Tax assessment for voluntary departure payments, VAT deductibility of stock losses, and intra-community supply exemption with invalid buyer VAT code

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 01.02.2016, sub nr. x/2016, astfel cum a fost modificată la data de 2i. 03.2016, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând:

1. Anularea în parte a Deciziei de soluţionare nr. 1822/542/23.11.2015 emisă de ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Timişoara - Serviciul de Soluţionare a Contestaţiilor şi, pe cale de consecinţă,

2. Anularea în parte a Deciziei de impunere nr. xnr. 1659 din data de 15.12.2014 emisă de DGAMC ("Decizia de impunere") şi constatarea nelegalităţii Raportului de inspecţie fiscală nr. x/15.12.2014 în privinţa sumei totale de 699.178 RON reprezentând:

• 590.436 RON reprezentând TVA calculată suplimentar ca diferenţă între TVA aferentă cheltuielilor nedeductibile reprezentând rebuturi şi stocuri constate lipsă din gestiune aferentă cheltuielilor reprezentând rebuturi şi stocuri constatate lipsă din gestiune nedeductibile înregistrate de societate;

• 108.742 RON reprezentând TVA colectat suplimentar aferentă livrărilor intracomunitare de bunuri realizate către un beneficiar al cărui cod de înregistrare în scopuri de TVA era invalid;

3. Obligarea D.G.A.M.C. să stabilească prin act administrativ-fiscal (decizie) obligaţii fiscale în minus în valoare de 5.853.960 RON de la bugetul general consolidat pentru cheltuiala nedeductibilă aferentă achiziţiilor de rebuturi de la B., constatarea nelegalităţii Raportului de inspecţie fiscală sub aspectul confirmării auto-colectării de către Societate a TVA în valoare de 5.853.960 RON şi constatarea faptului că suma în valoare de 5.853.960 RON reprezintă obligaţii fiscale declarate şi achitate în plus la bugetul de stat, fiind nedatorate de către Societate;

4. Anularea în parte a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. xnr. 1660 din data de 15.12.2014 şi constatarea nelegalităţii Raportului de inspecţie fiscală în privinţa sumei totale de 23.321.101 RON reprezentând:

• 10.894.305 RON reprezentând contribuţia de asigurări sociale datorată de angajator (CA);

• 5.029.356 RON reprezentând contribuţia individuală de asigurări sociale (CI);

• 536.463 RON reprezentând contribuţia la fondul pentru accidente de muncă şi boli profesionale (CAAMBP);

• 574.363 RON reprezentând contribuţia angajatorului Ia bugetul asigurărilor pentru şomaj (CA şomaj);

• 152.663 RON reprezentând contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj (CI şomaj);

• 125.143 RON reprezentând contribuţia datorata de angajator pentru fondul de garantare pentru plata salariilor;

• 2.806.162 RON reprezentând contribuţia angajatorului la Fondul Unic de asigurări sociale de sănătate;

• 3.018.014 RON reprezentând contribuţia asiguraţilor la Fondul Unic de asigurări sociale de sănătate;

• 184.632 RON reprezentând contribuţia datorata de angajator pentru concediile si indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

5. Obligarea pârâtei D.G.A.M.C. la emiterea unei decizii prin care să fie stabilite obligaţii fiscale în minus, în cuantum de 23.321.101 RON, reprezentând contribuţiile sociale mai sus enumerate, sume care au fost declarate şi achitate de Societate, dar nu sunt datorate.

6. Obligarea A.N.A.F. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Prin încheierea de şedinţă din data de 05.09.2016, Curtea de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtele DGAMC şi DGRFP Timişoara, ca neîntemeiată, precum şi excepţia necompetenţei teritoriale, ca neîntemeiată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2377 din 22 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

A admis în parte cererea expertului contabil şi a majorat onorariul cuvenit expertului cu suma de 17.000 de RON, stabilind obligaţia de plată a acestuia în sarcina reclamantei;

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ~ Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili;

A anulat în parte Decizia nr. 1822/542/23.11.2015 de soluţionare a contestaţiei şi, pe cale de consecinţă:

- a anulat în parte Decizia de impunere nr. x/15.12.2014 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/15.12.2014 în privinţa sumei totale de 699.178 de RON;

- a obligat pârâta D.G.A.M.C. să stabilească prin act administrativ-fiscal obligaţii fiscale în minus în valoare de 5.853.960 de RON de la bugetul general consolidat pentru cheltuiala nedeductibilă aferentă achiziţiilor de rebuturi de la B. şi a anulat Raportul de inspecţie fiscală nr. x/15.12.2014 sub aspectul confirmării auto-colectării de către reclamantă a TVA în valoare de 5.853.960 de RON;

- a anulat în parte Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. xnr. 1660 din data de 15.12.2014 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/15.12.2014 în privinţa sumei totale de 23.319.743 RON;

- a obligat pârâta D.G.A.M.C. să stabilească prin act administrativ-fiscal obligaţii fiscale în minus în valoare de 23.319.743 de RON, cu titlu de contribuţii sociale.

A obligat pârâtele, în solidar, să plătească reclamantei suma de 50.250 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 25.000 RON onorariu de avocat (prin aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.), 25.000 de RON onorariu de expert, respectiv 250 RON taxă de timbru.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 2377 din 22 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara (DGRFP) şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC).

3.1. Pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi-a întemeiat în drept recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.2. Pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) şi-a întemeiat în drept recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

II. Analiza cererilor de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Recursul DGFP Timişoara vizează în principal greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active având în vedere potrivit prevederilor legale aplicabile cauzei, art. 209 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 92/2003 privind vechiul Codul de procedură fiscală, competenţa de soluţionare a plângerilor prealabile formulate de către marii contribuabili sunt în competenţa Direcţiei generale de soluţionare a contestaţiilor din cadrul A.N.A.F.

Este adevărat că, potrivit art. 209 alin. (3) indice 1 din Cod, competenţa de soluţionare se poate delega altui organ de soluţionare, în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., sens în care a fost emis Ordinul nr. 3333/2011, aplicabil cauzei, ceea ce se poate delega potrivit prevederilor legale este competenţa de soluţionare, dar nu şi răspunderea pentru actul emis.

Astfel spus, competenţa de soluţionare poate fi delegată unui organ de soluţionare din cadrul Direcţiilor Regionale, însă actul trebuie emis de către structura stabilită prin textul legal, în cazul nostru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

În concluzie, calitatea procesuală pasivă aparţine Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, singura instituţie abilitată de lege, art. 209 lit. c) din Cod, să emită decizia în cazul de faţă, raportat la faptul că societatea reclamantă este mare contribuabil.

În mod secundar, dacă instanţa apreciază că D.G.R.F.P. Timişoara are calitate procesuală pasivă, a fost invocată excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, raportat la prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, potrivit acestui text de lege, reclamantul are dreptul de a alege între cele două instanţe competente, cea de la domiciliul reclamantului, sau cea de la domiciliul pârâtului.

În acest sens, dacă instanţa va aprecia că instituţia care are calitate procesuală pasivă este D.G.R.F.P. Timişoara, potrivit textului de lege, competenţa aparţine Curţii de Apel Timişoara, sau dacă reclamantul optează pentru instanţa de la domiciliul sau, atunci competentă aparţine Curţii de Apel Alba - Iulia.

Pe fondul cauzei nu există critici reale, instanţa fiind "rugată să aprecieze apărările pe fond din decizia atacată act ce face parte integrală din prezenta cerere de recurs".

Este evident că o asemenea solicitare nu poate fi primită recursul putând fi cercetat doar pentru motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a DGRFP Timişoara şi a necompetenţei teritoriale a instanţei de fond acestea au fost respinse la fond prin încheierea de şedinţă din 5.09.2016 act neatacat în recursul acestei părţi .

Cât priveşte recursul DGAMC întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. acesta se referă la faptul că instanţa de fond, nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a DGAMC. Contrar, la pct. 4 din sentinţă se menţionează faptul că prin încheierea de şedinţă din 5.09.2016 s-a respins această excepţie, iar cum încheierea aceasta nu a fost atacată, ci doar sentinţa a analiza pe fond nu poate fi făcută asupra soluţiei.

Cât priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a arătat:

- Sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a art. 18 din Legea nr. 554/2004, raportându-se la formularea minutei din capătul nr. 3 din cererea de chemare în judecată.

Astfel s-a solicitat "Obligarea DGAMC sa stabilească prin act administrativ fiscal obligaţii fiscale în minus în valoare de 5.853.960 RON de la bugetul general consolidat pentru cheltuiala nedeductibila aferenta achiziţiilor de rebuturi de la B., constatarea nelegaliţatii Raportului de inspecţie fiscala sub aspectul confirmam auto-colectarii de către societate a TVA în valoare de 5.853.960 RON şi constatarea faptului ca suma în valoare de 5.853.960 RON reprezintă obligaţii fiscale declarate şi achitate în plus la bugetul de stat, fiind nedatorate de către societate."

De asemenea, prin punctul 4 din cererea de chemare in judecata a solicitat "obligarea DGAMC la emiterea unei decizii de impunere prin care să fie stabilite obligaţiile fiscale în minus, în cuantum de 23.321.101 RON reprezentând contribuţiile sociale mai sus enumerate, sume care au fost declarate şi achitate de societate, dar nu sunt datorate."

Formula, este drept atipică, se încadrează însă în formularea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind emiterea unui act administrativ.

Pe fondul cauzei

1. În ceea ce priveşte nemodificarea bazei de impunere nr. xnr. 1660/15.12.2014 cu privire la suma 23.321.101 RON.

Cauza supusa soluţionării este daca sumele plătite de societate salariaţilor care au plecat voluntar reprezintă venituri de natura salariata, in condiţiile în care aceste plaţi au avut ca baza existenta unui contract individual de munca si au fost efectuate ca urmare a unui acord de voinţa intre angajat si angajator.

În fapt în perioada 2006 - 2009 au avut loc un număr de "plecări voluntare" ale salariaţilor S.C. A. S.A. în baza unor "Scheme de plecări voluntare" (SPV). Schema de plecări voluntare prevedea depunerea unei cereri tip sub rezerva aprobării sau a respingerii conducerii societăţi urmând ca salariaţilor disponibilizati să li se acorde anumite sume fixe si un număr de salarii individuale, in funcţie de vechimea realizata in cadrul unităţii.

Acordarea sumelor in cadrul schemei de plecări voluntare a fost efectuata urmare a relaţiei contractuale existente intre contractor si salariaţi, conditionându-se alocarea acestor sume de renunţarea voluntara la calitatea de salariat.

Încetarea raporturilor de munca si alocarea sumelor aferente nu a fost efectuata potrivit unor dispoziţii legale emise in mod expres in cazul acestei societăţi, plăţile efectuându-se urmare acordului între angajaţi si angajator, respective schemei de plecări voluntare.

In cazul reclamantei, acordarea sumelor respective a fost efectuata ca urmare a unei relaţii contractuale in schimbul renunţării voluntare ia calitatea de angajat. Beneficiarii sumelor având la momentul semnării acordului "Schema de plecări voluntare" în perioada 2006 - 2009 calitatea de angajat a S.C. A. S.A..

Având in vedere cele prezentate anterior consideram ca reţinerea Curţii de apel cum ca 'Veniturile obţinute de persoanele care au părăsit in mod voluntar societatea trebuie considerate venituri din alte surse" este neîntemeiata, întrucât la momentul întocmirii schemei de plecări voluntare si a generări obligaţiilor de plata aferente, contractele individuale de munca ale acestor salariaţi erau in vigoare, ceea ce a determinat natura plaţilor ca fiind venituri salariate.

Mai mult, acordarea sumelor in hani s-a făcut de către societate ca urmare a schemei de plecări voluntare, conditionadu-se alocarea acestor sume de renunţarea voluntara, aprobata de conducerea societăţii prin departamentul de Resurse umane.

Drept urmare, contrar afirmaţiilor eronate ale DGAMC, plăţile au fost efectuate de Societate foştilor salariaţi după data încetării raporturilor de munca şi nu au avut în vedere o muncă prestată de către aceştia - ci reprezintă o plată compensatorie care, însă. nu este acordată în baza contractului de munca? ci în baza acestor scheme de plecări voluntare semnate de către Societate şi angajaţi.

Apare, astfel, ca fiind nefondată critica DGAIVÎC potrivit căreia "(...} reţinerea Curţii de Apel cum că "veniturile obţinute de persoanele cave au părăsit în mod voluntar societatea trebuie considerare venituri din alte surse" este neîntemeiată întrucât la momentul întocmirii schemei de plecări voluntare şi a generării obligaţiilor de plata aferente, contractele individuale de muncă ale acestor salariaţi erau în vigoare, ceea ce a determinat natura plăţilor ca juma4 venituri salariate" (s.n. - pag. 10 para. 11, 12 şi 13 din recurs), în condiţiile în care întreg probatoriul administrat în faţa instanţei de fond demonstrează contrariu»

Referitor la obligaţiile fiscale stabilite suplimentar de pârâta D.G.A.M.C. în valoare de 690.436 de RON., TVA şi autocolectarea de către reclamantă a TVA in valoare de 5.853.960 de RON, fata de reţinerile instanţei de fond, DGAMC sublimează instanţei de recurs următoarele:

A. S.A. a înregistrat in perioada 2007-2008 un cuantum al acestor cheltuieli de 17,477.635 RON cheltuieli înregistrate in rulajul contului 6588 "Alte cheltuieli din exploatare3'. In ceea ce priveşte tratamentul fiscal din punct de vedere al TVA aferent cheltuielilor menţionate anterior, organele de inspecţie fiscala, au colectat TVA in suma de 3.320.751 RON (17.477.635 RON x 19%), In conformitate cu următoarele prevederi legale:

In ceea ce priveşte TVA aferenta cheltuielilor reprezentând rebuturi:

Conform O.'M.F.P. nr. 1.752/2005 rezulta ca din punct de vedere contabil rebuturile sunt Încadrate in categoria stocurilor, fapt ce conduce la identificarea prevederilor legale referitoare la regimul fiscal al acestora. Astfel, din punct de vedere fiscal, rebuturile nu pot fi încadrate la stocuri degradate calitativ, despre care se face referire in Codul fiscal, atât la impozitul pe profit (art. 21 alin. (4), lit. c), cat si la T.VA (art. 128 alin. (8) lit. b).

In situaţia in care rebuturile nu mai pot fi utilizate ca materiale pentru obţinerea altor bunuri sau nu mai pot fi valorificate nici măcar la preţ redus, contravaloarea la preţ de producţie a acestora trebuie considerata ca fiind nedeductibila din punct de vedere fiscal la determinarea profitului impozabil; La aceste cheltuieli nedeductibile, se adaugă si contravaloarea T.VA. aferenta, pentru care trebuie ajustat dreptul de deducere exercitat iniţial, la lansarea materialelor in procesul de producţie. Contravaloarea rebuturilor, inclusiv a T.V.A. aferente, se considera deductibila din punct de vedere fiscal numai in situaţia in care contravaloarea acestora este recuperata de la salariaţii răspunzători pentru calitatea necorespunzatoare a produselor obţinute.

In ceea ce priveşte TVA aferenta cheltuielilor cu bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale, constatate lipsa din gestiune sau degradate, arătam următoarele:

Cadrul general cu privire la natura cheltuielilor si a TVA este dat de art. 21 alin. (4) lit. c) din Codul fiscal, ce stabilesc ca nu sunt deductibile fiscal:

"c) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsa din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare, precum si taxa pe valoarea adăugata aferenta, daca aceasta este datorata potrivit prevederilor titlului VI. Nu intră sub incidenţa acestor prevederii stocurile si mijloacele fixe amortizabile, distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a altor cauze de forţa majora, in condiţiile stabilite prin norme".

Normele de aplicare a Codul fiscal detaliază aceasta situaţie la pct. 41 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, după cum urmează:

"41. Cheltuielile cu bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale, constatate lipsa din gestiune sau degradate si neimputabile, inclusiv taxa pe valoarea adăugata aferenta, după caz, pentru care s-au încheiat contracte de asigurare, nu intra sub incidenţa prevederilor art. 21 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare."

De asemenea, societatea a înregistrat in evidenta contabila, in perioada 2007 - 2008, TVA colectata aferenta cheltuielilor reprezentând rebuturi si stocuri constatate lipsa din gestiune in suma totala de 2.730.314 RON.

Nereluând aspectele concrete a producţiilor defectuase de tevi, în condiţiile unor vini partajate între reclamantă şi B., este de remarcat faptul că DGAMC a decis stabilirea TVA suplimentar şi validarea auto-colectării TVA aferentă achiziţiilor de ţevi cu defecte pe motiv că acestea ar constitui rebuturi care nu ar fi putut fi utilizate pentru obţinerea altor bunuri sau ulterior valorificate.

Cum însă s-a vădit că ţevile defecte au fost achiziţionate şi reintroduse în procesul de producţie, lucru normal de altfel pentru a evita pierderi mai mari raţionamentul DGAMC nu poate fi primit.

Or, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, faptul că în procesul de înregistrare contabilă a acestor cheltuieli a intervenit o eroare, respectiv faptul ca Societatea a înregistrat contabil contravaloarea rebuturilor în două conturi debitoare distincte* respective contul de stocuri 301 ("Materii prime") şi contul 65S8 ("Alte cheltuieli din exploatare") [aspecte prezentate pe larg la pag. 64 din Raportul de expertiză}, nu poate afecta tratamentul fiscal care rezultă în mod obiectiv din aplicarea legii fiscale prin raportare la situaţia de fapt reală din speţă.

De altfel, concluziile instanţei se sprijină pe raportul de expertiză efectuat în cauză ale cărei puncte de vedere nu a fost combătute în mod argumentat.

3. Referitor la obligaţiile fiscale stabilite suplimentar de pârâta D.G.A.M.C. în valoare de 108.742 de RON cu titlu de TVA aferentă livrărilor către C. S.A. Grecia (pag. 11 paragraful 3 din sentinţa rec urata), menţionam instanţei de recurs următoarele:

Curtea de apel a constat că "ar fi disproporţionat ca reclamanta să fie considerată persoană obligată la plata TVA-ului pentru eroarea materială strecurată în cuprinsul facturilor, chiar dacă aceasta îi este imputabilă, după cum just au susţinut organele fiscale.(...}"

Reclamanta a emis în perioada 01.10.-31.12.2007 facturi de livrare, în sumă totală de 572.329 RON către C. S.A. Grecia, identificat iniţial prin codul valid de TVA x.

In urma verificării valabilităţii codurilor de înregistrare în scopuri de TVA, Compartimentul de Schimb International de Informaţii a comunicat prin adresa înregistrata Ia DGAMC sub nr. x/06.02.2012 faptul că, codul x este invalid în perioada în care au fost emise facturile. Prin urmare, AM Hunedoara avea obligaţia colectării taxei pe valoarea adăugată aferenta livrărilor de bunuri.

Din dispoziţiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, rezultă că societatea are obligaţia colectării TVA aferent livrării bunurilor în Grecia ca urmare a faptului că societatea din Grecia avea un cod invalid de TVA

Astfel, potrivit art. 143 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ, sunt scutite de taxă livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru.

Astfel, argumentele organelor fiscale din cadrul DGAMC cu privire la suma de 10.742 RON reprezentând TVA stabilită suplimentar aferentă livrărilor intra comunitare de bunuri -vizează faptul că societatea C. - nu a deţinut în perioada octombrie- decembrie 2007 un cod valid de TVA, apreciind că aceasta condiţie este esenţială pentru a putea beneficia de scutirea de TVA prevăzută de art. 145 alin. (2) lit. a) Codul fiscal (în vigoare la acel moment).

Or, cu înscrisurile prezentate în faţa instanţei de fond Societatea a dovedit îndeplinirea condiţiilor de fond, aspect reţinut de asemenea de instanţa de fond - "reţinând că elementele de fapt din speţă conduc către concluzi că în cauză cerinţele de fond au fost îndeplinite" (pag. 12 para, 6 din Sentinţa recurată, respectiv faptul că C. reprezintă o persoană impozabilă iar bunurile an fost transportate în Grecia, existând documente care atestă livrarea şi recepţia bunurilor de către C. (respectiv CMR, avize de însoţire, liste de ambalaj, certificate de inspecţie, tichete de cântar şi dispoziţii de livrare) - aspect confirmat şi prin intermediul Raportului de expertiza - pag. 74, simpla neîndeplinire a condiţiei de forma nu poale avea drept consecinţa negarea dreptului de deducere a TVA în valoare de 108.742 RON întrucât este disproporţionată şi contrară jurisprudenţei CJTJE, precum şi principiului neutralităţii.

Apare reală eroarea dar neîndeplinirea condiţiei formale a fost ulterior justificată de condiţia de ordin substanţial care au fost îndeplinite.

De asemenea, se critică şi cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de către instanţa de fond atât în ceea ce priveşte majorarea onorariului expertului, cât şi cel avocaţial.

Majorarea onorariului expert, posibilă conform prevederilor art. 339 alin. (2) C. proc. civ. are a se raporta la ansamblul sumelor contestate şi mai mult, aspectele diferite aflate în analiză de altfel, onorariul definitiv a fost iniţial evaluat la o sumă mai mare de 30.000 RON.

Referitor la onorariul avocaţial redus de către instanţa de fond cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., solicitarea recurentei de exonerare de la plată este motivată doar prin faptul că actele emise de entităţile pârâte au fost legal şi temeinic întocmite, aspect contrazis chiar de soluţia pronunţată.

În aceste condiţii nu se impune exonerarea DGAMC de la plata cheltuielilor de judecată în fond.

Concluzionând în raport de analiza de mai sus hotărârea instanţei de fond apare ca temeinică şi legală.

Ca părţi căzute în pretenţii recurentele vor fi obligate cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum în raport de motivele invocate nu apar întemeiate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi nici pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei nr. 2377 din 22 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurentele-pârâte la plata către intimata-reclamantă a sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2020