Appeal allowed; time-barred dismissal quashed and remanded for retrial over limitation start for unpublished annexes.
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Division) allowed the applicant company’s appeal, partially quashed the first-instance judgment (Craiova Court of Appeal, no. 119/2018) which had dismissed the action as time-barred, and remanded the case to the same court for retrial, while upholding the lower court’s rejection of the inadmissibility and nullity exceptions. The dispute concerned the applicant’s challenge to a county council decision (no. 145/26.07.2007) assigning the administration of a property to a third party and a Government Decision (no. 141/2008) attesting the property as part of the county’s public domain, which the applicant claimed violated its previously recognized administrative right over the land. The High Court held that the one-year limitation period under art. 11(2) of Law no. 554/2004 did not begin for a third party on the date the Government Decision was published in the Official Gazette (Part I bis), because its annexes identifying the properties are not publicly distributed but communicated only to interested parties, and the record did not show unequivocally when the applicant learned of the contested acts; the lower court had also failed to investigate whether the applicant had requested a land registry extract (e.g., no. x/18.08.2016) and to determine the start of the limitation period for the county council decision, thereby breaching the right to a fair trial under art. 21 of the Constitution and art. 6 ECHR. The court rejected the respondent’s exception of appeal nullity, applying art. 488(1) point 5 and art. 496 of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 49 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ; Appeal allowed; time-barred dismissal quashed and remanded for retrial over limitation start for unpublished annexes: Consideră că Hotărârea nr. 145/2007 a Consiliului Judeţean Dolj a fost atacată în termenul legal stabilit conform dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, neputându-se reţine nici efectul înscrierii actului administrativ contestat în cartea funciară, pentru opozabilitate erga omnes, în mod identic cu efectele înscrierii drepturilor reale.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 16 decembrie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată la data de 13.09.2017 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judetean Dolj, revocarea Hotărârii nr. 145/26.07.2007 şi a Anexei privind darea în administrare a imobilului situat în Craiova, str. x către Şcoala Populară de Arte şi Meserii "B.", emise de acest pârât şi, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, revocarea Hotărârii de Guvern nr. 141/2008 privind modificarea şi completarea Hotărârii de Guvern nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Dolj, precum şi al municipiilor, oraselor şi comunelor din judetul Dolj, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 bis din 30 aprilie 2008.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 119/2018 din 01 martie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii cererii; a admis excepţia tardivităţii cererii formulate de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul Judeţean Dolj şi a respins cererea, ca tardiv formulată.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 119/2018 din 01 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., solicitând, în principal, admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că instanţa de fond a soluţionat litigiul fără a intra în judecata fondului, iar în subsidiar, desfiinţarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, anularea actelor administrative atacate.
În motivarea recursului arată că instanţa de fond în mod greşit a admis excepţia tardivităţii şi a respins cererea de chemare în judecată ca tardiv formulată, pe motiv că a depăşit termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În esenţă, susţine, contrar celor reţinute de către prima instanţă, că împrejurarea că Hotărârea Consiliului Judeţean Dolj nr. 145/26.07.2007 a fost intabulată în cartea funciară nu are relevanţă sub aspectul momentului de la care reclamanta a luat în mod efectiv cunoştinţă de această hotărâre, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 stabilind fără echivoc momentul de la care curge termenul de un an în care se poate solicita anularea actului administrativ individual. Mai arată că potrivit art. 49 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, hotărârile cu caracter individual devin obligatorii de la data comunicării şi că, având în vedere întinderea efectelor juridice ale hotărârii, aceasta reprezintă un act administrativ cu caracter individual, astfel că pârâtul avea obligaţia de a comunica această hotărâre şi reclamantei.
Consideră că Hotărârea nr. 145/2007 a Consiliului Judeţean Dolj a fost atacată în termenul legal stabilit conform dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, neputându-se reţine nici efectul înscrierii actului administrativ contestat în cartea funciară, pentru opozabilitate erga omnes, în mod identic cu efectele înscrierii drepturilor reale.
Recurenta-reclamantă susţine că este terţ faţă de actul administrativ, iar Curtea Constituţională prin Decizia nr. 797/27.09.2007 a constatat ca textul art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004 este neconstitutional în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.
Precizează că, în speţă, comunicarea în sens procesual s-a realizat prin corespondenţa purtată între recurentă şi pârâtul Consiliul Judeţean Dolj în luna iunie 2017, când pârâtul le-a comunicat hotărârile şi actele care au stat la baza emiterii acestora, astfel că a formulat contestaţia în termen.
Menţionează că prin sentinţa civilă nr. 10795/02.09.1998, definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/1998 s-a constatat dreptul de administrare al recurentei asupra terenului în suprafaţă de 1636,522 mp situat Craiova, judeţul Dolj.
Susţine că prin adresa nr. x/19.06.2003, Consiliul Judeţean Dolj i-a comunicat că nu se poate atesta dreptul de proprietate până la soluţionarea cererii pe Legea nr. 10/2001, dosarul privind cererea de restituire fiind soluţionat în anul 2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dată până la care a fost suspendată documentaţia pentru obţinerea dreptului de proprietate în baza H.G. nr. 834/1991, care era completă şi avea toate avizele. Mai arată că prin adresa nr. x/03.10.2013, Consiliul Judeţean Dolj i-a comunicat că imobilul nu se află în domeniul public sau privat al judeţului Dolj, dar, cu toate acestea, a emis o hotărâre de dare în administrare a acestuia. Totodată, Primăria Municipiului Craiova, prin adresa nr. x/02.12.2013, i-a comunicat că terenul nu aparţine domeniului public sau privat al municipiului Craiova.
Precizează că a îndeplinit procedura prealabilă cu cei doi pârâţi, cu Consiliul Judeţean Dolj prin adresa nr. x/14.07.2017 şi cu Guvernul României prin adresa nr. x/26.07.2017.
4. Apărările intimatei
4.1. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa motivelor de nelegalitate, iar pe fond, solicită respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii recurate.
4.2. Intimatul-pârât Consiliul Judeţean Dolj a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nelegal şi menţinerea hotărârii recurate ca temeinică şi legală.
II. Soluţia instanţei de recurs
2.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Guvernul României prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, analizând recursul de faţă, se constată că recurenta-reclamantă a invocat critici ce pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., criticând argumentele primei instanţe referitoare la momentul la care a luat cunoştinţă de cele două hotărâri atacate şi dezvoltând argumentele în sprijinul punctului său de vedere.
În consecinţă, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.
2.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu criticile formulate în recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Reclamanta S.C. A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judetean Dolj, revocarea Hotărârii nr. 145/26.07.2007 şi a Anexei privind darea în administrare a imobilului situat în Craiova, str. x către Şcoala Populară de Arte şi Meserii "B.", emise de acest pârât şi, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, revocarea Hotărârii de Guvern nr. 141/2008 privind modificarea şi completarea Hotărârii de Guvern nr. 965/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Dolj, precum şi al municipiilor, oraselor şi comunelor din judetul Dolj, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 bis din 30 aprilie 2008.
Înalta Curte constată că Hotărârea de Guvern nr. 141/2008, adoptată în cadrul procedurii reglementate de art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, nu are caracterul unui act administrativ cu caracter normativ, întrucât nu cuprinde norme cu caracter general, obligatoriu pentru un număr nedeterminant de cazuri şi persoane, ci are ca efect juridic delimitarea domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale, prin individualizarea imobilelor prevăzute în anexe.
Deşi prima instanţă a stabilit în mod corect natura juridică a actului atacat, reţinând că acesta este un act administrativ cu caracter individual, a interpretat şi aplicat eronat prevederile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Astfel, nu se poate considera că termenul de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din acest act normativ a început să curgă pentru reclamantă, care are calitatea de terţ în raport cu actul administrativ contestat, de la data de 30 aprilie 2008, când Hotărârea Guvernului nr. 141/2008 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 bis din 30 aprilie 2008, de vreme ce publicarea s-a făcut în Monitorul Oficial, Partea I bis, ce are un regim special de publicare, utilizatorii interesaţi de aceste acte normative fiind, de regulă, indicaţi de emitent.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanţei de contencios administrativ orice persoană care "se consideră vătămată" printr-un act administrativ.
Este eronat a se aprecia că reclamanta a luat cunoştinţă de conţinutul Hotărârii de Guvern şi a realizat existenţa unei vătămări în dreptul său la momentul publicării hotărârii în Monitorul Oficial, întrucât conţinutul hotărârii, astfel cum apare el publicat, nu oferă niciun fel de informaţii care să permită identificarea imobilelor la care se referă.
De altfel, prin art. XIV din H.G. nr. 141/2008 se prevede că "Anexele nr. 1-75*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
*) Anexele nr. 1-75 se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 bis în afara abonamentului, care se poate achiziţiona de la Centrul de vânzări şi informare al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. x."
Or, data la care terţul a luat cunoştinţă de existenţa şi conţinutul actului administrativ contestat trebuie să rezulte fără echivoc din împrejurările de fapt stabilite prin probatoriile administrate în cauză.
În cazul unei hotărâri adoptate de Guvern în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, pentru atestarea apartenenţei bunurilor la domeniul public, momentul de început al calculului termenelor procedurale nu coincide cu publicarea în Monitorul Oficial, pentru că anexele în care sunt indicate bunurile sunt publicate separat, în numerele "bis" ale Monitorului Oficial al României, Partea I, care nu se aduc la cunoştinţa generală a publicului, ci sunt distribuite doar persoanelor interesate.
Această interpretare, impusă de respectarea principiului liberului acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 21 din Constituţia României şi în art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, se regăseşte şi în practica anterioară a Înaltei Curţi.
Rezultă din actele dosarului cu certitudine faptul că anexele la hotărârea atacată nu au fost comunicate recurentei, întrucât aceste anexe la H.G. se comunică numai persoanelor interesate, iar reclamanta nu a făcut parte din categoria persoanelor cărora li se adresa actul administrativ.
În ceea ce priveşte Hotărârea Consiliului Judetean Dolj nr. 145/26.07.2007 şi Anexa privind darea în administrare a imobilului situat în Craiova, str. x către Şcoala Populară de Arte şi Meserii "B.", Înalta Curte reţine nerespectarea de către prima instanţă a principiului aflării adevărului în procesul civil, consacrat de art. 22 din C. proc. civ. (2010), care include, printre altele, îndatorirea de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.
În acest sens, se impunea ca prima instanţă să facă demersuri suplimentare pentru a stabili dacă există elemente concrete din care să reiasă că recurenta-reclamantă a luat cunoştinţă de înscrierea în cartea funciară, cum ar fi, de exemplu, o cerere pentru emiterea unui extras de carte funciară.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că la dosarul de fond este depus un extras de carte funciară (nr. x/18.08.2016) referitor la imobilul din Craiova, str. x A, dar nu rezultă cine a solicitat acest extras.
Instanţa de fond urmează să lămurească acest aspect, respectiv dacă reclamantul a solicitat extras de carte funciară cu privire la imobilul în litigiu, în caz afirmativ la ce dată şi dacă obţinerea acestui extras echivalează cu luarea la cunoştinţă de existenţa actului administrativ contestat, urmând că analizeze apărările intimatului Consiliul Judeţean Dolj şi dispoziţiile legale invocate de acesta.
De asemenea, va analiza susţinerile recurentei conform cărora împrejurarea că hotărârea contestată a fost intabulată în cartea funciară nu are relevanţă sub aspectul momentului de la care reclamanta a luat în mod efectiv cunoştinţă de aceasta, precum şi pe cele privind incidenţa art. 49 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi obligaţia intimatului de a comunica hotărârea recurentei.
În consecinţă, va stabili momentul de la care curge termenul de sesizare a instanţei cu cererea de anulare a Hotărârii Consiliului Judeţean Dolj nr. 145/26.07.2007, în urma examinării susţinerilor părţilor.
În acest mod, a fost încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil, fiindu-i cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.
În aceste condiţii, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva sentinţei nr. 119/2018 din 01 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal; va casa în parte sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, menţinând soluţia de respingere a excepţiilor inadmisibilităţii şi nulităţii cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Admite recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva sentinţei nr. 119/2018 din 01 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Menţine soluţia de respingere a excepţiilor inadmisibilităţii şi nulităţii cererii.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 16 decembrie 2020.