Public-sector salary equalization: inclusion of judicially recognized rights in maximum reference value for base allowance recalculation

Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, au solicitat modificarea parţială şi completarea Ordinului ministrului justiţiei nr. 1477/C/24.05.2017 şi obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare, în sensul recalculării indemnizaţiei de încadrare brute lunare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, şi prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015 - 30.09.2016; obligarea pârâtului la plata diferenţelor salariale dintre drepturile calculate prin raportare la valorile de referinţă indicate şi drepturile efectiv plătite, diferenţe actualizate cu indicele de inflaţie; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente diferenţelor salariale, dobândă calculată de la data scadenţei drepturilor salariale la data plăţii efective a acestora.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1043 din 7 martie 2018, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, ca neîntemeiată, a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind modificarea parţială şi completarea Ordinului ministrului justiţiei nr. 1477/C/24.05.2017, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind modificarea parţială şi completarea Ordinului ministrului justiţiei nr. 1477/C/24.05.2017, a obligat pe pârât să emită ordin de salarizare prin care drepturile salariale cuvenite reclamanţilor să fie stabilite, în ceea ce priveşte perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, iar în ceea ce priveşte perioada 01.12.2015 - 30.09.2016, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015 şi, totodată, a obligat pe pârât să plătească reclamanţilor diferenţele dintre, pe de o parte, drepturile salariale recalculate potrivit prezentei hotărâri, iar pe de altă parte, drepturile salariale efectiv plătite reclamanţilor în perioada 09.04.2015 - 30.09.2016, diferenţe actualizate cu indicele de inflaţie, şi dobândă legală penalizatoare calculată de la data scadenţei diferenţelor salariale până la plata efectivă a acestora.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că la data de 21.12.2016 a fost emis OMJ nr. 4683/C/21.12.2016 în baza art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3 indice 1 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 indice 1 alin. (1) indice 2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Prin decizia nr. 794/2016, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (1)1 -14 din O.U.G. nr. 57/2015, alineate care au fost introduse prin O.U.G. nr. 43/2016. În soluţionarea excepţiei, Curtea a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (14) din O.U.G. nr. 57/2015, ca neîntemeiată excepţia art. 3 alin. (11)- 13 din O.U.G. nr. 57/2015 şi a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015, stabilind că nivelul maxim trebuie să includă şi drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti, fiind respinse celelalte aspecte.

Neretroactivitatea deciziilor Curţii Constituţionale a fost subliniată chiar prin decizia nr. 839/2009 a Curţii Constituţionale dar şi prin alte decizii ale Curţii. Astfel, se observă că pretenţiile intimaţilor pe o perioadă anterioară acesteia nu sunt admisibile.

Ţinând cont de stabilirea unei noi indemnizaţii de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON folosită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii a fost emis OMJ nr. 220/C/01.02.2017 care a modificat OMJ nr. 4683/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia, prevăzându-se că: "începând cu data de 1 octombrie 2016, personalul de specialitate juridica din aparatul propriu al Ministerului Justiţiei beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)". Totodată, potrivit art. 2 din OMJ nr. 220/2017, indemnizaţiile de încadrare brute lunare rezultate din aplicarea art. 1 se plătesc începând cu tuna februarie 2017, pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, urmând ca, după efectuarea calculelor în vederea stabilirii diferenţelor şi asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei, să fie plătite şi diferenţele rezultate pentru perioada anterioară.

În consecinţă, faţă de textele legale invocate şi având în vedere că valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii din data de 1 octombrie 2016 şi totodată, în conformitate cu art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa că instanţa de fond nu a avut niciun temei legal când a decis acordarea valorii de referinţă sectorială de 405 de la 9.04.2015, în condiţiile în care această valoare de referinţă a fost folosită, deci era în plată, din data 1.10.2016.

La data 24.05.2017, a fost emis OMJ nr. 1477/C/2017, în aplicarea dispoziţiilor OMJ nr. 4683/C/2016 şi nr. 220/C/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi ale sporurilor aferente pentru personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din aparatul propriu de lucru al Ministerului Justiţiei.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a dispoziţiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin modificările aduse O.U.G. nr. 83/2014 prin Legea nr. 71/2015 a fost prevăzută, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015), egalizarea cuantumului salariului de bază (indemnizaţiei de încadrare) şi al sporurilor primite de personalul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim existent în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, fără distincţii între indemnizaţiile de încadrare în care au fost incluse drepturi recunoscute prin hotărâri judecătoreşti şi indemnizaţiile de încadrare în care nu au fost incluse aceste majorări.

Prin O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi prin O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, s-a prevăzut:

- art. 1 alin. (1): În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

- art. 31: (1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (1^1) Sintagma "fiecare funcţie" prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. (1^2) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. (1^3) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (11) - (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

Din considerentele deciziei Curţii Constituţionale rezultă că, în aplicarea art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, personalul din cadrul familiei ocupaţionale "justiţie", care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul familiei ocupaţionale respective, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare fiind luate în considerare şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive.

Art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 şi art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 se referă la salarizarea "la nivelul maxim" al îndemnizaţiei de încadrare, fără vreo precizare suplimentară referitoare la modul în care s-a ajuns la nivelul respectiv, fără a impune ca la stabilirea nivelului maxim să nu fie avute în vedere drepturile stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

Prin Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, începând cu 1 decembrie 2015 cuantumul brut al indemnizaţiei a fost majorat cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015.

Prin Ordinele ministrului justiţiei nr. 4683/C/21.12.016, nr. 220/01.02.2017 şi nr. 1477/24.05.2017 reclamanţilor nu le-au fost stabilite drepturile salariale în acord cu prevederile legale analizate şi prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod corect a obligat pârâtul să emită ordin de salarizare prin care drepturile salariale cuvenite reclamanţilor să fie stabilite, în ceea ce priveşte perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, iar în ceea ce priveşte perioada 01.12.2015 - 30.09.2016, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015.

De asemenea, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1043 din 7 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2020.