Appeal against judicial inspection resolution quashed as inadmissible; court of appeal ruling final.

Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu autoritatea publică pârâtă Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei de clasare nr. x/2016, dispusă la data de 21.09.2016 de Inspecţia Judiciară şi continuarea procedurii disciplinare.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 14 februarie 2018, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea sentinţei la 28 februarie 2018, 7 martie 2018, respectiv la 14 martie 2018.

Prin sentinţa nr. 1203 din 14 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară şi B., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii de amânare a pronunţării din 14 februarie 2018, precum şi a sentinţei nr. 1203 din 14 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamantul A. a declarat recurs.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, astfel că recursul formulat va respins, ca inadmisibil.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 47 alin. (1) şi (7) din Legea nr. 317/2004:

"(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.

(7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."

Prin Decizia nr. 397/03.07.2014 pronunţată de Curtea Constituţională a României s-a hotărât că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă", din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

După pronunţarea Curţii Constituţionale cu privire la această excepţie de neconstituţionalitate, în jurisprudenţă au fost exprimate opinii diferite cu privire la regimul juridic al căilor de atac formulate împotriva rezoluţiilor de clasare emise de Inspecţia Judiciară.

Astfel, unele instanţe au apreciat că rezoluţiile pot fi atacate în condiţiile reglementate de dispoziţiile dreptului comun (Legea nr. 554/2004), alte instanţe au opinat pentru aplicarea regimului juridic prevăzut de Legea nr. 317/2004 referitor la rezoluţiile de respingere a sesizărilor adresate Inspecţiei Judiciare.

Sub această chestiune aplicată neunitar la nivelul practicii judiciare, Înalta Curte, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017 în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluţia de clasare a sesizării, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Aceste considerente sunt, însă, valabile, şi în ceea ce priveşte restul dispoziţiilor de ordin procedural, dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 neputând fi aplicate parţial, doar în ceea ce priveşte îndeplinirea procedurii prealabile, şi ignorate în privinţa altor aspecte procedurale (o astfel de situaţie putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin combinarea dispoziţiilor legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi dispoziţiilor legii nr. 317/2004)

Ulterior, în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluţia de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, cererea de recurs este inadmisibilă.

Faţă de aspectele mai sus arătate, Înalta Curte reţine că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalităţii, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., republicat, şi cu dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se constată că sentinţa civilă nr. 1203 din 14 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 314/2004).

Deşi în speţă, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a indicat în mod eronat că hotărârea ce face obiectul prezentului dosar poate fi atacată cu recurs, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 457 alin. (2) C. proc. civ., menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia, nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege, astfel că nu poate avea nicio înrâurire asupra dreptului părţii în exercitarea căilor de atac.

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

În cauză, recurentul-reclamant a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispoziţiilor anterior reţinute, este definitivă.

Cum prin dispoziţiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 s-a reţinut că hotărârile Curţii de Apel Bucureşti sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), rezultă că recursul promovat în prezenta cauză nu este admisibil, legea nepermiţând exercitarea acestei căi de atac.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva încheierii de amânare a pronunţării din 14 februarie 2018, precum şi împotriva sentinţei nr. 1203 din 14 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2020.