Extraordinary revision inadmissible for failure to evince the merits in a non-final appellate decision, despite subsequent annulment of the underlying administrative act.

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2021

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2011, la data de 30.05.2011, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Municipiul Bucureşti şi B. anularea Ordinului Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional nr. 2624/2010 privind declasarea din Lista Monumentelor Istorice a imobilului C. din str. x, Bucureşti, sector 1; anularea Ordinului Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional nr. 2626/2010 privind declasarea din Lista Monumentelor Istorice a imobilului Casa C-tin Rădulescu, faţadele dinspre Calea x şi str. x, din Calea x, Bucureşti, sector 1; reconstruirea de către pârâţi a imobilului monument istoric C. din str. x, Bucureşti, sector 1 pe amplasamentul pe care se găsea înainte de distrugere; reconstruirea de către pârâţi a imobilului monument istoric Casa C-tin Rădulescu, faţadele dinspre Calea x şi str. x, din Calea x, Bucureşti, sector 1 pe amplasamentul pe care se găsea înainte de distrugere.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 983 din 14.02.2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta tinde la apărarea unui interes public în baza scopului pentru care a fost înfiinţată, acest fapt conferindu-i atât interes, cât şi calitate procesuală activă.

A arătat judecătorul fondului că dispoziţiile art. 13 alin. (2) din Legea 422/2001 nu sunt regăsite în cauză, din probele administrate rezultând că documentaţia a fost întocmită la cererea Primăriei Municipiului Bucureşti de către specialişti înscrişi în registrele Ministerului Culturii. A constatat curtea de apel că necomunicarea cererii de declasare către proprietarul imobilului supus procedurii nu reprezintă o omisiune susceptibilă să producă o vătămare a unui interes public, pentru vătămarea unui interes privat al unei alte persoane neputând formula acţiune decât persoana al cărei interes a fost vătămat.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, recursul fiind înregistrat la data de 11 iulie 2012 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub acelaşi nr. de dosar - x/2011

3. Hotărârea supusă revizuirii

Prin Decizia nr. 2854 pronunţată la data de 17 iunie 2014 în dosarul nr. x/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate de intimatul - pârât Municipiul Bucureşti, respingând deopotrivă recursul, ca nefondat.

În esenţă, a reţinut instanţa de control judiciar că, în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu este fondată, raportat la faptul că, în cauză recurenta a depus dovada îndeplinirii procedurii prealabile în raport de ordinele de declasare contestate nr. 2624/2010 şi nr. 2626/2010 contestate. Faptul că recurenta solicită verificarea legalităţii unor acte care au stat la baza emiterii ordinelor de declasare contestate şi restabilirea situaţiei anterioare acestea reprezintă, în opinia instanţei de recurs, cereri subsidiare, care urmează a fi analizate în raport de dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, respectiv de soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de contencios administrativ.

Excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi, respectiv, pasive sunt excepţii de fond, iar în prezenta cauză Curtea a apreciat că acţiunea în contencios administrativ a fost formulată de recurentă ca persoană juridică pretins vătămată, în sensul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, ca organism social interesat. Asociaţia recurentă invocă vătămarea prin actele administrative contestate şi prin refuzul autorităţilor de a adopta o anumită conduită, a unui interes legitim public, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. "r" din Legea nr. 554/2004.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Înalta Curte l-a apreciat, ca nefondat, considerând că soluţia de respingere pronunţată de instanţa de fond a fost dată cu aplicarea corectă a legii, deoarece, pe de o parte, ordinele de declasare au fost emise cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 422/2001 şi ţinând cont de interesul public stabilit prin hotărârile de expropriere nr. 262/2006 a HCGMB şi nr. 590/2010 a Guvernului României, în cauză recurenta neprobând vătămarea unui interes privat prin emiterea ordinelor de declasare contestate.

În ceea ce priveşte actele pe care s-a întemeiat ordinul de declasare, Înalta Curte a apreciat că, în mod corect judecătorul fondului le-a considerat ca suficiente cât timp HCGMB nr. 262/2006 şi H.G. nr. 590/2010 nu au fost anulate până la data formulării acţiunii. Referitor la pretinsa nepublicare a ordinii de zi a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice corect a reţinut instanţa de fond că actul atacat a fost emis de minister şi nu de către comisie.

Deopotrivă, Înalta Curte a apreciat că legalitatea ordinelor de declasare este determinată de interesul public al exproprierii zonei prin hotărârile nr. 262/2006 a CGMB şi nr. 590/2010 Guvernul României, acte prin care s-au declasat de utilitate publică anumite zone din Bucureşti care au fost expropriate, iar imobilele pentru care au fost emise ordinele de declasare contestate au fost demolate legal pentru a se realiza lucrarea de interes public local Dublarea Diametralei N-S pe Tronsonul Buzeşti - Berzei- Vasile Pîrvan.

Imobilele şi-au pierdut calitatea de monument istoric la data emiterii ordinelor de declasare, iar în cauză instanţa de control judiciar a apreciat că are prioritate realizarea interesului public al exproprierii şi realizării lucrării de interes public local, în raport cu interesul public afirmat dar neprobat de recurentă, al protejării clădirilor monument istoric.

Faptul că acţiunile formulate în baza art. 1 din Legea nr. 554/2004, având ca obiect anularea hotărârilor privind exproprierea, nu au fost soluţionate irevocabil la data formulării acţiunii şi a prezentului recurs, nu infirmă legalitatea soluţiei primei instanţe. Cele două cauze aflate în calea recursului au fost suspendate la cererea recurentei-reclamante, legalitatea hotărârilor contestate fiind confirmate prin soluţiile nedefinitive de respingere a acţiunilor în anulare formulate de recurenta-reclamantă, hotărârile privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică fiind apreciate de instanţele de fond, ca legal emise.

În ceea ce priveşte omisiunea de pronunţare a primei instanţe asupra cererii subsidiare de restabilire a situaţiei anterioare emiterii ordinelor de declasare respectiv reconstruirea clădirilor demolate, Înalta Curte a considerat că această cerere excede competenţei instanţei de contencios administrativ, în raport de soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de contencios administrativ, în raport de dispoziţiile art. 18 din legea nr. 554/2004. A reţinut, deopotrivă, că cererea privind obligarea părţilor la reconstruirea celor două imobile demolate este şi inadmisibilă având în vedere obiectul acţiunii, în raport de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.

4. Calea de atac extraordinară exercitată în cauză

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 28.09.2020, sub nr. x/2020, revizuenta A. a solicitat în contradictoriu cu intimatii Ministrul Culturii, Ministerul Culturii (fost Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional) şi Municipiul Bucureşti revizuirea Deciziei nr. 2854 din 17 iunie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, schimbarea în tot a acesteia, în sensul admiterii recursului formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 983/14.02.2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2011, casarea sentinţei şi admiterea cererii de chemare în judecată.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. din 1865.

În motivarea cererii de revizuire, s-au arătat următoarele:

La data de 25 august 2020, în dosarul nr. x/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a pronunţat Decizia nr. 4066/25.08.2020, prin care a anulat Hotărârea Guvernului nr. 590/2010, act care stă la baza Ordinului MCPN nr. 2624/2010 şi a Ordinului MCPN nr. 2626/2010 (actele administrative atacate în dosarul nr. x/2011):

"Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 7714 din 19 decembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a contencios administrativ şi fiscal. Casează, în parte, sentinţa recurată şi rejudecănd: Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Municipiul Bucureşti, reprezentat prin Primarul General. Anulează Hotărârea Guvernului nr. 590/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local "Dublarea diametralei Nord-Sud pe tronsonul Buzeşti - Berzei - Vasite Pârvan - B.P.Haşdeu - Uranus - Calea x". Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 august 2020."

În consecinţă, recurenta a formulat prezenta cerere de revizuire în termenul de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 4 din vechiul C. proc. civ.

În ceea ce priveşte admisibilitatea prezentei cereri de revizuire, cu privire la cerinţa ca hotărârea supusă revizuirii să fie dată de o instanţă de recurs şi să evoce fondul, această cerinţă este întrunită în prezenta cauză. Astfel, instanţa de recurs a analizat motivele de recurs ale reclamantei care se refereau la greşita aplicare a legii atunci când prima instanţă a respins acţiunea de anulare a ordinelor de declasare. De asemenea, instanţa de recurs a analizat în considerentele sale şi noile motive de recurs de ordine publică invocate care reprezentau chestiuni de fond. Având în vedere aceste aspecte, hotărârea instanţei de recurs este una care evocă fondul.

Sub aspectul temeiniciei prezentei cereri de revizuire, se arată că unul dintre cele mai importante acte pe care s-au întemeiat Ordinul MCPN nr. 2624/2010 şi Ordinul MCPN nr. 2626/2010 este Hotărârea Guvernului nr. 590/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local "Dublarea diametralei Nord-Sudpe tronsonul Buşeşti - Berzei - Vasile Părvan - B.P.Haşdeu - Uranus - Calea x

În cadrul dosarului nr. x/2011, reclamanta a invocat în faza recursului nelegalitatea H.G. nr. 590/2010 ca motiv de nelegalitate pentru Ordinul MCPN nr. 2624/2010 şi pentru Ordinul MCPN nr. 2626/2010.

De asemenea, în cuprinsul motivării Deciziei nr. 2854/17.06.2014 pronunţate în dosarul nr. x/2011 (hotărârea atacată prin prezenta cerere de revizuire), instanţa de recurs face referire la H.G. nr. 590/2010 (la paginile 8-9).

Având în vedere că H.G. nr. 590/2010 a fost anulată irevocabil prin Decizia nr. 4066/25.08.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2011, consideră revizuienta că pronunţarea acestei decizii atrage aplicabilitatea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 din vechiul C. proc. civ., fiind vorba de un înscris doveditor nou descoperit după darea hotărârii supuse revizuirii, precum şi de faptul că s-a desfiinţat/modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea supusă revizuirii, în acelaşi sens pronunţându-se doctrina şi jurisprudenţa.

5. Apărările formulate în cauză

5.1. Intimaţii Ministrul Culturii, Ministerul Culturii (fost Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional) şi Municipiul Bucureşti nu au formulat întâmpinări la cererea de revizuire ce face obiectul prezentei judecăţi.

5.2. Intimatul Municipiul Bucureşti a formulat note scrise, prin care a solicitat în principal, admiterea excepţiei lipsei de interes şi respingerea cererii de revizuire ca lipsită de interes; într-un prim subsidiar, respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată; într-un al doilea subsidiar, în măsura în care se va admite cererea de revizuire, să se respingă recursul formulat, cu obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În susţinerea excepţiei lipsei interesului, se arată că revizuenta nu mai poate obţine niciun folos imediat ca urmare a admiterii cererii de revizuire, cât timp capetele de cerere privind reconstruirea imobilelor demolate a căror declasare fusese dispusă prin ordinele atacate au fost respinse ca inadmisibile, iar nu prin raportare la legalitatea H.G. nr. 590/2010 ce a stat la baza emiterii lor; anularea celor două ordine nu ar putea aduce prin sine însuşi niciun folos practic reclamantei, dincolo de reconstruire.

Pe de altă parte, se arată că Decizia 2854/17.06.2014 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a întemeiat pe analiza motivelor invocate de A. prin recurs, motive independente de H.G. nr. 590/2010. Aşadar, în mod legal şi temeinic instanţa de control judiciar a respins pretenţiile formulate de prin raportare la dispoziţiile legale care reglementează condiţiile de declasare independente de legalitatea H.G. nr. 590/2010, iar simpla anulare a H.G. nr. 590/2010 nu este susceptibilă de a conduce la admiterea cererii de revizuire şi modificarea soluţiei pronunţate în Decizia nr. 2854/17.06.2014 în sensul admiterii recursului şi a cererii de chemare în judecată formulate de A..

În ipoteza subsidiară a admiterii cererii de revizuire, soluţia cu privire la menţinerea hotărârii atacate rămâne aceeaşi. Efectele eventualei admiteri a cererii de revizuire constând în rejudecarea recursului, ceea ce nu duce automat la admiterea cererii de chemare în judecată.

În drept, au fost invocate prev. art. 327 alin. (1) din C. proc. civ.

5.3. Revizuenta a depus la dosar note scrise, prin care a solicitat respingerea excepţiei lipsei de interes, ca nefondată.

Pe de o parte, a depus la termenul din 12.01.2021 dovada existentei dosarului x/2011, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, prin care asociaţia solicita anularea autorizaţiilor de desfiinţare pentru cele doua imobile in cauza si reconstruirea acestora, autorizaţii care se bazează pe ordinele de declasare contestate in dosarul nr. x/2011. Prin urmare, o admitere a cererii de anulare a ordinelor de declasare in dosarul nr. x/2011 antrenează nelegalitatea autorizaţiilor de desfiinţare contestate de aceasta in dosarul nr. x/2011.De asemenea, nelegalitatea ordinelor de declasare si deci statutul de monument istoric al imobilelor in cauza au fost invocate ca temei pentru reconstruirea imobilelor in dosarul nr. x/2011.

Pe de alta parte, admiterea cererii de anulare a ordinelor de declasare in dosarul x/2011 si deci statutul de monument istoric al imobilelor declasate deschide calea unei acţiuni civile de reconstruire a acestora.

In Decizia atacata, Înalta Curte a stabilit ca interesul public al lucrării Buzesti -Berzei a constituit temeiul pentru ordinele de declasare contestate in dosarul nr. x/2011.

Ordinele de declasare se întemeiază pe interesul public conferit de HCGMB 262/2006 si H.G. nr. 590/2010. Cererea de declasare x/28.09.2010 a monumentului istoric C. menţionează ca unic motiv de declasare faptul că menţinerea pe actuala locaţie împiedica finalizarea proiectului de utilitate publica "Străpungere Buzesti-Berzei-Vasile Parvan-Bogdan Petriceicu Hasdeu-Uranus-Calea x", aprobata de altfel si de către Guvernul României prin H.G. nr. 590/23.06.2010. De asemenea, plângerea prealabila (in fapt o cerere de declasare) nr. x/29.11.2010 a monumentului istoric Casa Radulescu menţionează ca unic motiv de declasare menţinerea pe actuala locaţie împiedica finalizarea proiectului de utilitate publica "Străpungere Buzesti-Berzei-Vasile Parvan-Bogdan Petriceicu Hasdeu-Uranus-Calea x", aprobata de altfel si de către Guvernul României prin H.G. nr. 590/23.66.2010. Se mai fac precizări în acelaşi sens şi cu privire la ordinea de zi a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice din 29.09.2010.

Cererea de revizuire este admisibilă, cât timp doctrina şi jurisprudenţa s-au pronunţat asupra faptului ca o decizie judecătoreasca prin care s-a desfiinţat/modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea supusă revizuirii atrage aplicabilitatea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., decizia constituind un înscris doveditor nou descoperit după pronunţarea hotărârii supuse revizuirii.

Cererea de revizuire, cererea de recurs si cererea de anulare a ordinelor de declasare sunt întemeiate, cât timp Înalta Curte retine in Decizia atacata ca ordinele de declasare se bazează pe interesul public conferit de H CGMB 262/2006 si H.G. nr. 590/2010 şi pe împrejurarea că aceste din urma acte nu au fost anulate de instanţă. Or, situaţia juridica s-a schimbat complet după pronunţarea de către Înalta Curte a deciziei civile nr. 4066/2020 prin care s-au anulat H CGMB 262/2006 si H.G. nr. 590/2010. Pe de altă parte, cererea de recurs si cererea de chemare in judecata ar fi fost întemeiate si daca nelegalitatea H CGMB 262/2006 si H.G. nr. 590/2010 nu ar fi fost invocate.

5.4. La data de 9 februarie 2021, după închiderea dezbaterilor în cauză, a fost depusă la dosar o cerere din partea intimatului Municipiul Bucureşti, reprezentat de Primarul Municipiului Bucureşti D., prin care şi-a modificat poziţia procesuală, în sensul că a arătat că nu mai susţine excepţia lipsei de interes; a solicitat admiterea cererii de revizuire, admiterea cererii de recurs, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii în ceea ce priveşte anularea ordinelor de declasare; menţinerea soluţiei în ceea ce priveşte repararea prejudiciului.

Având în vedere momentul depunerii la dosar a acestei cereri, după închiderea dezbaterilor în şedinţă publică, nu a fost luată în considerare de Înalta Curte la soluţionarea prezentei cereri de revizuire.

6. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

6.1. Cu privire la excepţia lipsei interesului

În susţinerea excepţiei lipsei interesului, se arată că revizuenta nu mai poate obţine niciun folos imediat ca urmare a admiterii cererii de revizuire, cât timp capetele de cerere privind reconstruirea imobilelor demolate a căror declasare fusese dispusă prin ordinele atacate au fost respinse ca inadmisibile, iar nu prin raportare la legalitatea H.G. nr. 590/2010 ce a stat la baza emiterii lor; anularea celor două ordine nu ar putea aduce prin sine însăşi niciun folos practic reclamantei, dincolo de reconstruire.

Revizuenta a arătat că interesul său rezidă în existenţa unui alt litigiu având ca obiect anularea autorizaţiilor de desfiinţare a celor două imobile şi obligarea la reconstruire, autorizaţii ce au la bază ordinele atacate în cauza de faţă. Pe de alta parte, admiterea acţiunii în anularea ordinelor de declasare in dosarul x/2011 si deci reţinerea statutului de monument istoric al imobilelor declasate deschide calea unei acţiuni civile de reconstruire a acestora.

Înalta Curte constată că revizuenta justifică un interes în formularea unei cereri de revizuire în prezenta cauză, fără ca acesta să fie cel indicat prin apărările formulate de această parte.

Astfel, interesul se verifică nu numai prin prisma aspectelor concrete ce pot fi obţinute (reconstruire; eventualele daune morale), ci şi prin consecinţele pe care le poate produce anularea unei decizii definitive ce ar fi putut fi întemeiată pe un act administrativ ce a fost ulterior desfiinţat; restabilirea ordinii juridice fireşti, ca urmare a anulării acestuia act administrativ, ar putea fi suficientă pentru a justifica exercitarea demersului judiciar, respectiv formularea unei cereri de revizuire.

Or, în prezenta cauză, se invocă anularea definitivă, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, a Hotărârii Guvernului nr. 590/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes public local "Dublarea diametralei Nord-Sud pe tronsonul Buzeşti - Berzei - Vasile Pârvan - B.P.Haşdeu - Uranus - Calea x", act administrativ ce a precedat ordinele atacate în cauza de faţă.

Ca urmare, Înalta Curte constată că a fost dovedită cerinţa interesului formulării prezentei cereri de revizuire.

6.2. Asupra admisibilităţii cererii de revizuire, conform art. 326 alin. (3) din vechiul C. proc. civ.

Cererea ce face obiectul prezentei cauze a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 punctul 5 din vechiul C. proc. civ., potrivit căruia:

"Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:

(...)

5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere."

Înalta Curte constată că o primă condiţie pentru admisibilitatea cererii de revizuire este aceea ca aceasta să privească o hotărâre a unei instanţe de recurs care evocă fondul.

În jurisprudenţă, s-a decis în mod constant că hotărârile instanţei de recurs prin care s-a respins recursul ca nefondat nu pot face obiectul revizuirii, deoarece nu se analizează sau nu se evocă fondul; prin respingerea recursului ca nefondat, instanţa de recurs nu evocă fondul, deoarece analiza acestei instanţe se rezumă la analiza motivelor de casare care, prin ipoteză, nu presupun analiza fondului. Revizuirea hotărârilor instanţei de recurs prin care recursul este respins ca nefondat este admisibilă numai în ipotezele expres prevăzute de lege.

Or, prin decizia atacată cu cererea de revizuire, Înalta Curte a respins recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 983 din 14 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Ca urmare, în mod evident, decizia atacată în prezenta cauză nu este o decizie care să evoce fondul, astfel că această primă condiţie de admisibilitate nu este îndeplinită, iar cum îndeplinirea tuturor condiţiilor trebuie să fie cumulativă, rezultă că cererea de revizuire ca atare este inadmisibilă.

6.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra cererii de revizuire

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că cererea de revizuire este inadmisibilă, în temeiul art. 326 alin. (2) din vechiul C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta A. împotriva Deciziei nr. 2854 din 17 iunie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 februarie 2021.