Court Upholds Annulment of CSM Ethics Counselors Decision for Lack of Legal Competence

Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT. şi UU. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, suspendarea executării Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1246/18.10.2016, până la pronunţarea de către instanţă a unei soluţii definitive; anularea, în parte, a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1246/18.10.2016, şi anume a aspectelor prin care s-a reglementat instituţia consilierului de etică la nivelul Inspecţiei Judiciare, din rândul inspectorilor judiciari şi a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor: din preambulul hotărârii menţiunile referitoare la Inspecţia Judiciară; din cadrul art. 1 - menţiunea referitoare la Inspecţia Judiciară; art. 5 în totalitate; din cadrul art. 6 alin. (1), (4) şi 5 - menţiunile referitoare la Inspecţia Judiciară; art. 7 - menţiunea referitoare la Inspecţia Judiciară; art. 8 - menţiunea referitoare la Inspecţia Judiciară; art. 9 alin. (2) - menţiunea referitoare la Inspecţia Judiciară; art. 10 alin. (2) - menţiunea referitoare la Inspecţia Judiciară.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2795 din 3 iunie 2017, a admis cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a anulat în parte Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1246/18.10.2016, respectiv în ceea ce priveşte dispoziţiile privind Inspecţia Judiciară din preambul, art. 1, art. 5, art. 6 alin. (1), (4) şi 5, art. 7, art. 8, art. 9 alin. (2), art. 10 alin. (2) şi a dispus suspendarea executării dispoziţiilor privind Inspecţia Judiciară din hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1246/18.10.2016 până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că în ceea ce priveşte cererea de suspendare, reclamanţii au făcut trimitere la motivele de nelegalitate invocate în susţinerea petitului privind anularea Hotărârii nr. 1246/2016.

Referitor la paguba iminentă, reclamanţii au arătat că executarea hotărârii contestate ar presupune punerea în funcţiune a unui mecanism de desemnare a consilierilor de etică, urmat de formarea acestora şi de demararea activităţii lor, executare care ar fi trebuit să se desfăşoare în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii şi anume 04.11.2016.

Punerea în executare a acestei hotărâri la termenul stabilit iniţial ar fi condus la angajarea şi consumarea iremediabilă a unor resurse umane şi materiale importante, cu împovărarea activităţii Inspecţiei Judiciare şi a personalului acesteia. Totodată, consultarea tuturor inspectorilor judiciari necesită o perioadă îndelungată, având în vedere caracterul muncii desfăşurate de aceştia, care implică multiple deplasări la instanţele şi parchetele din Bucureşti şi din ţară.

În ceea ce priveşte cererea de anulare, recurentul îşi întemeiază motivele pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, cu modificările ulterioare, constând în încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată.

Recurentul consideră că în mod greşit, prima instanţa a apreciat că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu este abilitat de a adopta un act administrativ în materia consilierilor de etică.

Contrar celor reţinute de judecătorul fondului, recurentul arată că există numeroase texte legale care justifică adoptarea hotărârii referitoare la înfiinţarea instituţiei consilierilor de etică de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Conform art. 134 alin. (4) din Constituţia României, republicată, "Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenţei justiţiei"'.

De asemenea, art. 38 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, stabileşte ca atribuţie a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pe cea referitoare la adoptarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, iar art. 41 lit. g) din acelaşi act normativ prevede că secţiile Consiliului îndeplinesc orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament referitoare la organizarea şi funcţionarea instanţelor.

Faţă de aceste dispoziţii legale, contrar aprecierii primei instanţe, având în vedere rolul Plenului Consiliului de a adopta Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, recurentul consideră că îi revine acestei instituţii competenţa de a reglementa cadrul de aplicare a acestui cod, inclusiv măsurile organizatorice care presupun şi înfiinţarea instituţiei consilierilor de etică.

Deşi Inspecţia Judiciară este o structură cu personalitate juridică proprie, aceasta este înfiinţată în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, conform art. 65 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu completările ulterioare, prin urmare este justificată reglementarea instituţiei consilierilor de etică printr-o hotărâre a Plenului Consiliului.

De altfel, prin hotărârea contestată a fost reglementată instituţia consilierilor de etică nu numai la nivelul Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, ci şi la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii.

Pentru o astfel de reglementare, cum este cea a înfiinţării instituţiei consilierilor de etică, spre deosebire de cele reţinute de judecătorul fondului, nu este necesară o abilitare expresă a Plenului, având în vedere că adoptarea acestei reglementări se cricumscrie atribuţiei constituţionale a Consiliului, ca organ colegial, de a garanta independenţa justiţiei.

Referitor la inexistenţa instituţiei consilierilor de etică în legile justiţiei, instanţa de fond a considerat, în mod greşit, că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu poate institui o reglementare cu privire la această categorie, fără a avea în vedere că prin H.G. nr. 583/2016 a fost instituit obiectivul referitor la creşterea integrităţii, reducerea vulnerabilităţilor şi a riscurilor de corupţie în sistemul judiciar, inclusiv prin intermediul consilierilor de etică.

Tocmai în vederea aplicării acestui obiectiv, se impunea adoptarea unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind înfiinţarea instituţiei consilierului de etică pentru aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, al Institutului Naţional al Magistraturii, al Inspecţiei Judiciare şi al Şcolii Naţionale de Grefieri.

Faţă de normele legale mai sus invocate, în mod greşit s-a reţinut că Hotărârea nr. 1246/18.10.2016 a fost adoptată cu depăşirea competenţei Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Dimpotrivă, cadrul constituţional şi cel creat de legiuitorul infraconstituţional permit Consiliului Superior al Magistraturii să dezvolte mecanisme în sensul realizării rolului său de garant al independenţei justiţiei.

Nu în ultimul rând, trebuie arătat că un act administrativ similar, a cărui legalitate nu a fost contestată, prin care s-a reglementat instituţia consilierilor de etică la nivelul parchetelor a fost adoptat prin Hotărârea secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 364/30.05.2016.

În mod greşit, prima instanţă nu a analizat toate reglementările naţionale şi internaţionale care au determinat adoptarea Hotărârii nr. 1246/1H. 10.2016 de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii raportându-se exclusiv la Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare.

Obiectivul constând în creşterea integrităţii, reducerea vulnerabilităţilor şi a riscurilor de corupţie în sistemul judiciar este cuprins în Strategia naţională anticorupţie 2016-2020, aprobată prin H.G. nr. 583/2016.

În art. 6 alin. (1) din acest act normativ, se stabileşte că în termen de trei luni de la data intrării în vigoare a hotărârii, toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, inclusiv cele subordonate, coordonate, aflate sub autoritate, precum şi întreprinderile publice să îndeplinească procedurile de aderare la strategie, iar în termen de şase luni de la aceeaşi dată să elaboreze şi să transmită Ministerului Justiţiei planurile de integritate aferente.

Astfel, formalizarea printr-un act normativ, H.G. nr. 583/2016, a instituţiei consilierilor de etică, obligă Consiliul Superior al Magistraturii să ia măsurile necesare pentru punerea în practică a mijloacelor de prevenire în materia integrităţii, a vulnerabilităţilor şi riscurilor de corupţie în sistemul judiciar.

Prin urmare, adoptarea Hotărârii nr. 1246/18.10.2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este stabilită drept indicator de performanţă în cadrul Strategiei naţionale anticorupţie 2016-2020.

Recurentul mai arată că sentinţa nr. 3192 din 24.10.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016 şi invocată de reclamanţi în cuprinsul cererii, nu este definitivă, recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cu privire la cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 1246/18.10.2016, apreciem că în mod greşit prima instanţă a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

În susţinerea recursului sunt redate şi indicate texte de lege incidente precum şi Raportul Greco, Avizul nr. 4 (2003) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europene (CCJE), Recomandarea CM/Rec (2010)2 a Comitetului Miniştrilor.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul formulat împotriva soluţiei de respingere a cererii de suspendare este tardiv declarat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 "Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare".

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că încheierea atacată a fost comunicată la data de 23 aprilie 2018, iar recursul a fost înregistrat la data de 7 mai 2008, prin fax, depăşindu-se, aşadar, termenul legal de 5 zile prevăzut de textul legal sus citat.

Conform dispoziţiilor C. proc. civ.:

"neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voinţa ei".

Cum în cauză, recurentul nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voinţa lui, se va constata că recursul este tardiv formulat şi în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca atare.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, Înalta Curte constată că din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Hotărârea nr. 1246/18.10.2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost reglementată instituţia consilierilor de etică la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Naţional al Magistraturii, Şcolii Naţionale de Grefieri şi Inspecţiei Judiciare.

În preambulul acestei hotărâri s-a reţinut că prin H.G. nr. 583/2016 au fost adoptate Strategia naţională anticorupţie pe perioada 2016 - 2020, seturile de indicatori de performanţă, a riscurilor asociate obiectivelor şi măsurilor din strategie şi a sursele de verificare, inventarul măsurilor de transparenţă instituţională şi de prevenire a corupţiei, indicatorii de evaluare, precum şi standardele de publicare a informaţiilor de interes public. În cadrul Obiectivului specific 2.2-"Creşterea eficienţei măsurilor preventive anticorupţie prin remedierea lacunelor şi a inconsistenţelor legislative cu privire la consilierul de etică, protecţia avertizorului în interes public şi interdicţiile post-angajare (pantouflage-ul) al Obiectivului general 2 -"Creşterea integrităţii instituţionale prin includerea măsurilor de prevenire a corupţiei ca elemente obligatorii ale planurilor manageriale şi evaluarea lor periodică ca parte integrantă a performanţei administrative" din Anexa nr. 1 la hotărâre este prevăzută, printre acţiunile principale, şi cea privind revizuirea şi completarea cadrului normativ privind consilierul de etică prin consolidarea statutului şi mandatului acestuia, inclusiv prin asigurarea resurselor necesare. De asemenea, acţiunea nr. 4 din Obiectivul specific 3.4- Creşterea integrităţii, reducerea vulnerabilităţilor şi a riscurilor de corupţie în sistemul judiciar" al Obiectivului general 3 -Consolidarea integrităţii, reducerea vulnerabilităţilor şi a riscurilor de corupţie în sectoare şi domenii de activitate prioritare" din anexa nr. 1 la hotărâre vizează creşterea eforturilor de formare şi conştientizare cu privire la integritate şi componentele preventive ale politicilor anticorupţie, inclusiv pentru judecătorii şi procurorii în funcţie (recomandarea GRECO runda a IV a -paragraful 119).

Instituţiile responsabile pentru realizarea acestei acţiuni sunt Consiliul Superior al Magistraturii şi Institutul Naţional al Magistraturii, termen de realizare fiind Trimestrul II 2017.

S-a mai reţinut că acţiunea este detaliată la pct. 3.4.4 din Obiectivul specific 3.4 din anexa nr. 2 la hotărâre, care prevede printre măsurile ce ar trebui adoptate şi pe cea privind adoptarea unei hotărâri de către Plenul Consiliul Superior al Magistraturii privind înfiinţarea instituţiei consilierului de etică pentru aparatul propriu al Consiliului, Institutul Naţional al Magistraturii, Inspecţia Judiciară şi Şcoala Naţională de Grefieri şi, drept urmare, se impune adoptarea unei hotărâri de către Plenul Consiliul Superior al Magistraturii care să vizeze reglementarea instituţiei consilierului de atică la nivelul aparatului propriu al Consiliului, Institutului Naţional al Magistraturii, Inspecţiei Judiciară şi Şcolii Naţionale de Grefieri, precum şi aspectele privind condiţiile de numire, procedura de desemnare, formare şi numire, atribuţiile consilierilor de etică şi cazurile de suspendare, revocare şi încetare a acestei calităţi

Aspectele privind consilierii de etică la nivelul Inspecţiei Judiciare au fost detaliate la lit. d) a Preambulului.

În art. 1 a hotărârii se prevede că la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Naţional al Magistraturii, Şcolii Naţionale de Grefieri şi Inspecţiei Judiciare funcţionează consilieri de etică, numiţi în condiţiile prevăzute de respectiva hotărâre.

Art. 5 din hotărâre reglementează numărul consilierilor de etică ce funcţionează la nivelul Inspecţiei Judiciare (doi consilieri de etică din rândul inspectorilor judiciari şi un consilier de etică din rândul personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor), condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru numirea consilierilor de etică, procedura de desemnare.

În art. 6 alin. (1), (4) şi 5 sunt cuprinse dispoziţii aplicabile şi Inspecţiei Judiciare, privind comunicarea actelor prin care au fost desemnaţi consilierii de etică Institutului Superior al Magistraturii, în vederea includerii acestora în programul de formare profesională specific acestor activităţi, respectiv privind procedura de formare.

Art. 7 prevede că persoanele care au obţinut avizul "recomandabil" după finalizarea programului de formare pentru desfăşurarea activităţilor specifice consilierilor de etică sunt numite consilier de etică, prin actul conducătorului instituţiei publice în cadrul căreia urmează a-şi desfăşura activitatea, respectiv prin decizie a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, decizie a directorului Institutului Naţional al Magistraturii, decizie a directorului Şcolii Naţionale de Grefieri sau, după caz, ordinul inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare.

Art. 8 reglementează atribuţiile consilierilor de etică, art. 9 suspendarea calităţii de consilier de etică în cazul unei acţiuni disciplinare, iar art. 10 prevede condiţiile revocării consilierilor de etică.

Conform art. 9 alin. (2), suspendarea intervine de drept şi se constată prin decizia preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, decizia directorului Institutului Naţional al Magistraturii, decizia directorului Şcolii Naţionale de Grefieri sau, după caz, ordinul inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare, iar potrivit art. 10 alin. (2) revocarea calităţii de consilier de etică se dispune prin decizia preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, decizia directorului Institutului Naţional al Magistraturii, decizia directorului Şcolii Naţionale de Grefieri sau, după caz, ordinul inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a aplicat şi a interpretat în mod corect normele de drept material, constatând în mod judicios că printre atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum acestea sunt prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 317/2004, nu se regăsesc şi cele privind reglementarea instituţiei consilierului de etică.

Astfel, în mod temeinic şi corect instanţa de fond a reţinut că deşi Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are, conform legii sale organice, atribuţii privind adoptarea şi asigurarea publicării Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, aceasta nu înseamnă că ar avea, de plano, atribuţii şi în ceea ce priveşte consilierii de etică. Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii trebuie prevăzute expres de legea organică şi nu pot fi extinse prin interpretare.

De asemenea, Curtea de apel a reţinut că prin H.G. nr. 583/2016 nu putea fi extinsă sfera atribuţiilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, întrucât, acestea pot fi reglementate doar prin legea sa organică, în condiţiile prevăzute de art. 134 din Constituţie, iar o lege organică nu poate fi modificată printr-un act administrativ cu caracter normativ ce trebuie să asigure organizarea executării legilor.

Conform art. 108 alin. (2) din Constituţie, hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Aceste dispoziţii constituţionale sunt dezvoltate în cuprinsul Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative. Potrivit art. 4 din actul normativ menţionat, "actele normative se elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publică competentă să le adopte. Categoria de acte normative şi normele de competenţă privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituţia României şi prin celelalte legi. Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă."

Nu în ultimul rând, instanţa de fond a reţinut că se poate realiza completarea unui act normativ doar în condiţiile prevăzute de art. 60-62 din Legea nr. 24/2000, cu respectarea principiului ierarhiei actelor juridice.

Hotărârile Guvernului sunt acte de reglementare secundară emise pentru organizarea executării legilor, trebuie să se întemeieze pe lege sau pe un act normativ cu forţa juridică a legii, nu pot cuprinde reglementări primare ale relaţiilor sociale şi nu pot fi emise în lipsa unui temei existent într-un act juridic de natură primară. Mai mult, acestea trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise, fără ca prin acestea să poată fi completată legea.

Prin urmare, în mod corect s-a apreciat că prin H.G. nr. 583/2016 nu a fost completată Legea nr. 317/2004, republicată, în ceea ce priveşte atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Referitor la recomandările şi avizele instituţiilor sau organizaţiilor internaţionale, s-a constatat că existenţa unor recomandări în cuprinsul acestora ce se referă direct sau indirect la instituţia consilierului de etică nu prevăd abilitarea Consiliului Superior al Magistraturii de a emite actul administrativ în acest scop, astfel cum a susţinut recurentul şi nu justifică în nici un caz adoptarea unei hotărâri cu depăşirea limitelor de competenţă stabilite de legea organică, respectiv Legea nr. 317/2004.

Implementarea acestor recomandări trebuie însă să aibă loc cu respectarea art. 1 alin. (5) din Constituţie care statuează că "în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".

Înalta Curte are în vedere faptul că, prin mai multe decizii (nr. 392 din 2 iulie 2014, nr. 637 din 13 octombrie 2015, nr. 172 din 24 martie 2016), Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că nu se pot reglementa prin acte cu caracter inferior legii, aspecte esenţiale ce ţin de statutul unor categorii de personal (al căror statut este stabilit prin lege), respectiv executarea raporturilor de serviciu, pentru care se impune reglementarea prin lege şi nu printr-un act administrativ.

Instituţia consilierului de etică produce efecte asupra executării raporturilor juridice de muncă ale reclamanţilor, iar în situaţia magistraţilor, al căror statut este consacrat la nivel constituţional în art. 125 ("Statutul judecătorilor") şi în art. 132 ("Statutul procurorilor"), elementele esenţiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forţă inferioară acesteia.

Faţă de susţinerile conform cărora în mod eronat judecătorul fondului nu ar fi analizat toate reglementările naţionale şi internaţionale ce au determinat adoptarea Hotărârii nr. 1246/18.10.2016, Înalta Curte apreciază că, în mod legal Curtea de Apel a apreciat că nu se mai impune analiza acestora, întrucât, motivul de nelegalitate admis a condus la nulitatea parţială a hotărârii.

De asemenea, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii de suspendare, ca tardiv formulat, iar recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2795 din 3 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va fi respins, ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii recursului invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii împotriva soluţiei de respingere a cererii de suspendare a hotărârii Plenului CSM nr. 1246 din 18 octombrie 2016, ca tardiv formulat.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 2795 din 3 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2020.