Disciplinary sanction for social media criticism of professional association: violation of procedural defense rights and conflict with freedom of expression

Şedinţa publică din data de 17 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 19 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ordinul Tehnicienilor Dentari din România a solicitat următoarele:

- anularea Hotărârii de sancţionare nr. 01/30.06.2017 emisă de Comisia de Disciplină din cadrul Ordinului Tehnicienilor Dentari din România (O.T.D.R.), ca nelegală şi netemeinică;

- anularea Hotărârii nr. 01/22.09.2017 a Comisiei Superioare de disciplină din cadrul Ordinului Tehnicienilor Dentari din România (O.T.D.R.), ca nelegală şi netemeinică;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată (onorariul avocaţial şi taxă judiciară de timbru).

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 31/CA din 15 februarie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ordinul Tehnicienilor Dentari din România;

- a anulat hotărârea nr. 1/22.09.2017 şi hotărârea nr. 1/30.06.2017;

- a respins cererea de obligare a pârâtului la plata de daune morale;

- a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.550 RON (taxă timbru aferentă capătului de cerere admis şi onorariul avocaţial).

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 31/CA din 15 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ordinul Tehnicienilor Dentari din România, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-pârât învederează că sentinţa recurată cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Acesta apreciază că sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 14 şi art. 23 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de disciplină a OTDR, aprobat la data de 09 iunie 2017 prin Decizia BE a Consiliului Naţional al OTDR, ale art. 64 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al OTDR, precum şi ale art. 42.2. din Codul de etică şi deontologie a profesiei de tehnician dentar.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 20 august 2018, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, învederând că hotărârea atacată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale incidente în speţă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ordinul Tehnicienilor Dentari din România este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţa de fond.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, urmare a unei discuţii purtate pe un grup de pe o reţea de socializare, "Tehnicieni dentari România", în luna februarie 2017, domnul B., la acea vreme vicepreşedinte al OTDR, simţindu-se lezat de o serie de afirmaţii ale reclamantului, a sesizat la 13 februarie 2017 comisia de disciplină printr-un e-mail, arătând că unul dintre membri aduce atingere imaginii Organizaţiei prin comentariile şi punctele sale de vedere. E-mail-ul nu cuprinde numele membrului la care face referire, dar are ataşate copii ale discuţiilor purtate între membri.

Ulterior, la data de 12 iunie 2017, revine cu o completare (înregistrată cu nr. x/12.06.2017) prin care arată că intimatul-reclamant din cauză a încalcat grav prevederile art. 2 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Comisiei de Disciplină, Codul Deontologic şi Statutul OTDR. În cuprinsul sesizării se arată expres că este vorba de o completare a sesizării din februarie 2017. De asemenea, sunt ataşate documente reprezentând discuţiile membrilor.

În urma acesteia, intimatul-reclamant este informat că, împotriva sa, s-a declanşat o anchetă disciplinară, motiv pentru care este invitat la 30 iunie 2017 ora 11:30 pentru audiere, în acest sens fiind emisă convocarea nr. 3205/16.06.2017.

La data de 30 iunie 2017 depune o nouă completare a sesizării iniţiale, în cuprinsul căreia arată expres că este făcută în completarea celor anterioare. Se arată că reclamantul i-a făcut publice datele cu caracter personal şi că a continuat să facă comentarii pe care le-a considerat umilitoare la adresa sa şi defăimătoare la adresa OTDR pe acelaşi grup, motiv pentru care solicită sancţionarea acestuia şi prezentarea de scuze publice.

Tot la data de 30 iunie 2017 este emisă Hotărârea nr. 1/30.06.2017 a Comisiei de Disciplină a Ordinului Tehnicienilor Dentari din România prin care intimatul-reclamant a fost sancţionat disciplinar potrivit art. 41 alin. (1) lit. a) din legea 96/2007 şi art. 10 alin. (1) lit. a) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei de disciplină a OTDR cu "mustrare", considerându-se că acesta a încălcat prevederile art. 42.2 din Codul de Etică şi deontologie a profesiei de tehnician dentar.

Prin aceeaşi hotărâre s-a respins cererea domnului B. înregistrată cu nr. x/30.06.2017 ce privea aplicarea unei sancţiuni în temeiul art. 82.1 din Codul de Etică şi deontologie a profesiei de tehnician dentar.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat plângere prealabilă, aceasta fiind respinsă prin Hotărârea nr. 1/22.09.2017.

Referitor la criticile vizând modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 23 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de disciplină a OTDR, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate şi vor fi respinse în consecinţă.

Potrivit art. 23 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei de disciplină a OTDR, în vigoare la data soluţionării sesizării, dosarul disciplinar trebuia soluţionat în termen de 120 zile de la data plângerii la OTDR.

Cum în speţă, cererile înregistrate la data de 12 iunie şi la data de 30 iunie 2017 nu sunt sesizări noi, ci completări ale sesizării din data de 13 februarie 2017, aşa cum expres s-a arătat de către petentul B., iar Comisia de disciplină s-a întrunit în vedere soluţionării petiţiei din 13 februarie 2017, aşa cum s-a reţinut chiar în Hotărârea nr. 1/30.06.2017, emisă de pârât, în mod corect a constatat instanţa de fond că termenul de soluţionare s-a împlinit la data de 14 iunie 2017, fiind astfel încălcate prevederile art. 23 din Regulament.

Referitor la criticile vizând modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei de disciplină a OTDR, Înalta Curte constată că acestea sunt de asemenea nefondate şi vor fi respinse ca atare.

Conform art. 14 din Regulament, la adresa de convocare se va ataşa o copie a sesizării, înregistrată la OTDR, cel convocat fiind încunoştinţat că se poate prezenta personal sau prin reprezentant.

Având în vedere că în ziua convocării s-a formulat o nouă completare la sesizare, completare care a stat la baza sancţionării intimatului-reclamant, iar pârâtul nu a adus la cunoştinţă reclamantului, prin convocare, dreptul său de a fi reprezentat, în mod corect a reţinut instanţa de fond că dreptul la apărare a reclamantului a fost încălcat.

Înalta Curte reţine că dreptul la apărare nu trebuie să fie unul iluzoriu, ci trebuie să poată fi exercitat în mod concret, cu atât mai mult cu cât, în speţă, aspectele care au făcut obiectul completării sesizării depusă chiar în ziua în care s-a desfăşurat şedinţa Comisiei de disciplină (exemplu: reclamantul a făcut publice datele personale ale domnului B. pe pagina de x, acuzaţie ce nu se afla în sesizările anterioare), precum şi probele ataşate, au condus la sancţionarea reclamantului.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 135 lit. b) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al OTDR, care prevăd că unul dintre principiile care stau la baza cercetării abaterilor disciplinare este garantarea dreptului la apărare, conform căruia se recunoaşte dreptul tehnicianului dentar de a fi asistat de apărător.

Referitor la criticile privind greşita aplicare a dispoziţiile art. 64 din Statutul OTDR, care prevăd obligaţia consemnării lucrărilor Comisiei într-un proces-verbal, sub sancţiunea nulităţii, în cazul în care au avut loc astfel de lucrări, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că în speţă o primă şedinţă în sensul mai sus arătat nu a avut loc, iar acest fapt nu loveşte de nulitate decizia de sancţionare. Totodată, lucrările Comisiei de la data convocării au fost consemnate într-un proces-verbal, potrivit Statutului OTDR, aspect necontroversat în cauză.

Cu privire la existenţa faptei imputate reclamantului, Înalta Curte reţine că acesta a fost sancţionat cu "mustrare" întrucât "cu rea voinţă, a adus atingere imaginii OTDR, a îndemnat colegii tehnicieni dentari la nerespectarea legii şi a făcut publice datele cu caracter personal ale domnului B., încălcând astfel art. 42.2 din Codul de etică şi deontologie a profesiei de tehnician dentar".

Potrivit art. 42.2 din Codul de etică şi deontologie a profesiei de tehnician dentar "orice tehnician dentar trebuie să se abţină, chiar în afara vieţii profesionale, de la acte de natură să ducă la desconsiderarea profesiei".

Înalta Curte reţine că fapta de a face publice datele cu caracter personal ale unui coleg tehnician dentar nu este prevăzută în articolul în baza căruia a fost sancţionat reclamantul, dar nici în alte prevederi ale Codului de etică şi deontologie a profesiei de tehnician dentar.

De asemenea, fapta de "a îndemna colegii să nu respecte legea" nu este prevăzută de art. 42.2, în baza căruia reclamantul a fost sancţionat şi, oricum, comentariile cu privire la cuantumul cotizaţiei lunare şi baza legală a impunerii acesteia, nu pot conduce la concluzia că intimatul-reclamant ar fi incitat colegii la nerespectarea legii prin încurajarea exercitării fără drept a profesiei.

Fapta de a aduce cu rea voinţă atingere imaginii OTDR nu este dovedită în cauză şi, în acord cu opinia judecătorului fondului, Înalta Curte reţine că, indiferent de natura grupului unde au avut loc discuţiile, nu se poate susţine că acestea au adus atingere imaginii OTDR, respectiv au dus la desconsiderarea profesiei de tehnician dentar, atâta timp cât discuţiile la care a participat reclamantul pe grupul de pe reţeua de socializare sunt într-un cadru normal al liberei exprimări, în concordanţă cu art. 10 din CEDO şi art. 30 din Constituţie, membrii OTDR exprimându-şi nemulţumirile în legătură cu organizaţia profesională de care aparţin.

În plus, comentariile nu au drept subiect aspecte care să conducă la desconsiderarea profesiei în societate, nu s-a discutat despre modul de exercitare în concret a profesiei, despre probitatea profesională a colegilor tehnicieni dentari sau respectul de care ar trebui să beneficieze această profesie în societate, ci au legătură cu aspecte organizatorice ale organizaţiei profesionale din care fac parte cei care au participat la discuţiile de pe grup.

De altfel, contextul în care se manifestă libertatea de exprimare are o importanţă majoră pentru identificarea limitelor permise în exercitarea dreptului la liberă exprimare, Curtea EDO acordând o atenţie sporită acestui aspect, subliniind necesitatea luării în considerare a tuturor împrejurărilor în care au fost făcute afirmaţiile (Bladet T oi Stensaas c. Norvegiei, § 62).

În concluzie, se reţine drept excesivă sancţionarea reclamantului doar pentru că şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la modul în care organizaţia profesională din care face parte îşi îndeplineşte atribuţiile în legătură directă cu membrii săi şi este de natură să încalce dreptul la liberă exprimare, Înalta Curte constatând că hotărârea instanţei de fond care a sancţionat această conduită este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-pârât să plătească intimatului-reclamant A. cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 RON, reprezentând onorariul avocaţial achitat în calea de atac a recursului .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ordinul Tehnicienilor Dentari din România împotriva sentinţei civile nr. 31/CA din 15 februarie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât să plătească intimatului-reclamant A. cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2020.