Recovery of rural development funds for artificial conditions in interdependent tourism projects and non-retroactivity of post-funding audit regulations

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, contestaţie împotriva Deciziei de soluţionare a contestaţiilor în procedura prealabilă nr. 463/06.01.2017 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/03.11.2016, ambele emise de către pârâtă, solicitând anularea actelor contestate şi a masurilor dispuse prin acestea.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 299 din 24 mai 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 299 din 24 mai 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. II. Analiza cererii de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta-recurentă a criticat sentinţa sub aspectul:

Greşitei respingeri a prescrierii dreptului autorităţii la stabilirea creanţei

Încălcarea principiului neretroactivităţii legii

Neaplicarea principiului proporţionalităţii.

Reţinerea greşită a aspectelor privind condiţiile artificiale create.

Reţinerea greşită a existenţei conflictului de interese.

Analizând motivele, instanţa reţine următoarele.

1. În ceea ce priveşte prescripţia dreptului autorităţii la stabilirea creanţei trebuie să se pornească de la faptul că neregula a constat în crearea de condiţii artificiale ceea ce nu se putea vădi în perioada de selecţie şi evaluare oferte.

În conformitate cu prevederile art. 112 (1) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, "dreptul de a stabili obligaţia de plată se prescrie în termen de 5 ani de la data închiderii programului dacă normele comunitare nu prevăd un termen mai mare".

O.U.G. nr. 66/2011, prin care s-a abrogat O.G. nr. 79/2003 (în vigoare la data producerii neregulii), prevede la art. 45:

"Dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen mai mare." în acest context, având în vedere faptul că Programul FEADR, PNDR 2007-2013 nu a fost închis, respectiv nu a fost comunicată declaraţia finală de închidere de către Comisia Europeana, nici dreptul AFIR privind stabilirea creanţelor nu a fost prescris.

Invocarea de către recurent a unui termen de prescripţie de 4 ani prevăzut de Regulamentul nr. 2988/1995 nu are justificare normativă.

De asemenea, nu se poate pretinde nici că verificările finalizate prin Nota DLAF ar fi întrerupt prescripţia.

Încălcarea principiului neretroactivităţii legii nu este reală, cum de altfel s-a stabilit pe cale jurisprudenţială în aplicarea Deciziilor 251 şi 252/2016 ale CJUE, câtă vreme neregula a fost săvârşită sub imperiul O.G. nr. 79/2003 iar demararea procedurilor de recuperare s-au realizat sub imperiul prevederilor legale în vigoare, respectiv a O.U.G. nr. 66/2011, nefiind încălcat principiul neretroactivităţii, aspect analizat şi reţinut şi de instanţa de fond, care a reţinut faptul că au fost stabilite nereguli în perioada ulterioară acordării finanţării nerambursabile nu contravine normelor legale incidente, nefiind întemeiată susţinerea reclamantei în sensul încălcării principiului legalităţii şi stabilităţii actelor administrative intrate în circuit civil.

Principiul proporţionalităţii nu are aplicabilitate în cauză, neregula constând în crearea de condiţii artificiale, afectează contractul de finanţare în materialitatea lui.

Neregulile constatate în cadrul proiectului şi descrise în cuprinsul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/03.11.2016, au condus la neeligibilitatea proiectului în integralitatea sa, afectând pe cale de consecinţă întregul ajutor financiar nerambursabil obţinut de Beneficiarul finanţării.

Aspectele invocate de contestatar referitoare la faptul că suma aferentă finanţării nu a fost transferată integral în contul societăţii controlate de B. (SC C. SRL), reprezintă în fapt elemente de coordonare, care au susţinut şi confirmat existenţa condiţiilor artificiale şi au stabilit faptul că B. acţionar şi administrator al S.C. C. S.R.L. a fost beneficiarul final al finanţărilor nerambursabile.

Referitor la aspectele de fond ale creării condiţiilor artificiale este de remarcat că analiza punctuală a instanţei de fond prin indicatorii fizici, contabili şi funcţionali legali nu a fost în mod efectiv contestată de către recurentă, care de altfel nu a negat nici relaţiile de rudenie existente. Ceea ce trebuie analizat este dacă cele patru proiecte S.C. D. S.R.L., S.C. A. S.R.L., E.. şi S.C. F. S.R.L. pot funcţiona separat, independent, în condiţiile în care conceperea, realizarea şi implementarea acestora ar fi fost independente, situaţie care însă nu a fost întrunită, în cadrul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare contestat fiind demonstrată dependenţa tuturor acestor proiecte, respectiv conceperea şi coordonarea acestora de către o singură persoană, respectiv B. fără a motiva însă de ce la nivel practic nu ar funcţiona independent, care sunt motivele, datele, actele sau faptele materiale ce fac imposibil acest lucru.

Instanţa nefiind ţinută de aprecierile din Decizia ÎCCJ nr. 1692/19 martie 2020 în Dosarul nr. x/2017 conform cărora: Complementaritatea proiectelor nu trebuie apreciată in abstracto, pornind de la ideea că o pensiune, un restaurant şi o piscină situate pe terenuri alăturate sunt în mod necesar complementare ci trebuie analizată în concret modalitatea de funcţionare a celor trei obiective, trebuie să se verifice dacă prin modul de organizare a activităţii cele trei obiective funcţionează ca un întreg, nefiind exclusă de plano funcţionarea lor ca trei entităţi economice distincte, "subliniază că, precum de altfel s-a şi menţionat în decizia citată, de plano autonomei celor 4 proiecte există", în realitate, realitatea ce trebuia privită în concret, cele 4 obiective nu pot funcţiona separat . Trebuie privită locaţia acestora, jud. Gorj verificărilor monografice dublate de cele ale site-urilor turistice de specialitate nerelevând un aflux turistic care să permită finanţarea separată a unei piscine - fără existenţa unor izvoare termale, a unui restaurant fără cazarea clienţilor şi a unei pensiuni fără asigurarea serviciilor de masă.

Este o obligaţie a judecătorului de a nu privit lucrurile sub aspect teoretic, ceea ce ar duce la o judecată "a le Pirus", ci în raport de realităţile imediate.

În baza acestei concluzii instanţa confirmă aprecierile judecătorului fondului asupra corectei reţineri a condiţiilor artificiale.

În ceea ce priveşte existenţa conflictului de interese raportat la relaţiile economice de furnizare de servicii, de aprovizionare chiar recurenta recunoaşte parţial realizarea de lucrări de construcţii în raport de una din societăţi.

Definiţia conflictului de interese este dată de dispoziţiile art. 8 din H.G. nr. 875/2011, art. 2 lit. m) din H.G. nr. 224/2008 şi cu precădere de O.U.G. nr. 66/2011 - art. 14.

Existenţa legăturii între reprezentanţii celor 4 firme este indubitabilă şi a pretinde că aceştia au acţionat separat pentru a edifica pe acelaşi amplasament imobilele nu poate fi reţinută în niciun sens.

Alături de aceasta, actele de control ale AFIR vădesc aceleaşi aspecte şi astfel încălcarea dispoziţiilor contractuale şi legale.

Nu trebuie omis din această analiză nici rolul de unificator al jurispudenţei exercitat de Înalta Curte cu referire în particular la cele patru speţe raportate la societăţile legate.

În concluzie, în raport de motivele invocate hotărârea instanţei de fond apare ca temeinică şi legală.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum în raport de motivele invocate acesta nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar G., împotriva sentinţei nr. 299 din 24 mai 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitiva.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2020.