Eligibility for agricultural direct payments: validity of "exchange" contracts as proof of land use where land was held by lessees

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2020

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 13.07.2017 şi înregistrată sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură - Centrul Judeţean Botoşani şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţii Pentru Agricultură Bucureşti, a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/07.07.2016 şi a Deciziei nr. 34960/27/12.2016 de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva acestui act administrativ.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 86 din 26 iunie 2018, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. Mihălăşeni - prin administrator special B. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Botoşani şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, a anulat în parte Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/2016 şi Decizia nr. 34960/27/2016, doar în ceea ce priveşte neregula reţinută în legătură cu terenul în suprafaţă de 1 ha (Contract de arendare nr. x/15.05.2012).

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin Procesul-verbal de constatare din 27.04.2016, emis de A.P.I.A, s-a constatat că în campania 2013, fermierul A. S.R.L. a primit sprijin financiar necuvenit din fondurile europene şi de la bugetul naţional pentru suprafaţa de 103,68 ha, localizată pe raza comuni Mihălăşeni, judeţul Botoşani.

Împotriva actului administrativ evocat petenta a formulat contestaţie, respinsă prin Decizia nr. 34960/27.10.2016.

Analiza actelor cauzei relevă că atât procesul-verbal cât şi decizia de mai sus, cu excepţia menţiunilor privind suprafaţa de 1 ha, sunt legale.

Astfel, s-a reproşat petentei că, în ceea ce priveşte contractul de arendare nr. x/15.05.2012, încheiat între C., în calitate de arendator şi A. S.R.L. reprezentată prin B. în calitate de arendaş, având ca obiect suprafaţa de 1 ha, nu s-a făcut dovada că cea dintâi are calitatea de proprietar sau moştenitor.

Curtea de apel a apreciat însă că înscrisul depus la fila x demonstrează că C. are calitate de moştenitor al defunctului său soţ D. în ceea ce priveşte tocmai suprafaţa ce face obiectul contractului de arendare nr. x/15.05.2012.

Văzând că în legătură cu această convenţie nu s-au mai invocat alte motive de nelegalitate, instanţa, respectând limitele învestirii, o va considera legală şi va constata că petenta, strict cu privire la această suprafaţă, a făcut dovada dreptului de folosinţă în conformitate cu disp. art. 6, 7 din O.U.G. nr. 125/2006.

Referitor la celelalte contracte, având în vedere că A. S.R.L., respectiv celelalte părţi semnatare, respectiv E. S.R.L., F. S.R.L., G. nu au deţinut în proprietate, pe raza comunei Mihălăşeni, judeţul Botoşani, suprafaţa agricolă de teren care a făcut obiectul schimbului, astfel cum reiese din Registrul agricol pentru anul 2013 şi din documentele anexate contractului, iar terenul care face obiectul unui contract de arendă nu poate fi transferat unui utilizator, în acest caz transferul reprezentând subarendare, operaţiune juridică interzisă de prevederile art. 1.847 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Noul C. civ., contractele de schimb nu pot fi luate în considerare.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamanta A. S.R.L. şi pârâţii Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi APIA - Centrul Judeţean Botoşani.

În calea de atac exercitată recurenta reclamantă A. S.R.L. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A susţinut, în esenţă, recurenta reclamantă că, potrivit dispoziţiilor de ansamblu ale Regulamentului (CE) nr. 73/2009 şi 1122/2009 beneficiază de plăţile directe în cadrul sistemelor de ajutor agricultorii care declară suprafaţa agricolă ce este utilizată şi exploatată în scopuri agricole şi care este menţinută în bune condiţii agricole şi de mediu.

Normele comunitare nu condiţionează acordarea acestui ajutor de existenţa vreunui drept real al agricultorului, ca titular al cererii de plată, asupra terenului declarat şi nici de existenţa unor anumite formalităţi privind înscrisurile referitoare la folosinţa terenului exploatat în scopul producţiei agricole.

Totodată, norma internă prevede la art. 6 alin. (1) O.U.G. nr. 125/2006 că:

"(1) Beneficiarii plăţilor directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă pot fi persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea. *

De altfel, Curtea de Apel Suceava, într-o cauză similară a statuat că "în realitate, ceea ce interesează în materia acordării sprijinului financiar este dovedirea dreptului de folosinţă asupra terenului pentru care se solicită sprijinul" (sentinţa nr. 3 din 15 ianuarie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017), iar exploatarea terenului probează şi existenţa dreptului de folosinţă.

Pentru a beneficia de acordarea de plăţi trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 7 alin. (1) printre care şi cea prevăzută la lit. f), solicitantul având obligaţia "să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea".

Conform art. 7 alin. (5) "documentele care dovedesc dreptul de folosinţă se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale ...".

În acest sens, dispoziţiile art. 4 din ordinul MADR nr. 246/2008, în redactarea şi conţinutul de la data depunerii cererii de plată (15 mai 2013), prevăd că "documentele doveditoare solicitate producătorului agricol, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările ulterioare, privind dreptul de folosinţă a terenului agricol sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participaţiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, înscrisuri sub semnătură privată şi alte acte care fac dovada utilizării terenului, cum ar fi adeverinţa eliberată de primărie conform înscrierilor din registrul agricol.

Prin urmare, dispoziţiile art. 6 şi 7 din O.U.G. nr. 125/2006 prevăd că beneficiarii plăţilor directe sunt toate persoanele "care exploatează terenul agricole şi care "dovedesc dreptul de folosinţă" prin documentele prezentate.

In cauză dreptul de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 103,68 ha ce formează obiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/7.07.2016 şi a deciziei nr. 34960/27 decembrie 2016 emise de APIA Bucureşti este dovedit prin:

a) Contractul de arendare nr. x/5.06.2013 este încheiat între E. S.R.L., prin asociat unic H., în calitate de arendator, şi A. S.R.L., în calitate de arendaş, şi are ca obiect suprafaţa de 4,50 ha teren.

Arendatorul E. S.R.L. a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren destinat producţiei şi exploataţiei agricole prin contractul de vânzare cumpărare nr. x/24.09.2008 (1,50 ha), contractul de vânzare cumpărare nr. x/19.08.2009 (1,50 ha) şi contractul de vânzare cumpărare nr. x/18.11.2009 (1,50 ha).

Faptul că în contractul de vânzare cumpărare nr. x/24.09.2008 s-a menţionat că suprafaţa de 0,19 ha ar fi teren neagricol nu poate atrage excluderea de la plată din moment ce în realitate în anul 2013 (şi în prezent) acest teren este agricol, fiind utilizat pentru cultura agricolă. De altfel verificările efectuate în mod concret în teren de către APIA nu au constatat că suprafaţa de 0,19 ha nu ar fi o suprafaţă de teren agricol, cultivată efectiv.

Pe de altă parte, potrivit art. 60 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 1122/2009 agricultorului nu i se acordă ajutorul pentru anul calendaristic în cauză numai dacă diferenţa dintre suprafaţa declarată şi suprafaţa determinată este mai mare de 0,5 % din suprafaţa determinată sau mai mare de 1 ha.

Cum în cauză suprafaţa determinată a fost de 231,21 ha este evident că diferenţa de 0,19 ha se include în marja de 0,5 %.

De asemenea, conform art. 60 alin. (2) din acelaşi Regulament şi excluderea de la plată poate fi dispusă doar "în cazul în care diferenţa depăşeşte 20% din suprafaţa determinată", ceea ce nu este cazul recurentei.

b) În ceea ce priveşte Contractele de schimb de folosinţă nr. 68/15.05.20152, nr. 235/28.04.2013, nr. 236/28.04.2013, nr. 98/27.05.2013, nr. 99/27.05.2013, nr. 102/27.05.2013, nr. 103/27.05.2013 şi nr. 104/27.05.2013, trebuie reţinut că fac dovada dreptului de folosinţă.

Prin contractul de schimb se transmite nu numai dreptul de proprietate asupra unui bun ci şi orice alt drept real sau de creanţă, corporală sau incorporală.

Prin urmare, contractul de schimb poate avea ca obiect şi schimbul de drepturi de folosinţă, părţile contractante transmiţându-şi reciproc doar folosinţa unor bunuri.

În speţă, contractele de schimb de folosinţă sunt legale şi valabil încheiate.

Natura juridică a acestor contracte nu poate fi schimbată în contracte de subarendare, printr-o interpretare arbitrară a unei autorităţi administrative, contrar înţelesului clar şi vădit neîndoielnic al acestor acte juridice.

Părţile contractelor de schimb de folosinţă nu au calitatea de arendatori, ci de copermutanţi şi locatari ai bunului exploatat.

Potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare care se acordă în agricultură "beneficiarii plăţilor directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă pot fi persoanele fizice şi persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau alte asemenea".

Sintagma "alte asemenea" include şi actele juridice care au ca obiect schimbul de drepturi de folosinţă.

În consecinţă, în temeiul acestei dispoziţii a legii, A. S.R.L. este beneficiar al plăţilor directe în calitatea ei de locatar al terenurilor agricole exploatate în baza contractelor de schimb de folosinţă susmenţionate.

Pentru aceste motive nu există nicio neregulă care să justifice în mod obiectiv stabilirea creanţelor bugetare.

Schimbul de folosinţă a terenurilor este un contract nenumit şi-i autonom faţă de contractul de arendare, neputând fi transformat în mod arbitrar în subarendare.

In ce priveşte contractul de schimb nr. x/27.05.2013 şi acesta probează schimbul de folosinţă fiind irelevant cauzei faptul că G. nu ar fi perfectat contractul de vânzare cumpărare în formă autentică.

Din moment ce obligaţiile principale ale promisiunii de vânzare cumpărare autentificată sub nr. x/26.07.2011, plata preţului şi respectiv predarea bunului promis a fi vândut, au fost executate, G. avea dreptul de a dispune asupra dreptului său de folosinţă asupra terenului respectiv.

Principiul securităţii juridice impune ca o reglementare să permită celor interesaţi să cunoască cu exactitate întinderea obligaţiilor care le sunt impuse, trebuie să aibă posibilitatea să îşi cunoască în mod neechivoc drepturile şi obligaţiile şi să procedeze în consecinţă.

Imperativul securităţii juridice se impune cu o rigoare deosebită în cazul în care o reglementare poate avea implicaţii financiare.

Dreptul comunitar impune aplicarea principiului securităţii juridice beneficiarului de bună-credinţă al sumelor plătite care, într-o asemenea situaţie nu poate fi obligat la restituire (CJUE -Hotărârea din 21 iunie 2007, C-158/06).

În cauză din moment ce odată cu depunerea cererii de plată au fost depuse şi contractele de schimb de folosinţă a terenurilor iar Agenţia de Plăţi le-a considerat valabile la acel moment precum şi ulterior cu prilejul efectuării verificărilor din anul 2013 şi nu ne-a informat că ulterior, după patru ani, le va interpreta ca ... subarendare; din moment ce nu este previzibilă o asemenea interpretare a dispoziţiilor art. 6 şi 7 din O.U.G. nr. 125/2006 şi a legislaţiei comunitare în materia sistemelor de plăţi directe pentru agricultori, în sensul excluderii schimbului de folosinţă din categoria documentelor care dovedesc dreptul de folosinţă, buna noastră credinţă este mai mult decât evidentă.

Atât prin întâmpinare cât şi în decizia de soluţionare a contestaţiei, APIA recunoaşte că în scopul dovedirii dreptului de utilizare şi folosinţă a suprafeţei pentru care a solicitat sprijin în campania 2013, fermierul a depus la dosarul cererif toate documentele care includ şi contractele susmenţionate asupra cărora, ulterior, după 4 ani, a considerat că ar exista nereguli, deşi "după finalizarea verificărilor (n.n. - inclusiv a contractelor în discuţie) s-a emis decizia de plată nr. x/13.02.2014".

Recurenta pârâtă AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂ (APIA) a criticat sentinţa nr. 86 din 26 iunie 2018 pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

A susţinut recurenta pârâtă că soluţia pronunţată de instanţa de fond este eronată si total criticabilă, având in vedere faptul că în analizarea cauzei aceasta a pierdut din vedere aspecte evidente si de relevanţă maximă, ce ţin de stricta interpretare a prevederilor legale incidente.

Instanţa in mod eronat a respins apărările formulate de pârâtă, pierzând din vedere interpretabilitatea strictă a textelor de lege invocate prin întâmpinare.

Astfel, în mod greşit a admis în parte cererea reclamantei A. S.R.L., dispunând anularea în parte a Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/2016 şi a Deciziei nr. 34960/27/2016, doar in ceea ce priveşte neregula reţinută in legătura cu terenul in suprafaţa de 1 ha. (Contractul de arendare nr. x/15.05.2012).

Contractul de arendare nr. x/15.05.2012 încheiat A. S.R.L. (în calitate de arendaş) cu C. (în calitate de arendator) are ca obiect arendarea suprafeţei de 1,00 ha pentru o durată de 5 ani.

Terenul este individualizat în Titlul de Proprietate nr. x/26.03.1999, din care reiese că C. nu are calitatea de proprietar sau moştenitor pentru suprafaţa de teren care face obiectul contractului de arendă, astfel că fermierul nu face dovada dreptului de folosinţă pentru 1,00 ha.

Rezultă aşadar că C. nu are calitatea de proprietar sau moştenitor "exact pentru suprafaţa arendată de 1 ha."

Din analiza certificatului de moştenire la care face referire reclamanta, vă rugăm să observaţi faptul că, într-adevăr este moştenitoarea defunctului ei sot, dar pentru cota de 1/4 din masa succesorală, iar nu pentru bunul imobil de 1 ha (cu vecinătăţi), în exclusivitate.

Recurentul pârât APIA - Centrul Judeţean Botoşani şi-a întemeiat recursul tot pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., dezvoltările fiind similare recursului declarat de recurenta pârâtă APIA.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Recurenta reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor declarate de APIA şi APIA - Centrul Judeţean Botoşani pentru următoarele motive:

Contractul de arendare nr. 72/15 mai 2012 având ea obiect suprafaţa de 1 ha teren arabil a fost încheiat de C., în calitatea sa de moştenitor al defunctului ei soţ, D., calitate dovedită prin certificatul de moştenitor nr. 14/16 februarie 2009, iar faptul că C. este coproprietară împreună cu fii ei nu afectează valabilitatea dreptului de folosinţă al reclamantei asupra terenului susmenţionat.

În ceea ce priveşte contractul de schimb de folosinţă nr. 98/27 mai 2013 are la bază nu numai promisiunea de vânzare nr. 2135/26.07.2011, ci şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.09.2011 prin care G. a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 5 ha teren agricol.

De altfel, conform art. 642 alin. (1) C. civ. acordul coproprietarului la încheierea unui act juridic din cele prev. de art. 641 poate fi expres sau tacit.

Din moment ce coproprietarul nu a exercitat nici o acţiune posesorie împotriva terţului care a intrat în posesia bunului comun/indiviz în urma încheierii contractului de arendă, este evident că există şi acordul tacit ala cestuia la încheierea acestui act.

A depus, la rândul său, întâmpinare recurenta pârâtă APIA, invocând în principal excepţia nulităţii recursului reclamantei pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În subsidiar, au solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat, arătând că Contractul de arendare nr. x/15.05.2012 încheiat de A. S.R.L. (în calitate de arendaş) cu C. (în calitate de arendator) are ca obiect arendarea suprafeţei de 1,00 ha, deşi C. nu are calitatea de proprietar sau moştenitor pentru întreaga suprafaţă, ci doar pentru cota de 1/4 din masa succesorală.

Fermierul nu face nici dovada dreptului de folosinţă pentru 0,19 ha din Contractul de arendare nr. x/05.06.2013 încheiat de A. S.R.L. prin reprezentant B., în calitate de arendaş cu H. - asociat unic al E. S.R.L., în calitate de arendator.

Cât priveşte contractele de schimb încheiate de fermier cu I. S.R.L., F. S.R.L., G. şi E. S.R.L., a arătat că acestea nu pot fi luate considerare, întrucât terenul care face obiectul unui contract de arendă nu poate fi transferat unui alt utilizator, în acest caz transferul reprezentând subarendare, prohibită de art. 1847 alin. (2) din Noul C. civ., care prevede expres că "Subarendarea totală sau parţială este interzisă, sub sancţiunea nulităţii absolute".

Ca urmare, în campania 2013, recurenta-reclamanta A. S.R.L. a primit sprijin financiar necuvenit din fondurilor europene şi de la bugetul naţional pentru suprafaţa de 183,68 ha, localizată pe raza comunei Mihălăşeni, judeţul Botoşani.

Recurenta pârâtă APIA a depus răspuns la întâmpinarea recurentei reclamante.

Recurentul pârât APIA - Centrul Judeţean Botoşani a formulat concluzii scrise.

Recurenta reclamantă a depus la dosar precizări şi jurisprudenţă.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Hotărârea instanţei de recurs

Reclamanta a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actele administrative reprezentate de Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/07.07.2016 şi Decizia nr. 34960/27/12.2016 de soluţionare a contestaţiei administrative.

Acţiunea sa a fost admisă în parte, prima instanţă apreciind ca fiind în parte netemeinice şi nelegale actele contestate.

Hotărârea instanţei de fond a fost recurată de reclamanta A. S.R.L. şi de pârâţii Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Botoşani şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

III.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cât priveşte recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Aşa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod şi nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

În speţă, ansamblul criticilor subsumate de recurentă motivului de casare menţionat reprezintă o reluare aproape in integrum a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, prin raportare directă la actele administrative contestate.

Or, Înalta Curte împărtăşeşte considerentele instanţei de fond în ceea ce priveşte faptul că în mod corect autorităţile pârâte au reţinut ca neregulă pretinderea plăţii de sprijin pentru o suprafaţă mai mare decât cea pentru care reclamanta a dovedit potrivit legii deţinerea şi folosinţa efectivă.

În acest sens, reţine că, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, "(1) Beneficiarii plăţilor directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă pot fi persoanele fizice şi/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari sau altele asemenea."

Totodată, în conformitate cu art. 7 din acelaşi act normativ:

"(1) Pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, solicitanţii trebuie să fie înscrişi în Registrul fermierilor, administrat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăţilor la termen şi să îndeplinească următoarele condiţii generale:

a) să exploateze un teren agricol cu o suprafaţă de cel puţin 1 ha, iar suprafaţa parcelei agricole să fie de cel puţin 0,3 ha, iar în cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 ha;

b) să declare toate parcelele agricole;

c) să înscrie, sub sancţiunea legii penale, date reale, complete şi perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafaţă şi în documentele anexate, inclusiv lista suprafeţelor;

d) să fie de acord ca datele din formularul de cerere de plată să fie introduse în baza de date IACS, procesate şi verificate în vederea calculării plăţii şi transmise autorităţilor responsabile în vederea elaborării de studii statistice şi de evaluări economice, în condiţiile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare;

e) să respecte normele de ecocondiţionalitate: bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC) şi cerinţele legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul, sănătatea publică, sănătatea animalelor şi sănătatea plantelor, reglementate prin legislaţia naţională, pe toată suprafaţa agricolă a exploataţiei şi pentru activitatea agricolă pe care o desfăşoară;

f) să prezinte documentele care fac dovada utilizării legale a terenului pentru care s-a depus cererea;

g) să furnizeze toate informaţiile solicitate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în termenele stabilite;

h) să permită efectuarea controalelor de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură sau de către alte organisme abilitate în acest sens;

i) să marcheze limitele parcelei utilizate, atunci când este cultivată cu aceeaşi cultură cu a parcelelor învecinate;

j) să comunice în termen de 10 zile, în scris, Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură orice modificare a datelor declarate în cererea de plată survenită în perioada cuprinsă între data depunerii şi data acordării plăţii. Aceste modificări se referă la suprafaţa agricolă utilizată a exploataţiei, transferarea proprietăţii fermei către un alt utilizator agricol, aprobarea unei rente agricole viagere, alte schimbări ale informaţiilor din formularul de cerere. (...)

(4) Solicitarea de către fermieri a modificării suprafeţelor înregistrate în Sistemul de identificare a parcelelor agricole poate fi depusă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură până la data limită de depunere a cererilor de plată. Solicitările depuse după această dată se vor soluţiona în cursul anului următor. Soluţionarea modificărilor solicitate se va face numai după verificarea acestora efectuată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

(5) Documentele din care reiese utilizarea legală a terenului agricol se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi se prezintă la solicitarea reprezentanţilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

(5^1) Responsabilitatea privind valabilitatea şi legalitatea documentelor menţionate la alin. (5) aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz.

(6) Pentru terenul care se constată că face obiectul cererilor a 2 sau mai mulţi solicitanţi în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata directă pe suprafaţă nu se acordă niciunuia dintre solicitanţi. La constatarea acestei situaţii, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură va notifica solicitanţii, care au obligaţia să rezolve litigiul. După rezolvarea litigiului, solicitanţii au obligaţia să depună documentele rezultate la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură pentru completarea dosarului cererii în vederea acordării sprijinului persoanelor îndreptăţite."

Contrar susţinerilor recurentei reclamante referitoare la faptul că i s-a imputat neîndeplinirea unor condiţii care nu erau prevăzute de dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 73/2009 şi 1122/2009, normele comunitare necondiţionând acordarea acestui ajutor de existenţa vreunui drept real al agricultorului titular al cererii de plată asupra terenului declarat şi nici de existenţa unor anumite formalităţi privind înscrisurile referitoare la folosinţa terenului exploatat, Înalta Curte arată că din economia prevederilor regulamentare rezultă necesitatea dovedirii, atât a utilizării (în sensul de deţinere legală de către fermier) a suprafeţelor, cât şi exploatarea (folosinţa efectivă în scop agricol) a acestora.

De asemenea, norma internă (O.U.G. nr. 12/2006) în baza căreia recurenta reclamantă a înţeles să acceseze schema de ajutor prin plăţi directe, asumându-şi prin semnătură obligaţiile prevăzute în acest sens, dispune expres obligativitatea deţinerii şi prezentării de documente privind utilizarea legală a terenurilor declarate, iar art. 4 din OMADR nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi ajutoare naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu şi zone defavorizate prevede:

"(1) Documentele care fac dovada utilizării legale a terenului agricol pentru care s-a depus cererea de plată, conform art. 7 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 139/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sunt, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participaţiune, contractul de închiriere, contractul de comodat sau adeverinţa eliberată de primărie conform înscrisurilor din registrul agricol, în cazul în care documentele prevăzute anterior nu pot fi puse la dispoziţia Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

(2) Contractele de arendare menţionate la alin. (1) vor respecta prevederile art. 1.836 - 1.850 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare. Contractele de arendare încheiate înaintea intrării în vigoare a noului C. civ. continuă să îşi producă efectele până la data încetării de drept."

Or, în speţă, recurenta reclamantă a prezentat Contractul de arendare nr. x/5.06.2013 încheiat cu E. S.R.L., reprezentată prin asociat unic H. (soţ al administratorului A. S.R.L., B.), având ca obiect suprafaţa de 4,50 ha, pentru o durată de 1 an, teren individualizat în Contractul de vânzare cumpărare nr. x/24.09.2008 pentru suprafaţa de 1,50 ha, Contractul de vânzare cumpărare nr. x/19.08.2009 pentru suprafaţa de 1,50 ha, Contractul de vânzare cumpărare nr. x/18.11.2009 pentru suprafaţa de 1,50, nefăcând dovada dreptului de folosinţă pentru o diferenţă de suprafaţă de 0,19 ha.

Totodată, prin Contractul de schimb nr. x/28.04.2013 şi Contractul de schimb nr. x/28.04.2013, aşa cum corect a sesizat judecătorul fondului, A. S.R.L. primeşte de la F. S.R.L. suprafaţa totală de 16,67 ha, teren care făcea însă obiectul Contractului de arendă nr. x/17.04.2013, înscris în Registrul special al contractelor de arendare ca fiind încheiat între F. S.R.L. în calitate de arendaş şi J. S.R.L. în calitate de arendator, Primăria comunei Mălini confirmând prin transmiterea extrasului din Registrul agricol că F. S.R.L. figurează în Registrul agricol la poziţia 009, fără teren în proprietate, ci doar cu suprafeţe de teren în arendă.

Or, potrivit art. 1847 din C. civ. la care art. 4 alin. (2) din Ordinul nr. 246/2008 face trimitere expresă, arendaşul nu putea transmite legal folosinţa terenului primit în arendă.

Nu poate fi primită susţinerea recurentei reclamante în sensul că a încheiat contracte de schimb, iar nu de subarendare, cum greşit ar fi considerat prima instanţă.

În acest context, Înalta Curte constată că prin respectivele contracte, recurenta reclamantă şi-a procurat doar folosinţa suprafeţelor de teren, pentru o utilizare compactă a parcelelor, aşa cum chiar ea a arătat, iar potrivit art. 1777 din C. civ., contractul prin care o parte, numită locator, se obligă să asigure celeilalte părţi, numite locatar, folosinţa unui bun pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preţ, constituie locaţiune.

De asemenea, C. civ. stipulează expres în art. 1778 că locaţiunea bunurilor agricole poartă denumirea de arendare.

Tot astfel, cu privire la Contractele de schimb nr. 102, nr. 103, nr. 104, încheiate la 27.05.2013 între recurenta reclamantă şi E. S.R.L., reprezentată prin asociat unic H. (soţ al administratorului A. S.R.L., B.), Înalta Curte constată că acestea au ca obiect schimbarea suprafeţelor de teren situat pe raza comunei Mihălăşeni, în suprafaţă de 70,32 ha, iar potrivit Tabelului centralizator cu contractele de arendă ale E. S.R.L. rezultă că suprafaţa totală de 70,32 ha constituie obiectul unor contracte de arendă încheiate de E. S.R.L. în calitate de arendaş, astfel că acesta nu putea în mod legal să transmită folosinţa sau un alt drept real asupra terenului primit în arendă.

Prin urmare, în mod corect la examinarea cererii de plată nu s-au luat în considerare toate contractele prezentate, actele administrative contestate fiind legale şi justificat menţinute de instanţa de fond.

Examinând criticile formulate de pârâţii AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEŢEAN BOTOŞANI şi AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂ, susceptibile de încadrare în art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţi sunt nefondate, urmând a răspunde prin considerente unice motivului comun de recurs.

În acest context, reţine că singura critică învederată de recurenţii pârâţi vizează modul greşit de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de drept material din O.U.G. nr. 125/2006 referitoare la dovada dreptului de folosinţă.

Astfel, s-a invocat faptul că reclamanta a prezentat pentru dovedirea dreptului de folosinţă şi a utilizării unei suprafeţe de 1 ha Contractul de arendare nr. x/15.05.2012 încheiat cu numita C., în calitate de arendator, pentru suprafaţa de 1 ha teren, deşi aceasta din urmă nu avea dreptul de proprietate exclusivă a terenului respectiv.

Înalta Curte constată că, potrivit Certificatului de moştenitor nr. 14 emis la 16 februarie 2009 de BNP K., masa succesorală de pe urma defunctului D. include suprafaţa de 1 ha teren pentru care s-a emis Titlul de proprietate nr. x/26.03.1999, teren care formează obiectul Contractului de arendare nr. x/15.05.2012, numita C. figurând drept comoştenitoare a soţului său, cu o cotă succesorală de 1/4, iar cei trei fii ai lor cu câte o cotă de 1/4 fiecare.

Cum din actele cauzei nu reiese că vreunul dintre ceilalţi comoştenitori s-ar fi opus transmiterii folosinţei bunului succesoral, iar prin actele administrative contestate în cauză nu s-a reproşat vreun alt eventual motiv de nelegalitate în legătură cu contractul de arendare, Înalta Curte apreciază că în mod temeinic şi legal prima instanţă a reţinut că acest contract face dovada dreptului de folosinţă în conformitate cu prevederile art. 6, 7 din O.U.G. nr. 125/2006.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale şi contractuale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III.2. Soluţia instanţei de recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1), (8) din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. şi de pârâţii Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi APIA - Centrul Judeţean Botoşani.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta A. S.R.L. şi de pârâţii AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEŢEAN BOTOŞANI şi AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢIE PENTRU AGRICULTURĂ împotriva sentinţei nr. 86 din 26 iunie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 decembrie 2020.