Judicial Inspection's closure of complaint: scope of administrative verification and applicability of appeal vs. first-instance communication rules in criminal proceedings

Şedinţa publică din data de 17 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a solicitat desfiinţarea Rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C19-436 din 22 februarie 2019 şi a Rezoluţiei de clasare nr. x/2018 şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 654 din 25 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 654 din 25 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Printr-un prim set de critici, recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea instanţei de fond a a fost pronunţată fără a se judeca fondul, ceea ce atrage casarea cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe. A învederat că în lunile august şi septembrie 2018 a formulat completări la sesizarea anterioară, prin care a relevat aspecte noi, şi care ar fi trebuit tratate ca o nouă sesizare, or, prin sentinţa recurată se răspunde că acestea au fost avute în vedere prin rezoluţia din 26 iulie 2018, deşi aceeaşi instanţă de fond reţine că verificările prealabile efectuate de către un inspector judiciar au fost finalizate la 7 noiembrie 2018 .

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat că prin respingerea de către instanţa de fond a cererii de emitere a unor adrese către Tribunalul Bacău şi Curtea de Apel Târgu Mureş i-a fost încălcat dreptul la apărare, iar dacă prima instanţă încuviinţa adresele, s-ar fi observat lacunele verificărilor Inspecţiei Judiciare, iar contestaţia sa ar fi fost admisă.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că sentinţa recurată doar a inventariat lacunele verificărilor Inspecţiei Judiciare fără să le analizeze şi fără să motiveze asupra fiecăreia şi, de asemenea, mai cuprinde şi motive străine de natura concretă a cauzei, precum şi motive contradictorii, în sensul că desi îmbrăţişează motivarea rezoluţiilor contestate, ignoră faptul că verificările Inspecţiei Judiciare nu au fost complete şi au condus, prin aceasta, la emiterea unor rezoluţii nefondate, în sensul art. 451 alin. (4) lit. b) din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Nu în ultimul rând, cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 407 alin. (1) Cod procedură penale şi ale art. 420 alin. (11) din C. proc. pen.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 26 februarie 2020, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate la fondul cauzei.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile recurentului-reclamant potrivit cărora hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată fără a se judeca fondul sunt neîntemeiate. Înalta Curte reţine că instanţa de fond, învestită în condiţiile prevăzute de art. 45 indice 1 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, cu o contestaţie împotriva rezoluţiei inspectorului-şef prin care au fost respinse plângerea şi rezoluţia de clasare, a procedat la o cercetare a fondului cauzei, în limitele învestirii sale, şi a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute de dispoziţiile art. 45 indice 1 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii etc.

Deşi formularea textului de lege este mai cuprinzătoare decât cea din vechiul C. proc. civ., instanţa apreciază că nu orice pretinsă încălcare a unei norme de procedură atrage casarea hotărârii.

Recurentul - reclamant critică prin motivele de recurs împrejurarea că prima instanţă i-a încălcat dreptul la apărare prin faptul că nu i-a admis cererea de emitere a unor adrese către Tribunalul Bacău şi Curtea de Apel Târgu Mureş, în vederea comunicării unor informaţii şi înscrisuri, însă Înalta Curte constată că nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de art. 13 din C. proc. civ., cu privire la dreptul la apărare.

Astfel, instanţa de fond a admis pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi, în raport de obiectul cauzei şi de soluţiile pe care le putea pronunţa într-o astfel de speţă, instanţa de judecată, în mod corect, a apreciat că nu este utilă emiterea celor două adrese solicitate de reclamant.

Recurentul-reclamant şi-a susţinut apărările cu privire la aspectele ce s-ar fi putut releva, în opinia sa, în urma emiterii celor două adrese, iar instanţa de fond le-a avut în vedere la soluţionarea cauzei, reţinând în mod corect că privesc aspecte care exced controlului pe care îl poate face instanţa de judecată asupra rezoluţiei de clasare, acestea nefăcând obiectul verificării prealabile de către Inspecţia Judiciară.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat, în mod expres, motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată, Înalta Curte apreciind că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţa de fond.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant potrivit cărora instanţa de fond doar a enumerat criticile pe care le-a invocat, fără să le analizeze, se reţine că judecătorul fondului a avut în vedere la soluţionarea cauzei toate criticile formulate de reclamant, o parte dintre acestea fiind înlăturate deoarece priveau aspecte care exced controlului pe care îl poate face instanţa de judecată asupra rezoluţiei de clasare, acestea nefăcând obiectul verificării prealabile de către Inspecţia Judiciară, iar celelalte deoarece erau critici neîntemeiate care nu puteau conduce la invalidarea soluţiei administrative de clasare a sesizării.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar lipsa motivării sau motivarea contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

De asemenea, Înalta Curte nu a identificat, în sentinţa recurată, motive străine de natura cauzei şi reţine că, în orice caz, pentru a putea fi incidentă această ipoteză prevăzută în motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se impunea ca hotărârea recurată să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, ceea ce în mod evident, nu este cazul în speţă.

Prin urmare, aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin sesizarea înregistrată la data de 10 august 2018 la Inspecţia Judiciară, sub nr. x/2018, reclamantul a formulat completare la sesizarea depusă în data de 25 aprilie 2018 privind declanşarea verificărilor prealabile pentru stabilirea indiciilor săvârşirii unor abateri disciplinare de către domnul judecător B. din cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze de minori şi de familie.

Reclamantul a indicat faptul că această completare are ca obiect elucidarea condiţiilor legale sau nelegale în care s-a semnat minuta nr. 495/A/03.11.2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş, pronunţată în dosarul penal nr. x/2015, de către ambii judecători ai completului care a judecat apelul şi s-a comunicat de la Curtea de Apel Târgu Mureş la Tribunalul Bacău extrasul din hotărâre necesar punerii în executare a pedepsei închisorii nr. 380/D/2016 din 03.11.2017, respectiv în baza căror documente provenite de la Curtea de Apel Târgu Mureş, Tribunalul Bacău a emis acest mandat.

Reclamantul a arătat, în esenţă, că nu i s-a comunicat minuta conform art. 407 C. proc. pen., fiind total îndoielnic extrasul din hotărâre, iar acesta a fost încarcerat în ziua de 03 noiembrie 2017, în baza mandatului de executare, care avea anexat un extras pur anacronic din prezumtiva hotărâre, în sensul că se efectuează punerea în executare pentru o faptă preluată din rechizitoriul din 2014, care nu concordă în nicio măsură cu vreo faptă din decizia pronunţată, ci, dimpotrivă se referă la fapte achitate din decizie. De asemenea, extrasul de pe hotărâre are caracteristici îndoielnice cu privire la identitatea sa cu prezumtivul extras din hotărâre aflat la dosarul cauzei nr. x/2015 şi cu minuta, respectiv numerotare diferită, tehnoredactare diferită, conţinut diferit şi inexistenţa dovezii de comunicare a extrasului de la Curtea de Apel Târgu Mureş către Tribunalul Bacău, neputându-se stabili ce anume s-a primit de către Tribunalul Bacău, respectiv ce anume a stat la baza întocmirii mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 380/D/2016.

Verificările prealabile, reglementate la art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, au fost efectuate de către un inspector judiciar şi au fost finalizate la 07 noiembrie 2018.

Prin rezoluţia din data 29 noiembrie 2018, în baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, s-a dispus clasarea sesizării, constatându-se că nu au fost identificate indicii de săvârşire a vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004.

În argumentarea acestei soluţii, la pct. 5 din rezoluţie s-a reţinut că aspectele ce se solicită a fi lămurite, au făcut obiectul verificărilor anterioare în lucrarea înregistrată la Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători, sub nr. x/2018, finalizată prin rezoluţia de clasare din 26 iulie 2018, iar având în vedere dispoziţiile art. 17 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară, acestea nu mai pot fi supuse, din nou, unor verificări de natură administrativă.

S-a reţinut că au fost verificate toate aspectele ce ţin de pronunţarea deciziei din apel, întocmirea şi semnarea minutei şi a hotărârii, comunicarea extrasului din hotărâre necesar punerii în executare a mandatului de către instanţa de executare, şi întocmirea mandatului de executare a pedepsei închisorii, numerotarea filelor acestuia şi conţinutul extrasului.

În ceea ce priveşte aspectul nou semnalat referitor la necomunicarea de către instanţa de apel a minutei hotărârii pronunţate în data de 03 noiembrie 2017, inspectorul judiciar a reţinut că la judecarea apelului nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 407 alin. (1) din C. proc. pen. privind comunicarea minutei, ci dispoziţiile art. 424 alin. (5) din C. proc. pen.

Prin Rezoluţia nr. C19-436/22.02.2019 a fost respinsă plângerea reclamantului formulată împotriva rezoluţiei de clasare.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu cererea reclamantului de anulare a Rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C19-436 din 22 februarie 2019 şi a Rezoluţiei de clasare nr. x/2018.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantul reiterând aspecte prezentate în faţa primei instanţe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Înalta Curte reţine cu prioritate că, din analiza actelor şi lucrărilor de la dosarul de fond, rezultă că aspectele semnalate prin sesizarea din 10 august 2018 au fost anterior semnalate şi verificate prin sesizarea din 26 aprilie 2018, respectiv prin Rezoluţia nr. x/2018 din 26 iulie 2018, cu excepţia celor referitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 407 C. proc. pen., ca urmare a necomunicării minutei pronunţate în apel în dosarul penal nr. x/2015 de Curtea de Apel Târgu Mureş.

Conform art. 17 din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie de către Inspecţia Judiciară aprobat prin HCSM nr. 1027/2012:

"(1) În situaţia în care Inspecţia Judiciară este sesizată cu aspecte care au făcut obiectul unor verificări anterioare, pentru care, după caz, s-a formulat răspuns sau s-a dispus clasarea, respingerea sesizării, cercetarea disciplinară sau exercitarea acţiunii disciplinare de către Inspecţia Judiciară, noua sesizare primeşte acelaşi număr de înregistrare cu cel al sesizării anterioare.

(2) În cazul prevăzut de alin. (1), inspectorul judiciar desemnat întocmeşte un referat cu propunere de arhivare a lucrării, care se avizează de către şeful direcţiei de inspecţie judiciară corespunzătoare.

(3) Măsura dispusă, conform alin. (2), se comunică petentului, iar, în cazul sesizării Inspecţiei Judiciare în temeiul art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, titularului acţiunii disciplinare i se transmite rezultatul verificărilor anterioare, prin adresă semnată de inspectorul-şef.

(4) Sesizările ulterioare cu acelaşi conţinut se arhivează, fără răspuns către petent, pe baza referatului întocmit de inspectorul judiciar desemnat.

(5) Dacă noua sesizare cuprinde şi aspecte noi, care nu au făcut obiectul verificărilor anterioare, aceasta se înregistrează sub număr nou şi se efectuează verificări prealabile cu privire la aspectele nou-sesizate, conform dispoziţiilor art. 11 - 14.

(6) În cazul prevăzut la alin. (5), după soluţionarea lucrării, titularului acţiunii disciplinare i se comunică şi rezultatul verificărilor anterioare."

În consecinţă, Înalta Curte constată că în mod corect inspectorul judiciar a reţinut că aspectele semnalate prin sesizarea din 10 august 2018, care au fost anterior semnalate şi verificate prin sesizarea din 26 aprilie 2018, respectiv prin Rezoluţia nr. x/2018 din 26 iulie 2018, cu excepţia celor referitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 407 C. proc. pen., ca urmare a necomunicării minutei pronunţate în apel în dosarul penal nr. x/2015 de Curtea de Apel Târgu Mureş, nu mai pot fi supuse din nou verificării.

În aceste condiţii, în acord cu opinia instanţei de fond, se reţine că, în soluţionarea contestaţiei formulate de reclamant, nu puteau fi analizate aspecte ce nu au făcut obiectul sesizării inspecţiei judiciare din 10 august 2018, întrucât numai aspectele noi sesizate, care nu au făcut obiectul verificărilor anterioare, sunt supuse verificării prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, controlul instanţei de judecată asupra rezoluţiei de clasare neputând fi extins asupra unor aspecte ce nu au făcut obiectul verificării prealabile de către Inspecţia Judiciară.

Referitor la criticile recurentului-reclamant privind greşita interpretare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 407 alin. (1) C. proc. pen. şi ale art. 420 alin. (11) din C. proc. pen., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Potrivit art. 407 alin. (1) C. proc. pen. "După pronunţare, o copie a minutei hotărârii se comunică procurorului, părţilor, persoanei vătămate şi, în cazul în care inculpatul este arestat, administraţiei locului de deţinere, în vederea exercitării căii de atac. În cazul în care inculpatul, partea civilă sau persoana vătămată nu înţelege limba română, o copie a minutei hotărârii i se comunică acesteia într-o limbă pe care o înţelege. După redactarea hotărârii, acestora li se comunică hotărârea în întregul său".

Conform art. 420 alin. (11) din C. proc. pen. "La judecarea apelului se aplică regulile de la judecata în fond, în măsura în care în prezentul titlu nu există dispoziţii contrare".

Având în vedere că aspectul nou semnalat de reclamant vizează necomunicarea de către instanţa de apel a minutei hotărârii pronunţate în calea de atac a apelului, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile legale care reglementează judecarea apelului, respectiv prevederile art. 424 alin. (5) din C. proc. pen., potrivit cărora "Decizia instanţei de apel se comunică procurorului, părţilor, persoanei vătămate şi administraţiei locului de deţinere".

Interpretând teleologic dispoziţiile legale anterior menţionate, în acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte reţine că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile art. 424 alin. (5) din C. proc. pen., iar nu cele prevăzute de art. 407 alin. (1) din C. proc. pen., având în vedere că scopul comunicării minutei hotărârii pronunţate în primă instanţă este acela al exercitării căii de atac, or, în condiţiile în care decizia pronunţată de către instanţa de apel este definitivă, nu se mai impune comunicarea unei copii a minutei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare a sentinţei prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 654 din 25 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2020.