Rescission of rural development grant for null sub-lease agreements and failure to prove agricultural income under EU financial correction rules

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 18.03.2014, sub nr. x/2014 reclamanta A. a chemat în judecată Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Bucureşti (fosta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit), solicitând să se anuleze procesul-verbal nr. x/4. XI.2013 şi decizia nr. 798/10. I.2014 emise de pârâtă, prin care s-a dispus obligarea sa la restituirea sumei de 105.907,50 RON şi rezilierea contractului de finanţare nr. x/10.06.2010.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 256/14.10.2014, pronunţată în dosar nr. x/2014, Curtea de Apel Timişoara a admis acţiunea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Bucureşti (fosta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit) şi a anulat procesul-verbal nr. x/4. XI.2013 şi decizia nr. 798/10. I.2014 emise de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut în esenţă, că pârâta nu a demonstrat că s-a produs sau se putea produce un prejudiciu, urmare a încălcării de către reclamantă a unor dispoziţii din O.U.G. nr. 34/2006.

Prin decizia civilă nr. 1030/31.03.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei civile nr. 256 din 14 octombrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal. A casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Instanţa de control judiciar a apreciat că în speţă considerentele sunt străine de natura cauzei, acest lucru echivalând cu o nesoluţionare a fondului pricinii.

Prin sentinţa nr. 326/11.12.2018 Curtea de Apel Timişoara a respins ca neîntemeiată acţiunea.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:

În fapt, între reclamantă şi pârâta Agenţia de Plăţi Pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a fost încheiat contractul de finanţare nr. x/10.06.2010, având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile pentru implementarea proiectului cu titlul "Achiziţie teren pentru extinderea fermei vegetale în cadrul proiectului de investiţii prin măsura 112".

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/4. XI.2013 în urma verificărilor ce au avut ca scop respectarea prevederilor contractului de finanţare încheiat cu reclamanta la 10.06.2010, s-a concluzionat în sensul rezilierii contractului şi recuperării sumei de 105.907,50 RON la care se adaugă dobânzi şi penalităţi de întârziere.

În fapt, s-au avut în vedere, în esenţă, neregulile semnalate prin Raportul de control nr. 24.402/02.08.2013, cu privire la proiectele realizate de 6 beneficiari pe Măsura 112 - Instalarea tinerilor fermieri, între care şi reclamanta, cu privire la care s-a reţinut deficienţe referitoare la documentele justificative ale suprafeţei de teren luate în arendă de reclamantă în executarea prevederilor contractului de finanţare, respectiv, lipsa menţionării vecinilor şi nedelimitarea suprafeţelor luate în arendă, precum şi faptul că reclamanta nu a depus la dosarul de finanţare un extras din registrul agricol pentru justificarea suprafeţei mai mici de 1 ha.

În ceea ce priveşte cererea de plată II, organul emitent a relevat nulitatea contractului de arendă nr. x/17.05.2010, încheiat cu S.C. B. S.R.L., societate ce a beneficiat de fonduri nerambursabile SAPARD şi care are ca asociat unic pe C., deoarece terenul deţinut de S.C. B. S.R.L. este dobândit prin arendă de la D. din localitatea Luguzau, comuna Silindia, judeţul Arad, conform contractului de arenda nr. x/27.05.2006, fapt interzis de art. 22 alin. (1) din Legea arendării şi ulterior de art. 1747 din Noul C. civ.

Totodată, s-a arătat că beneficiarul nu a putut dovedi existenţa activităţii propuse prin proiectul de finanţare, existând suspiciunea că nu au fost desfăşurate activităţile agricole propuse, în condiţiile în care în anul 2010, reclamanta nu a făcut dovada că înregistrat venituri din activităţi agricole cu extrasul registrului agricol al anului 2010, Registrele jurnal de încasări şi plăţi prezentate sunt în format electronic şi neînregistrate la organele fiscale, iar facturile emise nu respectă prevederile OMFP nr. 1040/2004.

S-a mai menţionat că anterior datei controlului nu s-a constatat existenţa culturilor declarate, iar plantarea crizantemelor constatată la jumătatea lunii iulie 2013, nu reprezintă un argument în favoarea reclamantei, întrucât în planul de afaceri s-a specificat perioada aprilie - mai, ca perioadă de plantare, iar prognoza veniturilor şi cheltuielilor s-a realizat în funcţie de această perioadă.

Prin decizia înregistrată sub nr. x/10. I.2014, s-a respins contestaţia administrativă a reclamantei, organul de soluţionare a contestaţiei administrative validând constatările procesului-verbal menţionat şi concluzionând că "reclamanta nu a putut susţine cu documente legale că a realizat obiectivul privind creşterea dimensiunii exploataţiei agricole şi nu a prezentat documente justificative concludente care să dovedească realizarea producţiei preconizate în planul de afaceri."

Instanţa de fond a apreciat că această decizie este corectă, în raport cu înscrisurile cauzei şi dispoziţiile legale incidente, nefiind dovedită o situaţie contrară.

Referitor la documentele legale întocmite în realizarea obiectivului asumat, s-a reţinut că pârâta a invocat în principal neconformitatea celor două contracte de arendă încheiate în acest scop.

Cât priveşte cerinţa prezentării unui extras din registrul agricol emis de primăriile locale pentru conformitatea cererii de finanţare, instanţa de fond a arătat că Ordinul nr. 302/2005 prevede această cerinţă pentru suprafeţe mai mici de 1 ha, după cum, dovada suprafeţelor agricole nu se face pe bază de adeverinţe emise de autorităţile publice locale.

În ceea ce priveşte primul contract, cel cu nr. x/20.03.2009 încheiat cu arendatorul E., parcela x cu suprafaţa de 0,80 ha, Curtea a reţinut că, într-adevăr, nu sunt menţionaţi vecinii existenţi, mai mult din schiţa anexata nu se poate delimita suprafaţa de teren arendată şi nici nu este precizata valoarea arendei, un astfel de contract fiind, în mod evident nul, deoarece lipseşte chiar obiectul contractului.

În ceea ce priveşte contract nr. x/17.05.2010, încheiat cu S.C. B. S.R.L., societate ce a beneficiat de fonduri nerambursabile SAPARD şi care are ca asociat unic pe C., Curtea de Apel Timişoara a reţinut, de asemenea, nulitatea actului întrucât terenul deţinut de S.C. B. S.R.L. este dobândit prin arendă de la D. din localitatea Luguzau, comuna Silindia, judeţul Arad, conform contractului de arenda nr. x/27.05.2006, fapt necontestat de reclamantă şi interzis de legislaţia în vigoare, atât anterior cât şi ulterior întocmirii contractului de finanţare, prin art. 22 alin. (2) şi (3) din Legea arendării, specificându-se expres faptul că subarendarea totală sau parţială este interzisă şi orice act de subarendare este nul. Aceasta chiar dacă Legea arendării nr. 16/1994 a fost abrogată prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului C. civ., câtă vreme prevederile art. 22 se regăsesc şi în dispoziţiile art. 1747 din Noul C. civ.. Mai mult, prevederile menţionate se referă la nulitatea actului de subarendare, nulitate care operează de drept şi poate fi invocată de orice parte interesată, contrar susţinerilor reclamantei, nefiind necesară constatarea nulităţii contractului de către o instanţă judecătorească.

Referitor la cel de-al doilea motiv de nelegalitate constatat de pârâtă, respectiv, lipsa unor documente justificative concludente care să dovedească realizarea producţiei preconizate în planul de afaceri, instanţa de fond a reţinut, în primul rând, că reclamanta nu contestă cerinţa de conformitate pe cererea de plată II, constând în realizarea veniturilor agricole din activităţi agricole pe anul 2010 şi, de asemenea, că reclamanta nu a făcut dovada contrară celor constatate de autoritatea pârâtă, în condiţiile în care, dincolo de aspectele de fapt prezentate în actul de control contestat, pe baza cărora echipa de control a concluzionat că există suspiciunea inexistenţei activităţii propuse prin proiectul de finanţare prin lipsa desfăşurării activităţilor agricole aferente, reclamanta trebuia să dovedească cu documente justificative legale că a desfăşurat astfel de activităţi, concretizate în obţinerea de venituri agricole pe perioada prevăzută în contractul de finanţare.

În ceea ce priveşte prejudiciul, ca element al abaterii, instanţa de fond, raportându-se şi la jurisprudenţa europeană, a reţinut că "inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare a Uniunii", statul fiind în măsură "să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării".

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

O primă critică se referă la modalitatea în care instanţa de fond a motivat soluţia cu privire la adeverinţa eliberată de primăria Comunei Silindia şi la contractele de arendare, recurenta apreciind că, deşi se arată în considerentele primei instanţe că reclamanta nu a dovedit o situată contrară celei constate în procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/04.11.2013 - tot aceeaşi instanţă arată, referitor la adeverinţa cu nr. 2096/30.10.2009_eliberată de Primăria Comunei Silindia, că aceasta sau lipsa acesteia nu putea duce ia neconformitatea proiectului; aceeaşi situaţie ar fi aplicabilă si contractului de arendare încheiat la data de 20.03.2009 pe care iniţial prima instanţă îl consideră legal pentru ca mai apoi tot aceeaşi instanţă să îl considere nelegal, judecătorul motivând confuz si sumar situaţia contractelor de arendă analizate în cauză, astfel încât nu se poate stabili cu certitudine de care contract este vorba şi care dintre acestea este legal sau nu.

În ceea ce priveşte lipsa unor documente justificative care să dovedească realizarea producţiei preconizate în planul de afaceri, recurenta-reclamantă arată că instanţa de fond nu a analizat faptul că registrul agricol nu prezintă decât situaţia terenurilor cultivate şi creşterea numărul de terenuri şi nicidecum situaţia contabilă a veniturilor şi cheltuielilor. Or, pentru această situaţie au fost depuse acte contabile care nu au fost analizate de instanţa de fond. Recurenta reclamantă afirmă că prima instanţa nu a analizat punctual aspectele contestate ci le-a condensat or, pentru o analiză temeinica era necesară tratarea în mod separat a fiecărui aspect, făcându-se confuzie între documentele contabile pe care le-a depus, având în vedere că intimata a susţinut în procesul-verbal contestat că nu ar fi conforme, deoarece documentele contabile s-ar numerota si au regim de înregistrare la organele fiscale şi documentele care atestă mărirea suprafeţelor agricole.

O altă critică se referă la faptul că instanţa de fond nu ar fi avut în vedere un aspect esenţial, respectiv faptul că intimata nu a demonstrat caracterul cert al vreunui prejudiciu prezent sau posibil de produs iar actele încheiate de către autoritate încalcă dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 şi principiile generale pe care trebuie să le îndeplinească orice creanţă şi anume de a fi certă, lichidă şi exigibilă. Cât priveşte prevederile art. 5 alin. (1) invocate prin întâmpinare, acestea nu îşi au aplicabilitatea în speţă, nefiind invocate ca temei al raportului de control.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care solicită, în principal, anularea recursului ca nemotivat şi, în subsidiar, respingerea lui ca nefondat. Intimata apreciază că, deşi, din punct de vedere formal, se invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în fapt motivele invocate nu se încadrează la aceste prevederi legale. Pe fond, intimata pârâtă apreciază că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalt Curte, analizând prevederile legale aplicabile în speţă constată că recursul este nefondat.

În primul rând, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului constată că aceasta este nefondată. Motivele invocate de recurenta-reclamantă se încadrează la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., fiind vorba de critici privind modalitatea de motivare a sentinţei. Susţinerile intimatei-pârâte privesc, în fapt, temeinicia acestor critici nu încadrarea lor în cazul de casare invocat de parte.

Cu privire la fondul recursului se constată că sentinţa atacată este temeinic motivată, instanţa de fond prezentând de o manieră clară, necontradictorie motivele care au fundamentat soluţia.

În ceea ce priveşte adeverinţa eliberată de primăria Comunei Silindia, recurenta-reclamantă susţine că motivarea ar fi confuză şi contradictorie or, Înalta Curte constată că dimpotrivă considerentele sunt clare, instanţa de fond reţinând în mod explicit faptul că "dovada suprafeţelor agricole nu se face pe bază de adeverinţe emise de autorităţile publice locale" invocându-se, în acest sens, Ordinul nr. 302/2005 care prevede pentru suprafeţe mai mici de 1 ha obligaţia prezentării unui extras din Registrul agricol. Nu există între argumentele instanţei menţiunea potrivită căreia existenţa sau lipsa adeverinţei nr. x/30.10.2009 nu poate duce la neconformitatea proiectului.

De asemenea, în ceea ce priveşte contractele de arendare, opinia instanţei în sensul că ambele contracte invocate sunt lovite de nulitate este neechivocă, Curtea de Apel Timişoara arătând pe larg motivele de fapt şi de drept care au condus la concluzia că aceste contracte nu puteau fi avute în vedere pentru aprecierea îndeplinirii obiectivului privind creşterea dimensiunii exploataţiei agricole.

S-a reţinut, în ceea ce priveşte primul contract, cel cu nr. x/20.03.2009 încheiat cu arendatorul E., parcela x cu suprafaţa de 0,80 ha că, nu sunt menţionaţi vecinii existenţi, mai mult din schiţa anexata nu se poate delimita suprafaţa de teren arendată şi nici nu este precizata valoarea arendei, "un astfel de contract fiind, în mod evident nul, deoarece lipseşte chiar obiectul contractului"

În ceea ce priveşte cel de-al doilea contract, cel cu nr. x/17.05.2010, încheiat cu S.C. B. S.R.L., societate ce a beneficiat de fonduri nerambursabile SAPARD şi care are ca asociat unic pe C., instanţa de fond a arătat că terenul deţinut de S.C. B. S.R.L. este dobândit prin arendă de la D. din localitatea Luguzau, comuna Silindia, judeţul Arad, conform contractului de arenda nr. x/27.05.2006, "fapt necontestat de reclamantă şi interzis de legislaţia în vigoare, atât anterior cât şi ulterior întocmirii contractului de finanţare, prin art. 22 alin. (2) şi (3) din Legea arendării, specificându-se expres faptul că subarendarea totală sau parţială este interzisă şi orice act de subarendare este nul".

Nu există, pe parcursul considerentelor, aprecieri ale instanţei de fond în sensul că vreunul dintre cele două contracte ar fi legal.

În ceea ce priveşte realizarea producţiei şi obţinerea de venituri, recurenta reclamantă afirmă că prima instanţa nu a analizat punctual aspectele contestate ci le-a condensat or, pentru o analiză temeinica era necesară tratarea în mod separat a fiecărui aspect, făcându-se confuzie între documentele contabile pe care le-a depus, având în vedere că intimata a susţinut în procesul-verbal contestat că nu ar fi conforme, deoarece documentele contabile s-ar numerota si au regim de înregistrare la organele fiscale si documentele care atestă mărirea suprafeţelor agricole.

Cu privire la aceste critici, Înalta Curte constată că motivarea sentinţei trebuie să redea raţionamentul juridic care a fundamentat soluţia, instanţa nefiind, însă, obligată să răspundă în mod punctual la fiecare argument al părţii ci având posibilitatea să răspundă la mai multe critici printr-un argument de sinteză. În raport de susţinerile formulate în acţiune cu privire la problema dovezilor privind veniturile obţinute, modalitatea în care a răspuns instanţa de fond corespunde acestor exigenţe.

Astfel, se constată că prin procesul-verbal atacat s-a reţinut că beneficiarul a prezentat, ca acte contabile care dovedesc veniturile realizate, doar registrele jurnal de încasări şi plăţi care, însă, sunt redactate electronic şi nu sunt înregistrate la organele fiscale, aşa cum impune OMFP nr. 1040/2004 astfel încât nu au fost avute în vedere de organul de control. De asemenea, în ceea ce priveşte facturile prezentate, acestea nu poartă semnăturile de primire, fiind prezentate doar în copie fără menţiunea "conform cu originalul".

În faţa instanţei de fond au fost prezentate actele contabile în aceeaşi formă, recurenta-reclamantă apreciind că avea posibilitatea, potrivit OMF nr. 1040/2004 să emită facturi în format electronic.

Or, se observă că organul de control nu s-a referit la faptul că facturile ar fi fost emise în format electronic (în privinţa acestora s-a reţinut că nu există semnătură) ci la faptul că registrul jurnal de încasări şi plăţi a fost emis în această formă.

În aceste condiţii instanţa de fond în mod corect a înlăturat critica cu privire la acest aspect reţinând că "nu s-a făcut dovada contrară celor reţinute în procesul-verbal de control".

Cât priveşte expertiza extrajudiciară aceasta nu prezenta, în mod vădit, nicio relevanţă, nefiind posibilă reţinerea, exclusiv în baza acestei expertize, a unei situaţii contabile care nu era susţinută de acte contabile legal întocmite, instanţa nefiind ţinută să se raporteze în mod explicit, la fiecare mijloc de probă administrat în cauză.

Oricum, problema realizării producţiei propuse şi a obţinerii de venituri este secundară în speţă, în condiţiile în care nu s-a dovedit deţinerea legală de terenuri pe care să se realizeze această producţie. Aşadar chiar dacă s-ar fi ajuns la concluzia că recurenta-reclamantă a desfăşurat activitatea agricolă pe care şi-a propus-o, cât timp acest lucru s-a realizat pe terenuri pe care nu le-a deţinut în temeiul unor contracte de arendare legal întocmite proiectul finanţat nu putea fi considerat realizat.

În ceea ce priveşte problema prejudiciului, instanţa de fond a motivat în mod temeinic faptul că nu este necesar să se dovedească existenţa unui prejudiciu concret întrucât, potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (deciziile C-465/10 pct. 47 şi C-199/03 pct. 31) "inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare a Uniunii", statul fiind în măsură "să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării". Argumentele instanţei sunt, şi sub acest aspect, clare şi apte să susţină soluţia pronunţată, acesta fiind motivul pentru care instanţa de fond nu a analizat caracterul cert al prejudiciului. Faptul că o creanţă trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă nu are nicio legătură cu procedura de constatare a abaterilor şi de aplicare a corecţiilor, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011.

Cât priveşte incidenţa "art. 5 alin. (1)" Înalta Curte constată că susţinerile recurentei-reclamante pe acest aspect sunt eliptic formulate şi nu se poate identifica considerentul instanţei de fond la care se referă.

2. Temeiul de drept al hotărârii

Faţă de toate aceste considerente, în baza art. 496 din C. proc. civ. raportat la art. 20 din legea 554/2004 Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 326 din 11 decembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2020.