RCA insurance claim: appeal against partial indemnity for common fault dismissed, full compensation awarded

Şedinţa publică din data de 17 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07 august 2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea Deciziei nr. 7564/17.07.2017, emisă de FGA şi obligarea pârâtului la plata sumei de 4.975,25 RON, reprezentând despăgubirea la care este îndrituită.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2804 din 15 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

- a anulat Decizia FGA nr. 7564/17.07.2017, în parte, în sensul că a obligat pârâtul să plătească în totalitate titularului cererii de plată suma solicitată, respectiv cea de 4 975,25 RON;

- a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.050 RON, cheltuieli de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2804 din 15 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

Recurentul-pârât a învederat, în esenţă, că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum şi ale art. 16 şi art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, acordând o valoare absolută constatării amiabile, deşi potrivit art. 5 din Ordinul nr. 21/2008, aceasta nu reprezintă un act cu putere absolută în ceea ce priveşte determinarea vinei în producerea accidentului.

De asemenea, recurentul-pârât a arătat că instanţa de fond şi-a întemeiat motivarea pe dispoziţiile Ordinului nr. 21/2009, care nu se aplică în prezenta cauză. Având în vedere că accidentul s-a produs la data de 19 august 2016, sunt aplicabile dispoziţiile Normei ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 16 august 2018, prin compartimentul Registratură, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate la fondul cauzei.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin cererea de plată înregistrată la FGA sub numărul 67681/04.10.2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat plata sumei de 4.975,25 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiei autoturismului proprietate personală, sens în care a depus procesul-verbal de constatare amiabilă din care rezultă că răspunzător de producerea accidentului este conducătorul celuilalt şofer, respectiv, B., alte înscrisuri, precum şi factura fiscală nr. x/26.09.2016, emisă de către unitatea reparatoare C. S.R.L.

Prin Decizia nr. 7564/17.07.2017, FGA a reţinut că, la data de 19 august 2016, a avut loc un eveniment rutier din culpa comună a conducătorilor autoturismelor cu numărul de înmatriculare x, asigurat la data evenimentului cu poliţa RCA nr. x, emisă de societatea de asigurări D. S.A., respectiv a autoturismului cu numărul de înmatriculare x, proprietatea A. S.R.L., motiv pentru care a acordat cu titlu de despăgubire doar jumătate din suma solicitată, în cuantum de 4.975,25 RON, invocând prevederile art. 28 alin. (1) din Norma nr. 23/2014 potrivit cărora:

"în situaţia în care persoana păgubită a contribuit din culpă la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ţinut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă - culpa comună".

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum şi ale art. 16 şi art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate şi cărora le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 "În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă".

Dispoziţiile art. 16 din Norma ASF nr. 16/2015 prevăd că "Stabilirea şi evaluarea despăgubirilor se efectuează după cum urmează:

a) evaluarea despăgubirilor se efectuează de către Fond, direct sau prin mandatarii acestuia, în baza documentelor existente la dosarul de daună şi în conformitate cu prevederile legii şi ale condiţiilor de asigurare;

b) dacă din analizarea dosarului de daună rezultă necesitatea completării acestuia cu documente suplimentare, Fondul transmite o solicitare scrisă petentului în acest sens;

c) după analizarea şi instrumentarea dosarului de daună, direcţia tehnică de specialitate întocmeşte referatul de plată a despăgubirii care va fi analizat de către celelalte direcţii de specialitate din cadrul Fondului în vederea avizării, conform prevederilor legale;

d) după avizarea dosarului de daună de către direcţiile de specialitate din cadrul Fondului, acesta se înaintează comisiei speciale constituite conform Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările ulterioare. Comisia specială desemnată de către Fond este constituită din proprii specialişti, cu următoarea componenţă: 2 membri din partea conducerii, dintre care unul are calitatea de preşedinte al comisiei; conducătorul direcţiei economice sau înlocuitorul legal al acestuia, după caz; 2 reprezentanţi ai direcţiei tehnice cu experienţă în materie de lichidare de daune; 2 reprezentanţi ai direcţiei juridice cu experienţă de cel puţin 3 ani în domeniul juridic."

Conform art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015 "în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea documentelor justificative anexate de petent în susţinerea cererii de plată, a dosarelor de daună şi a evidenţelor preluate de la asigurător, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2014, republicată, cu modificările ulterioare."

Din analiza acestor dispoziţii legale, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinţei recurate, Înalta Curte reţinând că instanţa de fond a avut în vedere, în soluţionarea cauzei, atât normele aplicabile în materie, cât şi condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

Astfel, potrivit art. 49 din Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, în vigoare la momentul producerii evenimentului rutier, se prevede că:

"Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în conformitate cu:

a) legislaţia în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul şi cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislaţia respectivă şi cel prevăzut în contractul de asigurare;

b) legislaţia românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, dacă nu există birou naţional pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul."

Prin art. 8 din acelaşi act normativ, se prevede că:

"Avizarea şi constatarea producerii riscurilor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea şi plata despăgubirilor ori a sumelor asigurate se efectuează în condiţiile legii şi ale normelor adoptate în baza legii de Autoritatea de Supraveghere Financiară, pentru asigurările obligatorii, sau ale contractului de asigurare, în cazul asigurărilor facultative.

Pentru evenimentele în care au fost implicate două vehicule, din care au rezultat numai pagube materiale, avizarea societăţilor din domeniul asigurărilor se poate face şi în baza unui formular tipizat, eliberat de societăţile din domeniul asigurărilor, denumit constatare amiabilă de accident, în care conducătorii vehiculelor respective consemnează circumstanţele producerii evenimentului, datele personale de identificare a vehiculelor implicate, precum şi a propriilor asigurători.

Forma, dimensiunile, conţinutul, precum şi procedurile privind utilizarea formularului tipizat se stabilesc prin norme emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară".

Conform art. 53 din Legea 136/1995:"Prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor conform legii se stabilesc: aplicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, limitele teritoriale de acoperire, nivelul despăgubirilor, condiţiile de plată, durata asigurării, facilităţile şi penalizările aplicabile asiguraţilor, criteriile şi condiţiile pentru acordarea sau retragerea autorizaţiei, persoanele care au obligaţia să încheie contracte de asigurare, modalitatea de gestionare a cazurilor de refuz al asigurătorului de a încheia asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, dacă este cazul, precum şi alte informaţii referitoare la acest tip de asigurare".

În sensul dispoziţiilor legale anterior enunţate, Înalta Curte reţine că autoritatea publică pârâtă ar fi trebuit să aibă în vedere la soluţionarea cererii de plată formulată de către reclamantă şi dispoziţiile Normei ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât a invocat în decizia contestată prevederile art. 28 alin. (1) din Norma ASF nr. 23/2014 atunci când i-a acordat reclamantei cu titlu de despăgubire doar jumătate din suma solicitată, dar nu le-a coroborat cu celelalte dispoziţii din această normă care sunt incidente în speţă.

Aşadar, în cauză, este aplicabilă Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, iar nu Ordinul nr. 21/2009, astfel cum a reţinut judecătorul fondului, dar acest aspect nu este de natură să afecteze legalitatea acesteia, având în vedere că dispoziţiile Ordinului nr. 21/2009, incidente în cauză şi reţinute de instanţa de fond, au fost preluate integral de legiuitor în Norma ASF nr. 23/2014, fiind schimbată doar numerotarea articolelor.

În acest sens, Înalta Curte reţine următoarele prevederi din Norma ASF nr. 23/2014:

Art. 44 "Despăgubirile se stabilesc în conformitate cu art. 54 din Legea nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, în baza poliţei RCA, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, pe baza elementelor cuprinse în formularul "Constatare amiabilă de accident" ori pe baza actelor eliberate de persoanele care au competenţe să constate accidentele de vehicule, pe baza înştiinţării sau a procesului-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător, precum şi a oricăror mijloace de probă, ori prin hotărâre judecătorească."

Art. 45. "Stabilirea despăgubirilor se poate face în cazurile în care, din documentele existente în dosarul de daună - constatare amiabilă de accident, acte eliberate de persoanele care au competenţe să constate accidentele de vehicule, înştiinţare, procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător sau alte mijloace de probă - rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit."

Art. 46. "Despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, în cazul în care:

1. se formulează pretenţii de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a bunului avariat ori distrus, pentru partea respectivă de despăgubire, cu excepţia lipsei de folosinţă a mijloacelor de transport cu care persoana păgubită îşi realizează obiectul de activitate şi pentru care deţine licenţă şi autorizare în acest sens, dar numai pentru timpul normat necesar efectuării reparaţiei pagubelor produse la mijloacele de transport. Partea de despăgubire aferentă lipsei de folosinţă se determină luându-se în calcul tarifele pentru transporturi de mărfuri sau de persoane, practicate de păgubit la data producerii pagubei. Sarcina probei aparţine păgubitului şi se face cu înscrisuri doveditoare;

2. se formulează pretenţii de despăgubiri pentru: hârtii de valoare, acte, manuscrise, bijuterii, pietre preţioase, obiecte de artă, obiecte din platină, aur sau argint, mărci poştale, timbre, precum şi pentru dispariţia sau distrugerea banilor;

3. nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele şi împrejurările producerii accidentului, precum şi la cuantumul prejudiciilor produse."

Interpretând sistematic prevederile legale anterior enunţate, Înalta Curte reţine că despăgubirile se stabilesc pe baza elementelor cuprinse în formularul "Constatare amiabilă de accident" ori pe baza actelor eliberate de persoanele care au competenţe să constate accidentele de vehicule, pe baza înştiinţării sau a procesului-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător ori prin hotărâre judecătorească. Din aceste documente rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit. De asemenea, în cazul în care nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele şi împrejurările producerii accidentului, precum şi la cuantumul prejudiciilor produse, despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească.

În speţă, Înalta Curte, în acord cu opinia instanţei de fond, constată că despăgubirile pot fi stabilite doar pe baza elementelor cuprinse în formularul "Constatare amiabilă de accident", de la dosarul instanţei de fond, din care rezultă că răspunzător de producerea accidentului este conducătorul celuilalt autovehicul implicat în evenimentul asigurat, respectiv, B., înscris care nu a fost combătut prin întocmirea celorlalte acte enumerate limitativ prin art. 44 din Norma ASF nr. 23/2014, respectiv: acte eliberate de persoanele care au competenţe să constate accidentele de vehicule, pe baza înştiinţării sau a procesului-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător ori prin hotărâre judecătorească.

Prin urmare, în lipsa unui alt act emis de unul dintre organele competente enumerate de textul de lege prin care să se înlăture constatarea amiabilă întocmită de şoferii implicaţi în accident şi însuşită de către aceştia sub semnătură, FGA nu poate face aprecieri proprii asupra culpei comune a şoferilor implicaţi în accident, iar, în consecinţă, să diminueze acordarea despăgubirilor rezultate din acest document.

În concluzie, se reţine că în mod nelegal autoritatea publică a cenzurat cererea de plată a reclamantului, Înalta Curte constatând că hotărârea instanţei de fond care a sancţionat această conduită este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinţei prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-pârât să plătească intimatei-reclamante A. S.R.L. cheltuieli de judecată în cuantum de 1200 RON, reprezentând onorariul avocaţial achitat în calea de atac a recursului .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2804 din 15 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât să plătească intimatei-reclamante A. S.R.L. cheltuieli de judecată în cuantum de 1200 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2020.