Discrimination claim regarding public auditor competition allocation: appeal dismissed, CNCD decision upheld

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată la data de 23.03.2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună să dispună anularea Hotărârii nr. 65 din 14.02.2018, (primită la data de 14.03.2018), emisă de Colegiul director al C.N.C.D. pe care o consideră netemeinică şi nelegală.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 447 din 28 septembrie 2018 Curtea de Apel Craiova a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Curtea de Conturi a României, având ca obiect "anulare act".

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate cu consecinţa admiterii acţiunii.

În motivarea opţiunii sale procesuale reclamantul recurent a susţinut, în esenţă, următoarele:

Recurentul consideră că în condiţiile în care a candidat şi a obţinut nota medie peste 7,00-limita minimă impusă, dar şi la fiecare probă obţinând cel puţin nota 7,00 (îndeplinind astfel condiţia obligatorie necesară pentru a fi declarat admis), trebuia să fie declarat admis şi să fie încadrat pe un post de auditor public extern scos la concurs şi neocupat, având în vedere nota obţinută şi cererea sa, cu opţiunea că doreşte să ocupe unul din posturile scoase la concurs şi rămase neocupate, dar şi faptul că pentru13 camere de conturi judeţene la care au fost posturi scoase la concurs şi au fost posturi încadrate, îl clasa chiar pe primul loc şi cu toate acestea, deşi au rămas 92 posturi neocupate (12 posturi la structura centrală si 80 posturi la structura teritorială), nu a fost repartizat pe unul din posturile pe care a solicitat dumnealui să fie încadrat, la Camera de Conturi a judeţului Olt, situaţie care nu ar fi afectat alt candidat.

Totodată, recurentul învederează că potrivit condiţiilor precizate în comunicatul publicat pentru concurs, din data de 04.11.2017, deşi nu a existat condiţia de a fi încadrat numai pe un post/posturi pentru care a candidat, nu s-a acceptat înscrierea pentru mai multe posturi, cu toate că nu a existat condiţia/precizarea asumată în scris de către Curtea de Conturi a României, din care să rezulte că niciun candidat nu poate opta în acelaşi timp pentru două sau mai multe posturi vacante, în schimb fiind menţionată condiţia şi regula de a se ocupa posturile în ordinea descrescătoare a mediei generale obţinută de fiecare candidat, până la ocuparea postului/posturilor de auditor public extern - scoase la concurs, conform anunţului publicat, astfel încât consideră că trebuia să i se asigure dreptul de a fi încadrat, conform opţiunii sale, în cadrul Curţii de Conturi a României - structura teritorială - Camera de Conturi a Judeţului Olt, fiindcă îndeplinea toate condiţiile standard şi speciale necesare pentru a fi încadrat, neexistând interdicţie de a fi încadrat pe un alt post rămas neocupat în urma desfăşurării concursului.

În opinia recurentului, instanţa de fond în mod eronat a reţinut puterea de lucru judecat, deşi hotărârea nr. 486/2017 nu este definitivă, aceasta având doar o autoritate provizorie faţă de părţi. În opinia recurentului, această prezumţie impune consecvenţă în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre judecătorească nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre, dar instanţa a ignorat faptul că cele două dosare la care face referire au subiecte de judecată diferite, chiar dacă ţinta finală reprezintă declararea recurentului ca admis, în urma concursului organizat, în perioada 28 octombrie - 25 noiembrie 2016, de către Curtea de Conturi a României. În prezenta cauză nu se invocă chestiuni ale hotărârii nr. 486/2017, ci se contestă starea de fapt reţinută şi încadrarea faptelor în categoria celor discriminatorii, astfel că instanţa a reţinut în mod eronat că operează puterea de lucru judecat.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul reclamantului A. este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea Hotârârii nr. 65/14.02.2018, prin care pârâtul CNCD a constatat că fapta sesizată de reclamant nu constituie discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000. A reţinut că nu există situaţie comparabilă între modul în care se organizează concursul pentru structuri centrale şi structuri teritoriale, pentru structurile teritoriale toţi candidaţii trebuind să precizeze anterior concursului judeţul pentru care candidează.

Criticile recurentului-reclamant referitoare la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prin discriminare se înţelege "orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice."

Sunt discriminatorii, potrivit alin. (3) al normei mai sus menţionate "prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare."

Rezultă din cele expuse în precedent că pentru existenţa unei fapte de discriminare trebuie stabilit dacă există un tratament diferenţiat al petentei în raport cu alte persoane, dacă acest tratament este influenţat de unul dintre criteriile indicate de lege sau de un alt criteriu analog, dacă se identifică un drept al persoanei vătămate, iar în final dacă lipseşte în cauză un scop legitim justificativ pentru această diferenţă de tratament.

Aceste condiţii trebuie întrunite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele, făcând imposibilă angajarea răspunderii administrative pentru discriminare.

În prezenta cauză, prin prisma dispoziţiilor legale, anterior menţionate, instanţa de fond a constatat în mod corect că acţiunea formulată de reclamant împotriva Hotărârii nr. 65/14.02.2018 a CNCD este neîntemeiată, în raport de elementele cauzei apreciindu-se corect inexistenţa unei discriminări pe considerentul că nu există situaţie comparabilă între modul în care se organizează concursul pentru structuri centrale şi structuri teritoriale, pentru structurile teritoriale toţi candidaţii optând la momentul înscrierii pentru posturile din judeţul pentru care înţeleg să candideze. Chiar dacă a fost organizat un singur concurs atât pentru posturile din structura centrală, cât şi pentru cele teritoriale, candidaţii înscrişi pentru o anumită categorie de posturi au fost trataţi identic, în anunţul publicat specificându-se faptul că vor fi declaraţi admişi candidaţii în ordinea descrescătoare a mediei obţinute pentru postul/posturile pentru care au candidat.

Hotărârea C.N.C.D. precum şi hotărârea instanţei de fond relevă inexistenţa unei discriminări pe considerentul că nu există situaţie comparabilă între modul în care se organizează concursul pentru structuri centrale şi structuri teritoriale, pentru structurile teritoriale toţi candidaţii optând la momentul înscrierii pentru posturile din judeţul pentru care înţeleg să candideze.

În acest context, trebuie observat faptul că potrivit anunţului, publicat pe site-ul Curţii de Conturi, concursul s-a desfăşurat pentru ocuparea unui număr de 137 posturi în structura teritorială, din care, cinci posturi în cadrul Camerei de Conturi a Judeţului Dolj. Potrivit aceluiaşi anunţ, dosarul de participare la concurs trebuia să cuprindă cererea de participare la concurs. Astfel cum rezultă din cererea de participare, recurentul-reclamant a solicitat înscrierea la concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant de auditor public extern în cadrul Camerei de Conturi a Judeţului Dolj.

Anunţul pentru organizarea concursului a fost publicat pe site-ul instituţiei, în data de 21.09.2016, conţinând toate informaţiile necesare referitoare la condiţiile de participare, probele de concurs, documentele pe care trebuie să le conţină dosarul de înscriere, precum şi ordinea în care candidaţii vor fi declaraţi "admişi". Prin urmare, recurentul-reclamant avea cunoştinţă despre modul de validare a rezultatelor finale ale concursului, şi anume: "în ordinea descrescătoare a mediei (notei finale) obţinute de candidaţi, pentru postul/posturile pentru care au candidat". Recurentul a obţinut la proba scrisă nota 7,18, iar la proba orală nota 7,92, cu nota finală 7,55 ocupând poziţia 7 dintre candidaţii care au optat pentru Camera de Conturi Dolj şi fiind declarat astfel respins.

Art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 califică ca discriminatorii practicile aparent neutre, ceea ce nu este cazul în situaţia de faţă şi care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, astfel că nu există discriminare fără ca inegalitatea de tratament la care este supusă o persoană să nu rezulte sau să fie influenţată de un asemenea criteriu.

Dispoziţiile art. 20 din O.G. nr. 137/2000 care reglementează sarcina probei în această materie, nu înlătura obligaţia petentei sau a consilului pârât de a administra probele necesare şi utile a forma convingerea existenţei unui tratament discriminatoriu, care să fie influenţat de un criteriu determinat sau determinabil, care să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării unui drept. Numai constatarea celor trei condiţii duce la naşterea prezumţiei că diferenţierea de tratament nu este justificată obiectiv de un scop legitim, revenind autorului tratamantului sarcina de a face proba contrară în această privinţă. În alte cuvinte, dovada unui tratament diferenţiat nu exonerează de la probaţiune şi nu face să se prezume existenţa unui criteriu în raport de care două persoane sunt tratate diferit.

În raport de aceste argumente, reţine instanţa de control judiciar că hotărârea C.N.C.D. contestată în prezenta cauză este legală, hotărârea instanţei de fond care o validează fiind dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 447 din 28 septembrie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 447 din 28 septembrie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2020.