Guaranty Fund liability for vehicle damage: payment obligation upheld when insurance premiums were paid up to the date of the accident despite subsequent non-payment of installments

Şedinţa publică din data de 17 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, la data de 13 octombrie 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea Deciziei nr. 9227/22.09.2017, emisă de pârât şi obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de 6043,38 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiilor vehiculului avariat.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1144 din 13 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a anulat Decizia nr. 9227/22.09.2017, obligând pârâtul la soluţionarea pe fond a cererii de plată nr. x/20.05.2016.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1144 din 13 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

Recurentul-pârât a învederat, în esenţă, că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), art. 11, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum şi ale art. 9 din Norma ASF nr. 16/2015.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 august 2018, prin compartimentul Registratură, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate la fondul cauzei.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin Decizia nr. 9227/22.09.2017, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost respinsă cererea de plată înregistrată sub nr. x/20.05.2016, prin care reclamantul A. a solicitat plata despăgubirilor în cuantum de 6043,38 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiilor autoturismului avariat.

Pentru a dispune respingerea cererii de plată, pârâtul FGA a reţinut, în esenţă, că reclamantul nu a dat curs solicitării de a depune la dosar dovada achitării tuturor ratelor scadente, fiind achitate doar 3 (trei) rate din cele 4 (patru), nerespectându-se astfel prevederile art. 16 din Legea nr. 213/2015 şi cele ale art. 10.2 şi 10.7 din Condiţiile generale privind asigurarea de avarii şi furt a autovehiculelor.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 11, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum şi ale art. 9 din Norma ASF nr. 16/2015, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate şi cărora le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător".

Dispoziţiile art. 11 din din Legea nr. 213/2015 prevăd că: "Fondul asigură efectuarea plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condiţiilor şi plafonului de garantare stabilite de prezenta lege", iar conform art. 13 alin. (3) din acelaşi act normativ "În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă".

Conform art. 9 din Norma ASF nr. 16/2015:,,(1) Fondul are ca destinaţie plata indemnizaţiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate, în condiţiile legii, cu societatea de asigurare faţă de care s-a dispus deschiderea procedurii de faliment, potrivit condiţiilor de asigurare şi în limita plafonului de garantare stability de Legea nr. 213/2015.

(2) Fondul nu preia funcţiile unui asigurător şi nu are obligaţia de a opera în baza de date CEDAM şi de a elibera certificate privind daunele înregistrate".

Din analiza acestor dispoziţii legale, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinţei recurate, Înalta Curte reţinând că instanţa de fond a avut în vedere, în soluţionarea cauzei, atât normele aplicabile în materie, cât şi condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

Se reţine că poliţa CASCO nr. x a fost emisă de societatea de asigurare la data de 10 decembrie 2014, cu valabilitate de la 12 decembrie 2014 la 11 decembrie 2015, fiind stabilită o primă de asigurare în cuantum de 690,46 Euro. Această primă de asigurare a fost eşalonată în 4 rate, cu următoarele scadenţe: 12 decembrie 2014, 12 martie 2015, 12 iunie 2015 şi 12 septembrie 2015, iar reclamantul a achitat 3 rate, fără a achita rata nr. 4 scadentă.

Înalta Curte are în vedere că riscul asigurat s-a produs la data de 03 august 2015, dată la care rata nr. 3 devenise scadentă şi era achitată, nefiind achitată rata nr. 4, care devenea scadentă la data de 12 septembrie 2015.

Este adevărat că prevederile art. 10.6 din Condiţiile generale privind asigurarea de avarii şi furt a autovehiculelor aparţinând persoanelor juridice dispun: "În caz de neplată la scadenţă a unei rate de primă următoare celei dintâi: a) rata de primă restantă poate fi plătită într-o perioadă de graţie de 15 zile calendaristice (considerată ca începând cu ziua următoare datei scadente), timp în care, deşi Asiguratul este de drept în întârziere, efectele Contractului de asigurare rămân nemodificate dacă prima restantă este plătită în acest interval; b) dacă rata de primă nu este plătită nici în perioada de graţie, executarea oricărei obligaţii a Asigurătorului, asumată prin contractul de asigurare, este suspendată retroactiv începând cu ziua următoare datei scadente" dar, în acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte constată că, în cauză, nu se identifică ipoteza anterior enunţată.

În speţă, la momentul producerii accidentului, toate ratele scadente, respectiv ratele nr. 1, 2 şi 3, erau achitate, rata nr. 4 nefiind scadentă. În consecinţă, având în vedere că riscul asigurat s-a produs într-un moment în care toate ratele scadente erau achitate şi nu era intervenită starea de suspendare a poliţei, se reţine că asiguratul era îndrituit la plata despăgubirilor, urmând a se face aplicarea dispoziţiilor art. 5.20 din Condiţiile speciale privind asigurarea de avarii şi furt a autovehiculelor aparţinând persoanelor juridice, conform cărora "Asigurătorul va reţine din despăgubire: (…) b) orice prime restante în baza poliţei (prime cu scadenţe anterioare acordării despăgubirii)".

În aceste condiţii, nu se poate reţine nici încălcarea art. 16 din Legea nr. 213/2015, conform cărora "Informaţiile solicitate se transmit comisiei, sub sancţiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia". Intimatul-reclamant nu avea cum să se conformeze solicitării autorităţii pârâte, în sensul de a transmite dovada achitării ratei nr. 4, iar această împrejurare nu este de natură să ducă la respingerea cererii de plată, decizia contestată fiind nelegală.

În concluzie, se reţine că în mod nelegal autoritatea publică a respins cererea de plată a reclamantului fără a o analiza pe fond, Înalta Curte constatând că hotărârea instanţei de fond care a sancţionat această conduită este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1144 din 13 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2020.