Appeal against refusal to suspend environmental waste inspection notes dismissed as lacking well-justified case

Şedinţa publică din data de 17 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 06 aprilie 2020, sub numărul x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General, a solicitat suspendarea executării Notei de constatare nr. x/04.03.2020 emisă de către pârâtă.

Prin cererea înregistrată la data de 28 mai 2020, reclamanta a formulat cerere modificatoare prin care arată că înţelege să completeze obiectul cererii de chemare în judecată cu solicitarea de suspendare şi a Notei de constatare nr. x/18.05.2020, emisă de pârâta Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 338 din 03 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General, având ca obiect suspendarea executării Notei de constatare nr. x/04.03.2020 şi a Notei de constatare nr. x/18.05.2020.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 338 din 03 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată şi suspendarea executării Notei de constatare nr. x/04.03.2020 şi a Notei de constatare nr. x/18.05.2020.

Recurenta-reclamantă învederează că instanţa de fond a aplicat în mod greşit prevederile art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la aspectele invocate în cauză, precum şi prin raportare la celelalte dispoziţii legale incidente şi invocate prin cererea de chemare în judecată şi prin cererea modificatoare referitoare la noţiunea juridică de "deşeu" cum ar fi, pct. 9 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011, dar şi prin raportare la practica CJUE în această materie.

Astfel, consideră că instanţa de fond nu a avut în vedere că existenţa unui caz justificat pentru suspendarea executării celor două note de constatare derivă, în principal, din nelegalitatea actelor administrative, constând în calificarea greşită a produselor second hand de către comisari ca fiind "deşeuri", aspect nelegal şi incompatibil cu legislaţia naţională, europeană şi practica CJUE.

Prima instanţă în mod greşit a dat prevalentă prezumţiei de legalitate şi şi-a bazat întreaga motivare pe această prezumţie, în condiţiile în care întocmai acest aspect este atacat, cu dovedirea unor motive serioase de îndoială referitoare la legalitatea actului. Astfel, a fost menţinută, în mod artificial, această prezumţie de legalitate şi au fost respinse toate motivele şi probele propuse de reclamantă, sub pretexul că acestea ar ţine de fondul cauzei, fiind deci incompatibile cu specificul procedurii din prezenta cauză, deşi acestea erau de natură să nască suspiciuni serioase cu privire la legalitatea actelor atacate.

În acest sens, recurenta-reclamantă susţine că aspectele învederate prin cererea de chemare în judecată şi prin cererea completatoare nu implicau o analiză de fond, ci mai degrabă un raţionament care ar fi devoalat aparenţa de nelegalitate a actelor prin raportare la specificul măsurilor dispuse în comparaţie cu probatoriul administrat care indică faptul că produsele nu erau importate ca deşeuri, fiind însoţite de certificate de conformitate care atestau inclusiv funcţionalitatea acestora prin referire la specificarea că acestea pot fi utilizate cel puţin 12 luni de la data revânzării lor.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă consideră că, pentru a justifica ipoteza nedovedirii existenţei unui caz bine justificat şi pentru a se baza în argumentarea sa strict pe puternica prezumţie de legalitate a actelor administrative, instanţa de fond a mai reţinut, în mod greşit, şi că reclamanta nu ar fi contestat niciodată situaţia de fapt reţinută prin Notele de constatare atacate, aspect infirmat de obiecţiunile pe care le-a formulat şi care sunt cuprinse în Notele de constatare atacate.

De asemenea, prima instanţă nu a avut în vedere argumentele privind aplicarea, în mod nelegal, a unei amenzi contravenţionale prin Nota de constatare nr. x/18.05.2020, iar nu printr-un proces-verbal de constatare a contravenţiei.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă a învederat şi că instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată, a prejudecat fondul, tranşând anumite aspecte precum funcţionalitatea sau nefuncţionalitatea produselor, testarea sau netestarea, ambalarea corectă sau incorectă, etc. care abia pe fondul cauzei, printr-un probatoriu complex şi complet ar urma să fie analizate de către instanţa învestită cu anularea actelor administrative.

Cu privire la condiţia pagubei iminente, recurenta-reclamantă apreciază că prima instanţă, în mod greşit a interpretat şi aplicat şi prevederile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că paguba iminentă este, potrivit dispoziţiilor legale, prejudiciul material viitor şi previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Astfel, consideră că prima instanţă a dat o aplicare greşită legii, stabilind că nu poate exista un prejudiciu, deşi consideră că a dovedit existenţa acestui prejudiciu şi a arătat că acesta provine din imposibilitatea de continuare a exercitării obiectului de activitate ca urmare a măsurilor dispuse.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 august 2020, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală, apreciind că instanţa de fond a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

Pe fondul recursului, analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar, în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General, a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea 554/2004, suspendarea executării Notei de constatare nr. x/04.03.2020 şi a Notei de constatare nr. x/18.05.2020, ambele emise de către pârâtă.

Susţinerile recurentei potrivit cărora instanţa de fond a concluzionat în mod nejustificat că argumentele aduse în favoarea nelegalităţii actelor administrative contestate nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă, sunt nefondate.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii actelor administrative presupune, atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie, în mod efectiv, asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanţa de judecată nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

În considerentele sentinţei recurate, procedând la analiza îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, prima instanţă a reţinut că motivele invocate de reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne cu uşurinţă prezumţia de legalitate a actului administrativ fiscal, fiind necesară o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii.

Înalta Curte consideră că judecătorul fondului a aplicat corect dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, neputându-se pretinde instanţei de contencios administrativ ca, în limitele acestei proceduri sumare, să tranşeze motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în afirmarea existenţei condiţiei cazului bine justificat.

În ceea ce priveşte critica recurentei-reclamante potrivit căreia instanţa de fond a dat prevalenţă prezumţiei de legalitate bazându-şi întreaga motivare pe această prezumţie, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în primul rând, a procedat la o analiză în concordanţă cu specificitatea măsurii suspendării executării unui act administrativ, astfel cum este reglementată prin art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 şi a constatat, în mod corect, că prevederile pct. 9 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011, respectiv stabilirea noţiunii de deşeu prin raportare la intenţia deţinătorului bunurilor presupus a fi deşeuri, presupune o analiză incompatibilă cu procedura cererii de suspendare şi care ar conduce într-o atare situaţie şi la prejudecarea fondului.

De asemenea, ca răspuns la criticile reclamantei, în mod întemeiat s-a reţinut de către instanţa de fond că nu se susţin apărările reclamantei cu privire la caracterul contradictoriu al măsurilor dispuse la punctul 2 şi la punctul 5 din Nota de constatare x/04.03.2020, având în vedere că cele două măsuri vizează aspecte diferite, respectiv cele de la punctul 5 referindu-se la deşeurile din ambalaje.

În acest sens, Înalta Curte reţine şi că măsura dispusă la punctul 2 din Nota de constatare x/04.03.2020, de returnare a deşeurilor amestecate cu obiecte de uz casnic în ţara de origine, nu este de natură să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ în condiţiile în care, la data de 24 februarie 2020, anterior emiterii notei de constatare, între reclamantă în calitate de importator - cumpărător şi societatea B., în calitate de exportator - vânzător, a intervenit acordul privind returnarea produselor electrice, electronice sau electrocasnice prin care părţile au convenit returnarea în UK a produselor electrice, electronice şi electrocasnice care sunt defecte, care prezintă defecţiuni sau care ajung la importator în stare nefuncţională ca urmare a condiţiilor de transport/livrare/manipulare şi care astfel nu mai pot fi comercializate.

Totodată, nici menţiunea din cuprinsul Notei de constatare nr. x/18.05.2020 privind aplicarea unei amenzi contravenţionale, nu poate să conducă la concluzia că se impun a fi aplicate în cauză dispoziţiile art. 14 din Legea 554/2004, având în vedere că nota de constatare nu reprezintă şi nu îndeplineşte rolul de act sancţionator, amenda contravenţională fiind aplicată printr-un proces-verbal de contravenţie separat, respectiv nr. x/27.05.2020 .

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, că instanţa de fond nu a tranşat aspecte care ar fi prejudecat fondul ci doar, în analiza condiţiei privind prevenirea unei pagube iminente, ulterioară analizei condiţiei cazului bine justificat, a dat eficienţă prezumţiei de legalitate de care beneficiază actele administrative şi, implicit, aspectele privind situaţia de fapt descrisă prin notele de constatare contestate.

De altfel, în acest sens, Înalta Curte are în vedere că pentru a se răspunde acestor motive de netemeinicie invocate de către reclamantă ar fi presupus administrarea unui probatoriu laborios, iar în analiza condiţiilor necesare suspendării executării actului administrativ, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, cercetând motivele invocate de reclamantă, s-a constatat, în mod întemeiat, de către instanţa de fond că acestea nu sunt de natură să contureze o aparenţă de nelegalitate suficient de concludentă. De asemenea, nu se putea evalua temeinicia actului administrativ, cu referire la motivele invocate de către reclamantă, fără o analiză incompatibilă cu suspendarea şi care să nu presupună prejudecarea fondului.

În consecinţă, în mod judicios a constatat prima instanţă inexistenţa elementelor care să contureze îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ contestat.

Înalta Curte reţine că cele două condiţii legale, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în acelaşi timp, iminenţa producerii unei pagube semnificative şi reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esenţial pentru a motiva existenţa cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ.

În cauză, condiţia pagubei iminente şi, implicit, motivele de recurs invocate sub acest aspect, nu se mai impun a fi analizate, având în vedere neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului formulat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 338 din 03 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2020.