SME financing scheme aid upheld: linked-enterprise audit finding confirms full recovery of EU funds

Şedinţa publică din data de 03 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19.05.2017, astfel cum a fost modificată şi precizată ulterior, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitivitate - AM POSCCE şi Ministerul Fondurilor Europene, anularea Deciziei privind soluţionarea contestaţiei nr. 34940/19.06.2017, suspendarea executării şi anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/16.12.2015 întocmit de Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitivitate - AM POSCCE.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1515 din 29 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/16.12.2015, ca inadmisibilă, şi a respins acţiunea în anulare, astfel cum a fost modificată şi precizată, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1515 din 29 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, şi pe cale de consecinţă, anularea Deciziei nr. 34940/19.06.2017 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/16.12.2015, întocmit de Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitivitate - AM POSCCE.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a formulat, în esenţă, următoarele critici:

Instanţa de fond a făcut trimitere în mod greşit la jurisprudenţa secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dând astfel o interpretare eronată situaţiei de fapt.

În cauză nu s-a demonstrat încălcarea vreunei obligaţii contractuale, pretinsa neregulă priveşte perioada precontractuală, respectiv data depunerii cererii de finanţare, ce a fost întocmită cu respectarea prevederilor legale aplicabile la acel moment, şi pe care reprezentaţii autorităţii pârâte au analizat-o. Mai mult, în cadrul procesului-verbal de constatare nu este menţionată care clauză din contractul de finanţare ar fi fost încălcată de către societate, făcându-se trimitere generală la contractul de finanţare.

Verificarea încadrării reclamantei în categoria IMM nu s-a realizat numai în baza Declaraţiei pe proprie răspundere privind încadrarea în această categorie (Formularul D), întrucât la depunerea proiectului au fost solicitate potrivit Ghidului Solicitantului, ca documente anexă ale cererii de finanţare, toate documentele necesare verificării încadrării întreprinderii în categoria IMM, respectiv, certificat constatator în care sunt precizaţi acţionarii întreprinderii, situaţii financiare în cadrul cărora se regăsesc datele financiare şi totalul activelor, experţii evaluatori având obligativitatea de a le verifica în scopul asigurării unui proces de evaluare corect si coerent.

Totodată, în grila de evaluare a conformităţii administrative şi eligibilităţii, criteriul de eligibilitate necesar a fi îndeplinit este acela că "Solicitantul este întreprindere mică sau mijlocie conform prevederilor legale", şi nu existenţa Formularului D.

Instanţa de fond nu a analizat apărările reclamantei şi s-a rezumat să preia în integralitate concluziile procesului-verbal, fără a face o analiză proprie, prin prisma motivelor de nelegalitate ale actelor administrative contestate.

Recomandarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a fost pronunţată la data de 27.02.2014, ulterior depunerii cererii de finanţare, şi prin urmare, prevederile Recomandării nu sunt incidente în cauză, acestea aplicându-se doar situaţiilor viitoare. Mai mult, la momentul depunerii cererii de finanţare era imposibil de anticipat care vor fi modificările legislative şi interpretările ulterioare ale art. 3 alin. (3) parag. 4 din Legea nr. 346/2004.

Contrar celor susţinute de instanţa de fond, în cauză nu sunt aplicabile Instrucţiunea nr. 4254/26.02.2015 şi Regulamentul nr. 1407/2013 al Comisiei Europene. Deşi se pretinde că Regulamentul nr. 1407/2013 face trimitere la Recomandarea nr. 2003/361/CE a Comisiei, recomandare transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr. 346/2004, în fapt, acest Regulament conţine modificări şi completări ale legislaţiei comunitare existente până la acel moment.

Interpretarea instanţei de fond în raport de prevederile Recomandării nr. 2003/361/CE, astfel cum au fost completate prin Regulamentul nr. 1407/2013, precum şi în raport de jurisprudenţa din anul 2014 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care are în vedere noua legislaţie, încalcă principiul neretroactivităţii legii civile.

Prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile art. 3 alin. (3) parag. 4 din Legea nr. 346/2004, şi a omis să analizeze prevederile art. 44 din Legea nr. 346/2004.

Legăturile de rudenie dintre persoanele fizice nu se transferă automat şi asupra societăţilor deţinute de aceste persoane, ci este obligatorie îndeplinirea condiţiilor prevăzute lege, iar nu a unor prezumate situaţii, ce nu se regăsesc în Legea nr. 346/2006.

Instanţa de fond a apreciat în mod greşit că natura întreprinderii legate este dată de relaţiile comerciale şi contractuale cu societăţile B. şi C., precum şi de statutul persoanelor fizice, acţionari şi administratori ai acestor societăţi.

A. este o întreprindere autonomă în sensul noţiunii prevăzute de art. 42 alin. (2) din Legea nr. 346/2004, motivat de faptul că societatea este independentă, nu deţine capital social sau drepturi de vot în nicio altă întreprindere şi, totodată, nicio altă întreprindere nu deţine capital social sau drepturi de vot în cadrul societăţii reclamante. Rezultă astfel că A. nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 44 alin. (1) lit. a) - d) din Legea nr. 346/2004.

Instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, reţinând eronat că cerinţele prevăzute de acest text legal referitoare la cifra de afaceri şi la numărul de angajaţi trebuie îndeplinite în mod cumulativ, iar în privinţa reclamantei aceste condiţii nu ar fi îndeplinite cumulativ.

Chiar în condiţiile considerării societăţii reclamante, la momentul semnării contractului de finanţare, ca fiind întreprindere legată cu societăţile B. S.A. şi C. S.A., reclamanta nu poate fi încadrată întreprindere mare, potrivit cifrelor de afaceri şi activelor totale în RON şi euro, în corelare cu numărul mediu de angajaţi, menţionat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Prima instanţă nu a avut în vedere faptul că procesul-verbal nu precizează temeiul de drept care a stat la baza stabilirii în sarcina societăţii reclamante a sumei declarate neeligibile.

Niciunul dintre motivele consemnate în procesul-verbal nu fac posibilă încadrarea reclamantei în categoria întreprinderii legate, raţionamentele invocate de pârât neputând conduce la concluzia expusă la pag. 5 - 6 din procesul-verbal, în sensul că cele 3 societăţi sunt afiliate, dependente din punct de vedere decizional şi economic, şi că acţionează în mod concertat.

Instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra modului în care a procedat AM POSCCE, care, dispunând recuperarea integrală a fondurilor acordate, a încălcat principiul proporţionalităţii sancţiunilor administrative, statuat în legislaţia comunitară.

Deşi în cuprinsul procesului-verbal se menţionează că în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, fie se dispune retragerea integrală a finanţării nerambursabile, fie se diminuează aceasta în funcţie de prevederile legale, în fapt, nu s-a efectuat nicio analiză sub aspectul sancţiunii aplicate, declarându-se neeligibilă întreaga finanţare, cu încălcarea principiului proporţionalităţii impus de actul normativ menţionat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat.

Intimatul-pârât a susţinut, în esenţă, că urmare a reverificării de către Direcţia Generală Programe Competitivitate - AM POSCCE a încadrării societăţii reclamante în categoria IMM, conform Instrucţiunii nr. 4254/26.02.2015, s-a constatat că la data încheierii contractului de finanţare, reclamanta se încadra în categoria întreprinderilor mari, nerespectând astfel criteriul de eligibilitate pentru încadrarea în categoria IMM, conform declaraţiei pe propria răspundere depuse odată cu cererea de finanţare.

Instrucţiunea nr. 4254/26.02.2015 nu cuprinde noi norme de reglementare, ci statuează în sarcina Ol POSCCE obligaţia verificării condiţiilor de eligibilitate, conform prevederilor Legii nr. 346/2004.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate, sentinţa recurată fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Din parcurgerea considerentelor sentinţei atacate se constată că judecătorul fondului a înlăturat, argumentat, motivele de nelegalitate ale actelor administrative contestate, invocate de către reclamantă, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora în mod greşit instanţa de fond a făcut trimitere la jurisprudenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, interpretând eronat situaţia de fapt, nu pot fi primite.

Potrivit menţiunilor cuprinse în Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/16.12.2015, atacat în speţă, neregula reţinută în sarcina reclamantei o constituie nerespectarea criteriului de eligibilitate pentru încadrarea în categoria IMM.

Această neregulă rezultă din nerespectarea clauzelor contractului de finanţare, întrucât la data semnării acestuia, reclamanta nu se încadra în categoria IMM şi nu avea dreptul să beneficieze de asistenţă financiară nerambursabilă pe Schema de finanţare A1-"Sprijin financiar cu valoare cuprinsă între 1.065.000 - 6.375.000 RON acordat pentru investiţii pentru întreprinderi mici şi mijlocii".

La formularea acestei constatări se are în vedere că în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) şi (3) din contractul de finanţare, beneficiarului i se acordă finanţare nerambursabilă în termenii şi condiţiile stabilite în contract şi în anexele care fac parte integrantă din acesta, pe care beneficiarul declară că le cunoaşte şi le acceptă la momentul semnării contractului. Cererea de finanţare depusă de beneficiar, actualizată conform art. 4 alin. (1) şi prin Anexele 13 şi 14, devine anexă la contractul de finanţare, făcând parte integrantă din acesta.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (4) din contractul de finanţare: "Beneficiarul acceptă finanţarea nerambursabilă şi se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul contract, cu legislaţia naţională şi comunitară aplicabilă şi cu instrucţiunile emise de Autoritatea de Management."

Totodată, la pct. VI.1. din Ghidul Solicitantului se prevede: "Beneficiarul trebuie să cunoască faptul că dacă pe perioada de valabilitate a contractului intervin modificări de natură să afecteze obiectivul proiectului sau modificări care afectează condiţiile de eligibilitate prevăzute pentru apelul de proiecte în cadrul căruia s-a obţinut finanţarea nerambursabilă, proiectul poate fi declarat neeligibil pentru finanţare, finanţarea nerambursabilă se va sista, iar sumele acordate până în acel moment se vor recupera în conformitate cu legislaţia naţională şi prevederile contractuale."

În condiţiile arătate, în raport de neregula reţinută în sarcina reclamantei şi în contextul analizării susţinerilor societăţii privind lipsa prejudiciului, prima instanţă în mod pertinent a făcut trimitere la jurisprudenţa în materie a instanţei supreme.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, documentul vizând modul de îndeplinire a condiţiei de eligibilitate privind încadrarea reclamantei în categoria IMM atât la depunerea cererii de finanţare, cât şi în etapa de precontractare, l-a constituit declaraţia pe proprie răspundere furnizată de către solicitant.

Astfel, prezentând, în esenţă, contextul faptic care a condus la emiterea actelor atacate, se constată că la data de 16.08.2011, reclamanta a depus cererea de finanţare însoţită de anexele obligatorii, respectiv de Formularul D - "Declaraţia privind încadrarea întreprinderii în categoria IMM", potrivit acestui document completat conform Ghidului Solicitantului, reclamanta declarându-se întreprindere autonomă şi încadrându-se în categoria întreprindere mijlocie, potrivit datelor furnizate pentru exerciţiul financiar 2010.

După parcurgerea etapelor procesului de evaluare şi selecţie a proiectului şi ulterior încheierii Contractului de finanţare nr. x/17.02.2014, în cursul anului 2014, Autoritatea de Audit de pe lângă Curtea de Conturi a efectuat un audit al sistemului de management şi control pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice", recomandând, printre altele, verificarea încadrării beneficiarilor în condiţiile de eligibilitate.

În vederea punerii în aplicare a acestei recomandări, AM POSCCE a emis Instrucţiunea nr. 4254/26.02.2015, prin care s-a dispus ca OI POSCCE să reverifice cu celeritate, pentru toate contractele de finanţare din cadrul Axei Prioritare1-POSCCE aflate în implementare, încadrarea beneficiarului, la data semnării contractului, în condiţiile de eligibilitate.

În aplicarea Instrucţiunii menţionate, AM POSCCE a procedat la reverificarea încadrării reclamantei în categoria IMM, declarată la data semnării contractului de finanţare şi în urma unor clarificări solicitate reclamantei, prin adresa nr. x/03.09.2015, AM POSCCE a solicitat societăţii transmiterea anumitor documente (situaţiile financiare aferente anilor 2012 şi 2013, Top x clienţi şi Top x furnizori la 31.12.2012 şi 31.12.2013), aceste documente fiind înaintate cu adresa nr. x/07.09.2015.

În urma reverificării, la data de 20.10.2015, a fost întocmită Lista de reverificare eligibilitate, în cuprinsul căreia s-a reţinut că la data semnării contractului de finanţare, reclamanta nu se încadra în categoria IMM şi nu trebuia să beneficieze de asistenţă financiară nerambursabilă pe Schema de finanţare referitoare la acordarea sprijinului financiar pentru investiţii în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii.

Drept urmare, în conformitate cu etapele procedurale prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de normele metodologice reglementate de H.G. nr. 875/2011, AM POSCCE a urmat procedura de constatare a neregulii şi de stabilire a creanţei bugetare rezultate din neregulă.

În acest sens, AM POSCCE a emis Alerta de neregulă nr. 24187/21.10.2015, în baza căreia a fost întocmită Suspiciunea de neregulă nr. 24955/29.10.2015, iar ulterior, o echipă de control din cadrul AM POSCCE a procedat la verificarea documentară a cazului de suspiciune de neregulă.

Constatând că aspectele cuprinse în suspiciunea de neregulă se confirmă, Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competivitate - AM POSCCE a emis Procesul-verbal nr. x/16.12.2015 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă.

În contextul evidenţiat anterior, urmează a fi înlăturate susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora în cadrul procesului de evaluare a proiectului, AM POSCCE a avut obligativitatea de a verifica încadrarea reclamantei în categoria beneficiarilor eligibili, respectiv în categoria IMM, în temeiul documentelor suport depuse, şi nu pe baza declaraţiei pe proprie răspundere privind încadrarea în categoria respectivă (Formularul D).

Afirmaţiile recurentei-reclamante în sensul că prevederile Instrucţiunii nr. 4254/26.02.2015 produc efecte numai pentru viitor, respectiv numai în privinţa contractelor de finanţare încheiate anterior adoptării Instrucţiunii, sunt neîntemeiate.

Instanţa de recurs reţine că prevederile pct. 8 din Instrucţiunea nr. 4254/26.02.2015 stabilesc faptul că începând cu luna iunie 2015, OI POSCCE va reverifica toate contractele aflate în implementare (standardizare/consultanţă/internaţionalizare), precum şi cele aflate în perioada de durabilitate din cadrul Axei 1 - POSCCE privind încadrarea beneficiarului la data semnării contractului în condiţiile de eligibilitate pentru care a depus formularul Anexa 2 - Calculul pentru întreprinderi partenere sau legate din Legea nr. 346/2004 - şi Declaraţia privind încadrarea în categoria IMM.

Or, în speţă, la data reverificării efectuate de OI POSCCE, recurenta-reclamantă se afla în perioada obligatorie de menţinere a investiţiei, potrivit art. 57 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006, care prevede că "Statul membru sau autoritatea de gestionare se asigură că toate contribuţiile din fonduri se atribuie operaţiunii numai în cazul în care, în termen de cinci ani de la încheierea acesteia sau de trei ani în statele membre care au optat pentru reducerea termenului, respectiv pentru menţinerea investiţiilor sau a locurilor de muncă create de IMM-uri, operaţiunea cofinanţată nu a fost afectată de nicio modificare importantă."

Aplicarea în cauză a Instrucţiunii nr. 4254/26.02.2015 nu contravine principiului neretroactivităţii legii civile, reţinându-se că prevederile acestei Instrucţiuni stabilesc procedura de verificare de către OI POSCCE a contractelor de finanţare din cadrul Axei prioritare 1 - POSCCE sub aspectul încadrării beneficiarului în condiţiile de eligibilitate, respectiv în categoria IMM, astfel cum această categorie este definită de Legea nr. 346/2004.

Rezultă astfel că Instrucţiunea nr. 4254/26.02.2015 cuprinde o procedură administrativă de verificare incidentă la momentul desfăşurării controlului, dreptul substanţial aplicabil fiind cel reglementat de Legea nr. 346/2004, în vigoare la data încheierii contractelor de finanţare.

Înalta Curte achiesează la opinia primei instanţe şi în ceea ce priveşte interpretarea noţiunii de întreprindere legată prin prisma prevederilor Recomandării nr. 2003/361/CE.

Dispoziţiile art. 42 alin. (1), art. 43 şi art. 44 din Legea nr. 346/2004 au fost introduse în conţinutul legii prin O.G. nr. 27/2006, şi faţă de prevederile din preambulul acestui act normativ, referitoare la monitorizarea de către Comisia Europeană a modului în care este implementată Recomandarea nr. 2003/361/CE la nivelul statelor membre, precum şi la necesitatea alinierii integrale la definiţia întreprinderilor mici şi mijlocii din această recomandare, în mod corect prima instanţă a constatat că dispoziţiile legale enunţate anterior au fost introduse în Legea nr. 346/2004, în scopul implementării Recomandării nr. 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii.

În raport de data adoptării Recomandării nr. 2003/361/CE, în mod evident aplicarea în cauză a acestor prevederi nu este de natură a încălca principiul predictibilităţii normei juridice.

Totodată, prevederile art. 3 alin. (1) şi alin. (3) din Anexa la Recomandarea nr. 2003/361/CE definesc noţiunile de întreprindere autonomă şi respectiv, întreprindere afiliată, observându-se că în interpretarea art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din Anexa la Recomandarea menţionată, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a pronunţat la 27.02.2014, hotărârea preliminară în cauza C-110/13 HaTeFo GmbH c. Finanzamt Haldensleben.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar consideră că, în speţă, prezintă relevanţă considerentele cuprinse în paragrafele 28 - 35 şi 37 - 38 din hotărârea preliminară pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în raport de aceste statuări ale instanţei de drept european fiind neîntemeiate susţinerile reclamantei în sensul că pentru a se reţine incidenţa art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, este obligatoriu a se constata, în prealabil, una dintre ipotezele prevăzute la art. 44 alin. (1) lit. a) - d) din legea menţionată.

De asemenea, făcând aplicarea celor statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în mod judicios instanţa de fond a apreciat a fi corecte consemnările cuprinse în procesul-verbal de constatare atacat în cauză, potrivit cărora societăţile A., B. şi C. au fost considerate întreprinderi legate, având în vedere legătura de rudenie dintre acţionarii majoritari ai acestor societăţi, precum şi coordonarea acţionarilor din punct de vedere decizional şi economic, aceste aspecte conducând la concluzia că, în realitate, cele trei societăţi constituie, prin intermediul unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, o entitate economică unică.

Astfel, în raport de cota din acţiuni deţinută de acţionarul majoritar al societăţii reclamante, precum şi de cotele din acţiuni deţinute de aceeaşi persoană fizică, în calitate de acţionar majoritar atât în cadrul societăţii B., cât şi la societatea C., legătura de rudenie dintre aceşti doi acţionari majoritari le conferă posibilitatea de a se coordona, cu scopul de a exercita asupra deciziilor comerciale ale celor trei societăţi o influenţă ce exclude ca aceste societăţi să poată fi considerate independente din punct de vedere economic. O dovadă în acest sens o constituie faptul că B. şi C. figurează înscrise cu sume importante în Top x clienţi şi Top x furnizori ai societăţii reclamante

Susţinerile recurentei în sensul că legătura de rudenie dintre persoanele fizice nu se transferă automat şi asupra societăţilor deţinute de aceste persoane, fiind vorba despre o situaţie prezumată, ce nu se regăseşte în conţinutul Legii nr. 346/2004, nu pot fi primite.

Regulamentul nr. 1407/2013 al Comisiei Europene privind aplicarea art. 107 şi art. 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, face trimitere, în ceea ce priveşte definirea întreprinderii unice, la Recomandarea nr. 2003/361/CE a Comisiei, care, aşa cum s-a arătat anterior, a fost transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr. 346/2004, şi care prevede că întreprinderile legate corespund situaţiei economice a întreprinderilor care formează un grup prin controlul direct sau indirect al majorităţii capitalului social sau a drepturilor de vot, inclusiv prin acorduri sau, în anumite cazuri, prin acţionari individuali sau prin abilitatea de a exercita o influenţă dominantă asupra întreprinderii.

Prin urmare, este fundamentată concluzia primei instanţe în sensul că atât la data depunerii cererii de finanţare şi a completării Formularului D, cât şi la data semnării contractului de finanţare, reclamanta nu era întreprindere autonomă, ci întreprindere legată cu societăţile B. şi C., context în care încadrarea reclamantei în categoria IMM nu trebuia realizată în funcţie de numărul mediu anual total de salariaţi şi cifra de afaceri netă anuală, ce constituie date proprii societăţii beneficiare a finanţării, ci prin cumularea acestor date cu cele ale societăţilor B. şi C..

Criticile recurentei-reclamante privind interpretarea şi aplicarea în mod greşit de către instanţa de fond a prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, sunt nefondate.

Procedând la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1), precum şi ale art. 6 alin. (5), (6) şi (7) din Legea nr. 346/2004, în mod corect prima instanţă a reţinut că pentru a fi încadrată în categoria IMM, societatea trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile vizând numărul mediul anual de salariaţi şi cifra de afaceri, neîndeplinirea oricăreia dintre aceste două condiţii atrăgând calificarea societăţii drept întreprindere mare.

În cazul reclamantei, considerată întreprindere legată cu societăţile cu societăţile B. şi C., se constată că cele trei societăţi au un număr mediu anual de salariaţi mai mare de 250, respectiv 375 salariaţi în anul 2012 şi 338 salariaţi în anul 2013, conform celor evidenţiate în procesul-verbal contestat.

În condiţiile arătate, nu pot fi primite afirmaţiile recurentei potrivit cărora pentru a fi considerată întreprindere mare, este necesar un număr mediu anual de salariaţi mai mare de 250, dar şi o cifră de afaceri anuală netă mai mare de 50.000.000 euro, echivalent în RON, sau active totale care să depăşească echivalentul în RON a 43.000.000 euro, conform ultimei situaţii financiare aprobate.

Susţinerile recurentei-reclamante în sensul că în cuprinsul procesului-verbal contestat nu este precizat temeiul de drept care a stat la baza stabilirii în sarcina societăţii a sumei declarate neeligibile, au fost în mod întemeiat înlăturate de către prima instanţă.

În dezacord cu susţinerile recurentei, se constată că în cuprinsul procesului-verbal a fost menţionat temeiul de drept care a stat la baza constatării neregulii şi stabilirii creanţei bugetare, şi anume prevederile O.U.G. nr. 66/2011 şi ale H.G. nr. 875/2011, iar la pagina 2 din titlul de creanţă, la secţiunea privind punctul de vedere al beneficiarului, au fost indicate dispoziţiile art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004.

Aşa cum în mod judicios a reţinut prima instanţă, deşi în procesul-verbal contestat nu este indicat care dintre situaţiile prevăzute la art. 44 alin. (1) lit. a) - d) din Legea nr. 346/2004 sunt aplicabile pentru încadrarea reclamantei în categoria întreprinderilor legate, se constată că menţiunile consemnate la pagina 2 a procesului-verbal permit încadrarea societăţii în ipotezele prevăzute de art. 44 alin. (1) din legea mai sus enunţată.

De altfel, prin punctul de vedere depus la proiectul procesului-verbal, precum şi prin contestaţia administrativă, recurenta-reclamantă a formulat apărări vizând situaţia de fapt şi motivele de drept incidente în cauză, astfel că în mod judicios instanţa de fond a înlăturat ca neprobate afirmaţiile reclamantei privind calitatea sa de persoană vătămată.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, prima instanţă a analizat şi critica societăţii referitoare la încălcarea principiului proporţionalităţii sancţiunilor administrative.

Interpretând clauzele contractului de finanţare într-un sens care să concorde prevederilor Regulamentului nr. 2988/1995, Înalta Curte reţine că autoritatea competentă are un drept de apreciere asupra sancţiunii administrative pe care o consideră necesară şi adecvată scopului propus, putând opta pentru retragerea totală sau parţială a avantajului, în funcţie de toate circumstanţele cauzei, între care, gradul de vinovăţie al beneficiarului, tipul concret al abaterii, efectele concrete asupra bugetului Uniunii.

Or, în cauză, în contextul în care s-a constatat că reclamanta nu avea dreptul să beneficieze de ajutor financiar nerambursabil pe Schema de finanţare A1-"Sprijin financiar cu valoare cuprinsă între 1.065.000 - 6.375.000 RON acordat pentru investiţii pentru întreprinderi mici şi mijlocii", în mod legal sumele acordate au fost declarate neeligibile, această măsură fiind prevăzută şi în contractul de finanţare.

Alături de aceste argumente ale judecătorului fondului, la care instanţa de control achiesează, se reţine că potrivit jurisprudenţei în materie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, regula generală este în sensul că "orice abatere trebuie să ducă la retragerea avantajului obţinut în mod fraudulos" (C-199/03, pct. 15).

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei nr. 1515 din 29 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 decembrie 2020.