Appeal dismissed, upholding tax assessment of fictitious grain purchases as non-deductible expenses under anti-abuse rules

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2016 reclamanta S.C. A. S.R.L a solicitat, în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE PLOIEŞTI- prin ADMINISTRATIA JUDETEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE IALOMIŢA - SERVICIUL DE INSPECŢIE FISCALĂ CONTRIBUABILI MIJLOCII, anularea deciziei nr. 595 din 01 octombrie 2015 privind soluţionarea contestaţiei formulată impotriva deciziei de impunere nr. x/17.02. 2015, deciziei de impunere nr. x/17.02.2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspectia fiscală, raportului de inspecţie fiscală nr. x/17.02.2015 şi suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/17.02.2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite în sumă de 2.189.321 RON până la soluţionarea definitivă a contestaţiei introduse pentru anularea actelor administrativ fiscale unilaterale de către instanţa de fond.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3230 din 25 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Directia Generala Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeana A Finanţelor Publice Ialomiţa - Serviciul de Inspecţie Fiscală Contribuabili Mijlocii şi Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel prim instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin Decizia de impunere nr. x/17.02.2015 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii financiare suplimentare de plată, respectiv impozit pe profit 2.189.321 RON precum si accesorii din care 635.909 RON reprezentând dobânzi/majorări de întârziere 635.909 RON şi 325.632 RON reprezentând penalităţi de întârziere de 325.632 RON.

Această decizie a fost emisă în urma controlului efectuat de organele fiscale şi finalizat prin întocmirea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/17.02.2015.

Împotriva deciziei de impunere nr. x/17.02.2015 reclamanta a formulat contestaţie, ce a fost respinsă de pârâtă prin decizia nr. 595 din 01.10.2015.

În esenţă actele atacate au avut la bază constatarea organelor fiscale potrivit cărora reclamanta a înregistrat în evidenţa contabilă în perioada ianuarie 2012 - decembrie 2013 facturi de achiziţie marfă care nu corespundeau unor tranzacţii cu un conţinut real, astfel încât valoarea cheltuielilor cu marfa achiziţionată de la furnizorii S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L şi înregistrată în contabilitate anii 2012 şi 2013 a fost considerată cheltuială nedeductibilă fiscal în baza prevederilor art. 21 alin. (4) lit. f) şi lit. u) din Codul fiscal, drept pentru care s-a stabilit un impozit pe profit suplimentar de plată în sumă de 2.189.321 RON.

Instanţa de fond a apreciat că aceste constatări ale organelor fiscale sunt temeinice şi legale, organele fiscale având motive întemeiate să considere că în realitate reclamanta nu a achiziţionat cereale de la furnizorii S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., iar înregistrările în contabilitate nu au la bază operaţiuni reale.

Aceste motive se referă, în opinia instanţei de fond, la faptul că societăţile furnizoare au avut un comportament fiscal inadecvat, nu au răspuns invitaţiei organelor fiscale, nu funcţionează la sediul declarat, nu au angajaţi, nu figurează cu bunuri mobile, (clădiri/terenuri), nu au utilaje, mijloace de transport şi de producţie, nu depun declaraţii la organele fiscale competente.

De asemenea s-au reţinut unele nereguli de ordin formal în ceea ce priveşte actele doveditoare iar în privinţa S.C. D. S.R.L s-a avut în vedere şi faptul că pentru tranzacţiile de la această societate nu au fost prezentate CMR-uri, sumele virate în contul acestei societăţi au fost retrase în aceeaşi zi şi societatea are activitatea suspendată începând cu data de are activitatea suspendată din data de 23.01.2013, dată la care a fost scoasă şi din evidenţa ca plătitor de TVA ca urmare a nedepunerii bilanţurilor contabile.

În drept s-au avut în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Codul fiscal (Legea nr. 571/2003) potrivit căruia "La stabilirea sumei unui impozit, a unei taxe sau unei contribuţii sociale obligatorii, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic, ajustând efectele fiscale ale acesteia, sau pot reîncadra forma unei tranzacţii/activităţi pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei/activităţii." apreciindu-se că reclamanta nu a făcut dovada realităţii tranzacţiilor iar facturile nu pot fi considerate documente justificative fiind incidente prevederile art. art. 21 alin. (4) lit. f) şi lit. u) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 3230 din 25 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L..

În motivarea recursului recurenta reclamantă a instanţa de fond a reţinut în mod greşit incidenţa prevederilor art. art. 21 alin. (4) lit. u) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal referitor la existenţa unor fapte de corupţie în condiţiile în care organele fiscale au invocat doar art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi în dosarul penal nr. x/2015 s-a demonstrat cu expertiză realitatea operaţiunilor comerciale. Recurenta mai arată că a solicitat efectuarea unei expertize respinse în mod greşit de instanţa de fond în condiţiile în care această probă ar fi confirmat faptul că întreaga cantitate de marfă a fost achiziţionată în mod real şi a fost revândută de societate. Nu se poate susţine că marfa nu ar fi fost achiziţionată de la furnizorii înscrişi pe factură în condiţiile în care nu s-a dovedit că ar fi fost achiziţionată de la alţi furnizori.

Recurenta solicită şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea cauzei penale ce face obiectul dosarul penal nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Ialomiţa.

În măsura în care se apreciază că tranzacţiile sunt fictive impozitul pe profit nu se putea calcula prin aplicarea cotei de 16% la valoarea facturilor ci prin reevaluarea acestora aşa cum a precizat şi expertul fiscal.

Pe fond recurenta mai arată că a depus toate actele necesare pentru dovedirea tranzacţiilor şi actele suplimentare solicitate de organele fiscale nu erau obligatorii, organul fiscal emiţând decizia de impunere contestată doar pe baza unor suspiciuni în condiţiile în care controalele anterioare nu au identificat nereguli.

4. Soluţia Înaltei Curţi cu privire la recursul de faţă

Analizând probele administrate în cauză Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Ca şi situaţie de fapt se reţine că prin Decizia de impunere nr. x/17.02.2015 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii financiare suplimentare de plată, respectiv impozit pe profit 2.189.321 RON precum si accesorii din care 635.909 RON reprezentând dobânzi/majorări de întârziere 635.909 RON şi 325.632 RON reprezentând penalităţi de întârziere de 325.632 RON.

Această decizie a fost emisă în urma controlului efectuat de organele fiscale şi finalizat prin întocmirea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/17.02.2015.

Împotriva deciziei de impunere nr. x/17.02.2015 reclamanta a formulat contestaţie, ce a fost respinsă de pârâtă prin decizia nr. 595 din 01.10.2015.

În esenţă actele atacate au avut la bază constatarea organelor fiscale potrivit cărora reclamanta a înregistrat în evidenţa contabilă în perioada ianuarie 2012 - decembrie 2013 facturi de achiziţie marfă care nu corespundeau unor tranzacţii cu un conţinut real, astfel încât valoarea cheltuielilor cu marfa achiziţionată de la furnizorii S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L şi înregistrată în contabilitate anii 2012 şi 2013 a fost considerată cheltuială nedeductibilă fiscal în baza prevederilor art. 21 alin. (4) lit. f) şi lit. u) din Codul fiscal, drept pentru care s-a stabilit un impozit pe profit suplimentar de plată în sumă de 2.189.321 RON.

Această constatare este temeinică şi legală, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond.

În mod corect prima instanţă s-a raportat la faptul că societăţile furnizoare au avut un comportament fiscal inadecvat, nu au răspuns invitaţiei organelor fiscale, nu funcţionează la sediul declarat, nu au angajaţi, nu figurează cu bunuri mobile, (clădiri/terenuri), nu au utilaje, mijloace de transport şi de producţie, nu depun declaraţii la organele fiscale competente.

De asemenea s-au reţinut în mod corect unele nereguli de ordin formal în ceea ce priveşte actele doveditoare iar în privinţa S.C. D. S.R.L s-a avut în vedere şi faptul că pentru tranzacţiile de la această societate nu au fost prezentate CMR-uri, sumele virate în contul acestei societăţi au fost retrase în aceeaşi zi şi societatea are activitatea suspendată din data de 23.01.2013, dată la care a fost scoasă şi din evidenţa ca plătitor de TVA ca urmare a nedepunerii bilanţurilor contabile.

Faptul că mărfurile cuprinse în facturile invocate de societate se regăsesc în patrimoniul societăţii şi au condus la obţinerea de profit aşa cum s-ar fi stabilit printr-un raport de expertiză efectuat într-un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală de către administratorul reclamantei nu înseamnă că facturile prezentate trebuie să fie luate în mod obligatoriu în calcul la stabilirea impozitului pe profit. Dimpotrivă, pentru a fi luate în considerare ele trebuie să corespundă unei tranzacţii reale atât sub aspectul mărfurilor achiziţionate cât şi sub aspectul societăţii furnizoare. Or, din acest punct de vedere, probatoriul administrat la instanţa de fond confirmă faptul că tranzacţiile la care fac referire facturile analizate sunt fictive cel puţin sub aspectul furnizorului, societăţile de la care a achiziţionat reclamanta interpunându-se pe lanţul de distribuţie în mod fictiv doar pentru diminuarea datoriilor la bugetul de stat.

Nu se poate invoca, în speţă, lipsa de vinovăţie a recurentei în condiţiile în care, lipsa unor acte suplimentare care, în mod firesc, ar fi existat în cazul unor tranzacţii reale, cum sunt bonurile de cântar, dovedesc faptul că societatea recurentă a fost implicată în respectiva fraudă fiscală.

Mai trebuie făcută observaţia că în dosarul penal nr. x/2015, până la judecarea căruia recurenta reclamantă a solicitat suspendarea prezentului recurs, a fost pronunţată decizia penală nr. 1492/A din 08.11.2018 prin care inculpatul E., administratorul societăţii recurente, a fost condamnat penal la 4 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în legătură cu tranzacţiile de cereale analizate şi în prezenta cauză.

S-a reţinut în respectiva decizie penală faptul că administratorul societăţii A. S.R.L. a contribuit la înfiinţarea societăţilor furnizoare care erau societăţi de tip conductă sau societăţi de tip fantomă administrate formal de persoane lipsite de cunoştinţe, aflate în căutarea unui loc de muncă, coordonate de inculpat.

Aşadar lucrările realizate în respectivul doar penal nu doar că nu contrazic cele reţinute de organele fiscale dar, mai mult, confirmă implicare societăţii recurente în întocmirea de acte fictive menite să conducă la sustragerea de la plata impozitelor la bugetul de stat.

Cât priveşte eronata calculare a impozitului pe profit prin aplicarea cotei de 16% la valoarea facturilor considerate fictive, Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat temeiurile de drept pentru care organul fiscal ar fi trebuit să procedeze la reevaluarea mărfurilor. În speţă s-a procedat corect la recalcularea impozitului pe profit prin aplicarea cotei de impozit la valoarea sumelor din facturile care nu aveau la bază tranzacţii reale întrucât aceste cheltuieli, în întregul lor, au fost considerate nedeductibile, fapt care a condus la majorarea corespunzătoare a bazei de impunere.

Faţă de toate aceste considerente, în baza art. 496 din C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar F. împotriva sentinţei civile nr. 3230 din 25 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 februarie 2020.