Revision of administrative judgment barred by lateness despite alleged new document; procedural deadline of one month under Old Civil Procedure Code controls
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed both appeals as unfounded, upholding the lower court's decision to reject the revision request and the subsequent refusal of correction requests, thereby leaving the original 2012 civil judgment denying the claimant's demands intact. The dispute centered on a procedural attempt to revise a final administrative-law judgment through an extraordinary remedy (revision) based on the alleged discovery of a new document (an order to transfer to military reserve in 1985), which the claimant argued contained discrepancies between copies. The court held that the revision was procedurally barred due to lateness under Article 324(1)(4) of the Old Code of Civil Procedure, as the document had been disclosed to the claimant in 2010, far exceeding the one-month deadline, and that the claimant’s arguments regarding material jurisdiction and the obligation to produce the original document did not constitute valid grounds for cassation or correction under Articles 304 and 281-281^2 of the same code.
Legislator headnote
AI generatedart. 322 pct. 5 C. proc. civ, art. 21 din Legea nr. 554/2004, art. 322 pct. 5 din C. proc. civ, art. 2812 din C. proc. civ, art. 129 pct. 5 din C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ; Revision of administrative judgment barred by lateness despite alleged new document; procedural deadline of one month under Old Civil Procedure Code controls: Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a avut în vedere, în esenţă, că cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865 şi că în privinţa termenului de exercitare a căii extraordinare de atac a revizuirii, vechiul C. proc. civ. stipulează la art. 324 alin. (1) pct. 4 că termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 17 decembrie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 29 decembrie 2011 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat:
1. nulitatea absolută a ordinului de trecere în rezervă nr. 133/04.10.1985;
2. obligarea pârâtei la reintegrarea în funcţie a reclamantului;
3. obligarea pârâtei la plata contribuţiei la fondul de asigurări de sănătate pe perioada cuprinsă între trecerea în rezervă şi reactivare sau ieşire la pensie;
4. obligarea pârâtei la restituirea sumei achitate de reclamant ca şi cheltuieli de şcolarizare, actualizată cu rata inflaţiei;
5. obligarea pârâtei la plata sumei de 4.950.000 RON reprezentând drepturi salariale;
6. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi daune morale în baza Legii nr. 221/2009 şi C. civ. în sumă de 1.500.000lei.
Prin sentinţa civilă nr. 482/12.01.2012 Judecătoria Timişoara admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Timişoara şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de petentul A., în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş în favoarea Tribunalului Timiş, secţia civilă - litigii de muncă.
La data de 06 februarie 2012 cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Timiş, secţia litigii de muncă.
Prin sentinţa civilă nr. 1288/26.04.2012 Tribunalul Timiş a admis excepţia de necompetentă materială a Tribunalului Timiş şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 679 din 13 decembrie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins atât acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Finanţelor Publice pentru anularea actului administrativ, reintegrarea în funcţie şi despăgubiri, cât şi cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată.
Prin decizia nr. 2771 din 12 iunie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 679 din 13 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefundat.
2. Cererea de revizuire formulată în cauză
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 raportat la art. 21 din Legea nr. 554/2004, deoarece actul administrativ contestat a fost emis de o autoritate publică centrală, revizuentul A., în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Apărării Naţionale şi ANAF Timişoara, a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 679/13.12.2012, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2011, în sensul anulării acestei sentinţe, admiterea revizuirii, anularea excepţiei autorităţii de lucru judecat, deoarece în dosarul nr. x/2009, prin hotărârea nr. 271/19.05.2010, nu a fost tranşat litigiul, nefiind soluţionată pe fond chestiunea litigioasă.
3. Hotărârile instanţei de fond
3.1. Prin sentinţa civilă nr. 261 din 24 septembrie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire şi a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuientul A., împotriva sentinţei civile nr. 679/13.12.2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. x/2011, în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Finanţelor Publice, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în cauză.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a avut în vedere, în esenţă, că cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865 şi că în privinţa termenului de exercitare a căii extraordinare de atac a revizuirii, vechiul C. proc. civ. stipulează la art. 324 alin. (1) pct. 4 că termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă.
În speţa de faţă, revizuentul se prevalează de comunicarea de către pârât, la data de 10 octombrie 2019 a fotocopiei ordinului de trecere în rezervă nr. M.C. 133/04.10.1985, certificată pentru conformitate potrivit legii .
Curtea de apel a reţinut însă că acest ordin i-a fost comunicat revizuentului şi în cursul anului 2010, în cadrul dosarului x/2009, aspect ce rezultă din menţiunea făcută olograf şi semnată de către revizuient ("conform cu copia depusă de M.Ap. N. la dosarul x/2009 al C.Ap. Tim. la data de 24.03.2010") pe copia xerox a ordinului de trecere în rezervă nr. M.C.133/04.10.1985 depusă de revizuient la data de 29 decembrie 2011 în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Timişoara la dosar în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 679/13.12.2012 de către Curtea de Apel Timişoara, sentinţă a cărei revizuire se cere.
Prin urmare, având în vedere că înscrisul menţionat, care constituie chiar obiectul acţiunii soluţionată irevocabil în dosarul nr. x/2011, i-a fost comunicat reclamantului revizuent din anul 2010 şi că au trecut mai mult de 9 ani de la descoperirea acestora, instanţa de fond a constatat că termenul de o lună este depăşit, astfel încât excepţia tardivităţii cererii de revizuire este întemeiată.
3.2. Prin încheierea nr. 57 din 13 octombrie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererile de îndreptare, lămurire şi completare a sentinţei civile nr. 261/24.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2019, formulată de revizuientul A..
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a avut în vedere, în esenţă, că raportat la conţinutul cererii cu care revizuientul a învestit instanţa şi al notelor scrise depuse ulterior de acesta în fapt, revizuientul este nemulţumit de măsurile dispuse de instanţă la data de 24 septembrie 2020, solicitând ca instanţa să oblige pârâtul Ministerul Apărării Naţionale să depună în original Ordinul MC 133/1985.
Deşi revizuientul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 281 şi următoarele din C. proc. civ. de la 1865, în fapt nu invocă nici un aspect care să poată fi încadrat în cazurile expres prevăzute şi reglementate de dispoziţiile art. 281, art. 2811, respectiv, art. 2812 din C. proc. civ. de la 1865.
4. Recursurile exercitate în cauză
4.1. Împotriva sentinţei civile nr. 261 din 24 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs revizuentul A., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 3, 7, 8 şi 9 din C. proc. civ. de la 1865, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte instanţe din România.
În motivare, a învederat că sentinţa recurată este lovită de nulitate absolută deoarece, raportat la dispoziţiile încheierii de şedinţă din 04 februarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, deşi în cauză sunt incidente prevederile Codului muncii, litigiul a fost soluţionat potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, în acest sens invocând şi excepţia necompetenţei materiale.
De asemenea, a arătat că instanţa de fond a încălcat şi dispoziţiile art. 129 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, deoarece a refuzat să administreze proba care ar fi condus la justa soluţionare a litigiului.
4.2. Împotriva încheierii nr. 57 din 13 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs revizuentul A., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 din C. proc. civ. de la 1865, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte instanţe din România.
În motivare, a învederat că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 129 pct. 5 şi ale art. 281 indice 2 din C. proc. civ. de la 1865, deoarece s-a pronunţat cu privire la excepţia de tardivitate înainte de a se depune la dosarul cauzei, în original, Ordinul de trecere în rezervă nr. M.C. 133/04.10.1985 şi de a fi acesta confruntat cu fotocopiile de la dosarul cauzei.
5. Apărările formulate în cauză
În cauză intimaţii nu au formulat întâmpinări.
II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, examinând hotărârile atacate prin prisma motivelor de recurs formulate şi în raport de actele şi lucrările dosarului dar şi de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., constată că nu este incident în cauză nici un motiv de casare sau de modificare a hotărârilor atacate, în considerarea celor în continuare arătate:
Cu prioritate, în ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale invocată de recurentul-revizuent, Înalta Curte reţine că obiectul acţiunii introductive, înregistrată sub nr. de dosar x/2011, îl reprezintă anularea Ordinului de trecere în rezervă nr. 133/04.10.1985, care este un act administrativ, iar cauza a fost soluţionată, atât în primă instanţă, cât şi în recurs la instanţa supremă, cu aplicarea prevederilor Legii contenciosului administrativ, de instanţe de contencios administrativ.
În consecinţă, în raport şi de dispoziţiile art. 323 teza I din C. proc. civ. de la 1865, potrivit cu care "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă definitivă şi a cărei revizuire se cere. (…)", Înalta Curte constată că nu se poate alege o altă competenţă în calea de atac extraordinară a revizuirii, iar criticile recurentului-revizuent subsumate motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. de la 1865 sunt nefondate.
Cu privire la fondul recursului, se reţine că prima instanţă a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva sentinţei civile nr. 679/13.12.2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. x/2011, opinie împărtăşită şi de Înalta Curte.
Instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 întrucât prima instanţă a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. de la 1865:
"Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă (…)".
În cauză, recurentul-revizuent se prevalează de comunicarea de către intimat, la data de 10 octombrie 2019, a fotocopiei ordinului de trecere în rezervă nr. M.C. 133/04.10.1985, certificată pentru conformitate potrivit legii .
În acord cu soluţia instanţei de fond, Înalta Curte reţine că acest ordin i-a fost comunicat revizuentului şi în cursul anului 2010, în cadrul dosarului x/2009, aspect ce rezultă din menţiunea făcută olograf şi semnată de către revizuent ("conform cu copia depusă de M.Ap. N. la dosarul x/2009 al C.Ap. Tim. la data de 24.03.2010") pe fotocopia ordinului de trecere în rezervă nr. M.C.133/04.10.1985 depusă de acesta la data de 29 decembrie 2011 în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Timişoara la dosar în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 679/13.12.2012 de către Curtea de Apel Timişoara, respectiv hotărârea a cărei revizuire se solicită în cauză.
Prin urmare, având în vedere că recurentul-revizuent a depus o copie a Ordinului M.C. 133/04.10.1985 la data de 29 decembrie 2011 în dosarul nr. x/2011- în care s-a pronunţat sentinţa a cărei revizuire se solicită în cauză, prin respectiva sentinţă făcându-se referire la acest ordin aflat în dosarul Judecătoriei Timişoara - şi că au trecut mai mult de 9 ani de la descoperirea acestora, în mod corect a constatat instanţa de fond că termenul de o lună este depăşit, astfel încât excepţia tardivităţii cererii de revizuire este întemeiată.
Nu în ultimul rând, referitor la criticile recurentului-revizuent privind încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 129 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 deoarece nu ar fi obligat pârâtul Ministerul Apărării Naţionale să depună la dosar originalul Ordinului nr. M.C.133 din 04.10.1985, Înalta Curte le constată ca fiind nefondate şi le va respinge în consecinţă.
Astfel, având în vedere că urma să soluţioneze cu prioritate excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, iar motivul pentru care s-a solicitat depunerea în original a ordinului îl reprezenta existenţa unor diferenţe constând în faptul că pe copiile din alte dosare, faţă de fotocopia anexată cererii de revizuire, nu există menţiunea "conform cu originalul", nu există număr de înregistrare şi nu există semnături, nefiind contestate aspecte cu privire la conţinutul înscrisurilor, în mod corect instanţa de fond a apreciat că nu se impunea la acel moment procesual depunerea originalului Ordinului nr. M.C.133 din 04.10.1985.
În plus, instanţa de fond a avut în vedere aspectele învederate de către revizuent, reţinând, în mod corect, în considerentele sentinţei recurate faptul că nesemnarea copiei ordinului pentru conformitate nu are semnificaţia repunerii în termen, înscrisul invocat nefiind un înscris nou, în accepţiunea C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 3, 7, 8 şi 9 din C. proc. civ. de la 1865, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge recursul împotriva sentinţei civile nr. 261 din 24 septembrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Cu privire la recursul formulat împotriva încheierii nr. 57 din 13 octombrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, se reţine că prima instanţă a respins cererile de îndreptare, lămurire şi completare a sentinţei civile nr. 261/24.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2019, formulată de revizuentul A., opinie împărtăşită şi de Înalta Curte.
Înalta Curte reţine că, deşi prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara la data de 28 septembrie 2020 la dosarul nr. x/2019, revizuentul A. a solicitat îndreptarea, lămurirea, completarea sentinţei civile nr. 261/24.09.2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 281 şi următoarele din C. proc. civ. de la 1865, acesta nu a indicat în concret existenţa unei erori sau omisiuni cu privire la numele, calitatea sau susţinerile părţilor sau cele de calcul cu privire la care să solicite îndreptarea de către instanţă, nu a invocat faptul că ar fi necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori că aceasta ar cuprinde dispoziţii potrivnice şi nici că instanţa ar fi omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.
În acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte constată că susţinerile revizuentului potrivit cărora se impunea ca pârâtul să prezinte originalul Ordinului nr. MC 133/1985, refuzul de probe fiind nelegal şi că se impunea ca instanţa să facă aplicarea art. 129 C. proc. civ. de la 1865 şi să stăruie în aflarea adevărului, dând eficienţă rolului activ al judecătorului, anulând în consecinţă sentinţa civilă din data de 24 septembrie 2020, nu se circumscriu niciuneia din ipotezele reglementate de art. 281, art. 281 indice 1, respectiv, art. 281 indice 2 din C. proc. civ. de la 1865, putându-se eventual constitui în critici ce ar fi putut forma obiectul unei căi de atac.
De altfel, aceste critici au fost reiterate de revizuent prin cererea de recurs formulată împotriva sentinţei civile nr. 261 din 24 septembrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar instanţa de control judiciar le-a respins ca nefondate, pentru motivele arătate în precedent.
Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 din C. proc. civ. de la 1865, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va respinge şi recursul împotriva încheierii nr. 57 din 13 octombrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de A. împotriva sentinţei civile nr. 261 din 24 septembrie 2020 şi a încheierii nr. 57 din 13 octombrie 2020 ale Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2020.