Rail operator defeats subsidy clawback for 2015 as court upholds annulment of recovery order.

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 15.11.2017 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii ANAF - DGRFP Craiova - Activitatea de Inspecţie Fiscală - Serviciul de Inspecţie Economico-Financiară şi Ministerul Finanţelor Publice, anularea Deciziei nr. 80/P/06.11.2017 emise de Ministerul Finanţelor Publice, prin care s-a respins plângerea în procedura prealabilă; anularea dispoziţiei obligatorii nr. CRR-AIF-2153/13.07.2017 emise de ANAF - DGRFP Craiova - Activitatea de Inspecţie Economico-Financiară; anularea raportului de inspecţie economico- financiară întocmit de aceeaşi parte sub nr. x/13.07.2017, prin care s-a dispus în sarcina reclamantei obligaţia de a restitui la bugetul statului suma de 8.508.112 RON, subvenţie solicitată şi încasată necuvenit pentru transportul feroviar de călători, aferentă perioadei 01.01-30.11.2015, precum şi accesoriile calculate la această sumă, după cum urmează: dobânzi de întârziere în cuantum de 1.314.105 RON şi penalităţi de întârziere de 725.195 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 222/2018 din 11 aprilie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F., ca nefondată; a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Ministerul Finanţelor Publice, şi a anulat dispoziţia obligatorie nr. CRR-AIF-2153/13.07.2017 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, împreună cu actele şi operaţiunile premergătoare; a anulat Decizia nr. 80/P/06.11.2017 emisă de Ministerul Finanţelor Publice.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 222/2018 din 11 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului a arătat că în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F., din moment ce dispoziţia obligatorie nr. CRR-AIF-2153/13.07.2017 este emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, A.N.A.F. nefiind emitenta vreunui act contestat.

Instanţa de fond a reţinut nelegal prezumţia puterii de lucru judecat relativă a sentinţei nr. 555/2016 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, care nu este definitivă, fiind dată într-un litigiu pendinte, putând fi desfiinţată în calea de atac. În mod nelegal a reţinut aspectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al acestei sentinţe, pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile excepţiei autorităţii de lucru judecat - tripla identitate de: părţi, obiect şi cauză şi nu există o hotărâre definitivă anterioară ce priveşte o identitate de chestiune litigioasă.

Pe fondul cauzei a prezentat situaţia de fapt, a redat o parte din susţinerile cuprinse în întâmpinarea depusă în dosarul de fond, a arătat că în mod nelegal prima instanţă a reţinut în motivarea soluţiei forma modificată a art. 39 din O.U.G. nr. 12/1998, care nu este aplicabilă în cauză. De asemenea, a menţionat că nelegal instanţa de fond a susţinut valabilitatea pentru anul 2015 a Contractului de servicii publice aprobat pentru perioada 2012-2015, apreciind că nu este condiţionat expres de existenţa unui act adiţional aferent anului 2015. În lipsa indicatorilor cantitativi şi calitativi şi a valorilor compensaţiei acordate pentru pachetul minim social, ce trebuiau stabiliţi prin act adiţional, contractul nu este valabil pentru acest an, iar reclamanta a beneficiat nelegal de compensaţia aferentă anului 2015 pentru serviciile de transport din cadrul pachetului minim social. Contrar susţinerilor primei instanţe, valorile pentru anul 2015 nu au fost stabilite prin H.G. nr. 1112/2014.

Referitor la argumentul instanţei conform căruia, deşi nu era emisă hotărârea de Guvern de actualizare, organele statului au efectuat plăţile către reclamantă, astfel că pârâţii nu se mai pot prevala de această lipsă ca unic motiv de nelegalitate a încasării sumelor, recurenta a precizat că inspecţia economico-financiară a avut ca obiectiv controlul ulterior privind realitatea şi legalitatea datelor înscrise în Notele de fundamentare şi justificare a subvenţiilor/transferurilor primite de la bugetul de stat pentru transportul feroviar public de călători, întocmite pentru luna decembrie 2014 şi anul 2015 de către reclamantă.

În ceea ce priveşte soluţia de anulare a actelor şi operaţiunilor premergătoare dispoziţiei obligatorii nr. CRR-AIF-2153/13.07.2017, a susţinut că nu sunt individualizate în concret de către instanţă.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat arătând că, în ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenta a reluat aproape punctual apărările făcute prin întâmpinarea de la fond.

Prin concluziile scrise depuse la dosar pentru termenul din 28.05.2020, intimata-reclamantă a învederat că prin Legea 205/2019, de aprobare a O.U.G. nr. 83/2016, în vigoare din 14.11.2019, legiuitorul a înţeles să reglementeze la pct. 28 situaţia compensaţiilor acordate de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor pentru serviciile publice de transport feroviar de călători. Astfel, compensaţia acordată în 2015, având temei legal recunoscut de legiuitor, nu mai poate fi considerată încasată necuvenit.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivului de casare invocat, a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta este operator economic ce prestează servicii publice sociale de transport feroviar de călători în baza Contractului de servicii publice încheiat cu Ministerul Transporturilor, aprobat prin Anexa V la H.G. nr. 1112/2014 pentru aprobarea actelor adiţionale nr. x pe anul 2014 la contractele de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015, aprobate prin H.G. nr. 74/2012 şi prin H.G. nr. 455/2014, precum şi a Contractului de servicii publice al A. S.R.L. pentru perioada 2014-2015.

Reclamanta a fost supusă unei inspecţii economico-financiare care a vizat perioada 01.12.2014 - 31.12.2015 şi a avut ca obiectiv: controlul ulterior privind realitatea şi legalitatea datelor înscrise în Notele de fundamentare şi justificare a subvenţiilor/transferurilor primite de la bugetul de stat pentru transportul feroviar public de călători, întocmite pentru luna decembrie 2014 şi anul 2015 de către reclamantă. Ca urmare a verificărilor efectuate, au fost întocmite Raportul de inspecţie economico-financiară nr. CRR-AIF 2152/13.07.2017 şi Dispoziţia obligatorie nr. CRR-AIF 2153/13.07.2017.

Prin această dispoziţie s-au stabilit în sarcina reclamantei următoarele măsuri:

- Măsura stabilită în urma deficienţei 4.1 - "A. S.R.L. Craiova va restitui la Bugetul general consolidat al statului subvenţia solicitată şi încasată necuvenit pentru transportul feroviar de călători, aferentă perioadei 01.01-30.11.2015, în sumă totală de 8.508.112 RON".

- Măsura stabilită în urma deficienţei 4.2 -, A. S.R.L. Craiova va restitui la Bugetul general consolidat al statului dobânzi şi penalităţi de întârziere în sumă de 725.195 RON, calculate până la data de 15.06.2017, inclusiv, şi va proceda în continuare la calcularea şi achitarea accesoriilor aferente până la achitarea totală a debitului stabilit în sumă de 8.508.112 RON.

Plângerea prealabilă formulată împotriva acestei dispoziţii obligatorii a fost respinsă prin Decizia nr. 80/P/06.11.2017 emisă de Ministerul Finanţelor Publice.

Instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF reţinând că acest organ fiscal a fost implicat în procedura prealabilă obligatorie demarată de reclamantă şi a emis acte a căror anulare este solicită în prezenta cauză. Prin urmare, există identitate între pârâta ANAF şi creditoarea din raportul obligaţional fiscal dedus judecăţii.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamanta a beneficiat pentru anul 2015 de temeiul legal pentru a primi compensaţiile bugetare pentru serviciile de transport feroviar prestate, iar alte aspecte legate de executarea contractului nu au fost invocate de părţi, decât cel privind lipsa actualizării prin hotărâre de Guvern a contractului pentru anul 2015, prin act adiţional.

Conform art. 39 din O.U.G. nr. 12/1998 (forma în vigoare în perioada controlată), contractele de servicii publice încheiate potrivit legii între operatorii economici de transport feroviar de călători şi Ministerul Transporturilor se aprobă de către Guvern şi se actualizează anual, după aprobarea bugetului de stat. În forma modificată a art. 39 din O.U.G. nr. 12/1998, în vigoare în prezent, contractele se aprobă şi se actualizează anual, prin ordin al ministrului transporturilor, după aprobarea bugetului de stat şi, după caz, ca urmare a rectificărilor bugetare.

Aşadar, această menţiune este importantă, deoarece actul administrativ de aprobare a actualizării este menţionat expres şi este inferior hotărârii de guvern, ceea ce duce la concluzia că această actualizare nu ţine de esenţa drepturilor părţilor contractante, iar procedura emiterii unei hotărâri de Guvern care este mai greoaie, nu se mai justifică în dinamica raporturilor contractuale.

De asemenea, a reţinut ca un argument în plus, faptul că statul îşi execută cu bună credinţă obligaţiile contractuale pe care şi le asumă în baza unor acte normative. În acest sens, în respectarea principiului legalităţii, a transparenţei decizionale şi a stabilităţii economiei, statul trebuia să emită un act administrativ în baza art. 39 din O.U.G. nr. 12/1998, fie de aprobare, fie de respingere a actualizării contractului în anul 2015. Cum un astfel de act nu a fost emis, instanţa a reţinut că raporturile contractuale dintre părţi s-au derulat conform obligaţiilor din contractul cadru aprobat prin H.G. nr. 1124/2014. În aceste condiţii nu se poate imputa unui agent economic care, în contractul de drept public de prestări servicii feroviare are deja o poziţie de inferioritate faţă de stat, să efectueze mai multe demersuri decât cele legal necesare şi obiectiv previzibile, pe care le-a efectuat raportat la anii anteriori şi cei ulteriori anului 2015, în derularea contractelor şi la care acestea, precum şi actele normative în vigoare îl obligă.

Reclamanta a depus la dosar proiectul de hotărâre de Guvern pentru aprobarea actului adiţional aferent anului 2015 şi comunicat de presă al Guvernului, acte din care rezultă că reclamanta putea avea o aşteptare rezonabilă în sensul că actul adiţional anului 2015 va fi aprobat. Executarea contractului în anul 2015 a fost acceptată de stat prin Ministerul Transporturilor şi de Ministerul Finanţelor Publice în parametrii calitativi şi cantitativi pe care i-au cunoscut, astfel cum rezultă din corespondenţa administrativă şi cea adresată reclamantei, depuse la dosar.

Un alt aspect esenţial stabilit de art. 39 din O.U.G. nr. 12/1998, menţinut inclusiv în forma actuală în vigoare, este că actualizarea intervine după aprobarea bugetului de stat. Or, astfel cum rezultă din situaţia deschiderilor de credite bugetare emise de Ministerul Transporturilor pentru reclamantă, sumele necesare plăţii lunare a subvenţiilor au fost stabilite şi aprobate prin bugetul de stat pentru anul 2015.

În plus, conform art. 38 alin. (4) din O.U.G. nr. 12/1998 (forma în vigoare la 30 decembrie 2015), operatorii de transport feroviar de călători care au încheiat un contract de servicii publice primesc lunar sumele corespunzătoare serviciilor realizate, conform prevederilor din contractele de servicii publice, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu condiţia îndeplinirii obligaţiilor fixate prin hotărârea Guvernului care stabileşte condiţiile concrete de plată. Din extrasele de cont şi din notele de fundamentare avizate de pârâta DGRFP Craiova, instanţa a reţinut că sumele indicate de art. 38 alin. (4) au fost virate lunar în contul reclamantei până în luna decembrie 2015. În condiţiile în care la momentele virării lunare a sumelor corespunzătoare subvenţiilor nu era emisă hotărârea de Guvern de actualizare şi, totuşi, organele statului au efectuat plăţile către reclamantă, instanţa nu poate reţine că pârâţii se mai pot preleva de această lipsă, ca unic motiv de nelegalitate a încasării acestor sume de reclamantă.

Având în vedere că sumele virate, pentru care s-a stabilit restituirea de către pârâţi prin actele administrativ jurisdicţionale contestate în cauză, au fost verificate deja de organele fiscale ca înscriindu-se în limitele bugetare aprobate (conform avizelor aflate pe înscrisurile indicate mai sus), valorile au fost stabilite prin H.G. nr. 1112/2014, instanţa a reţinut că valoarea creanţelor nu este contestată.

Prima critică formulată de recurentă vizează respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F., soluţie pe care o consideră greşită prin prisma faptului că nu este emitenta actelor administrative contestate în cauză.

Sub acest aspect, instanţa de control judiciar reţine că prin acţiunea înregistrată la data de 15.11.2017 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâţii ANAF - DGRFP Craiova - Activitatea de Inspecţie Fiscală - Serviciul de Inspecţie Economico - Financiară şi Ministerul Finanţelor Publice. Chemarea în judecată a pârâtei ANAF - DGRFP Craiova - Activitatea de Inspecţie Fiscală - Serviciul de Inspecţie Economico - Financiară a fost determinată de faptul că aceasta este emitenta dispoziţiei obligatorii nr. CRR-AIF-2153/13.07.2017 şi a raportului de inspecţie economico-financiară a căror anulare se solicită în cauză. După cum se poate observa, reclamanta nu a chemat în judecată pârâta ANAF, ci pârâta ANAF - DGRFP Craiova - Activitatea de Inspecţie Fiscală - Serviciul de Inspecţie Economico - Financiară, astfel că este lipsită de relevanţă critica privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF.

Cea de-a doua critică adusă sentinţei recurate se referă la reţinerea de către instanţa de fond a prezumţiei puterii de lucru judecat relative a sentinţei nr. 555/2016 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, recurenta susţinând că această sentinţă nu este definitivă, fiind dată într-un litigiu pendinte, putând fi desfiinţată în calea de atac.

În această privinţă, Înalta Curte reţine că a fost admis recursul formulat de Ministerul Transporturilor - Direcţia Transport Feroviar împotriva acestei sentinţe, a fost casată sentinţa şi, în rejudecare, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată. Cu toate acestea, critica nu poate fi reţinută în soluţionarea favorabilă a recursului, din moment ce prezumţia puterii de lucru judecat relative a sentinţei nr. 555/2016 nu a constituit un argument determinant în pronunţarea soluţiei recurate, ci un argument suplimentar care s-a adăugat celorlalte considerente pe care prima instanţă le-a avut în vedere la pronunţarea soluţiei de admitere a acţiunii. Chiar dacă prima instanţă nu ar fi reţinut această prezumţie, anularea actelor administrative contestate era justificată de celelalte motive de fapt şi de drept menţionate în considerentele sentinţei.

Referitor la fondul cauzei, Înalta Curte reţine că susţinerile din cererea de recurs vizează aspecte privind situaţia de fapt şi reprezintă o redare fidelă a unora dintre apărările din întâmpinarea depusă în dosarul de fond doar câteva susţineri putând fi calificate drept critici aduse legalităţii sentinţei recurate.

Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate solicita instanţei de control judiciar, în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, reformarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond sau de instanţa de apel în anumite cazuri prevăzute de lege.

Conform prevederilor legale în vigoare, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile. Astfel, motivele de recurs vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Această examinare presupune existenţa unor critici concrete cu privire la soluţia atacată, pentru a permite instanţei de recurs să stabilească dacă sentinţa este conformă cu normele legale incidente în speţă.

Faptul că recurenta îşi exprimă dezacordul cu privire la soluţia primei instanţe, prin reluarea susţinerilor din întâmpinarea depusă în dosarul de fond, nu înseamnă că prezintă în cuprinsul cererii de recurs motive de nelegalitate dintre cele prevăzute expres şi limitativ de disp. art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, în soluţionarea căii de atac a recursului, instanţa nu poate proceda la o reanalizare a susţinerilor din întâmpinare, acestea fiind deja examinate de prima instanţă, ci numai la examinarea motivelor de nelegalitate care trebuie menţionate în cererea de recurs, în conformitate cu disp. art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. potrivit cărora "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În consecinţă, instanţa de control judiciar va proceda la analizarea acelor critici ale recurentei ce pot fi considerate critici de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurenta a susţinut că în mod nelegal prima instanţă a reţinut în motivarea soluţiei forma modificată a art. 39 din O.U.G. nr. 12/1998, care nu este aplicabilă în cauză.

Prin această critică, recurenta se referă la considerentele sentinţei potrivit cărora, conform art. 39 din O.U.G. nr. 12/1998 (forma în vigoare în perioada controlată), contractele de servicii publice încheiate potrivit legii între operatorii economici de transport feroviar de călători şi Ministerul Transporturilor se aprobă de către Guvern şi se actualizează anual, după aprobarea bugetului de stat. În forma modificată a art. 39 din O.U.G. nr. 12/1998, în vigoare în prezent, contractele se aprobă şi se actualizează anual, prin ordin al ministrului transporturilor, după aprobarea bugetului de stat şi, după caz, ca urmare a rectificărilor bugetare.

Aşadar, această menţiune este importantă, deoarece actul administrativ de aprobare a actualizării este menţionat expres şi este inferior hotărârii de guvern, ceea ce duce la concluzia că această actualizare nu ţine de esenţa drepturilor părţilor contractante, iar procedura emiterii unei hotărâri de Guvern care este mai greoaie, nu se mai justifică în dinamica raporturilor contractuale.

Înalta Curte constată că este nefondată această critică, întrucât prin redarea conţinutului celor două forme ale art. 39 din O.U.G. nr. 12/1998, forma în vigoare în perioada controlată şi, respectiv, forma în vigoare la data soluţionării litigiului, instanţa a dorit să sublinieze faptul că modificarea actului prin care se actualizează anual contractele de servicii publice în transportul feroviar de călători din hotărâre de Guvern în ordin al ministrului transporturilor, care este inferior hotărârii de guvern, reprezintă un argument în sensul că această actualizare nu ţine de esenţa drepturilor părţilor contractante. Instanţa de fond nu a aplicat în soluţionarea litigiului o formă a art. 39 din O.U.G. nr. 12/1998 care nu era incidentă, ci a vrut să întărească această concluzie sus menţionată, prin invocarea formei în vigoare la data soluţionării cauzei.

Faptul că prima instanţă a avut în vedere forma art. 39 din O.U.G. nr. 12/1998, care era aplicabilă în perioada controlată, este dovedit şi de celelalte considerente ale sentinţei care se referă la împrejurarea că nu a fost adoptată hotărârea de Guvern de actualizare pentru anul 2015 a contractului de prestări servicii încheiat de reclamantă pentru perioada 2012-2015. Astfel, instanţa a arătat că reclamanta a depus la dosar proiectul de hotărâre de Guvern pentru aprobarea actului adiţional aferent anului 2015 şi comunicat de presă al Guvernului, acte din care rezultă că reclamanta putea avea o aşteptare rezonabilă în sensul că actul adiţional pentru anul 2015 va fi aprobat, din aceste considerente rezultând că instanţa a avut în vedere aprobarea actului adiţional prin hotărâre de Guvern şi nu prin ordin al ministrului transporturilor.

Mai arată recurenta că în mod nelegal instanţa de fond a susţinut valabilitatea pentru anul 2015 a Contractului de servicii publice aprobat pentru perioada 2012-2015, apreciind că nu este condiţionat expres de existenţa unui act adiţional aferent anului 2015. În lipsa indicatorilor cantitativi şi calitativi şi a valorilor compensaţiei acordate pentru pachetul minim social, ce trebuiau stabiliţi prin act adiţional, contractul nu este valabil pentru acest an, iar reclamanta a beneficiat nelegal de compensaţia aferentă anului 2015 pentru serviciile de transport din cadrul pachetului minim social. Contrar susţinerilor primei instanţe, valorile pentru anul 2015 nu au fost stabilite prin H.G. nr. 1112/2014.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că din considerentele sentinţei nu rezultă aprecierea instanţei de fond în sensul că nu ar fi fost necesară aprobarea actului adiţional pentru anul 2015.

Ceea ce a susţinut instanţa este faptul că reclamanta a efectuat demersuri pentru aprobarea hotărârii de Guvern necesare pentru încheierea actului adiţional, ajungându-se chiar în faza de întocmire a proiectului respectivei hotărâri, după ce a fost agreată de părţi forma actului adiţional, fiind dat şi un comunicat de presă al Guvernului în acest sens, dar nu s-a finalizat procedura cu adoptarea hotărârii.

Acest comunicat se referă la proiectele de acte normative ce ar putea fi incluse în şedinţa de Guvern din 30 decembrie, printre acestea numărându-se şi proiectele de hotărâri pentru aprobarea actelor adiţionale nr. x pe anul 2015 la contractele de servicii publice în transportul feroviar de călători pentru perioada 2012-2015, aprobate prin H.G. nr. 74/2012, H.G. nr. 455/2014 şi H.G. nr. 1112/2014.

Prima instanţă a considerat aceste demersuri ale reclamantei ca fiind legal necesare şi obiectiv previzibile, la care o obligau actele normative în vigoare.

De asemenea, instanţa a mai făcut referire la faptul că statul îşi execută cu bună credinţă obligaţiile contractuale pe care şi le asumă în baza unor acte normative. În acest sens, în respectarea principiului legalităţii, a transparenţei decizionale şi a stabilităţii economiei, statul trebuia să emită un act administrativ în baza art. 39 din O.U.G. nr. 12/1998, fie de aprobare, fie de respingere a actualizării contractului în anul 2015.

Rezultă că instanţa de fond nu neagă necesitatea actualizării contractului pentru anul 2015 prin aprobarea unui act adiţional prin hotărâre de Guvern, dar evidenţiază demersurile efectuate de reclamantă în acest sens, legal necesare şi obiectiv previzibile, ultima etapă a procedurii, cea a adoptării hotărârii depinzând exclusiv de autoritatea executivă.

Cu privire la indicatorii cantitativi şi calitativi avuţi în vedere la acordarea subvenţiei, se reţine că aceştia rezultă din înscrisurile depuse la dosar, care au fost menţionate în considerentele sentinţei, înscrisuri pe baza cărora reclamanta a primit subvenţia în perioada ianuarie- noiembrie 2015.

Referitor la argumentul instanţei conform căruia, deşi nu era emisă hotărârea de Guvern de actualizare, organele statului au efectuat plăţile către reclamantă, astfel că pârâţii nu se mai pot prevala de această lipsă ca unic motiv de nelegalitate a încasării sumelor, recurenta a precizat că inspecţia economico-financiară a avut ca obiectiv controlul ulterior privind realitatea şi legalitatea datelor înscrise în Notele de fundamentare şi justificare a subvenţiilor/transferurilor primite de la bugetul de stat pentru transportul feroviar public de călători, întocmite pentru luna decembrie 2014 şi anul 2015 de către reclamantă.

Într-adevăr, acesta este obiectivul inspecţiei economico-financiare, dar în condiţiile în care au fost acordate subvenţii reclamantei în lipsa aprobării actului adiţional pentru anul 2015 prin hotărâre de Guvern, nelegalitatea acordării acestora nu poate fi reţinută prin prisma neadoptării acestui act administrativ.

Argumentele reţinute de prima instanţă, care sunt suficiente pentru anularea actelor administrative contestate, sunt întărite de Legea nr. 205/2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2016 privind unele măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport, unele măsuri în domeniul transporturilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 910 din 11 noiembrie 2019.

Conform art. I al acestei legi, "Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83 din 16 noiembrie 2016 privind unele măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport, unele măsuri în domeniul transporturilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 29 noiembrie 2016, cu modificările ulterioare, cu următoarele modificări şi completări: pct. 28 "Articolul II se modifică şi va avea următorul cuprins: Compensaţia acordată operatorilor de transport feroviar de călători pentru serviciile prestate în anul 2015 se recunoaşte drept cheltuială în situaţiile financiare ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor."

Prin Decizia nr. 505/2019 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 28 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2016 privind unele măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport, unele măsuri în domeniul transporturilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi a legii în ansamblul său, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile art. I pct. 28 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2016 privind unele măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport, unele măsuri în domeniul transporturilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi legea în ansamblul său sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

În decizie se menţionează:

"46. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că Parlamentul nu încalcă autoritatea de lucru judecat ataşată celor două hotărâri judecătoreşti, ci, recunoscând deficienţele administrative, constatate prin raportul Curţii de Conturi, stabileşte o soluţie de natură a evita situaţia ca neregularitatea constatată, constând într-o greşeală a administraţiei, să afecteze în final operatorii de transport feroviar de călători care au executat contractele de servicii publice. Soluţia legislativă aleasă a fost aceea de a nu se mai recupera de la aceştia sumele de bani neregulat cheltuite/de a nu se impune o sarcină disproporţionată administraţiei, sarcină eventual fără finalitate. (...).

48. În ceea ce priveşte competenţa Parlamentului de a acorda scutiri/facilităţi/eşalonări de la plata unor creanţe bugetare, Curtea, prin Decizia nr. 683 din 23 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 19 ianuarie 2017, a statuat că: "Este dreptul exclusiv al legiuitorului de a acorda scutiri/facilităţi/eşalonări în legătură cu plata acestor creanţe, însă, în cadrul acestei competenţe, legiuitorul trebuie să respecte principiul egalităţii" [paragraful 33]. "În acordarea regimului de scutiri/facilităţi, legiuitorul este ţinut de o condiţie de rezonabilitate (est modus in rebus), în sensul că aplicarea unui tratament juridic diferenţiat [...] trebuie să fie unul justificat, iar criteriul care trebuie avut în vedere în aprecierea acestui caracter ţine chiar de obligaţiile din contractul la care părţile au consimţit" [paragraful 33]. Scutirea unei entităţi de la obligaţia de restituire a unei despăgubiri/prime plătite de stat în condiţiile în care i s-au acordat două astfel de despăgubiri/prime, dintre care una nelegal, fără ca despăgubirea/prima să fi fost datorată pentru activităţile viitoare ce trebuie executate în considerarea vreunui contract, "apare ca fiind o abatere de la principiul egalităţii, scutirile putând fi aplicate numai în privinţa beneficiarilor unor sume de bani plătite necuvenit în executarea contractului şi în considerarea cărora părţile au convenit contractul". În caz contrar, se ajunge la încălcarea "principiului egalităţii între beneficiarii de proiecte, constituind premisa normativă pentru îmbogăţirea fără justă cauză a beneficiarilor legii criticate" [paragraful 35]. Curtea a stabilit că numai beneficiarii unor contracte de finanţare ce presupun prestaţii viitoare realizate în considerarea obiectului contractului pot fi îndreptăţiţi la diverse facilităţi din partea statului, dar şi aceştia numai în măsura în care statul apreciază ca necesară o atare măsură [paragraful 36].

49. Având în vedere aceste aspecte jurisprudenţiale, coroborate cu eventualele greşeli de natură administrativă cu privire la faptul că actul adiţional, deşi încheiat, nu a fost aprobat de Guvern prin hotărâre sau că plata efectuată pe luna decembrie 2015 nu a vizat diferenţa dintre prestaţia aprobată [şi executată de operator] şi plăţile realizate pe parcursul anului [în condiţiile în care s-au plătit câte 1/12 din suma alocată aferentă prestaţiei aprobate şi executate în fiecare lună], Curtea reţine că este dreptul exclusiv al statului să opteze pentru acceptarea plăţilor astfel executate şi să procedeze la scutirea de la obligaţia de stabilire şi recuperare a eventualului prejudiciu. Curtea constată că prezenta cauză nu vizează scutirea de la restituirea unor despăgubiri acordate necuvenit pentru situaţii trecute, ci stabilirea drept cheltuieli în situaţiile financiare ale Ministerului Transporturilor a plăţilor deja efectuate în considerarea unor contracte semnate şi executate, astfel că, în această din urmă ipoteză, legiuitorul poate acorda facilităţi, ceea ce s-a şi întâmplat prin exonerarea Ministerului Transporturilor de obligaţia de stabilire şi recuperare a eventualului prejudiciu, aspect ce echivalează, ca finalitate, cu o descărcare de gestiune. Curtea nu are, în schimb, competenţa de a analiza raţiunea de oportunitate care a stat la baza acestei decizii a Parlamentului".

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei că nu sunt individualizate în concret actele şi operaţiunile premergătoare dispoziţiei obligatorii nr. CRR-AIF-2153/13.07.2017, care au fost anulate de instanţă, se reţine că acesta este un aspect care vizează lămurirea sentinţei recurate şi nu o critică ce poate fi încadrată în motivul de recurs invocat în cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova împotriva sentinţei nr. 222/2018 din 11 aprilie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 2 decembrie 2020.