Bid-rigging fine annulment upheld on appeal; Competition Council decision quashed for insufficient evidence of concerted practice.

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti -, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.01.2014, astfel cum a fost precizată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, anularea Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 44/29.11.2013,anularea Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 388/27.10.2009 de deschidere a investigaţiei şi, în subsidiar, reducerea cuantumului amenzii.

Prin sentinţa civilă nr. 3080 din 29 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei şi, pe cele de consecinţă, a anulat în parte decizia nr. 44/29.11.2013 şi anume dispoziţiile privind constatarea încălcării art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 21/1996 şi art. 101 alin. (1) din TFUE de către reclamantă şi sancţionarea acesteia.

Totodată, a respins cererea de anulare a Ordinului nr. 388/2009.

Împotriva hotărârii instanţei de fond au promovat recurs, atât reclamanta A., cât şi pârâtul Consiliul Concurenţei, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Recurentul -pârât Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare la recursul promovat de reclamanta A., solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă A. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de pârâtul Consiliul Concurenţei, prin care a solicitat înlăturarea argumentelor invocate de recurentul - pârăt, cu consecinţa respingerii recursului, ca nefondat.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 27 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 24 iunie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Recursul declarat de recurentul-pârât a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. invocându-se pe de o parte insuficienta motivare în ceea ce priveşte analiza pe fond a instanţei în ceea ce priveşte definirea pieţei relevante faţă de care s-a constatat încălcarea art. 5 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 21/1996 republicată şi al doilea motiv în sensul că hotărârea recurată de admitere în parte a acţiunii a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 201 şi art. 5 alin. 1 din Legea concurenţei.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. recurentul-pârât invocă două aspecte de nelegalitate care privesc în concret modalitatea în care prima instanţă a analizat legalitatea actelor contestate de reclamantă şi în principal legalitatea Deciziei Plenului Consiliului Concurenţei nr. 44/2013.

Primul aspect vizează interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 20 alin. 1 din Legea concurenţei dispoziţii care se impuneau a fi coroborate cu prevederile art. 20 alin. 5 din acelaşi act normativ.

Aceste dispoziţii trebuiau interpretate în sensul că hotărârea a fost legal emisă cu votul majorităţii membrilor prezentei din cadrul Plenului contrar celor reţinute de prima instanţă care a constatat nelegalitatea în raport de votul majoritar faţă de numărul total al membrilor Plenului Consiliului Concurenţei.

Se arată că interpretarea dată de prima instanţă face implicabilă procedura de la alin. (5) al art. 20 în sensul că în cazul Plenului ca organ deliberativ, în caz de paritate a voturilor prevalează soluţia votată de preşedinte".

Al doilea aspect de nelegalitate priveşte fondul deciziei contestate, respectiv situaţia de fapt în sensul implicării reclamantei prin participarea cu oferte trucate, prin împărţirea produselor licitate în cadrul celor trei licitaţii desfăşurate în perioada 2005-2007 şi aprecierea eronată a instanţei de fond în ceea ce priveşte definirea şi determinarea pieţei relevante faţă de care s-a constatat practica concertată de participare cu oferte trucate, prin împărţirea produselor licitate, în cadrul procedurilor de licitaţie publică organizate de Ministerul Ap. Naţionale pentru achiziţia de produse din gama "armament de infanterie" şi "aparatură optică" în perioada 2005-2007.

În esenţă susţinerile din recurs vizează situaţia de fapt şi de drept reţinută ca premisă a sancţionării societăţilor implicate în baza art. 5 alin. 1 din Legea nr. 21/1996 şi cele 101(1) din RFUE şi se invocă interpretarea şi aplicarea greşită a normelor materiale a jurisprudenţei comunitare în aprecierea pe fond a implicării reclamantei în înţelegerea anticoncurenţiale înţelegere probată, în opinia recurentului-pârât.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate în sensul respingerii în tot a acţiunii reclamantei şi menţinerii ca legal emise a actelor contestate.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 483 alin. 3, 485(1), 487 C. proc. civ. şi a fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale sub două aspecte.

Primul aspect vizează soluţia de admitere în parte a acţiunii respectiv respingerea capătului de cerere având ca obiect anularea Ordinului Preşedintelui Consiliul Concurenţei nr. 288/27 octombrie 2009 prin care s-a dispus declanşarea investigaţiei şi care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 44/29. XI.2013 şi al doilea vizează considerentele sentinţei atacate.

În raport de acest aspect privind considerentele se invocă faptul că Ordinul contestat este nelegal fiind adoptat cu încălcarea competenţei materiale a Consiliului Concurenţei cu încălcarea normelor materiale privind individualizarea sancţiunilor contravenţionale aplicate şi greşita aplicare a prevederilor art. 101 din TFUE.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii în tot a acţiunii astfel cum a fost formulată şi respectiv înlocuirea considerentelor sentinţei atacate în sensul solicitat prin recursul declarat.

Recurentul-pârât Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare faţă de recursul reclamantei prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de autoritatea pârâtă solicitând respingerea recursului ca nefondat apreciind ca legală soluţia de anulare a Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 44/2013 atât în ceea ce priveşte motivul formal privind cvorumul legal cât şi în ceea ce priveşte pe fond aprecierile privind incidenţa dispoziţiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 21/1996 în raport de situaţia de fapt.

Analizând recursurile declarate în raport de motivele de recurs invocate, Curtea apreciază că ambele recursuri sunt nefondate în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. atât în ceea ce priveşte soluţia dispusă cât şi în ceea ce priveşte considerentele pe recursul reclamantei.

Recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Concurenţei este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi priveşte soluţia de anulare ca nelegală a Deciziei nr. 44/29. XI.2013 prin care s-a constatat încălcarea art. 5 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 21/1996 republicată şi a art. 101 alin. 1 din TFUE de către cele patru întreprinderi investigate, reclamanta fiind sancţionată cu o amendă de 6% din cifra totală de afaceri.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat în cauză sentinţa atacată fiind motivată în fapt şi în drept cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO.

Instanţa de fond a constatat motivat nelegalitatea Deciziei nr. 44/2013 sub două aspecte - primul formal motivat de adoptarea deciziei cu încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. 1 din Legea concurenţei în forma aplicabilă cauzei respectiv cu încălcarea dispoziţiilor legale privind numărul de voturi necesar adoptării şi al doilea pe fond, ca urmare a verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei raportat la situaţia de fapt.

Curtea urmează a aprecia motivat cu ocazia analizei motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. aplicarea şi interpretare corectă a dispoziţiilor legale incidente în raport de motivele pentru care instanţa de fond a constatat nelegalitatea deciziei contestate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, dar în ceea ce priveşte soluţia de anulare a Deciziei nr. 44/2013 pentru motive de nelegalitate de fond în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 5 alin. 1 lit. f) din Legea concurenţei precum şi a art. 101 din TFUE.

În opinia Curţii sentinţa atacată este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material în sensul că în cauză nu erau îndeplinite condiţiile existenţei unei înţelegeri anticoncurenţiale în sensul dispoziţiilor art. 5 alin. 1 lit. f) din Legea concurenţei respectiv în cauză nu există elemente de fapt suficiente pentru a forma convingerea în sensul acceptării reclamantei de a participa cu oferte trucate, prin împărţirea produselor licitate, în cadrul celor trei licitaţii desfiinţate în perioada 2005-2007.

Curtea nu va reţine ca motiv de nelegalitate aspectul de ordin formal reţinut de prima instanţă în sensul că decizia contestată a fost adoptată de Plenul Consiliului Concurenţei cu încălcarea "dispoziţiilor legale privind numărul de voturi necesar adoptării". Prima instanţă a apreciat greşit în sensul că prin "majoritatea membrilor Plenului" - s-ar înţelege 4 din cei 7 membrii cât are Plenul, ca organ colegial.

În opinia Curţii interpretarea dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 în forma în vigoare la data adoptării coroborate cu dispoziţiile art. 20 alin. 1 din acelaşi act normativ sunt interpretate în sensul că hotărârile se adoptă după asigurarea cvorumului necesar pentru luarea deciziei cu cotul majorităţii membrilor prezenţi şi nu în raport de totalul membrilor Plenului Consiliului Concurenţei.

Aceasta chiar dacă la momentul adoptării deciziei contestate nu era prevăzut acest fapt. Dar această interpretare a Curţii se impune şi în raport de dispoziţiile art. 20 alin. 5 din Legea concurenţei în sensul că "în cazul Plenului ca organ deliberator, în caz de paritate a voturilor prevalează situaţia votată de preşedinte.

Iar aceasta este în conformitate şi cu situaţia de fapt obiectivă la data emiterii în sensul că Plenul Consiliului Concurenţei era format din 6 membrii numiţi în funcţie din cei 7, iar la momentul deliberării erau prezenţi 5 membrii ai Plenului, fiind asigurat cvorumul necesar luării hotărârii, iar hotărârea a fost emisă cu votul majorităţii membrilor prezenţi - 3 voturi pentru şi 2 voturi împotrivă.

Deşi nu va reţine ca aspect de nelegalitate încălcarea dispoziţiilor legale privind numărul de voturi necesar, Curtea apreciază că prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei raportat la situaţia de fapt.

Soluţia de anulare a deciziei de sancţionare este legală în ceea ce priveşte aspectele de fond reţinute în sensul că în cauză nu există o faptă anticoncurenţială în sensul înţelegerii reclamantei de participare cu oferte trucate, prin împărţirea probelor licitate, în cadrul celor trei licitaţi desfăşurate în perioada 2005-2007.

Curtea apreciază ca nefondat şi aspectul de nelegalitate invocat în recursul declarat de autoritatea pârâtă privind definirea pieţei relevante faţă de care s-a constatat de autoritate incidenţa dispoziţiilor art. 5 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 21/1996.

Prima instanţă a stabilit corect situaţia de fapt în raport de probele administrate pretinsa greşeală de apreciere a probelor nefiind un motiv de nelegalitate în sensul dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

Stabilirea situaţiei de fapt reprezintă situaţia premisă a definirii pieţei relevante şi pe această bază verificarea condiţiilor existenţei unei înţelegeri anticoncurenţiale între cele patru societăţi verificate în sensul existenţei unei practici concertate având ca scop împărţirea produselor aferente la licitaţii, prin intermediul unui schimb de informaţii mijlocit de către B..

Instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 5 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 21/1996 republicată în sensul că a constatat că nu există o practică concertată de natură a înlătura concurenţa în scopul obţinerii unui avantaj economic. Nu există probată între societăţile verificate existenţa unui schimb de informaţii de natură a indica un comportament anticoncurenţial. Iar simplul fapt că întreprinderile au avut un reprezentat comun nu reprezintă un argument în sensul existenţei unei fapte anticoncurenţiale.

Curtea constată că faţă de toate societăţile verificate care au făcut obiectul Deciziei nr. 44/2013 s-au pronunţat hotărâri judecătoreşti definitive ale ÎCCJ, secţia contencios administrativ şi fiscal, în cea ce încălcarea prevederilor art. 5 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 21/1996 şi ale art. 101 alin. 1 din TFUE.

Prin Decizia pronunţată de ÎCCJ, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014 - Decizia din 29 octombrie 2020 privind S.C. C. şi respectiv în dosarul nr. x/2013 - Decizia din 7.04.2020 privind pe B. au fost menţinute sentinţele de fond prin care a fost anulată pentru fiecare reclamante Decizia nr. 44 din 29. XI:2013 emisă de recurentul-pârât în ceea ce priveşte constatarea încălcării de către din reclamante a prevederilor art. 5 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 21/1996 şi art. 101 alin. 1 din TFUE şi au fost exonerate reclamantele de plata amenzilor aplicate.

Prin toate aceste hotărâri s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că nu a existat din partea societăţilor implicate o practică concretă de natură a afecta concurenţa cu privire la licitaţiile organizate din Ministerul Apărării Naţionale în perioada 2005-2007.

Toate aceste aspecte sunt incidente şi în prezenta cauză.

În opinia Curţii instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 5 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 21/1996 rep. coroborat cu dispoziţiile art. 101 din TFUE a concluzionat în sensul nelegalităţii pe fond a Deciziei nr. 44/2013 pe care a anulat-o în parte în ceea ce priveşte sancţionarea reclamantei.

În consecinţă Curtea apreciază ca nefondat recursul declarat de Consiliul Concurenţei şi îl va respinge ca atare.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă întemeiat pe dispoziţiile art. 483 alin. 3, 485(1) şi art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este apreciat ca nefondat pe ambele aspecte de nelegalitate invocate.

Aspectul de nelegalitate privind respingerea capătului de cerere având ca obiect anularea Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 388/27 octombrie 2009, ordin prin care s-a dispus declanşarea investigaţiei la finalul căruia a fost emisă de autoritatea pârâtă actul administrativ atacat respectiv Decizia nr. 44/29. XI.2013.

În esenţă ca motiv de nelegalitate reclamanta-recurentă invocă faptul că ordinul contestat este nelegal emis neexistând la data emiterii sale suficiente temeiuri de fapt şi de drept care să impună declanşarea unei investigaţii.

Curtea apreciază că analiza realizată de prima instanţă este corectă în raport de faptele arătate în sesizarea Ministerului Apărării Naţionale care a solicitat autorităţii de concurenţă ca autoritate competentă verificarea având în vedere că societăţile implicate în licitaţiile organizate au avut un reprezentant comun.

Iar prin ordinul contestat s-a dispus declanşarea unei investigaţii având în vedere că în urma analizei preliminare au existat identificate temeiuri de fapt şi de drept care au reprezentat indicii pentru declanşarea unei investigaţii.

În această investigaţie era de competenţa autorităţii pârâte conform art. 34 şi 40 din Legea nr. 21/1990 iar legalitatea ordinului a fost verificată de prima instanţă odată cu verificarea pe fond a legalităţii Deciziei nr. 44/2013.

Iar în cauză nu poate fi reţinută pretinsa situaţie de discriminare invocată de recurenta-reclamantă neexistând situaţii identice de fapt.

Aspectul de nelegalitate privind considerentele instanţei de fond, faţă de care recurenta-reclamantă solicită înlocuirea nu este fondat.

Critica privind nerespectarea unor termene legale pentru procedura de deliberare şi comunicare a deciziilor Consiliului Concurenţei nu poate fi reţinută.

La data emiterii Deciziei nr. 44/2013 29. XI.2013nu exista un termen imperativ de natură a atrage nulitatea pentru emiterea deciziei autorităţii de concurenţă Reglementarea termenului de 120 de zile a fost introdusă prin O.U.G. nr. 31/2015.

Anterior acestor modificări care au intervenit in cuprinsul Legii concurentei, erau prevăzute anumite termene care nu pot fi privite insa ca termene a căror nerespectare era de natura a atrage nulitatea deciziei contestate.

Astfel, potrivit Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedură al Consiliului Concurenţei (in vigoare la acea data), "deliberările plenului nu sunt publice". După închiderea deliberărilor, preşedintele de şedinţă dictează secretarului de şedinţă soluţia adoptată, acesta întocmind minuta în care se consemnează rezultatul deliberărilor. Decizia se comunică părţilor, fără a se depăşi un termen de 30 de zile de la data deliberării. în situaţii excepţionale, justificate de complexitatea cazului, acest termen se poate prelungi cu cel mult 15 zile.

Prevederi asemănătoare se regăseau şi în Regulamentul privind desfăşurarea audierilor în cadrul Consiliului Concurenţei şi adoptarea deciziilor, pus în aplicare prin Ordinul nr. 789/2011 (in vigoare la acea data).

Critica de nelegalitate referitoare la necompetenţa Consiliului Concurenţei de a verifica incidenţa dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 21/1996 şi art. 101 din TFUE nu poate fi reţinută.

În cauză în raport de obiectul sesizării care viza implicarea celor patru societăţi în mod individual la procedurile de licitaţie, autoritatea de concurenţă naţională avea deplina competenţă de a analiza posibilele practici anticoncurenţiale.

Instanţa de fond a analizat corect jurisprudenţa europeană invocată de ambele părţi şi a constatat că societăţile verificate nu pot fi apreciate ca fiind parte din acelaşi grup unic economic pentru a opera o interdicţie a verificării în materie de concurenţă.

Aceasta deoarece verificarea în materie de concurenţă nu este de natură a afecta autonomia financiară a fiecărei societăţi.

Critica de nelegalitate cu privire la modul în care instanţa de fond s-a pronunţat asupra modului de aplicare şi individualizare a sancţiunii.

Curtea apreciază că analiza realizată de prima instanţă are caracter subsidiar, dar a fost apreciată ca utilă datorită soluţionării cauzei pe fond şi nu pe excepţie şi ţinând cont de soluţiile pe care le putea pronunţa instanţa de recurs.

Iar în cauză recurenta - reclamantă a formulat o critică distinctă privind stabilirea nelegală a amenzii raportat la cifra de afaceri totală a întreprinderilor sancţionate şi nu prin raportare doar la cifra de afaceri obţinută de reclamantă în România.

În cauză instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 2 coroborate cu dispoziţiile art. 51 din Legea nr. 21/1996 atunci când a realizat critica de nelegalitate vizând modalitatea de stabilire a amenzii de către autoritatea de concurenţă.

Astfel, art. 2 alin. (1) lit. a) din Lege prevede că:

"dispoziţiile legii se aplică actelor şi faptelor care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa, săvârşite de întreprinderi -persoane fizice sau juridice- de cetăţenie, respectiv naţionalitate română sau străină".

Prin urmare, subiecţii contravenţiilor reglementate de lege pot fi întreprinderi de naţionalitate română, dar şi cele de naţionalitate străină. în această ultimă situaţie, autoritatea de concurenţă îşi exercita prerogativele de investigare şi sancţionare, dacă este cazul, şi cu privire la întreprinderi care nu sunt în mod obişnuit destinatare ale normelor naţionale de concurenţă, având naţionalitatea unui alt stat, în măsura în care încălcarea produce efecte pe teritoriul României.

Art. 51 alin. (1) din lege prevedea faptele care constituie contravenţii în materie de concurenţă, între care şi încălcarea art. 5 alin. (1) din lege şi art. 101 din TFUE, sancţiunea instituită fiind amenda de la 0,5%-10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării întreprinderilor contraveniente. Textul acestui articol stabileşte limitele amenzii prin raportare la cifra de afaceri totală a contravenientei, limita maximă neputând depăşi 10% din această cifră.

În raport de aprecierea instanţei de recurs având ca obiect recursul declarat de autoritatea pârâtă vizând soluţia de fond dispusă prin care a fost înlăturată în tot amenda aplicată reclamantei fiind anulată în parte decizia contestată, critica vizând considerentele pe acest aspect îşi păstrează caracterul subsidiar şi în recurs, nemaifiind analizat principiul aplicării legii contravenţionale mai favorabile.

Iar aspectul de nelegalitate privind greşita aplicare a prevederilor art. 101 din Tratat nu este fondat.

Prima instanţă a verificat legalitatea Deciziei nr. 44/2013 sub toate aspectele pe ambele temeiuri de drept reţinute ca incidente dispoziţiile normei naţionale art. 5 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 21/1991 republicată şi dispoziţia corelativă din normele comunitare aplicabile obligatoriu în raport de părţi şi de obiectul cauzei.

Iar prima instanţă a realizat motivat o verificare a incidenţei jurisprudenţei europene invocate de ambele părţi ţinând cont de specificul prezentei cauze şi de faptul că era obligată să verifice săvârşirea unei încălcări a art. 101 din Tratat în condiţiile în care autoritatea de concurenţă a constatat-o, iar reclamanta a contestat-o.

Nu se poate reţine că prin argumentele expuse cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 101 din Tratat prima instanţă a încălcat prioritatea reglementărilor europene.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Concurenţei în raport de considerentele prezentei decizii în ceea ce priveşte aspectele de nelegalitate verificate de prima instanţă.

Va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă menţinând ca legală şi temeinică soluţia instanţei de fond inclusiv considerentele care au format obiectul recursului declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. şi de împotriva sentinţei civile nr. 3080 din 29 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei civile nr. 3080 din 29 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2020.