Disciplinary jurisdiction of Ministry of Justice over judicial experts and limits of administrative control on substantive expert reports

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 1.02.2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei - Serviciul Profesii Juridice Conexe, obligarea pârâtului la soluţionarea pe fond a sesizării înregistrate sub nr. x din 8 septembrie 2017, fără cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1478 din 28 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei - Serviciul Profesii Juridice Conexe, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea cererii şi obligarea pârâtului să soluţioneze pe fond sesizarea înregistrată sub nr. x/08.09.2017, iar în subsidiar casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

În motivarea recursului, a arătat că, în ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de fond nu a prezentat nici un argument care să ducă la înlăturarea susţinerilor sale şi nu a realizat o analiză efectivă a cauzei deduse judecăţii.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a apreciat recurenta că susţinerea instanţei de fond în sensul că, din moment ce procurorul s-a pronunţat asupra unor obiecţiuni, pârâtul nu ar putea analiza plângerea pentru s-ar încălca puterea de lucru judecat a actului întocmit este nelegală şi netemeinică. O ordonanţă a procurorului nu are niciodată putere de lucru judecat, potrivit art. 430 şi 435 din C. proc. civ. şi art. 28 şi 52 din C. proc. pen.

A mai arătat recurenta că al doilea argument al instanţei de fond, respectiv faptul că refacerea expertizelor, încuviinţarea obiecţiunilor sau efectuarea unui supliment de expertiză reprezintă atribuţii ale organului jurisdicţional nu are legătură cu obiectul cauzei.

Şi în ceea ce priveşte ultimul argument al instanţei de fond, respectiv faptul că analiza pe fond a raportului de expertiză excede pârâtului, din moment ce această competenţă revine organului care a dispus-o, a menţionat recurentul că se bazează pe greşita aplicare a normelor de drept material.

Recurentul a invocat prevederile art. 34 din O.G. nr. 2/2000 şi a arătat că, potrivit acestuia, experţii tehnici judiciari şi cei extrajudiciari se supun aceluiaşi regim juridic al sancţiunilor disciplinare, pentru că legea nu distinge între cele două categorii profesionale. Nerespectarea oricăror dispoziţii legale constituie abatere disciplinară pentru fiecare dintre cele două categorii de experţi.

A menţionat recurentul că, din moment ce art. 34 nu distinge între cele două categorii de experţi, rezultă că orice restrângere a răspunderii disciplinare trebuie să fie aplicabilă ambelor categorii, în caz contrar făcându-se o distincţie pe care legea nu o face. Totodată, o verificare profesională a expertizelor este necesară pentru a garanta faptul că acestea corespund realităţii şi că dreptul la un proces echitabil este respectat, fiind în interesul public ca un expert care încalcă dispoziţii legale în efectuarea lucrării sale să fie sancţionat disciplinar.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., a arătat recurentul că instanţa de fond încalcă separaţia puterilor în stat, acţionând, practic, ca un legiuitor, atunci când introduce condiţii care împiedică aplicarea art. 34 din O.G. nr. 2/2000.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

În motivare, a arătat că recurenta face afirmaţii generale cu privire la obligaţia motivării hotărârii judecătoreşti de către instanţele de judecată, fără să indice în concret care au fost argumentele invocate în cererea de chemare în judecată pe care instanţa nu le-a luat în considerare. Instanţa de fond a indicat atât motivele de drept pe care s-a întemeiat soluţia pronunţată şi a răspuns argumentelor recurentei, astfel că motivul întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este neîntemeiat.

A mai arătat intimatul că efectuarea expertizei cu nerespectarea dispoziţiilor legale nu atrage întotdeauna răspunderea disciplinară a expertului, ci, în funcţie de dispoziţiile încălcate, atrage una dintre formele de răspundere prevăzute de lege. Având în vedere şi dispoziţiile art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000, doar în anumite cazuri poate fi exercitată cercetarea disciplinară de către Ministerul Justiţiei, iar verificarea rapoartelor de expertiză pe fondul lor nu se circumscrie acestor cazuri.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., a arătat intimatul că este nefondat, întrucât instanţa de fond nu a lipsit de efecte juridice dispoziţiile art. 34, introducând condiţii care să împiedice aplicarea acestuia.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul şi pentru considerentele ce urmează:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtului la soluţionarea pe fond a sesizării înregistrate sub nr. x din 8 septembrie 2017, prin care aceasta a formulat plângere împotriva expertului tehnic judiciar B., solicitând verificarea aspectelor sesizate şi aplicarea sancţiunilor disciplinare.

Prin adresa nr. x/12.09.2017, pârâtul a comunicat faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 32 lit. a) din O.G. nr. 2/2000, Ministerul Justiţiei - Biroul Central pentru Expertize Judiciare coordonează, îndrumă şi controlează din punct de vedere administrativ activitatea de expertiză tehnică judiciară, iar controlul nu priveşte elementele de fond ale raportului de expertiză judiciară, tehnice şi specifice specialităţii respective.

Instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată, reţinând, în esenţă, că în mod corect a apreciat pârâtul că nu are atribuţii în ceea ce priveşte opinia expertului, deci în analiza pe fond a raportului depus, aceste atribuţii revenind organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei. A apreciat instanţa de fond că susţinerile reclamantei referitoare la dispoziţiile legale incidente raportului de expertiză întocmit au fost deja valorificate în cadrul dosarului penal şi avute în vedere de către procurorul de caz, iar în aceste condiţii apărările nu mai pot fi analizate de către pârât, în caz contrar încălcându-se puterea de lucru judecat a celor reţinute în actul întocmit.

Totodată, a apreciat că numai prin exercitarea căilor de atac împotriva măsurilor din dosarul penal se poate pune în discuţie legalitatea unui raport de expertiză omologat deja de organul care a dispus-o. A concluzionat instanţa de fond că nu se poate reţine în speţă un refuz nejustificat din partea pârâtului.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 6 din C. proc. civ. sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., apreciat de parte ca fiind incident faţă de analiza primei instanţe şi aplicarea textelor de lege, Înalta Curte reţine, examinând hotărârea recurată, că nu poate fi decelat un caz de depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, respectiv de imixtiune în atribuţiile puterii legislative ori executive.

Înalta Curte reţine, totodată, că sentinţa recurată este motivată, în speţă nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de fond expunând pe larg motivele care au determinat-o să dispună respingerea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte motivul de casare invocat de recurentă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, iar soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este nelegală, aceasta fiind dată cu interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material aplicabile.

Astfel, Înalta Curte constată că Biroul central pentru expertize tehnice judiciare are atribuţii sub aspectul cercetării disciplinare a experţilor tehnici judiciari, dispoziţiile art. 35 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 statuând în mod neechivoc faptul că:

"(1) Experţilor tehnici judiciari vinovaţi de abateri comise în exercitarea activităţii de expert li se pot aplica de către Biroul central pentru expertize tehnice judiciare, în raport cu gravitatea abaterii săvârşite, următoarele sancţiuni disciplinare:

a) avertisment scris;

b) suspendarea dreptului de a efectua expertize tehnice judiciare pe o perioadă cuprinsă între 3 luni şi un an;

c) retragerea calităţii de expert tehnic judiciar."

În speţă însă, deşi sesizat cu o cerere privind săvârşirea unei abateri disciplinare de către un expert judiciar, Ministerul Justiţiei - Biroul central pentru expertize tehnice judiciare nu a înţeles să efectueze vreun act de cercetare disciplinară, ci, astfel cum s-a arătat, a invocat practic lipsa de competenţă în soluţionarea plângerii reclamantei.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Art. 8 alin. (1) teza a doua din Legea contenciosului administrativ prevede, de asemenea, că se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Art. 18 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că (1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

Înalta Curte apreciază că interpretarea instanţei de fond este una restrictivă, de natură a pune în discuţie chiar dreptul de petiţionare al reclamantei, reglementat la nivel constituţional.

Deşi C. proc. civ., ca de altfel şi C. proc. pen., reglementează răspunderea administrativă (contravenţională) în legătură cu activitatea expertului într-o anumită cauză, aceasta nu interferează cu răspunderea disciplinară reglementată de art. 35 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 şi nici nu restrânge sfera subiecţilor de drept ce pot sesiza Biroul Central pentru expertize tehnice judiciare în vederea cercetării unei eventuale abateri disciplinare săvârşite de expertul tehnic.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că refuzul pârâtului de soluţionare a cererii este nelegal, fapt ce impune admiterea acţiunii şi obligarea acestuia să soluţioneze pe fond sesizarea reclamantei înregistrată sub numărul x/08.09.2017.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1478 din 28 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite acţiunea şi va obliga pârâtul să soluţioneze pe fond sesizarea înregistrată sub numărul x/08.09.2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1478 din 28 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite acţiunea.

Obligă pârâtul să soluţioneze pe fond sesizarea înregistrată sub numărul x/08.09.2017.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 3 decembrie 2020.