Insurance guarantee fund liability for non-insurance judicial costs and salvage value deductions in automotive liability claims.

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 23.03.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata sumei de 11.612,85 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1113 din 12 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că sentinţa pronunţată este nelegală, aceasta răstălmăcind normele de drept invocate, apreciind în mod diferit asupra acestora, în condiţiile în care probatoriul administrat contrazice susţinerile instanţei.

În motivarea recursului, după prezentarea situaţiei de fapt, recurenta a arătat că reţinerea instanţei de fond în sensul că nu s-ar fi produs probe de natura constatării reparării autoturismului nu este reală, acesta fiind în prezent reparat, putându-se circula cu el.

A apreciat că, în cazul în care dovada în sine nu este admisă şi s-ar constata că nu sunt dobândite elementele de bază ale solicitării reclamantei, s-ar limita dreptul la apărare al acesteia, rezultând o încălcare a principiilor prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cu privire la un proces echitabil. Totodată, respingerea elementelor de probă solicitate ar influenţa contradictoriul şi egalitatea armelor.

A mai arătat recurenta că art. 6 al CEDO este cea mai importantă referinţă normativă acordată la nivel supranaţional pentru garanţii procedurale şi această prevedere garantează dreptul la un proces echitabil şi, prin urmare, dreptul pentru o bună administrare a justiţiei. Totodată, a apreciat că, în modalitatea în care a fost soluţionat dosarul a fost încălcată Constituţia României, una dintre modalităţile de garantare a supremaţiei acesteia fiind controlul judecătoresc.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata sumei de 11.612,85 RON, ca urmare a anulării deciziei criticate nr. 4388/22.02.2017.

Recurenta a criticat sentinţa instanţei de fond, arătând că s-a reţinut în mod eronat că nu s-ar fi produs probe de natura constatării reparării autoturismului şi că instanţa a aplicat în mod greşit normele de drept material.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt, iar în ceea ce priveşte sumele solicitate prin cererea de plată adresată pârâtei, a constatat că acestea reprezintă 7902 euro valoare despăgubire, stabilită prin sentinţa civilă nedefinitivă nr. 1234/25.03.2015 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în dosarul nr. x/2014, iar suma de 3.757,55 RON reprezintă cheltuieli de judecată acordate prin aceeaşi sentinţă nedefinitivă.

În ceea ce priveşte modalitatea de calcul a despăgubirii, s-a reţinut în mod corect că aceasta poate fi calculată doar în temeiul art. 14.7 lit. b) din condiţiile de asigurare: din valoarea reală s-a scăzut valoarea epavei, evaluate la 1800 euro şi necontestată de către reclamantă. Valoarea ratelor neachitate şi a franşizei au fost scăzute în mod legal de pârâtă în baza art. 14.20 din aceleaşi condiţii de asigurare, care prevăd că asigurătorul va reţine din despăgubire franşiza prevăzută în poliţă şi orice prime restante sau rămase de achitat în continuare.

Deşi recurentul a invocat faptul că reţinerea instanţei de fond în sensul că nu s-ar fi produs probe de natura constatării reparării autoturismului nu este reală şi că probatoriul administrat contrazice susţinerile instanţei de fond, instanţa de control judiciar apreciază că, în condiţiile în care la dosarul cauzei nu s-au depus probe privind reparaţia efectivă a autovehiculului în discuţie, ci doar un deviz estimativ, în mod corect instanţa de fond a avut în vedere art. 14.7 lit. b), iar) nu 14.7 lit. a) din condiţiile de asigurare.

În ceea ce priveşte suma de 3.757,55 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod corect că acestea nu reprezintă creanţă de asigurare în sensul Legii nr. 213/2015, întrucât nu îşi au izvorul în contractul de asigurare.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 213/2015 şi ale Normei A.S.F. nr. 16/2015, rezultă că Fondul de garantare a asiguraţilor este constituit cu scop şi destinaţie specifice, nu se substituie asigurătorului aflat în insolvenţă şi nu preia obligaţiile asigurătorului asumate în urma încheierii contractelor de asigurare de răspundere civilă pentru accidente produse de vehicule.

În speţă, fiind vorba despre un accident de circulaţie având ca urmare producerea unui prejudiciu material şi/sau moral, răspunderea aparţine asigurătorului, în baza contractului de asigurare de răspundere civilă auto, fiind o răspundere contractuală, între FGA şi conducătorii autovehiculelor implicaţi în accidente de circulaţie rutieră neexistând niciun raport juridic care să derive din contractul de asigurare de răspundere civilă încheiat cu asigurătorul debitor.

FGA nu este parte într-un contract/poliţă de asigurare pentru răspundere civilă, iar în sarcina sa nu este stabilită şi nu decurge nici o obligaţie pentru repararea prejudiciului cauzat în urma producerii riscului asigurat, putând achita despăgubiri numai în condiţiile prevăzute de Legea nr. 213/2015 şi de Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Pe cale de consecinţă, în mod corect s-a apreciat că cheltuielile de judecată nu reprezintă creanţe de asigurări, astfel încât pârâtul să aibă obligaţia de a le plăti din disponibilităţile aflate la dispoziţia sa, ci reprezintă obligaţii civile rezultând din comportamentul ilicit al asiguratorului B. S.A., pentru recuperarea ei reclamanta având la dispoziţie procedura dreptului comun, respectiv înscrierea creanţei la masa credală.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. - în insolvenţă, prin administrator judiciar C. împotriva sentinţei civile nr. 1113 din 12 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. - în insolvenţă, prin administrator judiciar C. împotriva sentinţei civile nr. 1113 din 12 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 3 decembrie 2020.