Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6890/2020 AI generated

Customs regularisation and lease termination: failure to apply temporary admission rules and mischaracterization of contractual suspension

Case Number Decizia nr. 6890/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice quashed the appellate judgment, remanding the case for retrial to the lower court, and declared the appeal filed by the National Agency for Fiscal Administration (ANAF) null, effectively leaving the tax authority's challenge by the Regional Finance Directorate as the prevailing procedural issue on remand. The dispute involved a company challenging a customs regularisation decision and administrative fine totaling approximately 8.94 million RON, which were imposed after authorities determined that the company had de facto terminated a financial leasing contract and removed industrial equipment from its accounting records without closing the temporary admission customs regime or paying the due import duties and VAT. The material facts centered on the interpretation of the leasing contract's suspension versus termination, the transfer of property via a debt-offset agreement, and whether the company retained the status of user under the temporary admission regime. The decisive legal basis was Article 488(1)(5) of the Code of Civil Procedure, which established that the first-instance judge failed to properly ascertain the facts and law by exclusively relying on accounting entries to infer lease termination, while neglecting to analyze the specific customs legislation (Law No. 141/1997 and Law No. 86/2006) and evidentiary memoranda confirming that the equipment remained in use and the leasing relationship was suspended rather than terminated.

Legislator headnote

AI generated

art. 451 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ; Customs regularisation and lease termination: failure to apply temporary admission rules and mischaracterization of contractual suspension: În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a prezentat criticile aflate la dosar.

Keywords

AI generated
termination of lease temporary admission Civil Procedure Code administrative contract property leasing administrative tax fine

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cadrul procesual

1.1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, 25.07.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Direcţia Regională Vamală Cluj - Biroul Vamal de Interior Cluj, solicitând:

1. anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 27/02.02.2017 emise de ANAF-DGSC privind respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate împotriva deciziei pentru regularizarea situaţiei nr. 4352/20/13.10.2016 emisă de Biroul Vamal de Interior Cluj;

2. anularea deciziei pentru regularizarea situaţiei nr. 4352/20/13.10.2016 şi a Procesului-verbal de control nr. x/58/13.10.2016 emise de DGRFP Cluj - DRV Cluj - Biroul Vamal de Interior Cluj, în ceea ce priveşte suma totală de 8.936.766 RON, reprezentând: taxe vamale, comision vamal, TVA şi accesorii aferente;

3. exonerarea sa de la obligaţia de plată a sumelor mai sus-menţionate, impuse suplimentar prin actele administrativ-fiscale contestate, obligarea pârâtelor la restituirea sumelor achitate sau compensate, precum şi la plata dobânzilor fiscale aferente, de la data achitării acestor sume şi până la data restituirii lor efective;

4. obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului dosar.

1.2. La data de 24.08.2017, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

1.3. La data de 24.08.2017, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect restituirea sumelor impuse prin actele administrativ-fiscale contestate, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi menţinerea actelor atacate ca fiind temeinice şi legale.

1.4. La data de 22.09.2017, reclamanta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinări, prin care a solicitat respingerea excepţiilor şi apărărilor de fond formulate de pârâte, şi admiterea acţiunii sale pentru motivele expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

1.5. Prin încheierea de şedinţă din data de 21.11.2017, Curtea a respins excepţiile autorităţii de lucru judecat şi inadmisibilităţii, ca neîntemeiate, pentru considerentele expuse în cuprinsul acestei încheieri.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 393 din 06.02.2018:

- a admis în parte acţiunea reclamantei;

- a anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 27/02.02.2017 emisă de A.N.A.F-D.G.S.C.;

- a anulat decizia pentru regularizarea situaţiei nr. 4352/20/13.10.2016 şi Procesul-verbal de control nr. x/28/13.10.2016 emise de pârâta D.G.R.F.P. Cluj-Direcţia Regională Vamală Cluj-Biroul Vamal Interior Cluj cu privire la suma de 8.936.766 RON;

- a exonerat reclamanta de plata sumei de 8.936.766 RON;

- a obligat pârâta A.N.A.F., prin organul fiscal competent, să restituie reclamantei, în condiţiile legii, suma de mai sus şi contravaloarea dobânzii fiscale calculate asupra acesteia de la data achitării şi până în ziua restituirii;

- a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 15.450 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ..;

- a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

3.1. Recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din data de 21.11.2017 şi sentinţei nr. 393 din 06.02.2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, şi a solicitat casarea acestora şi, în urma rejudecării cauzei, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a prezentat criticile aflate la dosar.

3.2. Recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, în nume propriu şi pentru Biroul Vamal de Interior Gr. I Cluj a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă şi a sentinţei anterior arătate.

În dezvoltarea căii de atac promovate, încadrată în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a menţionat criticile aflate la dosar.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor depuse de autorităţile pârâte, ca nefondate pentru motivele dezvoltate la dosar.

4.2. Recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, în nume propriu şi pentru Biroul Vamal de Interior Gr. I Cluj a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală pentru argumentele arătate la dosar.

5. Soluţia instanţei de recurs

5.1. Referitor la excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

În consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia şi va constata nulitatea acestui recurs, întrucât memoriul de recurs reprezintă redarea fidelă a întâmpinării depuse de parte la instanţa de fond (a se vedea dosar fond). Aşadar, în cadrul acestuia nu au fost prezentate critici de nelegalitate cu privire la sentinţa atacată care ar fi putut fi încadrate în motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 C. proc. civ.

5.2. Referitor la recursul promovat de recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, în nume propriu şi pentru Biroul Vamal de Interior Gr. I Cluj

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările depuse în cauză, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi redate în continuare.

Aşa cum s-a prezentat la pct. 1 din decizia de faţă, intimata A. S.R.L. a supus controlului instanţei specializate:

- Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 27/02.02.2017 emisă de ANAF-DGSC privind respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei administrative formulate împotriva deciziei pentru regularizarea situaţiei nr. 4352/20/13.10.2016 emisă de Biroul Vamal de Interior Cluj;

- Decizia pentru regularizarea situaţiei nr. 4352/20/13.10.2016 şi Procesul-verbal de control nr. x/58/13.10.2016 emise de DGRFP Cluj - DRV Cluj - Biroul Vamal de Interior Cluj, în ceea ce priveşte suma totală de 8.936.766 RON, reprezentând taxe vamale, comision vamal, TVA şi accesorii aferente acestora.

După cum s-a arătat la pct. 2 din prezenta decizie, prima instanţă a admis în parte acţiunea reclamantei, a anulat actele administrative contestate şi a exonerat plata de plata sumei de 8.936.766 RON, soluţie care nu este împărtăşită de instanţa de control judiciar.

Cu titlu prealabil, instanţa de control judiciar reţine următoarea situaţie de fapt:

La data de 13.10.2005, între B., în calitate de locator şi A. S.R.L., în calitate de locatar, s-a încheiat un Contract cadru de leasing financiar extern, pentru finanţarea achiziţiei în sistem de leasing a unor echipamente industriale, pe o durată de 60 de luni de la data livrării. .

Fiecare livrare către intimată s-au făcut pe baza unor contracte distincte cu furnizorii, în temeiul Secţiunii I, art. 1, paragraful II din Contractul cadru încheiat de părţi, iar B. a achitat contravaloarea bunurilor achiziţionate din linia de credit deschisă în favoarea intimatei. Bunurile au devenit proprietatea B., iar intimata trebuia să achite ratele de leasing şi avea posibilitatea să-şi exercite opţiunea de cumpărare la un preţ fixat de 1% din valoarea totală a echipamentelor, după cum se specifica în fiecare act adiţional la contract.

Echipamentele au fost introduse în România în regim vamal de admitere temporară, pe toată durata contractului de leasing, cu exonerarea totală de la obligaţia de plată a sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garanţiilor vamale, în intervalul 03.10.2005 - 13.10.2006, în baza dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, precum şi a art. 92 alin. (1) teza a II-a şi art. 108 alin. (2) din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României.

Prelungirea termenelor acordate iniţial pentru fiecare autorizaţie de admitere temporară s-a făcut în temeiul Contractelor de leasing subsecvente Contractului-cadru. Regimul vamal a fost prelungit de către autoritatea vamală emitentă a autorizaţiilor de admitere temporară până la data de 15.10.2012 .

A fost semnată Convenţia de stingere a obligaţiilor reciproce nr. 791/27.08.2012 în care s-a menţionat faptul că B. cesionează către partenerul afiliat C. creanţele rezultate din contractul de leasing încheiat cu intimata pentru suma de 350.000 euro, reprezentând valoarea reziduală a bunurilor.

La data de 18.09.2012, C. a achitat către B. suma de 2.000.000 euro, reprezentând 350.000 euro pentru C. şi 1.650.000 euro pentru intimată.

A fost încheiat Contractul de Dare în Plată nr. x/25.09.2012, între A. S.R.L., în calitate de debitor, şi C., în calitate de creditor, având în vedere:

- contractul de leasing încheiat de părţi la data de 13.10.2005;

- debitul în valoare de 1.650.000 euro rezultând din tranzacţia încheiată între A. S.R.L. şi societatea de leasing;

- intenţia pe care o are C. de a stinge obligaţia financiară a A. S.R.L. în valoare de 1.650.000 euro pe care o înregistrează faţă de B..

Părţile contractului anterior nominalizat au convenit stingerea, prin dare în plată, a datoriei în valoare totală de 1.650.000 euro prin transmiterea proprietăţii utilajelor menţionate în Anexa 1 către C.. Această tranzacţie nu a fost adusă la cunoştinţa autorităţii vamale.

La pct. 1.2 din contract, părţile au stabilit faptul că transferul proprietăţii asupra utilajelor date în plată operează de la debitor la creditor la data semnării contractului, fără altă formalitate prealabilă.

La pct. 1.3 din contract, părţile au menţionat faptul că utilajele vor rămâne în România, urmând a fi folosite de A. S.R.L. în baza unui contract de locaţiune.

La data de 26.09.2012, B. a emis factura nr. x, pentru valoarea reziduală a contractului de leasing, în valoare de 1.150.000 de Euro.

Ulterior a fost emisă factura nr. x/03.10.2012 de către intimată pentru suma de 1.650.000 euro .

Prin Contractul nr. x/04.10.2012, C. a închiriat intimatei bunurile menţionate în Anexa 1 la contract, pe o perioadă nedeterminată

Prin Actul Adiţional nr. 1/05.10.2012 la Contractul de Dare în Plată, părţile au convenit ca transferul efectiv al proprietăţii asupra utilajelor date în plată să se facă sub condiţia realizării procedurilor vamale de închidere a importului temporar al utilajelor, în cel mult 10 zile de la data încheierii acestui demers .

În urma verificării efectuate de autoritatea vamală la societatea intimată, a fost încheiat Procesul-verbal de control nr. x/161/26.11.2013 în baza căruia a fost emisă decizia pentru regularizarea situaţiei nr. 6403/87/26.11.2013 prin care s-a stabilit în sarcina de plată a intimatei suma totală de 8.936.766 RON, reprezentând diferenţe de taxe vamale, comision vamal, TVA, dobânzi compensatorii, dobânzi şi penalităţi de întârziere. În motivarea deciziei, emitentul acesteia a avut în vedere constatarea potrivit căreia, la data de 30.09.2010, conform notelor contabile nr. 43, 44, 45, 46, 47, 48 şi 56, executarea contractului de leasing a încetat. Intimata a procedat la scoaterea din listele de inventar şi din evidenţa contabilă a instalaţiilor şi a echipamentelor tehnologice care au făcut obiectul regimului vamal de admitere temporară, precum şi a obligaţiilor de plată, fără a informa autoritatea vamală. De asemenea, B. nu a mai emis facturi pentru ratele de leasing prevăzute după această dată, iar A. nu a mai înregistrat obligaţii de plată a acestora; de la aceeaşi dată, ca urmare a încetării de fapt a contractului de leasing, nu mai este îndeplinită nici condiţia fixată prin regimul vamal de admitere temporară, respectiv aceea ca instalaţiile şi echipamentele tehnologice în cauză să fie utilizate în sistem de leasing.

Prin Decizia nr. 195/10.07.2014 de soluţionare a contestaţiei A., s-a reţinut faptul că nu s-a stabilit dacă, potrivit contractului de leasing, societatea a beneficiat de o perioadă de graţie conform înţelegerii părţilor (acte adiţionale sau corespondenţă între părţi în acest sens emise în acea perioadă), precum şi dacă pe toată perioada de derulare a regimului vamal de admitere temporară titularul operaţiunilor şi-a păstrat calitatea de utilizator şi, respectiv, data la care societatea C. a devenit proprietarul utilajelor. Pentru acest motiv, emitentul deciziei a dispus, în vederea stabilirii cu claritate a situaţiei de fapt, reverificarea operaţiunilor şi administrarea de probe suplimentare.

În urma operaţiunii de reverificare descrise în cuprinsul Procesului-verbal de control nr. x/58/13.10.2016, a fost emisă de către recurenta D.G.R.F.P. Cluj-Direcţia Regională Vamală Cluj-Biroul Vamal Interior Cluj, decizia pentru regularizarea situaţiei nr. 4352/20/13.10.2016 prin care s-a stabilit în sarcina societăţii intimate suma totală de 8.936.766 RON, reprezentând diferenţe de taxe vamale, comision vamal, TVA, dobânzi compensatorii, dobânzi şi penalităţi de întârziere. Motivarea deciziei este similară cu cea a deciziei pentru regularizarea situaţiei nr. 6403/87/26.11.2013.

Prin Decizia nr. 27/02.02.2017 emisă de pârâta A.N.A.F.-Direcţia Generală de soluţionare a Contestaţiilor a fost respinsă contestaţia administrativă formulată de intimată împotriva deciziei pentru regularizarea situaţiei nr. 4352/20/13.10.2016.

Instanţa de fond a reţinut nelegalitatea actelor administrative contestate în cauză în raport de următoarele argumente:

* Organele fiscale au dat relevanţă, în exclusivitate, aceluiaşi mijloc de probă şi aceleiaşi împrejurări, avute în vedere şi la momentul emiterii primei Decizii de regularizare, cu toate că, prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 195/10.07.2014, s-a reţinut că acestea nu sunt suficiente pentru o justă lămurire a situaţiei de fapt. Prin urmare, în cadrul procedurii de verificare, împrejurarea scoaterii echipamentelor din evidenţa contabilă trebuia analizată coroborat cu împrejurări factuale reieşite din alte mijloace de probă identificate, neputând, doar prin ea însăşi, să stea, în mod legal, la baza stabilirii obligaţiilor în sarcina reclamantei.

Din contră, din toate mijloacele de probă administrate suplimentar, a reieşit că în cauză nu a avut loc o încetare anticipată a contractului de leasing, prin reziliere şi că echipamentele au fost utilizate de reclamantă pe întreaga durată a regimului vamal de admitere temporară.

În concret este vorba despre:

- art. 11 lit. A) din Contractul de leasing care stabileşte un pact comisoriu de ultim grad, el fiind un beneficiu stipulat în favoarea creditorului şi nicidecum un mijloc prin care acesta renunţă la dreptul de a solicita executarea contractului;

- Scrisoarea emisă de B. la data de 31.10.2013 şi Memorandumul de Clarificare nr. x/31.08.2015 încheiat de reclamantă, C. şi B. care confirmă faptul că nu a intervenit rezilierea contractului de leasing în anul 2010, ci doar suspendarea obligaţiei de plată a ratelor menită să permită reclamantei obţinerea timpului şi lichidităţilor necesare pentru restructurare;

- Memorandumurile de Clarificare nr. 1087 şi nr. 1088/31.08.2015, încheiate de reclamantă, C. şi B., prin care părţile au confirmat că faptul că A. şi-a păstrat neîncetat calitatea de utilizator;

- derularea contractului şi după data de 30.09.2010 care este confirmată indirect şi de cuantumul obligaţiei de plată a reclamantei faţă de B. la încetarea contractului de leasing, constând în 1.150.000 de Euro valoare reziduală şi 500.000 de Euro, rate restante (astfel după cum acestea au rezultat din interpretarea coroborată a facturii nr. x cu Contractul de Dare în Plată nr. x/25.09.2012); or, dacă la data de 30.09.2012 ar fi intervenit rezilierea contractuală invocată de pârâte nu ar mai fi existat temei pentru pretinderea obligaţiei de plată a sumei de 500.000 de Euro.

Instanţa de fond a apreciat că intimata nu avea obligaţia de a informa autoritatea vamală, după cum impun prevederile 93 din Legea nr. 141/1997 (respectiv art. 108 alin. (4) din Legea nr. 86/2006), deoarece aceasta din urmă nu a probat faptul că reclamanta ar fi relocat sau transferat echipamentele; prin urmare, esenţial este faptul că partea a păstrat dreptul de utilizare a echipamentelor, conform autorizării vamale.

Aspectele consemnate în Convenţia de dare în plată nu prezintă relevanţă în contextul în care prin decizia pentru regularizarea situaţiei fiscale contestată în cauză nu au fost valorificate aceste împrejurări reţinute în Procesul-verbal de control la punctul B.3, potrivit cărora datoria vamală s-ar fi născut la data de 17.11.2010 sau, după caz, la data de 25.09.2012.

În plus de aceasta, din cuprinsul Actul Adiţional nr. 1/05.10.2012 la Contractul de Dare în Plată şi al Memorandumului de înţelegere a părţilor nr. 1005/15.10.2012, rezultă că intenţia reală a celor două părţi (A. şi C.) a fost aceea de a condiţiona transferul dreptului de proprietate de realizarea procedurilor vamale de închidere a importului temporar al echipamentelor. Totodată, potrivit art. 11 lit. A) din contractul de leasing, doar falimentul, nu simpla stare de insolvenţă, poate atrage rezilierea contractului.

Instanţa de control judiciar apreciază că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece judecătorul fondului nu a lămurit în mod corespunzător situaţia de fapt şi de drept existentă în speţa dedusă judecăţii. Or, cercetarea fondului cauzei presupune existenţa tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

În concret, prima instanţă nu a analizat dispoziţiile din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României, din H.G. nr. 1114/2001 privind Regulamentul de aplicare a Codului Vamal, din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României şi din H.G. nr. 707/2006 privind Regulamentul de aplicare a Codului Vamal, dispoziţii indicate în Procesul-verbal de control nr. x/58/13.10.2016 şi în decizia pentru regularizarea situaţiei nr. 4352/20/13.10.2016, ambele emise de Direcţia Regională Vamală Cluj - Biroul Vamal de Interior gr. I Cluj.

După cum s-a prezentat anterior, întreaga argumentaţie a judecătorului fondului s-a rezumat la prevederile O.G. nr. 51/997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, care are, în mod necesar, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al conţinutului actelor administrative contestate în cauză, al mijloacelor de probă şi argumentelor invocate de părţi.

În concluzie, nemotivarea hotărârii sub aspectele de esenţă echivalează cu necercetarea fondului cauzei, situaţie în raport cu care, pentru respectarea dublului grad de jurisdicţie, se impune admiterea recursului promovat de recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, în nume propriu şi pentru Biroul Vamal de Interior Gr. I Cluj şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe care urmează să verifice legalitatea actelor administrative deduse judecăţii

Instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune să analizeze celelalte critici de nelegalitate prezentate de recurentă, subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte:

- va constata nul recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva încheierii de şedinţă din data de 21.11.2017 şi sentinţei nr. 393 din 06.02.2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal;

- va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, în nume propriu şi pentru Biroul Vamal de Interior Gr. I Cluj împotriva încheierii de şedinţă anterior nominalizate;

- va admite recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, în nume propriu şi pentru Biroul Vamal de Interior Gr. I Cluj împotriva aceleiaşi sentinţe, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva încheierii de şedinţă din data de 21 noiembrie 2017 şi a sentinţei civile nr. 393 din 06 februarie 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, în nume propriu şi pentru Biroul Vamal de Interior Gr. I Cluj, împotriva încheierii de şedinţă anterior nominalizate.

Admite recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, în nume propriu şi pentru Biroul Vamal de Interior Gr. I Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 393 din 06 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 16 decembrie 2020.