Tax authority appeal rejected: invalid free-travel vouchers upheld for rural veterans; execution suspension sustained.

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 5 martie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. Botoşani a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Ministerul Finanţelor Publice:

- anularea parţială a Deciziei nr. 7/P din 25.01.2018 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor şi a măsurii 4.1.1 din cuprinsul Dispoziţiei obligatorii nr. ISR-AIF - 3201/30.08.2017 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi în privinţa sumei de 1.563.035 RON reprezentând debit principal precum si în privinţa dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente acestei sume şi menţinerea aceloraşi acte pentru suma de 23.292 RON reprezentând debit principal precum şi pentru dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente acestei sume;

- suspendarea executării Deciziei nr. 7/P din 25.01.2018 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a măsurii 4.1.1. din cuprinsul Dispoziţiei obligatorii nr. ISR-AIF - 3201/30.08.2017 emisă de DGRFP Iaşi în privinţa sumei de 1.563.035 RON reprezentând debit principal precum si în privinţa dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente acestei sume până la soluţionarea definitivă a cauzei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 62 din 18 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava s-a admis acţiunea în contencios administrativ având ca obiect "contestaţie act administrativ fiscal" formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Ministerul Finanţelor Publice, a fost suspendată executarea măsurii 4.1.1 din cuprinsul Dispoziţiei obligatorii nr. ISR-AIF-3201/30.08.2017 emisă de DGRFP Iaşi în privinţa sumei de 1.563.035 RON reprezentând debit principal, precum şi în privinţa dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere aferente acestei sume, până la soluţionarea definitivă a cauzei şi a fost anulată parţial Decizia nr. 7/P din 25.01.2018 emisă de MEF - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor şi măsura 4.1.1 din cuprinsul Dispoziţiei Obligatorii nr. ISR-AIF-3201/30.08.2017 emisă de DGRFP Iaşi în privinţa sumei de 1.563.035 RON reprezentând debit principal, precum şi în privinţa dobânzilor şi a penalităţilor de întârziere aferente acestei sume.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 62 din 18 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii în anulare şi a cererii de suspendare, ca neîntemeiate.

În contextul prezentării pe larg a motivelor invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată, a apărărilor pârâtei din faţa primei instanţe şi a considerentelor sentinţei atacate, recurenta-pârâtă a arătat că în ceea ce priveşte caracterul nelegal al dispoziţiei privind obligarea la restituirea sumei de 1.562.693 RON împreună cu accesoriile aferente pentru călătoriile efectuate în judeţul Botoşani, argumentele instanţei de fond în sensul că statutul juridic al societăţii în cadrul procedurilor generate de aplicarea Legii nr. 44/1994 nu îi permitea să impună veteranilor de război să călătorească doar pe traseele judeţene, singura obligaţie legală a operatorului de transport rutier fiind de a admite la transport această categorie de beneficiari de facilităţi de transport sunt vădit neîntemeiate.

Astfel, organele de inspecţie fiscală au constatat că societatea a solicitat şi încasat necuvenit contravaloarea unor cupoane statistice, care nu îndeplinesc condiţiile legale reţinând ca temei art. 8, art. 16 şi art. 23 din Legea nr. 44/1994, art. 5 şi 6, art. 11 din Ordinul MTCT/MFP nr. 266/312/2005 şi art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 580/1995.

A susţinut recurenta că din interpretarea dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 44/1994, facilităţile de transport pe mijloacele auto acordate veteranilor şi văduvelor de război sunt supuse îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii: beneficiarii trebuie să aibă calitatea de veteran de război sau de văduvă de război, să locuiască în mediul rural, precum şi ca pe ruta pe care se efectuează călătoria să nu existe posibilitatea de a călători pe calea ferată.

Totodată, potrivit art. 23 din aceeaşi lege Ministerul Finanţelor Publice decontează direct Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii contravaloarea costurilor de călătorie auto judeţene, pe baza legitimaţiilor de transport tip card puse la dispoziţie de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, la cererea asociaţiilor de veterani de război legal constituite.

În acelaşi sens, invocă prevederile art. 1 din H.G. nr. 580/1995 şi art. 1 şi art. 4 din Ordinul comun al ministrului Transporturilor şi al ministrului Finanţelor nr. 266/312/2005, emis în baza art. 2 din H.G. nr. 580/1995, apreciind, în concluzie că din analiza coroborată a acestor prevederi rezultă că din bugetul de stat sunt suportate cheltuielile aferente călătoriilor efectuate de veterani pe căile auto judeţene.

Recurenta-pârâtă a mai criticat faptul că prima instanţă nu a avut în vedere menţiunile organului de control care se referă la împrejurarea că echipa de inspecţie economico-financiară a constatat înscrierea în documentaţie a unor informaţii care nu corespund cu realitatea (date ale unor veterani de război şi a văduvelor de război care la data călătoriei, înscrisă pe cupoane, erau decedaţi), cu privire la acest aspect invocând dispoziţiile art. 6 şi art. 11 alin. (1) şi (3) din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor şi al ministrului economiei finanţelor nr. 266/312/2005 şi art. 19 alin. (1) din Anexa 1 - Norme privind stabilirea calităţii de veteran de război de către Ministerul Apărării la Ordinul ministrului apărării nr. M 127/2008.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că operatorul de transport, înainte de efectuarea călătoriei are obligaţia de a verifica cuponul statistic, cupoanele - anexa 1 şi 2, biletul special de călătorie, precum şi valabilitatea acestuia care este condiţionată de prezentarea legitimaţiei de veteran sau văduvă de război, în acest sens neputând fi reţinută ca pertinentă aprecierea instanţei potrivit căreia operatorul de transport nu poate verifica identitatea persoanelor care intenţionează să călătorească în baza biletelor speciale destinate veteranilor de război (...).

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

Astfel, a arătat că veteranii de război şi beneficiarii Legii nr. 44/1994 au dreptul de a beneficia de facilităţi la transport şi în situaţia în care este în afara unui judeţ, iar operatorii de transport au dreptul de a li se deconta contravaloarea acestor servicii de la bugetul de stat.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr. 44/1994 rezultă expres că beneficiarii acestei legi au dreptul de a efectua călătorii interne, fără a se face vreo distincţie între călătorii judeţene sau interjudeţene. Dispoziţiile art. 23 din cadrul aceluiaşi act normativ prevăd că modul de finanţare a călătoriilor judeţene se asigură de la bugetul de stat, însă această normă procedurală cu privire la modul de decontare a sumelor de bani nu poate afecta dreptul substanţial, material stabilit prin art. 16.

Acceptarea unei interpretări date de recurentă ar echivala cu acceptarea creării unei discriminări între diferite categorii de beneficiari prevăzuţi de Legea nr. 44/1994, în sensul că cei care au acces la calea ferată ar avea dreptul să beneficieze de 12 călătorii, iar cei care nu au acces la calea ferată ar trebui să utilieze un cupon pentru călătorii în raza judeţului de domiciliu şi să utilizeze un alt cupon pentru călătoria pe calea ferată pentru destinaţia din afara judeţului de domiciliu. Practic, unii veterani ar avea dreptul la 6 călătorii, iar alţii la 12 călătorii.

Totodată, o astfel de interpretare ar crea o discriminare între diferitele categorii de operatori de transport, în sensul că s-ar interpreta că legea favorizează operatorii de transport feroviar, în dauna acelor operatori care prestează servicii de transport rutier. Or, dacă s-ar adopta o astfel de interpretare, ar exista situaţia unui ajutor de stat acordat indirect, aşa cum este menţionat de art. 107 alin. (2) TFUE care interzice acordarea de beneficii sociale diferitelor categorii de consumatori individuali, în situaţia în care acordarea acestora este condiţionată de utilizarea anumitor produse sau servicii, în situaţia în care există o discrimianare între produsele sau serviciile pe care aceştia sunt obligaţi să le folosească, situaţie întâlnită în speţa de faţă, şi anume situaţia în care beneficiarul Legii nr. 44/1994 i se acordă dreptul să călătorească gratuit, doar cu condiţia de a utiliza serviciile de transport feroviar.

În final, s-a făcut trimitere la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din perioada 2012-2013, care a fost unanimă în a statua că veteranii de război au dreptul de a călători în afara judeţului de domiciliu cu mijloace de transport rutier şi că operatorii de transport rutier au dreptul de a li se deconta, jurisprudenţă confirmată în anii 2019-2020.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esenţă argumentele prezentate prin cererea de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 4 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 20 mai 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin încheierea de şedinţă din 20 mai 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte a reţinut că în recursul de faţă are calitatea de parte, recurentă-pârâtă, DGRFP Iaşi prin reprezentant AJFP Botoşani, în baza mandatului de reprezentare nr. x/28.03.2018, transmis de către Ministerul Finanţelor Publice.

Prin aceeaşi încheiere, s-a constatat că recursul declarat de pârâtă împotriva soluţiei privind suspendarea executării măsurii 4.1.1 din cuprinsul dispoziţiei obligatorii contestate este tardiv formulat şi s-a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări prelimininare formulată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., acordându-se termen de judecată la data de 2 decembrie 2020.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20 mai 2020 pronunţată în dosarul asociat nr. x/2018, creat conform dispoziţiilor art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 lit. a), alin. (1), (2) şi (3) şi a sintagmei "judeţene" din cuprinsulart. 23 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 44/1994, republicată, formulată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. în prezentul dosar.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta A. S.R.L. este societate comercială care are ca obiect principal de activitate efectuarea de transporturi terestre de călători. În baza licenţelor de transport emise de Autoritatea Rutieră Română pentru trasee judeţene şi interjudeţene, aceasta a efectuat transportul cu autobuzul a beneficiarilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, de la care a colectat biletele speciale de călătorie, tipărite de Ministerul Transporturilor şi pe baza acestor cupoane a completat documentele prevăzute de Ordinul nr. 266/2005 emis de Ministrul Finanţelor Publice pe care le-a prezentat spre avizare filialei judeţene a B., iar ulterior Direcţiei Generale a Finanţelor Publice din judeţul unde îşi avea sediul social, deconturi pe baza cărora a obţinut ulterior contravaloarea prestaţiei de transport din fondurile asigurate de Ministerul Transporturilor.

Din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că verificarea cupoanelor statistice pentru transportul auto interjudeţean de persoane s-a efectuat iniţial de către inspectori din cadrul unui serviciu al AJFP Botoşani (D.G.R.F.P. Iaşi) şi rezultatul verificărilor s-a consemnat în nota de constatare sau raportul de inspecţie economico-financiară în care se consemna realitatea seriei, km şi valoarea cupoanelor.

Referitor la controalele anterioare efectuate de DGRFP Botoşani în conformitate cu dispoziţiile art. 18 şi 19 din Ordinul comun MTCT/MFP nr. 266/312 din 22.02.2005 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind tipărirea şi decontarea biletelor speciale de călătorie gratuită, emise în baza prevederilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, reclamanta a prezentat lunar Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Botoşani (ulterior, DGRFP Iaşi) toate documentele justificative (inclusiv cupoanele statistice) pentru decontarea sumelor reprezentând cheltuielile cu transportul persoanelor prevăzute de Legea nr. 44/1994 aferente intervalului ianuarie 2012 - decembrie 2015, iar în urma verificării legalităţii si regularităţii acestora, organele de inspecţie economico-financiară au emis acte administrativ financiare, după cum urmează: în situaţia în care s-a constatat legalitatea şi regularitatea tuturor documentelor justificative prezentate de reclamantă, au fost emise note unilaterale conform dispoziţiilor art. 21 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 101/2012, prin care au fost aprobate decontarea integrală a sumelor solicitate spre decontare; în situaţia în care au fost constatate abateri de legalitate, au fost emise rapoarte de inspecţie economico-financiară, conform dispoziţiilor art. 20 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 101/2012, prin intermediul cărora, o parte din sumele solicitate au fost respinse de la decontare, iar pentru o altă parte a fost aprobată decontarea.

Privitor la considerentele care au determinat efectuarea unei noi inspecţii economico - financiare pentru aceeaşi perioadă şi cu aceleaşi obiective, factorul generator al controlului îl constituie Decizia nr. 54/2014 a Camerei de Conturi Botoşani, emisă în urma unei acţiuni de audit efectuată de Curtea de Conturi a României cu privire la modalitatea în care DGFP Botoşani (şi, ulterior, DGRFP Iaşi) "a avizat deconturile depuse de transportatorii interni privind acordarea de la bugetul statului a contravalorii cupoanelor statistice privind călătoria gratuită cu autobuzele a beneficiarilor Legii nr. 44/1994".

În urma controlului care a vizat perioada 01.01.2012 - 31.12.2015, auditorii externi din cadrul Camerei de Conturi Botoşani au depistat abateri de nelegalitate constând în avizarea nelegală de către DGFP Botoşani (DGRFP Iaşi) a unor cupoane statistice.

Faţă de această situaţie, Curtea de Conturi Botoşani a impus în sarcina DGRFP Iaşi să efectueze noi inspecţii economico-financiare la agenţii economici transportatori.

Ulterior, a fost efectuat un control la S.C. A. S.R.L. în anul 2017 ce a avut ca obiect modul de acordare a sumelor reprezentând transferuri şi subvenţii acordate de la bugetul de stat pentru decontarea cheltuielilor de călătorie gratuită cu autobuzele a veteranilor de război pentru perioada 01.01.2012 - 31.12.2015, iar în urma acestora s-a încheiat raportul de inspecţie economico-financiară nr. ISR-AIF 3200/30.08.2017 care a stat la baza emiterii dispoziţiei obligatorii nr. ISR-AIF 3201/30.08.2017 prin care reclamantei i s-a stabilit ca sumă de restituit la buget 1.586.327 RON reprezentând contravaloarea cupoanelor statistice decontate de societate în perioada 01.01.2012 - 31.12.2015, precum şi dobânzile şi penalităţile aferente în cuantum de 782.277 RON.

Prin decizia nr. 7/P din 25.01.2018 emisă de Ministerul Finanţelor Publice a fost respinsă plângerea formulată de împotriva raportului de inspecţie economico-financiară nr. ISR - AIF 3200/30.08.2017 şi dispoziţiei obligatorii nr. ISR-AIF 3201/30.08.2017.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de către reclamanta A. S.R.L. cu o cerere prin care a solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 7/P din 25.01.2018 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor şi a măsurii 4.1.1 din cuprinsul Dispoziţiei obligatorii nr. ISR-AIF - 3201/30.08.2017 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi în privinţa sumei de 1.563.035 RON reprezentând debit principal precum si în privinţa dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente acestei sume şi menţinerea aceloraşi acte pentru suma de 23.292 RON reprezentând debit principal precum şi pentru dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente acestei sume, precum şi suspendarea executării acestei decizii.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă, recurenta-pârâtă formulând critici de nelegalitate împotriva soluţiei privind atât suspendarea executării măsurii 4.11, cât şi anularea parţială a dispoziţiei obligatorii.

2. Recursul declarat de pârâtă împotriva soluţiei privind suspendarea executării măsurii 4.1.1 din cuprinsul dispoziţiei obligatorii contestate

Înalta Curte constată că recursul împotriva soluţiei prin care s-a soluţionat suspendarea executării măsurii 4.1.1 din cuprinsul dispoziţiei obligatorii contestate este tardiv formulat, nefiind respectat termenul prevăzut de lege pentru declararea acestuia, având în vedere şi faptul că cererea de repunere în termen nu este întemeiată, întrucât motivul invocat de recurenta - pârâtă nu este unul obiectiv, de natură să justifice nedepunerea recursului în termenul legal, modalitatea decomunicare între autorităţi fiind o chestiune proprie procedurilor interne, care nu poate fi opusă părţii adverse, astfel cum a reţinut prin încheierea de şedinţă din data de 20 mai 2020.

3. Recursul declarat de pârâtă împotriva soluţiei privind anularea dispoziţiei obligatorii contestate

Înalta Curte constată că prima critică din recurs se raportează la argumentul instanţei dedus din interpretarea şi aplicarea art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr. 44/1994.

Recurenta susţine că aceste dispoziţii trebuie coroborate cu cele ale art. 23 din aceeaşi lege şi că, într-o interpretare corectă a acestor texte, transportul cu bilete gratuite pe mijloacele de transport auto al veteranilor şi văduvelor de război, cu suportarea costurilor călătoriilor de la bugetul de stat poate avea loc numai pe căi de transport auto judeţene.

Potrivit art. 16 lit. a) din Legea nr. 44/1994, Veteranii de război şi văduvele de război beneficiază şi de următoarele drepturi:

a) câte 12 călătorii gratuite, dus-întors, sau 24 de călătorii simple, în cursul unui an calendaristic, la clasa I pe calea ferată, la tren de orice rang, pentru marii mutilaţi, pentru invalizii de război, precum şi pentru veteranii de război decoraţi cu ordine şi medalii de război.

b) Veteranii de război decoraţi cu Medalia "Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941 - 1945", cei nedecoraţi, precum şi văduvele de război au dreptul, în cursul unui an calendaristic, la 6 călătorii interne gratuite, dus-întors, sau la 12 călătorii simple pe calea ferată, la tren de orice rang. Generalii, ofiţerii şi ceilalţi veterani de război decoraţi cu Medalia "Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941 - 1945" călătoresc la clasa I, iar cei nedecoraţi şi văduvele de război, la clasa a II-a.

Veteranii de război şi văduvele de război care locuiesc în mediul rural au dreptul, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne, dus-întors, gratuite, pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată, sau la 12 călătorii interne gratuite, dus-întors, pe căile fluviale, la alegere.

În cadrul numărului de călătorii stabilit pentru titulari, aceştia le pot folosi şi pentru însoţitori. Legitimaţiile de transport tip card pot fi utilizate şi de către soţul/soţia sau alte persoane mandatate de titulari să le reprezinte interesele, pe bază de procură autentificată, nefiind necesară prezenţa titularului la efectuarea călătoriei.

Însoţitorii marilor mutilaţi şi ai invalizilor de gradul I beneficiază de aceleaşi drepturi de transport gratuit şi la aceeaşi clasă ca şi titularii drepturilor ai căror însoţitori sunt.

Potrivit art. 23 din aceeaşi lege, Pentru acoperirea tuturor cheltuielilor determinate de aplicarea acestei legi, fondurile necesare se vor suporta de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau de la bugetele locale, în limita sumelor aprobate anual Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale ori locale.

Călătoria pe calea ferată se efectuează pe bază de legitimaţii de transport tip card puse la dispoziţie de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, la cererea asociaţiilor veteranilor de război legal constituite. Achitarea costurilor de călătorie pe calea ferată, căile fluviale şi auto judeţene, pe baza legitimaţiilor de transport tip card, se face de către Ministerul Finanţelor Publice direct Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, iar costul biletelor pe mijloacele de călătorie în comun din municipii şi oraşe se suportă de către consiliile judeţene şi locale.

Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi operatorii economici din domeniile respective de activitate vor lua fiecare măsurile necesare ce le revin pentru aplicarea prezentei legi.

Înalta Curte constată că textul de lege care are ca obiect de reglementare dreptul veteranilor şi al văduvelor de război la un număr de călătorii gratuite este art. 16 lit. a). Prin cel de-al treilea alineat, este reglementat dreptul beneficiarilor legii, care locuiesc în mediul rural, la 12 călătorii interne dus-întors gratuite pe mijloacele de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată.

Aşa cum a reţinut corect instanţa de fond, articolul de lege care instituie dreptul nu cuprinde limitarea pe care o pretind autorităţile recurente-pârâte, potrivit căreia cele 12 călătorii pe căi auto ar putea avea loc numai în interiorul judeţului. Dimpotrivă, alin. (3) al literei a) a art. 16 se referă la "călătorii interne", prin aceasta înţelegându-se călătorii în limitele graniţelor statale, sintagma fiind utilizată în acelaşi sens şi în alin. (2) al art. 16 lit. a).

Textul de lege din care se poate deduce o limitare în sensul pretins de recurenţii-pârâţi este art. 23 alin. (2), care se referă expres la călătoriile pe căi auto judeţene. Însă, Înalta Curte constată că o astfel de limitare nu poate fi luată în considerare câtă vreme obiectul de reglementare al art. 23 nu este dreptul propriu-zis al beneficiarilor legii de a călători gratuit, ci procedura de acoperire a cheltuielilor determinate de aplicarea acestei facilităţi. Drept urmare, necorelarea celor două dispoziţii nu poate conduce la o interpretare restrictivă a art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr. 44/1994.

Subsecvent art. 23 din Legea nr. 44/1994 operează prevederile art. 1 din H.G. nr. 580/1995 şi cele ale art. 1 şi art. 4 din Instrucţiunile privind tipărirea şi decontarea biletelor speciale de călătorie gratuită, emise în baza prevederilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, aprobate prin Ordinul comun al ministrului Transporturilor şi ministrului Finanţelor Publice nr. 266/312/2005, de asemenea invocate de către recurenta-pârâtă.

Cum aceste prevederi situate la nivel infra legislativ au legătură cu punerea în aplicare a art. 23 din Legea nr. 44/1994, ele nu pot fi avute în vedere ca argumente de ordin legal care să susţină o interpretare a art. 16 lit. a) alin. (3) în sensul pretins de către recurenţii-pârâţi.

De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal are jurisprudenţă referitoare la interpretarea prevederilor art. 16 lit. a) alin. (3), prin care a statuat că legea se referă la călătorii interne, fără limitare la căile de transport auto judeţene, jurisprudenţă reflectată într-o seamă de decizii (nr. 4527/2012, nr. 4607/2012, nr. 4732/2012, nr. 3575/2013, nr. 1151/2015, etc.).

Constatând că dreptul veteranilor de război şi al văduvelor de război care locuiesc în mediul rural de a beneficia de 12 călătorii gratuite, conform art. 16 lit. a) alin. (3) din Legea nr. 44/1994 nu este limitat la călătoriile auto judeţene, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile din recurs referitoare la suma de 1.586.327 RON reprezentând contravaloarea cupoanelor statistice decontate de societate în perioada 01.01.2012 - 31.12.2015, precum şi dobânzile şi penalităţile aferente în cuantum de 782.277 RON.

Instanţa de control judiciar constată că este nefondată şi alegaţia recurentei-pârâte în sensul că prima instanţă nu a avut în vedere menţiunile organului de control care se referă la împrejurarea că echipa de inspecţie economico-financiară a constatat înscrierea în documentaţie a unor informaţii care nu corespund cu realitatea.

Astfel, prima instanţă a analizat susţinerea reclamantei şi apărările formulate de pârâtă cu privire la acest aspect, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, concluzionând, în mod corect, că măsura este nelegală, întrucât operatorului de transport nu i se poate reţine nicio culpă în privinţa deficienţelor datelor înscrise în cupoanele statistice.

S-a reţinut că, săvârşirea de către reclamantă a unor abateri prin prezentarea spre decontare a cupoanelor statistice cu deficienţele anterior menţionate reţinută în actele contestate, este nefondată, întrucât operatorul de transport rutier, chiar şi în situaţia respectării stricte a instrucţiunilor privind emiterea, verificarea şi decontarea cupoanelor statistice, nu are posibilitatea de a verifica identitatea persoanelor care călătoresc în baza acestor tichete (pentru a verifica dacă beneficiarul biletului este cel care călătoreşte efectiv, dacă numele şi prenumele acestuia este scris corect sau dacă acesta mai este sau nu în viaţă la data prezentării cuponului) şi nici a numerelor legitimaţiilor aparţinând acestor persoane.

Înalta Curte observă că potrivit dispoziţiilor pct. 11 alin. (1) şi (3) din Instrucţiunile aprobate prin Ordinul comun MTCT/MFP nr. 266/312/2005, operatorul de transport nu poate şi nici nu are dreptul să verifice identitatea persoanelor care intenţionează să călătorească în baza biletelor speciale destinate veteranilor de război, posesorul unui astfel de bilet fiind obligat să prezinte casierului (conducătorului auto) doar cele trei părţi ale unui astfel de bilet (cuponul statistic, cupoanele anexă 1 şi 2 şi biletul special propriu-zis), nu şi vreun act de identitate (buletin/carte de identitate sau legitimaţie de veteran/văduvă de război).

Aşa fiind, în acord cu opinia judecătorului fondului, simpla verificare a concordanţei dintre datele înscrise între cele trei părţi ale biletului special de călătorie, în lipsa legitimării pasagerului, nu permite identificarea situaţiilor în care biletul respectiv a fost completat cu un număr greşit de legitimaţie, cu un nume scris incorect sau dacă pasagerul în cauză utilizează un bilet propriu sau unul aparţinând altei persoane. În măsura în care biletele în cauză au fost utilizate de către alte persoane decât cele îndreptăţite sau au fost completate cu nume sau numere de legitimaţii greşite, răspunderea aparţine călătorilor respectivi, potrivit pct. 9 din Instrucţiuni.

Pe de altă parte, este nesusţinută şi interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că operatorul de transport, înainte de efectuarea călătoriei are obligaţia de a verifica cuponul statistic, cupoanele - anexa 1 şi 2, biletul special de călătorie, precum şi valabilitatea acestuia care este condiţionată de prezentarea legitimaţiei de veteran sau văduvă de război, întrucât, astfel cum în mod judicios a apreciat prima instanţă, din cauza imposibilităţii obiective a operatorului de transport rutier de a verifica identitatea pasagerilor utilizatori ai cupoanelor speciale de călătorie şi corectitudinea datelor înscrise în acestea, legiuitorul a prevăzut ca anterior verificării lunare efectuate de către organele de inspecţie economico-financiară, documentele justificative utilizate pentru decontarea cupoanelor statistice să facă obiectul unei verificări din partea filialelor judeţene ale asociaţiilor veteranilor de război legal constituite, conform pct. 17 alin. (1) şi (2) din Instrucţiunile aprobate prin Ordinul comun MTCT/MFP nr. 266/312/2005.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani împotriva sentinţei nr. 62 din 18 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia privind cererea de suspendare a executării măsurii 4.11 din Decizia nr. ISR-AIF-3201/2017, ca tardiv formulat şi va respinge recursul declarat de aceeaşi parte împotriva aceleiaşi sentinţe ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani împotriva sentinţei nr. 62 din 18 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia privind cererea de suspendare a executării măsurii 4.11 din Decizia nr. ISR-AIF-3201/2017, ca tardiv formulat.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani împotriva sentinţei nr. 62 din 18 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 decembrie 2020.