Taxpayer’s appeal over environmental fund contributions for 2011–2015 rejected; assessment upheld.

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, astfel cum a fost precizată, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, a solicitat revocarea/anularea deciziei de impunere nr. x/21.10.2016, a raportului de inspecţie fiscală nr. x/21.10.2016 şi a deciziei nr. 192/03.01.2017, emise de AFM; exonerarea sa de plata sumei de 1.042.372 RON, reprezentând obligaţii fiscale principale suplimentare; returnarea sumelor deja achitate de către societate în baza documentelor contestate, achitate până la data soluţionării prezentei cereri.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 2832 din data de 15.06.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 2832 din data de 15.06.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

1. Cu privire la incidenţa cazului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. arată că hotărârea pronunţată nu îndeplineşte cerinţele de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., că instanţa de fond realizează o analiză şi deficitară, care nu clarifică aspectele de nelegalitate şi netemeinicie invocate de vizând, în principal:

1. Obligaţii rezultate din achiziţionarea paleţilor second-hand;

2. Obligaţii rezultate din achiziţionarea şi utilizarea în cadrul societăţii a paleţilor noi;

3. Obligaţii rezultate din predarea deşeurilor către reciclatori/valorificatori;

4. Obligaţii rezultate din lemnul predat ca deşeu în vederea incinerării cu recuperare de energie.

Reaminteşte că sentinţa trebuia să cuprindă un raţionament fiscal complet cu privire la raţiunea impunerii suplimentare, atât prin raportare la actul de control, situaţia de fapt incidenţă, dispoziţiile legale aplicabile, precum şi a susţinerilor reclamantei.

De exemplu, cu privire la paleţii achiziţionaţi se deduce că ar fi invocate prevederile art. 24 din Metodologia de calcul a contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul de Mediu aprobată prin Ordinul Ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006, modificat prin Ordinul nr. 1032/2011, aducându-se în discuţie faptul că "operatorii economici responsabili (...) trebuie să deţină situaţii, întocmite în baza documentelor justificative contabile şi extracontabile", însă nu se analizează susţinerile din acţiune cu privire la acest aspecte şi situaţia paleţilor anexată acţiunii.

Totodată, nu se specifică care e sancţiunea în cazul întocmirii deficitare a unor situaţii de acest tip - de exemplu, aceasta poate reprezenta o contravenţie, potrivit Legii contabilităţii, însă nu poate reprezenta temei pentru impunere suplimentară, întrucât nesocoteşte principiul privind certitudinea impunerii în raport de situaţia de fapt fiscală.

După menţionarea acestor prevederi legale argumentaţia nu face trimitere la textul de lege aplicabil în prezenta speţă, ci se trece "abrupt" la situaţia predării deşeurilor către reciclatori, aspect care vizează o cu totul altă problematică, afectată de discuţii specifice.

Cu privire la incidenţa celui de-al doilea motiv de recurs - prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Consideră că soluţia pronunţată în cauză are la bază două premise eronate:

- nereţinerea în mod corect a situaţiei de fapt fiscale;

- încălcarea/greşita aplicare a normelor de drept incidente.

a. În ceea ce priveşte susţinerea AFM conform căreia A. nu a declarat si nu a achitat contribuţia la Fondul de Mediu pentru ambalajele achiziţionate de pe piaţa internă, utilizate pentru supra-ambalare, instanţa de fond nu a analizat în mod efectiv niciunul dintre argumentele invocate cu privire la faptul că paleţii second-hand achiziţionaţi nu intră în conţinutul noţiunii legale de "distribuire pentru prima dată pe piaţa naţională de produse de desfacere".

În concret, s-a reţinut lipsa unor situaţii a paleţilor, deşi argumentele de fapt şi drept, precum şi normele incidente sunt distincte în cazul paleţilor second-hand utilizaţi la supra-ambalarea produselor faţă de cazul paleţilor noi, utilizaţi intern, pentru transportul diverselor produse/materii prime etc, neaflate încă în stadiul de a fi puse în vânzare.

Inspectorii AFM au stabilit în mod eronat contribuţie la Fond şi pentru paleţii second-hand achiziţionaţi, iar raţionamentul instanţei de fond încalcă dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 care prevăd că se datorează Fondului de Mediu - "o contribuţie de 2 RON/kg, datorată de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională bunuri ambalate, care distribuie pentru prima dată pe piaţa naţională ambalaje de desfacere.

Dispoziţiile legale disting foarte clar între doua situaţii posibile:

1.introducerea pe piaţă de ambalaje de desfacere - pentru ambalajele produse/aflate deja pe piaţa din România, obligaţia de plată îi revine producătorului/importatorului şi nu reclamantei, care le-a achiziţionat ulterior, întrucât nu a avut calitatea de operatori economici care să le introducă pe piaţa naţională;

2.introducerea pe piaţa naţională de bunuri ambalate - este vizată situaţia în care pe piaţa naţională au fost introduse direct bunurile ambalate, astfel că şi ambalajul care însoţeşte bunul intră pentru prima dată pe piaţă. Prin urmare, nu se referă la situaţia în care ambalajul de desfacere fusese introdus şi utilizat anterior pe piaţa naţională.

Conform definiţiilor din Anexa 1 la Hotărârea nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, ambalajele de desfacere sunt ambalajele care îndeplinesc criteriul c2), respectiv acele obiecte proiectate şi destinate a fi umplute la punctele de vânzare, precum şi obiectele "de unică folosinţă", vândute umplute sau destinate a fi umplute în punctele de desfacere, sunt considerate ambalaje dacă îndeplinesc funcţia de ambalare.

Conform art. 16 din acelaşi act normativ, operatorii economici, persoane juridice române, sunt responsabili pentru întreaga cantitate de deşeuri generate de ambalajele pe care le introduc pe piaţa naţională, după cum urmează:

a) operatorii economici care introduc pe piaţă produse ambalate sunt responsabili pentru deşeurile generate de ambalajele primare, secundare şi terţiare folosite pentru ambalarea produselor lor, cu excepţia ambalajelor de desfacere care sunt folosite pentru ambalarea, la locul de vânzare, a produselor pe care aceştia le introduc pe piaţa naţională;

b) operatorii economici care supraambalează produse ambalate individual în vederea revânzării/redistribuirii sunt responsabili pentru deşeurile generate de ambalajele secundare şi terţiare pe care le introduc pe piaţă.

Prevederile actelor normative în materie au ca scop prevenirea producerii de deşeuri de ambalaje, aşa cum se prevede şi în art. 4 din H.G. nr. 621/2005 şi art. 3 din O.U.G nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, cu privire la principiile specifice activităţii de gestionare a deşeurilor de ambalaje.

În ceea ce priveşte ambalajele de lemn utilizate (paleţi), în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (6) şi cu definiţiile din Anexa 1 din H.G. nr. 621/2005, acestea reprezintă ambalaje terţiare, reutilizabile.

Dată fiind însăşi natura lor, paleţii second-hand şi recondiţionaţi achiziţionaţi de A. au fost utilizaţi anterior de alte persoane, pentru punerea pe piaţă pentru prima dată de alte bunuri ambalate. În consecinţă, nu pot fi consideraţi ca fiind folosiţi pentru prima dată de A. şi drept urmare, pentru aceştia nu se datorează contribuţie la Fondul de Mediu.

Conform contractului încheiat, reclamanta a achiziţionat paleţi second-hand, aspect confirmat şi prin declaraţia dată de societatea cocontractantă, B. S.R.L.

Dacă paleţii second-hand vânduţi către A. nu devin deşeuri şi nu trec printr-o operaţiune de reciclare, atunci ei au aceeaşi identitate cu paleţii iniţiali si nu sunt distribuiţi pentru prima dată pe piaţa naţională de către A..

Potrivit prevederilor exprese ale punctului 1 lit. g) din Anexa 1 a H.G. nr. 621/2005 care exceptează de la plata contribuţiei ambalajele reutilizabile, ulterior punerii lor pentru prima dată pe piaţă şi ţinând cont de scopul avut în vedere de către legiuitor la edictarea normelor legale incidente, reclamanta nu avea obligaţia achitării, pentru a doua oară, pentru aceste ambalaje, a contribuţiei la Fondul de mediu.

În speţă nu sunt incidente prevederile legale referitoare la sistemul- depozit, acesta fiind un sistem alternativ (nu obligatoriu) pentru a cărui utilizare o societate poate opta în privinţa ambalajelor introduse pe piaţă.

Aşa fiind, în mod greşit a împărtăşit prima instanţă argumentul AFM conform căruia A. nu a declarat si nu a achitat contribuţie la Fondul de Mediu pentru ambalajele achiziţionate de pe piaţa internă.

Faţă de considerentele prin care s-a reţinut că situaţia paleţilor nu se reflectă în documente justificative, pe baza cărora se fac înregistrările în contabilitate respectiv că din aceste evidenţe rezultă că paleţii achiziţionaţi de pe piaţa naţională au fost daţi în totalitate în consum, nemaiexistând în stoc, arată că dacă organele de control ar fi vizitat măcar unul dintre depozite, ar fi remarcat stivele de paleţi depozitaţi.

De asemenea, reţinând că existenţa fizică a paleţilor nu poate fi luată în considerare, în lipsa unei corespondente a acesteia cu evidenta contabilă a societăţii, hotărârea este greşită întrucât nu analizează argumentaţia invocată din perspectiva normelor legale incidente. Astfel, pentru paleţii utilizaţi intern de către societate nu există obligaţia plăţii contribuţiei la Fondul de Mediu întrucât acest tip de utilizare nu intră în conţinutul noţiunii de "introducere pe piaţă".

Articolul 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 prevede clar că există obligaţia declarării şi se plăteşte contribuţie la AFM doar pentru operatorii economici "care distribuie pentru prima dată pe piaţa naţională ambalaje de desfacere".

Conform art. 16 din H.G. nr. 621/2005:

"l)Operatorii economici, persoane juridice române, sunt responsabili pentru întreaga cantitate de deşeuri generate de ambalajele pe care le introduc pe piaţa naţională, după cum urmează:

a) operatorii economici care introduc pe piaţă produse ambalate sunt responsabili pentru deşeurile generate de ambalajele primare, secundare şi terţiare folosite pentru ambalarea produselor lor, cu excepţia ambalajelor de desfacere care sunt folosite pentru ambalarea, la locul de vânzare, a produselor pe care aceştia le introduc pe piaţa naţională;

b) operatorii economici care supraambalează produse ambalate individual în vederea revănzării/redistribuirii sunt responsabili pentru deşeurile generate de ambalajele secundare şi terţiare pe care le introduc pe piaţă;

c) operatorii economici care introduc pe piaţă ambalaje de desfacere sunt responsabili pentru deşeurile generate de respectivele ambalaje."

Conform Anexei nr. 1 a H.G. nr. 621/2005:

"a)introducere pe piaţa naţională a unui produs - acţiunea de a face disponibil pe piaţă, pentru prima dată, contra cost sau gratuit, un produs, în vederea distribuirii şi/sau utilizării. Produsele fabricate exclusiv pentru un operator economic care îşi aplică denumirea, marca sau un alt semn distinctiv pe produs se consideră a fi introduse pe piaţa naţională de către acesta. Ambalajele produselor importate/achiziţionate din ţări ale Uniunii Europene de către operatorii economici, inclusiv ambalajele produselor destinate utilizării/consumului propriu, se consideră a fi introduse pe piaţa naţională la momentul importului."

Din prevederile legale citate rezultă faptul că utilizarea paleţilor intern de către societate, pentru transportul dintre depozitul central şi cele zonale, fără ca aceştia să supra-ambaleze produse introduse pe piaţa, nu intra în sfera de impunere prevăzută de art. 9 din O.U.G. nr. 196/2005.

Instanţa de fond şi inspectorii AFM au încălcat prevederile art. 6- exercitarea dreptului de apreciere, 7- Rolul activ şi alte reguli de conduită pentru organul fiscal şi 12- buna credinţă din Codul de procedură fiscală, prevederi care guvernează şi obligaţiile datorate către Fondul de Mediu, asimilate unor obligaţii fiscale, iar procedura de inspecţie şi de stabilire a unor sume suplimentare de plată este guvernată de prevederile Codului de Procedură Fiscală.

Instanţa de fond a preluat constatările organelor de control, fără a verifica argumentata acestora. De asemenea, nu s-au avut în vedere anexele acţiunii, din care rezulta că paleţii au fost utilizaţi intern (situaţia stocurilor, note de transfer între depozite, avize de expediţie, fişier excel extras contabilitate).

Inspectorii AFM erau cei care aveau sarcina demonstrării introducerii pe piaţa naţională a ambalajelor.

De asemenea, O.U.G. nr. 195/2005 prevede că impunerea se va realiza faţă de cantitatea de ambalaj introdusă pe piaţa, nu faţă de aceea achiziţionată în alt scop/în vederea punerii pe piaţă. Prin urmare, doar după administrarea oricărei probe care să demonstreze introducerea pe piaţă a paleţilor noi achiziţionaţi se putea realiza impunerea unor sume suplimentare.

Nu există niciun document/altă probă care să demonstreze faptul că această cantitate de paleţi a fost introdusă pe piaţă, astfel încât nu este demonstrată existenţa unei baze impozabile conform legii (deşeuri introduse pe piaţă) pentru stabilirea impunerii suplimentare.

Recurenta reclamantă deţine ample situaţii centralizatoare ale paleţilor, înregistrări contabile şi documentaţie aferentă în legătură cu situaţiile mişcărilor paleţilor între depozitele societăţii, societatea deţine o evidentă detaliată - extras din programul de contabilitate utilizat de către subscrisa - C.. (Anexa 6). Această situaţie este una foarte detaliată - incluzând fiecare transfer al paleţilor între depozite.

În ceea ce priveşte cantităţile de deşeuri predate de A. către reciclatori/valorificatori în vederea îndeplinirii obiectivelor anuale "Reclamanta a susţinut că pe unele dintre facturi emise şi pe avizele de însoţire a mărfii se menţionează faptul că deşeurile au fost predate pentru îndeplinirea obiectivelor de redare/valorificare.

Instanţa de fond nu a analizat argumentaţia reclamantei şi a aplicat eronat prevederile legale incidente.

Conform Raportului de Inspecţie Fiscală, inspectorii AFM au considerat că "pentru realizarea obiectivelor de valorificare/reciclare a deşeurilor de ambalaje introduse pe piaţa naţională, societatea S.C. A. S.R.L. nu face dovada trasabilităţii până la reciclatorul final prin înregistrări contabile, nici nu menţionează pe documente că deşeurile au fost predate pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare/reciclare S.C. A. S.R.L. pentru perioada 2011-2015" - a se vedea pagina 5 din Raportul de Inspecţie Fiscală.

Astfel, nu a fost luată în considerare întreaga cantitate de deşeuri predată de către A. în perioada menţionată, fără a face măcar o diferentie în functie de tipul de documentaţie avută.

Instanţa de judecată nu a analizat diferenţiat cele 2 situaţii incidente în speţă şi prevederile legale aferente:

- situaţia în care pe avize şi pe facturile de însoţire se prevede expres faptul că aceste cantităţi sunt predate în vederea îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare;

- situaţia în care aceste aspecte nu sunt menţionate pe facturi şi avize, însă poate fi asigurată trasabilitatea, singura cerinţă a legii.

În contractele încheiate de A. cu operatorii colectatori/reciclatori s-a stipulat în mod expres că deşeurile de ambalaje vor fi predate în vederea reciclării. De asemenea, ulterior efectuării transferului proprietăţii asupra deşeurilor, conform clauzelor contractuale şi dispoziţiilor civile în vigoare, urmează a se transfera toate riscurile către cumpărători.

În tot cazul, în condiţiile în care contractele cu operatorii autorizaţi au fost încheiate exclusiv în scopul reciclării si valorificării, lipsa includerii unei menţiuni similare pe facturi nu ar trebui să atragă neluarea în considerare a cantităţilor predate ca fiind nevalorificate. O astfel de interpretare ar fi neproporţională cu scopul urmărit şi ar lipsi de interes demersurile A. în raport cu reciclatorii.

Ceea ce trebuie să prezinte cu prioritate relevantă este stabilirea corectă a stării de fapt, în sensul urmăririi obiectivelor legii (reciclarea), şi nu aspectele formale care ţin de modalitatea de îndeplinire a obiectivului respectiv.

Inspectorii AFM şi-au întemeiat concluziile pe prevederile Ordinului nr. 578/2006, în forma în care acesta a fost modificat prin intermediul Ordinului nr. 1032/2011, care prevedea în art. 27 alin. (4):

"cantităţile de deşeuri de ambalaje [...] se iau în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje numai dacă se regăsesc în facturile de vânzare şi, după caz, prestare a serviciului de ridicare a deşeurilor de ambalaje".

Această prevedere a fost aplicabilă până în data de 21.02.2014 când a intrat în vigoare Ordinul nr. 192/2014 ce a modificat Ordinul nr. 578/2006 în sensul eliminării prevederii mai sus-menţionate.

Conform Anexei nr. 1 la H.G. nr. 621/2005, trasabilitatea reprezintă " caracteristica unui sistem de a permite regăsirea istoricului, a utilizării sau a localizării unui deşeu prin identificări înregistrate".

Modificarea Ordinului sus-menţionat demonstrează direcţia urmată de legislaţie, în sensul de a considera că formalismul excesiv nu era în acord cu sensul şi scopul legii, care pune accent pe asigurarea trasabilităţii, iar nu pe o documentaţie excesivă.

Scopul avut în vedere de legiuitor a fost acela de a se asigura trasabilitatea deşeurilor, efectivitatea valorificării/reciclării. Ori în prezenta speţă există contracte şi documente de predare întocmite cu reciclatorii/valorificatorii, aceştia şi-au asumat contractual operaţiunea şi li se puteau solicita informaţii suplimentare ~ în cazul unui dubiu cu privire la trasabilitate. Totodată, societăţile cărora le-au fost predate deşeurile sunt reciclatori/valorificatori autorizaţi.

Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, este lesne de observat care este persoana juridică ale cărei obiective anuale sunt îndeplinite- cea care încheie actul de predare a deşeurilor. După data modificării Ordinului nr. 578/2006, cu atât mai mult nu se poate reţine lipsa unor menţiuni pe documentele de însoţire.

Conform art. 6, 7 şi 12 Codul de procedură fiscală, organele de control aveau sarcina de a stabili starea de fapt fiscală prin administrarea probatoriului - în mod efectiv, acestea nu au făcut altceva decât să înlăture, cu exces de putere, întreaga cantitate de deşeuri predată pe durata a patru ani, fără vreo urmă de dubiu cu privire la reciclare/trasabilitate, aspect ce ar fi trebuit avut în vedere de instanţa de fond.

În cazul în care existau dubii cu privire la trasabilitate puteau fi efectuate verificări în înregistrările reciclatorilor/valorificatorilor.

De asemenea, nu a existat o suprapunere cu alte societăţi, astfel încât să se considere că existau dubii cu privire la modul de realizare al obiectivelor de către A. (nu există nicio dovadă şi nici măcar presupunere că aceste cantităţi au fost folosite de alte societăţi pentru a-şi îndeplini obiectivele).

Instanţa şi-a întemeiat în mod eronat argumentaţia pe prevederile art. 24 din Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu aprobată prin Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006, care fac referire la obligativitatea deţinerii unor situaţii a deşeurilor predate, pe baza documentelor justificative contabile şi extracontabile, deşi societatea deţine situaţii diferite aferente deşeurilor predate pentru incinerare de către persoane fizice (angajaţi ai societăţii) şi situaţii aferente deşeurilor predate către valorificatori/reciclatori (Anexa 3 si Anexa 4), iar pe baza acestor situaţii se realizează declaraţiile la Fondul de Mediu.

Raţionamentul instanţei încalcă scopul avut în vedere de legiuitor, principiul prevalentei fondului asupra formei şi principiul proporţionalităţi, întrucât face aplicarea unor criterii formaliste, în condiţiile în care s-a asigurat trasabilitatea deşeurilor predate încalcă scopul avut în vedere legiuitor.

De asemenea, raţionamentul instanţei nu are în vedere realitatea faptică ~ predarea deşeurilor către reciclatori. Nerecunoaşterea întregii cantităţi de deşeuri predate reprezintă o sancţiune neprevăzută de lege şi disproporţionată.

Cu privire la cantităţile de deşeuri de lemn predate către angajaţi pentru incinerare, reţine prima instanţă, pe de o parte, că reclamanta a prezentat procese-verbale de predare-primire pentru aceste deşeuri, însă nu a prezentat facturi în care să se menţioneze cantităţile de deşeuri de ambalaje, conform art. 27 alin. (4) din Metodologia de aprobată prin Ordinul nr. 578/2006, în forma aflată în vigoare până la data de 21.02.2014, iar pe de altă parte, reţine că în cuprinsul proceselor-verbale de predare-primire nu se menţionează că predarea deşeurilor se realizează pentru îndeplinirea obiectivului anual de valorificare în numele societăţii A. S.R.L., neputăndu-se stabili astfel trasabilitatea.

Consideră că în situaţia dată, în care lemnul s-a predat gratuit, întocmindu-se în locul facturilor, procese-verbale de predare-primire, acestea sunt suficiente pentru asigurarea trasabilităţii, sentinţa fiind nelegală dând încă o dată dovada impunerii unui formalism excesiv, care se îndepărtează vădit de sensul legii şi scopul instituit de legiuitor

Concluzionând, arată că a fost sancţionată de către Fondul de mediu pentru lipsuri ce ţin, cel mult, de aspecte de formă, fără a i se imputa încălcarea unor cerinţe de fond, nerealitatea/fictivitatea unor operaţiuni sau documente. De asemenea, documentele prezentate, situaţiile contabile si extracontabile, documentaţia conexă nu au fost efectiv analizate, fiind considerate nerelevante fără oferirea unor explicaţii pertinente.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Consideră nefondate alegaţiile recurentei-reclamante referitoare la nemotivarea hotărârii primei instanţe în ceea ce priveşte argumentele aduse de aceasta în susţinerea tezei nelegalităţii actelor administrative contestate. Motivul de recurs prevăzut la art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vizează ipoteze variate, precum nemotivarea, motivarea insuficientă, implicită, confuză sau motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

In speţă, faţă de criticile aduse de recurenta-reclamantă în sensul că sentinţa atacată respectă cerinţele impuse de art. 425 C. proc. civ., arată că nu este prezentă niciuna din ipotezele prezentate anterior. Analizând considerentele hotărârii atacate se constată că prima instanţă a analizat motivele invocate în susţinerea cererii de anulare a actelor atacate, probele administrate în cauză, textele legale incidente, fiind prezentate argumente proprii privind înlăturarea motivelor de nelegalitate expuse în acţiunea introductivă de instanţă. Se constată, de asemenea, că motivele expuse nu sunt contradictorii şi nici străine de natura pricinii.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., consideră nefondate criticele aduse, şi, în susţinere, face următoarele precizări:

În perioada 01.01.2011-31.12.2015, recurenta-reclamantă a achiziţionat din piaţa externă bunuri ambalate, respectiv cereale (grâu, orz, rapiţă etc), îngrăşăminte agricole şi pesticide ambalate în saci de hârtie şi/sau plastic precum şi cereale vrac. De asemenea societatea a achiziţionat şi materiale de ambalare de pe piaţa românească - bidoane plastic, saci hârtie, saci polipropilena, etichete, paleti lemn etc. - care au fost utilizate pentru ambalarea bunurilor rezultate din producţia proprie si introduse pe piaţa naţională.

Această activitate generează obligaţii de plată la bugetul Fondului pentru mediu pentru contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Deşi recurenta afirmă generic că şi-a îndeplinit obligaţiile legale pentru perioada verificată, nu a depus probe concludente în acest sens. În urma controlului efectuat prin sondaj asupra documentelor prezentate, pentru contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, s-a constatat că S.C. A. S.R.L. nu a declarat întreaga cantitate de ambalaje introduse pe piaţa naţională.

Societatea nu deţinea evidenţa gestiunii deşeurilor de ambalaje (cf. H.G. nr. 856/2002) si nu a prezentat reprezentanţilor A.F.M. până la finalul controlului o situaţie (electronic sau pe suport de hârtie) din care să reiasă modul de calcul al cantităţile de deşeuri de ambalaje pe care le-a declarat la Administraţia Fondului pentru Mediu.

Pentru clarificarea situaţiei a fost întocmită o notă explicativă (Anexa 8), iar prima întrebare se referă la acest aspect, şi anume explicarea modului de calcul care a stat la baza întocmirii declaraţiilor depuse la AFM, societatea a răspuns, de fapt, prin explicarea modului de calcul propus şi utilizat de către reprezentanţii AFM pentru întocmirea bazei de impunere, dar fără a prezenta şi situaţia cu calculul efectiv al cantităţilor declarate la A.F.M.

Mai mult decât atât, determinările directe la care face referire societatea în nota explicativă - cântăririle - au fost efectuate, conform proceselor-verbale de cântărire, în martie şi aprilie 2016, or declaraţiile fiscale au fost depuse anterior. La stabilirea bazei de impunere au fost luate în calcul toate ambalajele bunurilor ambalate achiziţionate din Uniunea Europeană şi din import precum şi materialele de ambalare de pe piaţa românească pe care le-a utilizat la ambalarea/supraambalarea produselor rezultate din producţia proprie şi vândute pe piaţa românească în perioada 2011-2015; modul de calcul al bazei de impunere a fost explicat şi în cadrul raportului de inspecţie fiscală nr. x/21.10.2016 şi de mai multe ori pe parcursul controlului fiscal.

Referitor la sistemul-depozit, recurenta reţine eronat atât semnificaţia termenului de "sistem-depozit" cât şi necesitatea implementării acestuia.

Astfel, definiţia termenului figurează atât în H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje -în vigoare din 2005 până la data de 20.11.2015 cât şi ulterior în Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje în vigoare din 20.11.2015 - prezent.

Sistemul-depozit este definit ca fiind un "sistem prin care cumpărătorul, la achiziţionarea unui produs ambalat, plăteşte vânzătorului o sumă de bani care îi este rambursată atunci când ambalajul este returnat" reclamanta nu numai că nu a implementat un astfel de sistem-depozit, dar nu deţine nici stocul ambalajelor reutilizabile, în speţă paletii de lemn.

Deoarece din evidenţele şi documentele contabile prezentate în timpul inspecţiei fiscale reiese că paleţii de lemn achiziţionaţi de pe piaţa naţională au fost daţi în totalitate în consum, deci nu mai există pe stoc, înseamnă că aceştia au fost utilizaţi în totalitate la ambalarea bunurilor provenite din producţia proprie şi vândute pe piaţa naţională.

Aceştia nu sunt evidenţiaţi în contabilitate ca fiind obiecte de inventar/mijloace fixe, din exprimarea societăţii aceştia fiind utilizaţi pentru "uz propriu".

Pentru paleţii achiziţionaţi de pe piaţa naţională, respectiv achiziţia de paleţi de la S.C. B. S.R.L., nu s-a făcut dovada ca aceşti paleţi au fost introduşi anterior pe piaţa naţională, în sensul definit de Ordinul nr. 578/2006 cu modificările si completările ulterioare, de către alţi operatori economici. De asemenea, aceste ambalaje sunt reutilizate, astfel, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 249/2015 "Operatorii economici care produc şi/sau comercializează produse ambalate în ambalaje reutilizabile sunt obligaţi să aplice sistemul depozit în vederea asigurării unui număr optim de cicluri de utilizare a acestora".

Totodată, conform art. 22 alin. (9) din Ordinul 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, cu modificările şi completările ulterioare "Operatorii economici care folosesc ambalaje reutilizabile sunt obligaţi să aplice sistemul depozit şi să înregistreze în evidenţele contabile valoarea acestuia pentru respectivele ambalaje. Neaplicarea sistemului depozit duce la impunerea respectivelor ambalaje la fiecare introducere pe piaţa naţională".

In punctul de vedere exprimat, societatea a prezentat o factură de predări deşeuri de ambalaje hârtie-carton din data de 01.02.2016/F. nr. x ulterioară perioadei controlate. Conform Ordinul nr. 1032/2011 privind modificarea Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, Capitolul V, art. 21, 22 şi 23 sunt descrişi operatorii economici responsabili care au obligaţia de a declara lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea şi de a plăti anual, până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor celui în care s-a desfăşurat activitatea.

In Cap. V art. 24 se menţionează responsabilitatea operatorilor economici care realizează obiective anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje în mod individual, conform prevederilor arţ. 16 alin. (2) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul de faţă deşeuri de ambalaje predate şi facturate în anul 2015 şi nu în anul 2016, unui operator economic valorificator/operator economic care deţine o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie, deci nu în anul următor.

Cu privire la îndeplinirea obiectivelor de valorificare prin predarea deşeurilor de ambalaje din lemn către persoane fizice în vederea incinerării cu recuperare de energie, recurenta-reclamantă a prezentat ca documente justificative numai procese-verbale de predare-primire. In consecinţă, acestea nu au putut fi luate în considerare deoarece art. 27 alin. (4) din Ordinul nr. 1032/2011 privind modificarea Ordinului MMGA nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu prevede: "Cantităţile de deşeuri de ambalaje menţionate la art. 24 alin. (1) lit. c) şi d) se iau în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje numai dacă se regăsesc în facturile de vânzare şi, după caz, prestare a serviciului de ridicare a deşeurilor de ambalaje." Această prevedere este în vigoare, contrar celor susţinute de recurentă, şi in prezent şi este menţionată la art. 25 lit. c) Ordinul nr. 192/2014 privind modificarea Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu.

Prezentarea documentelor financiar-contabile justificative pentru trasabilitatea deşeurilor de ambalaje este stabilită imperativ de prevederile art. 24 din Ordinul M.M.G.A. nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, dispoziţii potrivit cărora:

"Operatorii economici responsabili care realizează obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje în mod individual, conform prevederilor art. 16 alin. (2) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să deţină situaţii, întocmite în baza documentelor justificative contabile şi extracontabile, pentru:

a) cantităţile de ambalaje/deşeuri de ambalaje proprii produse/preluate/colectate de pe piaţa naţională;

b) cantităţile de deşeuri de ambalaje proprii valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie prin mijloace proprii;

c) cantităţile de deşeuri de ambalaje proprii încredinţate, în baza unui contract, unui operator economic valorificator sau unui operator economic care deţine o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie;

d) cantităţile de deşeuri de ambalaje proprii din lemn încredinţate persoanelor fizice drept combustibil alternativ la lemnele pentru foc;

e) trasabilitatea deşeurilor de ambalaje proprii, pe tip de material, de la producătorul de deşeuri pană la operatorul economic valorificator sau la operatorul economic/persoana fizică ce deţine o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie".

Astfel, în lipsa documentelor care să ateste chiar îndeplinirea obiectivelor de valorificare şi reciclare, nu doar simpla predare a deşeurilor, nu se poate susţine că legea şi-a atins scopul şi că fondul, substanţa normei, s-ar fi realizat.

Faţă de cele arătate, solicită respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată la data de 18 noiembrie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat şi va fi respins.

Obiectul acţiunii în contecios administrativ deduse judecăţii îl constituie anularea deciziei de impunere nr. x/21.10.2016, a raportului de inspecţie fiscală nr. x/21.10.2016 şi a deciziei nr. 192/03.01.2017, privind respingerea contestaţiei administrative, emise de AFM, prin care s-a stabilit în sarcina societăţii reclamante o obligaţie suplimentară de 1.042.372 RON, reprezentând contribuţie datorată la Fondul de mediu.

Prima instanţă a respins acţiunea formulată ca neîntemeiată, reţinând următoarele:

Prin raportul de inspecţie fiscală au determinat cantităţile de ambalaje introduse pe piaţa naţională prin achiziţii intracomunitare de bunuri ambalate în perioada 2011-2015, cantităţile de ambalaje introduse pe piaţa naţională prin import de bunuri ambalate, în perioada 2011-2015 şi cantităţile de ambalaje introduse pe piaţa naţională prin ambalare de bunuri în perioada 2011-2015 .

S-a stabilit astfel că, în perioada 2011-2015, societatea reclamantă a introdus pe piaţa naţională, prin achiziţii externe de bunuri ambalate şi ambalaje achiziţionate de pe piaţa internă necesare ambalării bunurilor livrate pe piaţa internă, o cantitate totală de 907.127 kg ambalaj.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu şi art. 14 din H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje fost efectuat calculul obligaţiilor de plată datorate pentru ambalajele introduse pe piaţă şi au fost stabilite diferenţele dintre obligaţiile de plată stabilite de inspecţia fiscală şi obligaţiile de plată declarate de societate.

Prima instanţă a reţinut, validând constatările organului de inspecţie, că reclamanta nu a prezentat organelor de inspecţie fiscală şi nu a depus la dosar situaţii întocmite conform art. 24 din Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu aprobată prin Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006, modificat prin Ordinul nr. 1032/2011. Potrivit acestor dispoziţii:

"Operatorii economici responsabili care realizează obiectivele anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje în mod individual, conform prevederilor art. 16 alin. (2) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să deţină situaţii, întocmite în baza documentelor justificative contabile şi extracontabile, pentru: a) cantităţile de ambalaje/deşeuri de ambalaje proprii produse/preluate/colectate de pe piaţa naţională; b) cantităţile de deşeuri de ambalaje proprii valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie prin mijloace proprii; c) cantităţile de deşeuri de ambalaje proprii încredinţate, în baza unui contract, unui operator economic valorificator sau unui operator economic care deţine o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie; d) cantităţile de deşeuri de ambalaje proprii din lemn încredinţate persoanelor fizice drept combustibil alternativ la lemnele pentru foc; e) trasabilitatea deşeurilor de ambalaje proprii, pe tip de material, de la producătorul de deşeuri până la operatorul economic valorificator sau la operatorul economic/persoana fizică ce deţine o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie."

În acest context s-a mai constatat că nu au fost prezentate facturi de vânzare sau prestare a serviciului de ridicare a deşeurilor de ambalaje în care să fie menţionate toate cantităţile de deşeuri de ambalaje încredinţate unui operator economic valorificator sau unui operator economic care deţine o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie.

În facturile şi celelalte documente financiar contabile prezentate nu se menţionează că încredinţarea deşeurilor se realizează pentru îndeplinirea obiectivului anual de valorificare în numele societăţii A. S.R.L, cu respectarea cerinţelor stabilite de art. 27 din Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu aprobată prin Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006, modificat prin Ordinul nr. 1032/2011. În acest sens este stabilit că:

"(1) Operatorii economici responsabili prevăzuţi la art. 23 şi operatorii economici care colectează deşeuri de ambalaje pentru operatorii economici autorizaţi potrivit prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi să menţioneze în contracte şi în documentele contabile de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje. (2) În lipsa menţiunii prevăzute la alin. (1), cantităţile respective nu sunt considerate ca fiind justificate şi nu se iau în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje.(3) Operaţia de valorificare care se recunoaşte este cea desfăşurată potrivit autorizaţiei de mediu/autorizaţiei integrate de mediu de către operatorul economic până la care se face dovada trasabilităţii. (4) Cantităţile de deşeuri de ambalaje menţionate la art. 24 alin. (1) lit. c) şi d) se iau în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje numai dacă se regăsesc în facturile de vânzare şi, după caz, prestare a serviciului de ridicare a deşeurilor de ambalaje."

Mai mult, prima instanţă a reţinut netemeinicia susţinerilor reclamantei privind inaplicabilitatea art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, achiesând şi în acest context la constatările organului de în sensul că, deşi avea obligaţia, societatea reclamantă nu a făcut dovada aplicării unui astfel de sistem.

Conform art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje "operatorii economici care produc şi/sau comercializează produse ambalate în ambalaje reutilizabile sunt obligaţi să aplice sistemul depozit în vederea asigurării unui număr optim de cicluri de utilizare a acestora." Sistemul depozit reprezintă, potrivit pct. 1 lit. w) din H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, sistemul "prin care cumpărătorul, la achiziţionarea unui produs ambalat, plăteşte vânzătorului o sumă de bani care îi este rambursată atunci când ambalajul este returnat."

În aceeaşi ordine de idei, conform art. 22 alin. (9) din Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, în forma aflată în vigoare începând cu 21.02.2014: Operatorii economici care folosesc ambalaje reutilizabile sunt obligaţi să aplice sistemul depozit şi să înregistreze în evidenţele contabile valoarea acestuia pentru respectivele ambalaje. Neaplicarea sistemului depozit duce la impunerea respectivelor ambalaje la fiecare introducere pe piaţa naţională.

Recurenta reclamantă şi-a reiterat susţinerile formulate în prima instanţă, în sensul că au fost stabilite obligaţii suplimentare pentru ambalaje de lemn (paleţi) reutilizabile - second hand şi recondiţionaţi- pe care nu le-a introdus pe piaţa naţională, subliniind că mişcările de marfă între depozitele sale nu reprezintă introducere pe piaţa naţională de bunuri ambalate, mai mult că nu era obligată să constituie sistem depozit pentru amblalaje second hand dacă nu considera oportun să aplice acest sistem.

Faţă de aceste critici Înalta Curte apreciază, împărtăşind opinia primei instanţe, că în mod corect a fost stabilită contribuţia suplimentară la Fondul de mediu, iar criticile invocate în susţinerea motivului de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt neîntemeiate. Prin decizia de soluţionare a contestaţiei s-a reţinut că situaţia paleţilor nu se reflectă în documente justificative, pe baza cărora se fac înregistrări în contabilitate (balanţe lunare/anuale, fişă de cont, obiecte de inventar/mijloace fixe, fişe de magazie, inventar sfârşit de an), respectiv că potrivit acestor evidenţe, paleţii achiziţionaţi de pe piaţa naţională au fost daţi în totalitate în consum, nemaiexistând pe stoc, ceea ce înseamnă că au fost utilizaţi în totalitate la ambalarea bunurilor provenite din producţia proprie şi vândute pe piaţa naţională.

Pentru a răspunde la susţinerile reclamantei, potrivit cărora organele de inspecţie ar fi fost îndreptăţite să stabilească obligaţii de plată suplimentare doar după administrarea oricărei probe prin care să demonstreze faptul că această cantitate de paleţi a fost introdusă în ţară, prima instanţă a reamintit, în mod sintetic, că reclamanta deşi avea sarcina probei, deşi a făcut referire la situaţiile privind stocurile şi mişcarea stocurilor de paleţi, nu a prezentat acte contabile sau extracontabile care să releve o altă situaţie de fapt decât cea reţinută prin actele atacate. În acest context, prima instanţă în mod corect a subliniat că, neaplicarea sistemului depozit conform art. 22 alin. (9) din Metodologie duce la impunerea respectivelor ambalaje reutilizabile la fiecare introducere pe piaţa naţională. Prin urmare, afirmaţia în sensul că paleţii second-hand achiziţionaţi de la B. S.R.L, vânduţi către A. nu sunt distribuiţi pentru prima dată pe piaţa naţională de către A. trebuia să fie confirmată de înregistrări în evidenţele contabile, existenţa unui stoc sau implementarea sistemul depozit, aşa cum este reglementat de H.G. nr. 621/2005. Mai mult, declaraţia reprezentantului S.C. B. S.R.L. în sensul că a vândut reclamantei paleţi second-hand nu prezintă nicio relevanţă sub aspectul cerinţelor defintite de Ordinul 578/2006 pentru ca aceşti paleţi să fie introduşi anterior pe piaţa naţională de către alţi operatori economici.

În ceea ce priveşte criticile recurentei reclamante privind greşita stabilire a stării de fapt fiscale, Înalta Curte reaminteşte că sarcina probei îi aparţine contribuabilului, potrivit art. 72 şi 73 din Legea nr. 207/2015, iar în măsura în care contribuabilul nu poate dovedi starea de fapt fiscală de care se prevalează în declaraţiile sale fiscale în baza documentelor justificative şi evidenţele sale contabile, acestuia îi revine obligaţia să administreze orice alte probe pe care le consideră concludente, fără a putea opune organelor fiscale o altă starea de fapt decât cea care rezultă din propriile evidenţe contabile.

În aceeaşi ordine de idei Înalta Curte reţine că prezentarea contractului nr. x/5.05.2015 încheiat cu S.C. B. S.R.L. şi a adresei furnizate de către această societate nu înlătură obligaţia deţinerii de situaţii, întocmite în baza documentelor justificative contabile şi extracontabile, iar în lipsa respectivelor situaţii, existenţa faptică a unui stoc de paleţii achiziţionaţi de pe piaţa naţională, neevidenţiată în contabilitate, este lipsită de concludenţă prin prisma normelor de drept fiscal aplicabile.

În acord cu cele reţinute de prima instanţă, nu este suficient ca în unele dintre facturile emise şi avizele de însoţire a mărfii să se menţionează faptul că deşeurile au fost predate pentru îndeplinirea obiectivelor de valorificare/reciclare, cât timp nu este indicată persoana juridică pentru care se îndeplineşte acest obiectiv.

Reclamanta a afirmat că, pentru perioada cuprinsă între data de 21.02.2014-31.12.2015 Administraţia Fondului pentru Mediu avea obligaţia de a lua în calcul cantităţile de deşeuri raportate chiar şi în lipsa menţiunilor de pe facturile de vânzare.

În conformitate cu art. 27 alin. (3) din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 578/2006, în forma aflată în vigoare ulterior datei de 20.02.2014, "pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie a deşeurilor de ambalaje sunt luate în considerare numai cantităţile de deşeuri de ambalaje contractate de operatorii economici autorizaţi potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005, cu modificările şi completările ulterioare, cu operatori economici care colectează deşeuri de ambalaje direct de la producătorii iniţiali de deşeuri şi pentru care se asigură trasabilitatea prin documente financiar-contabile şi documente justificative, până la operatorul economic valorificator sau la operatorul economic care deţine o instalaţie de incinerare cu recuperare de energie."

Aşadar, obligaţia deţinerii situaţiilor sus-menţionate şi obligaţia de a asigura trasabilitatea prin documente financiar-contabile şi documente justificative, a fost menţinută or, reclamanta nu a prezentat astfel de situaţii iar documentele financiar-contabile depuse nu reflectă trasabilitatea deşeurilor, în contextul în care în documentele care cuprind menţiunea "pentru realizarea obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje" nu este indicată persoana juridică pentru care se îndeplineşte acest obiectiv.

Prin urmare, având în vedere lipsa documentelor justificative în ceea ce priveşte asigurarea trasabilităţii deşeurilor, în contextul în care reclamanta nu a solicitat în prima instanţă efectuarea unei expertize contabile care să-i confirme susţinerile în ceea ce priveşte realizarea în fapt a obiectivelor de valorificare, neluarea în considerare a cantităţilor predate în scopul îndeplinirii obligaţiilor de valorificare nu poate fi considerată neproporţională. Aşa fiind, dovedirea stării de fapt fiscale care a stat la baza declaraţiilor sale fiind în sarcina contribuabilului, sunt neconcludente atât criticile care vizează existenţa unor contracte încheiate cu operatorii colectatori/reciclatori cât şi cele prin care se susţine că prima instanţă s-ar fi impus sa analizeze diferenţiat avizele şi pe facturile de însoţire se prevede expres faptul că aceste cantităţi sunt predate în vederea îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că Administraţia Fondului pentru Mediu a refuzat nejustificat să ia în calcul deşeurile de ambalaje din lemn predate în vederea incinerării cu recuperare de energie, deşi au fost prezentate, pentru aceste deşeuri, procese-verbale de predare-primire.

Astfel cum s-a menţionat anterior, reclamanta nu a făcut dovada întocmirii de situaţii în baza documentelor financiar-contabile şi a documentelor justificative pentru cantităţile de ambalaje/deşeuri de ambalaje proprii produse/preluate/colectate de pe piaţa naţională, conform art. 24 din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 578/2006.

Reclamanta nu a prezentat facturi în care să se menţioneze cantităţile de deşeuri de ambalaje, conform art. 27 alin. (4) din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 578/2006, în forma aflată în vigoare până la data de 21.02.2014.

În cuprinsul proceselor-verbale de predare-primire nu se menţionează că predarea deşeurilor se realizează pentru îndeplinirea obiectivului anual de valorificare în numele societăţii A. S.R.L., neputându-se stabili astfel trasabilitatea.

În concluzie, deşi recurenta afirmă generic că şi-a îndeplinit obligaţiile legale pentru perioada verificată, nu a depus probe concludente care să susţină starea de fapt fiscală de care se prevalează şi care a stat la baza declaraţiilor sale. Societatea nu deţinea evidenţa gestiunii deşeurilor de ambalaje si nu a prezentat reprezentanţilor A.F.M. o situaţie din care să reiasă modul de calcul al cantităţile de deşeuri de ambalaje pe care le-a declarat la Administraţia Fondului pentru Mediu.

Prin urmare, în mod corect s-a constatat în urma controlului efectuat cu privire la contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, că S.C. A. S.R.L.. nu a declarat întreaga cantitate de ambalaje introduse pe piaţa naţională.

În concluzie, nu se poate reţine incidenţa celui de-al doilea motiv de recurs - prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material nici pentru nereţinerea în mod corect a situaţiei de fapt fiscale şi nici pentru încălcarea/greşita aplicare a normelor de drept material incidente.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la art. 488 pct. 6 C. proc. civ., care vizează ipoteze variate, precum nemotivarea, motivarea insuficientă, implicită, confuză sau motive contradictorii ori străine de natura pricinii, Înalta Curte apreciază că este nefondat. Contrar criticilor formulate de recurentul pârât, se reţine că instanţa de fond a analizat atât susţinerile reclamantei cât şi apărările pârâtului şi a indicat motivele pentru care a pronunţat hotărârea recurată, arătând în mod detaliat motivele de fapt şi de drept pentru a care a ajuns la soluţia pronunţată cu respectarea exigenţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. .

In speţă, faţă de criticile aduse de recurenta-reclamantă, nu este prezentă niciuna din ipotezele prezentate anterior. Analizând considerentele hotărârii atacate se constată că prima instanţă a analizat motivele invocate în susţinerea cererii de anulare a actelor atacate, probele administrate în cauză, textele legale incidente, prezentând argumente proprii privind înlăturarea motivelor de nelegalitate expuse în acţiunea introductivă de instanţă. Se constată, de asemenea, că motivele expuse nu sunt contradictorii şi nici străine de natura pricinii.

Înalta Curte apreciază că nu se impuneau clarificări suplimentare în ceea ce priveşte aspectele de nelegalitate şi netemeinicie care vizau obligaţiile rezultate din achiziţionarea paleţilor second-hand, a celor rezultate din predarea deşeurilor către reciclatori/valorificatori sau predarea lemnului ca deşeu în vederea incinerării cu recuperare de energie, cât timp starea de fapt fiscală pe care recurenta reclamantă şi-a întemeiat apărările nu a fost reţinută de prima instanţă.

Aşadar, contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, sentinţa atacată respectă cerinţele impuse de art. 425 C. proc. civ.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, apreciind că nu poate reţine incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., împotriva sentinţei nr. 2832 din 15 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 decembrie 2020.