Tax Authority's Appeal on VAT Refund Interest Dismissed as Unfounded
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal filed by the regional tax authority against the court of appeal's judgment, thereby upholding that judgment which partially granted the taxpayer's action and ordered the tax authority to pay RON 1,628,338.96 as interest (dobânzi) for sums unduly collected; the rest of the claim for penalties was rejected and remains rejected. The dispute arose from a VAT assessment decision that had been annulled by an irrevocable court ruling, after which the taxpayer sought accessory fiscal obligations (interest and penalties) for the period from the payment of the imposed VAT amounts until their eventual refund/offset by the tax authorities. The court held that the appeal was unfounded, ruling that the regional directorate had passive standing because it had taken over the competences of the former local tax administration, that the action was admissible without a prior administrative challenge (the inadmissibility plea being time-barred in this procedural cycle), and that under Article 124(1) and (1^1) of the Fiscal Procedure Code (O.G. no. 92/2003), a taxpayer whose fiscal obligations were annulled is entitled to statutory interest from the date of payment until restitution or compensation, in line with EU case law requiring adequate and risk-free recovery of VAT overpayments; the court applied Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code and dismissed the appeal as unfounded.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Tax Authority's Appeal on VAT Refund Interest Dismissed as Unfounded: The dispute arose from a VAT assessment decision that had been annulled by an irrevocable court ruling, after which the taxpayer sought accessory fiscal obligations (interest and penalties) for the period from the payment of the imposed VAT amounts until their eventual refund/offset by the tax authorities. The court held that the appeal was unfounded, ruling that the regional directorate had passive standing because it had taken over the competences of the former local tax administration, that the action was admissible without a prior administrative challenge (the inadmissibility plea being time-barred in this procedural cycle), and that under Article 124(1) and (1^1) of the Fiscal Procedure Code (O.G. no. 92/2003), a taxpayer whose fiscal obligations were annulled is entitled to statutory interest from the date of payment until restitution or compensation, in line with EU case law requiring adequate and risk-free recovery of VAT overpayments; the court applied Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code and dismissed the appeal as unfounded.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for the dismissal of the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată, reclamanta S.C. A. Moineşti S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 1.980.686,11 RON cu titlu de obligaţii fiscale accesorii, calculate de la data plăţii obligaţiilor fiscale impuse prin Decizia de impunere nr. x/12.05.2009 şi până la data la care autorităţile fiscale au rambursat TVA-ul solicitat, după cum urmează:
- suma de 1.628.338,96 RON reprezintă contravaloarea accesoriilor fiscale calculate prin raportare la valoarea TVA-ului în cuantum de 2.02.7.465 RON stabilită suplimentar la plată în baza deciziei de impunere emisă de Administraţia Finanţelor Publice Sector 1, anulată prin sentinţa civilă nr. 367/28.01.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, precum şi contravaloarea accesoriilor fiscale calculate la valoarea majorărilor de întârziere la plata TVA în valoare de 321.516 RON, cuantumul total al accesoriilor fiscale solicitate la plată fiind compus din: 449.419 RON, calculată începând cu data de 19.05.2009, reprezentând data plăţii de către A. a sumei de 534.641 RON (TVA respinsă iniţial la rambursare) şi până la data rambursării acesteia către societate, în data de 20.06.2013; suma de 935.403,52 RON, calculată începând cu data de 17.12.2009 reprezentând data achitării de către A. a sumei de 1.492.824 RON, conform O.P. nr. x/17.12.2009, reprezentând TVA stabilită suplimentar prin decizia de impunere nr. x/12.05.2009 şi până la data compensării acestei sume de către autoritatea fiscală, la 20.06.2013; suma de 243.516,22 RON, calculată începând cu data de 17.12.2009, reprezentând data plăţii de către A. a sumei de 321.516 RON, conform O.P. nr. x/17.12.2009, reprezentând majorările de întârziere la plata TVA stabilite prin decizia de impunere nr. x/12.05.2009 şi până la data de 28.04.2014, data restituirii de către societate a acestei sume.
- suma de 352.347,15 RON reprezintă penalităţi de întârziere calculate prin raportare la sumele menţionate la pct. 1, începând cu datele plăţilor efectuate de către A. către autoritatea fiscală, astfel cum au fost menţionate la pct. 1 şi până la data restituirii efective a sumei de către pârâte.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3445 din 3 octombrie 2017 judecând cauza, în fond, după casare, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. Moineşti S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi a obligat pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti la plata către reclamantă a sumei de 1.628.338,96 RON cu titlu de dobânzi, respingând în rest acţiunea ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a declarat recurs.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că instanţa, în acordarea sumei reprezentând dobânzi, a reţinut că reclamanta a formulat cerere la ANAF -DGRFPB -AFP Sector 1 conform capitolului II din OPANAF nr. 1899/2014, iar autoritatea fiscală a refuzat plata acestor sume.
Se mai precizează că Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti nu a emis nici un act, toate actele fiind emise de Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice -Activitatea de inspecţie fiscală.
Calitatea procesuală pasivă presupune identitate dintre persoana pârâtului şi aceea despre care se pretinde a fi obligată în raportul juridic dedus judecăţii, în cauza de faţă neaflându-ne într-o astfel de situaţie.
Astfel cum a reţinut şi instanţa fond şi instanţa de recurs-rejudecare- raportul juridic dintre părţile din prezenta cauză este, fără putinţă de tăgadă, unul de drept administrativ fiscal, întrucât actele administrative privind rambursarea şi restituirea au fost emise în temeiul dispoziţiilor Codul fiscal şi Codului de procedură fiscală.
Recurenta consideră că cererea trebuia să fie respinsă, ca inadmisibilă, în raport de dispoziţiile Codului de procedură fiscală şi prevederile OMFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.
Or, în urma soluţionării cererii reclamantei, organul fiscal competent poate fie să aprecieze că cererea este neîntemeiată şi să înştiinţeze contribuabilul în acest sens fie să o admită şi să emită procesul-verbal privind calculul dobânzilor, astfel cum prevăd dispoziţiile pct. 6 alin. (2) si (3) din Capitolul II al OMFP nr. 1899/2004.
În situaţia în care contribuabilul va fi nemulţumit, de soluţia organului fiscal, are posibilitatea contestării soluţiei pe cale administrativă şi la instanţa de contencios.
Prin urmare, în speţă sunt pe deplin aplicabile prevederile speciale în materie fiscală, respectiv dispoziţiile imperative ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care la art. 218 alin. (2) prevăd că:
"Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.
În aceste condiţii, admiterea unei cereri de acordare dobânzi, direct la instanţa de judecată este inadmisibilă întrucât prevederile Titlului IX - Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din O.G. nr. 92/2003 Codul de procedură fiscală, ar rămâne fără finalitate, iar, voinţa legiuitorului a fost ca înainte de a se adresa instanţei de judecată cu o astfel de cerere, aceasta să fie supusă cenzurii autorităţii publice.
Ori, actul administrativ ce poate fi supus cenzurii instanţei de contencios este numai decizia de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, astfel încât instanţa de judecată nu se poate pronunţa asupra cererii de anulare a deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală.
În opinia recurentei, reclamanta, la momentul emiterii actului administrativ, nu a avut motive privind restituirea sumelor stabilite în urma refacerii inspecţiei fiscale ca urmare a sentinţei civile nr. 367/28.01.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2009, fiind de acord cu sumele restituite.
De asemenea, nu a solicitat acordarea de dobânzi, în dosarul nr. x/2009, nici după pronunţarea sentinţei civile nr. 367/28.01.2013, şi nici la momentul restituirii sumelor, deşi avea această posibilitate.
Cu toate acestea reclamanta, după restituirea sumelor, a solicitat acordarea de dobânzi. Ori, acest eventual prejudiciu nu era cunoscut la momentul la care au fost rambursate sumele de bani care se cuveneau în urma soluţionării dosarului nr. x/2009 pentru sumele achitate.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă S.C. A. Moineşti S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că în urma depunerii de către reclamantă a decontului de TVA cu opţiune de rambursare, ANAF prin Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice a dispus efectuarea unui control asupra reclamantei în legătură cu modul de calcul, înregistrarea şi declararea TVA aferentă perioadei 31.10.2006 -30.09.2008. În urma controlului efectuat, prin raportul de inspecţie fiscală nr. x şi Decizia de impunere nr. x din 12.05.2009 emisă în baza acestuia s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată de TVA suplimentar în suma de 2.027.465 RON compusă din 534.641 RON, reprezentând TVA solicitată şi refuzată la rambursare şi 1.492.824 RON, reprezentând TVA stabilită suplimentar de plată, organele fiscale aplicând şi accesorii în cuantum de 234.373 RON.
Împotriva Deciziei de impunere şi a Raportului de inspecţie fiscală, reclamanta a formulat contestaţie fiscală prealabilă înregistrată sub nr. x, aceasta fiind respinsă prin Decizia 326/11.09.2009 emisă de ANAF-DGSC.
De asemenea, împotriva Deciziei de soluţionare a contestaţiei, a Deciziei de impunere şi a RIF, reclamanta a formulat acţiunea în anulare care a făcut obiectul dosarului x/2009, solicitând desfiinţarea actelor administrative contestate ca nelegale. Prin sentinţa civilă nr. 367/28.01.2013, Curtea de Apel Bucureşti a dispus anularea RIF, a Deciziei de impunere şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei, sentinţa dobândind caracter irevocabil prin neexercitarea recursului.
Prin cererea înregistrată sub nr. x/21.05.2013, reclamanta a solicitat DGRFPB să procedeze la plata sumelor de bani încasate în mod nelegal de către organele fiscale, reprezentând principal (TVA de rambursat) şi accesorii generate de lipsirea de folosinţa principalului (dobânzi conform art. 124 din Codul de procedură fiscalălă).
Ulterior, prin cererea înregistrată la AFP Sector 1 sub nr. x/14.01.2014, reclamanta a solicitat acesteia plata sumei de 1.926.116,13 RON, reprezentând dobânzi calculate de la data plăţii a obligaţiilor impuse prin Decizia de impunere şi până la data de 20.06.2013 (data la care organele fiscale au recunoscut dreptul A. la rambursarea TVA în cuantum de 2.332.865 RON).
Prin adresa nr. x/09.04.2014, AFP Sector precizează că, în urma reverificării situaţiei privind TVA de rambursat, au fost întocmite raportul de inspecţie fiscalăx/19.07.2013 şi Decizia de rambursare, conform cărora s-a aprobat rambursarea TVA în cuantum de 534,641 RON, AFP Sector 1 apreciind că nu poate da curs unei astfel de solicitări.
În ceea ce priveşte soluţionarea greşită de către instanţa de fond a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, Înalta Curte constată că recurenta nu a formulat recurs în primul ciclu procesual cu privire la acest aspect, astfel că invocarea acestei apărări la acest moment în faza soluţionării recursului nu este întemeiată şi nu poate fi primită.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, Înalta Curte constată că în urma modificărilor legislative intervenite în structura ANAF, DGRFPB a preluat activitatea şi competenţele structurilor subordonate fostelor direcţii generale ale finanţelor publice, deci şi pe cele ale fostei AFP Sector 1.
Prin urmare, DGRFPB a preluat competenţele şi activitatea AFP Sector 1, deci are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că şi această susţinere este neîntemeiată şi nu poate fi primită.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că potrivit art. 21 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, în vigoare la data formulării cererii, "în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective."
Conform art. 124 alin. (1) din acelaşi act normativ:
"(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) şi (21) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. (11) În cazul creanţelor contribuabilului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligaţii fiscale de plată şi care au fost stinse anterior anulării, contribuabilul este îndreptăţit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale individualizate în actul administrativ anulat şi până în ziua restituirii sau compensării creanţei contribuabilului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal. Această prevedere nu se aplică în situaţia în care contribuabilul a solicitat acordarea de despăgubiri, în condiţiile art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în situaţia prevăzută la art. 83 alin. (41). (2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) şi se suportă din acelaşi buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori."
Potrivit Cap. 2 pct. 1 din Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal, emis de Ministerul Finanţelor Publice, "pentru sumele nerestituite sau nerambursate în termenul prevăzut de art. 199 alin. (1) şi (2) sau de art. 112 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, după caz, contribuabilul are dreptul la dobândă conform dispoziţiilor art. 119 din aceeaşi ordonanţă."
De asemenea, Cap. 2 pct. 2 din Ordinul nr. 1899/2004 stabileşte că "dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut la pct. 1 sau a celui prevăzut la cap. I pct. 4 alin. (3), după caz, până în ziua înregistrării, inclusiv, a operaţiunii de compensare şi/sau a operaţiunii de restituire ori rambursare a eventualelor diferenţe rămase după efectuarea compensării, în conturile bugetare corespunzătoare, cu excepţia impozitului pe venit."
Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, Înalta Curte constată că în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie s-a reţinut, cu privire la condiţiile de rambursare a excedentului de TVA, că astfel de condiţii trebuie să permită persoanei impozabile să recupereze în condiţii adecvate totalitatea creanţei care rezultă din excedentul de TVA, aceasta implicând ca rambursarea să fie efectuată într-un termen rezonabil, prin plata în numerar sau într-un mod echivalent, şi ca, în orice caz, modul de rambursare adoptat să nu implice niciun risc financiar pentru persoana impozabilă (Hotărârea din 25 octombrie 2001, Comisia/Italia, C-78/00, par. 32-34, şi Hotărârea din 10 iulie 2008, B., C-25/07, par. 17).
Prin urmare, în mod temeinic şi legal s-a apreciat că atât dreptul intern cât şi dreptul comunitar, prevăd dreptul reclamantei la acordarea dobânzilor pentru sumele indisponibilizate.
De asemenea, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
Astfel fiind, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în nume propriu şi în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 3445 din 3 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2020.