Insurer guarantee fund wins: ancillary costs and penalties excluded from statutory coverage, claim rejected.

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2017 din 04.07.2017, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 6454/14.06.2017 prin care pârâtul a soluţionat cererea reclamantei de plată nr. x/31.05.2016.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4922 din 13 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

A fost anulat parţial art. 2 din Decizia nr. 6454/14.06.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asigurărilor, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de plată formulată de reclamantă referitoare la suma de 1983,62 RON reprezentând cheltuieli de judecată aferente debitului principal.

A fost menţinut art. 2 din Decizia nr. 6454/14.06.2017 în ceea ce priveşte soluţia de respingere a sumei de 4.979 RON reprezentând penalităţi de întârziere şi suma de 256.05 RON reprezentând cheltuieli de judecată aferente penalităţilor.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, respingerea acţiunii şi menţinerea în întregime a Deciziei nr. 6454/14.06.2017, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea instanţei de fond prin care a considerat cheltuielile de judecată aferente debitului principal ca fiind creanţe de asigurări este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente, respectiv art. 4 alin. (1) lit. a) coroborat cu dispoziţiile art. 2, 11, 13, 14 din Legea nr. 213/2015, art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004, art. 9, 20, 21, 29 din Norma ASF nr. 16/2015, art. 26 alin. (1) din Normele puse în aplicare prin Ordinul CSA nr. 14/2011.

A menţionat că fondul este ţinut să efectueze, în limita plafonului de garantare, plăţi ale indemnizaţiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, iar nu plăţi ale altor categorii de creanţe cum sunt penalităţile de întârziere şi cheltuielile de judecată, acestea fiind determinate de atitudinea culpabilă a asigurătorului care nu a înţeles să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale la termenul scadent.

Totodată, motivarea instanţei de fond bazată pe dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Norma aprobată prin Ordinul CSA nr. 14/2011 este eronată, întrucât textul menţionat se referă strict la prejudiciile produse din culpa proprietarului/utilizatorului de vehicul asigurat, neincluzând prejudiciile produse în mod direct de către asigurător, ca urmare a omisiunii acestuia de a plăti despăgubirile în termenul prevăzut de lege.

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 6454/14.06.2017 prin care pârâtul a soluţionat cererea reclamantei de plată nr. x/31.05.2016.

Prin Decizia nr. 6454/14.06.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost admisă cererea de plată formulată de societatea A. pentru suma de 13.137 RON şi a fost respinsă cererea de plată cu privire la suma de 7.218,87 RON.

Prin sentinţa recurată a fost a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor. A fost anulat parţial art. 2 din Decizia nr. 6454/14.06.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asigurărilor, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de plată formulată de reclamantă referitoare la suma de 1983,62 RON reprezentând cheltuieli de judecată aferente debitului principal. A fost menţinut art. 2 din Decizia nr. 6454/14.06.2017 în ceea ce priveşte soluţia de respingere a sumei de 4.979 RON reprezentând penalităţi de întârziere şi suma de 256.05 RON reprezentând cheltuieli de judecată aferente penalităţilor.

Recurentul a criticat sentinţa instanţei de fond, arătând că este constituit cu scop şi destinaţie precise şi nu se substituie asigurătorului aflat în insolvenţă. A menţionat că fondul este ţinut să efectueze, în limita plafonului de garantare, plăţi ale indemnizaţiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, iar nu plăţi ale altor categorii de creanţe cum sunt penalităţile de întârziere şi cheltuielile de judecată, acestea fiind determinate de atitudinea culpabilă a asigurătorului care nu a înţeles să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale la termenul scadent.

Înalta Curte apreciază că sunt fondate criticile recurentului şi că soluţia primei instanţe de admitere în parte a acţiunii este nelegală, aceasta fiind dată cu interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material.

Astfel, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 213/2015 "(1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

a) creanţa de asigurări - creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare; (...)".

Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că în cadrul creanţelor de asigurări nu pot fi incluse cheltuielile de judecată stabilite în cadrul unei proceduri declanşate împotriva debitorului aflat în prezent în procedură de faliment, în condiţiile în care prevederile normative invocate în susţinerea cererii administrative garantează asiguraţilor, în condiţiile legii, plata despăgubirilor datorate de asigurătorul aflat în faliment în temeiul raporturilor juridice de asigurare, obligatorii şi/sau facultative, născute anterior declanşării procedurii de insolvenţă/faliment a asigurătorului, inclusiv a creanţelor stabilite ulterior prin titluri executorii constând în hotărâri judecătoreşti.

Totodată, din textul legal menţionat rezultă fără echivoc faptul că, pentru a îndeplini condiţiile prevăzute de lege şi a-şi putea recupera sumele solicitate din disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor, este obligatoriu ca suma solicitată să rezulte dintr-un contract de asigurare.

Or, în cazul cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, această condiţie nu este îndeplinită, fiind vorba despre un drept de creanţa izvorât din nerespectarea obligaţiei de plată de către asigurător, care naşte drepturi şi obligaţii numai intre părţile semnatare ale contractului de asigurare.

Înalta Curte mai aminteşte că potrivit prevederilor art. 9 din Norma ASF nr. 16/2015:

"(1) Fondul are ca destinaţie plata indemnizaţiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate, în condiţiile legii, cu societatea de asigurare fata de care s-a dispus deschiderea procedurii de faliment, potrivit condiţiilor de asigurare şi în limita plafonului de garantare stabilit de Legea nr. 213/2015.

(2) Fondul nu preia funcţiile unui asigurător şi nu are obligaţia de a opera în baza de date CEDAM şi de a elibera certificat privind daunele înregistrate."

De asemenea, art. 17 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015 stipulează că "După data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, pronunţate împotriva unei societăţi de asigurare aflate în stare de insolvenţă, Fondul este în drept să efectueze plaţi din disponibilităţile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, în condiţiile Legii nr. 213/2015, completată cu prevederile Legii nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi ale prezentei norme."

Astfel, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 213/2015 şi ale Normei A.S.F. nr. 16/2015, rezultă că Fondul de garantare a asiguraţilor este constituit cu scop şi destinaţie specifice, nu se substituie asigurătorului aflat în insolvenţă şi nu preia obligaţiile asigurătorului asumate în urma încheierii contractelor de asigurare de răspundere civilă pentru accidente produse de vehicule.

În speţă, fiind vorba despre un accident de circulaţie având ca urmare producerea unui prejudiciu material şi/sau moral, răspunderea aparţine asigurătorului, în baza contractului de asigurare de răspundere civilă auto, fiind o răspundere contractuală, între FGA şi conducătorii autovehiculelor implicaţi în accidente de circulaţie rutieră neexistând niciun raport juridic care să derive din contractul de asigurare de răspundere civilă încheiat cu asigurătorul debitor.

FGA nu este parte într-un contract/poliţă de asigurare pentru răspundere civilă, iar în sarcina sa nu este stabilită şi nu decurge nici o obligaţie pentru repararea prejudiciului cauzat în urma producerii riscului asigurat, putând achita despăgubiri numai în condiţiile prevăzute de Legea nr. 213/2015 şi de Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că cheltuielile de judecată nu reprezintă creanţe de asigurări, astfel încât pârâtul să aibă obligaţia de a le plăti din disponibilităţile aflate la dispoziţia sa, ci reprezintă obligaţii civile rezultând din comportamentul ilicit al asiguratorului B. S.A., pentru recuperarea ei reclamanta având la dispoziţie procedura dreptului comun, respectiv înscrierea creanţei la masa credală.

În condiţiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimata-reclamantă S.C. A. S.A. la plata sumei de 100 RON cheltuieli de judecată în recurs către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, reprezentând taxă judiciară de timbru, dovedit prin depunerea la dosarul instanţei de recurs a chitanţei nr. x din 13.04.2018.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 4922 din 13 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Va casa în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge în totalitate acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 4922 din 13 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând:

Respinge în totalitate acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Obligă intimata-reclamantă S.C. A. S.A. la plata sumei de 100 RON cheltuieli de judecată în recurs către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 3 decembrie 2020.