Competence conflict resolved: salary differential dispute remanded to civil labor court instead of administrative jurisdiction

Şedinţa publică din data de 04 februarie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin cererea înregistrată la data de 27 februarie 2020 pe rolul Tribunalului Mureş, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Maramureş, cu citarea obligatorie, potrivit art. 27 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- obligarea pârâţilor, la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre cele efectiv încasate de către reclamanţi şi cele rezultate prin luarea în calcul la stabilirea drepturilor cuvenite începând cu data de 24.07.2017 şi în continuare, pentru viitor, a coeficienţilor de multiplicare stabiliţi în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, în raport cu funcţiile deţinute sau cu care sunt asimilaţi potrivit legii (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006, respectiv un coeficient de multiplicare de minim 19,000) sume actualizate cu indicele de inflaţie şi la care să se aplice dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la înlăturarea în integralitate a efectelor situaţiei discriminatorii în care se află reclamanţii prin emiterea ordinelor specifice de reîncadrare a acestora şi de recalculare a indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la coeficienţii de multiplicare stabiliţi în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13, în raport cu funcţiile deţinute sau cu care sunt asimilaţi potrivit legii (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006, respectiv un coeficient de multiplicare de minim 19,000) începând cu data de 24.07.2017 (data publicării în M.Of. a decretului de numire în funcţia de judecător pentru reclamanţii B. şi A.); începând cu data de 06.12.2018 (data publicării în M.Of. a decretului de numire în funcţia de judecător pentru reclamanta C.) şi în continuare, pentru viitor;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la alocarea către ordonatorii secundari şi terţiari de credite a fondurilor necesare efectuării plăţii sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri constând în diferenţele de drepturi salariale obiect al prezentului litigiu.

Prin sentinţa nr. 401 din data de 29 iunie 2020 Tribunalul Mureş, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa soluţionării acţiunii civile formulate de reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâţii: Tribunalul Maramureş, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că, raportat la capetele de cerere formulate, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, întrucât, din raţiuni de simetrie juridică, acţiunea prin care se solicită obligarea ordonatorului de credite de a emite un ordin de salarizare trebuie să aibă acelaşi regim juridic ca şi acţiunea prin care se contestă ordinul de salarizare emis şi care este considerat ilegal.

De asemenea, chiar şi în ipoteza în care din perspectiva stabilirii drepturilor salariale acţiunea reclamanţilor s-ar afla sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, soluţia din speţă ar fi aceeaşi, conform dispoziţiilor art. 7 din Cap. 8 din Anexa V din Legea nr. 153/2017, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţinând Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa nr. 1277 din data de 24 noiembrie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat cauza privind pe reclamanţii A., B., C. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureş, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, spre competentă soluţionare Tribunalului Mureş, a constatat ivit conflict negativ de competenţă, a suspendat judecata în temeiul art. 134 C. proc. civ. şi a înaintat cauza secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că obiectul litigiului dedus judecăţii îl reprezintă solicitarea reclamanţilor, judecători la Judecătoria Dragomireşti, de plată a unor diferenţe salariale, în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 27/2006, ale Legii nr. 71/2015 şi ale Legii nr. 62/2011, aceste drepturi băneşti fiind izvorâte dintr-un raport de muncă.

Astfel, litigiul are natura unui conflict de muncă şi nu de contencios administrativ, iar cererea reclamanţilor nu reprezintă o plângere formulată împotriva ordinelor de stabilire a drepturilor salariale şi o solicitare de anulare a unor astfel de acte pentru a deveni aplicabile prevederile art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi nici cele ale art. 7 alin. (1), sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii, magistraţi în cadrul Judecătoriei Dragomireşti (judeţul Maramureş), au solicitat, în principal, obligarea pârâţilor la recunoaşterea stării de discriminare şi la repararea prejudiciului produs, prin plata diferenţei dintre suma plătită şi suma ce ar fi trebuit să le fie plătită prin luarea în calcul a coeficienţilor de multiplicare stabiliţi în Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A) pct. 6-13.

Înalta Curte constată că reclamanţii nu supun judecăţii examinarea legalităţii unui act administrativ (nici tipic şi nici asimilat, câtă vreme nu au făcut referire la vreun ordin de încadrare salarială pe care îl contestă şi nici nu au pretins că au adresat o cerere pârâţilor pentru recunoaşterea drepturilor pretinse).

De asemenea, desi reclamanţii au inserat solicitarea de obligare a pârâtului Ministerul Justiţiei la "emiterea ordinelor specifice de reîncadrare a acestora şi de recalculare a indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente", acţiunea formulată nu prezintă configuraţia unei contestaţii promovate potrivit art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, întrucât reclamanţii nu s-au prevalat de existenţa unei hotărâri a colegiului de conducere al curţii de apel, prin care să le fi fost analizată contestaţia formulată împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale.

Prin urmare, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 anterior menţionate, conform cărora "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti" şi nici dispoziţiile de drept comun ale art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Dispoziţiile legale anterior menţionate sunt de strictă interpretare şi aplicare şi nu pot fi extinse la alte situaţii decât cele prevăzute în mod expres de legiuitor, competenţa exclusivă, materială şi teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal fiind reglementată pentru situaţii clar determinate, care nu se regăsesc în prezenta cauză.

În raport cu obiectul cererii, astfel cum a fost configurat de către reclamanţi, având în vedere împrejurarea că pentru litigiile privind drepturile salariale, în afara situaţiei circumstanţiate, prevăzute la art. 7, sectiunea 1, cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competenţa de soluţionare instanţelor de contencios administrativ, Înalta Curte constată că raportul juridic dedus judecăţii este unul civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar competenţa materială va fi determinată prin aplicarea dispoziţiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 şi art. 269 din Codul muncii.

Art. 266 din Codul muncii statuează că "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din acelaşi cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul."

Prin urmare, competenţa soluţionării cauzei revine tribunalului - complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţă pe care, de altfel, reclamanţii au ales să o învestească iniţial, având în vedere şi dispoziţiile art. 127 alin. (21) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureş şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 februarie 2021.