Refusal to sign railway public service contract: appeal allowed, judgment quashed and case remanded for failure to analyze statutory grounds

Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 30.08.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor: obligarea Ministerului Transporturilor la încheierea unui contract de servicii publice de transport feroviar de călători; obligarea Ministerului Transporturilor la achitarea contravalorii compensaţiilor de serviciu public datorate retroactiv, ca urmare a neîncheierii contractului de servicii publice de transport feroviar de călători şi neincluderii operatorului privat de transport feroviar A. în bugetul aferent anului 2017, împreună cu dobânda legală calculată până la data achitării efective a contravalorii compensaţiilor.

Ulterior, reclamanta a formulat cerere de modificare a acţiunii, în temeiul dispoziţiilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ., prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Autorităţii pentru Reformă Feroviară, autoritate care, potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 62/2016 funcţionează în subordinea Ministerului Transporturilor

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3284 din 10 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor şi Autoritatea pentru Reforma Feroviară, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 3284 din 10 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei pe fond, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu consecinţa:

1. Obligării Ministerului Transporturilor şi ARF la încheierea unui contract de servicii publice de transport feroviar de călători pentru perioada 02.02.2017-21.12.2017;

2. Obligării Ministerului Transporturilor şi ARF la achitarea contravalorii compensaţiilor de serviciu public datorate retroactiv, ca urmare a neîncheierii contractului de servicii publice de transport feroviar de călători pentru perioada 02.02.2017-21.12.2017 şi neincluderii operatorului privat de transport feroviar A. în bugetul aferent anului 2017, împreună cu dobânda legală calculată până la data achitării efective a contravalorii compensaţiilor. Având în vedere că ARF a încheiat cu A. contractul de servicii publice abia la data de 21.12.2017, pentru perioada 21.12.2017-02.12.2019, valoarea compensaţiilor de serviciu solicitate prin cererea de chemare în judecată a fost calculată prin Nota nr. x/20.02.2018, depusă în Anexa 2 la Notele de şedinţă depuse la dosar în faza de fond;

3. În subsidiar, dacă se consideră că această cerere a devenit lipsită de obiect, ca urmare a încheierii la data de 21.12.2017 a contractului de servicii publice pentru perioada 21 decembrie 2017 - 02 decembrie 2019, solicită să se constate că petitul al 2-lea al cererii de chemare în judecată se menţine, în sensul achitării compensaţiilor la care ar fi avut dreptul cu titlu de despăgubiri, întrucât refuzul iniţial a avut caracter ilicit.

4. Obligării Ministerului Transporturilor şi ARF la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea de recurs este întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a formulat critici ample la adresa sentinţei atacate .

4. Apărările intimaţilor

Intimata-pârâtă Autoritatea pentru Reformă Feroviară a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele şi pentru motivele ce vor fi arătate în continuare, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din noul C. proc. civ.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor: obligarea acestuia la încheierea unui contract de servicii publice de transport feroviar de călători; la achitarea contravalorii compensaţiilor de serviciu public datorate retroactiv, ca urmare a neîncheierii contractului de servicii publice de transport feroviar de călători şi neincluderii operatorului privat de transport feroviar A. în bugetul aferent anului 2017, împreună cu dobânda legală calculată până la data achitării efective a contravalorii compensaţiilor.

Ulterior, reclamanta a formulat cerere de modificare a acţiunii, în temeiul dispoziţiilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ., prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Autorităţii pentru Reformă Feroviară, autoritate care, potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 62/2016 funcţionează în subordinea Ministerului Transporturilor

Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor şi Autoritatea pentru Reforma Feroviară, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamanta A. S.R.L. are calitatea de operator de transport feroviar de călători, astfel cum rezultă din conţinutul licenţei de transport feroviar nr. 60 acordată prin Decizia nr. 4010/60/05.12.2016 emisă de Autoritatea Ferovieră Română - Organismul de Licenţe Feroviare Român şi din conţinutul certificatelor de siguranţă partea A nr. x şi partea B nr. x emise de către Autoritatea de Siguranţă Ferovieră Română.

În temeiul prevederilor art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 12/1998 şi în temeiul prevederilor art. 12 alin 1 din H.G. nr. 581/1998, reclamanta A. S.R.L. a încheiat cu Compania Naţională de Căi Ferate " CFR"-SA contractul de acces pe infrastructura feroviară nr. 1/03.01.2017.

Potrivit art. 2.1 din contractul de acces pe infrastructura feroviară nr. 1/03.01.2017, CFR pune la dispoziţia reclamantei infrastructura feroviară publică interoperabilă, precum şi cea neinteroperabilă neînchiriată, în baza prezentului contract de acces.

În fapt, prin cererea nr x/28.12.2016, înregistrată la Ministerul Transporturilor sub nr. x/28.12.2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat Ministerului Transporturilor încheierea contractului de servicii publice de transport feroviar de călători începând cu anul 2017.

Ulterior, prin adresa nr. x/18.01.2017, înregistrată la Ministerul Transporturilor sub nr. x/18.01.2017 reclamanta A. S.R.L. a transmis către Ministerul Transporturilor o nouă solicitare de iniţiere a procedurilor legale necesare pentru semnarea contractului de servicii publice de transport feroviar de călători, însoţită de toate înscrisurile ce fac dovada calităţii societăţii de operator de transport feroviar.

4. Prin adresa nr. x/20.01.2017 Ministerul Transporturilor a solicitat completarea dosarului cu următoarele documente:

(a) copie după actul constitutiv al societăţii;

(b) certificatul de înregistrare a societăţii la Registrul Comerţului;

(c) completarea legendei la lista completă a trenurilor de călători pentru anul 2017 cu perioadele aferente.

Prin adresa nr. x/25.01.2017, reclamanta A. a răspuns la solicitarea Ministerului Transporturilor şi a transmis copii ale tuturor documentelor solicitate.

Prin adresa nr. x/28.02.2017 reclamanta A. a transmis către Ministerul Transporturilor propunerile pentru anexele 1-6 ce vor face obiectul contractului de servicii publice pentru perioada 2017-2019, în vederea demarării procedurilor legale necesare semnării contractului

Prin adresa nr x/07.03.2017 Ministerul Transporturilor a invitat A., alături de toţi operatorii de transport feroviar de călători, la şedinţa din data de 09.03.2017 de negociere a pachetului minim de servicii şi de alocare a compensaţiei fiecărui operator în parte.

La dosarul cauzei nu există un înscris care să consemneze rezultatul şedinţei din data de 9.03.2017 care s-a desfăşurat la Ministerul Transporturilor.

Sintetic, cererea reclamantei A. S.R.L. având ca obiect încheierea contractului de servicii publice de transport feroviar de călători începând cu anul 2017 a fost soluţionată prin adresa Ministerului Transpoturilor nr. 9854/24.03.2017, filele x, prin care s-au reţinut următoarele:

- Între Ministerul Transporturilor şi operatorii de transport feroviar de călători, în temeiul H.G. nr 231/2016 s-au încheiat contractele de servicii publice, a căror valabilitate expiră la data de 2.12.2019.

- conform prevederilor art. 39 din O.U.G. nr. 12/1998 contractele de servicii publice prevăzute la art. 38 se aprobă şi se actualizează anual prin ordin al ministrului transporturilor după aprobarea bugetului de stat şi, după caz, ca urmare a rectificărilor bugetare;

- fundamentarea sumelor necesare subvenţionării transportului feroviar public de călători, la data elaborării bugetului de stat pentru anul 2017, a avut în vedere elementele transmise de operatorii de transport feroviar cu care Ministerul Transporturilor avea încheiate contracte de servicii publice;

- faţă de solicitarea A. pentru încheierea contractului de servicii publice formulată la data de 18.01.2017 Ministerul Transporturilor nu îi putea da curs motivat de faptul că la acea dată legea bugetului de stat pentru anul 2017 nu era adoptată de Parlamentul României;

- faţă de forma tabelară prezentată în cadrul şedinţei din data de 09.03.2017 aceasta a constituit un exemplar de lucru, transparent, care a totalizat propunerile volumelor de transport pentru anul 2017, primite până la acea dată de către Direcţia de Transport Feroviar de la operatorii de transport feroviar de călători;

- la momentul respectiv (09.03.2017) s-a apreciat necesară includerea tuturor operatorilor activi pe piaţă pentru relevarea situaţiei viitoare în care va fi inclus şi noul operator A. în momentul încheierii contractului de servicii publice cu acesta şi a actelor adiţionale la contractele încheiate;

- la acea dată nu se putea vorbi despre o împărţire efectivă a sumelor pentru fiecare operator de transport feroviar de călători, aceasta neputându-se realiza decât la semnarea actelor adiţionale şi respectiv a noului contract care includ asumările operatorilor de transport feroviar de călători, în cadrul anexelor parte integrantă din acestea;

- consideră eronată susţinerea A. potrivit căreia în cadrul şedinţei din data de 09.03.2017 acestei societăţi i-ar fi fost alocată o compensaţie în cuantum de aproximativ 10.330.000 RON pentru anul 2017 întrucât şedinţa ar fi vizat (i) discuţii pe marginea Metodologiei de calcul, evidenţiere şi acordare a compensaţiei de serviciu public de la bugetul de stat în transportul feroviar de călători prevăzută la art. 6 alin. (6) din O.U.G. nr. 12/1998, dar şi (ii) discuţii premergătoare încheierii actelor adiţionale pentru anul 2017 la contractele de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 2 decembrie 2019 în transportul feroviar public de călători; or, metodologia de calcul în vigoare anterior celei adoptate prin Ordinul nr. 484/03.05.2017 era cea prevăzută de H.G. nr. 2408/2004 privind metodologia de acordare de la bugetul de stat şi/sau de la bugetele locale a diferenţei dintre tarife şi costuri în transportul feroviar public de călători, astfel încât inclusiv la acel moment exista un temei legal pentru discutarea cuantumului compensaţiilor ce urmau a fi acordate fiecărui operator de transport feroviar de călători;

- activitatea desfăşurată în cadrul şedinţei de lucru din data de 13.03.2017 a vizat necesitatea împărţirii alocaţiei bugetare pe fiecare operator de transport feroviar de călători cu care Ministerul Transporturilor are încheiate contracte de servicii publice, în vederea respectării termenelor legale incidente în această materie;

- în condiţiile în care legislaţia este în schimbare, actul normativ de aprobare a actelor adiţionale ale operatorilor care au încheiat contracte de servicii publice şi implicit contractul de servicii publice al A. nu poate fi elaborat;

- suma totală alocată de la bugetul de stat pentru susţinerea transportului feroviar de călători trebuie să se regăsească defalcată pentru operatorii de transport feroviar de călători şi pentru rezerva CFR în cadrul aceluiaşi act normativ de aprobare a actelor adiţionale/contract de servicii, astfel încât Ministerul Transporturilor nu poate să încheie la această dată contract de servicii publice cu A.;

- A. poate realiza la această dată transport feroviar de călători în baza contractului de acces încheiat cu CN CF CFR S.A., această activitate nefiind condiţionată de încheierea unui contract de servicii publice;

- A. va continua să fie invitată la şedinţele premergătoare încheierii actelor adiţionale ale operatorilor care au deja contract şi respectiv pentru încheierea contractului cu A.;

Totodată, prin adresa Ministerului Transporturilor nr. x16.06.2017, fiele 101-102, reclamantei i s-a comunicat, în esenţă, faptul că fundamentarea bugetului pe anul 2017 nu a avut în vedere volumul de tren-km pe care A. l-a comunicat Ministerului Transporturilor la data de 28.12.2016, ulterior finalizării fundamentării bugetului, faptul că Ministerul Transporturilor a acţionat conform prevederilor legale atunci când a procedat la actualizarea contractelor de servicii publice, aprobate prin H.G. nr. 231/2016, acţiune finalizată cu avizul Consiliului Concurenţei nr. 6166/08.05.2017, precum şi faptul că, având în vedere că fondurile alocate prin Legea bugetului de stat sunt fonduri publice şi că alocarea acestora s-a făcut pentru un volum de activitate realizat de operatorii de transport feroviar care aveau deja contracte de servicii publice încheiate, încheierea unui contract de servicii publice cu A. se va putea realiza numai în cazul suplimentării fondurilor de la bugetul de stat.

Aşadar, în opinia curţii de apel, întreaga corespondenţă administrativă purtată între reclamantă şi pârâtă cu privire la încheierea contractului de servicii publice de transport feroviar pentru anul 2017 s-a finalizat prim emiterea de către Ministrerul Transporturilor a adreselor nr. x/24.03.2017 şi nr. y/16.06.2017, prin care cererea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată, pentru motivele expuse în cuprinsul celor două adrese menţionate anterior.

Ulterior, în temeiul prevederilor art. 2 alin 1 lit. i) din O.U.G. Nr. 62/2016 din 28 septembrie 2016 privind înfiinţarea Autorităţii pentru Reformă Feroviară, având în vedere prevederile REGULAMENTULUI (CE) NR. 1370/2007 din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 şi nr. 1107/70 ale Consiliului, reclamanta A. S.R.L. a încheiat cu pârâta Autoritatea pentru Reformă Feroviară contractul de servicii publice nr x/21.12.2017, pentru perioada 21.12.2017-2.02.2019, având ca obiect, potrivit art. 2 din contractul părţilor, stabilirea obligaţiilor reciproce ale A. S.R.L. şi ale Autorităţii pentru Reformă Feroviară în vederea realizării serviciului public social de transport feroviar de călători, în condiţiile legii.

Având în vedere că reclamanta A. S.R.L. a încheiat cu pârâta Autoritatea pentru Reformă Feroviară contractul de servicii publice nr. x/21.12.2017, capătul principal de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Autoritatea pentru Reformă Feroviară la încheierea unui contract de servicii publice de transport feroviar de călători a fost respins ca neîntemeiat, întrucât nu mai subszită un eventual refuz nejustificat al autorităţii publice pârâte, în accepţiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004, în ce priveşte încheierea contractului menţionat în capătul principal de cerere.

În schimb, curtea de apel a analizat temenicia cererii formulată de reclamantă având va obiect obligarea pârâtei Autoritatea pentru Reformă Feroviară la achitarea contravalorii compensaţiilor de serviciu public datorate retroactiv, ca urmare a neîncheierii contractului de servicii publice de transport feroviar de călători şi a neincluderii operatorului privat de transport feroviar A. în bugetul aferent anului 2017, împreună cu dobânda legală calculată până la data achitării efective a contravalorii compensaţiilor.

Având în vedere că reclamanta A. S.R.L. a încheiat cu pârâta Autoritatea pentru Reformă Feroviară contractul de servicii publice nr. x/21.12.2017, prima instanţă a reţinut că durata în timp până la care pot fi acordate despăgubirile solicitate de către reclamantă este de 21.12.2017, data încheirii contractului menţionat anterior.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. Nr. 62/2016 din 28 septembrie 2016 privind înfiinţarea Autorităţii de Reformă Feroviară, publicată în Monitorul Oficial nr. 798 din 11 octombrie 2016 în subordinea Ministerului Transporturilor se înfiinţează Autoritatea de Reformă Feroviară denumită în continuare A.R.F., ca instituţie publică, cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, prin preluarea activităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1) şi atribuţiilor corespunzătoare acestora, din cadrul aparatului propriu al Ministerului Transporturilor.

Potrivit 2 alin. (1) lit. i) din O.U.G. Nr. 62/2016 din 28 septembrie 2016 scopul înfiinţării A.R.F. este de încheiere şi gestionare a contractelor de servicii publice cu operatorii de transport feroviar de călători.

Prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. i) din O.U.G. Nr. 62/2016 din 28 septembrie 2016 privind înfiinţarea Autorităţii de Reformă Feroviară, publicată în Monitorul Oficial nr 798 din 11 octombrie 2016, prima instanţă a reţinut că, începând cu data de 11.10.2016, a intervenit o transmisune legală a calităţii procesuale pasive de la Ministerul Transporturilor către Autoritatea de Reformă Feroviară, în ce priveşte competenţa funcţională referitoare la încheierea şi gestionarea contractelor de servicii publice cu operatorii de transport feroviar de călători.

Însă, această împrejurare nu determină scoaterea din proces a pârâtului Ministerul Transporturilor, întrucât nu se aplică prin analogie prevederile art. 71 alin. (1) din C. proc. civ., în cazul prevăzut la art. 70, potrivit cărora când pârâtul, chemat în judecată pentru o datorie bănească, recunoaşte datoria şi declară că vrea să o execute faţă de cel căruia îi va fi stabilit dreptul pe cale judecătorească, el va fi scos din proces, dacă a consemnat la dispoziţia instanţei suma datorată.

În aceste condiţii, având în vedere că Ministerul Transporturilor a emis actele administrative care încorporează în conţinutul acestora refuzul administrativ de soluţionare a cererii reclamantei, există o identitate între persoana acestui pârât şi subiectul pasiv din raportul juridic de drept administrativ dedus judecăţii în prezenta cauză, motiv pentru care este neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasivie a acestui pârât.

Însă, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. i) din O.U.G. Nr. 62/2016 din 28 septembrie 2016 privind înfiinţarea Autorităţii de Reformă Feroviară, publicată în Monitorul Oficial nr 798 din 11 octombrie 2016, cererea introdusă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor este neîntemeiată, având în vedere că, de lege lata, pârâtul Ministerul Transporturilor nu mai are competenţa funcţională referitoare la încheierea şi gestionarea contractelor de servicii publice cu operatorii de transport feroviar de călători.

Or, pentru a fi în prezenţa unui refuz nejustificat al pârâtei Ministerul Transporturilor în privinţa soluţionării cererii reclamantei este necesar, de plano, ca soluţionarea acestei cereri să fie de competenţa autorităţii publice care a fost învestită, însă, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat al unei autorităţi publice în ce priveşte soluţionarea unei cereri câtă vreme autoritatea publică învestită nu are competenţa funcţională recunoscută de lege în privinţa cererii cu care a fost învestită.

Curtea de apel a apreciat ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obligarea pârâtei la achitarea contravalorii serviciu public datorat retroactiv, ca urmare a neîncheierii contractului de servicii publice de transport feroviar de călători şi a neincluderii operatorului privat de transport feroviar A. în bugetul aferent anului 2017, împreună cu dobânda legală calculată până la data achitării efective a contravalorii compensaţiilor, în principal, pentru considerente de ordin procedural, referitoare la neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 8 alin 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar în subsidiar, pentru considerente ce ţin de caracterul justificat al refuzului administrativ de soluţionare a cererii reclamantei.

Având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 referitoare la obictul acţiunii în contenciosul administrativ, instanţa fondului a reţinut că cererea de reparare a pagubei în contenciosul administrativ are un caracter subsidiar şi este condiţionată de anularea unui act administrativ care a generat repararea pagubei materiale a cărei reparare se solicită.

Aşadar, în accepţiunea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004, repararea pagubei în contenciosul administrativ are un caracter accesoriu şi este condiţionată de existenta unui act administrativ nelegal anulat de instanta, producerea unui prejudiciu si dovedirea legaturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal si prejudiciul suferit de reclamantă. În lipsa dovedirii legaturii de cauzalitate dintre emiterea actului constatat nelegal si producerea pretinsului prejudiciu, răspunderea patrimoniala a autoritatii publice pârâte nu poate fi angajată.

Raportând prevederile legale menţionate anterior la situaţia de fapt din prezenta cauză, prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a învestit instanţa de judecată cu un capăt de cerere principal având ca obiect anularea unui act admnistrativ tipic, în accepţiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului admnistrativ nr. 554/2004, prin care pârâta Autoritatea pentru Reformă Feroviară a soluţionat cererea administrativă formulată de către reclamantă, referitoare la încheierea unui contract de servicii publice de transport feroviar de călători şi cu un capăt de cerere accesoriu având ca obiect repararea prejudiciului solicitat în prezenta cauză.

Totodată, reclamanta nu a învederat instanţei care este actul admnistrativ care emană de la pârâta Autoritatea pentru Reformă Feroviară care încorporează în conţinutul acestuia nesoluţionarea în termenul prevăzut de lege a cererii administrative formulate de către aceasta privind încheierea unui contract de servicii publice de transport feroviar de călători sau refuzul nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei, având ca obiect încheierea unui contract de servicii publice de transport feroviar de călători.

Reclamanta a făcut o prezentare, in extenso, a corespondenţei administrative purtate cu pârâta, referitoare la încheierea unui contract de servicii publice de transport feroviar de călători, dar a omis să precizeze un aspect esenţial pentru soluţionarea litigiului pendinte, respectiv să precizeze care este actul administrativ emis de către pârâta Autoritatea pentru Reformă Feroviară care încorporează în conţinutul acestuia modalitatea de soluţionare a cererii administrative formulate de către reclamantă, precum şi motivele în fapt şi în drept care au stat la baza refuzului administrativ de soluţionare a cererii acesteia.

Astfel, acţiunea în despăgubiri formulată în faţa unei instanţe de contencios administrativ este întotdeauna subsidiară acţiunii în contencios, neintrând în sfera de competenţă a instanţei de contencios soluţionarea unei cereri de chemare în judecată având un obiect exclusiv patrimonial, cum este situaţia în speţă, atâta vreme cât cererea având ca obiect repararea prejudiciului nu este accesorie unui capăt principal de cerere având ca obiect anularea actului administrativ/constarea caracterului nejustificat al refuzului administrativ al pârâtei Autoritatea pentru Reformă Feroviară, în ce priveşte soluţionarea cererii reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la încheierea unui contract de servicii publice de transport feroviar de călători pentru anul 2017.

Potrivit art. 18 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, atunci când obiectul acţiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcţie de starea de fapt, instanţa poate:

a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte;

b) obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit;

c) impune uneia dintre părţi îndeplinirea unei anumite obligaţii;

d) suplini consimţământul unei părţi, când interesul public o cere;

e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi morale.

Însă, de plano, curtea învederează că prevederile art. 18 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu sunt incidente în prezenta cauză, întrucât obiectul acţiunii în contencios administrativ nu îl formează un contract administrativ, ci refuzul administrativ al pârâtei Autoritatea pentru Reformă Feroviară, până la data de 21.12.2017, de a încheia cu reclamanta A. S.R.L. contractul de servicii publice de transport feroviar de călători pentru anul 2017.

Sintetic, admisibilitatea cererii având ca obiect obligarea pârâtei Autoritatea pentru Reformă Feroviară să încheie cu reclamanta A. S.R.L. contractul de servicii publice de transport feroviar de călători pentru anul 2017 şi obligarea pârâtei la achitarea contravalorii serviciu public datorat retroactiv, ca urmare a neîncheierii contractului de servicii publice de transport feroviar de călători şi a neincluderii operatorului privat de transport feroviar A. în bugetul aferent anului 2017, împreună cu dobânda legală calculată până la data achitării efective a contravalorii compensaţiilor era condiţionată de existenţa unui capăt principal de cerere având ca obiect anularea actului administrativ emis de pârâta Autoritatea pentru Reformă Feroviară, care încorporează în conţinutul acestuia refuzul administrativ de soluţionare a cererii reclamantei, având ca obiect încheierea unui contract de servicii publice de transport feroviar de călători pentru anul 2017.

Or, reclamanta nu a formulat, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 un capăt de cerere principal având ca obiect anularea actului administrativ emis de pârâta Autoritatea pentru Reformă Feroviară, care încorporează în conţinutul acestuia refuzul administrativ de soluţionare a cererii reclamantei, având ca obiect încheierea unui contract de servicii publice de transport feroviar de călători pentru anul 2017, precum şi un capăt de cererea accesoriu având ca obiect repararea pagubei care a fost generată de acest act administrativ.

Dimpotrivă, cu eludarea prevederilor art. 8 alin. (1) şi art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamanta a formulat o cerere de chemare în judecată specifică litigiilor de drept comun în materie civilă, prin care a solicitat direct instanţei de judecată obligarea pârâtei Autoritatea pentru Reformă Feroviară la executarea unei obligaţii de a face şi la repararea prejudiciului material generat de neexecutarea acestei obligaţii, fără a respecta tipicitatea obiectului acţiunilor în contenciosul administrativ, în care repararea pagubei are un caracter accesoriu anulării unui act administrativ sau constatării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei.

În subsidiar, curtea de apel a reţinut că refuzul administrativ al pârâtei Autoritatea pentru Reformă Feroviară, până la data de 21.12.2017, de a încheia cu reclamanta contractul de servicii publice de transport feroviar de călători pentru anul 2017, are un caracter justificat, nefiind emis cu exces de putere, în accepţiunea prevederilor art. 2 alin. (1), lit. c), şi n din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Pornind de la tipicitatea obiectului acţiunilor în contenciosul administrativ, potrivit art. 8 alin. (1) şi art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, caracterul justificat sau nejustificat al refuzului administrativ al pârâtei Autoritatea pentru Reformă Feroviară, în ce priveşte soluţionarea cererii reclamantei, având ca obiect încheierea unui contract de servicii publice de transport feroviar de călători pentru anul 2017, va fi analizat prin raportare la motivele concrete, de fapt şi de drept, care se regăsesc în cuprinsul actului administrativ prin care a fost soluţionată cererea administrativă formulată de reclamantă.

Prin raportare la considerentele menţionate, caracterul justificat sau nejustificat al refuzului administrativ al pârâtei Autoritatea pentru Reformă Feroviară, în ce priveşte soluţionarea cererii reclamantei, având ca obiect încheierea unui contract de servicii publice de transport feroviar de călători pentru anul 2017, va fi analizat prin raportare la motivele concrete, de fapt şi de drept, care se regăsec în conţinutul adreselor nr. x/24.03.2017 şi nr. y/16.06.2017, care încorporează manifestarea de voinţă a pârâtei în ce priveşte soluţionarea cererii cu care a fost învestită.

Judecătorul fondului a reţinut că trebuie facută o distincţie netă între încheierea de către pârâta Autoritatea pentru Reformă Feroviară, succesoarea legală în drepturi şi obligaţii a Ministerului Transportuilor, a contractelor de servicii publice cu operatorii de transport feroviar de persoane, care există pe piaţa serviciilor de transport feroviar de persoane din România, în conformitate cu prevederile cuprinse în Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007 şi în O.U.G. Nr. 12/1998 din 7 iulie 1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române şi actualizarea contractelor de servicii publice de transport feroviar de persoane pentru perioada 1.01.2016-2.12.2019.

Astfel, potrivit art. 1, 4, 8 şi 9 din O.U.G. Nr. 12/1998 din 7 iulie 1998 compensaţiile de serviciu public prevăzute la alin. (4) se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie, potrivit legii, iar sumele prevăzute la alin. (8) se asigură în mod nediscriminatoriu pentru toţi operatorii de transport feroviar care au contracte de servicii publice legal încheiate.

În această privinţă, s-a reţinut că reclamanta, având calitatea de operator de transport feroviar de călători, potrivit licenţei de transport feroviar nr. 60 acordată prin Decizia nr. 4010/60/05.12.2016 emisă de Autoritatea Ferovieră Română-Organismul de Licenţe Feroviare Român, nu intră sub incidenţa prevederilor art. 4, 8 şi 9 din O.U.G. Nr. 12/1998 din 7 iulie 1998, întrucât aceasta nu are încheiat, în condiţiile legii, un contract de servicii publice de transport feroviar de persoane cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară, succesoarea legală în drepturi şi obligaţii a Ministerului Transportuilor.

Potrivit art. 5 alin. (9) din O.U.G. Nr. 12/1998 din 7 iulie 1998 sumele prevăzute la alin. (8) se asigură în mod nediscriminatoriu pentru toţi operatorii de transport feroviar care au contracte de servicii publice legal încheiate.

Aşadar, principiul nediscriminării prevăzut de art. 5 alin. (9) din O.U.G. Nr. 12/1998 din 7 iulie 1998 presupune ca la situaţii egale se corespundă un tratament egal, iar discriminarea apare doar în condiţiile în care la condiţii egale corespunde un tratament inegal.

Or, reclamanta, având calitatea de operator de transport feroviar de călători, potrivit licenţei de transport feroviar nr. 60 acordată prin Decizia nr. 4010/60/05.12.2016 emisă de Autoritatea Ferovieră Română-Organismul de Licenţe Feroviare Român nu se află într-o situaţie comparabilă cu ceilalţi operatori de transport de transport feroviar de călători, care au încheiat deja cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară, succesoarea legală în drepturi şi obligaţii a Ministerului Transporturilor, contracte de servicii publice de transport feroviar de persoane, elementul de diferenţă existent între aceşti operatori de transport feroviar de călători din România, printre care şi reclamanta A. S.R.L., constând în calitatea de parte într-un astfel de contract de servicii publice de transport feroviar de persoane.

În aceste condiţii, prin raporate la prevederile art. 5 alin. (9) din O.U.G. Nr. 12/1998 din 7 iulie 1998, reclamanta nu poate invoca încălcarea principiului tratamentului egal şi al discriminării faţă de ceilalţi operatorii de transport feroviar de persoane, care au încheiat deja cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară, succesoarea legală în drepturi şi obligaţii a Ministerului Transportuilor, un contract de servicii publice de transport feroviar de persoane, întrucât textul de lege menţionat anterior reglementează doar executarea contractelor de servicii publice de transport feroviar de persoane care au fost încheiate, în condiţiile legii, iar nu încheierea unor astfel de contracte servicii publice de transport feroviar de persoane.

Prima instanţă a constatat şi faptul că nu există discriminare în cauză, nici prin raportare la practica C.E.D.O. care, prin Hotărârea din 6. XII.2007 pronunţată în cauza Beian contra României a învederat că, pe baza art. 14 din Convenţie, o distincţie este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă", adică dacă nu urmăreşte un scop legitim" sau nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat" (a se vedea în special, Hotărârea Marcks împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria x nr. x, pag. 16, parag. 33).

Potrivit prevederilor cuprinse în H.G. Nr. 231/2016 din 30 martie 2016 pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 2 decembrie 2019 în transportul feroviar public de călători, s-a reţinut că reclamanta nu are calitatea de beneficiară a prevederilor art. 5 alin. (9) din O.U.G. Nr. 12/1998 din 7 iulie 1998 şi a prevederilor cuprinse în H.G. Nr. 231/2016 din 30 martie 2016, întrucât aceste dispoziţii legale reglementează doar executarea contractelor de servicii publice de transport feroviar de persoane care au fost încheiate anterior, în condiţiile legii, iar nu încheierea unor astfel de contracte de servicii publice de transport feroviar de persoane pentru anul 2017.

Totodată, s-a reţinut că prevederile cuprinse în Ordinul Mnistrului Transporturilor nr. 516/2017 din 10 mai 201 reglementează actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 2 decembrie 2019 în transportul feroviar public de călători, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 231/2016.

În aceste condiţii, este nefondată susţinerea reclamantei potrivit căreia, în mod nelegal, aceasta nu a fost invitată de Mnisterul Transporturilor la şedinţele având ca obiect actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 2 decembrie 2019 în transportul feroviar public de călători, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 231/2016, întrucât aceasta nu are calitatea de parte într-un contract de servicii publice de transport feroviar de persoane.

Analizând conţinutul prevederilor cuprinse în Ordinul Mnistrului Transporturilor Nr. 516/2017 din 10 mai 201 privind actualizarea contractelor de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016 - 2 decembrie 2019 în transportul feroviar public de călători, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 231/2016, curtea reţină actul normativ menţionat anterior cuprinde defalcat pe operatorii de transport feroviar public de călători volumul de tren-km, care a stat la baza fundamentării în cursul anului 2016 a necesarului de compensaţiei pentru anul 2017, aferent susţinerii transportului feroviar de călători.

Potrivit art. 18 alin. (1) din O.U.G. Nr. 12/1998 din 7 iulie 1998:

(1) Accesul şi circulaţia pe infrastructura feroviară publică sunt permise dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) operatorul de transport feroviar deţine o licenţă în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare;

b) operatorul de transport feroviar deţine un certificat de siguranţă în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare;

c) există un contract de acces pe infrastructura feroviară, încheiat între operatorul de transport feroviar şi administratorul/gestionarul infrastructurii feroviare, în condiţiile legii.

Potrivit art. 1 alin. (10) lit. g) din O.U.G. Nr. 12/1998 din 7 iulie 1998 transportul feroviar de călători este definit ca fiind serviciul de transport de călători care este prestat de operatorii feroviari de călători care deţin licenţă de transport şi operează pe infrastructura feroviară, în condiţiile legii;

Aşadar, îndeplinind condiţia prevăzută de alin 1 din O.U.G. Nr. 12/1998 din 7 iulie 1998, reclamanta poate să efectuze transportul feroviar în interes propriu, care este definit ca fiind transportul efectuat în interesul activităţilor proprii, cu mijloace de transport deţinute în proprietate sau închiriate, potrivit art. art. 1 alin. (8) şi alin. (10) lit. g) din O.U.G. Nr. 12/1998 din 7 iulie 1998.

Într-adevăr, reclamanta îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 18 alin. (1) din O.U.G. Nr. 12/1998 din 7 iulie 1998 privind accesul şi circulaţia pe infrastructura feroviară publică, însă îndeplinirea acestei cerinţe nu presupune, de plano, obligaţia pentru pârâta Autoritatea Ferovieră Română de a încheia în mod necircumstanţiat, în orice condiţii, contractul de servicii publice de transport feroviar de persoane cu reclamanta pentru anul 2017.

Curtea de apel a reţinut că prin îndeplinirea de către reclamantă a cerinţelor prevăzute de art. 18 alin. (1) din O.U.G. Nr. 12/1998 din 7 iulie 1998 privind accesul şi circulaţia pe infrastructura feroviară publică, aceasta are doar vocaţia legală de a încheia cu pârâtul contractul de servicii publice de transport feroviar de persoane pentru anul 2017, însă încheierea efectivă a acestui contract se face cu respectarea tuturor condiţiilor prezăzute de lege pentru existenţa valabilă a acestui contract.

Astfel, potrivit art. 5 alin. (1), teza a II-a din O.U.G. Nr. 12/1998 din 7 iulie 1998, în acest scop, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007, Ministerul Transporturilor încheie, în condiţiile legii, contracte de servicii publice cu operatorii de transport feroviar, în cadrul cărora se stabilesc obligaţiile de serviciu public de interes naţional în vederea furnizării de servicii de transport adecvate.

Potrivit art. 5 alin. (8) din O.U.G. Nr. 12/1998 din 7 iulie 1998, sumele aferente compensaţiei de serviciu public prevăzute la alin. (4) se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie, potrivit legii.

Aşadar, din interpretarea sistematică a prevederilor art. 5 alin. (1), teza a II-a din O.U.G. Nr. 12/1998 din 7 iulie 1998, curtea reţine că Ministerul Transporturilor încheie, în condiţiile legii, contracte de servicii publice cu operatorii de transport feroviar, în cadrul cărora se stabilesc obligaţiile de serviciu public de interes naţional în vederea furnizării de servicii de transport adecvate, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie, potrivit legii, pentru anul 2017, prin bugetul Ministerului Transporturilor.

Prin raportare la prevederile art. 34 şi 35 din Legea Nr. 500/2002 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice, instanţa fondului a reţinut că sumele alocate Mnisterului Transporturilor pentru anul 2017, potrivit art. 5 alin. (8) din O.U.G. Nr. 12/1998 din 7 iulie 1998 au fost stabilite prin raportare la elementele de fapt existente până la data de 1.09.2016, respectiv prin raportare la volumul de activitate de realizat de către operatorii economici de transport feroviar de călători care aveau deja încheiate contracte de servicii publice de transport feroviar de persoane până la această dată.

În aceste condiţii, în cadrul sumelor alocate Mnisterului Transporturilor pentru anul 2017, potrivit art. 5 alin. (8) din O.U.G. Nr. 12/1998 din 7 iulie 1998 nu se regăsesc şi cheltuielile aferente contractului de servicii publice de transport feroviar de călători pentru anul 2017, pe care reclamanta A. S.R.L. intenţionează să îl închieie cu pârâta, având în vedere data la care reclamanta a solicitat Minsterul Transporturilor încheierea acestui contract pentru anul 2017, respectiv data de 28.12.2016, dosarul cauzei.

În aceste condiţii, în mod legal şi temeinic s-a reţinut prin conţinutul adreselor nr. x/24.03.2017 şi nr. y/16.06.2017 emise de Ministerul Transporturilor că nu se poate asigura finanţarea legală a contractului de servicii publice de transport feroviar de persoane pentru anul 2017, a cărui încheiere a fost solicitată de către reclamantă la data de 28.12.2016, întrucât în cadrul sumelor alocate Ministerului Transporturilor pentru anul 2017, potrivit art. 5 alin. (8) din O.U.G. Nr. 12/1998 din 7 iulie 1998, nu se regăsesc şi cheltuielile aferente contractului de servicii publice de transport feroviar de călători pentru anul 2017, pe care reclamanta A. S.R.L. intenţionează să îl încheie cu pârâta.

Capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la achitarea contravalorii serviciu public datorat retroactiv, ca urmare a neîncheierii contractului de servicii publice de transport feroviar de călători şi a neincluderii operatorului privat de transport feroviar A. în bugetul aferent anului 2017, împreună cu dobânda legală calculată până la data achitării efective a contravalorii compensaţiilor, în principal are natura juridică a unui capăt de cerere accesoriu, care urmează soarta juridică a capătului principal de cerere, care a fost respins ca neîntemeiat.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, atunci când a apreciat că prin încheierea contractului de servicii publice de transport feroviar nr. 42/21.12.2017, nu mai subzistă un refuz nejustificat al autorităţii publice de a încheia contractul menţionat. Aceasta întrucât contractul menţionat produce efecte începând cu data de 21 decembrie 2017, ceea ce înseamnă că există un refuz parţial al pârâtei ARF de încheiere a contractului, prin cererea reclamantei solicitându-se încheierea contractului începând cu data de 1 ianuarie 2017.

Totodată, instanţa de fond a reţinut în mod eronat că odată cu intrarea în vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 62/2016, la data de 11 octombrie 2016, Ministerul Transporturilor nu ar mai fi avut competenţa funcţională de a încheia contractele de servicii publice cu operatorii de transport feroviar de călători. Înalta Curte are în vedere că potrivit prevederilor art. 39 alin. (3) din O.U.G. nr. 12/1998, prevederile referitoare la aprobarea şi actualizarea contractelor de servicii publice menţionate se aplică de către Ministerul Transporturilor până la preluarea acestor atribuţii de către Autoritatea de Reformă Feroviară.

Înalta Curte apreciază, de asemenea, că prima instanţă a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reţinând că cererea de reparare a pagubei formulată în speţă nu poate fi primită, întrucât capătul principal de cerere nu se încadrează în situaţiile limitativ prevăzute de textul legal menţionat. Or, din analiza cererii de chemare în judecată se constată că reclamanta a invocat refuzul nejustificat al ambelor pârâte de a încheia contractul de servicii publice solicitat. Nu prezintă relevanţă faptul că pârâta ARF nu a emis un nou act prin care să exprime în mod explicit refuzul de încheiere a contractului menţionat, atâta timp cât nu au fost invocate prevederi legale în acest sens, iar prin preluarea atribuţiilor Ministerului Transporturilor, conform prevederilor O.U.G. nr. 62/2016, această autoritate avea posibilitatea legală de încheiere a contractului solicitat, ceea ce însă nu a făcut decât parţial, conform celor arătate mai sus.

Cât priveşte motivarea subsidiară referitoare la caracterul justificat al refuzului pârâtelor de încheiere a contractului de servicii publice solicitat, Înalta Curte constată că aceasta are la bază argumentul potrivit căruia, deşi reclamanta îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 12/1998, în cadrul sumelor alocate Ministerului Transporturilor pentru anul 2017 nu se regăsesc şi cheltuielile aferente contractului solicitat de reclamantă, iar potrivit art. 5 alin. (8) din acelaşi act normativ, sumele aferente compensaţiei de serviciu public se asigură de la bugetul de stat în limita sumelor aprobate cu această destinaţie. Această motivare face însă abstracţie de un argument esenţial invocat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, respectiv incidenţa în cauză a prevederilor art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 12/1998, care prevăd posibilitatea încheierii contractelor pentru servicii publice de transport feroviar ulterior începerii anului bugetar, precum şi ale art. 16 din H.G. nr. 2408/2004 care se referă la redistribuirea pachetului minim social în funcţie de cerinţele pieţei de transport. Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a analizat aceste motive, care însă au fost invocate explicit în cuprinsul cererii de chemare în judecată (par. 57)

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Rolul principiului motivării hotărârilor judecătoreşti, consacrat prin acest text legal, este acela de a asigura o bună administrare a justiţiei şi de a face posibil un control judiciar efectiv, motivarea sumară sau confuză echivalând cu nemotivarea.

De asemenea, jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, în sensul că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt analizate de instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor probatorii (hotărârea din 28.04.2005 în cauza Albina contra României).

Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte apreciază că, deşi instanţa fondului a respins acţiunea ca neîntemeiată, în fapt aceasta nu a soluţionat fondul cauzei, întrucât nu a analizat dacă refuzul Ministerului Transporturilor de a încheia contractul de servicii publice a avut sau nu caracter justificat şi nu a analizat în întregime argumentele expuse de reclamantă în motivarea acţiunii şi nepronunţându-se pe toate aspectele esenţiale ale cauzei, conform celor arătate mai sus. Or, în raport cu principii fundamentale ale procesului civil (dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare), soluţionarea fondului presupune elucidarea tuturor aspectelor esenţiale ale raportului juridic dedus judecăţii, astfel cum acestea au fost relevate prin cererea de chemare în judecată. În mod evident, principiul dublului grad de jurisdicţie împiedică instanţa de control judiciar să analizeze direct în recurs argumentele ce nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond.

În schimb, Înalta Curte apreciază drept nefondate criticile recurentei cu privire la nemotivarea sentinţei atacate, atâta timp cât soluţia de respingere a acţiunii este pe deplin reflectată de considerentele hotărârii, în cuprinsul cărora, contrar susţinerilor recurentei, nu este argumentată o conexiune între respingerea primului capăt de cerere şi a celui de-al doilea - motivările acestor soluţii sunt distincte. Caracterul parţial eronat sau incomplet al considerentelor nu echivalează cu lipsa motivelor pe care se întemeiază sentinţa.

Nu sunt întemeiate nici criticile recurentei prin care se susţine că a fost supusă unui tratament discriminatoriu, cu încălcarea prevederilor art. 5 alin. (9) din O.U.G. nr. 12/1998, atâta timp cât instanţa de fond a arătat că reclamanta, care nu este parte într-un contract de servicii publice de transport feroviar de persoane, nu se află într-o situaţie comparabilă cu ceilalţi operatori de transport feroviar, care încheiaseră deja asemenea contracte, iar recurenta nu a invocat motive convingătoare de natură a răsturna această argumentaţie.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3284 din 10 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3284 din 10 iulie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 16 decembrie 2020.