Judicial competence settled by regulator: Unconstitutionality exception inadmissible for lack of relevance to the cause

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din 11 septembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 şi 247 din C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 135 şi 136 din C. proc. civ.

2. Cererea de recurs

Împotriva încheierii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Ordinul Tehnicienilor Dentari din România, solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea încheierii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

În motivarea recursului, a arătat că legătura cu fondul cauzei deduse judecăţii este evidentă, rezultând cu uşurinţă inclusiv din examinarea hotărârii instanţei de fond şi din apărările făcute de părţi în contextul dezbaterilor asupra stabilirii competenţei materiale şi funcţionale.

Totodată, a menţionat că este întemeiată critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 1, 20 şi 21 din Constituţie prin aceea că neclaritatea normei juridice afectează dreptul la un proces echitabil, încalcă principiul aplicării prioritare a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în raport cu legea naţională atunci când în discuţie este o posibilă încălcare a unui drept fundamental pentru oricare dintre părţile litigiului.

Recurentul a susţinut faptul că instanţa de fond a nesocotit faptul că între problema de drept ridicată de pârât în construirea apărărilor şi excepţia ridicată există o strânsă şi evidentă legătură, întrucât problema de drept dedusă judecăţii, stabilirea corectă a competenţei materiale, teritoriale şi funcţionale, ca şi a caracterului actului dedus judecăţii reprezintă probleme importante.

3. Apărările intimaţilor

Intimaţii A., B., C., D., E. au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Au invocat, totodată, excepţia nulităţii recursului, motivat, pe de o parte, de încălcarea termenului procedural cu privire la motivarea recursului, iar pe de altă parte de neindicarea hotărârii care se atacă şi a motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul.

II. Soluţia instanţei de recurs

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţi prin întâmpinare, reţinând că recurentul a formulat contraargumente de ordin critic faţă de considerentele încheierii atacate, cu referire concretă la modul în care prima instanţă a interpretat condiţiile legale de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte susţinerile intimaţilor referitoare la încălcarea termenului procedural cu privire la motivarea recursului, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate, având în vedere dispoziţiile art. 485 alin. (2) din C. proc. civ. şi adresa instanţei de fond aflată la dosar x/2018, în sensul că nu a fost efectuată comunicarea încheierii de şedinţă din 11.09.2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2018.

Analizând actele şi lucrările dosarului, încheierea recurată în raport cu criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată, astfel cum a fost motivată de recurentul-pârât, nu este admisibilă, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Recurentul-pârât a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 135 şi 136 şi art. 246 şi 247 din C. proc. civ., în raport de dispoziţiile art. 1, 20, 21, 24, 124 din Constituţia României.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător/arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului,

- activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare,

- prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale,

- dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legi, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României. Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuţii de jurisdicţie constituţională, aşa încât verificarea condiţiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii legale atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia ridicată. În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv, pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei.

În ceea ce priveşte examenul legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat instanţa de fond că în acest dosar s-a depăşit problema competenţei materiale, aceasta fiind stabilită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin regulatorul de competenţă, excepţia de neconstituţionalitate nefiind relevantă în cauză.

Întrucât cadrul procesual în care se află cauza nu are legătură cu dispoziţiile legale prevăzute de art. 135 şi 136 şi art. 246 şi 247 din C. proc. civ., remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nefiind folosit în scopul şi finalitatea sa, Înalta Curte apreciază că un asemenea demers în mod corect a fost respins, textul criticat a fi neconstituţional neavând legătură cu obiectul pricinii deduse judecăţii.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Ordinul Tehnicienilor Dentari din România împotriva încheierii din 11 septembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de pârâtul Ordinul Tehnicienilor Dentari din România împotriva încheierii din 11 septembrie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2020.