Retrocession of religious property vs. statutory ban on alienation pending retrocession law
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by a commercial society and a local council, thereby upholding the appellate court’s rejection of their claims and confirming the validity of the government decision that retroceded nine apartments to a religious diocese. The dispute concerned the legality of a 2003 government decision retroceding nine specific apartments, out of a larger multi-unit building, to the diocese, with the appellants arguing that the tenant company had a right to purchase the units under the 2002 Law on Commercial Spaces and that the diocese had failed to prove ownership prior to nationalization. The Court held that the retrocession was legally valid under Law No. 501/2002 because the diocese had proven ownership through title deeds predating the 1948 nationalization decree, and the specific apartments were not among those previously sold to tenants under Law No. 112/1995; consequently, the Court rejected the argument for applying the later Law No. 550/2002, noting that Law No. 10/2001 explicitly prohibited the alienation of properties belonging to religious institutions until a specific retrocession law was enacted, and the diocese’s ownership rights were affirmed by the land registry records.
Legislator headnote
AI generatedart. 164 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 46 din Legea nr. 10/2001, art. 306 alin. (2) C. proc. civ; Retrocession of religious property vs. statutory ban on alienation pending retrocession law: The dispute concerned the legality of a 2003 government decision retroceding nine specific apartments, out of a larger multi-unit building, to the diocese, with the appellants arguing that the tenant company had a right to purchase the units under the 2002 Law on Commercial Spaces and that the diocese had failed to prove ownership prior to nationalization. The Court held that the retrocession was legally valid under Law No. 501/2002 because the diocese had proven ownership through title deeds predating the 1948 nationalization decree, and the specific apartments were not among those previously sold to tenants under Law No. 112/1995; consequently, the Court rejected the argument for applying the later Law No. 550/2002, noting that Law No. 10/2001 explicitly prohibited the alienation of properties belonging to religious institutions until a specific retrocession law was enacted, and the diocese’s ownership rights were affirmed by the land registry records.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the appeals as unfounded, noting that there were no grounds for appeal to be analyzed ex officio.
Full text
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunile care au format obiectul dosarelor nr. 7492/2003 și nr. 7539/2003 ale Curții de Apel Cluj, reclamanții SC F.M. SRL Cluj-Napoca și Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca au solicitat anularea deciziei nr. 93 din 10 octombrie 2003, a Guvernului României - Comisia specială de retrocedare a imobilelor ce au aparținut cultelor religioase, privind retrocedarea a nouă apartamente în favoarea Eparhiei Reformate din Ardeal.
Cauzele au fost conexate de către Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, în conformitate cu dispozițiile art. 164 C. proc. civ.
Reclamanta SC F.M. SRL Cluj Napoca a susținut că deține două apartamente în baza contractului de închiriere nr. 1711/1999, încheiat cu Consiliul Local Cluj Napoca, apartamente la care a efectuat îmbunătățiri, care reprezintă 30% din valoarea actuală de circulație, iar în baza Legii nr. 550/2002 are posibilitatea cumpărării acestor spații.
Reclamantul Consiliul Local Cluj Napoca a arătat că imobilul a fost construit în 1905 și a fost sediul Băncii Maghiare din Ardeal, ceea ce exprimă finanțarea din fonduri publice și ca urmare a fost preluat de stat, în anul 1918; că Eparhia și-a înscris dreptul de proprietate în anul 1938, fără să existe actul de comasare nr. 3640 din 8 martie 1938; că în baza Decretului nr. 176/1948, imobilul a fost preluat de stat; că prin decizia nr. 230/2003, a Curții Supreme de Justiție, s-a respins irevocabilă, cererea Eparhiei, de înscriere a dreptului de proprietate.
Eparhia Reformată din Ardeal a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând respingerea acțiunii, întrucât Eparhia a dobândit imobilul, prin cumpărare, în anul 1929 și l-a înscris în cartea funciară, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 501/2002, de retrocedare în natură a imobilelor. A mai precizat că decizia contestată are în vedere numai apartamente nevândute chiriașilor.
Prin sentința civilă nr. 365/2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, acțiunile conexe au fost respinse ca neîntemeiate și s-a admis cererea de intervenție în interes propriu.
Instanța a reținut că la data trecerii bunurilor bisericești în proprietatea statului, prin Decretul nr. 176/1948, calitatea de proprietar o avea Eparhia Reformată din Ardeal, astfel încât decizia contestată este conformă dispozițiilor Legii nr. 501/2002; că prin această decizie nu s-au retrocedat decât apartamentele nr. 1, 2, 5, 9, 10, 33, 34, 35, 36 din imobilul situat în Cluj Napoca, cu teren de 1805 mp și cu părțile indivize comune aferente, apartamente care nu au fost vândute chiriașilor, astfel cum rezultă din decizia nr. 196/2001 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, irevocabilă prin decizia nr. 230/2003, a Curții Supreme de Justiție, secția civilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri în termen, reclamanții.
În recursul formulat de SC F.M. SRL s-a arătat că prin cererea care formează obiectul dosarului nr. 1393/2004, al Tribunalului Cluj, petenta a solicitat rectificarea cărții funciare, pentru cele două apartamente, astfel încât cauza de față trebuie suspendată până la soluționarea acelui dosar; că potrivit Legii nr. 550/2002, are posibilitatea să cumpere acele apartamente și că, dacă autoritatea competentă ar fi dispus în acest sens fără întârziere, apartamentele respective nu ar mai fi fost cuprinse în decizia nr. 93/2003 a Guvernului României.
În recursul declarat de Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca s-a solicitat suspendarea cauzei, până la soluționarea dosarului nr. 1393/2004, al Tribunalului Cluj, iar pe fondul pricinii au fost reiterate motivele acțiunii.
Verificând cauza, în funcție de motivarea recursurilor, în lumina dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că sentința este legală și temeinică.
Referitor la solicitarea de suspendare a cauzei, Curtea reține că dosarul nr. 1393/2004 al Tribunalului Cluj, secția civilă, a fost soluționat prin respingerea acțiunii formulate de SC F.M. SRL, conform sentinței civile nr. 1068/2004, soluție definitivă prin nedeclararea apelului.
În ce privește celelalte critici formulate de recurente, Curtea le apreciază ca nefondate.
Nu poate fi primită susținerea referitoare la aplicabilitatea Legii nr. 550/2002, în favoarea SC F.M. SRL, deoarece dispozițiile legale în domeniu prevăd că se interzice înstrăinarea imobilelor care au aparținut cultelor religioase, până la adoptarea legii speciale de retrocedare. În acest sens este art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, care statuează că până la adoptarea reglementărilor speciale de retrocedare a imobilelor care au aparținut cultelor religioase, este interzisă înstrăinarea imobilelor în cauză sau schimbarea destinației acestora.
Legea nr. 501/2002, pentru aprobarea O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor imobile care au aparținut cultelor religioase, a apărut la data de 31 iulie 2002, în M. Of. nr. 561/31.07.2002, iar Legea nr. 550/2002 este ulterioară.
De altfel, și în cuprinsul Legii nr. 550/2002 privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea Consiliilor județene sau locale sau în patrimoniul regiilor autonome de interes local, în art. 3 și 24 sunt cuprinse norme identice cu cele din Legea nr. 10/2001 mai sus amintite.
În ce privește dreptul de proprietate al Eparhiei, se constată că instanța de fond a apreciat corect că acesta a fost dovedit prin probele administrate în cauză. Imobilul din Cluj Napoca a fost proprietatea Eparhiei la data aplicării Decretului nr. 176/1948, de trecere a bunurilor bisericești, în proprietatea statului, astfel cum rezultă din evidențele funciare imobiliare. Imobilul a fost cumpărat de intervenientă, în anul 1929 și înscris în cartea funciară. Cele 9 apartamente retrocedate Eparhiei nu sunt din cele care au fost vândute chiriașilor, în baza Legii nr. 112/1995, retrocedarea celor înstrăinate în baza acestei legi fiind interzisă de dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Pentru considerentele expuse, recursurile vor fi respinse ca nefondate, în cauză neexistând motive de recurs care să poată fi analizate din oficiu, conform dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de SC F.M. SRL Cluj Napoca și Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca, împotriva sentinței civile nr. 365 din 9 martie 2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2005.