă din clădiri şi plantaţii de pomi fructiferi. Ca urmare a acestei convenţii de vânzare cumpărare, a dobândit şi posesia pentru suprafeţele de teren aferente, motiv pentru care a solicitat în mod repetat către ADS (proprietarul terenului) să încheie contracte de concesiune/arendă pentru acestea. A dovedit că a adus la cunoştinţa ADS faptul că deţine terenul şi-l exploatează încă din 2011, iar în intervalul relevant, proprietarul suprafeţelor respective a încasat în continuare de la societatea ce i-a vândut ferma contravaloarea redevenţei pentru acele suprafeţe. Între recurenta reclamantă şi această societate a existat o convenţie legată de predarea posesiei pentru întreaga suprafaţă de 124 ha. Aceasta o atestă şi corespondenţa depusă la dosar, important fiind că prin cumpărarea clădirilor recurenta reclamantă s-a subrogat în drepturile acestei persoane juridice în ceea ce priveşte dreptul de folosinţă asupra terenului aferent fermei. Existenţa acestei convenţii se coroborează cu atitudinea proprietarului terenului, ce a facturat în continuare contravaloarea redevenţei pentru terenurile respective către societatea de care avea cunoştinţă că i-a vândut ferma situată pe acele suprafeţe. Raportat la situaţia juridică a acestor suprafeţe de teren, consideră că o aplicare corectă a legislaţiei speciale presupune să se reţină că plăţile realizate de stat prin intermediul pârâtei au ca scop ajutorarea persoanelor ce exploatează efectiv suprafeţe de teren. Prin prisma a ceea ce atestă actele depuse la dosar (incluzând şi poliţele de asigurare), apreciază că aplicarea corectă a legii presupunea să se constate că a folosit terenul legitim (chiar ADS menţionează în facturile emise, formula "fără titlu") cu ştiinţa proprietarului. Nu susţine că s-ar afla în prezenţa unei convenţii de locaţiune acceptată în mod tacit de proprietar, dar afirmă că a justificat condiţiile în care a exploatat terenul respectiv.

Cât priveşte suprafeţele folosite de către recurenta reclamantă, situate pe raza comunei Redea, susţine că s-a făcut o aplicare greşită a prevederilor ce vizează interdicţia de a subarenda terenuri şi a dispoziţiilor art. 1763 C. civ. în materia contractului de schimb.

Astfel, prin procesele-verbale depuse la dosar nu s-a realizat un schimb de terenuri, în sensul stabilit de dispoziţiile legale mai sus amintite, respectiv nu a avut loc nici un transfer de proprietate legat de un imobil - teren. După cum este de notorietate, în perioada ultimilor 10-15 ani, marii arendaşi au apelat la o metodă de comasare a suprafeţelor exploatate prin schimb de posesie. Astfel, fără a modifica în nici un fel proprietarul fondului respectiv, arendaşii au procedat la schimburi ale posesiei exercitate în temeiul a diferite titluri pentru diverse suprafeţe, amplasate în locaţii distincte. Pentru a exploata facil terenul, s-a procedat la formarea unor loturi mari, compacte, deţinute în exploatare efectivă de câte un arendaş prin operaţiuni de cedare a posesiei în alte locaţii.

O asemenea metodă a presupus că terenurile nu s-au mai folosit conform amplasamentului de pe titluri, esenţialul fiind însă că arendaşul a deţinut în temeiul unor convenţii legal încheiate anumite suprafeţe de teren.

În consecinţă, în cauză s-a realizat o incorectă aplicare a prevederilor ce reglementează schimbul de proprietate, în condiţiile în care în realitate nu au avut loc asemenea operaţiuni. În condiţiile în care nu a intervenit un schimb de proprietate, convenţia respectivă putea fi inclusiv ignorată, reţinându-se ca relevante pentru stabilirea suprafeţei deţinută legal în posesie, actele ce atestau dreptul său de proprietate/folosire pentru cei 17,38 ha despre care se susţine că i-ar fi "dat la schimb".

Cât priveşte pretinsa subarendare, arată că în situaţia de faţă aceste prevederi legale nu au incidenţă, în condiţiile în care nu a încheiat un contract de arendare cu o persoană ce deţinea o suprafaţă de teren în temeiul unei alte convenţii de acelaşi gen. Procesul-verbal "de schimb" a avut ca unic scop justificarea raţiunilor pentru care fiecare dintre semnatari a exploatat terenuri ce le deţineau legal, într-o altă locaţie (amplasament fizic) decât cel ce rezulta din actul de proprietate/arendă. Şi dacă s-ar aprecia că procesul-verbal este actul ce reprezenta titlul în temeiul căruia a folosit suprafaţa de 17,38 ha, trebuie observat că în realitate nu a avut loc un schimb de proprietate şi nici o subarendare/cesiune de arendă.

O aplicare corectă a prevederilor literei f a art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006 presupunea să se verifice dacă a dovedit că am folosit/exploatat efectiv în perioada relevantă suprafeţele de teren declarate la APIA. Este greşită aplicare a acestei prevederi legale, raportat la situaţia de fapt reală, astfel cum este atestată de actele cauzei, întrucât nu s-a avut în vedere că a dovedit utilizarea terenului.

În subsidiar solicită să se constate incidenţa în cauză şi a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că sentinţa recurată nu conţine decât o motivare superficială cu privire la criticile concrete aduse de reclamantă actelor contestate. Astfel referitor la criticile sale cu privire la faptul că i s-a ignorat dreptul la apărare la momentul efectuării controlului precum şi la faptul că prin decizia atacată nu s-a analizat contestaţia sa, există o motivare lapidară şi pur formală a sentinţei recurate. O asemenea motivare echivalează în opinia sa cu o absenţă a acesteia, situaţie sancţionată de legiuitor prin prevederile dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 12 iulie 2017, intimata-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a solicitat în principal admiterea excepţiei nulităţii recursului, pentru neîncadrarea motivelor indicate în motivele de casare prevăzute de C. proc. civ. şi nedezvoltarea acestora şi, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat pentru următoarele considerente:

În campania 2012, S.C. A. S.R.L. a depus cererea de plată pentru 559,63 ha SAPS şi 484,58 ha PNDC situate astfel: pe raza UAT Fălcoiu - 40,00 ha, pe raza UAT Deveselu - 64,35 ha, pe raza UAT Grădinile - 165,73 ha, pe raza UAT Redea - 165,05 ha pe raza UAT Dobrosloveni - 124,50 ha.

Primăria comunei Redea, jud. Olt, la solicitarea echipei de verificare, a comunicat cu adresa nr. x/05.10.2015 faptul că S.C. A. S.R.L. figurează înscrisă în evidenţele agricole ale comunei cu contracte de arendă conform centralizatorului anexat adresei astfel: pentru campania 2012 - 155,91 ha teren agricol şi cu suprafaţa de 41,66 ha în proprietate.

Din tabelul centralizator înaintat de Primărie reiese faptul că în data de 23.03.2012, s-a încheiat un "Proces-verbal schimb teren" între S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.A., având ca obiect suprafaţa de 17,38 ha.

Se menţionează în procesul-verbal de schimb teren faptul că S.C. A. S.R.L. deţine în proprietate suprafaţa de 17,38 ha situată în BF 334 şi 828, însă din tabelul centralizator, reiese că aceste blocuri fizice sunt deţinute de către fermier în baza contractului de arendă nr. x/09.05.2012 încheiat cu C..

Mai mult, în adresa primăriei invocată mai sus, aceste blocuri fizice nu se regăsesc printre cele aflate în proprietatea societăţii (BF 41, BF 172, 2031, 1726, 397, 426, 399 şi 547).

B. S.A. oferă la schimb aceeaşi suprafaţă de 17,38 ha situate în BF 764, suprafaţă regăsită atât în cererea de plată cât şi în formularul D1 - proces-verbal pentru cel de-al doilea control al solicitării 2012.

Întrucât în adresa primăriei Redea nu a fost specificat cu ce titlu deţine S.C. B. S.A. suprafaţa de teren care face obiectul procesului-verbal de schimb teren, APIA a solicitat să se precizeze acest aspect.

Cu adresa nr. x/18.12.2015, primăria comunei Redea a comunicat faptul că S.C. B. S.A. deţine teren în BF 764 aferent T 162 ce face obiectul procesului-verbal de schimb teren cu S.C. A. S.R.L. după cum urmează: 9,75 ha în proprietate (conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/20.02.2008, y/19.03.2012 şi 2461/28.09.2012) şi 31,11 ha în arendă (conform contractelor de arendă nr. 19/12.102004, 22/20.02.2010, 153/30.04.2009, 180/30.04.2009, 117/30.04.2009 şi 267/16.09.2009).

Schimbul de terenuri se poate efectua valabil în conformitate cu dispoziţiile art. 1763-1765 C. civ. cu privire la contractul de schimb.

Una dintre caracteristicile contractului de schimb este aceea că, de regulă, schimbul este un contract dublu translativ de proprietate, or, în cazul de faţă, deşi S.C. A. S.R.L. figurează înscrisă în registrul agricol al comunei cu suprafeţe aflate în proprietate, prin Procesul-verbal schimb teren a predat către S.C. B. S.A., suprafeţe de teren deţinute în arendă conform contractului nr. x/09.05.2012 iar S.C. B. S.A. figurează înscrisă cu teren în proprietate în BF 764 în suprafaţa de 9,75.

În raport de această stare de fapt apreciază că sunt aplicabile prevederile art. 1846 din Noul C. civ. care reglementează cesiunea arendării, respectiv art. 1847 care prevede interzicerea subarendării:

În consecinţă, în campania 2012, reclamanta a primit sprijin financiar necuvenit pentru suprafaţa de 17,38 ha situată pe raza UAT Redea.

Pe de altă parte Primăria comunei Dobrosloveni jud. Olt, la solicitarea echipei de verificare, a comunicat următoarele: în anul 2012 fermierul S.C. A. S.R.L. figurează înregistrat în registrul agricol al comunei cu suprafaţa de 124,50 ha din care 35,18 ha în baza contractului de concesiune cu ADS Bucureşti şi 89,32 ha sub alte forme, fără a menţiona documentele în baza cărora deţine suprafaţa de 89,32 ha.

A fost transmis totodată şi contractul de concesiune invocat, nr. 14/19.09.2008, din cuprinsul căruia reiese faptul că a fost încheiat între ADS în calitate de concedent şi S.C. A. S.R.L. în calitate de concesionar iar nu S.C. A. S.R.L..

Urmare convorbirii telefonice purtată între un reprezentant la primăriei Dobrosloveni şi un membru al echipei de verificare din cadrul Serviciului Antifraudă, în vederea clarificării situaţiei juridice a terenului în suprafaţa de 89,32 ha deţinut sub alte forme, reprezentantul primăriei a comunicat faptul că înscrierea în Registrul agricol al comunei s-a efectuat conform declaraţiei pe proprie răspundere a reprezentantului societăţii, neexistând documente în baza cărora S.C. A. S.R.L. utilizează terenul.

Totodată, reprezentantul primăriei comunei Dobrosloveni a făcut precizarea că suprafaţa de 89,32 ha a aparţinut Staţiunii de Dezvoltare Pomicolă care a falimentat, iar în anul 2006, a fost încheiat un contract de vânzare-cumpărare între aceasta şi S.C. A. S.R.L. având ca obiect plantaţie de prun - 19 ha, plantaţie cais - 3 ha, plantaţie căpşun - 5 ha şi sediul administrativ (construcţii, magazie, adăpost animale).

Având în vedere faptul că S.C. A. S.R.L. nu este titulara contractului nr. x/19.09.2008 de concesiune cu ADS şi nici nu are înregistrat în evidentele primăriei alt document doveditor al dreptului de folosinţă pentru campania 2012, apreciază că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă, solicitanţii trebuie să fie înscrişi în Registrul fermierilor, administrat de APIA, să depună o cerere de solicitare a plăţilor la termen şi să îndeplinească o serie de condiţii generale, printre care şi cea menţionată la lit. f) din acest act normativ, respectiv să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea.

Pentru aceste motive, consideră că recurenta reclamantă în campania 2012 a primit sprijin financiar necuvenit pentru suprafaţa de 124,50 ha situată pe raza UAT Dobrosloveni, întrucât nu a prezentat documente valabile conform art. 4 din OMADR nr. 246/2008, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data depunerii cererii de sprijin de către reclamantă, şi nu a îndeplinit condiţiile cumulative prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 cu modificările şi completările ulterioare.

Pe de altă parte precizează că potrivit art. 21 alin. (14), (15) şi (151) din O.U.G. nr. 66/2011, obligativitatea transmiterii proiectului de proces-verbal de constatare de către autoritatea cu competente în gestionarea fondurilor comunitare este prevăzută în situaţia în care beneficiarul fondurilor europene depune în prealabil un proiect de finanţare şi, prin urmare, se află într-o relaţie contractuală cu autoritatea publică.

Ca urmare este eronată susţinerea recurentei reclamante potrivit căreia activitatea de control s-a realizat cu ignorarea dreptului său de a-şi exprima punctul de vedere, de a formula obiecţii şi de a depune acte în dovedirea susţinerilor sale, deoarece dispoziţiile art. 21 alin. (14) şi (15) din O.U.G. nr. 66/2011 nu sunt aplicabile speţei deduse judecăţii.

APIA nu a încălcat vreun drept recurentei reclamante, deoarece aşa cum a stabilit legiuitorul naţional, titlul de creanţă nr. x/29.02.2016 face parte din cele prevăzute în art. 21, alin. (151) din O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce priveşte afirmaţia potrivit căreia toată suprafaţa indicată în cererea de plată depusă la APIA Olt a fost exploatată de către recurenta reclamantă în anul agricol respectiv, arată că potrivit art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 aceasta trebuia să facă dovada cu înscrisuri valabile atât a dreptului de folosinţă cât şi a utilizării efective a terenului.

La art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 legiuitorul stabileşte faptul că un fermier care exploatează o suprafaţă de teren trebuie să deţină acea suprafaţă de teren în baza unui înscris prevăzut expres de lege.

Pentru accesarea fondurilor comunitare, legislaţia aplicabilă face o distincţie între: deţinerea unei suprafeţe de teren sub o anumită formă, cu un titlu valabil: proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea şi exploatarea unei suprafeţe de teren (însămânţare, recoltare, întreţinere, etc)

Astfel, legiuitorul prin dispoziţiile art. 7 alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 stabileşte faptul că beneficiarii plăţilor directe au obligaţia de a prezenta, cumulativ, atât documente care dovedesc dreptul de folosinţă cât şi documente care dovedesc utilizarea terenului.

Prin urmare, pentru a obţine sprijin financiar, este irelevant faptul că reclamanta a înfiinţat culturi agricole pe suprafeţele de teren declarate la APIA, deoarece înfiinţarea unei culturi agricole nu dă dreptul unui fermier să primească sprijin financiar, fără ca respectivul fermier să îndeplinească toate condiţiile de eligibilitate, iar în speţa dedusă judecăţii, reclamanta nu a prezentat documente justificative ale dreptului de folosinţă şi nu a făcut dovada deţinerii terenurilor, cu titlu valabil.

Cu titlu de practică judiciară invocă Decizia nr. 4776/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

De altfel, recurenta reclamantă recunoaşte faptul că a exploatat o suprafaţă de teren fără titlu, afirmând că nu s-a aflat în prezenta unei convenţii de locaţiune.

Referitor la afirmaţia recurentei reclamante potrivit căreia ar fi exploatat terenul în baza unei convenţii legale de predare a posesiei arată că, pe de o parte, acea convenţie nu menţionează temeiul legal în baza căruia s-a încheiat, iar pe de altă parte, recurenta reclamantă nu avea calitatea de proprietar, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond în sentinţa atacată.

În drept, a invocat prevederile art. 205-208, art. 490 din C. proc. civ., O.U.G. nr. 66/2011, O.G. nr. 92/2003, Legii nr. 554/2004, O.U.G. nr. 125/2006, OMADR nr. 246/2008, C. civ., precum şi dispoziţiile actelor normative naţionale şi comunitare invocate în prezenta întâmpinare.

În conformitate cu art. 223 coroborat cu art. 411 alin. (1) pct. 2, C. proc. civ. a solicitat judecarea şi în lipsă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 22 noiembrie 2018, instanţa constatând că nu mai subzistă motivele care să determine fixarea termenului de judecată pentru examinarea în camera de consiliu a raportului privind admisibilitatea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal a stabilit termen de judecată pe fond a recursului la data de 05 mai 2020.

Prin încheierea din 17 aprilie 2019, instanţa, din oficiu a preschimbat termenul de judecată stabilit iniţial prin rezoluţia din 22 noiembrie 2018 şi a stabilit un nou termen de judecată la data de 24 martie 2020.

II. Soluţia instanţei de recurs

Asupra excepţiei nulităţii recursului instanţa de recurs s-a pronunţat la termenul din 30 iunie 2020, respingând-o ca neîntemeiată potrivit considerentelor din încheierea pronunţată la acest termen.

Analizând recursul formulat în cauză de reclamantă prin prisma motivelor de recurs invocate şi apărărilor formulate de intimata pârâtă faţă de acestea, raportat la actele şi lucrările dosarului se reţin următoarele:

Relativ la motivul de recurs reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. s-a invocat de către recurenta reclamantă că prin sentinţa supusă controlului judiciar instanţa de fond nu a analizat decât lapidar argumentele referitoare la încălcarea dreptului său la apărare şi cele privind faptul că prin decizia dată în soluţionarea contestaţiei sale administrative nu au fost avute în vedere argumentele invocate prin contestaţie.

Instanţa de recurs reţine însă că aceste susţineri au fost analizate de instanţa de fond, aşa cum rezultă din pag. 6 a sentinţei recurate, unde se arată în mod neechivoc considerentele pentru care aceste argumente au fost reţinute ca nefondate.

Înalta Curte subliniază în acest context şi faptul că motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu este în principal o problemă cantitativă, ci una calitativă, motivul de casare, invocat de altfel în subsidiar de recurenta reclamantă, nefiind incident decât în situaţia nemotivării hotărârii judecătoreşti iar nu şi în situaţia în care argumentele aduse de parte au fost analizate însă au fost găsite ca neîntemeiate.

Relativ la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se reţine că prin intermediul acestuia reclamanta supune, în principal, controlului judiciar modul de interpretare şi aplicare în speţa dedusă judecăţii a dispoziţiilor O.U.G. nr. 125/2006, pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură şi ale Ordinului MADR 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi ajutoare naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate.

Potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006:

"(1) Beneficiarii plăţilor directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă pot fi persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea.

(2) Arendatorul, concedentul şi/sau locatorul nu beneficiază de plăţi directe pentru terenul arendat, concesionat şi/sau închiriat."

De asemenea art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 în forma în vigoare la momentul acordării sprijinului analizat în speţă, anul 2012, prevede expres că, pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, solicitanţii trebuie să fie înscrişi în Registrul fermierilor, administrat de Agenţia de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăţilor la termen şi să îndeplinească mai multe condiţii generale printre care şi aceea ca să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea.

În aplicarea acestor dispoziţii legale art. 4 din Ordinului MADR 246/2008 arată că Documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările ulterioare, privind dreptul de folosinţă a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participaţiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, înscrisuri sub semnătură privată şi alte acte care fac dovada utilizării terenului, cum ar fi adeverinţa eliberată de primărie conform înscrierilor din registrul agricol, sau alte acte doveditoare.

Raportat la dispoziţiile legale mai sus prezentate şi instanţa de recurs, similar instanţei de fond, reţine că pentru a beneficia de schemele de plăţi reglementate de O.U.G. nr. 125/2006, nu este suficient ca beneficiarul plăţilor directe să exploateze un teren ci trebuie să probeze existenţa unui raport juridic de natură a justifica dreptul lor de folosinţă asupra terenului ce formează obiectul unei cereri de ajutor financiar. Acest drept de folosinţă trebuie să fie dobândit de persoana care solicită sprijinul în formele prevăzute şi recunoscute de lege.

Din acest punct de vedere sunt lipsite de relevanţă poliţele de asigurare invocate de recurenta reclamantă, deoarece acestea sunt apte să dovedească doar exploatarea unei anumite suprafeţe de teren iar nu şi dreptul de folosinţă asupra terenului exploatat.

În speţă, prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare contestat s-a reţinut că recurenta reclamantă a primit sprijin financiar necuvenit în ceea ce priveşte suprafaţa de 124,50 ha teren situată pe raza com. Dobrosloveni şi suprafaţa de 17,38 ha teren situată pe raza com. Redea.

Relativ la dreptul de folosinţă al recurentei reclamante asupra suprafeţei de 124,50 ha teren situată pe raza com. Dobrosloveni se reţine că potrivit contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/28 iulie 2011 recurenta a dobândit de la S.C. A. S.R.L. un imobil denumit D. compus din mai multe imobile construcţii şi plantaţie livadă situată pe o suprafaţă de 32,14 ha teren despre care s-a făcut menţiunea în actul de vânzare - cumpărare că este proprietatea Statului Român prin Agenţia Domeniilor Statului. În acest contract nu se face vorbire despre un eventual drept de folosinţă asupra terenului care ar fi fost cedat cumpărătoarei.

De asemenea din contractul de concesiune nr. x/19.09.2008 rezultă că la S.C. A. S.R.L. este titulara dreptului de exploatare a terenului agricol în suprafaţă totală de 35,18 ha, din care teren arabil - 11,44 ha şi teren de sub livadă - 23,74 ha aflat în perimetrul com. Dobrosloveni, judeţul Olt, pe perioada existenţei activului (D.) dar nu mai mult de 20 de ani.

Deşi în cauză s-a făcut dovada că recurenta reclamantă a făcut demersuri în vederea concesionării terenului de: 32,14 ha livadă, 3,04 ha arabil şi 0,8990 ha existent sub clădiri, aferent bunurilor dobândite prin contractul de vânzare - cumpărare mai sus menţionat nu s-a dovedit că aceste demersuri au fost finalizate nici în prezent prin încheierea unui contract de concesiune al cărui titular să fie recurenta reclamantă.

Din aceeaşi adresă a recurentei reclamante către Agenţia Domeniilor Statului rezultă că alăturat suprafeţei de teren ce face obiectul contractului de concesiune intervenit între Agenţia Domeniilor Statului şi S.C. A. S.R.L., recurenta reclamantă mai exploatează pe raza com. Dobrosloveni şi suprafaţa de 83,84 ha teren, fără titlu.

În aceste condiţii în mod temeinic instanţa de fond a reţinut că recurenta reclamantă nu a făcut dovada dobândirii în formele prevăzute de legea civilă a dreptului de folosinţă asupra suprafeţei de 124,50 ha teren situată pe raza com. Dobrosloveni.

Instanţa de recurs are în vedere şi că art. 6 şi 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 includ în categoria beneficiarilor schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură persoanele care au dobândit dreptul de folosinţă asupra terenului pe care îl exploatează, cu titlu, "în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea", însă nu şi pe detentorii precari, care stăpânesc bunul imobil prin simpla îngăduinţă a proprietarului în sensul art. 918 alin. (1) lit. d) C. civ., aşa cum este situaţia în speţa dedusă judecăţii.

Relativ la suprafaţa de 17,38 ha situată pe raza comunei Redea, jud. Olt, şi exploatată de recurenta reclamantă în anul 2012, instanţa de recurs are în vedere că se invocă în susţinerea dreptului de folosinţă al recurentei reclamante înscrisul intitulat "Proces-verbal schimb teren" încheiat cu S.C. B. S.A., având ca obiect această suprafaţă de teren.

În acest proces-verbal se menţionează că recurenta reclamantă deţine în proprietate pe raza comunei Redea, jud. Olt suprafaţa de 17,38 ha situată în BF 334 şi 828 pentru care S.C. B. S.A. oferă la schimb aceeaşi suprafaţă de 17,38 ha situată în BF 764.

Cu toate acestea în speţă s-a dovedit că terenul de 17,38 ha situată în BF 334 şi 828 oferit la "schimb" de recurenta reclamantă nu este proprietatea sa, ci este doar în folosinţa acesteia, în baza contractului de arendă nr. x/09.05.2012 încheiat cu numitul C..

Pe de altă parte din adresa nr. x/18.12.2015 a Primăriei comunei Redea rezultă că S.C. B. S.A. deţine teren în BF 764, ce face obiectul procesului-verbal de schimb, doar 9,75 ha teren în proprietate, restul suprafeţei de teren din acest bloc fizic fiind deţinută şi de această societate în calitate de arendaş.

În aceste condiţii atât instanţa de fond cât şi intimata pârâtă în mod legal au concluzionat despre convenţia intervenită între recurenta reclamantă şi S.C. B. S.A. că aceasta nu poate fi calificată ca fiind una de schimb în sensul dispoziţiilor art. 1763-1765 C. civ., deoarece contractul de schimb este, ca regulă, un contract dublu translativ de proprietate, ceea ce nu se poate reţine în situaţia existentă în speţă în care ambele societăţi, părţi în procesul-verbal, aveau în folosinţă suprafeţele de teren "schimbate" în tot sau în parte, ca urmare a unor contracte de arendă.

Pe de altă parte, convenţia intervenită între recurenta reclamantă cu S.C. B. S.A. intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 1847 C. civ. care sancţionează cu nulitatea absolută subarendarea totală sau parţială, în condiţiile în care art. 1846 C. civ. reglementează în mod expres condiţiile în care poate interveni cesiunea arendării respectiv, cu acordul scris al arendatorului şi către anumite persoane expres precizate de lege.

În aceste condiţii, atât intimata pârâtă prin actele administrative supuse controlului judecătoresc în cauză, cât şi instanţa de fond, au concluzionat temeinic că procesul-verbal de schimb teren încheiat de recurenta reclamantă cu S.C. B. S.A. nu poate justifica într-un mod care să îi confere recurentei accesul la schemele de plăţi reglementate de O.U.G. nr. 125/2006 în condiţiile în care aceasta nu a dovedit că deţine dreptul de folosinţă pentru suprafaţa de 17,38 ha teren din în BF 764 situat pe raza com. Redea, jud. Olt, în condiţiile prevăzute de lege, cu referire la legea civilă care reglementează contractul de arendă.

Susţinerea recurentei reclamante în sensul în care, chiar dacă nu s-ar ţine seama de convenţia de schimb, ar fi îndreptăţită a beneficia de sprijinul acordat prin intermediul schemelor de plăţi în agricultură este nefondată, deoarece în această situaţie nu s-ar mai putea reţine îndeplinirea condiţiei privind exploatarea efectivă terenului pe care îl deţinea în folosinţă în condiţiile prevăzute de lege, exploatare ce fusese cedată S.C. B. S.A., dar şi faptul că pentru această suprafaţă de teren recurenta reclamantă nu a formulat cerere de acordare a sprijinului.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 138/2017 din data de 28 februarie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 decembrie 2020.