Judicial salary calculation: obligation to apply maximum sectoral reference value under O.U.G. 83/2014 art. 1(51) and C.C. Decision 794/2016

Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- anularea parţială a Ordinului nr. 1473/C/2017 emis de Ministrul Justiţiei, împreună cu anexele aferente în sensul acordării: în principal, începând cu data de 09.04.2015 a indemnizaţiei de încadrare brute lunare stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10 % sau, în subsidiar începând cu data de 07.05.2015 a indemnizaţiei de încadrare brute lunare stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON.

- emiterea unui nou ordin de salarizare, conform celor menţionate mai sus;

- obligarea pârâtului la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit referinţei sectoriale de mai sus şi venitul efectiv plătit, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1192 din 14 martie 2018, a respins excepţia prescripţiei acţiunii, a admis acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a anulat parţial Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1475/c/24.05.2017, sub aspectul modului de stabilire a cuantumului indemnizaţiilor de încadrare brute lunare ale reclamanţilor pentru perioada 09.04.2015 - 01.10.2016, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită un nou ordin prin care să stabilească salariile reclamanţilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, respectiv 405 RON majorat cu 10%, începând cu 01.12.2015, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la plata către reclamanţi a diferenţelor dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat reclamanţii în perioada 09.04.2015 - 01.10 2016, dacă salariile le-ar fi fost stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorat cu 10%, şi drepturile salariale efectiv plătite reclamanţilor în această perioadă, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se invocă excepţia de ordine publică a tardivităţii cererii de chemare în judecată, recurentul arătând că în speţă nu au fost respectate dispoziţiile speciale ale art. 7 alin. (2), CAP. VIII din Anexa VI la Legea 284/2010, nefiind respectat termenul de 30 zile, instituit de alin. (4) art. 7, în care se poate formula acţiune în faţa instanţei.

Astfel, răspunsul la contestaţia formulată de reclamanţii-intimaţi împotriva OMJ nr. 1475/C/24.05.2017 le-a fost comunicat prin adresa nr. x/2017, înregistrată la Tribunalul Braşov, unde petenţii şi-au ales domiciliul, la data de 25.07.2017.

În acest sens, contrar celor reţinute de instanţa de fond, reclamanţii-intimaţi au beneficiat de indemnizaţia de încadrare brută lunară prevăzută de legislaţia privind salarizarea magistraţilor. Drepturile salariale ale acestora au fost calculate şi acordate în mod corect, în conformitate cu dispoziţiilor legale speciale în materie care s-au succedat în timp.

Prin Legea nr. 71/2015, s-a statuat ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie să fie salarizat la nivel maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Legea nr. 71/2015 nu foloseşte sintagma "nivel maxim în plată", aşa cum apare în O.U.G. nr. 43/2016: "(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţii lor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii." Prin urmare, numai de la acest moment (1.08.2016) se pune problema raportării salariilor/indemnizaţiilor din sistem la "nivelul maxim în plată".

OMJ nr. 4680/C/2016 a fost emis ta data de 21.12.2016 (în aceeaşi zi în care a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029/21.12.2016), în baza art. 1 alin. (5), (1) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale. Prin acest ordin, la art. 1, s-a dispus ca, începând cu 9.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivel maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Conform art. 2, începând cu 1 august 2016, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi a asistenţilor judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal, inclusiv indexările de 18% şi majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

De observat este faptul că, prin aplicare indexărilor în procent de 5%, 2% şi 11% la VRS în cuantum de 291,98 RON, se ajunge la o VRS de 347,10. Aşadar, la data de 9.04.2015, niciunui judecător nu îi fusese stabilită indemnizaţia de încadrare prin raportare la VRS de 405 tei.

Urmare intrării în vigoare a Legii nr. 293/2015, VRS a fost majorată cu 10%, ajungând la o valoare de 381,823 RON.

De asemenea, având în vedere faptul că Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 face referire la nivelul maxim pentru fiecare funcţie, pe familie ocupaţională, valoarea de 405 RON a fost acordată la nivelul ÎCCJ începând cu 1 octombrie 2016, urmare adoptării Ordinului Preşedintelui ÎCCJ nr. 283/25.10.2016, astfel încât doar începând cu această dată se poate face raportarea la un salariu în plată pe familie ocupaţională (respectiv la un VRS de 455 RON), lucru care s-a realizat prin emiterea Ordinului nr. 219/2017.

Prin urmare, prin OMJ nr. 1475/C/2017, emis de Ministerul Justiţiei la data de 24.05.2017, au fost stabilite în mod corect drepturile salariale ale intimaţilor, în considerarea OMJ nr. 4680/C/21.12.2006, OMJ nr. 219/C/01.02.2017, Deciziei ÎCCJ nr. 23/26.09.2016 şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, Înalta Curte are în vedere faptul că termenul se calculează de la data comunicării ordinului contestat, ci nu de la data de început a perioadei pentru care reclamanta solicită acordarea drepturilor salariale. De asemenea, se reţine că aspectul litigios ce formează obiectul cauzei de faţă a apărut în urma emiterii de către pârâtul Ministerul Justiţiei a ordinului contestat de către reclamanţi prin care pârâtul Ministerul Justiţiei a înţeles să pună în aplicare Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a respins excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. sunt judecători la Tribunalul pentru minori şi familie Braşov, iar salarizarea acestora se stabileşte prin ordin al Ministrului Justiţiei.

În ceea ce priveşte legalitatea şi temeinicia ordinului contestat, Înalta Curte are în vedere că prin art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 introdus prin Legea 71/2015 şi care a intrat în vigoare la 09.04.2015 s-a prevăzut că "prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Textul de mai sus nu a fost aplicat personalului din justiţie, la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Justiţiei, întrucât s-a considerat că se aplică doar în cazul instituţiilor expres menţionate în cuprinsul dispoziţiei legale, astfel că persoane aflate pe aceleaşi funcţii primeau salarii diferite în funcţie de legea aplicabilă la momentul stabilirii salariului.

Ulterior, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/26.09.2016 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că "în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Prin urmare, prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 introdus prin Legea 71/2015 trebuiau aplicate, începând cu 09.04.2015, şi la nivelul ordonatorului principal de credite Ministerul Justiţiei, implicit în cazul reclamantei, iar salarizarea personalului din justiţie trebuia făcută la nivelul maxim aferent fiecărei funcţii/grad/treaptă şi gradaţie.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederii redate mai sus şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

Pentru a pune în aplicare prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 introduse prin Legea 71/2015, astfel cum au fost interpretate prin Decizia ICCJ nr. 23/26.09.2016, precum şi prevederile art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, pârâtul Ministerul Justiţiei a emis, mai întâi, Ordinul nr. 4680/21.12.2016 prin care a stabilit salariile judecătorilor raportat la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, începând cu 01.08.2016.

Ulterior, prin Ordinul nr. 219/C/01.02.2017, Ministerul Justiţiei a stabilit salariile judecătorilor din cadrul instanţelor cu luarea în considerare a valorii sectoriale de 405 RON, majorată cu 10%, începând cu 01.10.2016, precizându-se şi că indemnizaţiile urmează a fi plătite începând cu luna februarie 2017 pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, iar diferenţele urmau a fi plătite după efectuarea calculelor şi asigurarea fondurilor necesare.

Prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1475/C/24.05.2017, şi care face obiectul acţiunii de faţă, au fost stabilite în concret salariile judecătorilor din cadrul instanţelor aflate în circumscripţia Curţii de Apel Braşov, printre care şi reclamanţii din prezenta cauză, aferente perioadei 09.04.2015 - 31.07.2016 şi perioadei ulterioarei datei de 01.08.2016, avându-se însă în vedere o valoarea de referinţă sectorială mai mică decât cea de 405 RON, cât consideră reclamanţii că aveau dreptul.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că stabilirea salariului reclamanţilor aferent perioadei 09.04.2015 - 01.10.2017, fără luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorat cu 10% începând cu data de 01.12.2015, este nelegală, întrucât aceasta este valoarea sectorială maximă la nivelul familie ocupaţionale "justiţie" la care se ajunge prin luarea în considerare a drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum trebuia să procedeze pârâtul luând în considerare considerentele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 794/15.12.2016.

De asemenea, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 1192 din 14 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2020.