Scope of cassation review in asset verification: factual re-evaluation prohibited and pre-period income admissible for justifying assets

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin Ordonanţa nr. 1/26.01.2018, Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Piteşti a dispus trimiterea cauzei spre soluţionare Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal cu privire la persoana cercetată A., pentru suma de 18.536,75 euro, sumă nejustificată pentru perioada 2009-2011.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 120/F-CONT din 25 octombrie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins sesizarea formulată de Comisia de Cercetare a Averilor din cadrul Curţii de Apel Piteşti, potrivit art. 104 din Legea nr. 115/1996, privind pe reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, citaţi în cauză în temeiul art. 16 din Legea nr. 115/1996 şi pe pârâţii A. şi B..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 120/F-CONT din 25 octombrie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi reclamanţii Agenţia Naţională de Integritate, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş.

În motivarea recursului său Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 dn C. proc. civ.. Recurentul a arătat, în primul rând, că prin respingerea sesizării formulate de Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Piteşti în condiţiile în care soluţiile care pot fi pronunţate în această materie sunt limitative şi expres prevăzute de lege, prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală, nesoluţionând fondul cauzei. Sentinţa este criticată pentru faptul că instanţa de fond a avut în vedere cea de a treia variantă a expertizei judiciare considerând că prima variantă nu poate primi efecte juridice. Or, în prima variantă nu se ţinea seama de sumele de bani provenind de la fiica pârâţilor şi nici de contravaloarea unui autovehicul marca x încasată în cursul anului 2007.

În opinia recurentului nu trebuia să fie avută în vedere suma de bani în valoare de 9500 RON transmisă pârâţilor prin virament bancar întrucât aceasta este o formă de economisire a martorei în vederea efectuării unor cheltuieli personale şi nu reprezintă un venit al pârâţilor. Nu trebuia avută în vedere nici suma de 4005 euro aflată în contul martorei întrucât reprezintă venituri ale acesteia nefiind transmisă părinţilor cu vreun titlu şi nu se constituia în niciun fel de folos în favoarea acestora. Mai mult, s-a făcut doar dovada retragerii acestei sume de bani din respectivul cont bancar fără să se poată stabili în mod concret destinaţia reală a respectivei sume de bani, cu atât mai puţin remiterea către pârâţi a acestei sume. Mai trebuia avut în vedere şi faptul că martora nu se afla în întreţinerea părinţilor în perioada verificată, cuantumul veniturilor şi cheltuielilor acesteia neavând relevanţă în cauză conform dispoziţiilor legale incidente.

În ceea ce priveşte contravaloarea autovehiculului BMW înstrăinat în anul 2007 se afirmă că suma de bani a fost încasată cu mult înaintea perioadei verificate astfel încât nu putea fi luată în considerare. Dacă s-ar lua în considerare şi veniturile din perioada respectivă ar fi trebuit să se ţină seama şi de cheltuielile aferente respectivei perioade.

O altă critică a recurentului se referă la modalitatea de interpretare şi de aplicare a art. 18 din legea nr. 176/2010, recurentul considerând că instanţa a dat în mod greşit eficienţă acestui text de lege. Acest articol nu reprezintă o normă completatoare a dispoziţiilor incidente din legea nr. 115/1996. Dispoziţiile legii 115/1996 reprezintă norme de procedură de strictă aplicare şi interpretare astfel că analogia realizată de instanţa de fond prin aplicarea dispoziţiei indicate nu este permisă de legea procesual civilă. Printre soluţiile expres şi limitativ prevăzute de legea 115/1996 nu se regăseşte şi cea adoptată de instanţa de fond prin referire la dispoziţiile art. 18 din legea 176/2010.

La rândul său, Ministerul Finanţelor Publice- Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti a invocat, în susţinerea recursului său, cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Şi acest recurent critică soluţia cu privire la acceptarea variantei 3 din raportul de expertiză, apreciind, pentru motive similare celor dezvoltate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, că instanţa de fond nu trebuia să aibă în vedere nici veniturile economisite de fiica pârâţilor nici cele aferente preţului încasat pentru autovehiculul înstrăinat în anul 2007 .

Recursul Agenţiei Naţionale de Integritate a fost, de asemenea, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta afirmă că în mod greşit s-au avut în vedere veniturile fiicei intimaţilor întrucât nu există probe din care să rezulte că aceste sume de bani au fost remise acestora. În mod greşit au fost reţinute doar cele declarate de fiica părţilor în condiţiile în care nu există alte probe şi nu rezultă că aceasta avea puterea financiară să acorde aceste ajutoare fără a-şi afecta situaţia personală şi a cheltuielilor zilnice necesare întreţinerii sale mai ales că aceasta a părăsit ţara în anul 2011. În concluzie, pentru anul 2010 se apreciază că instanţa de fond nu a administrat probe necesare şi utile care să justifice soluţia de clasare a cauzei.

În ceea ce priveşte suma de bani obţinută din înstrăinarea unui autovehicul în anul 2007, recurenta afirmă că nu există nicio dovadă că această sumă mai era la dispoziţia pârâţilor în perioada 2009-2011 pentru a mai putea fi cheltuită. Recurenta susţine că dacă s-ar accepta faptul că persoanele supuse controlului averii îşi pot justifica cheltuielile avute cu venituri obţinute mult anterior efectuării cheltuielilor, pe o perioadă nelimitată de timp- fără a fi demonstrată existenţa acestor venituri la data efectuării cheltuielilor ar însemna că întreaga procedură de cercetare a averilor ar fi golită de conţinut şi lipsită de orice formalitate.

4. Apărările formulate în cauză

Pârâţii A. şi B. au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea hotărârii pronunţate de prima instanţă ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, analizând probele administrate în cază constată că recursurile sunt nefondate.

Deşi au fost întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. criticile recurenţilor se referă, preponderent, la modalitatea în care instanţa de fond a interpretat materialul probator administrat în cauză. Or, recursul este o cale extraordinară de atac care se poate formula doar pentru motivele de legalitate limitativ prevăzute de lege. Nu este posibil ca în cadrul acestei căi de atac instanţa de control judiciar să reevalueze probele şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea reţinută de instanţa de fond, aceste aspecte ţinând de temeinicia sentinţei nu de legalitatea ei stricto sensu.

În raport de aceste considerente nu se mai poate analiza în recurs dacă fiica intimaţilor-pârâţi le-a remis acestora sumele reţinute de instanţa de fond, acest fapt fiind stabilit de instanţă în baza probatoriului administrat în faţa acesteia. Audierea unei rude de gradul 1 şi luarea în considerare a declaraţiei acesteia în contextul procedurii speciale reglementate de legea nr. 115/1996 şi în condiţiile în care în discuţie sunt fapte petrecute în cadrul familiei nu contravine prevederilor legale.

Luarea în considerare a acestor sume nu era condiţionată de o analiză a situaţiei materiale a fiicei intimaţilor-pârâţi, aceasta nefiind supusă normelor referitoare al controlul averilor. Desigur, instanţa ar fi putut să aprecieze diferit forţa probantă a declaraţiilor martorei dacă ar fi existat elemente de fapt care să facă puţin probabilă deţinerea respectivei sume de către aceasta dar în niciun caz persoanele cercetate nu aveau obligaţia să dovedească modalitatea de dobândirea a sumelor de către fiica lor. Faptul că este vorba de venituri ale unui terţ nu prezintă relevanţă cât timp s-a reţinut că acestea au fost remise persoanelor cercetate astfel încât acestea au putut dispune de ele în mod legal, justificându-şi, în acest mod, achiziţiile efectuate în timpul perioadei cercetate. Legea nr. 115/1996 şi legea nr. 176/2010 instituie un mecanism de control al averii dobândite de anumite categorii de funcţionari cu scopul de a preveni dobândirea de venituri în mod nelegal dar nu instituie limitări ale drepturilor civile ale acestora de natură să le împiedice să primească o sumă de bani de la o rudă de gradul I în cadrul unor raporturi fireşti de familie.

În ceea ce priveşte suma de bani încasată în anul 2007 din vânzarea unui autovehicul, se constată că nu există nicio prevedere legală care să impună ca dovedirea dobândirii legale a unor bunuri să se poată face doar cu venituri obţinute în perioada supusă controlului. Această abordare excesiv formalistă a controlului averii este străină de prevederile legii nr. 115/1996 şi ale legii nr. 176/2010.

Cât priveşte dovedirea faptului că intimaţii-pârâţi mai dispuneau de respectiva sumă în perioada verificată se constată că perioada în care a fost încasat preţul pentru autovehicul nu este atât de îndepărtată de perioada verificată încât să facă puţin probabilă deţinerea respectivei sume şi, în aceste condiţii, Autoritatea Naţională de Integritate ar fi trebuit să facă dovada că aceste sume au fost cheltuite, în caz contrar funcţionând prezumţia privind caracterul licit al averii.

În ceea ce priveşte incidenţa prevederilor art. 18 din legea nr. 176/2010 se constată că mecanismul de control al averilor este reglementat parţial prin legea nr. 115/1996 şi parţial prin legea nr. 176/2010 astfel încât aceste două legi se completează, contrar celor susţinute de recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

Potrivit art. 17 alin. (1) din legea nr. 176/2010 "(1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, sunt identificate în continuare, pe baza datelor şi informaţiilor existente la dispoziţia inspectorului de integritate, diferenţe semnificative în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate întocmeşte un raport de evaluare."

Potrivit art. 18 din acelaşi act normativ "Prin diferenţe semnificative, în sensul prezentei legi, se înţelege diferenţa mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul în RON al acestei sume între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă."

Art. 17 alin. (4) din legea 176/2010 prevede că

"(4) Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare şi, după caz, organelor fiscale, celor de urmărire penală şi celor disciplinare, precum şi comisiei de cercetare a averilor prevăzute în Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege."

Aşadar procedura reglementată de legea nr. 115/1996 se derulează în continuarea procedurii derulate în condiţiile legii nr. 176/2010 în faţa Autorităţii Naţionale de Integritate, confiscarea averii fiind condiţionată de constatarea unei diferenţe semnificative în lipsa căreia sesizarea Comisiei de cercetare a averilor prevăzute în Legea nr. 115/1996 nu era posibilă.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În consecinţă, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 din legea nr. 554/2004 Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi reclamanţii Agenţia Naţională de Integritate şi Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva sentinţei nr. 120/F- CONT din 25 octombrie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2020.